Miron Costin

Costin Miron (1633—1691), cronicar de orientare umanistă, mare

logofăt al Moldovei, partizan al alianţei cu Polonia, ucis, împreună cu
fratele său, hatmanul Velicico, din porunca domnitorului Constantin
Cantemir. Povestitor şi portretist talentat, a continuat, sub titlul
„Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aron-vodă încoace” „Letopiseţul lui
Grigore Ureche”, relatînd evenimentele din istoria Moldovei dintre 1595
şi 1661. A mai scris poemul filozofic „Viaţa lumii”, lucrarea „De
neamul moldovenilor”, demonstrînd originea latină a poporului nostru,
precum şi două cronici în limba polonă: „Cronica ţărilor Moldovei şi
Munteniei” şi „Istoria în versuri polone despre Moldova şi Ţara
Românească”.
 Opera
 Viața Lumii - este prima sa operă originală, un poem filozofic pe tema fortuna labilis,
scris cam în aceeași perioadă cu psalmii lui Dosoftei. În Predoslovia voroavă la
cititor prezintă scopul lucrării: de a arăta în românește ce este stihul. Opera pune în circulație
mai multe motive: timpul trecător și ireversibil, viața ca vis, amintirea, soarta nedreaptă.
Unele versuri au avut un ecou considerabil în literatura noastră veche, fiind amintite în
aproape toate compunerile lirice ale vremii: „A lumii cînt cu jale cumplită viața/ Cu griji și
primejdii cum este și ața/ Prea subțire și-n scurtă vreme trăitoare/ O lume vicleană, o lume-
nșelătoare.” Finalul operei este moralizator: dacă viața lumii este o iluzie, singura consolare
a omului este credința în Dumnezeu.
 Letopisețul Țării Moldovei de la Aron vodă încoace, de unde este părăsit de Ureche –
vornicul - continuă cronica lui Ureche din 1594 până în 1661, anul morții lui Ștefăniță Lupu.
La elaborarea Letopisețului, Miron Costin s-a folosit pe larg de o serie de lucrări ale
istoricilor transilvăneni și polonezi. Opera are în ultima parte un caracter memorialistic.
Tonul narațiunii este mai puțin senin, pentru că trăiește vremuri grele. Letopisețul s-a păstrat
în 56 de copii manuscrise. N. Manolescu, în Istoria critică à literaturii române desprinde
următoarele trăsături ale operei: a) caracter mai modern decît al cronicii lui Ureche: explică
fenomenele istorice din punct de vedere economic, politic și social; b) folosirea frecventă a
dialogului: opera e plină de conversații fermecătoare și de replici extraordinare. Vasile Lupu,
informat despre trădarea unui boier, exclamă: „În zadaru această slujbă acum; să-mi hie spus
acestea pînă era în Iași logofătul.”; c) aplecarea spre culisele istoriei: comunică, atunci cînd
știe, bîrfele și stratagemele diplomatice, anticipîndu-l pe Neculce prin portretele
precise. Ștefan Tomșa al II-lea este un domnitor crud care ține pe lîngă el un călău „pierzător
de oameni”, credulitatea lui Vasile Lupu apare în antiteză cu ipocrizia sfetnicului său
Gheorghe Ștefan etc; d) stilistica frazei: fraza este lungă și plină de cadențe, cu verbul la
sfîrșit, după model latin.
 De neamul moldovenilor, din ce țară au ieșit strămoșii lor - lucrare neterminată, păstrată
în 29 de copii manuscrise și publicată pentru prima dată de M. Kogălniceanu în 1852, are un
caracter savant și o noblețe a ideilor care o va face cartea de căpătîi a Școlii
Ardelene. Predoslovia enumeră scopurile lucrării: a) afirmarea etnogenezei pentru „lăcuitorii
țării noastre, Moldovei și Țării Muntenești și românii din țările ungurești, care toți un neam
și odată descălecați sîntu”; b) conștientizarea valorii documentului scris, care rămîne
mărturie peste veacuri: „Lăsat-au puternicul Dumnezeu iscusită oglindă minții omenești,
scrisoarea…”. Românii trebuie să-și cunoască istoria, „toate alte țări știindu începuturile
sale”; c) dezmințirea ocărilor aduse de unii copiști ai cronicii lui Ureche, ca Simion Dascălul
(„om cu multă neștiință și minte puțină”) și Misail Călugărul, care afirmaseră că moldovenii
sunt urmașii tîlharilor de la Roma exilați în Dacia; d) refacerea istoriei Moldovei de la primul
descălecat, completînd astfel cronica lui Ureche; e) elogiul scriiturii și al lecturii: „… căci nu
este alta și mai frumoasă și mai cu folos în toată viața omului zăbavă decît cetitul cărților”.
Opera propriu-zisă este alcătuită din șapte capitole: I. Prezentarea geografică și etnografică à
Italiei; II. Formarea Imperiului Roman; III. Înfățișarea Daciei; IV. Cucerirea și colonizarea
Daciei de către Traian; V. Mărturii arheologice despre originea poporului român; VI.
Mărturii filologice și etnografice; VII. Încercarea de a completa răstimpul dintre colonizarea
Daciei și întemeierea Moldovei.
A mai scris și două cronici în limba polonă:

 Cronica țărilor Moldovei și Munteniei

 Istoria în versuri polone despre Moldova și Țara Românească (Poema polonă), 1684.