Rolul femeii în viața și slujirea actuală a Bisericii

În ce privește rolul femeii în Biserică, se ridică numeroase probleme care își cer o
explicație cât mai bine conturată și argumentată prin dovezi concrete.
Vedem că mișcările feministe au continuat să ia amploare până în punctul în care se cere
dreptul femeilor de a sluji asemenea preoților. Aceste mișcări au avut inițial rolul de a aduce
femeia pe picior de egalitate cu bărbatul, deoarece, din punct de vedere social, se observau
anumite „discriminări” la adresa femeii.
În ce privește rolul social al femeii, încă din vechime vedem că era acela de a crește
copiii, de a asigura buna stare a gospodăriei, etc. Însă ulterior, femeile s-au simțit cumva limitate
sau subordonate bărbaților și au militat pentru a ajunge la același nivel prin integrarea în diferite
domenii care inițial erau „dominate” de bărbați.
După cum vedem în Sfânta Scriptură, atât la Facere, cât și în Noul Testament, Dumnezeu
nu a considerat-o niciodată pe femeie ca fiind inferioară bărbatului, ci El a făcut-o pe femeie săi
fie „ajutor potrivit lui”1, nu să i se subordoneze, ci să se subordoneze reciproc, unul altuia.
”Iată os din oasele mele și carne din carnea mea” 2. Afirmația lui Adam ne arată în mod
tainic comuniunea în care se află bărbatul și femeia, amândoi fiind zidiți de Dumnezeu, primind
același duh. Încă de aici, femeia a primit darul de a da viață, evident în comuniune cu bărbatul ei,
deci a primit un rol maternal prestabilit, ceea ce a adus o delimitare între atribuțiile lor, fără a
face vreo deosebire între importanța aportului adus de fiecare. Prin urmare, în fața Lui
Dumnezeu oamenii sunt egali, fie bărbați, fie femei. La fel cum pedeapsa pentru păcat nu s-a dat
numai femeii sau numai bărbatului, asemeni și mântuirea, s-a dat tuturor oamenilor. În Noul
Testament vedem cum Însuși Mântuitorul Iisus Hristos, povățuiește atât pe bărbați, cât și pe
femei. Nu face distincție nici când săvârșește minuni, ci vindecă și iartă, arătând totodată și
credința anumitor femei, precum femeia cananeancă, femeia samarineancă, femeia păcătoasă,
etc. Vedem că Tainele Cerești nu sunt ascunse de partea femeiască, ci dimpotrivă, Mântuitorul le
cheamă și pe femei să fie părtașe mântuirii.

1
Facere 2, 18
2
Facere 2, 23
 Întruparea Mântuitorului din Fecioara Maria, ne demonstrează faptul că femeia nu poate
fi pusă mai prejos decât bărbat fiindcă, iată, fiind atât de curată și credincioasă, Maria a îngăduit
ca Fiul Lui Dumnezeu să se folosească de pântecele Său pentru a veni în lume. Știm că
Dumnezeu este atotputernic, deci nu putea El oare să vină pe pământ în alt mod? Cu siguranță că
acest lucru Îl putea face, Însă El S-a întrupat kenotic, pentru a lua chip de rob, și pentru a arăta că
dacă prin femeie a intrat păcatul în lume, tot prin aceasta va și veni Mântuirea. Vedem deci că
Fecioara Maria este poarta prin care Mântuitorul a venit în lume, fapt pentru care este cinstită în
mod deosebit, însă niciodată despărțită de Dumnezeu Fiul, cum vedem și în majoritatea
icoanelor, deoarece prin Fecioara Maria, cinstim direct pe Dumnezeu. Această legătură ne-o
înfățișează pe Fecioara Maria ca și „Eva cea nouă”, Mântuitorul fiind însuși Adam Cel Nou.
În ce privește slujirea femeii în cadrul Bisericii, există continuu discuții, deoarece
argumentele se bazează cel mai mult pe tradiție și foarte puțin pe Sfânta Scriptură.
Cel mai de seamă argument este acela că Mântuitorul S-a întrupat ca om de parte
bărbătească, iar preoții înșiși nu sunt altceva decât icoane ale Acestuia, deci ca orice icoană,
pentru a fi desăvârșită, trebuie să fie întocmai cu originalul.
De asemenea, Mântuitorul i-a ales pe Sfinții Apostoli, toți bărbați, aceștia la rândul lor
așezând diaconi, preoți și ierarhi în cetățile în care propovăduiau, tot de parte bărbătească. Deci
Tradiția ne arată faptul că slujitorii au fost mereu de parte bărbătească, fiind aleși direct de
Dumnezeu.
Cu toate acestea femeile nu au fost înlăturate cu totul din cultul Bisericii, deoarece în
Faptele Apostolilor sunt menționate foarte des „diaconițele”, însă nu există suficiente mărturii
despre caracterul slujirii lor. Cu siguranță îndeplineau un oarecare rol important, cel mai probabil
acela de a povățui pe fetele tinere și a le călăuzi pe calea unei vieți curate. În cadrul cultului divin
nu sunt dovezi clare că ar fi participat în contexte liturgice.
Cert este faptul că femeile nu au fost disprețuite sau considerate inferioare, nici de
Mântuitorul și nici de Apostoli, deoarece anumite femei au primit numeroase laude, precum
Pavel aducea aminte de Priscila, de femeile mironosițe, etc.
Femeile mironosițe au îndeplinit o slujire foarte importantă, deoarece ele au fost cele care
au mers dis-de-dimineață la mormânt ca să ungă Trupul Mântuitorului, arătând multă credință și
curaj, lucru pe care nici Apostolii nu aveau curajul să-l facă. Cu alte cuvinte, mironosițele au
arătat un mod de slujire Al Lui Dumnezeu diferit de cel al Apostolilor, dar bine-primit în fața Lui
Hristos Dumnezeu.
”Fiecăruia i s-a dat harul după măsura darului Lui Hristos”3
Atât partea bărbătească, cât și cea femeiască și-au primit îndatoririle și mijloacele de
slujire Lui Dumnezeu, iar nașterea de prunci, specifică femeii, este un mod de a-L mări pe
Dumnezeu, respectând porunca de a se înmulți, adică de a da viață, iar învățătura Bisericii
noastre, ne spune că femeia se poate mântui prin nașterea de prunci.
În mod evident, această naștere de prunci se face prin comuniunea și conviețuirea femeii
cu bărbatul ei: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va uni cu femeia sa și vor
fi amândoi un trup”4. Acest act de unire dintre bărbat și femeie, nu se referă la ideea de unire
trupească, ci la o unire la un nivel superior carnalului, ca să fie amândoi un trup, așa cum i-a și
creat Dumnezeu, pe Adam din țărână, iar pe Eva din coasta sa, simbolizând legătura dintre cei
doi.
Această legătură se regăsește între Hristos și Biserică, noi toți, bărbați și femei, fiind
mădulare ale Lui Hristos, Care este Capul Bisericii.
Asemeni bărbaților, femeile pot lua parte la viața Bisericii. Tot mai des vedem că femeile
cântă împreună cu corul sau cântăreții, participă activ la anumite activități desfășurate de
Biserică, acte de caritate, și altele asemenea. În Biserica Ortodoxă, femeia nu primește acordul să
săvârșească Sfintele Taine ci îi este îngăduit să participe în mor real la acestea, fără a se face
vreo discriminare. Aceasta este singura limitare impusă de Biserică, fiind bazată pe modelul
Apostolic.
Din lipsa detaliilor legate de „diaconițele” din primele secole, această treaptă a dispărut
cu timpul, deoarece nu se găsea un rol clar îndeplinit de acestea, mai ales în desfășurarea cultului
divin. Prin urmare, s-a pierdut acest rang primit de unele femei, care aveau peste 60 de ani, însă,
cum am menționat și mai sus, Biserica nu a înlăturat nicidecum femeia din Biserică, așa cum
susțin diferite grupări feministe.
Prin urmare, nu putem găsi suficiente argumente care să justifice hirotonia femeilor în
treapta de diacon, din lipsa dovezilor Scripturistice sau din Tradiție. Ceea ce știm este faptul că,
slujitorii (diaconi, preoți, episcopi) au fost mereu bărbați, în ce privește Biserica Ortodoxă. Însă
lipsa acestor dovezi, aduce cu ea și semne de întrebare, fiindcă este greu și să se dovedească, că
3
Efeseni 4, 7
4
Facere 2, 24
femeile nu por primi măcar treapta de diacon. Fiindcă rolul diaconițelor nu este întru-totul
cunoscut.
Consider Hirotonia femeii ca fiind doar o mișcare exagerată a feminismului, dorindu-se
alterarea tradițiilor și învățăturilor Creștine. Cert este faptul că au existat diaconițe, însă rolul lor,
nefiind explicat în detaliu, era cu siguranță departe de cel al săvârșirii Sfintelor Taine, deoarece
vedem alegerea celor 7 diaconi, cărora Apostolii le-au pus mâinile pe cap, oferindu-le
binecuvântarea prin harul Sfântului Duh. În ce privește această treaptă de diaconiță, nu este
specificat un astfel de act de revărsare a Duhului Sfânt, în vederea răspândirii lui, ci sunt
menționate cu un rang, probabil, mai mult administrativ. Cel mai probabil ele aveau rolul de a se
îngriji de bolnavi, de văduve sau de fetele tinere pentru a duce o viață curată.
Pe lângă acest aspect al Hirotoniei întru diacon a femeii, mai sunt și alte idei precum
Hirotonia întru preot sau chiar episcop. Diaconul nu poate săvârși singur Sfintele Taine, ci doar
în prezența unui preot sau episcop, deci nu poate fi exclusă total ideea că la început ar fi existat
femei care ajutau la pregătirea pentru anumite acte divine, sau chiar participarea la ele ca și
ajutoare ale săvârșitorilor. Însă Hirotonia întru preot a femeii, este un act mult prea înalt, care nu
are niciun fel de dovadă în Sfânta Scriptură sau în Sfânta Tradiție.
Cert este că există femei care primesc hirotonia, însă aceasta se întâmplă la alte
confesiuni, care au decis să facă acest lucru, mai mult pentru a atrage cât mai mulți simpatizanți
ai fenomenului feminist sau pentru a scăpa de această problemă, asemenea fenomenului LGTB.
Personal, consider că Hirotonia este o treaptă destinată bărbaților, și aceștia de bună
credință și bine pregătiți, asemenea modelului Lui Hristos, care și-a ales din lume pe Sfinții
Apostoli. Dar aceasta nu înseamnă că slujirea femeii este irelevantă sau neimportantă, deoarece
ea, poate sluji lui Dumnezeu prin rugăciune curată, inimă smerită, prin fecioria trupului, fără a
avea nevoie să dobândească o treaptă în clerul Bisericii, fiindcă Mântuitorul a făcut mântuirea
accesibilă tuturor oamenilor, bărbați și femei. Iar precum Biserica este Trupul Mântuitorului
Iisus Hristos, pentru care S-a dat pe Sine ca să o sfințească, asemenea este femeia, care și ea este
mădular al Bisericii.