Raport amicus curriae

1. Introducere
Amnesty International este o organizație neguvernamentală internațională care are
țelul de a promova drepturile omului. Organizația a fost fondată în 1961, iar în 1977 a fost
decorată cu premiul Nobel pentru pace. În Turcia, grupul local al Amnesty International s-a
stabilit oficial în 2002, cu sedii la Istambul și Ankara.
Misiunea noastră, ca sediu local este să supraveghem ca cetățenii statului Turcia să
dispună de toate drepturile și libertățile sale în conformitate cu legislația internă și cu
Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), or Turcia este membră a Consiliului
Europei din 13 aprilie 1950.
Considerăm că prin contribuția noastră, în fața Înaltei Curțise se va aduce o explicație
originală a simbolului hidgiabului purtat de femeile de origine turcă precum și cel al
crucifixului.
Situația care a determinat-o pe Dna Esma-Nur să apeleze la Curtea Europeană a
Drepturilor Omului ne-a motivat să intervenim cu acest raport terț pentru a atrage atenția
Curții la faptul că un asemenea precedent ar putea lăsa urmări grave. Or principiile și valorile
cetățenilor turci. care din diferite motive locuiesc pe teritoriul altor state decât Turcia ar putea
fi nerespectate, încălcându-se astefel drepturile lor fundamentale.
2. Redactarea argumentelor
Conform autorizației Curții, anume în temeiul art.36 aln.3 al Convenției și art. 44 2
alin.3 lit. a) al Regulamentului Curții, în interesul bunei administrări a justiției, în calitate de
amicus curriae menționăm că comunitatea internaţională, dar şi fiecare stat în parte recunoaşte
dreptul individului cât şi a grupurilor la autodeterminare religioasă, dreptul de a crede, de a
gîndi liber, cît şi dreptul de a-şi manifesta credinţă sau convingerile în mod individual sau în
comun. De exemplu în cadrul Recomandării Adunării Parlamentare a Consiliului Europei nr.
1202 din 2 februarie 1993 privind toleranţa religioasă în societatea democratică, la art. 3,
Adunarea reiterează că religia asigură o relaţie de îmbogăţire a individului cu el însuşi şi cu
Dumnezeul în care crede, precum şi cu lumea exterioară şi societatea în care trăieşte.
Trebuie de menționat că și Republica Moldova a adoptat în legislația sa Legea nr. 125
din 11.05.2007 care reflectă un șir de obligații din partea statului, fiind practic obligat să
asigure respectarea drepturilor persoanelor şi să contribuie la realizarea acestora, anume statul
este obligat să creeze mecanisme eficiente şi simple pentru garantarea drepturilor
fundamentale. Astfel putem conchide ca legislația R. Moldova de jure nu contravine
articolului 9 din CEDO care menționeză și garantează acest drept fundamental și art. 2
(dreptul la instruire) din Protocolul nr. 1 la Convenție.
Însă cu toate că legislația corespunde în mare parte, observăm în fapt o încălcare
evidentă a art.9 din Convenție ,,Amplasarea simbolului crucii pe întreg teritoriul liceului chiar
și în sălile de clasă, dar mai grav este obligarea fiului Emir Creangă să poarte simbolul
religios la piept, precum și îndoctrinarea cu simbolul crucii afișat zilnic de învățătoare în ochii
copilului, încalcă dreptul la libertatea de gândire, conștiință și religie al persoanelor care
împărtășesc alte convingeri religioase.
Mai putem adaugă și încălcare a legii interne nr.125/2017, anume încălcarea art. 4
(libertatea de conștiință, de gîndire și de religie) - Orice persoană are dreptul la libertatea de
gîndire, de conştiinţă şi de religie. Acest drept trebuie exercitat în spirit de toleranţă şi de
respect reciproc şi cuprinde libertatea de a aparţine sau nu unei anumite religii, de a avea sau
nu anumite convingeri, de a-şi schimba religia sau convingerile, de a profesa religia sau
convingerile în mod individual sau în comun, în public sau în particular, prin învăţătură,
practici religioase, cult şi îndeplinirea riturilor. Fiecare persoană şi comunitate religioasă
poate adera liber la orice cult religios, prozelitismul abuziv fiind interzis.
Însă se observă și o încălcare a art.15 ( statul și cultele religioase) . Statul încurajează
şi sprijină activitatea socială, morală, culturală şi de caritate a cultelor religioase și a parților.
Orice cerinţă de indicare în actele oficiale a apartenenţei la un cult religios este nelegitimă.
Or, odată ce la data de 12 iulie 2017, Ministerul Educației a aprobat Ordinul nr.624/3
cu privire la completarea Regulamentului – tip de organizare și funcționare a intitutiilor de
învățământ primar și secundar, ciclu I și II din 25 martie 2016 și cu privire la adoptarea
Intructiunii privind ținută vestimentara în școli și simbolurile religioase admisibile, favorizând
practic abuzul din partea Directorului Liceului Teoretic ,, Ștefan cel Mare’’ din or. Șoldănești,
anume prin adoptarea unui Regulament intern nou, care practic exclude drepturile
minorităților și desigur pluralismul religios care este garatant chiar și prin Constituția
Republicii Moldova.
În continuare o să ne axăm pe explicare simbolului voalului islamic și dezbaterea
acestei laturi a cererii. Așa deci, voalul este un element de îmbrăcăminte feminină purtat cel
mai adesea din motive religioase de către femeile musulmane, dar în anumite țări islamice
chiar de către toate femeile, indiferent de religia sau convingerile lor.
Termenul de voal comportă două sensuri: voal, ca element (de îmbrăcăminte) care este
utilizat pentru a ascunde ceva, putând să fie tot corpul, dar și numai anumite părți ale acestuia,
cum este de exemplu cazul cu cel de-al doilea sens al termenului "voal", care este și el uzual
și care desemnează o țesătură care acoperă zona capului, adică părul și gâtul, dar uneori și cea
mai mare parte a feței. În funcție de țară, aceste diverse variante poartă denumiri diferite, ca
haik, burka, higiab, nicab, gilbab (gelaba), ciador, dupata, kimar, etc.
La întrebarea de unde vine această idee a voalului, scriitorul Mohamed Kacimi
răspunde că este vorba despre o foarte veche credință semită care considera podoaba capilară
ca fiind o reflexie a părului pubian (din jurul organelor sexuale).
În tradiția evreiască, acoperirea părului de către femei reprezenta un semn de modestie
vis à vis de bărbați. Cu creștinismul, portul voalului devine un prealabil al relației femeii cu
Dumnezeu. Sfântul Pavel justifică obligativitatea portului voalului printr-o formula care sună
a condamnare: " […] orice femeie care se roaga sau proorocește cu capul dezvelit îsi
necinstește capul ei, pentru că este ca una care ar fi rasă în cap. Daca o femeie nu se
învelește, să se și tunda! Iar daca este rușine pentru o femeie să fie tunsă ori rasă, să se
învelească! Bărbatul nu este dator să-si acopere capul pentru că el este chipul și slava lui
Dumnezeu, pe când femeia este slava bărbatului. În adevăr, nu bărbatul a fost luat din
femeie, ci femeia din barbat. Și nu bărbatul a fost făcut pentru femeie, ci femeia pentru
barbat. De aceea femeia din pricina îngerilor trebuie să aibă pe cap un semn al stăpânirii
ei." (citat din "Prima epistola a lui Pavel către corinteni", cap. 11, versetele 5 - 10).
Coranul, 6 secole mai târziu, în 2 versete consacrate voalului mărturisește și el
preocuparea în ce priveste tentația pe care femeia o suscită ca și în ce priveste exigența
castității. Dacă ea nu dorește să fie ofensată, femeia trebuie să se voaleze. Se recomandă astfel
credincioaselor: "să-și lase voalul s-atârne peste piept și să plece privirea și păstreze
castitatea" (Coran, surata 24 verset 31 și surata 33 verset 59).
Annie Sugier, Președintele Ligii Dreptului Internațional al Femeilor, în concluzia
lucrării ei "Cartea neagră a condiției femeii", subliniză următoarele pe marginea celor spuse
mai sus: "Astfel se schitează de-a lungul istoriei mesajul pe care voalul îl poartă și azi:
pentru credinciosul musulman, sexul femeii reprezintă o sursă de dezordine, iar pentru
bărbat o amenințare contra onoarei sale. Voalul este mijlocul prin care putem face femeia
invizibilă în spațiul public, alocândui-i un loc și un statut subordonat. A afirma că voalul nu
este decât o bucată de cârpa sau un semn religios ca toate celelalte, este pur și simplu rea-
credință."
Sunt însă încă proaspete în memoria opiniei publice occidentale și cuvintele scriitoarei
iraniene Chahdortt Djavann, care a purtat si ea o vreme voalul. Iată câteva citate apărute în
Journal de Montréal: "Dacă azi tinerii evrei ar începe să poarte steaua galbenă, clamând că e
libertatea lor, dacă tinerii de culoare ar decide să poarte lanțuri la gât și la picioare, zicând
că e dreptul lor, societatea n-ar reactiona oare? "
Deducem că voalul este purtat nu doar de femeile de origine turcă, ci de femei ce sunt
de diferite naționalități, sau parte a unor confesiuni sau culte religioase, islamice sau ortodoxe.
De asemenea voalul poate fi un element de fashion, ce poate fi promovat prin arta
designerilor vestimentari.
Ozan Aksoy și Diego Gambetta, cercetători de la Universitatea Oxford, au realizat un
studiu în urma căruia au aflat că educația, ocupația, venitul, traiul în mediul urban și
contactele cu persoanele care nu au aceeași religie au dus la o scădere a purtării voalului
islamic de către femeile care nu respectă cu multă conștiinciozitate cutumele specifice. Însă,
în cazul femeilor ce respectă întocmai regulile respective, aceiași ''factori modernizatori'' au
contribuit la intensificarea fenomenului purtării acestui accesoriu. Sociologii consideră că
acest lucru se întâmplă deoarece astfel de persoane folosesc voalul ca mijloc de apărare față
de amenințările la adresa modestiei lor.
3. Concluzie
Conform ultimului recensământ efectuat în Republica Moldova, până în 2014 pe
teritoriul țării locuiau 224 de femei cu cetățenie turcă dintre care 181 se aflau acolo de peste 2
ani. Alte date statistice publicate de către Biroul de Migrațiune și Azil al Republicii Moldova,
documentează că până la data de 30.06.2019, în țară se aflau 1065 de cetățeni turci
documentate cu permise de ședere, fără a se face însă o delimitare de sexe. Respectiv pornind
de la ideea că orice stat care găzduiește pe teritoriul său persoane de diferite naționalități și
etnii trebuie să depună tot efortul pentru a nu admite probleme de discriminare, mai ales dacă
persoanele respective au obținut cetățenia statului respectiv. Asemenea reglementări pot fi
găsite în legislațiile naționale sau dacă sunt membre ale Consiliului Europei, în CEDO.
Așadar voalul purtat de femei trebuie să fie perceput ca atare, în funcție de diferitele
circumstanțe ale situației. Fiecare stat trebuie să recurgă la propria marjă de apreciere a unui
asemenea incident. Considerăm noi că nu poate fi învinuită de faptul că nu corespunde unui
anumit cod vestimentar o femeie ce poartă higiab din moment ce alte femei care își acoperă
capul sunt acceptate. Acest temei reprezintă o dovadă clară că se recurge la discriminare și se
încalcă art. 14 din CEDO.

Iar al doilea simbol prezent în cerere și anume cel al crucifixului, putem argumenta că
punerea la vedere a unei cruci sau al unui crucifix reprezintă în mod cert o caracteristică a
practicii creştine, într-o formă general recunoscută și de aici observăm abuzul din partea
angajaților liceului care încalcă dreptul minorităților, tot mai mult pe zi ce trece, sancționând
respectivele persoane. Practic reiese că am revenit în vremurile vechi unde religia și statul se
contopeau și fiecare popor își adoră zeul său și fiecare zeu își guverna poporul. Religia
comanda atunci în stat și îi desemna pe conducători prin vocea sorții sau prin aceea a
auspiciilor, statul la rândul său, intervenea în domeniul conștiinței și pedepsea orice
infracțiune față de riturile și față de cultul cetății.