MIHAELA POIANA

My Institution Courses

Resurse de invatare -1922-R-S2-SE_B-MAN-ID-Management - (Resurse de invatare) 1922-R-S2-SE_B-

MAN-ID-MANAG

Conţinut curs Unitatea de învăţare 1 - Managementul ca stiinta si arta

Table of Contents

Page 3 of 7 Conţinutul unităţii de invăţare

Introducere
Competenţe conferite
Conţinutul unităţii de invăţare
Concepte şi teme de reţinut
Intrebări de control şi teme de dezbatere
Teste de evaluare şi de autoevaluare
Bibliogra!e recomandată
Page 3 of 7
Scurtă istorie a conceptului de
management
Evoluţiile referitoare la stiinţa
managementului arată că studiul producţiei, al
organizării si conducerii, într-un anume context,
este de fapt studiul vieţii omeneşti.
Dubla profesionalizare a oamenilor
presupune 1) acumularea de cunostinţe şi calităţi
pentru o anume competenţă profesională
(profesie) şi 2) cunostinţe actualizate de
organizare şi conducere a activităţilor în care
sunt angajate persoanele în cauză sau alţi
membri ai societăţii.
Practica socială a impus cristalizarea
managementului ca stiinţă.
Creierul, în sens anatomic, coordonează
activitatea organismului, păstrând proporţiile şi
exprimând la figurat trăsăturile specifice
managementului; conducătorul, respectiv
managerul, împreună cu marketingul - atribut al
aceluiaşi conducător - pot constitui creierul
întreprinderii.
Studiul şi, eventual, intervenţia pe creier
impun pregătire stiinţifică şi precizie în
experimentări.
Activitatea managerială este o realitate cu
istorie îndelungată - colectivităţile umane au
simţit întotdeauna nevoia unei conduceri care să
le asigure coerenţa şi disciplina eforturilor pentru
atingerea unor scopuri.
Evoluţiile în domeniul cunoaşterii calităţilor
necesare pentru munca de conducere au urmat
două direcţii:
– sub influenţa civilizaţiei clasice
romane (aceasta a format cultul eroului). În
context, în psihologia managerului s-a inclus
caracterul genetic al calităţilor de conducător;
– studiul profesiunii şi activităţii prin
care se conturează profilul managerial.
În literatura istorică a domeniului se arată
că, în prima fază a producţiei din economiile
bazate pe cerere şi ofertă, conducerea a fost
exercitată de patron. Acesta era sprijinit moral şi
financiar de familia sa, având ca mijloace de
conducere tenacitatea, intuiţia, abilitatea în
afaceri şi atitudinea faţă de salariaţi cât şi de
concurenţi. Ulterior, prin creşterea complexităţii
întreprinderilor s-a manifestat funcţia de
conducere.
În condiţiile actuale, managementul
împreună cu marketingul - suport al primului
concept – se prezintă cu o altă arhitectură, mai
complexă.
După o evoluţie lentă de-a lungul unui
mileniu, aproape toate liniile de dezvoltare ale
omenirii (inclusiv linia ce marchează în teorie si
practică sectorul cultural, social etc) s-au
transformat în curbe ascendente, cu pante mari.
Ceea ce a fost realizat înaintea începutului de
secol XX, în 300 de ani, s-a realizat în prima
parte a acestui secol XX în 30 de ani, iar astăzi,
în 3 ani.
Lucrul cu scule primitive, mestesugurile
individuale din Evul Mediu, organizate în bresle,
si revoluţia industrială din secolul al XVII-lea sunt
momentele care marchează cursul ascendent,
dar lent, al producţiei.
În preajma anilor 1750, Adam Smith
realizează o primă descriere a avantajelor
economice ale diviziunii muncii, în timp ce Ch.
Babbage dezvoltă avantajele date de
organizarea producţiei.
Prin apariţia complexelor industriale, omul a
pierdut o parte a individualităţii pe care o avea
dintotdeauna.
La începutul secolului al XX-lea, Henry Ford
a introdus linia de asamblare, si prin aceasta a
apărut producţia de masă. Liniile de asamblare
au influenţat mândria oamenilor în legătură cu
ceea ce au produs.
După 1940, a fost creat calculatorul
electronic care oferă posibilitatea programării
problemelor si rezolvării sistemelor matematice
multiparametrice; o mare parte din salariaţii de
tipul funcţionarilor au dispărut. Au apărut, în
schimb, decizii programate.
În primii ani ai secolului XX, prin ideile lui F.
Taylor, este marcat adevăratul început
al organizării producţiei, al proiectării si
controlului proceselor lucrative. Frank si Liliane
Gilbert instituţionalizează studiul miscării, iar
Walter Shewhart introduce aplicarea
probabilităţilor în controlul tehnic de calitate.
Esantionarea muncii a fost studiată de L.Tippet.
Cea mai spectaculoasă acţiune în domeniul
managementului se înregistrează după cel de-al
doilea război mondial. Pe esichierul acestei noi
stiinţe apar metodele de programare, cercetarea
operaţională si modelele matematice, simularea
proceselor pe calculatoare, automatizarea si
ingineria fluxurilor productive, simularea unor
sisteme complexe de producţie. Automatizarea
si cibernetizarea com-pletă devin faţetele
realităţii noi în procesul muncii.
Potrivit lui Herbert G. Hicks, se pot delimita
patru etape în apariţia si consolidarea
managementului ca disciplină distinctă, si
anume:
– managementul pre-stiinţific (înainte
de 1880);
– managementul stiinţific (între 1880-
1930);
– şcoala relaţiilor umane (1930-1950);
– extinderea, rafinarea si dezvoltarea
managementului (după anul 1950).
Managementul beneficiază de constatări si
concluzii din istoria economică, aceasta fiind o
componentă a sistemului stiinţelor care studiază
economia prin prisma desfăsurării sale concret
istorice, înfăţisând particularităţile dintr-o ţară
sau alta.
În istoria economică sunt întâlnite studii
asupra producţiei propriu-zise, aspecte ale
dezvoltării factorilor de producţie, influenţele
exercitate asupra economiei de către instituţiile
politice, statale, culturale, precum si devenirea
economică a lumii, pe zone geografice.
Aspectele de mai sus facilitează înţelegerea
proceselor economice contemporane, generând
alternative si opţiuni pentru diferite formule de
organizare si conducere.
Istoria gândirii economice influenţează si
marchează managementul ca stiinţă cu reflexii
referitoare la viaţa economică (idei, doctrine,
teorii, legi, reguli, politici), care sunt ordonate si
sistematizate atât pentru nivelurile
macroeconomice, cât si pentru cele
microeconomice, în ţări, regiuni si pe plan
mondial.
În România, managementul are o evoluţie
istorică si o prezenţă strâns corelată cu nivelul
de dezvoltare al infrastructurii si relaţiilor
economico-sociale în ansamblu.
La începutul secolului XX, se remarcă
primele tentative concrete de preluare în
practica productiv-socială a elementelor
conceptuale aferente managementului.
În mediul universitar autohton (Academia de
Înalte Studii Comerciale si Politehnica
din Bucuresti) apar lucrări care tratează
elemente de stiinţă a întreprinderii (V. Madgearu),
definirea tipurilor de organizaţie economică (V.
Slăvescu), abordări din scrierile lui F. Taylor si H.
Fayol, precum si idei noi organizatorice si de
conducere.
În anul 1907, la ţesătoria Română de
Bumbac din Pitesti, se înregistrează o aplicaţie
practică (organizatorică si operaţională) a
principiilor lui F. Taylor.
Un an mai târziu (1908), prin înfiinţarea
AGIR (Asociaţia Generală a Inginerilor din
România), problematica studiului proceselor de
muncă si organizare este extinsă, fapt
care constituie premisa favorabilă introducerii
cursurilor de organizare a muncii si de
contabilitate la Politehnica din Bucuresti (1927-
1928).
În anul 1965, se constituie Institutul de
Conducere si Organizare a Muncii (ICOP), iar în
1967 este înfiinţat Centrul de Pregătire a
Cadrelor din Economie si Administraţie
(CEPECA) în baza sprijinului si asistenţei
provenite de la ONUDI, PNUD si Biroul
Internaţional al Muncii.
După anul 1989, odată cu schimbarea
sistemului centralizat, în România s-a trecut la
economia de piaţă, ceea ce a favorizat apariţia.si
extinderea liberă, fără precedent, a studiului
domeniului managementului în general si, în
particular, a subsistemelor si direcţiilor care sunt
conexate cu tehnologiile informaţionale, în
vederea generării si aplicării deciziilor de
atingere a obiectivelor de eficienţă a firmelor si a
societăţii românesti în ansamblu.
.
De!niţii pentru management
În contemporaneitate, pentru management
există numeroase definiţii. Dintre acestea,
în continuare, se enumeră succint si concis
conţinutul unora, după cum urmează:
– managementul constituie un ansamblu de
tehnici de organizare si gestiune;
– managementul reprezintă metodele si
procedeele cu caracter productiv, economic si
social, inclusiv administrativ intern, ce pot fi
folosite în activitatea de organizare si conducere
a entităţilor productiv-economice si sociale;
– managementul este complexul de
preocupări si acţiuni ale conducătorului, de
creare a cadrului care să permită ca, prin
acţiunile unui grup de lucrători, să se realizeze
un anumit obiectiv, în condiţii de calitate, termen
si eficienţă a valorificării;
În acelasi timp, managementul poate fi privit
si ca un set de proceduri practice:
– managementul este o muncă de
conducere;
– managementul este o activitate de
dirijare;
– managementul este un proces de
organizare si conducere, realizându-se
direcţionarea activităţii altor persoane pentru
atingerea obiectivelor stabilite.
La toate acestea se adaugă sensurile
figurative ale termenului de management:
– managementul ca stare de spirit;
– managementul ca artă.
Se identifică si alte formulări ale conţinutului
noţiunii de management:
– ansamblu de tehnici de organizare si
gestiune a unei întreprinderi, instituţii, asociaţii,
agenţii s.a.
– metode si procedee cu caracter tehnico-
economic ce pot fi folosite în activitatea de
organizare si conducere a entităţilor economice.
Managementul este o sumă de activităţi
incluzând planificarea, luarea deciziilor,
organizarea, conducerea (dirijarea) si controlul,
toate orientate spre folosirea resurselor umane,
financiare, materiale si informaţionale ale
organizaţiei, într-o manieră efectivă si eficientă,
pentru atingerea unui obiectiv .
Managementul ca stiinţă se ocupă de
evidenţierea metodelor, tehnicilor si
instrumentelor de conducere, cu formalizarea lor
stiinţifică si cu incorporarea acestora într-o
concepţie coerentă asupra procesului conducerii.
Privit ca domeniu de studiu, managementul
include analiza mediului social si cultural, pentru
a asigura concordanţa dintre metodele utilizate
în atingerea obiectivelor organizaţiei si valorile
societăţii respective.
Totodată, managementul poate fi considerat
un proces de coordonare a resurselor umane,
informaţionale, fizice si financiare, în vederea
dezvoltării organizaţiei sau, - într-o definiţie
complementară -, ca un proces de obţinere si
combinare a resurselor umane, financiare si
fizice, în vederea îndeplinirii scopului primar al
organizaţiei: obţinerea de produse si servicii
dorite de un anumit segment al societăţii.
În dicţionarul Larousse, managementul este
definit ca „stiinţa tehnicilor de conducere a
întreprinderilor".
În Dicţionarul Explicativ al Limbii Române
(DEX 2000), pentru noţiunea de management se
identifică următoarele elemente de conţinut:
a) activitatea de conducere,
b) ansamblul activităţilor de organizare si de
conducere, în sensul adoptării deciziilor optime
în prestarea si reglarea proceselor
microeconomice si
c) managementul ca stiinţă.
Managementul este definit si ca un proces
prin care se acţionează în nume propriu sau cu
ajutorul celorlalţi - pentru a realiza obiectivele
organizaţiei într-un mediu în continuă schimbare.
Aspectul vital al acestui proces îl constituie
eficienţa cu care sunt utilizate resursele limitate.
Managementul înseamnă arta de a
valorifica talentul oamenilor, de asemenea
reflectă ordinea îndreptată spre profitabilitate
maximă în toate planurile.
Concomitent, managementul înseamnă
analiză-diagnostic sau diagnostic strategic
global.
Realitatea care stă la baza înţelegerii
managementului se referă, convergent, la
conducere sau dirijare, precum si la gestionare.
În opinia şcolii române de economie se
consideră că managementul de firmă rezidă din
studierea proceselor si relaţiilor de management
din interiorul lor, în vederea descoperirii legilor si
principiilor care le guvernează si a conceperii de
noi sisteme, metode, tehnici si modalităţi de
conducere, de natură să asigure obţinerea si
cresterea competitivităţii.
O definiţie simplă si intuitivă a
managementului este cea în care se subliniază
necesitatea de a sti exact ce vrei să faci cu
oamenii si apoi să vezi ce au făcut (acest „ceva"
urmând a fi cel mai bine si cât mai ieftin făcut).

Plani!carea rezultă din conţinutul politicii

firmei. Planificarea este indicată în principii, însă
riguros limitată la conţinutul temelor si poziţiilor
ce trebuie adoptate pentru atingerea obiectivelor
stabilite.
Dirijarea se referă la distribuirea de
activităţi în direcţii stabilite si momente oportune.
Controlul este esenţial în fluidizarea
activităţilor în cadrul firmei si el se obţine efectiv
din exercitarea acestei funcţiuni lucrative de
către top-management-ul întreprinderii.
Feed-back-urile realizate au rol de reglatori
ai fluxului de activităţi (operaţii) atât în conţinut,
cât si ca oportunitate.
Prin controlul managerial se realizează
aprecierea (evaluarea) rezultatelor. Controlul,
prin apreciere, consemnează instaurarea
încrederii.
Încrederea este instaurată prin fixarea unor
obiective realizabile si prin manifestarea
integrităţii si loialităţii personalului angajat. În
practică, se manifestă tendinţa de simplificare a
instrumentelor de control, în paralel cu
descentralizarea informaţiei manageriale.
Organizarea se referă la repartizarea
eforturilor si structurarea managerială, productiv-
economică.
Managementul este acceptat ca „stiinţă"
sau ca „stiinţă si artă", fiind o resursă a
dezvoltării.
Împreună cu tehnologiile si resursele
umane, managementul determină vectorul
compus (rezultantă) al progresului, respectiv al
dezvoltării organizaţiilor (firmelor) si economiilor naţionale
si, prin aceasta, al economiei globale.
Managementul are metode si tehnici proprii
si, în acelasi timp, utilizează metode si tehnici
aferente altor discipline. Din acest motiv,
managementul devine o stiinţă integratoare, de
frontieră.
Abordările specifice fundamentează si
susţin priorităţi naţionale, zonale, iar
perfecţionarea comportamentului productiv-
economic este legată de gradul de educaţie
organizaţională specifică.
Managementul cuprinde si procesele de
experienţă mai evoluate.
Finalitatea managementului se regăseste în
eficienţa economică si utilitatea socială.
Managementul are tendinţa de extensie din
zona exclusivă a economicului, instalându-se în
cvasitotalitatea domeniilor, inclusiv în cultură,
activitate socială, politică etc. având în vedere că
prin metodele si tehnicile sale se pot soluţiona si
dezvolta problemele de dinamică antreprenorială.
Sintetic, accepţiunea managementului
presupune obţinerea unor rezultate prin alţii,
asumarea răspunderii pentru rezultate,
orientarea spre mediul ambiant, luarea deciziilor
vizând finalitatea activităţilor unei firme
(organizaţii), încredinţarea de responsabilităţi
subordonaţilor.
Managementul este deci un proces, o
activitate, ce semnifică intervenţia unui grup de
persoane asupra altui grup; este obisnuită deja
accepţiunea managementului ca fiind stiinţă, artă
cu principii proprii.
În cadrul managementului, un rol
semnificativ îl ocupă - ca înţelegere si aplicaţie -
conducerea.
Conducerea reprezintă influenţarea
personalului angajat să participe la realizarea
obiectivelor. Această influenţă poate fi de tipul
catalizator (asigurarea relaţiilor informaţionale,
consolidarea statut-ului de angajat, instruire
continuă, criterii noi de selectare a personalului)
sau inhibator (structură ierarhică suficient de
complexă, existenţa unor bariere funcţionale si
birocraţia).
Există diferite enunţuri pentru noţiunea de
conducere, dintre care se enumeră:
– a conduce înseamnă a asuma
responsabilitatea;
– a conduce înseamnă a folosi cea mai
veche artă si cea mai nouă stiinţă;
– a conduce înseamnă a comunica;
– a conduce înseamnă a determina pe alţii
să facă ceea ce trebuie să facă;
– a conduce înseamnă a prevedea;
– a conduce înseamnă a obţine rezultate
prin alţii.
Managementul conţine raporturi socio-
umane, deoarece, în principal, numai oamenii se
conduc în sens constient, biologic, dominaţi de
un anumit nivel de homeostază. Astfel:
– managementul studiază sistematic si
optimizează organizarea si conducerea ca
acţiuni, luând în considerare raporturile dintre
factorii de conducere si cei condusi;
– managementul este un ansamblu de
principii, metode si tehnici raţionale de
organizare, gestiune si direcţionare a
întreprinderilor, respectiv a fluxurilor productive,
care pune accentul concomitent pe rolul esenţial
al direcţiei de avans si pe comanda asupra
factorilor umani din firmă;
– managementul se referă la totalitatea
proceselor care alcătuiesc microeconomia, aflate
sub incidenţa organizării si conducerii.
Obiectul de cercetare a managementului
este dat de corelaţia dintre sistemul conducător
si cel condus. Ca atare, managementul este
„arta artelor", întrucât are în vedere dirijarea
talentului altora.