ETAPE, NIVELURI SI FORME ALE CREATIVITATII

În incercarea de a patrunde in tainele procesului creator si de a descifra itinerariul creatiei, s-au

consemnat numeroase stradanii. Ca urmare, in literatura de specialitate, au fost comunicate mai multe
variante de etapizare a procesului creator, care au oferit cateva repere sugestive pentru elucidarea
problemei.

Modelul cel mai vehiculat si care aproximeaza cu mai multa fidelitate intimitatea creatiei este cel elaborat
de G. Wallas, model ce cuprinde urmatoarele etape: prepararea, incubatia, iluminarea si verificarea
(evaluarea). Prezenta acestor faze a fost atestata de C.Patrick, J.E.Eindhoven si W.E.Winacke. (apud
Munteanu, A., 1994).

Prepararea este in primul rand o etapa de acumulare, de colectare a materialului brut, care nu se

consuma strict in timpul care precede momentul creativ (cand individul incearca sa asimileze si sa-si
expliciteze domeniul de activitate aferent), ci se intinde pe arii temporale mai largi ce vizeaza totalitatea
informatiilor si experientelor cognitive generale dobandite de individ in evolutia sa culturala. Din acest
motiv, prepararea este o mare consumatoare de timp.

Incubatia este un stadiu in care subiectul nu mai este fixat constient asupra obiectului sau dar, la nivel
inconstient, procesul continua sa se desfasoare. Suspendarea constiintei este insa vremelnica. Incubatia e
rastimpul incercarilor sterile, cand nu se gaseste solutia, concretizarea operei e nesatisfacatoare.
Incubatia poate dura foarte mult, ani de zile!

IIuminarea este momentul fericit cand apare solutia, cand opera e vazuta intr-o lumina mirifica. Este
momentul in care apare ideea fericita, proiectul creativ punandu-se la punct. Acest moment antreneaza
intreaga personalitate a individului intr-un singur elan care erupe la suprafata. De aceea, inspiratia este o
pendulare perpetua intre intelect si afect; ratiunea si afectivitatea conditioneaza reusita procesului
creator, dozarea proportiei dintre ele, in si la momentul oportun, facandu-se involuntar.

Verificarea este etapa care desavarseste procesul creator, presupunand materializarea ideii intr-un fapt
explicit, perceptibil. Continutul verificarii presupune deopotriva intruparea ideii furnizate de iluminare, cat
si evaluarea ei. Pentru ca sa poata candida la circuitul social de valori, noile cuceriri subiective ale
creatorului trebuie traduse in forme obiective ,,accesibile confruntarilor din universul culturii'.

Verificarea este o etapa care sadeste certitudinea in sufletul zbuciumat al creatorului, este ancora si
stimulentul care il va determina sa se hazardeze intr-un nou periplu creator, este ,,o adevarata
sarbatoare a intelectului' ( P. Valery).

Fiecare dintre cele patru etape ale procesului creativ, enumerate mai sus, are un rol deosebit in
definitivarea procesului creativ, absenta uneia sau alteia fiind practic imposibila, fiecare dintre ele
existand, durand in timp mai mult sau mai putin, dar fiind conditie imperios necesara pentru cea care ii
urmeaza si rezultat al celei care a anticipat-o.

Fiind o prioritate general-umana, creativitatea se prezinta in diferite forme si se situeaza la

diverse niveluri ierarhice.

În primul rand, ca si in cazul aptitudinilor, dupa cum arata A. Rosca, trebuie facuta o distinctie
intre creativitatea generala, de larga aplicabilitate si modalitatile specifice de creativitate din
practica tehnica, organizare, stiinta, arta, sport etc.

În al doilea rand, se disting, dupa savantul C. W. Taylor, niveluri ale creativitatii,  dupa cum urmeaza:

a)     creativitatea de expresie, tinand de mimica, gesticulatii si vorbire si care este valorizata, mai
ales, in arta teatrala si actorie ;
 b)    creativitatea procesuala, tinand de notele originale in dezvoltarea proceselor psihice, in felul
cum percepe subiectul lumea, in modul sau de gandire si simtire si prin care se caracterizeaza
o personalitate ca fiind mai mult sau mai putin distincta;

c)     creativitatea de produs, care este obiectiva si dainuie, depasind existenta subiectului;

d)    creativitatea inovatoare, care presupune recombinarea ingenioasa de elemente cunoscute,

astfel incat se compune o noua structura a unui obiect sau proces tehnologic;

e)     creativitatea inventiva, ce tine de compatibilitatea partilor intre ele, generarea de noi modele
si indeplinirea artificiala a unor functiuni;

f)      creativitatea emergenta , care consta in descoperirea si punerea in functiune a unui domeniu

intreg al cunoasterii, tehnicii, artei sau existentei sociale.

Creativitatea, ca expresie a personalității, presupune activități îndelungate si eforturi deosebite.

Aprecierea corecta a unui comportament creativ si încadrarea corespunzătoare in cadrul nivelului căruia ii
apartine, necesita respectarea unor criterii precum:

criteriul psihologic ( cand produsul realizat are o semnificație strict personala, doar pentru evoluția
individului respectiv);

criteriul sociologic ( când valoarea produsului influențează progresul spiritual al comunității

umane, mai mult sau mai puțin);

criteriul noutății- in stricta corelație cu cel al originalității;

criteriul utilități;

criteriul validării sociale.

Urmărind îndeosebi sarcinile scolii, ca destinatar major al psihologiei creativității, Anca

Munteanu propune o definiție cu caracter lucrativ a creativității:

,, Creativitatea este procesul prin care se focalizează, printr-o sinergie de factori (biologici, psihologici,
sociali), întreaga personalitate a individului care are drept rezultat o idee sau un produs nou, original, cu
sau fără utilitate sau valoare sociala.”

În funcție de aspectul creator au fost diferențiate:

creativitatea individuala;

creativitatea colectiva (de grup).

O trasatura care devine tot mai caracteristica pentru stiinta epocii contemporane este cercetarea in
echipa, faptul ca stiinta devine tot mai mult o activitate colectiva (de grup). Rolul grupului in creativitatea
stiintifica devine din ce in ce mai evident.

Colectivul stiintific nu constituie numai o necesitate a epocii contemporane. El are, totodata, si avantajul
de a amplifica creativitatea, comparativ cu activitatea individuala.

Aproape toate cercetarile intreprinse in ultima perioada de timp in aceasta directie constata rolul pozitiv,
important al comunicarii, contactelor stiintifice, schimbului de informatii, dezbaterilor etc.
Desigur, munca de creatie stiintifica nu se poate realiza numai in colectiv. Acesta nu poate inlocui munca
individuala, personala.

O imbinare insa a muncii individuale cu activitatea in colectiv, cu valorificarea maxima a oportunitatilor pe

care le poate oferi un bun colectiv stiintific constituie o necesitate de prim ordin. Colectivul stiintific nu
reprezinta numai o necesitate a epocii noastre, dar si un amplificator al aptitudinilor creatoare personale.

Încercand sa depisteze factorii favorizanti ai creativitatii de grup, Roco M. (1977) constata ca in colectivul

inalt creativ eterogenitatea rolurilor de grup constituie un factor favorabil creativitatii. 0 trasatura comuna
a comportamentelor psihosociale ale membrilor este orientarea lor spre sarcinile profesionale si
problemele generale ale grupului (Anucuta L.,Anucuta P., 2005)

Dupa domeniul in care se manifesta au fost diferentiate:

creativitatea stiintifica;

creativitatea tehnica;

creativitatea artistica

creativitatea sportiva etc.

Omul de stiinta ori artistul, indiferent de domeniul sau de activitate, este foarte adanc implicat emotional
si ca personalitate in opera sa. Totodata, activitatea lui presupune o mare rezerva de cunoastere si
experienta, o foarte puternica motivatie de a persista in efort si capacitatea de a asimila experienta,
cunoastere.

Creativitatea artistica este caracterizata de prezenta aptitudinilor speciale, informatia cu care opereaza

gandirea, cu deosebire gandirea divergenta . Este cunoscut faptul ca e necesar un timp indelungat de
exersare pana se ajunge la realizarea unei opere valoroase sau a unei inventii.