Loredana Druhora

Anul I, Actorie
Povestire

„Nu există capăt în durere, mi-ai spus, surâzător ca acei copii care au
scrijelit cândva fluturi pe pereții camerelor de gazare.” („Iubiri în cămașă de forță”,
Ilinca Bernea)
„Coboară în lume, du-te și cutreieră această pustie! Lasă pe înger să-ți
îndrepte pașii ca să poți veni înapoi...
Am deschis ochii și m-am trezit sub soarele pustiei. Îngerul se zbătea
neputincios, așa că l-am eliberat. Nu-mi era de trebuință...
Am călătorit peste întinderea de nisip fără a lua în seamă ispitirile care mi
se așterneau în cale... Ființe și lucruri ciudate îmi invadau simțurile... Dumnezeu
și diavolul mă încercau din toate părțile... Dumnezeu îmi îndrepta pașii spre El,
diavolul se chinuia să mă rătăcească în pustie... Nici una din acele fantome nu
exista decât în închipuire. Nici o atingere nu era reală... Toate acele gesturi și
mirosuri erau amăgitoare... Monștrii aceia gălăgioși nu m-au speriat... Vedeniile
nu mă pot abate din drumul meu înapoi...
Când am ajuns la marea verde, am știut că mă aflam pe calea cea bună.
M-an dezbrăcat și m-am aruncat în undele verzi, înotând cu bucurie. Bucuria
mea a devenit fericire când am zărit de departe insula. Am ieșit la suprafață,
lepădat de toate cele lumești. Acolo, chiar în mijlocul insulei, dormea El. Atât de
adânc se cufundase în somn, încât nu-și simțea trupul năpădit de furnici. M-am
apropiat tiptil, ca să le înlătur, și L-am trezit... Te-ai întors?!... („Șase moduri de a-ți
aminti de un cal”, Florin Lăzărescu)