TORACELE OSOS

• Cavitatea toracală protejează organele vitale

din interiorul acesteia (inima, plămânii etc.).
Această cavitate semi-rigidă care poate crește
și descrește în volum în timpul respirației, se
compune din vertebrele toracale (coloana
toracală), coastele cu cartilajele costale și
sternul.
 STERNUL
• Sternul este un os plat, îngust, situat în partea
anterioară a toracelui, are o lungime de aproximativ
15 cm și este alcătuit din trei părți. Partea
superioară poartă denumirea de manubriu; partea
mijlocie este cea mai mare și poarte denumirea de
corp sternal; iar partea inferioară, cea mai mică,
este numită proces xifoidian (apendice xifoid).
Segmentele sternului fuzionează de obicei la vârsta
de 25 de ani, iar punctele de fuziune sunt marcate
de 3 – 4 linii transversale. Joncţiunea dintre
manubriu şi corpul sternal formează la acel nivel o
proeminenţă numită unghiul sternal sau unghiul
Louis.
• Manubriul prezintă o depresiune pe suprafața lui
superioară, numită incizura jugulară. Pe laturile
scobiturii jugulare se găseşte câte o scobitură
claviculară care serveşte pentru articularea sternului cu
clavicula.
• Manubriul se articulează, de asemenea, cu cartilajele
primelor două coaste. Corpul sternal se articulează
direct sau indirect cu cartilajele costale 2 – 10.
• Procesul xifoid este alcătuit din cartilajul hialin în
timpul copilăriei și adolescenţei și nu se osifică complet
până la vârsta de 40 ani. La nivelul procesului xifoid nu
se atașează nici o coastă, dar acesta serveşte ca punct
de origine pentru unii mușchi abdominali.
 COASTELE

• Douăsprezece perechi de coaste, numerotate

de sus în jos de la 1 la 12, oferă suport
structural părților laterale ale cavității
toracale. Coastele cresc în lungime de la prima
până la a șaptea coastă și apoi scad în lungime
până la a douăsprezecea coastă. Fiecare
coastă se articulează posterior cu vertebra
toracală corespunzătoare.
• Primele şapte perechi de coaste se ataşează anterior
direct cu sternul, prin intermediul cartilajului costal.
Aceste cartilaje costale contribuie la elasticitatea cutiei
toracale. Coastele care au cartilaje costale și se
articulează direct cu sternul se numesc coaste
adevărate. Articulațiile formate între coastele
adevărate și stern se numesc articulații sternocostale.
Restul de cinci perechi de coaste sunt numite coaste
false, deoarece cartilajele lor costale se atașează
indirect sau nu se ataşează deloc cu sternul. Cartilajele
coastelor a opta, a noua şi a zecea se articulează cu
cartilajul coastei a şaptea, urmând ca apoi să se
articuleze cu sternul prin intermediul cartilajului costal
al coastei a şaptea. Perechile costale 11 şi 12 sunt
numite coaste flotante, deoarece cartilajele acestora
nu se articulează deloc cu sternul. Aceste coaste se
articulează doar posterior cu vertebrele toracale.
 OASELE MEMBRELOR SUPERIOARE

• Membrul superior este constituit din patru

segmente: umăr, braţ, antebraţ şi mâna.
 Centura membrului superior
• Această centură leagă membrul superior de torace
şi este alcătuită din două oase: clavicula şi scapula.
Clavicula este situată anterior şi se articulează cu
manubriul sternal, formând articulaţia
sternoclaviculară, iar scapula se articulează atât cu
clavicula la nivelul acromionului formând articulaţia
acromioclaviculară dar şi cu humerusul formând
articulaţia glenohumerală.
CLAVICULA
• Clavicula este un os pereche subțire şi lung sub
formă de „S”, orientată transversal pe partea
anterioară a toracelui, deasupra primei coaste. Osul
este în formă de „S” deoarece jumătatea medială
este convexă anterior, iar jumătatea laterală este
convexă posterior. Este mai rugoasă și mai curbată
la bărbați.
• Extremitatea medială a claviculei, numită faţa
sternală, este rotunjită și se articulează cu
manubriul sternal pentru a forma articulația
sternoclaviculară.
• Extremitatea laterală, prezintă o faţă acromială
destinată articulării cu acromionul pentru a forma
articulația acromioclaviculară. Tuberculul conoid
situat pe suprafața inferioară a capătului lateral al
claviculei serveşte ca inserţie pentru ligamentul
conoid, care uneşte clavicula cu procesul coracoid al
scapulei. Situată antero-lateral de tuberculul conoid
se află linia trapezoidală pe care se inseră
ligamentul trapezoidian, care uneşte clavicula cu
procesul coracoid al scapulei. Tot pe faţa inferioară
se află impresiunea ligamentului costoclavicular,
care după cum sugerează şi numele serveşte ca
punct de inserţie pentru ligamentul costoclavicular.
Acest ligament uneşte clavicula cu prima coastă.
 SCAPULA
• Scapula, este un os mare, triunghiular, plat, situat în
partea superioară a toracelui posterior între primul
spaţiu intercostal şi coasta 8.
• Pe partea ei posterioară întâlnim o lamă proeminentă
numită spina scapulei, care împarte scapula într-o fosă
superioară şi o fosă inferioară. Marginea dorsală a
spinei serveşte ca punct de inserţie pentru muşchiul
trapez (prin intermediul buzei superioare a spinei
scapulei) şi pentru muşchiul deltoid (prin intermediul
buzei inferioare a spinei scapulei). Fosa superioară
poartă denumirea de fosa supraspinoasă (care dă
inserţie muşchiului supraspinos), iar fosa inferioară
poartă denumirea de fosa infraspinoasă (care dă
inserţie muşchilor infraspinos, rotund mare şi rotund
mic).
• Capătul lateral al spinei scapulei se continuă cu un
proces aplatizat, extins, numit acromion, ușor de
palpat sub piele. Așa cum am menționat anterior,
acromionul se articulează cu capătul acromial al
claviculei pentru a forma articulația
acromioclaviculară.
• Sub acromion găsim o depresiune superficială,
numită cavitatea glenoidă, care se articulează cu
capul humerusului (osul brațului) pentru a forma
articulația glenohumerală. Deasupra cavităţii
glenoidale întâlnim o rugozitate numită tuberculul
supraglenoidian (aici se inseră capul lung al
muşchiului biceps brahial), iar sub cavitatea
glenoidală întâlnim tuberculul infraglenoidian (aici
se inseră capul lung al muşchiului triceps brahial).
• Pe partea medială a porţiunii posterioare a scapulei se
inseră muşchiul romboid. Pe partea anterioară a
scapulei, întâlnim fosa subscapulară, care serveşte ca
inserţie pentru muşchiul subscapular. Pe porţiunea
medială a feţei anterioare a scapulei se inseră muşchiul
dinţat anterior.
• În zona superioară a scapulei întâlnim o scobitură,
numită incizura scapulei prin care trece nervul
suprascapular, iar medial de această scobitură se inseră
muşchiul omohioidian. Unghiul superior este rotunjit,
iar aici se inseră muşchiul ridicător al scapulei.
• La capătul lateral al marginii superioare a scapulei se
află o proiecție a suprafeței anterioare numită proces
coracoid, la care se atașează tendoanele unor mușchi
(pectoral mic, coracobrahial și capătul scurt al
bicepsului brahial) și ligamente (coracoacromiale,
conoide și trapezoidale).
 Scheletul membrului superior
HUMERUSUL
• Brațul, parte a membrului superior se întinde de la
umăr la cot şi conține doar un os, humerusul. Capul
humeral se articulează cu cavitatea glenoidă a
scapulei. Capul humerusului este separat de restul
epifizei de către colul anatomic, iar epifiza
superioară a humerusului este unită cu diafiza
humerusului prin colul chirurgical. Colul chirurgical
este numit aşa deoarece la acest nivel au loc cele
mai frecvente fracturi şi dezlipiri traumatice ale
epifizei, care necesită intervenţie chirurgicală.
• Tuberculul mare este localizat pe suprafața laterală, iar
tuberculul mic este localizat pe suprafața anterioară a
capătului proximal al humerusului. Pe tuberculul mare
se inseră muşchiul supraspinos, infraspinos şi rotundul
mic. Pe tuberculul mic se inseră muşchiul subscapular.
Între cei doi tuberculi întâlnim un șanț vertical, denumit
şanţul intertubercular (sau culisa bicipitală), care
pleacă de la nivelul anterior al epifizei şi se termină pe
faţa antero-mediala a diafizei. Şanţul intertubercular
este delimitat de creasta tubercului mare şi creasta
tuberculului mic, iar prin acest șanț alunecă tendonul
capului lung al muşchiului biceps brahial. Pe şanţul
intertubercular se inseră muşchiul dorsal mare, pe
creasta tuberculului mare se inseră muşchiul pectoral
mare, iar pe creasta tuberculului mic se inseră muşchiul
rotund mare.
• Tuberozitatea deltoidiană (sau „V” deltoidian) este
localizată pe suprafața laterală a humerusului,
tuberozitate pe care se inseră muşchiul deltoid. Sub
tuberozitate se află şanţul nervului radial prin care trec
nervul radial şi artera brahială profundă.
• Pe faţa antero-medială a humerusului întâlnim o
impresiune rugoasă pentru inserţia muşchiului
coracobrahial.
• La nivelul epifizei distale a humerusului, unde acesta se
articulează cu cele două oase ale antebrațului, întâlnim
unele caracteristici mai puţin obişnuite.
• Partea laterală a suprafeței articulare este foarte
rotunjită, se articulează cu radiusul și este numită
capitulul. Partea medială se articulează cu ulna, şi se
numește trohlee.
• Tot la nivelul epifizei distale întâlnim trei fose, două situate în
partea anterioară şi una în partea posterioară.
• Pe partea anterioară a epifizei distale a humerusului, fosa
coronoidă este situată deasupra trohleei, iar în această fosă
pătrunde procesul coronoid al ulnei în mişcările de flexie ale
antebraţului. Lateral de această fosă, întâlnim fosa radială care
este situată deasupra capitulului, iar în această fosă pătrunde
capul radiusului în mişcările de flexie ale antebraţului.
• În partea posterioară întâlnim fosa olecraniană în care pătrunde
olecranul în timpul mişcărilor de extensie ale antrebratului.
• De ambele părţi ale condilului humerusului sunt două
proeminenţe osoase, numite epicondili, care servesc pentru
inserţii musculare: epicondilul medial, pe faţa posterioară a căruia
trece şanţul nervului ulnar şi pe care se inseră muşchii rotund
pronator, flexor radial al carpului, palmar lung, flexor ulnar al
carpului şi flexor superficial al degetelor şi epicondilul lateral pe
care se inseră muşchii scurt extensor radial al carpului, supinator,
extensor al degetelor, extensor al degetului mic, extensor ulnar al
carpului și anconeu.
 Oasele antebraţului
ULNA
• Ulna este un os lung, situat în partea medială a antebraţului,
în prelungirea degetului mic. Ulna prezintă două epifize şi o
diafiză.
• Epifiza proximală prezintă două apofize, una situată posterior
numită proces olecranian şi alta anterioară numită proces
coronoid. Între aceste apofize se află incizura trohleară care
se articulează cu trohleea humerusului. Lateral de apofiza
coronoidă întâlnim incizura radială, care se va articula cu
capul radiusului, iar mai jos de apofiza coronoidă se află
tuberozitatea ulnei.
• Extremitatea inferioară a ulnei prezintă capul ulnei cu
circumferinţa articulară (pentru incizura ulnară a radiusului)
şi procesul stiloid situat pe partea medială a capului ulnei.
 RADIUSUL
• Este un os lung, situat pe partea laterală a antrebrațului, în
dreptul policelui. Prezintă o diafiză şi două epifize.
• La nivelul epifizei superioare observăm capul radiusului cu o
depresiune pe faţa lui superioară numită foseta capului radial
care corespunde capitulului humerusului şi circumferinţa
capului care corespunde incizurii radiale de la nivelul ulnei.
• Colul radiusului este porţiunea îngustă dintre cap şi corp. Mai
jos de col întâlnim tuberozitatea radiusului, pe care se inseră
muşchiul biceps brahial. Pe partea medială a epifizei distale se
află incizura ulnară care se articulează cu capul ulnei. Pe faţa
laterală a epifizei distale se află apofiza stiloidă (procesul
stiloid).
• Baza sau faţa articulară carpiană prezintă două arii (faţete
articulare): una laterală în raport cu scafoidul şi alta medială
în contact cu semilunarul.
 Oasele mâinii

• Scheletul mâinii este format din 27 de oase

dispuse în trei grupe: oasele carpului, oasele
matacarpului şi oasele degetelor mâinii.
 CARPUL
• Carpul este format din opt oase dispuse pe două rânduri a
câte patru oase pe fiecare rând.
• Rândul proximal este format din următoarele oase (pornind
de la police spre degetul mic): scafoid, semilunar, piramidal,
pisiform.
• Rândul distal, este format din următoarele patru oase
(pornind de la police spre degetul mic): trapez, trapezoid,
capitat şi osul cu cârlig. Carpienele prezintă feţe articulare
pentru articularea cu oasele vecine, împreună formând un
masiv osos carpian. Faţa anterioară este concavă formând
şanţul carpian care este delimitat de două eminenţe formate
astfel: cea laterală de tuberculul scafoidului şi tuberculul
trapezului, iar cea medială, de pisiform şi de cârligul osului cu
cârlig. Prin acest canal alunecă tendoanele flexorilor
degetelor şi nervul median.
• SCAFOIDUL este cel mai lateral os al rândului întâi şi
prezintă pe faţa lui palmară tuberculul scafoidului.
Scafoidul se articulează în sus cu radiusului, în jos cu
trapezul şi trapezoidul, medial cu semilunarul şi cu osul
capitat.
• SEMILUNARUL se articulează în sus cu radiusul, în jos
cu osul capitat şi osul cu cârlig, lateral cu scafoidul şi
medial cu piramidalul.
• PIRAMIDALUL se articulează în sus cu capul ulnei prin
intermediul discului articular de la acest nivel, în jos cu
osul cu cârlig, lateral cu semilunarul.
• PISIFORMUL se articulează cu piramidalul.
• TRAPEZUL prezintă tuberculul trapezului pe faţa lui
anterioară. Trapezul se articulează în sus cu scafoidul,
faţa lui inferioară se articulează cu metacarpianul 1, iar
medial cu trapezoidul şi cu metacarpianul 2.
• TRAPEZOIDUL se articulează în sus cu scafoidul, în jos
cu metacarpianul 2, lateral cu trapezul şi medial cu osul
capitat.

• OSUL CAPITAT este cel mai voluminos dintre oasele

carpiene, prezentând un col şi un corp. El se articulează
în sus cu semilunarul, în jos cu metacarpienii 2, 3 şi 4,
lateral cu scafoidul şi trapezoidul şi medial cu osul cu
cârlig.
• OSUL CU CÂRLIG se articulează în sus cu semilunarul, în
jos cu metacarpienii 4 şi 5, medial cu piramidalul şi
lateral cu osul capitat. De pe faţa palmară a osului
pleacă cârligul osului.
 METACARPUL
• Metacarpul constituie scheletul palmei şi este format din cinci
oase tubulare scurte, numite metacarpiene. Numerotarea lor
se face începând de la police (degetul 1) spre degetul mic
(degetul 5).
• Metacarpianul 1 este cel mai scurt şi cel mai gros, se
articulează cu trapezul dar nu se articulează cu metacarpianul
2.
• Metacarpianul 2 este cel mai lung şi se articulează cu
trapezul, trapezoidul, osul capitat şi metacarpianul 3.
• Metacarpianul 3 se articulează cu osul capitat, metacarpianul
2 şi metacarpianul 4.
• Metacarpianul 4 se articulează cu osul capitat, osul cu cârlig,
metacarpianul 3 şi meta-carpianul 5.
• Metacarpianul 5 se articulează cu osul cu cârlig şi
metacarpianul 5.
 Oasele degetelor

• Mâna are cinci degete numerotate de la 1 la 5:

degetul mare sau police, indice (index),
mijlociu, inelar şi degetul mic. Oasele care
formează degetele se numesc falange. Fiecare
deget are trei falange, cu excepţia policelui
care are doar două falange. Astfel, se numesc
falange proximale, falange mijlocii şi falange
distale.