Comunicarea nonverbală

Comunicarea nonverbală (CNV) între oameni este comunicarea prin trimiterea și

primirea de indicii nonverbale.Aceasta include utilizarea de indicii vizuale, cum ar fi limbajul corpului
(kinezică), postura fizică (proxemică), tonalitatea vocii (paralimbaj) și contactul fizic (haptică). Acesta
poate include, de asemenea, cronemica (folosirea timpului) și oculezica (contactul vizual și acțiunea de a
privi în timpul vorbirii și ascultării, frecvența privirii, modele de fixare vizuală, dilatarea pupilei și ritmul
clipirii).Așa cum discursul conține elemente nonverbale cunoscute sub numele de paralimbaj, cum ar fi
calitatea vocii, ritmul, tonalitatea, volumul și stilul vorbirii, precum și caracteristici prozodice, cum ar fi
ritm, intonație și accent, tot așa și textele scrise au elemente nonverbale cum ar fi stilul de scriere de
mână, dispunerea spațială a cuvintelor sau aspectul fizic al unei pagini. Cu toate acestea, o mare parte
din studiul comunicării nonverbale s-a concentrat pe interacțiunea dintre indivizi, putând fi clasificat în
trei domenii principale de analiză: condițiile de mediu în care are loc comunicarea, caracteristicile fizice
ale comunicatorilor și comportamentele comunicatorilor în timpul interacțiunii.Comunicarea nonverbală
implică procese de codare și decodare conștiente și inconștiente. Codarea reprezintă activitatea de
generare de informații prin expresii faciale, gesturi și posturi ale corpului. Informațiile codate folosesc
semnale care ar putea fi considerate ca universale. Decodarea reprezintă interpretarea informațiilor din
senzațiile transmise de comunicator. Informațiile decodate utilizează cunoașterea pe care o poate avea
cineva cu privire la senzațiile primite. De exemplu ridicare a două degete în sus îl poate face pe
decodificator să înțeleagă din experiențele anterioare că aceasta înseamnă cifra doi.Doar un mic procent
din creier procesează comunicarea verbală. În copilărie, comunicarea nonverbală este învățată din
comunicarea social-emoțională, iar gesturile faciale sunt un canal principal de comunicare spre
deosebire de voce. Pe măsură ce copiii devin comunicatori verbali, ei încep să se uite mai mult
subconștient la expresiile faciale, tonurile vocale și la alte elemente nonverbale.Cultura joacă un rol
important în comunicarea nonverbală și reprezintă un aspect care ajută la înțelegerea modului în care
sunt organizate activitățile de învățare. În multe comunități americane indigene este pus, de exemplu,
de multe ori un accent pe comunicarea nonverbală, care constituie un mijloc important prin care copiii
învață. În acest sens, procesul de învățare nu este dependent de comunicarea verbală; mai degrabă,
comunicarea nonverbală servește ca un mijloc primar nu numai pentru organizarea de interacțiuni
interpersonale, dar și pentru transmiterea valorilor culturale.