Despre opera lui Mihai Eminescu

Patruns pana in cele mai tainuite adancimi ale fiintei lui de sufletul ordinii elementare a Universului ,de vraja
naturii eterne,Eminescu a creat imaginea unei naturi singulare("Mai am un singur dor") -mod de a exprima
armonia si echilibrul universal ,ca o conceptie despre lume si viata ,despre moarte si eternitate.Natura reprezinta
un element al comuniunii cu omul,un cadru prin care individul se intregeste ca fiinta,in acelasi timp ea
intregindu-si ,prin om, dimensiunile ("Sara pe deal", "Lacul". "Dorinta", "Si daca").Totodata, natura este un mod
de potentare a eului poetic ,dar si o expresie a spiritului generator al lumii ,in care omul poate fi- ca

simbol al geniului creator- centrul Universului.

"Uscativ asa cum este ,garbovit si de nimic

Universul fara margini e in degetul lui mic

Caci sub frunte-i viitorul si trecutul de incheaga

Noaptea-adanca a veciniciei el in siruri o dezleaga."

Conceputa pe doua dimensiuni ,terestra si cosmica ,natura eminesciana este cadrul fizic al omului, spatiul
gesturilor fundamentale.La Eminescu , natura incadreaza si potenteaza un sentiment,o idee, o atitudine.
Participarea la crearea unui spectacol poetic devine "paradis" in poezia erotica ( "Lacul" , "Dorinta" ," Floare-
albastra"),personaj care face teoria spetelor vesnice( "Revedere") sau devine realitate metafizica("Mai am un
singur dor").

Cantarea naturii (ilustrata de marii poeti ai lumii ca Shelley,Novalis,Leneau,Lamartine,Leopardi , Victor

Hugo) apare la Eminescu ca o contemplare detasata ,cufundare in fiinta metafizica a naturii , consonanta a eului
liric cu natura,evadare,consolare.Poetul canta codrul.izvoarele,lacul, cararile; ochiul cuprinde dealul,vaile
inguste si abrupte sau "intunecata mare" peste care vegheaza luna,stelele , soarele, luceferii, codrul unde se aud
apele murmurand sau plangand,iar florile de tei cad in parul indragostitilor, Exista in poezia naturii eminesciene
o flora specifica, anumiti arbori,anumite flori, anumite ierburi : salcamul,teiul,floarea albastra,nufarul.

Despre iubire

De-a lungul timpului,iubirea a fost privita ca o experienta fundamentala ,dar viziunea asupra
sentimentului a fost supusa unor schimbari care au reflectat transformarile in paradigma gandirii umane.Din
Antichitate, cand iubirea era considerata act de cunoastere si de initiere in cosmos,in Evul Mediu ,dragostea e
privita ca o "cunoastere cu caracter integrator in esenta fecundanta a lumii"(Edgar Papu),experienta senzuala si
arzatoare asupra careia apasa presiunea pacatului.Iubirea curteneasca medievala inchipuie femeia ca icoana si
oglindire a ordinii divine,ca mijloc de mantuire ,prin puritatea ei.Intrarea in zodia rationalismului face ca iubirea
sa piarda caracterul hieratic si sa fie considerata factor disturbator al echilibrului rational, maladie fatala si
obsesie inrobitoare .
 Sara pe deal

"Sara pe deal" este o inegalabila idila in care,pe fondul afectiv creat de sentimentul naturii,se
constituie si se amplifica sentimentul iubirii, pe masura ce corelativul sau(sentimentul de tristete) scade.

Tema (iubirea idilica si natura feerica) devine unica prin descrierea picturala in care natura
imprumuta sufletul iubirii iar iubirea se incarca cu frumusetea naturii. Natura este cadrul fizic cu componente
sufletesti si mitice ( ca si in poeziile "Floare albastra" , "Lacul" , "Dorinta") ,in care aspiratia spre idealul
iubirii plenare ,dorul de fericire predomina.

Scrisa in 1871 si publicata in 1885 in revista "Convorbiri literare", idila "Sara pe deal"
concentreaza toate coordonatele poeziei eminesciene , a naturii si a iubirii:dorul de dragoste,proiectia in ideal
a clipei fericite , natura estivala (care e aici calda si primitoare ,ocrotitoare, paradisiaca ,meditativa),
perechea eterna .

In prima ei forma ,poezia se pare ca purta titlul "Eco" si continea elemente descriptive din
romanul "Geniul pustiu", iar tabloul naturii era( ca si forma definitiva) o incifrare simbolica a sentimentului
erotic.

Titlul "Sara pe deal" contine sugestii pentru principiile kantiene "timpul" si "spatiul" - etalon
pentru masurarea vietii. Termenul cu rezonante arhaizante , "sara", numeste -in imaginarul eminescian -un
timp al genezei cosmice , al eliberarii de regimul "sterp" al timpului diurn.Componenta spatiala, dealul
,denumeste un loc privilegiat , detasat de orizontalitatea terestra si atras hipnotic spre cer.Perceput ca nivel
intermediar intre planul teluric si cel astral , dealul are menirea de a adaposti cuplul , de "a ridica"
indragostitii mai aproape de sfera celesta ,sacra.

Viata este ritm,miscare ,este timp care curge mereu si mereu intr-un spatiu finit (Pamant) si
infinit( Univers).Spatiul este materia,iar timpul este miscarea ei. Universul se recreaza mereu ,este viu, intr-o
continua metamorfoza , de aceea este fireasca prezenta , in poezie , a principiilor primordiale : apa( "apele
plang") , focul( "arde ca para") ,pamantul ( "dealul") ,aerul ("vantul").

Compozitional, "Sara pe deal" are sase catrene , cu masura de doisprezece silabe , cu rima
imperecheata feminina- care imprima versurilor o tonalitate calma , senina, melodioasa. potentand sentimentul
de dragoste fata de natura si sentimentul erotic.Muzicalitatea expresiva a versurilor ,unice ca structura
prozodica in poezia romaneasca , demonstreaza virtuozitatea prozodica a inegalabilului poet. Astfel, aspiratia
spre idealul absolut al iubirii este sugerata (pe langa mijloacele stilistice) si de versul amplu, fixat invariabil in
intreaga poezie.

"Sara pe deal" este unica si prin realizarea ei artistica.Primele patru catrene sunt descriptive si se
structureaza pe doua planuri (al naturii si al iubirii) cu numai patru versuri apartinand planului erotic , pentru
ca ultimele doua catrene - care exprima direct (prin eclamatia romantica "Ah!In curand pasul spre tine
grabeste" ) aspiratia spre iubirea ideala - sa fie sugerata (prin repetarea locutiunii adverbiale "in curand" )
posibila refacere a cuplului erotic primordial.

Impletirea celor doua planuri se realizeaza prin alternanta motivelor :unele constituind cadrul unui
pastel : "turmele" , "apele" , "fantanile" ,"clopotul" , "salcamul", iar altele creatoare de atmosfera afectiva :
ochii mari ai fetei, jalea buciumului , plansul apelor si stralucirea stelelor ; acestea toate alcatuiesc un tablou
ale carui imagini auditive ( "buciumul suna cu jale" , "apele plang clar" , "fluiere murmura" , "clopotul vechi
imple cu glasul lui sara" , "toaca rasuna mai tare" ) si vizuale ( "stelele le scapara", "turmele-l urc" , "frunza
cea rara" ca si "Stresine vechi casele-n luna ridica") cuprind spatiul terestru si cosmic, astfel incat perspectiva
devine panoramica ( ca si cum poetul s-ar afla undeva pe o inaltime de unde poate sa vada totul, pana in
vale :satul si imprejurimile in care se afla salcamul -copacul sacralizat atat pentru pozitia lui in peisaj ,cat,mai
ales pentru florile lui cu parfumuri dulci ca iubirea.)

Prima strofa contine doua cuvinte cheie : "sara"( care marcheaza timpul romantic) si "deal" (spatiul
care permite viziunea panoramica).Primul cuvant desemneaza un timp nedefinit ( "sara" putand insemna
"oricand" , nu intr-o anumita seara , ci timp in derulare la infinit) , proiectand clipa iubirii in mit si in
eternitate.De asemenea "sara" e timpul cand "buciumul suna cu jale" si ca intotdeauna "apele plang" in eterne
izvoare.Prin personificarea buciumului si a apelor se potenteaza si se extinde universul afectiv sustinut si de
prezenta lunii( personificata si ea) care "trece pe cer asa sfanta si clara", in eternitate.Peisajul este generator
de melancolie , iar imaginile vizuale si auditive completeaza frumusetea naturii.

Corespondenta dintre constiinta universala , exprimata in al doilea catren prin simbolul "luna" si
constiinta individuala , sugerata prin simbolul ochi , are la baza

principiul feminin in dimensiune caruia iubita si luna sunt ipostaze : "Luna pe cer trece -asa sfanta si clara
/Ochii tai mari cauta-n frunza cea rara" (in "Upanisade" luna este ochiul stang al constiintei universale ,iar
ochii sunt definiti ca niste zei .De aceea miscare ochilor , in microcosmos , echivaleaza cu miscarea lunii ,in
macrocosmos ). Aceiasi analogie ar putea fi si intre simbolurile "stele" si "ganduri" ,prin care se poate defini
modul in care se naste simbolul iubirii : "Pieptul de dor ,fruntea de ganduri ti-e plina" , ar putea fi modelul
constelat al gandirii poetului-ca model al constiintei creatoare ( cum "Stelele nasc umezi pe bolta senina" ) asa
cum va fi cristalizat in "Luceafarul" ( "Si cat de viu s-aprinde el /in orisicare seara/Spre umbra negrului castel/
Cand ea o sa-i apara").

Metonimiile si simbolurile din catrenele trei si patru ( "Nourii curg ,raze-a lor siruri despica")
amintesc de "panta rhei"(viata inseamna curgerea ireversibila ) in timp ce imaginile auditive ("Scartaie-n vant
cumpana de la fantana" , "fluiere murmura-n stana") sugereaza o atmosfera de armonie si echilibru
("cumpana"- simbol al armoniei , iar "fantana" -simbol al constiintei).Fondul afectiv , generat de aceste
imagini , se concretizeaza in versul "Clopotul vechi imple cu glasul lui sara" si se sublimeaza, devenind
iubire : "Sufletul meu arde-n iubire ca para". Sentimentul de iubire ,raportat la iubita,este static : "M-astepti tu
pe mine", fiindca principiul feminin este pasiv ; raportat la eul liric, este dinamic ,fiindca principiul masculin
este activ "pasu-mi spre tine grabeste".

Sentimentul de iubire are o ascensiune nuantata,gradata.Raportat la iubita este "asteptare" si

"cantare" , "dor" si "gandire" ,iar raportat la iubit ,devine "foc"( "Sufletul meu arde-n iubire ca para"-asa cum
Luceafarul vine la fata de imparat "scaldat in foc de soare").

Planul erotic se adanceste prin dispunerea unor imagini afective in finalul a patru dintre strofe
( "Sub un salcam m-astepti tu pe mine" , "Pieptul de dor,fruntea de ganduri ti-e plina" ," Sufletul meu arde-n
iubire ca para" , "Ore intregi spune-ti-voi cat imi esti draga") , constituindu-se ca momente ale unui ritual
erotic,potentand misterioasa armonie a celor doua planuri ale idilei.

Versurile din planul erotic exprima , in esenta lor, triumful vietii ,al bucuriei de a trai . Jocul pur,
cast al iubirii contemplative ("Langa salcam sta-vom noi noaptea intreaga") mentine atmosfera creata in
coordonatele sobre ,grave ale inefabilului vietii.

In imaginea satului ,repetarea adjectivului "vechi" sugereaza vesnicia: satul este vechi ,casele au
stresini vechi , "clopotul vechi" ,iar "vechiul salcam" (ipostaza de
arbore sacru) consfinteste intalnirea si strajuieste iubirea scoasa de sub tirania timpului, a vremii, a
destinului ,constituindu-se ca o axa a lumii si ca poarta de comunicare cu Universul ,pentru ca printre frunzele
salcamului ochii fetei urmaresc nasterea si miscarea stelelor ( "Stelele nasc umezi pe bolta senina") . Cele trei
arii semantice , desemnand timpul (integrat eternitatii), spatiul (integrat cosmosului si teluricului ; satul cu
vesnicia lui) si miscarea (integrata rotirii celeste) , se intalnesc intr-o unitate.

Toate verbele din primele patru catrene sunt la prezent , in timp ce in ultimele doua apar verbe la
viitor , transpunand momentul de iubire in vis si aspiratie .Astfel , imaginilor li se confera o nota de dulce
melancolie exprimata in final printr-o interogatie retorica: "Astfel de noapte bogata /Cine n-ar da pe ea viata
toata?"

Putand fi incadrata la nivelul binomului tematic natura-dragoste , "Sara pe deal" este poemul
dorului de dragoste intr-o natura feerica ,este poemul visului pur. Aparent doar idila ,este construit folosind
tehnica paralelismului sintactic ,traseul sau liric urmarind o dubla trecere ,catre noaptea naturii si catre ora
de iubire si fiind , de fapt chiar traseul dintre realitate si vis.Pe masura trecerii turmelor catre casa si a
oamenilor catre somn, poetul respira tot mai intens aerul apropierii de iubita.Din perspectiva compozitiei,un
asemenea flux liric este perfect sustinut , caci versul final din prima strofa , impreuna cu ce-a de-a patra strofa
definesc forta si reciprocitatea iubirii ; in al doilea catren , interferarea versurilor sustine universalizarea
acestui sentiment , iar in cele doua strofe finale osmoza dintre cadru si traire se exprima prin stransa legatura
a versurilor.

"Sara pe deal" este un ansamblu lirico-imagistic si simfonic totodata , care propune evolutia
sentimentului ca vis proiectat intr-o natura pe masura.