UNIVERSITATEA “NICOLAE TITULESCU”, BUCUREȘTI

FACULTATEA DE DREPT
STUDENT STAN RAFAELA-LEONTINA
Anul 4
Forma de învățământ IF
Grupa 3

LUCRARE SCRISĂ
LA DREPT INTERNAȚIONAL PRIVAT – EXAMEN 15 MAI 2020
TEMA: Comparație între conflictele de legi și conflictele de jurisdicții

TRATAREA TEMEI ”Comparație între conflictele de legi și conflictele de jurisdicții”

În redactarea lucrării, am folosit materialele documentare specific dreptului

internațional privat, dar și informații din legislația națională și internațională în vigoare, surse
pe care le-am transpus într-un mod personal.
În tratarea acestei teme, m-am bazat în principal pe Legea nr. 134/2010 privind Codul
de Procedură Civilă republicată, cu modificări și completări ulterioare, Legea nr. 287/2009
privind Codul Civil republicată, cu modificări și completări ulterioare, Constituția României,
regulamentele Consiliului Uniunii Europene, dar și explicațiile oferite în cursul domnului
profesor Lupașcu Dan.
Astfel, punctul de plecare în dezvoltarea subiectului l-a reprezentat legea
internațională, mențiunile din Codul de Procedură Civilă, Codul Civil, Constituția României,
iar în subsidiar punctul de vedere al domnului profesor Lupașcu Dan.
În ceea ce privește comparația dintre conflictele de legi și conflictele de jurisdicții,
trebuie menționat că, pe de o parte, obiectul conflictului de legi îl reprezintă legea instanței
sesizate în vederea soluționării respectivului litigiu, iar pe de altă parte, obiectul conflictului
de jurisdicții îl constituie competența instanței sesizate, acesta (conflictul) urmând a fi
soluționat conform normelor procedurale ale instanței sesizate.
Totodată, normele conflictuale au în componența lor structurală două elemente
esențiale, și anume: conținutul și legătura, ambele fiind exprimate prin noțiuni juridice. Astfel,
în conținutul normelor conflictuale, vom întâlni concepte precum: starea, capacitatea, relațiile
de familie, statutul organic al persoanei juridice, regimul bunurilor, condițiile de fond și formă

1
ale actului juridic, ale căsătoriei și moștenirii, iar legătura acestor norme conflictuale va fi
expusă prin termeni ca: cetățenia, domiciliul, sediul social, locul situării bunului etc.
Așadar, potrivit doctrinei internaționale, sintagma ”conflict de legi” reprezintă
totalitatea situațiilor în care un raport juridic care are în componența sa un element de
extraneitate, este susceptibil de a fi dirijat de două sau mai multe legi ce aparțin unor sisteme
de drept diferite.
De obicei, acest gen de conflict ia naștere din cauza deosebirilor care există între
respectivele sisteme de drept. Ca regulă, conflictul de legi apare între legea țării sesizată cu
soluționarea litigiului (numită și lex fori) și legea străină determinată de elementul de
extraneitate.
Există și situații de excepție când conflictul de legi se iscă între legile străine, însă fără
ca acestea să aibă o legătură cu legea forului (lex fori). De asemenea, izvorul conflictului de
legi este reprezentat chiar de însuși elementul de extraneitate, deoarece includerea acestei
părți componente în cadrul unui raport social, atrage după sine un conflict de legi.
Totuși, pentru soluționarea unui conflict de legi din punct de vedere al dreptului
internațional privat, se va ține cont de raportul normei conflictuale a forului, urmând ca prin
aceasta să se precizeze legea ce se va aplica respectivului raport juridic.
Dat fiind faptul că acest conflict de legi este o materie definitorie a dreptului
internațional privat, rezultă că acesta (conflictul de legi) este incompatibil cu raporturile
juridice din aria dreptului public, prin prisma faptului că părțile respectivului raport se
regăsesc pe poziții diferite din punct de vedere juridic, și nu pe picior de egalitate ca in dreptul
comun.
În cele ce urmează, vom analiza conflictele de legi care apar în următoarele materii:
persoane; familie; bunuri; moștenire; actul juridic; obligații; cambie, bilet la ordin și CEC;
fiducie; prescripția extinctivă și insolvența.
Referitor la conflictul de legi care privește materia persoanelor, în dreptul internațional
privat, statutul persoanei fizice avea în vedere trei elemente, mai exact: starea civilă,
capacitatea civilă și relațiile de familie. Astfel, regula din materia reglementării stării și
capacității care privesc persoana fizică este reprezentată de aplicarea legii naționale. Aplicarea
acestor norme conflictuale în materia capacității civile a persoanei fizice duce, în mod logic,
la rezultatul că o persoană considerată capabilă sau incapabilă, după caz, trebuie considerată
ca atare în oricare altă țară.

2
 În legislația română, a fost consacrată teoria interesului național, teorie ce își găsește
aplicabilitate în art. 2579 alin. (1) C.Civ., iar din analiza dispozițiilor legale au rezultat
următoarele condiții ce trebuiau îndeplinite: persoana să aibă capacitate de exercițiu restrânsă
sau să fie lipsită de capacitate de exercițiu; actul contestat să fie încheiat în țara forului;
cocontractantul local să fi fost de bună-credință, iar anularea actului să fie de natură a produce
un prejudiciu nejustificat cocontractantului național. În cazul în care aceste conditții
menționate mai sus sunt îndeplinite, apare următorul efect: legea personală ia locul legii
locului unde a fost întocmit actul.
În cazul persoanei juridice, naționalitatea acesteia se va determina după legea forului,
deoarece în materia dreptului internațional privat, naționalitatea persoanei juridice a
reprezentat o problemă de calificare.
Cu privire la conflictul de legi care privesc familia, mai precis încheierea căsătoriei și
filiația, dreptul internațional privat menționeză, sub aspectul condițiilor de fond, că încheierea
căsătoriei este stabilită de legea națională a fiecăruia dintre viitorii soți la momentul celebrării
căsătoriei. În schimb, condițiilor de formă ale încheierii căsătoriei li se aplică principiul
tempus regit actum, deoarece forma sub care este încheiată căsătoria, este guvernată de legea
statutului în care se celebrează căsătoria.
În dreptul internațional privat, filiația copilului rezultat din căsătorie este stabilită de
legea care este aplicabilă efectelor generale ale căsătoriei părinților. Pentru stabilirea filiației
copilului născut în afara căsătoriei ori care este cetățean străin sau are multiplă cetățenie,
legile aplicabile în cele două cazuri sunt, pe de o parte legea națională aplicabilă la momentul
nașterii sale, iar pe de altă parte, legea mai favorabilă dintre legile respectivelor cetățenii.
Tot în dreptul internațional privat, legea aplicabilă în materia răspunderii părintești și a
măsurilor privind protecția copiilor este stabilită conform Convenției de la Haga din 1996, iar
în dreptul intern, această răspundere părintească este reglementată de art. 2611 C.civ. . În
privința legii aplicabile obligației de întreținere, art. 2612 C.civ. prevede faptul că în dreptul
internațional privat, aceasta este determinată de reglementările dreptului Uniunii Europene.
Referitor la materia bunurilor și a moștenirii, dreptul internațional privat specifică
faptul că statutul real al bunurilor este determinat de locul situării bunului (lex rei sitae sau
lex situs), deoarece norma conflictuală lex rei sitae are caracter de normă imperativă, ceea ce
înseamnă că nu se poate deroga de la ea.

3
 De cealaltă aprte, dreptul internațional privat prevede că în materie de moșteniri, legea
care o guvernează este cea a statului pe teritoriul căruia s-a aflat reședința obișnuită a
defunctului. Totodată, regula instituită în materie de succesiuni menționeză că se aplică legea
succesiunii (lex succesionis), subordonând astfel lex patriae și lex rei sitae.
Dreptul internațional privat prevede că, în materia actului juridic, prin condiții de fond
se înțelege totalitatea aspectelor care privesc încheierea respectivului act juridic, și anume:
efectele, executarea, transmiterea și stingerea raportului juridic. De asemenea, legea aplicabilă
condițiilor de formă ale actului juridic este cârmuită de legea fondului actului juridic (lex
voluntatis sau legea determinată după criterii obiective).
În cele din urmă, art. 2640 C.civ. care reglementeză materia obligațiilor, decide ca
legea ce se aplică obligațiilor contractuale, este stabilită potrivit reglementărilor dreptului
Uniunii Europene. În materia fiduciei din dreptul internațional privat, menționăm că aceasta
se supune legii pe care constitutorul a ales-o, însă în absența lui lex voluntatis, rămâne
aplicabilă legea din statul în care există cele mai strânse legături în materie de fiducie.
Cu privire la materia prescripției extinctive a dreptului la acțiune, dreptul internațional
privat precizează că aceasta este supusă legii aplicabile dreptului subiectiv. În materia
insolvenței din dreptul internațional privat, precizăm că sunt aplicabile nu doar normele legale
europene, ci și normele legale interne. Ca regulă, legea falimentului este legea forului (lex
fori), aceasta găsindu-și aplicabilitatea în Regulamentul CE nr. 1346/2000, însă această lege
prevede și o serie de excepții de la aplicarea respectivului Regulament.
În privința conflictelor de jurisdicții care apare în cadrul dreptului internațional privat,
doctrina internațională definește sintagma ”conflict de jurisdicții” ca fiind acea situație în care
un litigiu de drept internațional privat are capacitatea de a fi soluționat de două sau mai multe
instanțe (fe judecătorești, fie arbitrale), ele aparținând unor state diferite, după norme
procedurale proprii.
Astfel, raportul juridic care are în componență elementul de extraneitate, produce
următoarele consecințe din punct de vedere procedural: competența jurisdicțională în dreptul
internațional privat; procedura aplicabilă în procesul de drept internațional privat și
eficacitatea hotărârilor ( judecătorești și arbitrale) străine.
Pentru fiecare consecință procedurală apărută în cadrul conflictelor de jurisdicții,
amintim că în relațiile cu celelalte state, acestea își găsesc reglementarea în dreptul comun,
după cum urmează: pentru competența jurisdicțională a dreptului internațional privat, relațiile
cu celelalte state sunt stabilite în art. 1051-1067 C.pr.civ.; în procedura aplicabilă a procesului
de drept internațional privat, reglementarea din dreptul comun este în art. 1068-1078

4
C.pr.civ., iar eficacitatea hotărârilor (judecătorești și arbitrale) străine, pentru relațiile cu
celelalte state rămân aplicabile dispozițiile art. 1079-1095 C.pr.civ.
Așadar, conflictul de jurisdicții este soluționat conform normei juridice din sistemul de
drept al instanței care a fost sesizată cu soluționarea litigiului (lex fori). De menționat că
normele juridice ce clarifică conflictul de jurisdicții sunt norme materiale (substanțiale), ele
putând fi aplicate direct în raportul juridic al conflictului.
În cadrul proceselor civile internaționale care au în alcătuirea lor elementul de
extraneitate, apar o serie de probleme de drept procesual civil, cum ar fi: competența;
procedura de judecată și efectele hotărârilor străine. Astfel, problemele de natură conflictuală
ce apar în cadrul procesului civil internațional, vor fi soluționate în următoarea ordine:
determinarea competenței jurisdicționale; determinarea legii procedurale aplicabile și
determinarea legii materiale aplicabile raportului juridic cu element de extraneitate.
Referitor la aspectele procedurale ale procesului civil internațional, trebuie menționat
faptul că acestea sunt guvernate, ca regulă, de lex fori. În baza Regulamentului (CE)
nr. 1215/2012 care privește competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor atât
în materie civilă, cât și comercială, dreptul internațional privat precizează că acest
Regulament simbolizează cadrul legal al cooperării judiciare europene în materie civilă și
comercială la momentul actual.
În concluzie, potrivit comparației dintre conflictele de legi și conflictele de jurisdicții,
s-a ajuns la următorul rezultat: în primul rând, legile aplicabile în dreptul comun celor două
conflicte sunt diferite ( conflictul de legi își are izvorul din dreptul comun în Codul Civil, iar
conflictul de jurisdicții în Codul de Procedură Civilă), în al doilea rând, normele juridice care
califică cele două tipuri de conflicte diferă, fiindcă în situația conflictului de jurisdicții sunt
norme materiale (substanțiale) ce sunt aplicabile direct raportului juridic, pe când în situația
conflictului de legi, normele juridice aplicabile sunt în funcție de materia în care se regăsește
raportul juridic de drept internațional privat, iar în ultimul rând, cea mai importantă diferență
dintre cele două conflicte ale dreptului internațional privat, este reprezentată de obiect,
deoarece în cazul conflictului de legi, obiectul vizează legea instanței sesizate cu soluționarea
litigiului, iar în privința conflictului de jurisdicții, obiectul este reprezentat de competența
instanței sesizate cu rezolvarea conflictului prin aplicarea normelor procedurale ale instanței
sesizate.

5
 DECLARAȚIA DE NON PLAGIAT

Subsemnata STAN D. RAFAELA-LEONTINA, declar că lucrarea a fost elaborată

personal de către mine, fiind avizată că plagiatul este interzis prin lege și atrage răspunderea
privind susținerea examenului.

6
NOTE BIBLIOGRAFICE:

1. Lupașcu Dan, Ungureanu Diana, Drept Internațional Privat, Editura Universul

Juridic, București, 2012, pag. 32-34; 52-67; 107-294; 297-483;
2. Lupașcu Dan, Nicolescu Maria-Loredana, Drept Internațional Privat-Suport de curs,
Editura Universității ”Nicolae Titulescu”, București, 2020, pag. 68; 97; 111-112; 121;
144; 208-211;
3. Convenția de la Haga din 1996 privind răspunderea părintească și măsurile privind
protecția copiilor;
4. Legea nr. 134/2010 privind Codul de Procedură Civilă republicată cu modificări și
completări ulterioare, Editura Hamagiu, București, 2020, art. 1051-1095;
5. Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil republicată cu modificări și completări
ulterioare, Editura Hamangiu, București, 2019, art. 2572-2663;
6. Regulamentul CE nr.1346/2000 privind procedurile de insolvență;
7. Regulamentul CE nr. 1215/2012 privind competența judiciară, recunoașterea și
executarea hotărârilor în materie civilă și comercială.