UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN BUCURESTI

-CURS –

CONTROL
Sl dr ing CHIVU OANA

TITLU SI AUTOR
1
 CONTROL

-CURS 5–

Metode de măsurare

2
 5.1. Principii și metode de măsurare
Orice măsurare are la bază un fenomen, o lege sau un
efect fizic. Principiul de măsurare reprezintă baza științifică care
stă la baza unei măsurări. Exemple: efectul termoelectric folosit la
măsurarea temperaturii, deformarea elastică a unei membrane
folosită la măsurarea presiunii, deformarea elastică a unui resort
folosit la măsurarea masei etc.). Principiile de măsurare sunt
studiate la cursurile de fizică și în capitole pe domenii particulare
ale metrologiei, mai ales sub aspect aplicativ.
Metoda de măsurare este succesiunea logică a operațiilor,
descrise în mod generic, utilizată la efectuarea măsurărilor.
Procedura de măsurare este un ansamblu de operații
descrise în mod concret, utilizate în efectuarea unor măsurări
anumite în conformitate cu o metodă dată.

3
Procedura de măsurare este, de regulă, descrisă într-un
document care uneori este denumit, el însuși, procedură de
măsurare și care furnizează suficiente detalii pentru ca un
operator să efectueze o măsurare fără să aibă nevoie de informații
suplimentare.

5.2. Clasificarea metodelor de măsurare

Metodele de măsurare se clasifică după mai multe criterii.

5.2.1. Clasificarea metodelor de măsurare după precizie

a) Metode de laborator, în care, de regulă se determină și

se ține seama de erorile de măsurare;
b) Metode tehnice, în care nu se determină eroarea de
măsurare, dar se ține seama de ele întrucât mijloacele de măsurare
au erori limită cunoscute, corespunzător claselor lor de precizie.
4
5.2.2. Clasificarea metodelor de măsurare după poziția aparatului
față de măsurand
Se deosebesc:
a) metode prin contact, în care sistemul de poziționare a
măsurandului vine în contact mecanic cu mărimea de măsurat (exemple:
micrometre, șublere, comparatoare, termometre cu lichid etc.).
b) metode fără contact, în care măsurarea se efectuează fără
atingerea mecanică a măsurandului (măsurarea se face pe cale optică,
pneumatică, capacitivă, inductivă etc.).
5.2.3. Clasificarea metodelor de măsurare după modul de obținere a
valorii mărimii măsurate
Se deosebesc:
a) metode de măsurare directă, prin care valoarea unei mărimi se
obține direct, fără calcule suplimentare; se deosebesc metodele:
aprecierii directe, diferențială, echilibrul coincidenței, comparării,
deviației. (exemple: măsurarea maselor cu aparate de cântărit,
măsurarea temperaturii cu termometrul etc.).
5
b) metode de măsurare indirectă, în cadrul cărora nu se măsoară direct
mărimea însăși, ci alte mărimi, legate printr-o relație cu mărimea care se
măsoară, valoarea acesteia obținându-se prin calcule simple sau cu
ajutorul unor tabele sau grafice (exemplu: determinarea volumului unui
vas prin măsurarea dimensiunilor acestuia).
c) metode de măsurare combinate, prin care determinarea mărimii de
măsurat se face printr-o serie de măsurări directe și indirecte ale aceleiași
mărimi, sau ale câtorva mărimi de același fel, o măsurare deosebindu-se
de alta prin faptul că se execută în alte condiții sau în altă combinație a
mărimilor în cauză, valoarea numerică a mărimilor de măsurat
obținându-se prin rezolvarea unor ecuații.
5.2.4. Clasificarea metodelor de măsurare după modul indicației
mărimii măsurate
Se deosebesc:
- metoda analoagă sau metoda măsurării cu funcționare
continuă, la care în domeniul de măsurare, fiecărei valori a mărimii de
măsurat - ca mărime de intrare - îi este subordonată (corespunde) în mod
continuu o valoare din domeniul de ieșire (exemplu: mișcarea de
6
translație transformată într-o tensiune electrică).
- metoda digitală sau metoda măsurării cu funcționare
discontinuă, la care unui domeniu de valori ale mărimii de măsurat
ca întreg îi corespunde o valoare de măsurat care este redată sub
formă de cifre sau spus altfel codificată.

5.2.5. Clasificarea metodelor de măsurare după originea

sistemului de coordonate
Se deosebesc:
a) măsurarea absolută care se efectuează cu mijloace de
măsurare ce indică valoarea mărimii măsurate în raport cu originea,
adică în raport cu cota zero (exemplu: măsurarea lungimii cu
șublerul, micrometrul etc.).
b) măsurarea incrementală (relativă), care se efectuează
cu mijloace de măsurare ce indică o mărime ce nu depinde de
origine (exemplu: măsurări efectuate cu ceasul comparator,
ortotestul).
7
5.2.6. Clasificarea metodelor de măsurare după modul de
circulație a informației de măsurare
Se pornește de la faptul că orice măsurare este o comparație
cu o valoare de referință a mărimii care se măsoară, furnizată de un
etalon. Deci etalonul este purtătorul valorii de referință.
Etalonul este o măsură, un aparat de măsurat, material de
referință sau sistem de măsurare destinat a defini, realiza, conserva
sau reproduce o unitate sau una sau mai multe valori ale unei mărimi
pentru a servi ca referință (conf. S.R. 12351).
Având în vedere cele arătate se deosebesc două metode de
măsurare:
a) metode de măsurare prin comparație simultană
La comparația simultană, măsurandul este comparat
nemijlocit cu una sau mai multe valori de referință ale aceleiași
mărimi, furnizate de un etalon, care participă astfel la fiecare
măsurare. Exemple: o lungime este comparată cu lungimea cunoscută
a unei cale plan-paralele; o masă este comparată cu masa unei greutăți
etalon, folosind o balanță cu brațe egale etc.). 8
În fig. 5.1. este prezentat modul în care circulă informația de măsurare la
măsurare cu comparație simultană.

b) metode de măsurare cu,comparație succesivă

În cazul comparației succesive, mărimea de referință furnizată
de etalon nu participă la fiecare măsurare: ea este folosită pentru
etalonarea inițială (gradarea) și - dacă este necesar - reetalonarea
periodică a unui aparat de măsurare, care stochează în memoria sa
informația de etalonare. Această informație, primită o singură dată de la
un etalon este apoi transmisă de către mijlocul de măsurare la fiecare
măsurare efectuată ulterior. Exemple: măsurare presiunii cu un
manometru, măsurarea temperaturii cu un termometru cu lichid etc. 9
În fig. 5.2. se arată modul de circulație a informației de măsurare în cazul
metodei de măsurare cu comparație succesivă.

Fig. 5.2 Transmiterea informației de măsurare la măsurarea cu

comparație succesivă

Rezultă că la comparația simultană informația de

măsurare este transmisă în același timp de la etalon și de la
obiectul supus măsurării, prin aparatul de comparație,
operatorului uman (sau altui receptor al rezultatelor măsurării), pe
când la comparația succesivă această informație circulă în două
etape, o dată de la etalon la aparatul de măsurare și apoi de la
obiectul supus măsurării la aparatul de măsurare și în final la
operatorul uman, la fiecare măsurare executată. 10
 5.3. Metode de măsurare prin comparație simultană

În cazul acestei medode măsurandul este comparat cu

un etalon de valoare apropiată sau egală sau cu un etalon de
valoare diferită, de unde rezultă și cele două metode prin
comparație simultană:
- metoda de măsurare prin comparație 1:1;
- metoda de măsurare prin comparație 1:n.

5.3.1. Metode de măsurare prin comparație 1:1

Metoda de măsurare prin comparație 1:1 poate fi

directă situație în care măsurandul este comparat nemijlocit
cu o mărime de referință furnizată de un etalon fie indirectă,
când comparația se realizează prin utilizarea unui aparat de
comparație (comparator) intermediar.
11
5.3.1.1. Metoda de măsurare prin comparație 1:1 directă
Aceasta se poate aplica numai mărimilor fizice care pot
fi pozitive și negative (lungime, presiune, forță, tensiune electrică
etc.). De exemplu, lungimea poate fi măsurată suprapunând
obiectul de lungime necunoscută peste o riglă cu dimensiuni
cunoscute; măsurarea putând fi interpretată ca o însumare a
lungimii pozitive + l de măsurat cu lungimea negativă - l a riglei,
coincidența însemnând anularea sumei celor două lungimi.
Similar unei forțe necunoscute i se poate opune o forță cunoscută,
de sens contrar, obținându-se echilibrul lor.
Comparația 1:1 directă poate fi făcută prin metoda
diferențială sau prin metoda de zero.
a) Metoda diferențială directă constă în măsurarea
nemijlocită a diferenței dintre măsurand și o mărime furnizată de
etalon , de valoare apropiată de cea a măsurandului:
12
13
14
Alte exemple de măsurări prin metoda diferențială: măsurarea
tensiunii electrice cu un voltmetru diferențial, măsurarea turației prin
metode stroboscopice.
a) Metoda de zero este un caz particular al metodei diferențiale,
în care diferența dintre măsurand și mărimea furnizată de etalon este
adusă la zero . Se observă în acest fel că aparatul de măsurat nu mai
măsoară propriuzis, el fiind folosit doar ca indicator de nul. Ca urmare
influența asupra incertitudinii de măsurare va fi și mai mică.
Ea este dată de incertitudinea mărimii furnizată de etalon. În
practică se întâmplă frecvent ca indicația de zero să nu poată fi obținută
cu exactitate; în astfel de cazuri, se caută să se obțină două deviații ale
indicatorului de nul, de o parte și de alta a reperului zero, și se face apoi
o interpolare.
Metoda diferențială și metoda de zero sunt în general cele mai
precise metode de măsurare. Ele au însă dezavantajul că necesită un
etalon de valoare apropiată de valoarea măsurandului, sau un etalon
de valoare variabilă.
15
 5.3.1.2. Metoda de măsurare prin comparație 1:1 indirectă

Metoda se aplică mai ales în cazul mărimilor fizice

pozitive (masă, rezistență electrică, capacitate electrică) dar poate
fi utilizată în general pentru compararea oricăror categorii de
mărimi. Exemple: compararea maselor folosind o balanță cu brațe
egale, compararea impedanțelor electrice de aceeași natură
(rezistențe electrice între ele, capacități între ele, inductanțe între
ele) cu ajutorul unei punți de măsurare cu brațe egale.
Principalele variante ale acestei metode sunt:
- metoda indirectă simplă;
- metoda substituției;
- metoda permutării.
a) Metoda comparației 1:1 indirecte simple constă în
compararea celor două mărimi măsurandul și etalonul cu ajutorul
unui aparat de comparație 1:1 (vezi fig. 5.4.).
16
Exemple de aparate care măsoară prin metoda diferențială
indirectă: balanța semiautomată cu cadran și greutăți, punte
tensometrică neechilibrată.
Exemple de aparate care măsoară prin metoda de zero
indirectă: balanță cu brațe egale, echilibrată, punte cu transformator,
cu raport 1:1.
17
18
Metoda, prin faptul că elimină erorile sistematice ale balanței, se aplică
în măsurările de mare exactitate. Incertitudinea măsurării va depinde, în
principal, de sensibilitatea balanței și de erorile aleatoare.
c) Metoda permutării (metoda Gauss) conduce și ea la
eliminarea erorii sistematice a comparatorului în cazul unei comparații
1:1. Caracteristic pentru această metodă este schimbarea între ele a
mărimilor comparate, la cele două măsurări succesive care se efectuează,
ceea ce face ca erorile sistematice ale comparatorului să afecteze, pe
rând, în egală măsură cele două mărimi comparate (fig. 5.6.).

19
5.3.2. Metoda de măsurare prin comparație 1:n
Comparația 1:n este o comparație simultană în care
măsurandul este comparat cu o mărime de referință (etalon) de
valoare sensibil diferită. Etalonul și măsurandul au valori în
raportul 1:n. Există două metode de comparație 1:n:
a) metoda de adiționare (însumare);
b) metoda de multiplicare (de raport).
a) Metode de adiționare sunt metode relativ complexe care
folosesc etaloane, mărimi auxiliare și un număr convenabil de
comparații 1:1, astfel încât comparația 1:n să se realizeze printr-un
anumit număr de comparații 1:1. Metodele de adiționare se
folosesc pentru compararea etaloanelor de masă, de lungime, de
rezistență electrică, de capacitate electrică etc.
b) Metode de multiplicare numite și metode de raport, folosesc un
dispozitiv de raport care permite compararea a două mărimi de
valori diferite (fig. 5.8).
20
De cele mai multe ori metodele de multiplicare sunt similare
metodelor de zero, în care una din mărimi este o comparată cu un
multiplu sau o fracțiune din cealaltă mărime. Raportul de
multiplicare sau de divizare este un număr adimensional, și este dat de
dispozitivul de raport.
Cel mai cunoscut exemplu de metodă de multiplicare este
compararea a două mase cu ajutorul unei balanțe cu brațe neegale.
5.4. Metode de măsurare prin comparație succesivă
Metodele de comparație succesivă au avantajul simplificării
operației de măsurare. Pe de altă parte comparația succesivă se
impune ca metodă de măsurare a mărimilor fizice pentru care este
imposibil, dificil sau incomod de realizat un etalon care să servească
la comparare. 21
În fig. 5.9 este prezentat principiul metodei de comparație succesivă.

Aparatelor care măsoară prin comparație succesivă li se aplică la

fabricație o mărime de valori cunoscute (furnizate de etaloane), care
servește la gradarea aparatului, iar ulterior - cu prilejul verificărilor
metrologice - prin același procedeu se execută etalonări periodice.
Informația transmisă astfel aparatului este stocată în „memoria” sa, a
cărei stabilitate în timp determină capacitatea aparatului de a-și menține
constante caracteristicile metrologice. Această „memorie” a aparatului
este constituită din elemente mecanice, electrice sau de altă natură. 22
5.5. Alte metode de măsurare

Pe lângă metodele de măsurare cu caracter general prezentate

mai există și alte metode - unele tot generale, altele cu aplicabilitate
mai restrânsă.
5.5.1. Metode de măsurare prin coincidență, prin interpolare și
prin extrapolare

a) Metoda de măsurare prin coincidență este o metodă în

care egalitatea dintre măsurand și valoarea unei mărimi de referință
este determinată prin observarea coincidenței unor repere sau semnale.
Exemple: măsurarea lungimii cu ajutorul unui șubler, micrometru;
măsurarea timpului cu orologii cu ace indicatoare. b) Metoda de
măsurare prin interpolare este o metodă în care rezultatul măsurării
se obține folosind o relație cunoscută între măsurand și o mărime de
referință, precum și mai multe valori particulare cunoscute ale
măsurandului, valoarea de măsurat aflându-se în intervalul dintre
aceste valori particulare. 23
c) Metoda de măsurare prin extrapolare este o metodă de măsurare în
care rezultatul măsurării se obține folosind o relație cunoscută între
măsurand și o mărime de referință, precum și mai multe valori
particulare cunoscute ale măsurandului, valoarea de măsurat aflându-se
în afara intervalului acestor valori particulare.

5.5.2. Metode de măsurare obiective și subiective

a) Metodele de măsurare obiective sunt caracterizate prin aceea

că informația de măsurare este obținută cu ajutorul unor mijloace de
măsurare, influența organelor de simț ale operatorului fiind minimă (în
cazul afișării analogice a rezultatului) sau nule (în cazul afișării digitale a
rezultatului).
b) Metodele de măsurare subiective sunt caracterizate prin
obținerea informației de măsurare parțial sau integral cu ajutorul
organelor de simț ale operatorului uman. Măsurările prin metode
subiective sunt influențate de îndemânarea, gradul de pregătire și
particularitățile psihocomportamentale ale operatorului. 24
5.5.3. Metoda de măsurare prin eșantionare

Metoda de măsurare prin eșantionare este o metodă bazată pe

prelucrarea rezultatelor măsurării valorilor instantanee, la anumite
momente, ale unei mărimi variabile în timp. Prin această metodă se
urmărește fie determinarea modului de variație în timp a măsurandului
(curba a mărimii funcție de timpul ) fie determinarea anumitor
parametri globali, ca de exemplu valoarea efectivă a măsurandului.

5.5.4. Metode de măsurare absolute

Metoda de măsurare absolută (sau fundamentală) este o

metodă indirectă bazată pe măsurarea mărimilor fundamentale care
intervin în definiția măsurandului. Exemple: măsurarea presiunii cu
ajutorul manometrului cu piston și greutăți; măsurarea forței cu ajutorul
mașinii de încărcare directă; măsurarea intensității curentului cu ajutorul
balanței de curent.
25
VA MULTUMESC PENTRU ATENTIE!!!

26