MIHAELA POIANA

My Institution Courses

Resurse de invatare -1922-R-S2-SE_B-MAN-ID-Management - (Resurse de invatare) 1922-R-S2-SE_B-

MAN-ID-MANAG

Conţinut curs Unitatea de învăţare 2 - FIRMA ŞI MEDIUL AMBIANT. PROCESUL DE PRODUCŢIE

Table of Contents

Page 3 of 8 Continutul unitatii de invatare

Introducere
Competente conferite Page 3 of 8
Continutul unitatii de invatare
Rezumat
Concepte si teme de retinut 2.4. Mediul intern şi internaţional.
Intrebari de control si teme de dezbatere Dimensiuni speci!ce ale mediului
Teste de evaluare si de autoevaluare ambiant al !rmei
Bibliogra!e recomandata
2.4.1. Aspecte generale
Firma este agentul economic ce ia decizii
privind utilizarea elementelor de producţie pentru
obţinerea de bunuri si servicii destinate pieţei.
Pieţele, la rândul lor, se regăsesc în
structurile de consum interne si internaţionale.
Într-un astfel de context larg, firmele devin
entităţi autonome, juridice si financiare, care se
caracterizează prin funcţionalitate proprie,
capacitate de organizare, conducere si
gestionare economică.
În primul rând, întreprinderea este o
organizaţie socială caracterizată de variabile
interne si externe.
Mediul exterior este din ce in ce mai
concurenţial.
Există factori endogeni (Fend), (din
interiorul firmei) si factori exogeni (Fex),
respectiv din exteriorul firmei, care influenţează
activitatea de ansamblu a entităţii. Interacţiunea
dintre factorii endogeni si cei exogeni este
caracterizată de un anumit dinamism (D).
Exprimarea analitică a situaţiei de mai sus este:
Firma are caracteristicile unui sistem
deschis, în care intrările (input) sunt permise
(valori necomandabile), iar iesirile (output)
reprezintă valori comandabile.
În practică, se manifestă „un plan al
intrărilor” si „un plan al iesirilor”. Între cele două
planuri se realizează procesul transformărilor.
Acest proces trebuie să fie caracterizat de
conţinut, dimensiune si eficienţă impuse, fiind
organizat si condus.
Integrarea firmei cu mediul exterior se
realizează prin iesirile sale reprezentate de
bunuri si servicii.
Mediul exterior (ambiant) este:
a) cel imediat (vecinătate);
b) local;
c) în zona locală;
d) în regiune;
e) parţial;
f) internaţional;
g) regional;
h) global.
Într-o astfel de situaţie de interdependenţă
sunt luate în considerare evoluţia firmei (Ef) si
evoluţia mediului ambiant (Ea), între care trebuie
să se manifeste compatibilitate
(proporţionalitate) evoluţională (Pe):
Comenzile, respectiv, rezultatele activităţii
firmei sunt raportate în permanenţă la mediul
ambiant, atât din punct de vedere cantitativ cât si
calitativ, în raport cu cererea.
Pe această bază se întocmesc strategii si
tactici de funcţionare a firmei în raport cu mediul
ambiant.
Mediul ambiant este caracterizat de factori
politici, tehnici, economici, culturali, juridici,
stiinţifici, ecologici, demografici s.a.
Totusi, până în prezent, pentru mediul
ambiant al firmei nu s-a oficializat un conţinut
strict ca definiţie, ca urmare a complexităţii
factorilor, respectiv a elementelor ce-l compun.
Mediul ambiant este dinamic, deschis si, ca
atare, firmele se regăsesc în situaţia de
permanentă adaptabilitate la exteriorul
considerat arie proprie de evoluţie productiv-
economică favorabilă.
În prezent, fenomenul globalizării extinde
considerabil conţinutul noţiunii de mediu exterior
aferent firmei.
 Mai frecvent ca oricând, distanţele sunt
micsorate, iar comunicarea cu ajutorul
tehnologiilor informaţionale facilitează extinderea
legăturilor.

2.4.2. Ordonarea desfăsurării acţiunilor

productive, economice si sociale
Acţiunile umane trebuie valorizate. Ele se
supun pentru derulare unor abordări
metodologice.
Se constată că acţiunile umane sunt
condiţionate ca scop si finalitate de o anumită
valoare-măsură a rezultatului obţinut în raport cu
efortul cheltuit.
Executarea unui program de acţiuni nu
este altceva decât o succesiune de decizii.
Teoriei deciziei îi este proprie optimalitatea,
accentul fiind pus pe o mulţime deschisă a
actelor posibile.
Se identifică două mari categorii de acţiuni:
1) acţiunea instrumentală (se referă la procesele
naturale asupra cărora dispoziţia se asigură
rezolvând probleme tehnice);
2) acţiunea comunicativă (se referă la dispoziţia
asupra proceselor sociale si care se asigură
rezolvând problemele practice).
Actele si acţiunile reprezintă o execuţie în
grup, fiind identificate si succesiuni de acte ori
acţiuni.
Pregătirea unei activităţi are două etape:
- încercarea (de verificare, de exerciţiu);
- planul (descrierea opţiunilor).
Între plan si metodă există o strânsă
legătură.
Metoda este denumită si „sistem de a
proceda”, reprezentând modalitatea constientă si
sistematică de derulare a unei acţiuni complexe.
Regulile si normele acţiunii umane sunt fixate în
principii si legi care se impun prin autoritatea
experienţei acumulate în procesul acţional în
sine.
Valorile sunt scopurile ultime ale oricărei
acţiuni.
Prin scop se înţelege o stare posibilă sau
cel puţin imaginabilă a unui sistem de acţiune.
Activităţile economico-sociale constituie
baza soluţionării cerinţelor de dezvoltare a
infrastructurii generale productive într-o entitate
naţională sau pe plan internaţional, ceea ce le
oferă acestora valenţe strategice recunoscute.
Eficienţa activităţilor economico-sociale
rezultă din raportul efort cheltuit/profit potenţial.
În astfel de condiţii, sunt necesare reguli
manageriale, tehnice, la care se adaugă cele de
marketing, acestea fiind aplicate constient pentru
minimizarea riscului financiar.
Concepte cum sunt cererea, costul, sansa,
efectele manageriale si avantajul comparativ
trebuie înţelese, dar mai ales stăpânite de către
manageri, acestea regăsindu-se frecvent cu
semnificaţie marcantă în evaluarea eficienţei
activităţilor economico-financiare ale firmei.

2.5. Procesul de producţie –subiect de

studiu al managementului

2.5.1. Procesul de producţie

Termenul de producţie este înţeles în
sensul său general ca fiind ceea ce face să
crească utilitatea unui obiect sau a unui serviciu.
Nevoile societăţii umane promovează
multiple activităţi de producţie. Orice activitate
economică urmăreste un scop util,
desfăsurându-se voluntar si constient.
Esenţa unei activităţi umane este dată de:
a) fluxurile materiale si b) relaţiile sociale de
producţie.
Formele de miscare a resurselor sunt: a)
de deplasare si b) de deplasare si transformare
concomitentă (consum productiv).
Analiza procesului de producţie se
realizează din punct de vedere: 1) tehnologic; 2)
tehnic; 3) al problemelor de muncă; 4)
organizatoric; 5) economic; 6) social; 7)
culturaleducativ.
Managerul întreprinderii reglează prin
decizii desfăsurarea activităţii de producţie.
Procesul de producţie este influenţat în
mod mediat de către manageri, spre deosebire
de executanţi care exercită o influenţă directă, în
timp normat, asupra acestuia.
Procesul de producţie constituie elementul
central al unei firme, considerată sistem complex
adaptiv amplasat într-un mediu ambiant.
În procesul concentrării producţiei si al
specializării funcţiilor manageriale a apărut un
asa-numit „aparat specializat” în managementul
firmei.
Majoritatea îndeletnicirilor omenesti au
fost la început „arte” si, pe măsură ce a trecut
vremea, s-au transformat în „stiinţe”. În mod
similar s-au petrecut situaţiile operaţionale si în
domeniul managementului.

2.5.2. Proiectarea normelor de muncă

A stabili norma de muncă pentru un
executant înseamnă a determina care este
sarcina ce urmează să o îndeplinească în
legătură cu efectuarea unei operaţii sau lucrări
(productive sau de natură funcţională), în condiţii
tehnice si organizatorice precizate, lucrând în
ritm normal, cu intensitate normală si având
cali!carea necesară.
Normarea muncii este activitatea prin care
se stabileste cantitatea de timp necesară
executării unei sarcini de muncă. În mod
conjugat, metoda si timpul de muncă fac obiectul
studiului muncii.
Există următoarele categorii de consum de
timp:
- consum de timp de muncă fundamental
(execuţie ideală), care nu este niciodată
cunoscut;
- consum de timp neproductiv (datorită
organizării si managementului defectuos, prin
întreruperi de energie, aprovizionare deficitară,
lipsa dispoziţiilor etc.).
Studiul de ansamblu al procesului de
producţie cuprinde:
- analiza generală a desfăsurării procesului de
producţie;
- analiza detaliată a procesului;
- analiza circulaţiei executantului sau a obiectului
muncii;
- analiza amplasărilor.
Studiul activităţii la locul de muncă
cuprinde:
- analiza activităţii executantului individual;
- analiza activităţii executantului colectiv;
- analiza activităţilor executant-utilaj.
Factorii care influenţează stabilirea
normativelor sunt:
- unele condiţii naturale;
- caracteristicile utilajelor sau sculelor folosite;
- amplasarea dispersată a unor mijloace sau
locuri de muncă;
- caracteristicile proiectate ale produselor s.a.
Fiecare firmă are anumite norme de
producţie. Chiar atunci când ele par să nu existe
oficial, maistrii si supraveghetorii au anumite
norme, pentru diferite activităţi care intră sub
controlul lor, bazate pe cunostinţele lor asupra
muncii si ale performanţelor din trecut. Aceste
norme sunt neoficiale. Ele pot fi simplu
oficializate prin înscrierea si recunoasterea lor ca
norme pentru performanţele asteptate.
Pentru stabilirea normelor de muncă, se
elaborează „caiete” care cuprind elemente
standardizate de calcul în prealabil a
normativelor.
Elementele respective sunt formalizate în
baza observaţiilor, care după prelucrarea lor
statistică evidenţiază pentru valori un grad de
obiectivitate acceptat.
Metodele matematice folosite se bazează,
în principal, pe cele de natură statistică.
Se procedează la colectarea informaţiilor
direct din fluxurile productive (sistematice,
cvasicontinue).
Datele se arhivează specific, pe categorii si
clase de mărime si conţinut, după care se
prelucrează statistic.
De regulă, se efectuează medii aritmetice,
se calculează abaterile medii pătratice,
dispersia).
În context, se realizează reprezentări
grafice (grafice, curbe, histograme s.a.). Faza
ultimă a prelucrării se referă la verificarea
ipotezelor statistice.
Un manager urmăreste aplicarea unor
norme cât mai mari, în contradicţie aparentă cu
executantul care revendică norme cât mai
reduse. Este cert însă că nu pot fi propuse decât
norme realizabile, cel puţin prin proiectare (deci
fundamentate pe condiţii si criterii ce ţin seama
de realitatea productivă, de activitatea reală
necesară a fi desfăsurată).