MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII

UNIVERSITATEA BABEȘ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE TEOLOGIE GRECO-CATOLICĂ

DEPARTAMENTUL BLAJ

Figura lui Petru în Noul Testament

Curs: Autoritatea eclezială din punct de vedere ecumenic

Titular curs:

Prof. univ. pr. dr. Giraldo Roberto

Master: Teologie pastorală în comunitățile ecleziale

An univ. 2019-2020

Anul de studii: II, sem. II

Masterand: Dârzu (Moldovan) Iulia Maria

 Figura lui Petru în Noul Testament

Sfântul Petru, a fost o personalitate marcantă a Noului Testament, a cărui destin, cu

totul particular, ar putea fi considerat semnul unei misiuni speciale pe care acesta avea să o
desfășoare în istoria mântuirii.

Petru, pe numele său originar Simon, era din Betsaida (In 1,44) care în ebraică se
traduce „casa peștelui”, acest nume fiind emblematic pentru meseria multor locuitori de aici,
care precum Petru și fratele său Andrei, erau pescari.

Andrei, fratele lui Petru, îl întâlnise deja pe Isus și îl duce și pe acesta în fața
învățătorului care, în primul moment al întâlnirii îi schimbă numele lui Petru: Tu ești Simon,
fiul lui Iona; tu te vei numi Chefa (ce se tâlcuiește Petru)(In 1, 42).

Petru este singurul personaj din Noul Testament căruia i s-a schimbat numele, iar
traducerea greacă a acestui nou nume aramaic înseamnă „piatră”., rolul acestuia devenind cel
de piatră de susținere a viitoarei misiuni (Mt 16, 18).

Potrivit Sinopticelor, întâlnirea lui Isus cu Simon se pare că ar fi avut loc pe malul
lacului Tiberiada, Marcu făcând o descriere a acestei întâlniri: Și umblând pe lângă Marea
Galileii, a văzut pe Simon și pe Andrei, fratele lui Simon, aruncând mrejele în mare, căci ei
erau pescari. Și le-a zis Isus: Veniți după Mine și vă voi face să fiți pescari de oameni. Și
îndată lăsând mrejele au mers după El (Mc 1, 16-18).

În timp Petru s-ar fi mutat la Capernaum, un oraș vecin, unde locuia cu soacra sa, care
bolnavă fiind a fost vindecată de Isus, aspect descris de Marcu, Matei și Luca: Și venind Isus
în casa lui Petru, a văzut pe soacra acestuia zăcând, prinsă de friguri. Și S-a atins de mâna
ei, și au lăsat-o frigurile și s-a sculat și Îi slujea Lui (Mt 8, 14-15).

În interiorul „celor doisprezece” numele lui Petru apare întotdeauna primul în listă,
evidențiindu-se ca portavoce, fiind de altfel primul chemat dintre apostolii trimiși în misiune
și investiți cu puterea lui Isus.

Figura lui Petru dar și importanța misiunii sale este prezentată diferit de către
Evangheliști. Spre exemplu, Marcu și Matei îl prezintă uneori pe Petru ca imaginea negativă
a discipolului, fiind considerat satana deoarece nu gândește conform lui Dumnezeu: Dar El,
întorcându-se și uitându-se la ucenicii Săi, a certat pe Petru și i-a zis: Mergi înapoia mea,
Satano! Căci tu nu cugeți cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor (Mc 8, 33). Cu toate
acestea, Petru este considerat de cei doi Evangheliști, primul discipol chemat împreună cu
fratele său Andrei, să devină „pescar de oameni”.

Pentru Marcu, Petru va deveni oricum obiectul unei atenții particulare «acum plecați,
spuneți discipolilor săi și lui Petru că el va merge înaintea voastră în Galileea» (Mc 16, 7).
Matei îi acordă lui Petru un spațiu amplu, acesta fiind considerat primul dintre apostolii care
au fost trimiși în misiune și investiți cu puterea lui Isus. Petru devine aici, cel care proclamă
credința în Isus, „fiul lui Dumnezeu cel viu” (16, 16), piatra de temelie pe care Cristos va
edifica Biserica Sa (16, 8), iar sarcina de a învăța și conduce reiese din faptul că lui Petru îi
sunt oferite cheile împărăției cerurilor (16, 9). Întrucât Petru proclama confesiunea de
credință în numele tuturor, promisiunea cu privire la fericire, acesta apare drept fericit, el
fiind obiectul mărturisirii cristologice, devenit un garant al fundamentului credinței, pace îi
privește pe toți creștinii.

Luca relatează diferit sarcina încredințată lui Petru de către Mântuitorul, considerând că
acesta trebuie să confirme sau să îi întărească pe frați în credință: Și a zis Domnul: Simone,
Simone, iată Satana v-a cerut să vă cearnă ca pe grâu; Iar Eu M-am rugat pentru tine să nu
piară credința ta. Și tu, oarecând torcându-te, întărește pe frații tăi (Lc 22, 31-31). În ceea ce
privește faptul că Isus se roagă doar pentru Petru, confirmă oarecum această misiune, acesta
devenind garantul și interpretul autorizat al misiunii.

Ioan nu consideră că Petru ar fi primul dintre discipolii care îl urmează pe Isus, nici
primul care îl mărturisește ca fiu al lui Dumnezeu, dar, acesta confirmă că doar lui ăi este
schimbat numele. De asemenea, el evidențiază promptitudinea lui Petru de a acționa și chiar
faptul că Isus îi încredințează sarcina de a conduce turme, în mai multe rânduri.

Faptele Apostolilor îl prezintă pe Petru ca fiind primul în cadrul celor Unsprezece dar și
cel care are inițiativa refacerii celor Doisprezece. El va inaugura misiunea printre păgâni și
prin intermediul lui se va evidenția puterea taumaturgică, adică vindecarea doar prin umbra
sa: Încât scoteau pe cei bolnavi în ulițe și-i puneau pe paturi și pe tărgi ca, venind Petru,
măcar umbra lui să umbrească pe vreunul dintre ei (Fapte 5, 15).

În contextul Învierii, figura lui Petru va crește în importanță, el fiind primul căruia îi
apare Isus înviat și primul care crede în Înviere. Atunci Petru începe să predice cu curaj,
menținându-și poziția centrală și preocuparea pentru unitatea Bisericii.

Cu toate că Petru apare mereu ca primul între apostoli, el acționează de comun acord cu
ceilalți, între ei neexistând diferențe de rang. În ceea ce privește cele două Scrisori ale lui
Petru, putem observa că el garantează solidaritatea sa tuturor prezbiterilor, arătându-le ce
înseamnă a fi model pentru turmă (prima Scrisoare) și le amintește tuturor creștinilor
conținutul credinței( a doua Scrisoare).

Petru, garantul tradiției apostolice, s-a distins în mod particular prin revelația divină
primită pe Muntele Sfânt. El a devenit din pescar, marele misionar creștin, martirul creștin,
prezbiter model care îi educă pe alții cum să se îngrijească de turmă, mărturisitorul adevăratei
credințe creștine și apărătorul acesteia.

Petru, este imaginea păcătosului care, căindu-se cu adevărat, cu ajutorul Mântuitorului

devine izvor de tărie și curaj.