UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU

FACULTATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE, INDUSTRIE ALIMENTARĂ ŞI

PROTECŢIA MEDIULUI

SPECIALIZAREA: MONTANOLOGIE

Cercetări privind cresterea pasarilor

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC:

Conf.dr.ing.

ABSOLVENT,

Stefanut Alexandru Daniel

Sibiu, 2020
Cuprins
 Introducere
În aprovizionarea populatiei cu produse alimentare cu valoare biologică superioară,
respectiv de calitate superioară, un rol deosebit de important îl au produsele animale şi, dintre
acestea, carnea şi produsele derivate. Astfel, cererea totală mondială de produse animale este din
ce în ce mai mare. Ţările dezvoltate asigură circa 42% din cererea alimentară. Produsele animale
asigură peste 1/3 din consumul mediu de proteine pe locuitor, avicultura fiind o ramură
importantă a zootehniei care contribuie la aprovizionarea populatiei cu carne de pasăre, ficat
gras, ouă, fulgi şi pene.
Datorită îmbunătăţirii nivelului de trai, s-a constatat în ultimele decenii o creştere a
consumului zilnic de proteină şi o diminuare a celui de grăsimi şi glucide, precum şi tendinta de
înlocuire a proteinei de origine vegetală cu cea de origine animală, cu valoare biologică mai
ridicată.
Carnea de pasăre face parte din alimentele cele mai importante pentru om, având un
însemnat rol energetic. Datorită calităţilor ei nutritive, precum şi a costurilor de productie reduse,
carnea de pasăre a câştigat un loc important între alimentele de origine animală. În plus, carnea
produsă de păsări este mai gustoasă şi în unele cazuri este considerată o delicatesă (carnea de
bibilică, carnea de fazan). În afară de acestea, carnea de pasăre se dovedeşte a fi superioară şi
prin compoziţia ei chimică comparativ cu cea produsă de alte animale. Ea conţine în general mai
multă proteină şi, în unele cazuri, mai multe grăsimi.
În țara noastră, creşterea păsărilor domesticite pe lângă casa omului, la nivelul de
asigurare a unui minim necesar de ouă şi came, pentru consumul familial. În acest sistem de
creştere, producția avicolă era sezonieră, pe crescător neinteresându-1 cheltuielile pentru
întreţinerea păsărilor din curtea sa. În acelaşi timp, vânzarea produselor avicole aveau un caracter
absolut accidental şi, ca urmare, nu se putea vorbi la acea vreme despre existenia unei piete a
cărnii de pasăre şi a ouălor.
Prin fiziologia ei, pasărea crescută în curte este supusă influentei tuturor factorilor de
mediu naturali, precum: variatia lungimii zilei lumină: variatiile de temperatură legate de sezon:
primăvară-vară-toamnă-iarnă (mai importante în zonele climatice cu extreme mari); resursele de
hrană, diferite în sezonul rece comparativ cu cel cald etc.
 Ca atare, se poate afirma că în sistemul extensiv de creştere, păsările sunt expuse
factorilor de mediu şi ritmurilor biologice specifice şi păsărilornedomesticite. dovedind clar că în
conditiile relatate nu se poate sustine o piaţă cu produse avicole.
Este, de asemenea, necesar să menționăm că acest tip de economie avicolă a fost într-un
fel satisfăcător pentru perioada de până la al Doilea Război Mondial, când, la noi, aprox. 85%
din populaţie trăia în mediul rural şi deci populaţia de la oraşe, care apela la piată, nu era
preponderentă.
Primele crescătorii organizate de păsări au apărut între cele două războaie mondiale, cele
mai multe funcţionând în cadrul fermelor djdactice ale Facultăţilor de Ştiinţe Agricole şi ale
unităţi lor de cercetări zootehnice. Producţia avicolă de tip industrial îşi are începuturile în anul
1961. Ca activitate intensivă - industrială, avicultura românească s-a dezvoltat continuu,
ajungând la un nivel înalt de producţie şi tehnico-organizatoric, capabilă să asigure pentru fiecare
locuitor urban 250 de ouă şi 20 kg de came de pasăre.
Pentru a putea răspunde creşterii demografice, industria cărnii de pasăre va trebui
concentrată în sisteme de producţie integrate, foarte mari, care să permită o mai bună organizare
a producţiei, un transfer mai uşor al noutăţilor tehnologice şi practicarea unor tipuri de afaceri
modeme, pentru a putea să reziste în competiţia mondială. Sistemele integrate de producţie
permit realizarea unor costuri avantajoase, benefice în condiţiile unei competiții din ce în ce mai
puternice în acest sector şi a unei pieţe din ce în ce mai sofisticate, prin nivelul de calitate al
produselor şi pretenţiile consumatorilor.

1. Importanța creșterii pă să rilor în economia națională

Complexul agroindustrial reprezintă baza economiei naționale ce include toate activitățile
economice, scopul cărora este obținerea unor produse agroindustriale.
Sectorul zootehnic are o importanță strategică în dezvoltarea economiei naționale,
deoarece destinația prioritară a acestuia sete de a satisface necesitățile populației cu produse
agroalimentare, precum și de a aproviziona întreprinderile agricole și industriale în materia prim.
Conform tradițiilor și necesităților o bună parte a producției vegetale și zootehnice continuă să
rămână în circuitul mondial.
Producția avicolă se bucură de o creștere sporită de ouă, carne, tineret de o zi, pene, puf,
care sunt solicitate mereu pe piață.
 Produsele avicole și-au câștigat poziție prioritară în rândul alimentelor de proveniență
animalieră datorită calităților lor nutritive, cât și costului de producție redus față de alte alimente
de aceeași origine.
Parametrii tehnici care caracterizează și asigură viabilitatea aviculturii moderne sunt
dimensiunea unității de producție și mărimea efectivului de păsări.
În țările cu avicultură dezvoltată au fost fondate complexe avicole complet integrate
pentru producerea cărnii de pasăre și de ouă. Factorii principali care au contribuit la dezvoltarea
intensivă a ramurii sunt producția de combifuraje, centre de selecție, hibridare și difuzare a
materialului biologic pentru popularea unităților de producere, abatoare, stațiuni de sortare și
ambalare a ouălor. Producția de carne de pasăre și ouă se livrează numai în sistem industrial în
mari concentrări prin utilizarea unor tehnologii moderne.
Sporirea producției de ouă și carne de pasăre, se datorează nu numai factorilor extensivi
ci și perfecționării esențiale a metodelor de selecție, a măsurilor de ordin economic și tehnologic
întreprinse.
În țările industriale o atenție deosebită se acordă exploatării cât mai eficiente a
capacităților de producție și folosirii raționale a suprafeței productive.
În România avicultura prezintă o ramură importantă a complexului agroindustrial care pe
parcursul a mai multor ani a devenit mai dezvoltată, mai industrializată și mai dotată tehnologic
în comparație cu alte ramuri.
Unitățile economice ale acestei ramuri care implementează permanent tehnologii
avansate și metode de perfecționare a muncii, își extind capacitățile de producție, prin urmare își
reduc caracterul sezonier de furnizare a producției avicole, ceea ce conduce la o alimentație
ritmici și garantată a populației.
Ca rezultat al reutilării complexului avicol și a implementării tehnologiilor moderne
avansate, s-au îmbunătățit considerabil indici tehnico-economici. Avicultura a devenit o ramură
de perspectivă a sectorului agroindustrial.
În procesul de dezvoltare a ramurii avicole au fost înregistrate unele dificultăți care se
referă la sistemul de planificare centralizat care se dovedesc a fi obstacole cu influență negativă.
Evidențierea obstacolelor oferă posibilitatea de a efectua o analiză a acestora și separându-le
după caracterul lor de funcționare.
 Printre primele fiind evidențiate abaterile tehnologice și ecologice, contractarea bazei
furajere, ignorarea producției gospodăriilor mici, concentrarea producerii în gospodării mari,
dezvoltarea insuficientă a infrastructurii de producere, prelucrare și comercializare a producției
avicole.
Printre alte contradicții se evidențiază supraaprecierea totală a rolului specializării
gospodăriilor avicole, hipertrofia sistemului centralizat de planificare și desfacere a producției,
evaluarea neadecvată a rolului investițiilor capitale, abaterile tehnologice în avicultură.
Analizând factorii intensivi de dezvoltare ai aviculturii naționale și mondiale se
concluzionează, că doar îmbinarea factorilor biologici și tehnologici duc spre creșterea
considerabilă a eficienței.
Practica țărilor cu o avicultură avansată demonstrează că nu este posibilă realizarea
tehnologiilor de creștere a păsărilor fără organizarea unei infrastructuri adecvate tehnologiilor
moderne.
Specializarea gospodăriilor avicole constituie calea de intensificare a ramurii și
comercializare a producției zootehnice.
În afara de selectarea speciei pentru producția de ouă sau carne o importanță sporită o are
specializarea gospodăriei și selectarea speciilor, liniilor sau hibrizilor pentru obținerea produselor
avicole.
Cea mai răspândită formă de organizare a producției avicole industriale, este integrarea
pe verticală de la producerea materialului biologic și până la comercializarea produsului finit.
Sistemul intensiv industrial prevede o organizare mai bună a producerii, un management mai
eficient și un transfer mai ușor al noutăților tehnologice și științifice.
Specializarea aprofundată a producției avicole creează condiții economico-tehnologice
favorabile pentru dezvoltarea competitivă a aviculturii. În funcție de scopurile și sarcinile care
rezultă din cererea pieții avicole, specializarea în cadrul ramurii prevede mai multe tipuri de
gospodării. Practica activității în ramura avicolă a dovedit, în condițiile specializării industriale
viabilitatea mai multor tipuri de gospodării așa ca: creșterea păsărilor de prăsilă, de reproducție
de ordinul I și II și de producție.
Specializarea consecventă oferă posibilități de utilizare eficientă a potențialului genetic,
a sistemului ordinar sau dublu de reproducție, a sistemului tehnico –material de întreținere a
diverselor grupuri și specii de păsări.
 Sistemul intensiv de întreținere a păsărilor dispune de priorități economice, tehnologice și
biologice. Aceasta permite crescătorilor de păsări să utilizeze integral potențial al păsărilor într-o
măsură mult mai mare față de alte animale și specii productive, obținând produse cu un consum
mai mic de nutrețuri și alte materiale la o unitate de producție la prețuri de comercializare
rezonabile. Rezultatele favorabile în cadrul acestui sistem avicol specializat în majoritatea țărilor
sunt obținute datorită fenomenului heterozis. Fiind implementat nu numai în gospodării mari sau
mijlocii, ci și parțial în gospodăriile de fermieri din republică, calitatea și volumul producției vor
fi mult mai semnificative.
Perfecționarea sistemului integrat de reproducție a hibrizilor, lărgirea, aprofundarea
lucrărilor de selecție, hibridarea și organizarea stațiilor genetice cu fonduri de genotece vor duce
la relansarea aviculturii naționale în baza implementării sistematice a hibrizilor finali cu potențial
economic competitiv.
Pentru organizarea comercializării produselor avicole cu o eficiență mai mare este
necesară menținerea peții angro, și este care dispune de mai multe priorități și este solicitată nu
numai de cumpărătorii interni ci și de cei externi, interesul acestora constă în posibilitatea de
furnizare ritmică a producției la prețuri accesibile sezoniere și conjuncturale. (Ilie Van , et all
Creșterea și exploatarea pentru ouă a găinelor ouătoare.Total publishing. București, 2009 p. 303)

1.1 Carnea de pasă re, caracteristici si valori nutritionale

Exista mari beneficii ale consumului de carne de pui: este o sursa variata de nutrienti si
vitamine care intaresc sistemul imunitar si este una dintre cele mai sigure tipuri de carne
existente, bineinteles daca sursa carnii este sigura.
Beneficiile carnii de pui:
 Este o sursa buna de proteine, care sustin dezvoltarea si cresterea si controleaza greutatea
in cazul oamenilor care doresc sa slabeasca
 Pentru oamenii in varsta, proteinele impiedica pierderea de masa osoasa. 100 grame de
piept de pui ofera jumatate din doza zilnica recomandata de proteine.
  Puiul este bogat in niacina – o vitamina B care protejeaza organismul impotriva
cancerului. 100 grame de carne de pui acopera 7% din doza zilnica recomandata de
niacina
 Oligoelementul seleniu se regaseste din plin in pui si este esential pentru metabolismul
hormonal, pentru imunitate si are caracter antioxidant.
 Contine vitamina B6 si fosfor – pentru sanatatea dintilor si a oaselor
Asigura-te doar ca atunci cand gatesti carne de pui, ea sa nu vina in contact cu alte mancaruri,
mai ales cele care nu necesita gatire. Carnea de pui este foarte sensibila la caldura, de aceea
trebuie marinata si tinuta la frigider.
Caracteristici si valori nutritionale pentru carnea de pui
Portia: 100 grame
Calorii:  165
Calorii din grasimi: 32
Colesterol: 85 mg (28% din DZR)
Sodiu: 74 mg (3%)
Carbohidrati: 0
 Fibre dietetice: 0
 Zaharuri: 0
Proteine: 31 g
Informatii calorice pentru carnea de pui
Calorii 165 (8% din DZR)
Din carbohidrati 0.4
Din grasimi 32.2
Din proteine 132
Din alcool 0
 
Carbohidrati:
Totali 0
Fibre dietetice 0
Amidon 0
Zaharuri 0
 
Grasimi si acizi grasi:
Grasimi totale 3.6 g (5%)
Saturate 1 g (5%)
Mononesaturate 1.2 g
Polinesaturate 0.8 g
Acizi  grasi trans totali -
Acizi grasi Omega 3 70mg
Acizi grasi Omega 6 590 mg
 
Proteine si aminoacizi:
Proteine: 31 g (62%)
Vitamine:
Vitamina A 21 UI
Vitamina C 0
Vitamina D -
Vitamina E 0.3 mg (1%)
Vitamina K 0.3 mcg
Tiamina 0.1 g (5%)
Riboflavina 0.1 mg (7%)
Niacina 13.7 mg (69%)
Vitamina B6 0.6 mg (30%)
Folati 4 mcg (1%)
Vitamina B12 0.3 mcg (6%)
Acid pantotenic 1 mg (10%)
Colina 85.3 mg
Betaina 6.2 mg
 
Minerale:
Calciu 15 mg (1%)
Fier 1 mg (6%)
Magneziu 29 mg (7%)
Fosfor 228 mg (23%)
Potasiu 256 mg (7%)
Sodiu 74 mg (3%)
Zinc 1 mg (7%)
Cupru 0
Mangan 0
Seleniu 27.6 mcg (39%)
Fluor -
(https://www.remediu.ro/carnea-de-pui-caracteristici-si-valori-nutritionale-20663a.html )
1.3 Oul, caracteristici si valori nutritionale

Oul reprezintă o sursă perfect echilibrată de proteină şi grăsimi uşor digestibile. În plus,
oul este o sursă importantă de energie şi de nutrienţi.
Proteinele din ou sunt bogate în aminoacizi esenţiali şi, din această cauză, oul a fost ales ca
aliment standard al eficacităţii proteinei de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).
Oul este unul dintre cele mai hrănitoare alimente. Un ou cu masa de 50g are o valoare
energetică de 90-100 calorii, echivalentă, ca valoarea nutritivă, cu aproximativ 150g lapte, 40g
carne sau 20g brânză uscată. Digestibilitatea oului este foarte ridicată: 97% pentru albuş şi 100%
pentru gălbenuş.
Alături de lapte, oul reprezintă alimentul cel mai bogat în fosfor asimilabil – nutrient
fundamental pentru copii. Gălbenuşul este bogat în fier, un ou asigurând aproximativ 30% din
necesarul zilnic de fier.
Oul are un potenţial nutritiv foarte mare, el conţinând trofinele esenţiale pentru o
alimentaţie echilibrată. Protidele oului au o mare valoare biologică, având cel mai echilibrat
conţinut de aminoacizi esenţiali. De asemenea, oul este o sursă importantă de fosfor lecitinic, fier
bine asimilabil, calciu, precum şi de numeroase vitamine. Grăsimile din ouă, valoroase din punct
de vedere biologic, asociate cu lecitină şi cefalină, constituie tonifianţi apreciaţi pentru activitatea
nervoasă superioară.

 Structura şi compoziţia chimică a oului

Oul este format din trei părţi distincte: coajă, albuş şi gălbenuş. Raportul procentual între ele
variază în funcţie de caracteristicile păsărilor de la care provin ouăle şi este în medie:
Coajă: 10-12%;
Albuşul: 58-60%;
Gălbenuşul: 29-31%.
 
1. Coaja sau cochilia constituie învelişul exterior al părţilor comestibile ale oului.
Culoarea ei variază de la alb până la brun-roşcată cu intensitate diferită, în funcţie de rasă sau
hibrid. Suprafaţa cojii este acoperită cu o peliculă subţire denumită cuticulă; ea are un rol
protector, împiedicând evaporarea lichidelor din interiorul oului şi totodată pătrunderea
murdăriei şi microbilor în ou.
ATENŢIE!!! Prin distrugerea cuticulei, în urma spălării sau frecării cojii cu materiale aspre, se
favorizează alterarea ouălor prin pătrunderea germenilor microbieni în interiorul său.
 
2. Albuşul: este un lichid gelatinos, vâscos, de culoare albă, cu o densitate medie de 1,042. Este
format din 4 straturi de consistenţă diferită, cel dinspre gălbenuş fiind cel mai dens.
Compoziţia chimică medie a albuşului este:
Apă 85%;
Protide 12,7%;
Grăsime 0,3%;
Substanţe organice neazotoase - 0,7%;
Săruri minerale 0,6%.
Albuşul conţine mai multe feluri de albumine, solubile în apă, care se coagulează la 50-60°C.
Printre albumine: ovoalbumina (80%) şi ovoglobulina, în a căror structură intră aminoacizii. În
compoziţia oului intră şi mai mulţi fermenţi, dintre care cel mai important este lizozima, care are
rol bactericid şi ajută la păstrarea ouălor.

3. Gălbenuşul: se prezintă ca un corp sferic, a cărui culoare variază de la galben deschis sau
închis pană la galben roşiatic sau portocaliu închis în funcţie de alimentaţia păsărilor.
 Gălbenuşul este format dintr-o emulsie densă de globule foarte mici, bogate în grăsime, învelită
la exterior cu o membrană numită membrană vitelină. Gălbenuşul este format din două părţi:
prima reprezintă discul germinativ, adică punctul mic şi albicios de pe suprafaţa gălbenuşului
care adăposteşte ovula.
Discul germinativ are o dimensiune de cca 2-3 mm, el se continuă spre centrul
gălbenuşului cu straturi concentrice de culoare mai deschisă decât restul gălbenuşului şi care se
numeşte latebră. Discul germinativ împreună cu latebra formează vitelusul formativ, locul unde
se formează embrionul, dacă oul este fecundat. Restul gălbenuşului, a doua parte, constituie
rezerva de hrană a embrionului la începutul dezvoltării lui şi de aceea se numeşte vitelus nutritiv.
 Fiind bogat în grăsimi (lipide, lecitină, colesterol) care sunt mai uşoare decât albuminele,
gălbenuşul este mai uşor (mai puţin consistent) decât albuşul. De aceea, când oul este ţinut culcat
mai mult timp în aceeaşi poziţie, gălbenuşul se ridică treptat în partea de sus a oului şi se lipeşte
de coaja oului, favorizând pătrunderea germenilor patogeni în interiorul oului, producând
alterarea lui. La oul proaspăt, gălbenuşul este ţinut în centrul oului cu ajutorul şalazelor.

Gălbenuşul conţine:
Apă 51%;
Proteine 16%;
Lipide 31%;
Săruri minerale 1,1% (sub formă de fosfor; fier; magneziu; potasiu; calciu);
O cantitate importantă de vitamine (A; B1; B2; D; E), enzime şi substanţe colorante (xantofilă).
 
Structura oului:
Cuticula;
Coaja;
Porii cojii;
Membrana cochilieră internă;
Camera de aer;
Membrana cochilieră externă;
Şalaze;
Stratul extern de albuş fluid;
Stratul de albuş dens;
Stratul intern de albuş fluid;
Stratul intern de albuş dens;
Membrana vitelina;
Disc germinativ;
Vitelus alb cu latebră în centru;
Vitelus galben.
(http://www.avicultura.ro/index.php?route=stories/show&story_id=31)
1.3. Baza legislativă privind creșterea gă inilor
1.3.1 Legislaţia privind creşterea gă inilor ouă toare

• Directiva Consiliului 1999/74/CE din 19 iulie 1999 formulează standardele minime privind
protecţia:
- Găinilor ouătoare crescute în baterii (neîmbunătăţite şi îmbunătăţite);
- Găinilor ouătoare crescute la sol pe aşternut permanent cu acces liber în padoc/în sisteme
ecologice. Aceste reglementări se aplică oricărui producător de ouă, indiferent dacă ouăle sunt
sau nu comercializate folosind un cod de identificare a metodei de producţie.
• Regulamentul Consilului (CEE) nr. 1907/90 (cu amendamentele ulterioare) formulează
standardele de comercializare a ouălor. Cu respectarea anumitor condiţii, ouăle pot fi marcate
astfel:
numărul 3 - “Ouă provenite de la găini crescute în baterii”: la comercializarea ouălor nu se face
distincţie între bateriile îmbunătăţite şi cele convenţionale.
numărul 2 - “Ouă provenite de la găini crescute la sol”: creştere la sol pe aşternut permanent fără
acces în padocuri.
numărul 1 - “Ouă provenite de la găini crescute în sistem extensiv (free range eggs)”: creştere pe
aşternut permanent, cu acces liber în padoc;
numărul 0 - găini ouătoare crescute în sisteme ecologice (ferme ecologice).
• Implementarea în România a standardelor comunitare de comercializare prezintă următoarele
avantaje:
- Consumatorul primeşte informaţii sigure cu privire la condiţiile de producere a ouălor.
- Standardele UE asigură o bază bună pentru diferenţierea preţurilor conform metodelor de
producţie, precum şi pentru diferenţierea producţiei de ouă în sistemele de creştere la sol sau în
baterii.
• Regulamentul Consiliului (CE) nr. 834/2007 din 28 iunie 2007 privind producţia ecologică.
 
1.3.2 Legislaţia privind creşterea puilor de carne

• Directiva Consiliului nr. 2007/43 din 28 iunie 2007 stabileşte o serie de standarde minime
pentru protecţia puilor destinaţi producţiei de carne. Acestea se referă la respectarea anumitor
condiţii, activităţi de inspecţie, monitorizare şi urmărire în sistemele de producţie intensivă.
Aceste standarde nu se aplică pentru: creşterea la sol pe aşternut permanent; creşterea la sol cu
acces liber în padocuri exterioare; producţia ecologică de pui de carne.
• Conform directivei CE 2007/43, statele membre trebuie să se asigure că densitatea de populare
într-o exploataţie sau în adăpostul unei exploataţii nu depăşeşte 33 kg/mp. Densitatea admisibilă
poate creşte până la 39 kg/mp, cu condiţia ca proprietarul sau crescătorul să respecte anumite
cerinţe suplimentare. Având în vedere condiţiile de climat şi dotările tehnologice din fermele din
România, este de aşteptat ca unele exploataţii să funcţioneze la limita inferioară a densităţii de
populare (33 kg/mp), iar altele să fie capabile să îndeplinească cerinţele pentru limita superioară
a densităţii de populare admisibile - 39 kg/mp.
• Directiva 43/2007/CE permite o densitate de populare sporită până la maximum 42 kg/mp, dacă
sunt îndeplinite standarde excepţionale privind bunăstarea, pentru o perioadă îndelungată de
timp. În prezent, aplicarea acestei derogări în România nu este realistă, dar este posibil ca unele
exploataţii noi şi cu un management performant să îndeplinească aceste criterii privind densitatea
sporită. În cazul în care proprietarul sau crescătorul doreşte să aplice o densitate de populare mai
mare de 33 kg/mp greutate în viu, acest lucru trebuie comunicat autorităţilor competente cu cel
puţin 15 zile înainte de popularea adăpostului.
• Regulamentul Consiliului nr. 1906/90 referitor la standardele de comercializare a cărnii de
pasăre şi Regulamentul Comisiei nr. 1538/91 din 5 iunie 1991 care introduce norme detaliate
pentru implementarea Regulamentului 1906/90, amendat prin Regulamentul Comisiei nr.
1980/92, stabilesc standardele de comercializare a puilor de carne crescuţi în “sisteme extensive
în spaţii închise (creştere la sol pe aşternut permanent)” şi în “sisteme extensive - creştere la sol
cu acces liber în padoc - free range)”.
• Regulamentul Comisiei (CE) nr. 889/2008 din 5 septembrie 2008 stabileşte normele pentru
producţia ecologică de pui de carne.
Atenţionare: păsările crescute în sistem tradiţional conform regulamentelor europene nu se
confundă cu creşterea păsărilor în sistem extensiv (gospodăresc).
(Revista Ferma nr. 5/210 (ediţia 15-31 martie 2018))

2. Sisteme de creştere a pă să rilor

 Creşterea păsărilor în România şi în spaţiul european este o activitate zootehnică bine
legiferată, dar şi bine structurată tehnologic, în trei categorii: creştere şi exploatare în sistem
extensiv (gospodăresc); creştere şi exploatare în sistem semi-intensiv; creştere şi exploatare în
sistem intensiv şi super-intensiv. 
Reglementările europene transpuse în legislaţia românească stabilesc foarte clar criteriile ce
trebuie respectate pentru creşterea şi exploatarea păsărilor.

Sistemul extensiv (gospodăresc)

Creşterea şi exploatarea păsărilor în sistem gospodăresc se practică pe scară largă în
gospodăriile ţărăneşti din România şi reprezintă o activitate sezonieră iar, în general, producţia
obţinută este folosită pentru consum propriu.
• Avantajele acestui sistem sunt:
- Păsările prezintă o stare de sănătate relativ bună;
- Nu necesită lucrări deosebite în perioada de creştere;
- Carnea sau ouăle obţinute sunt căutate datorită calităţilor lor organoleptice;
- Nu necesită investiţii deosebite.
• Dezavantajele acestui sistem sunt:
- Nu se poate realiza un control al factorilor de microclimat;
- Rentabilitatea unei ferme de acest gen este negativă;
- Producţia de carne sau de ouă este influenţată de factorii climaterici, ea devenind astfel
sezonieră;
- Numărul de ouă per pasăre este deosebit de mic raportat la consumul de furaj;
- Consumul de furaj/kg carne este foarte mare; la fel şi timpul de obţinere a producţiei de carne;
- Nu se pot pune în evidenţă în totalitate caracterele productive ale păsărilor.

Sistemul semi-intensiv
Creşterea păsărilor în sistem semi-intensiv combină sistemul gospodăresc (extensiv) cu
elemente de tehnologie din sistemul intensiv şi se practică în următoarele forme: creşterea pe
aşternut permanent; întreţinerea pe aşternut permanent şi pe stinghii de odihnă; creşterea pe
aşternut permanent şi acces liber în padoc.
În această categorie intră creşterea puilor de carne în sistem tradiţional, conform regulamentului
european CE nr. 543/2008 art. 11; creşterea puilor de carne în sistem ecologic; creşterea găinilor
în sistem free-range - notarea sistemului de creştere pe ou cu cifra 1; creşterea găinilor ouătoare
în sistem ecologic - notarea oului după sistemul de creştere cu cifra 0.
• Avantaje:
- Factorii de microclimat sunt controlaţi riguros, astfel producţia de carne sau de ouă nu mai este
sezonieră;
- Asigură o producţie mare de carne, respectiv o producţie mare de ouă/pasăre (270-305
ouă/găină);
- Rentabilitatea economică este mare, astfel o microfermă cu un efectiv de 300 capete poate
asigura un venit rezonabil unei familii de fermieri;
- Starea de sănătate a păsărilor este destul de bună;
- Numărul de păsări per 1 mp de construcţie este destul de mare (6-7 păsări/mp în cazul găinilor
ouătoare şi de 12-15 pui mp în cazul celor de carne).
• Dezavantaje:
- Se realizează o densitate destul de mică a păsărilor per mp;
- Pe timp de vară, în adăpost se formează praf, care provoacă probleme respiratorii efectivelor de
păsări;
- Pe timp de iarnă creşte umiditatea din adăpost.

2.1 Particularită ţi ale sistemului de creştere ecologică

Unele tehnologii de creştere şi exploatare a păsărilor necesită asigurarea unui confort
biologic maxim şi obţinerea cărnii “organice” fără riscuri alimentare privind consumul acestor
categorii de produse obţinute. Trebuie reţinut principiul general potrivit căruia această tehnologie
nu se referă doar la condiţiile de exploatare a efectivelor de păsări. Astfel, pentru obţinerea
acestui tip de produs trebuie respectate reglementări deosebit de stricte cu privire la transportul,
sacrificarea, cât şi la procedeele de procesare şi de etichetare a acestora.
Activitatea de creştere şi exploatare este marcată de anumite restricţii cu privire la:
- Densitatea păsărilor în adăpost şi în padoc: nu trebuie crescuţi mai mult de 11 pui/mp în hală şi
trebuie asigurată o suprafaţă minimă în padoc de 2 mp/cap;
- Construcţiile nu trebuie să depăşească 400 mp în cadrul unei ferme;
- Durata de creştere şi de îngrăşare a puilor de carne trebuie să fie de minimum 56 de săptămâni,
ceea ce impune hibrizi de carne cu o viteză de creştere mult mai lentă;
- Din punct de vedere al furajării, nu se folosesc biostimulatori sau nutreţuri de origine animală;
- Deplasarea puilor de la fermă la abator trebuie să se efectueze în maximum 2 ore sau pe o
distanţă de maximum 100 km.
Tehnologia se apropie foarte mult de sistemul de creştere extensiv, ceea ce asigură o
carne de calitate din punct de vedere organoleptic, textură, savoare, suculenţă a cărnii etc,
apropiată de cea a păsărilor din gospodăriile populaţiei.
Însă costurile de producţie sunt mai mari, în primul rând din cauza duratei mari de
creştere (minim 56 săptămâni), cât şi a impunerii unor reglementări foarte stricte şi în general
costisitoare, care se regăsesc în preţul de producţie.
În principiu, sistemul de creştere a puilor de carne ecologici se poate realiza în adăposturi
fixe sau mobile, cu o suprafaţă de maximum 1600 mp. Trebuie realizate densităţi reduse per mp,
trebuie utilizate nutreţuri obţinute în ferme ecologice şi se foloseşte numai un anumit tip de
medicamentaţie pentru prevenirea şi combaterea bolilor.

Sistemul intensiv şi super-intensiv

Aceste tehnologii sunt folosite pentru creşterea şi exploatarea păsărilor în efective mari şi
se realizează prin creşterea în baterii sau pe aşternut permanent.
• Avantaje: rentabilitate economică mare; control total al factorilor de microclimat; producţie
mare de ouă per pasăre; producţie mare de carne/pasăre/mp.
• Dezavantaje: apariţia anumitor maladii (boli de civilizaţie, sindromul ficatului gras), precum şi
fenomene ca isteria aviară, oboseala de cuşcă, năpârlirea timpurie, consumarea ouălor, smulgerea
penelor, canibalismul.
- Investiţii foarte mari în: adăposturi, baterii, sisteme de furajare, adăpare şi pentru controlul
factorilor de microclimat.
- Cheltuieli energetice foarte mari.
Revista Ferma nr. 5/210 (ediţia 15-31 martie 2018)
2.2 Gă ina crescută în sistemul free-range
Sistemul de creştere al păsărilor în sistemul free range a fost adoptat recent în România.
Prima fermă a fost dezvoltată în acest sistem în urmă cu doi ani, în prezent, existând la nivelul
întregii ţări doar cinci astfel de crescătorii. Avantajul este că acest sistem free range permite
oricând trecerea în sistem ecologic. Pe scurt, sistemul free range în cazul unei microferme
înseamnă creşterea găinilor la sol, cu acces liber şi continuu în timpul zilei la pajişte, iar ouăle
obţinute sunt inscripţionate cu cifra „1”.
Majoritatea lucrărilor de specialitate se adresează marilor producători de ouă şi de carne
de pasăre, care au puterea financiară necesară pentru a angaja specialişti şi care deţin o paletă
largă de echipamente avicole, din care pot să aleagă. Nu la fel putem spune despre producătorii
mici şi mijlocii, majoritatea fiind privaţi de accesul la tehnologiile performante din sectorul
avicol.
Decapitalizarea, incapacitatea financiară de a contracta credite avantajoase, precum şi
instabilitatea pieţelor interne de desfacere constituie principalele cauze ale investiţiilor extrem de
reduse în fermele de păsări mici şi mijlocii, indiferent de orientarea producţiei. În aceste condiţii,
am considerat absolut necesară tratarea articolelor de specialitate din punct de vedere al
optimizării lucrărilor specifice, stabilirea tehnologiei de mecanizare şi de automatizare, precum
şi prezentarea ofertelor de inputuri şi de material biologic pentru acest sector.
Mai mult, referindu-mă la Măsura 6.3 pentru sprijinirea fermelor de semisubzistenţă, mă întreb
câte firme de consultanţă din România pot oferi, la ora actuală, soluţii tehnologice viabile,
raportat la veniturile sau profitul pe care micul producător le poate reinvesti în activitatea pe care
o desfăşoară.

Microferma de păsări viabilă economic

Consider că creşterea puilor de carne şi a găinilor ouătoare în efective mici şi medii poate
fi privită ca o afacere economică rentabilă, obţinându-se cu eforturi şi cheltuieli minime, cu
rezultate satisfăcătoare şi chiar încurajatoare pentru dezvoltarea ulterioară a microfermei. Iar asta
se poate realiza fără probleme, respectând pur şi simplu criteriile de bază în creşterea şi
exploatarea păsărilor, prevăzute de normele în vigoare. Recomandăm cu răspundere aceste tipuri
de exploataţii, deoarece necesită o investiţie minimă şi suportabilă financiar pentru cei care sunt
interesaţi să dezvolte o afacere de acest gen. Mai ales că se pot utiliza, fără probleme, resursele
materiale deja existente în gospodărie şi se poate interveni tehnologic în raţionalizarea şi
valorificarea superioară a producţiei cerealiere din cadrul propriei exploataţii.
Aşadar, pentru efectivele care se încadrează în numărul 300-3000 de capete, conform
previziunilor economice, nu pot susţine un angajat. Deci, aceste capacităţi sunt ideale pentru cei
care locuiesc la ţară, au disponibilă o suprafaţă de teren pentru înfiinţarea microfermei şi pentru
producerea furajelor de bază şi obţin venituri şi din alte surse. Afacerea cu găini ouătoare putând
fi doar o activitate care să rentabilizeze exploataţiile vegetale pe care le deţin şi să aducă un venit
în plus în gospodărie. Capacităţile mai mari de 3000 de capete reprezintă o oportunitate de
dezvoltare sau de începere a unei afaceri în acest domeniu, mai ales pentru cei care lucrează deja
peste 20 de hectare de teren agricol.

Parametri tehnologici
Modul de echipare a halelor de producţie, utilajele tehnologice cât şi condiţiile de
microclimat sunt similare creşterii la sol pe aşternut permanent (în funcţie de capacitatea de
producţie). Pentru efectivele mici se utilizează sisteme manuale şi semiautomate, în timp ce
efectivele mari necesită sisteme complet automatizate. Reţetele furajare trebuie să întrunească
cerinţele nutriţionale recomandate de producătorii de hibrizi de găini ouătoare (detalii prezentate
în numere anterioare ale revistei Ferma).
Valori ţintă ale parametrilor tehnologici:
• Selecţia materialului pentru producţie: hibrizi de găini ouătoare specifici pentru creşterea pe
aşternut;
• Perioada optimă a capacităţii de ouat din săptămâna a 21-a de viaţă până în cea de-a 72-a;
• Consumul de furaj pe găină într-un ciclu: 56,92 kg/pasăre;
• Consumul de furaj mediu zilnic: 140 g/pasăre.
Capacitatea silozului de furaje trebuie să asigure necesarul pentru 10 zile:
• Consumul de apă mediu zilnic: 0,2-0,3 dm3/pasăre sau 0,2-0,3 l/zi;
• Producţie de ouă medie: 290 ouă/pasăre;
• Greutatea medie a oului: 62,0 g;
• Pierderi medii într-un ciclu (păsări moarte şi sacrificate din necesitate): 5-11%.
 Timp minim de amortizare: zece ani
Trebuie să menţionăm că investiţiile în zootehnie (adăposturi, echipamente, reţele
edilitare) au un timp de amortizare de minim zece ani. Pentru efectivele de până la 3000 de
capete se recomandă utilizarea unor adăposturi deja existente, doar adaptate pentru creşterea
găinilor ouătoare. Profitul net aproximativ variază de la 646 lei pe lună în cazul efectivului de
300 capete, ajungând la 10.800 lei pentru un efectiv de 6000 capete, cu menţiunea că pentru
efectivele de peste 3000 de capete nu este neapărat necesar să fie angajată o persoană. Lucrările
din fermă pot fi făcute de către fermier sau de familia acestuia, reducând costurile cu salarizarea
în acest mod. Cantităţile de furaj, numărul de ouă obţinute pe zi, pe lună şi pe total perioadă
formează o imagine de ansamblu cu privire la volumul de muncă şi necesarul de capital pentru
demararea şi susţinerea unei astfel de afaceri. Dar sunt previziuni economice destul de pesimiste.
Totuşi, există posibilitatea ca - în funcţie de abilităţile fermierului, de costurile cu furajele
sau de preţul pieţei oului - profitul net să fie mult mai mare.

Analiza rentabilităţii

Plecând de la valorile ţintă ale parametrilor tehnologici, date prezentate în articol, în

funcţie de capacitatea fermei, vom analiza costurile pentru efective de 300, 3000 şi 6000 de
capete.
• Pentru efective de 300 capete:
- Perioada de producţie - 378 zile;
- Efectiv la sfârşitul perioadei - 270 capete - mortalitate 10%;
- Producţie medie de ouă pe zi - 207 ouă;
- Producţie de ouă pe lună - 6214 ouă;
- Producţie de ouă total perioadă - 78.300 ouă;
- Consum de furaj pe zi - 42 kg;
- Consum de furaj pe lună - 1,26 tone;
- Consum de furaj total perioadă - 15,88 tone.
Venituri: 0,4 lei/ou; preţ la poarta fermei - 0,5 lei/ou;
- Profit net pe zi - 21,5 lei;
- Profit net pe lună - 646,1 lei;
- Profit net pe total perioadă - 8140,8 lei.
• Pentru efective de 3000 capete (cu salarizarea unui angajat):
- Perioada de producţie - 378 zile;
- Efectiv la sfârşit perioadă - 2700 capete - mortalitate 10%;
- Producţie medie de ouă pe zi - 2071 ouă;
- Producţie de ouă pe lună - 62.143 ouă;
- Producţie de ouă total perioadă - 783.000 ouă;
- Consum de furaj pe zi - 420 kg;
- Consum de furaj pe lună - 12,6 tone;
- Consum de furaj total perioadă - 158,76 tone;
Venituri: 0,43 lei/ou; preţ de vânzare la poarta fermei - 0,5 lei;
- Profit net pe zi lei - 143,9 lei;
- Profit net pe lună - 4318,1 lei;
- Profit net pe total perioadă - 54.408,2 lei.
• Pentru efective de 6000 capete (cu salarizarea unui angajat):
- Perioada de producţie - 378 zile;
- Efectiv la sfârşit perioadă - 5400 capete - mortalitate 10%;
- Producţie medie de ouă pe zi - 4143 ouă;
- Producţie de ouă pe lună - 124.286 ouă;
- Producţie de ouă/total perioadă - 1.566.000 ouă;
- Consum de furaj pe zi - 840 kg;
- Consum de furaj pe lună - 25,2 tone;
- Consum de furaj total perioadă - 317,52 tone;
Venituri: 0,41 lei/ou;
- Preţ vânzare la poarta fermei - 0,5 lei;
- Profit net pe zi - 353,9 lei;
- Profit net pe lună - 10.779,1 lei;
- Profit net pe total perioadă - 13.5816,4 lei.
 (Revista Ferma nr. 3/208 (ediţia 15-28 februarie 2018)
 3. Probleme tehnice apă rute în exploatarea puilor de carne

În perioadele de creştere şi exploatare a puilor de carne apar diferite probleme care duc la
pierderi economice importante. Identificarea din timp a acestora, cunoaşterea cauzelor care duc
la apariţia lor şi acţionarea rapidă pentru remediere pot atenua sau evita pagubele din bugetul
fermelor. 
Pentru o mai bună înţelegere a fenomenului, crescătorul trebuie să observe efectivul de
păsări cu atenţie sporită, dar şi în cunoştinţă de cauză. Din acest motiv, realizarea unor evidenţe
stricte cu privire la mortalităţi, consumurile de apă şi furaje, monitorizarea temperaturii, a
umidităţii şi a programului de lumină ne ajută la înţelegerea evoluţiei efectivului de păsări şi la
identificarea, în timp util, a posibilelor cauze care duc la problemele tehnice din timpul
exploatării.

1. Mortalitate mai mare de 1% în prima săptămână - sunt cinci cauze care pot provoca acest
lucru:
• calitatea puiului - verificaţi calitatea puiului de la staţia de incubaţie, timpul şi condiţiile de
transport;
•  lipsă consum nutreţ - de verificat frontul de furajare, calitatea furajului (chimic şi fizic) şi
lumina din hală;
• consum mic de apă - de verificat frontul de adăpare, calitatea apei (chimic şi fizic) şi lumina din
hală;
• condiţiile de microclimat - de verificat umiditatea, temperatura viteza curenţilor de aer,
ventilaţia, lumina şi programul de lumină, zgomote în hală;
• boală - identificarea indivizilor bolnavi, efectuarea de necropsii şi analize de laborator pentru
depistarea tipului de agenţi patogeni.

2. O altă problemă întâlnită este rata ridicată a mortalităţii corelată cu un ritm scăzut de
creştere - aici avem trei posibile cauze:
• boli metabolice - de verificat calitatea nutreţului, condiţiile de microclimat şi programul de
lumină;
• probleme cu picioarele - de verificat nutreţul din punct de vedere al conţinutului de Ca, P,
vitamina D3;
• boli infecţioase - identificarea indivizilor bolnavi, efectuarea de necropsii şi analize de
laboratorsssssssss.

3. Rata mică de creştere în prima săptămână este determinată de următoarele cinci cauze:

• calitatea puiului;
• condiţiile de microclimat - de verificat, umiditatea, temperatura viteza curenţilor de aer,
ventilaţia, lumina şi programul de lumină, zgomote în hală;
• alimentaţie - verificarea nutreţului din punct de vedere cantitativ şi calitativ (fizic, chimic,
microbiologic);
• consumul de apă - de verificat frontul de adăpare, calitatea apei (chimic şi fizic);
• boală - identificarea indivizilor bolnavi, efectuarea de necropsii şi analize de laborator.

4. La unele serii de pui poate apărea fenomenul de creştere lentă a păsărilor - patru
probleme pot să provoace asta:
• condiţiile de microclimat - de verificat sistemul de ventilaţie din punct de vedere al debitului,
viteza curenţilor de aer, uniformitatea ventilaţiei;
• alimentaţie - verificarea nutreţului din punct de vedere cantitativ şi calitativ (fizic, chimic,
microbiologic);
• consumul de apă - de verificat frontul de adăpare, calitatea apei (chimic şi fizic);
• boală - identificarea indivizilor bolnavi, efectuarea de necropsii şi analize de laborator pentru
depistarea tipului de agenţi patogeni.

5. La unele serii de pui observă neuniformitate corporală, această problemă tehnică putând fi

cauzată de:
• neuniformitate în hală - de verificat în momentul recepţiei de la staţia de incubaţie ca puii de o
zi livraţi să aibă o greutate uniformă;
• densitatea pe metrul pătrat - de verificat să nu se depăşească numărul de pui pe metrul pătrat
pe care îl recomandă ghidul tehnologic al hibridului în funcţie de greutatea la livrare;
• consumul de furaj - verificaţi dacă puii au acces uşor la hrănitori şi că acestea asigură frontul de
furajare;
• consumul de apă - de verificat frontul de adăpare şi accesul puilor la adăpători;
• microclimat - de verificat parametrii tehnologici ai microclimatului;
• boală - identificarea indivizilor bolnavi, efectuarea de necropsii şi analize de laborator.

6. În momentul cântăririi puilor săptămânal şi raportat la consumul de furaje din perioada

respectivă se poate identifica o conversie mică a furajului. Pentru această problemă tehnică
există trei cauze:
• creştere lentă - de citit punctul 4;
• ingestie mică de nutreţ - de efectuat necropsie pe puii morţi şi depistate cauzele;
• consum mic de nutreţ - de verificat calitatea nutreţului, condiţiile de microclimat şi programul
de lumină.

7. Nu rareori în momentul exploatării unei serii de pui observăm probleme cu picioarele

păsărilor. Acest lucru poate fi determinat de două cauze:
• probleme nutriţionale - de verificat nutreţul din punct de vedere al conţinutului de Ca, P,
vitamina D3;
• creştere prea rapidă necorelată cu dezvoltarea picioarelor - încetinirea ritmului de creştere
prin aplicarea unui program de iluminat sau prin restricţionarea furajării.

8. Uneori, în efectivele de păsări ajunse la o vârstă destul de înaintată apare fenomenul de

îmbrăcare slabă cu penaj - sunt două cauze:
• condiţiile de microclimat - se verifică dacă temperatura din adăpost nu este prea mare şi dacă
este corelată cu vârsta puilor;
• alimentaţie - se verifică dacă nutreţul combinat are în compoziţie aminoacizi esenţiali
(metionină şi cistină).

9. Apariţia aşternutului permanent deteriorat este un lucru deosebit de dăunător pentru

sănătatea puilor şi, ulterior, pentru calitatea carcasei. Calitatea aşternutului trebuie observată pe
toată durata de exploatare a seriei de pui. Pentru această problemă tehnică există trei posibile
cauze:
• condiţii de microclimat - verificaţi calitatea aşternutului, schimbaţi furnizorul de aşternut;
verificaţi dacă nu este depăşită densitatea pe metru pătrat; verificaţi sistemul de ventilaţie şi dacă
aerul este uniform distribuit în adăpost; verificaţi instalaţia de adăpare (să nu curgă); verificaţi
corelarea temperaturii cu umiditatea din adăpost;
• alimentaţie - verificaţi ca nivelul de proteină din nutreţul combinat să nu fie în exces; verificaţi
să nu fie depăşit nivelul de sare din nutreţul combinat;
• boli - verificaţi ca puii să nu fie afectaţi de o boală infecţioasă.

10. Una dintre problemele tehnice cu impact economic negativ este calitatea
carcasei. Aceasta poate fi influenţată de patru aspecte:
•  echimoze şi pustule la nivelul pieptului - verificaţi calitatea aşternutului pe toată perioada de
exploatare;
• echimoze, fracturi, acumulare de lichid subcutanat (edeme) - verificaţi managementul şi
procedurile de manipulare a păsărilor la populare şi depopulare şi eventualele operaţiuni din
adăpost;
• grăsime - verificaţi balanţa nutriţională din nutreţul combinat; verificaţi ca temperatura din
adăpost să nu fie prea mare;
• scărpinat, scurmat, zgârâieturi - reduceţi intensitatea luminoasă; verificaţi accesul la apă şi
furaj; verificaţi comportamentul păsărilor deoarece poate să apară imediat fenomenul de
canibalism.
În general, pentru obţinerea de performanţe în exploataţiile avicole trebuie înregistraţi şi
controlaţi toţi factorii care pot influenţa creşterea şi dezvoltarea efectivelor de păsări. Prin
monitorizarea permanentă şi compararea datelor obţinute în exploataţiile proprii, cu cele din
ghidurile tehnologice ale hibrizilor de pui, se poate interveni în timp util pentru remedierea sau
corectarea anumitor factori tehnologici care pot influenţa în mod negativ performanţele
efectivelor de păsări. În mod concret vor fi urmărite date zilnice, date asupra întregului efectiv şi
date pe serie. (Revista Ferma nr. 10/215 (ediţia 1-14 iunie 2018)

4. Comparații productive la hibrizii de gă ini ouă toare

 Productivitatea hibridului ales pentru popularea fermei depinde atât de potențialul genetic
al rasei din care face parte, de calitatea furajării, cât și de condițiile de întreținere, dintre acestea
microclimatul din adăposturi având o importanță hotărâtoare pentru starea de sănătate a
efectivului de păsări exploatat.  
Pentru a popula ferma de găini ouătoare cu hibridul corespunzător nivelului productiv
dorit, facem o expunere comparativă a productivității câtorva hibrizi de ouă mai cunoscuți.

• Hibridul Robar SL 2001 are un potențial genetic de 324 ouă/cap de pasăre la o perioadă de
producție de 19-77 săptămâni, respectiv o producție de 321 ouă per efectiv mediu la o serie de
19-77 săptămâni. Vârful de ouat atinge 93-94% din efectiv la o vârstă de 28 săptămâni. Furajul
consumat per ou produs este de 142 g, cu un consum per kg masă ou de 2,25 kg. Greutatea medie
a ouălor, la vârsta de 34 săptămâni, este de 60,9 gr, iar la vârsta de 70 de săptămâni este de 64,9
g. Greutatea corporală medie a păsărilor la vârsta de 18 săptămâni este de 1580 g/pasăre, la
vârsta de 34 săptămâni ajunge la 2130 g/pasăre, iar la vârsta de 70 săptămâni, de 2270 g/pasăre.
• Hibridul Albo SL 2000 are un potențial genetic de 326 ouă/cap de pasăre la un ciclu de
producție de 19-77 săptămâni, respectiv o producție de 314 ouă/efectiv mediu la o serie de 19-77
săptămâni. Vârful de ouat atinge 93-94% din efectiv la vârsta de 29 săptămâni. Furajul consumat
per ou produs este de 98-102 g, cu un consum per kg masă ou de 2,02 kg. Greutatea medie a
ouălor, la vârsta de 34 săptămâni, este de 62,9 g, iar la vârsta de 70 săptămâni este de 64,9 g.
Greutatea corporală medie a păsărilor la vârsta de 18 săptămâni este de 1275 g/pasăre iar la
vârsta de 77 săptămâni atinge 1600 g/pasăre.
• Hibridul HY-Line Brown are un potențial genetic de 357 ouă/cap de pasăre la o perioadă de
producție de 19-80 săptămâni. Producția de ouă/efectiv mediu, la o serie de 19-80 săptămâni,
totalizează 351 de ouă. Vârful de ouat atinge 93-94% din efectiv la o vârstă de 28 săptămâni.
Furajul necesar pentru un ou este de 113 g, cu un consum per kg masă ou de 2,06 kg. Greutatea
medie a ouălor, la vârsta de 32 săptămâni, este de 62,7 g, iar la vârsta de 70 săptămâni este de
66,9 g. Greutatea corporală medie a păsărilor la vârsta de 18 săptămâni este de 1430 g/pasăre, iar
la vârsta de 70 săptămâni de 2000 g/pasăre.
• Hibridul Babcok B380 are un potențial genetic de 357 ouă/cap de pasăre la o perioadă de
producție de 19-77 săptămâni, respectiv 333-337 ouă/efectiv mediu la o serie de 19-77
săptămâni. Vârful de ouat atinge 93-94% din efectiv la vârsta de 25-27 săptămâni. Necesarul de
furaj pentru un ou este de 130-135 g (2,06-2,25 kg furaj per kg masă ou). Greutatea medie a
ouălor este de 62,7-63 g/ou. Greutatea corporală medie a păsărilor la vârsta de 17 săptămâni este
de 1540-1600 g/pasăre, iar la vârsta de 77 săptămâni, de 1900-2050 g/pasăre.
În general, performanțele, consumul de furaje, necesarul de substanțe nutritive din rețetele
furajere, precum și condițiile de microclimat sunt asemănătoare la toți hibrizii prezentați.

Microclimatul în adăposturile de găini ouătoare

• Temperatura se situează în limita de18 și 23oC. Pe timp de vară, când temperatura crește foarte
mult în halele de producție, se observă că ouăle obținute au o coajă fragilă. Temperaturile foarte
mari sunt considerate critice pentru viața găinilor ouătoare. În perioada sezonului rece, dacă nu
se asigură temperatura de confort termic, se poate observa că la o temperatură de 2-15oC și o
umiditate relativă de 75%, producția de ouă scade. Temperatura critică pentru găinile ouătoare
este cuprinsă între 2 și -7oC. La o temperatură de -10oC, găinile ouătoare încetează ouatul. Din
acest motiv, pe timp de iarnă, se recomandă a se aduce un aport de energie termică, pentru a
păstra în parametri optimi de producție temperatura din halele de producție.
• Umiditatea relativă a aerului trebuie să se încadreze între 55 și 70%. Creșterea umidității din
spațiile de producție duce la multiplicarea microorganismelor și a paraziților și implicit la
manifestări ale stresului termic. Scăderea umidității sub pragul minim determină uscarea
accentuată a aerului în adăposturi, formarea de pulberi care irită mucoasele respiratorii ale
păsărilor și dereglarea mecanismului de termoreglare a efectivelor de găini ouătoare.
• Ventilația și curenții de aer trebuie să asigure în halele de producție un aer curat. În general se
consideră că viteza de circulație a aerului trebuie să se încadreze între 0,1 și 0,4 m/s, în strânsă
corelație cu temperatura din adăpost. Pentru calcularea debitului de aer se va ține cont de
greutatea corporală a găinilor ouătoare și de densitatea per mp, cât și de temperatura mediului
exterior. Pentru găini cu vârsta de 5-6 luni, pe timp de iarnă se va asigura 1,0-1,2 mc/h; pe timp
de toamnă și primăvara 2,6-3,2 mc/h; pe timp de vară 4,5-4,8 mc/h. Pentru găinile ouătoare cu
vârsta de 9-10 luni se recomandă ca: pe timp de iarnă să se asigure 1,0-1,6 mc/h; pe timp de
toamnă și primăvara - 3,6-3,8 mc/h; pe timp de vară - 4,6-5,2 mc/h.
• Noxe admise în halele de producție trebuie să se încadreze în următoarele valori: CO2< 0,3%;
CO < 40 ppm; NH3 < 20 ppm; H2S < 5 ppm.
• Programul de lumină. Întrucât păsările sunt foarte sensibile la intensitatea luminoasă, durata de
iluminare și ritmul de alternanță lumină-întuneric se vor respecta întocmai cu programele
recomandate de producătorii hibrizilor de ouă.
• Programul de furajare și de adăpare. Pentru a putea pune în valoare la maxim potențialul de
producție al găinilor ouătoare se recomandă folosirea de nutrețuri combinate adaptate perioadei
de ouat. Apa trebuie să respecte standardul de calitate conform tabelului și temperatura optimă a
apei trebuie să se încadreze în jurul valorii de 21oC.

Influența furajării asupra greutății și dimensiunii ouălor

Greutatea ouălor este influențată de conținutul nutrețului în acid linoleic, proteină, metionină,
lizină, precum și de cantitatea de apă asigurată. Pentru o dimensiune normală a ouălor se
recomandă ca acidul linoleic din nutrețul combinat să fie în proporție de circa 1-1,1%. Acest
compus este responsabil și cu fecunditatea ouălor, de aceea în nutrețul combinat administrat
găinilor de reproducție procentul de acid linoleic trebuie să fie de minimum 1,1%. În mod
normal, dacă nutrețul combinat conține 60-65% porumb, asigurarea nivelului de acid linoleic nu
pune probleme. Dacă în structura nutrețului combinat predomină alte cereale, atunci pentru
asigurarea necesarului minim de acid linoleic se impune introducerea în rație a grăsimilor.
Această suplimentare cu grăsimi nu trebuie să ducă la o concentrație prea mare de energie,
deoarece acest dezechilibru cumulat cu altele poate produce sindromul ficatului gras (cu
influențarea negativă a stării de sănătate a păsărilor), precum și micșorarea indicelui de
fecunditate a ouălor. Pentru prevenirea sindromului de ficat gras se recomandă introducerea în
nutrețurile combinate a tărâțelor sau a făinurilor de lucernă ori sporirea dozelor de vitamine
(colină, vit. B12, B8, vit. E etc) din normele de hrană.

Standardul de calitate a apei de băut pentru găinile ouătoare

Revista Ferma nr. 7 (190) din 15-30 aprilie 2017