ŞTIINŢA MĂRFURILOR

1 ÎN CONTEXTUL FENOMENELOR
ECONOMICE CONTEMPORANE

1.1 Abordări actuale în ştiinţa mărfurilor

Cunoscut fiind scopul fundamental al Ştiinţei mărfurilor referitor la

studiul tehnico-economic al materiilor prime, materialelor şi produselor
finite, studiul proceselor de transformare, conservare, distribuţie şi
comercializare a mărfurilor, precum şi implicaţiile acestor activităţi asupra
mediului, studiul caracteristicilor şi calităţii mărfurilor care le determină
valoarea comercială şi valoarea de întrebuinţare pe piaţă (satisfacerea
exigenţelor pentru care sunt produse), Merceologia s-a dezvoltat şi a evoluat
ca disciplină cu reflexie:
ƒ comercială: nu se pot comercializa mărfuri ale căror caracteristici
intrinseci sau extrinseci nu se cunosc, acestea fiind determinante în
stabilirea serviciilor post-vânzare şi a valorii de schimb pe piaţă;
ƒ economică: rezolvarea problemelor economice nu poate fi
condiţionată numai de factori cantitativi, ci şi de factori calitativi
(merceologici); diferenţierea sortimentală a mărfurilor pe piaţă se
face pe baza caracteristicilor merceologice;
ƒ socială: merceologia are un rol important în informarea şi educarea
consumatorilor, în asigurarea protecţiei acestora şi a protecţiei
mediului;
Merceologia are un fundament ştiinţifico-experimental: metodologia
analitică şi sintetică pe care se bazează are un fundament experimental, fiind
împrumutată din fizică, chimie, biologie, ecologie etc.
Merceologia tradiţională studiază varietatea mărfurilor în
ansamblul lor, adică orice obiect care este definit prin materialitate şi prin
capacitate de transfer: „merceologia tradiţională reprezintă ştiinţa care
studiază mărfurile, adică tot ceea ce, odată produs, este transportabil şi
permutabil; altfel spus, tot ceea ce formează obiect de comerţ (…); este
evident, de altfel, că nu este posibil să se comercializeze materii pentru care
nu se cunosc caracteristicile intrinseci şi extrinseci, prestaţiile şi
posibilitatea de a fi negociate”1.

1
Cianetti, E. – La cultura della qualità, SEF Editoriale S.r.l., Milano, 1997
 Merceologia şi expertiza mărfurilor alimentare de export-import

Definim această disciplină ca fiind “tradiţională”, întrucât realitatea

a impus necesitatea conturării şi dezvoltării unei alte discipline, cu caracter
integrator, care să includă o nouă gestiune a ansamblului de instrumente
ştiinţifice şi analitice, de tehnici şi cunoştinţe fundamentale de bază,
indispensabile pentru studiul mărfurilor tranzacţionate pe piaţă, a căror
complexitate şi evoluţie sortimentală depăşeşte limitele câmpului de studiu
al merceologiei tradiţionale.
Merceologia tradiţională se naşte ca disciplină de natură economică
pentru studiul criteriilor care stau la baza reglementării traficului şi
schimbului de mărfuri în epoca mercantilismului, fondându-şi în acest sens
propriile cunoştinţe: “(…) având la bază principiile fundamentale ale
ştiinţelor naturale, ale fizicii şi ale chimiei, ar fi imposibil de studiat
caracteristicile şi proprietăţile mărfurilor fără a se recurge la anumite
noţiuni specifice acestor ştiinţe(…)”2.
Activitatea celor mai multe sectoare economice şi comerciale
solicită cunoştinţe legate de mărfuri, astfel:
• sectorul comercial: schimburile comerciale de bunuri solicită
cunoştinţe complexe despre mărfurile care fac obiectul schimbului,
în vederea stabilirii clauzelor contractuale;
• sectorul fiscal: sistemul de impozitare se stabileşte în funcţie de
poziţia pe care o ocupă bunul în sistemele recunoscute de clasificare
a mărfurilor;
• sectorul vamal: importurile şi exporturile de mărfuri sunt supuse
unei serii de taxe vamale, de contingentări, de restituiri etc., în
funcţie de natura acestora;
• sistemul de garantare a calităţii: în funcţie de calitatea mărfii şi de
ciclul de producţie al acesteia se stabilesc cerinţele de garantare a
calităţii;
• sectorul de creditare: finanţarea sectoarelor de producţie trebuie
făcută pe baza unor cunoştinţe complexe referitoare la ciclul de viaţă
al mărfurilor şi perspectivele pe piaţă ale acestora;
• transporturile: în funcţie de natura mărfii se stabilesc mijloacele şi
rutele de transport, în condiţii de eficienţă maximă;
• sistemul ambiental: impactul asupra mediului, gradul de
periculozitate al ciclului de producţie a mărfii variază în funcţie de
natura acesteia;

2
Celaschi, F. – Il design della forma merce: valori, bisogni e merceologia contemporanea,
Editore Il Sole 24 ore S.p.A., Milano, 2000, p. 41; v. şi Villavecchia, V. – Dizionario di
merceologia, Hoepli, Milano, 1961
Ştiinţa mărfurilor în contextul fenomenelor economice contemporane

• siguranţa/securitatea populaţiei: problemele vizând gradul de risc în

consumul sau în utilizarea mărfii, precum şi gradul de risc al
procesului de producţie, sunt corelate direct cu caracteristicile de
calitate ale mărfii.
Exigenţele în creştere, ridicate de producţia şi comerţul cu mărfuri,
solicită crearea unor pieţe din ce în ce mai vaste: de la dimensiunea
naţională s-a trecut rapid la cea internaţională şi apoi, treptat, la cea
mondială sau globală. O dată cu intensificarea schimburilor comerciale
internaţionale şi creşterea concurenţei pe piaţă, operatorilor economici li se
impune tot mai mult să deţină cunoştinţe complexe despre mărfuri. În aceste
condiţii, Ştiinţa mărfurilor se confruntă cu probleme variate:
ƒ urmărind importantele transformări produse de-a lungul timpului în
câmpul tehnic, economic şi comercial, numărul, tipul şi cantitatea
mărfurilor au cunoscut subit mari variaţii; caracteristicile
mărfurilor cunosc o transformare continuă, iar numărul acestora
înregistrează o creştere rapidă;
ƒ anumite mărfuri tind a se uniformiza, făcând loc apariţiei unor
caracteristici standardizate, în timp ce desfacerea acestora pe piaţă
este influenţată tot mai mult de publicitate şi prezentare comercială,
şi mai ales de calitate;
ƒ ţinând seama de necesitatea evaluării caracteristicilor mărfurilor în
legătură directă cu domeniul de utilizare a acestora, merceologia
devine utilă pentru studiul concurenţei între mărfurile care prezintă
utilizări similare; creşte necesitatea de evaluare a diferenţelor dintre
mărfuri pe baza caracteristicilor de calitate (inclusiv performanţe) ale
acestora;
ƒ caracteristicile fiecărei mărfi depind, în mare măsură, de originea
acestora şi de tratamentele aplicate în cursul procesului de producţie;
de aici rezultă necesitatea de a reconsidera aspectele tehnice ale
mărfurilor, care au consecinţe profunde asupra produsului
comercializat;
ƒ apariţia şi utilizarea pe scară largă a substituenţilor naturali,
artificiali şi sintetici ai produselor naturale, care până la urmă tind
să fie preferaţi produselor naturale înseşi de anumite contingente de
consumatori;
ƒ caracteristicile merceologice ale mărfii sunt definitorii în ceea ce
priveşte alegerea între două sau mai multe mărfuri care coexistă pe
piaţă, având aceeaşi destinaţie în consum.
Caracteristicile intrinseci ale mărfii, caracteristicile extrinseci şi
caracteristicile relative ale cererii şi ale ofertei, sistemul de impozite vamale,
caracteristicile conjuncturale ale pieţei sunt toate elemente care au
 Merceologia şi expertiza mărfurilor alimentare de export-import

revoluţionat această ştiinţă în timp, dând sens necesităţii dinamice şi

continue de dezvoltare a metodelor, tehnicilor şi instrumentelor de
cunoaştere specifice acestei discipline.
Merceologia tradiţională, în evoluţia sa, atrage în mod progresiv
instrumentele corespunzătoare pentru a cuprinde bunuri din ce în ce mai
complexe. Ea pune la dispoziţie mijloacele şi instrumentele de descriere a
unui obiect de tranzacţie în mod univoc, definibil în termeni absoluţi sau în
relaţie cu alte mărfuri prezente pe piaţă, prin referirea la caracteristicile
fizice, chimice şi senzoriale.
În zilele noastre, avansează rapid problema interferenţei sectoriale ce
caracterizează producţia de mărfuri cu structură complexă. Este important
de reţinut interferenţa cunoştinţelor de psihologie, de sociologie, de
semiologie, de economie cu studiul mărfii sau mai bine spus ansamblul de
caracteristici prin intermediul cărora marfa reprezintă obiect de evaluare şi
este tranzacţionată pe piaţă.
Toate aceste cunoştinţe merceologice continuă să aibă valoare, dar
nici producătorul produsului finit, nici consumatorul nu-şi fondează decizia
de achiziţie a unei mărfi pe baza acestor elemente informative.
Noţiunea de merceologie contemporană se utilizează pentru a
circumscrie cota parte din merceologia tradiţională ce serveşte operatorilor
din faza terminală a procesului productiv şi, în particular, producătorului,
proiectantului şi consumatorului, care intenţionează să cumpere sau numai
să aprofundeze anumite cunoştinţe referitoare la dinamica valorii şi
conexiunea sa cu sfera nevoilor.
Merceologia contemporană se dezvoltă ca disciplină care face
referire univocă la determinarea regulilor care reglementează relaţiile dintre
mărfuri şi consumatori.
Astfel, merceologia contemporană se naşte ca o disciplină de natură
economică pentru studiul parametrilor care influenţează şi reglementează
producţia şi circuitul mărfurilor pe piaţă, constituindu-se într-un fel de
„bursă globală” de mărfuri, în măsură să releve noutatea, clasificând-o şi
actualizând-o continuu în timp şi ale cărei criterii de evaluare comparativă
sunt disponibile pentru fiecare (fiind totuşi destul de greu de gestionat).
Merceologia contemporană gestionează într-un mod mai eficient
bagajul de instrumente ştiinţifice şi analitice, tehnicile şi cunoştinţele
fundamentale, indispensabile pentru studiul bunurilor şi se consolidează prin
aprofundarea conceptului de valoare, respectiv valoare de întrebuinţare a
mărfurilor, şi determinarea regulilor care reglementează relaţia dintre
mărfuri şi consumatori.
Totodată, după F. Celaschi, merceologia contemporană tinde să
alcătuiască o taxonomie a mărfurilor, bazată pe confruntarea dintre măsură
Ştiinţa mărfurilor în contextul fenomenelor economice contemporane

şi ordine, fiind divizată în mai multe componente, în funcţie de obiectivele

pe care le vizează3:
a) Merceologia nevoilor, destinată a se ocupa de:
ƒ identificarea şi studiul cerinţelor şi necesităţilor consumatorilor, în
conexiune directă cu o serie de discipline cognitive (sociologia,
psihologia, antropologia), referitoare la analiza cererii şi a ofertei de
mărfuri pe piaţă (inclusiv studiul sortimental);
ƒ analiza factorilor care influenţează dinamica nevoilor consumatorilor
şi motivaţia acestora în consum;
ƒ analiza cerinţelor de utilizare personalizate pentru fiecare
consumator în parte, respectiv analiza tuturor informaţiilor care îl pot
ajuta pe proiectantul mărfii în definirea modelului aşteptat de către
consumator;
ƒ studiul sistematic al relaţiei istorice dintre consum şi comportament
de cumpărare al unui subiect, grup sau comunitate etc.
b) Merceologia proceselor de valoare, respectiv merceologia care se
ocupă cu:
ƒ identificarea factorilor generatori de valoare în produsul finit:
caracteristicile unei mărfi trebuie să fie evaluate prin prisma
bilanţului cost/beneficiu, derivat din utilitatea mărfii, iar preţul unei
mărfi (sau valoarea de schimb pe piaţă) trebuie să fie, pe cât posibil,
proporţional cu utilitatea şi eficacitatea sa (respectiv cu valoarea de
întrebuinţare);
ƒ studiul adaosului de valoare obţinut prin transformarea materiilor
prime în produse finite;
ƒ studiul caracteristicilor de calitate ale mărfurilor în relaţie cu
evoluţia tehnicilor de producţie, cu cerinţele de protecţie a
consumatorului şi cu impactul ambiental.
c) Merceologia comunicaţională sau proiectivă, care se focalizează
asupra:
ƒ analizei procesului de proiectare a valorii, conform aşteptărilor
consumatorilor şi având în vedere interacţiunea cu mediul;
ƒ cercetarea dimensiunilor valorii din perspectiva efectelor asupra
consumatorului, ca destinatar final al rezultatelor unui proces de
producţie;
ƒ proiectarea valorii astfel încât să permită stabilirea de relaţii între
persoane prin intermediul mărfurilor.
3
Celaschi, F. – Il design della forma merce: valori, bisogni e merceologia contemporanea,
Editore Il Sole 24 ore S.p.A., Milano, 2000, pp. 172-175
 Merceologia şi expertiza mărfurilor alimentare de export-import

d) Merceologia ambientală. Merceologia contemporană se dezvoltă şi

ca rezultat al creşterii atenţiei societăţii faţă de problemele
ambientale privind:
ƒ studiul efectelor sociale ale producţiei şi ale consumului de mărfuri,
precum şi al efectelor generate de progresul tehnologic;
ƒ studiul efectelor poluării apei, aerului, solului;
ƒ studiul efectelor generate de epuizarea rezervelor de resurse
naturale (petrol, cărbune, apă, păduri, animale), renuvelabile sau
nerenuvelabile, ca urmare a producerii excesive a mărfurilor;
ƒ studiul circulaţiei complexe a materiei şi a energiei, din natură,
succesiv de-a lungul proceselor de producţie şi de consum, până la
reîntoarcerea în natură sub formă de mărfuri uzate, reziduuri,
deşeuri, rebuturi (aşa-numita circulaţie natură – marfă – natură,
figura 1-1);

Materie primă Resurse naturale (NATURĂ) sau

sau produs de bază bunuri economice în forma brută
(INDUSTRIE)

Proces productiv

Produs finit MARFA

Figura 1-1. Ciclul natură – marfă – natură

ƒ studiul cantităţii de materie şi de energie conţinută în unitatea de

masă de produs (inclusiv subproduse, deşeuri şi produse rebutate
rezultate din orice activitate de producţie sau de consum, substanţe
alcătuite din materie şi potenţial purtătoare de energie);
ƒ studiul proceselor de epurare, reciclare, recuperare, reutilizare,
examinarea efectelor produse asupra ambientului, ca urmare a
exploatării iraţionale a deşeurilor;
ƒ studiul raporturilor dintre disponibilitatea de alimente şi structura
populaţiei.
Ştiinţa mărfurilor în contextul fenomenelor economice contemporane

Prin obiectivele sale, merceologia contemporană se întrepătrunde cu

diferite discipline şi problematici de natură economică, în centrul cărora se
află trei categorii de factori:
ƒ individul – comportamentul consumatorului, precum şi problemele
psihologice şi antropologice pe care le ridică legătura dintre oameni;
ƒ ambientul – mediul în care este exprimată nevoia sau este făcută
alegerea, precum şi problemele sociologice şi semiologice pe care le
implică;
ƒ procesul decizional – gradul de exprimare a dorinţei, de prelucrare a
nevoii şi de evaluare a bunului.
Cunoaşterea mărfurilor oferă un fond documentar indispensabil
pentru rezolvarea problemelor comerciale privind structura sortimentală,
clasele de calitate, prestaţiile şi serviciile oferite post-vânzare, raportul
calitate/preţ (nivelul de calitate oferă informaţii valoroase cu privire la preţ),
gradul de satisfacere a necesităţii de consum (cererii). Factorul calitate
impune asigurarea anumitor condiţii care, în funcţie de mediul ambiental,
tradiţii, capacitatea de producţie, nivelul progresului tehnic, permit o mai
bună monitorizare a ciclului de viaţă al mărfii şi luarea deciziilor adecvate
pe piaţă (retragere, îmbunătăţire, diversificare). Difuzarea, extinderea şi
proliferarea ignoranţei asupra calităţii şi caracteristicilor mărfii poate
conduce la creşterea confuziei consumatorilor aflaţi în faţa unei achiziţii şi
la agravarea fenomenului de fraudă asupra mărfurilor.
În zilele noastre, cunoaşterea mărfurilor capătă o importanţă din ce
în ce mai mare ca urmare a intensificării schimburilor internaţionale de
mărfuri care solicită cunoştinţe merceologice, a elaborării de către guverne
a unor legi şi norme bazate pe argumente merceologice (de exemplu,
reglementări referitoare la ceea ce trebuie scris pe etichetele mărfurilor, la
standardizarea compoziţiei, la precizarea ingredientelor care trebuie evitate
sau care sunt permise în alimente, în cosmetice, în ambalaje, reglementări
referitoare la efectele producţiei şi utilizării mărfurilor asupra mediului etc.),
a difuzării la nivel de mass-media (ziare, reviste, radio, televiziune) a o serie
de informaţii incomplete referitoare la mărfuri, cu rol publicitar, cu scopul
de orientare directă şi rapidă a consumatorilor spre anumite achiziţii, fără o
selecţie adecvată.
 Merceologia şi expertiza mărfurilor alimentare de export-import

1.2 Configuraţia mărfii din perspectiva globalizării pieţei

Spectaculozitatea şi invazia mărfurilor pe scena mondială au

îndepărtat şi au îngreunat, în egală măsură, observarea acestor fenomene de
către cercetarea ştiinţifică.
Rapiditatea transformărilor produse în sistemul de producţie,
perturbările provocate asupra comportamentului uman individual şi social
au determinat stabilirea unei misiuni clare pentru designul industrial, ca
element de mediere între sfera nevoilor şi oportunităţile oferite de
dezvoltarea sistemului productiv – ca mijloace de satisfacere a nevoilor.
În sfera de cuprindere a disciplinelor legate de produs, de marfă,
asistăm în continuare la segmentarea lumii mărfurilor cu referire la materii
prime, la procese de fabricaţie, la procese de îmbunătăţire şi, mai târziu,
procese de distrugere sau de reciclare (reintegrare în natură) – în ceea ce
priveşte latura procesului de producţie, precum şi cu referire la invenţii, la
brevete, inovaţii – în ceea ce priveşte latura concepţiei proiectului.
Într-un sistem social în care subiecţii (consumatorii) se grupează în
funcţie de apartenenţa lor la o categorie de producători sau alta, mărfurile ca
obiecte de schimb continuă să fie studiate ca o sumă algebrică de valori,
obţinute ca rezultat al mai multor activităţi şi procese productive,
distributive, comerciale, concentrate.
În zilele noastre, vorbim de o fenomenologie a mărfurilor,
caracterizată nu numai prin relaţia dintre producători şi bunurile produse, ci
şi prin relaţia dintre produse ca obiecte de schimb şi consumatorii de pe
piaţă. Este lumea pe care K. Marx o definea în cartea sa “Capitalul”, vol. I,
“relaţiile între persoane prin intermediul mărfurilor”.
Obstacolele sectoriale, dinamica rapidă a nevoilor, mutaţiile
înregistrate în procesul de obţinere a valorii, acceptarea activă a schimbului
pe piaţă ca suport pentru existenţa noastră socială au transformat
merceologia tradiţională, dintr-o disciplină cantitativ-calitativă într-un
complex calitativ şi cantitativ de potenţialităţi nelimitate, dar, în egală
măsură, de acţiuni complexe şi laborioase.
Observând mărfurile contemporane, devine necesară cunoaşterea
fenomenologiei consumului, legată de nevoi, de interese, de procese de
schimb, de valoare, prin focalizarea atenţiei, în mod particular, asupra
analizei stadiului nevoilor şi a modului în care se realizează transferul de
valoare.
Ştiinţa mărfurilor în contextul fenomenelor economice contemporane

NECESITĂŢI

Logica VALOARE
Utilitatea mărfii
funcţională DE ÎNTREBUINŢARE

VALOARE Echivalenţa
Logica economică
DE SCHIMB între marfă şi bani

Logica VALOARE,
Diferenţiere
diferenţială SEMNIFICAŢIE

Logica schimbului Apartenenţă,

SIMBOL
simbolic statut

MARFA

Figura 1-2. Elemente de logică pe care se fundamentează necesităţile

consumatorului

De regulă, necesităţile consumatorilor sunt fundamentate pe patru

elemente logice de bază, şi anume (figura 1-2):
ƒ logica funcţională: consumatorii îşi construiesc propriile nevoi şi
exigenţe pornind de la o anumită utilitate (destinaţie în consum)
nesatisfăcută pe piaţă;
ƒ logica economică: prin achiziţionarea mărfurilor respective,
consumatorii doresc să-şi satisfacă necesităţile în condiţii eficiente
de calitate şi de preţ;
ƒ logica diferenţială: fiecare consumator trebuie să aibă libertatea de a
alege dintre mai multe mărfuri similare oferite pe piaţă, pe baza unor
criterii de diferenţiere stabilite de acesta;
ƒ logica schimbului simbolic: fiecare marfă achiziţionată trebuie să
confere consumatorului un anumit statut în societate, o anumită
apartenenţă socială.
Totalitatea bunurilor care se interpun între o nevoie sau o dorinţă
exprimată sau implicită a consumatorilor, pe de o parte, şi satisfacţia
acestora, pe de altă parte, în societatea contemporană ia forma de marfă,
 Merceologia şi expertiza mărfurilor alimentare de export-import

adică se concretizează în ceva care rezultă prin transferul de la producător

la consumator (obiect material, substanţă, serviciu, idee, informaţie),
transferul decurge prin intermediul schimbului pe piaţă contra banilor,
concretizarea reprezintă rezultatul posibil a fi obţinut la un moment dat,
într-un anumit loc şi în forma adecvată, în urma procesului de proiectare,
producţie şi distribuţie către consumator, iar referinţa comună recunoscută,
care permite perceperea, dimensionarea, clasificarea, manipularea, schimbul
şi acceptarea mărfii, este valoarea.
Marfa, conform abordării merceologiei tradiţionale, reprezintă un
bun economic mobil destinat schimbului, care îndeplineşte anumite cerinţe
de materialitate şi de transferabilitate. Caracterul de materialitate al mărfii
constă în identificarea limitelor sau graniţelor lucrurilor, ca şi a
caracteristicilor calitative şi cantitative care o fac identificabilă şi o disting
pe piaţă. La sfârşitul schimbului, bunul trebuie să garanteze
transferabilitatea sa (din mână în mână) şi trebuie să aibă o valoare
economică.
Într-o abordare modernă, marfa este descrisă ca reprezentând
„totalitatea obiectelor şi subiectelor asupra cărora intervine designerul
pentru crearea aşa-numitei formă a mărfii sau valoare adăugată”4.
Valoarea adăugată a mărfii este dată de ansamblul de calităţi perceptibile şi
neperceptibile ale acesteia, inclusiv cele de ordin socio-cultural, care în
procesul de schimb al mărfii determină alegerea sa şi influenţează preferinţa
consumatorului, modificând valoarea de schimb şi atrăgând atenţia în
particular asupra designului mărfii.
Studiul mărfurilor pare să se axeze pe două sfere problematice:
ƒ pe de o parte, acea sferă care descrie bunul sau serviciul în sine, ca
obiect specific de schimb (tranzacţie) – marfa ca obiect de schimb;
ƒ pe de altă parte, sfera relaţiilor dintre subiecţi prin intermediul
bunurilor – marfa ca mijloc de transfer al relaţiilor între
consumatori.
Pot face obiect de schimb pe piaţă bunurile materiale, serviciile,
bunurile imateriale în general (persoane, idei, sentimente). Toate acestea
alcătuiesc marfa contemporană. Condiţiile temporale, ambientale, culturale,
existente la un moment dat, permit materializarea acestui concept.
Nu toate bunurile produse capătă statut de marfă, ci acesta pare să fie
o cerinţă tranzitorie legată de un tip particular de schimb pe piaţă, specific
societăţii contemporane, sub impactul unui ansamblu de factori determinaţi
(variaţiile temporale, spaţiul ambiental, condiţiile culturale şi ambientale).

4
Celaschi, F. – Il design della forma merce: valori, bisogni e merceologia contemporanea,
Editore Il Sole 24 ore S.p.A., Milano, 2000
Ştiinţa mărfurilor în contextul fenomenelor economice contemporane

În acest sens, I. Kopytoff (1986) precizează că “există bunuri care sunt

excluse din schimbul de mărfuri, precum şi obiecte care nu devin niciodată
mărfuri; de altfel, e foarte probabil ca toate obiectele, care sunt în anumite
cazuri mărfuri, în alte cazuri să nu mai fie” (v. Celaschi, F. – Il design della
forma merce, p. 10).
O marfă, pentru a rezista pe piaţă, trebuie să “convingă”, bazându-se
pe aspectul său fizic, trebuie să “dureze”, mulţumită caracteristicilor sale şi
trebuie să deţină un stil în măsură să “seducă”. F. Celaschi, în lucrarea sa
„Il design della forma merce” (2000), scrie că „marfa direcţionează sensul,
marfa structurează spaţiul în care se găseşte, marfa formează şi dezvoltă
comportamente şi atitudini subiecţilor, marfa încearcă senzaţii de neplăcere
legate de lipsurile sale, marfa încearcă insatisfacţia posesorului său (…)”.
Astfel, marfa contemporană prezintă o configuraţie totalizatoare,
care include:
• o componentă funcţională – satisface o destinaţie precisă, corespunde
unui scop bine stabilit;
• o componentă instrumentală – circulaţia tehnico-economică a mărfii
se bazează pe o logistică tehnică şi comercială judicios stabilite;
• o componentă estetică – marfa reprezintă un element de mediere
între sfera nevoilor şi oportunităţile sistemului de producţie prin
intermediul designului şi esteticii sale;
• o componentă socială, respectiv determină un anumit nivel de
satisfacţie în utilizare şi în consum, creează preferinţe şi fidelizează
consumatorul, îi conferă prestigiu în societate şi îi asigură un statut
social.
Marfa posedă în timp şi în spaţiu infinite forme: într-un fel apare
într-un anumit moment istoric dat, în alt fel în procesul de distribuţie a
produselor prin intermediul schimbului pe piaţă şi în alt fel de-a lungul unui
proces de producţie, guvernat de diferite influenţe culturale şi posibilităţi
materiale. Existenţa mărfii este condiţionată, aşadar, de un spaţiu tempo-
cultural dinamic în care produsele stabilesc care este rolul designerului în
procesul de producţie a mărfii.
Fiecare consumator are capacitatea de a măsura utilitatea unui bun
sau bunăstarea care rezultă din consumul bunului respectiv. Acesta
acţionează potrivit raţiunii sale, fiind în măsură să aleagă o combinaţie de
bunuri şi de servicii care să maximizeze utilitatea finală a produsului ales.
Atenţia ridicată, pe care consumatorii o acordă, în anumite circumstanţe,
caracteristicilor calitative ale mărfurilor, nu trebuie confundată cu
 Merceologia şi expertiza mărfurilor alimentare de export-import

capacitatea acestora de a le aprecia în mod real: consumatorii acordă atenţie

calităţii mărfurilor din motive legate de sănătate sau pentru că sunt
consumate cu ocazia unor întruniri sociale, ori sunt condiţionate de modă. În
acest sens, trebuie să se asigure o informare adecvată consumatorilor cu
scopul de a-i convinge să facă o alegere gândită.
Referindu-se la această fenomenologie a mărfurilor, S.J. Levy
(1959) atribuie o semnificaţie psihologică bunurilor moderne, în dorinţa ca
acestea să răspundă mai bine nevoilor personale şi sociale ale
consumatorului, care îşi stabileşte anumite modele de viaţă şi niveluri de
aspiraţie: “(…) lucrurile pe care oamenii le cumpără par să deţină, pe
lângă anumite funcţii, şi semnificaţii personale şi sociale. Bunurile moderne
sunt recunoscute ca obiecte psihologice, ca obiecte care simbolizează
atribute şi scopuri, ca simboluri sau modele sociale şi niveluri de
aspiraţie”5.
Ca urmare, mărfurile contemporane sunt cunoscute ca “obiecte
psihologice” în societatea actuală. Pot fi definite ca o sinteză de atribute şi
de scopuri, conexe unor modele sociale şi unor niveluri de aspiraţie. Un
operator cheie (producător sau distribuitor) care acţionează la nivel mondial
trebuie să cunoască şi să înţeleagă preferinţele consumatorilor, precum şi
dinamica nevoilor acestora, trebuie să se afle în centrul relaţiei dintre
consumator şi marfă, să le cunoască comportamentele şi acţiunile şi să fie în
măsură să le ofere informaţii importante pentru satisfacerea fiecărei nevoi.
Marfa este definită ca produs de consum (produs care satisface
nevoile şi dorinţele oamenilor), întrucât satisfacţia obţinută vizează atât
interesele producătorului, cât şi pe cele ale consumatorului.
Marfa poate fi considerată, pe de o parte, mijloc de satisfacţie a unor
nevoi particulare derivate din dorinţele subiective şi aspiraţiile individului,
iar pe de altă parte, sistem de mijloace de producţie derivate din sistemul de
consum social.
Mărfurile de astăzi au devenit mai complexe pentru a răspunde mai
bine comportamentelor consumatorilor; în timp ce mărfurile sunt din ce în
ce mai diferenţiate, comportamentele de consum tind să se uniformizeze.
Merceologia contemporană trebuie să fie în măsură să individualizeze
elementele caracteristice ale procesului de fabricaţie a produsului care stau
la baza creării valorii de schimb a mărfii pe piaţă. Astăzi, există mărfuri care
par să creeze relaţii singulare şi complexe între oameni, aparţinând unor
medii diferite şi deţinând cunoştinţe diverse.

5
vezi şi Levy, S.J. – Symbols by Which we Buy, in L.A. Stockman, „Advancing Marketing
Efficency”, American Marketing Association, Chicago, 1959
Ştiinţa mărfurilor în contextul fenomenelor economice contemporane

Mărfurile contemporane sunt bunuri pentru care valoarea prevalează

faţă de alte caracteristici şi se manifestă variabil în timp, fiind centrată pe
etape bine precizate ale ciclului de producţie, ale ciclului de viaţă şi de
reproducţie socială, manifestându-se în locuri determinate: în mod
particular, în momentul şi la locul desfăşurării actului de schimb.
Ţinând seama de această fenomenologie a mărfurilor care conduce,
uneori, la modificarea în totalitate a naturii mărfurilor, devine necesară
efectuarea unui ansamblu de testări şi evaluări asupra obiectelor aflate sub
observaţie, cercetări care nu pot fi executate numai cu ajutorul cunoştinţelor
oferite de către disciplinele naturaliste sau ştiinţele exacte. Pentru studiul
mărfurilor contemporane se apelează, astăzi, la cunoştinţe derivate din
analiza antropologică, sociologică, psihologică, sau la cunoştinţe de
marketing şi de management; în fapt, se tinde a se studia marfa în sine şi
serviciile asociate din ce în ce mai puţin, pentru a transfera atenţia asupra
sistemului de relaţii între subiecţi prin intermediul mărfurilor.
Proliferarea mărfurilor, pe care le-am numit contemporane, în
tentativa iluzorie de a le diferenţia unele de altele, lipsa de omogenitate şi
abundenţa lor, fac obiectul unei explorări rămasă incertă. Pentru Marx
(Capital, vol. I) “(…) marfa este ceva care, în afară de a fi consumat de
producătorul său, este supusă schimbului” şi, totodată, “(…) un produs
absolut inutil nu poate fi schimbat”. Mărfurile se schimbă la valoarea lor, iar
suma preţurilor este egală cu suma valorilor.
Logica fundamentală pe care se bazează schimbul pe piaţă este aceea
că valoarea mărfii comercializate trebuie să fie mereu superioară valorii
materialelor folosite pentru a o produce (mijloace de producţie, forţă de
muncă, materii prime etc.). Diferenţa dintre valoarea de schimb obţinută şi
suma valorilor materialelor folosite pentru a o produce defineşte
plusvaloarea. Pentru Marx, mărfurile sunt “(…) nu valoare de folosinţă
pentru cine le posedă ci valoare de utilizare pentru cine nu le deţine”. Cel
care le deţine le consideră un pretext care aduce valoare, cerinţele de
acumulare şi de transferare fiind mai complexe faţă de simpla acumulare a
valorii de schimb corespunzătoare.
Conform interpretării dată de economia politică, consumatorul, când
cumpără marfa, nu face altceva decât să transforme banii – ca marfă
perfectă care poate fi schimbată în orice moment – într-o marfă imperfectă,
întrucât are o anumită valoare de întrebuinţare care presupune un plus de
valoare. Marfa poate fi imperfectă dacă ţinem seama de faptul că valoarea ei
de întrebuinţare trebuie să corespundă nevoilor consumatorului; fără a ţine
seama de existenţa sistemului de nevoi, n-ar avea nici un sens producerea ei
în condiţii ridicate de nesiguranţă şi de risc.
 Merceologia şi expertiza mărfurilor alimentare de export-import

Merceologia tradiţională face referire în permanenţă la noţiunile

valoare de schimb, valoare de întrebuinţare6, valoare7 şi conexiunea sa cu
nevoia, ca element de interferenţă în procesul de schimb. Valoarea de
întrebuinţare a mărfii contemporane în procesul de schimb pe piaţă nu este
măsurabilă, în timp ce valoarea de schimb este preţul pe care piaţa este
dispusă să-l plătească pentru valoarea de întrebuinţare a unei mărfi, la un
moment dat.
Potrivit lui Marx, utilitatea reprezintă prima calitate indispensabilă a
unei mărfi, condiţia fundamentală pentru a putea vorbi de valoare de schimb
a acesteia. Fără utilitate, forma ideală a mărfii este aceea sub formă de bani,
ca sinteză excelentă a potenţialului de nevoi implicite ale consumatorului
sau, altfel spus, forma de menţinere şi de conservare a valorii în modul cel
mai puţin costisitor şi supus riscului.
Atunci când valoarea de întrebuinţare corespunde nevoii, putem
afirma că forma mărfii, limitele şi fenomenologia sa, care o disting pe piaţă,
sunt determinate de raportul dintre nevoi şi valoare.
Mărfurile capătă utilitate dacă sunt produse ale muncii, iar obţinerea
lor necesită o cheltuială de forţă de muncă:
ƒ un bun natural, care nu este produs al muncii omului, poate fi util
acestuia (apa unui râu), dar nu constituie o marfă întrucât nu
încorporează muncă;
ƒ în momentul în care apa este pompată, recoltată, îmbuteliată şi
distribuită spre consum, devine marfă, întrucât capătă valoare de
întrebuinţare socială;
ƒ substanţele naturale nu pot fi niciodată mărfuri.
Ca urmare, un obiect, pentru a exista ca marfă, trebuie să
încorporeze o acţiune intenţionată care, distribuind energia în mod orientat,
să concretizeze un mijloc de satisfacţie în modul dorit şi nu doar ocazional.
Valoarea unei mărfi poate fi măsurată prin intermediul densităţii de
opţiuni vizavi de aceasta, prin felul în care mărfurile se manifestă şi sunt
cunoscute, prin resurse şi activităţi, prin rezultatele transferabile
beneficiarului în spaţiu şi în timp. Unul dintre elementele care influenţează
în mare măsură valoarea de schimb pe piaţă a mărfii contemporane îl
constituie capacitatea acesteia de a se face cunoscută în câmpul vizual al
consumatorului. Pot să existe mărfuri caracterizate printr-o valoare de
schimb pe piaţă relevantă, dar care nu este percepută ca atare de către

6
Valoarea de întrebuinţare a unei mărfi reprezintă sinteza proprietăţilor (caracteristicilor)
dezirabile ale acesteia, respectiv a acelor caracteristici care urmăresc conformitatea cu
cerinţele (aşteptările) prestabilite.
7
Valoarea unei mărfi este dată de totalitatea calităţilor acesteia, care îi determină preţul.
Ştiinţa mărfurilor în contextul fenomenelor economice contemporane

consumator, întrucât acesta nu deţine cunoştinţele necesare pentru a percepe

potenţialul mărfii.
Valoarea unei mărfi poate fi înţeleasă de consumator prin
sentimentele de plăcere sau de neplăcere pe care le creează respectiva marfă,
iar de către producător prin succesul pe care îl obţine pe piaţă.
O trăsătură particulară a fenomenologiei mărfii contemporane, care
se remarcă din ce în ce mai evident, este personalizarea mărfii în funcţie de
ambientul socio – spaţio – temporal în care se produce schimbul, de unde
apare necesitatea descrierii cantitative şi calitative a mărfii, care să
reprezinte şi să simbolizeze preferinţe specifice (de exemplu, marfa
destinată vegetarianului sau persoanelor supraponderale, marfa destinată
diabeticilor etc.).
Statutul de marfă reprezintă, aşadar, un act dinamic care implică şi
atrage obiecte şi comportamente determinate în timp. Există consumatori
care pot transforma un produs anonim în marfă, precum există şi mărfuri
care pot transforma subiecţi obişnuiţi în consumatori, pe care îi pot fideliza
ca urmare a satisfacerii unor preferinţe simple. De asemenea, există mărfuri
capabile să transfere meritele anumitor subiecţi către viitorii consumatori,
cu scopul de a-i apropia. Marfa devine în acest caz mai mult decât
acumulatoare de valoare, devine cuceritoare şi consistentă, mijloc şi mesaj,
instrument şi obiectiv, într-un singur cuvânt – sistem.
Astăzi, această fenomenologie a schimbului de mărfuri pe piaţă are
tendinţa de a transforma procesul de satisfacţie a nevoilor şi dorinţelor
consumatorilor prin intermediul mărfurilor într-un proces magic (adecvarea
masei la realitate şi a realităţii la masă).

1.3 Dimensiuni ale calităţii mărfii alimentare

pe piaţa mondială

Operaţionalizarea conceptului de calitate a mărfurilor în relaţie cu

nevoile consumatorilor se realizează prin intermediul caracteristicilor de
calitate. J.M. Juran subliniază în acest sens că „fundamentul pe care este
construită calitatea îl constituie caracteristicile calităţii”. El defineşte
caracteristicile calităţii ca reprezentând „orice dimensiune, proprietate
chimică sau organoleptică (de exemplu, gust, miros etc.) care conferă
produsului atributul de a fi corespunzător pentru utilizare. Alte
caracteristici sunt durata serviciului, fiabilitatea, mentenabilitatea”8.

8
Juran, J. – Calitatea produselor, Editura Tehnică, Bucureşti, 1973
 Merceologia şi expertiza mărfurilor alimentare de export-import

Caracteristicile (dimensiunile) calităţii sunt clasificate în mod diferit

în literatura de specialitate (figura 1-3).

Satisfacţie, încântare, Necesităţi, cerinţe, dorinţe,

utilitate, scop aşteptări, utilităţi

Satisfacerea clienţilor interni Aşteptări, interese, dorinţe

şi externi ale personalului organizaţiei
şi consumatorilor

Conformitatea cu standardele
şi cu specificaţiile tehnice Standarde, specificaţii
aplicabile tehnice, contracte, caiete de
DIMENSIUNI ALE CALITĂŢII

sarcini, instrucţiuni de lucru

Conformitatea cu cerinţele
legale ale societăţii Legi, reglementări, norme

Disponibilitatea mărfii la
termenul, la locul şi în Termene, spaţii şi cantităţi
cantitatea solicitată, la un preţ contractate, preţ competitiv
competitiv

Obţinerea mărfii în condiţiile Eficienţă, flexibilitate,

unei profit corespunzător atractivitatea producătorului

Obţinerea unui avantaj Caracteristici de calitate, dome-

concurenţial nii de utilizare mai performante
faţă de cele ale concurenţei

Execuţie într-un sistem de Sistem de asigurare şi de

management al calităţii şi ţinere sub control a calităţii
funcţionalitatea acestuia (sistem de management al
calităţii)

Figura 1-3. Dimensiuni ale calităţii mărfii (după Oprean şi Kifor)

Sursa: adaptare după Oprean, C., Kifor, C.V. – Managementul calităţii,
Editura Universităţii „Lucian Blaga”, Sibiu, 2002, pp. 62-70

Astfel, în procesul de realizare a calităţii şi de îmbunătăţire continuă

a acesteia, asupra unei organizaţii acţionează o serie de factori interni şi
externi care pot afecta şi redimensiona calitatea rezultatelor activităţii sale.
Ştiinţa mărfurilor în contextul fenomenelor economice contemporane

Ansamblul factorilor interni şi externi aplicabili unei organizaţii, care

afectează calitatea produselor sale, determină conturarea mai multor
dimensiuni ale calităţii mărfii:
ƒ marfa trebuie să satisfacă o necesitate, o utilitate sau un scop bine
definit, ca reflectare a unei nevoi sociale, a unei dorinţe sau aşteptări;
ƒ marfa trebuie să satisfacă cerinţele standardelor şi specificaţiilor
tehnice aplicabile pieţei pe care urmează să fie comercializată şi
utilizată şi să respecte cerinţele acestora privind realizarea nivelului
tehnic solicitat;
ƒ proiectarea, fabricaţia, comercializarea şi utilizarea mărfii trebuie
să respecte cerinţele legale ale societăţii;
ƒ marfa trebuie să fie disponibilă la termenul, la locul şi în cantitatea
solicitată, la un preţ competitiv;
ƒ obţinerea mărfii, având un anumit nivel calitativ, trebuie să se
realizeze în condiţiile unui profit corespunzător;
ƒ caracteristicile de calitate ale mărfii trebuie să fie mai performante
decât cele ale mărfurilor concurente;
ƒ producţia şi circulaţia tehnico-economică a mărfii trebuie să fie
derulate în condiţiile respectării cerinţelor unui sistem de
management al calităţii.
Din cele prezentate mai sus se constată că, în fapt, conceptul de
calitate poate fi asociat fiecărei etape din ciclul de viaţă al produsului,
începând cu naşterea sa, când se identifică şi se definesc funcţiile produsului
şi caracteristicile corespunzătoare necesităţilor de utilizare, continuând cu
conceperea proiectului, realizarea prototipului, testarea lui, dezvoltarea
seriei zero, realizarea fabricaţiei de serie, distribuirea pe piaţă, promovarea
şi extinderea distribuţiei, garantarea calităţii, asigurarea serviciilor
(întreţinere, reparaţii) şi, în cele din urmă, retragerea de pe piaţă.
O reprezentare sugestivă a relaţiilor de intercondiţionare dintre
diferitele caracteristici (dimensiuni) ale calităţii mărfurilor o constituie
tetraedrul calităţii (caracteristicile de calitate ale mărfii – estetice,
sanogenetice, ecologice, economice – se poziţionează în cele patru vârfuri
ale tetraedrului, figura 1-4).
Sub impactul progresului tehnic, care permite uniformizarea relativ
rapidă a performanţelor tehnico-funcţionale ale mărfurilor oferite de diferite
întreprinderi producătoare şi în condiţiile creşterii exigenţelor
consumatorilor şi ale societăţii în ansamblu, caracteristicile estetice,
 Merceologia şi expertiza mărfurilor alimentare de export-import

sanogenetice, ecologice şi economice devin criterii principale de departajare

a mărfurilor pe piaţă9.

Caracteristici
economice

Caracteristici sano- Durabilitate

genetice /ecologice

Asistenţă după
vânzare

Caracteristici Comoditate în Caracteristici

estetice utilizare de siguranţă

Caracteristici Fiabilitate
tehnice
Caracteristici
constructive

Figura 1-4. Tetraedrul calităţii

Sursa: adaptare după Olaru, M. – Managementul calităţii, ediţia a 2-a,
Editura Economică, Bucureşti, 1999, p. 44

G. Negro, în lucrarea sa „Organizzare la qualità nei servizi: un

modello per l’eccellenza nelle imprese e negli enti di servizi” (”Organizarea
calităţii în servicii: un model de excelenţă în întreprinderile şi entităţile de
prestări servicii”) face referire la şase dimensiuni ale calităţii mărfii
exprimate prin calitatea tehnică, calitatea relaţională, calitatea ambientală,
calitatea imaginii, calitatea economică şi calitatea organizaţională10. În
figura 1-5 se prezintă sugestiv această modalitate de abordare a calităţii.

9
Olaru, M. – Managementul calităţii, ediţia a II-a revizuită şi adăugită, Editura Economică,
Bucureşti, 1999, p. 43
10
Negro, G. – Organizzare la qualità nei servizi: un modello per l’eccellenza nelle imprese
e negli enti di servizi, Edizione Il Sole Libri 24 ore, Milano, 1994, pp. 52-55
Ştiinţa mărfurilor în contextul fenomenelor economice contemporane

CALITATE

MATERIALĂ Ce? Beneficii măsurabile

RELAŢIONALĂ Cum? Comportamente,

atitudini, relaţii

AMBIENTALĂ Unde? Ambient, senzaţii,

emoţii

ORGANIZAŢIONALĂ Cu ce? Funcţionalitate,

simplicitate

A IMAGINII De la cine? Apartenenţă,

siguranţă, statut

ECONOMICĂ La ce cost? Costurile calităţii, preţ

de vânzare

Figura 1-5. Dimensiuni ale calităţii (după Negro)

Sursa: adaptare după Negro, G. – Organizzare la qualità nei servizi: un modello
per l’eccellenza nelle imprese e negli enti di servizi, Edizione Il Sole Libri 24 ore,
Milano, 1994, p. 53

Calitatea materială răspunde la întrebarea “ce bunuri furnizăm

clientului la un anumit preţ” (“ce”). Se referă la obiectul tranzacţiei între
producător, în calitate de furnizor al produsului şi consumator, în calitate de
beneficiar final şi vizează beneficiile cuantificabile generate clientului.
Calitatea materială urmăreşte satisfacerea nevoilor primare ale
consumatorului şi este specificată în standarde.
Calitatea relaţională răspunde la întrebarea “cum furnizăm
produsul” (“cum”). Se referă la aspectele comunicaţionale şi relaţionale ale
tranzacţiei. Vizează momentul de întâlnire cu consumatorul, comporta-
mentele şi atitudinile acestuia, modalitatea de gestiune a relaţiilor
interpersonale.
 Merceologia şi expertiza mărfurilor alimentare de export-import

Calitatea ambientală răspunde la întrebarea “unde primeşte clientul

produsul” (“unde”). Se referă atât la aspectele de natură fizică, materială,
ambientală care urmăresc optimizarea funcţiilor produsului, cât şi la
satisfacţia psihologică a consumatorului. Vizează, pe de o parte, structura
mobilă şi imobilă a tranzacţiei iar, pe de altă parte, emoţiile şi senzaţiile de
modernitate, antichitate, siguranţă, soliditate, culoare etc.
Calitatea imaginii răspunde la întrebarea “de la cine primeşte
clientul produsul” (“de la cine”). Se referă la nevoile de apartenenţă şi de
identificare a consumatorului însuşi. Urmăreşte prevalenţa elementelor de
securitate şi de reducere a riscului în luarea deciziei, cum sunt credibilitatea,
renumele, precum şi evidenţierea elementelor de statut ca prestigiu,
personalitate, exclusivitate, vizibilitate.
Calitatea economică răspunde la întrebarea “cât cheltuieşte
consumatorul” (“cât cheltuieşte”) pentru a-şi satisface nevoile şi “cât
cheltuieşte producătorul” pentru a asigura satisfacerea clientului.
Calitatea organizaţională răspunde la întrebarea “cum asigură
întreprinderea produsul” („cu ce”). Se referă la totalitatea mijloacelor şi a
proceselor de natură organizaţională care contribuie la satisfacerea nevoilor
de funcţionalitate, simplicitate şi eficienţă, ca nevoi exprese ale consumatorului.
Integrarea caracteristicilor de calitate corespunzătoare dimensiunilor
calităţii mărfii, pe întregul ciclu de viaţă al acesteia, redimensionează în
mod global conceptul de calitate. În condiţiile concurenţiale de piaţă,
aspectul de globalitate a calităţii – calitatea globală – este extrem de
important, întrucât evidenţiază abordarea şi implicarea în realizarea acesteia,
atât a factorilor din mediul extern al întreprinderii, cât şi a celor din mediul
intern al acesteia.
Viziunea de calitate globală reprezintă, prin urmare, modul de
satisfacere globală a cerinţelor şi aşteptărilor tuturor factorilor implicaţi în
realizarea produsului, precum şi de-a lungul întregului ciclu de fabricaţie al
acestuia (clienţi, furnizori, concurenţi, organisme de protecţie a
consumatorilor şi a mediului, organisme juridice, organisme administrative
şi guvernamentale, organisme de certificare a calităţii etc.), toţi aceştia
integrându-se în cadrul unui sistem global, în care este dominant principiul
„câştig pentru fiecare”.
În ziua de astăzi calitatea, după părerea multor specialişti, a devenit
o necesitate impusă de concurenţă, deoarece numai producătorii care vor
oferi mărfuri de cea mai bună calitate vor supravieţui în anii care vor urma.
Ştiinţa mărfurilor în contextul fenomenelor economice contemporane

O condiţie necesară şi obligatorie, în acest sens, pentru orice agent

economic participant la schimburile comerciale de pe piaţa mondială va fi
aceea de a ţine seama de anumite criterii bine definite în dezvoltarea
propriei afaceri şi creşterea nivelului calitativ al rezultatelor activităţii
realizate, fie acestea produse, fie servicii.
Nu de puţine ori, se remarcă faptul că, în privinţa accepţiunii care se
dă conceptului de calitate, se produc multe erori cu urmări destul de grave
asupra consumatorului. Astfel, deseori „calitatea” se confundă cu
aptitudinea mărfii de a fi în ton cu moda, de a avea un design plăcut şi
un ambalaj elegant. Caracteristicile de calitate, performanţele tehnice,
durabilitatea, impactul ecologic, aptitudinea de a realiza economii de
materiale şi de energie se întâmplă să treacă pe o poziţie secundară între
criteriile calitative care stau la baza dezvoltării unui produs. Ca urmare,
calitatea depinde de ceea ce ai nevoie şi de cât eşti dispus să plăteşti.
Calitatea mărfurilor ale căror proprietăţi pot fi măsurate este mai
uşor de evaluat, pentru că sunt definite clar cerinţele specifice referitoare la
calitate. Unii consumatori echivalează calitatea cu mărfurile foarte
scumpe. Aceştia consideră că „primeşti doar ceea ce ai plătit”. Însă, dacă
acest lucru ar fi adevărat, nu am mai avea nevoie de cumpărători instruiţi,
educaţi, informaţi. Tot ceea ce ar trebui să facă un cumpărător, care doreşte
cea mai bună calitate, ar fi să caute preţurile cele mai mari. Din acest punct
de vedere, calitatea ar reprezenta preţul pe care un cumpărător îşi poate
permite să-l plătească pentru cerinţele sale, la un cost rezonabil.
Conform altor opinii, calitatea este definită prin ceea ce aşteaptă
consumatorul de la o marfă. Cu alte cuvinte, calitatea unei mărfi reflectă
cât de bine este realizat produsul, pornind de la aşteptările reale ale
consumatorului exprimate în legătură cu acea marfă. Ca urmare, calitatea
ridicată se traduce prin satisfacerea totală a specificaţiilor standardelor de
produs şi depăşirea aşteptărilor clienţilor.
Calitatea poate fi definită, de asemenea, ca fiind gradul de
excelenţă sau de superioritate pe care îl deţine produsul unei
întreprinderi. În acest sens, calitatea este dată de totalitatea caracteristicilor
tangibile şi intangibile ale produsului, care satisfac atât cerinţele explicite,
cât şi nevoile implicite ale consumatorilor, într-o măsură mai ridicată faţă de
concurenţi.
Calitatea mărfii se reflectă în două direcţii fundamentale: producţia
şi consumul. Însuşirile calitative ale mărfurilor se asigură în procesul de
producţie, dar acestea se manifestă în sfera consumului. Ca atare, este
necesar să se facă distincţie între calitatea procesului de producţie şi
calitatea mărfurilor oferite spre consum.
 Merceologia şi expertiza mărfurilor alimentare de export-import

Calitatea producţiei reflectă calitatea proceselor de producţie, a

activităţilor de conducere şi de organizare a producţiei, calitatea
proceselor tehnologice. În procesul de producţie, calitatea este determinată
de măsura în care produsele respectă specificaţiile standardelor, iar
procesele de producţie permit obţinerea anumitor caracteristici tehnico-
funcţionale sau caracteristici de performanţă dorite în produsul finit.
Calitatea trebuie privită şi din punctul de vedere al consumatorului,
ca principal receptor al calităţii, deoarece decizia de cumpărare a acestuia
determină succesul mărfii pe piaţă şi prosperitatea întreprinderii însăşi.
Pentru consumatori, calitatea este determinată de măsura în care mărfurile
oferite răspund nevoilor şi dorinţelor lor, respectiv avantajele pe care le
aduce un bun raportate la preţul acestuia. Calitatea mărfurilor, pentru
consumator, reprezintă expresia finală a calităţii proceselor de producţie, a
tehnologiei aplicate, care imprimă mărfurilor însuşiri esenţiale, făcându-le
apte utilizării şi consumului în scopul pentru care au fost create.
Aşadar, calitatea mărfii exprimă capacitatea acesteia de a-şi îndeplini
funcţiile pentru care a fost proiectată, prin intermediul atributelor calităţii
(durabilitate, siguranţă în funcţionare, precizie, uşurinţă în utilizare şi
reparare, satisfacerea necesarului energetic zilnic, acoperirea necesităţilor
zilnice de substanţe nutritive etc.). Deşi, din punct de vedere al companiei
producătoare unele dintre aceste caracteristici pot fi măsurate în mod
obiectiv, calitatea trebuie evaluată prin prisma percepţiei consumatorilor.
Calitatea reprezintă, prin urmare, o preocupare majoră a
consumatorilor şi a producătorilor. Poziţia pe piaţă a mărfurilor şi imaginea
mărcilor acestora depind de calitatea percepută de consumatori, care, de
multe ori, consideră ca fiind produse de înaltă calitate acelea care aduc
beneficii majore la un nivel acceptabil al costurilor.
Adesea, prin calitatea unei mărfi înţelegem lipsa defectelor sau
excelenţa în procesul de producţie. Calitatea se obţine prin angajamentul
total în slujba calităţii prin design, prin tehnologie, prin activităţi de
marketing. Un design necorespunzător, un produs cu defecte sau lipsit de
performanţe afectează vânzările acestuia şi reclamă necesitatea
întreprinderii unor acţiuni corective de control al calităţii.
Tema calităţii atrage un interes crescut din partea consumatorilor şi a
întreprinderilor. Un studiu efectuat asupra a 45 de mari producători arată că
majoritatea dintre aceştia comercializează mărfuri care să aducă mai multă
satisfacţie consumatorilor, indiferent de preţ (problema costurilor
interesează mai puţin).
Nu trebuie să tragem concluzia că o întreprindere trebuie să realizeze
produse având cea mai ridicată calitate posibilă. Nu toţi consumatorii îşi pot
permite să achiziţioneze astfel de produse oferite pe piaţă. Producătorul
Ştiinţa mărfurilor în contextul fenomenelor economice contemporane

trebuie să aleagă un nivel al calităţii care să se potrivească cerinţelor pieţei

şi nivelului calităţii concurenţei.
Consumatorii doresc ca achiziţiile pe care le efectuează să se
încadreze într-un anumit nivel de calitate aşteptat. Se întâmplă rar ca un
producător să ofere consumatorilor cel mai ridicat nivel de calitate posibil,
întrucât, aşa cum am precizat, puţini dintre aceştia îşi doresc sau îşi pot
permite, din punct de vedere financiar, să achiziţioneze aceste produse. De
regulă, întreprinderile îşi aleg un nivel de calitate care să corespundă
nevoilor pieţei ţintă şi nivelurilor de calitate ale produselor concurente.
O marfă poate fi descrisă, din prisma consumatorului, şi prin
aşa-numita „consistenţă” a calităţii, dată de un complex de caracteristici, şi
anume:
ƒ caracteristici de utilizare: specificitatea utilizării, siguranţă în
utilizare, durata consumului, volumul consumului;
ƒ atribute: nume de marcă, cerinţe, servicii conexe;
ƒ conţinut simbolic (consumatorii şi chiar întreprinderile cumpără o
dată cu mărfurile anumite simboluri): putere, libertate, confort,
performanţă etc.;
ƒ caracteristici de calitate: componenţi/compoziţie, caracteristici
tehnico-funcţionale, caracteristici de siguranţă (figura 1-6).

MARFA
ALIMENTARĂ

COMPONENŢI/ CARACTERISTICI CARACTERISTICI

COMPOZIŢIE DE CALITATE DE SIGURANŢĂ

¾ materii prime; ¾ caracteristici estetice; ¾ termen de valabilitate;

¾ materiale auxiliare; ¾ caracteristici senzoriale;
¾ ingrediente principale ¾ caracteristici chimice;
şi facultative; ¾ caracteristici biologice şi
¾ aditivi alimentari etc. microbiologice;
¾ caracteristici ergonomice;
¾ dimensiuni, toleranţe etc.
¾ caracteristici ecologice:
potenţial poluant,
caracter auto-degradabil;
¾ inocuitate;
¾ siguranţă în consum etc.

Figura 1-6. Caracteristicile de calitate ale mărfii

 Merceologia şi expertiza mărfurilor alimentare de export-import

Caracteristicile de calitate, performanţele, stilul, designul sunt

trăsături reale, cheie, ale mărfurilor, care determină acceptarea acestora în
strânsă corelaţie cu nevoile consumatorilor, condiţiile de folosire şi
capacitatea de cumpărare.
Consumatorii cântăresc şi compară mărfurile oferite pe piaţă, în
special prin prisma caracteristicilor de calitate ale acestora şi a preţului.
O marfă poate prezenta o varietate de caracteristici de calitate. O
companie producătoare tinde să aducă unui produs de bază cât mai multe
schimbări pentru a crea un model cât mai sofisticat, caracteristicile mărfii
constituind un instrument eficient de diferenţiere a acesteia în raport cu
produsele concurenţilor.
În prezent, ridicarea competitivităţii mărfurilor pe piaţă presupune
trecerea de la o calitate de conformitate la o calitate de concepţie, respectiv
producerea şi disponibilizarea unor mărfuri la nivelul cerinţelor
consumatorilor.