Liceul

Tehnologic
Theodor
Pallady

INSTRUM
ENTE
OPTICE

Prof. Elev: Radu Gabriel-Eugen

coordonator: Clasa: a-9-a FR
Bîtcă Mihaela
 CUPRINS

1. Definiția instrumentelor optice

2. Clasificarea instrumentelor optice
3. Mărimile fizice caracteristice fiecărui instrument optic
4. Părțile componente ale instrumentelor optice:
a. Aparatul fotografic
b. Ochiul uman
c. Lupa
d. Microscopul optic
5. Construcția imaginii în fiecare instrument optic
6. Concluzii
7. Bibliografie

Definiția
instrume
ntelor
 optice

Un instrument optic sau aparat optic reprezintă un ansamblu de

lentile, oglinzi, prisme și diafragme, acestea ducând la formarea unor
imagini, ce sunt destinate observării și măsurării unor mărimi optice.
De-a lungul timpului, lumina a alcătuit un sistem fizic foarte potrivit
pentru obținerea, stocarea și transmiterea informației, dar și pentru
comanda mai multor tipuri de instalații. Din categoria acestora fac parte și
instrumentele optice, ele fiind cele mai sensibile si mai practice instalații
folosite cu ajutorul luminii.
Mai precizăm că, în ultimii zeci de ani, partea optică a fizicii a
intervenit în mod impresionant în aplicațiile tehnice. Totodată,
instrumentele optice sunt menite să formeze o imagine ce poate fi observată
cu ochiul liber sau o imagine reală cu îngrijire specială, proiectată pe un
ecran, pe o placă sau un film fotografic (de ex. ochiul, aparatul fotografic,
aparatul de proiecție etc.)
Acestea din urmă sunt caracterizate prin:
a. Câmpul aparatului;
b. Mărimea imaginii date de aparat, ea fiind determinată de
grosismentul și puterea aparatului;
c. Luminozitatea imaginii, stabilită prin claritatea sistemului optic;
d. Puterea separatoare;
e. Profunzimea spațiului obiect.

Clasificarea
instrumente
lor optice
 În funcție de natura imaginilor, putem observa următoarea
clasificare a instrumentelor optice, și anume:
1. Instrumentele optice care dau imagini reale, cum ar fi: ochiul,
aparatul fotografic, aparatul de proiecție și retroproiectorul;
2. Instrumentele optice care dau imagini virtuale, mai exact: lupa,
luneta, microscopul și telescopul.
Conform definiției pe care am enunțat-o mai sus, precizăm că
principalele componente optice care sunt regăsite la instrumente sunt:
a. Prismele optice- acestea se pot clasifica, în funcție de rolul pe care îl
au de îndeplinit, în trei mari grupe:
 Prisme acromatice;
 Prisme dispersive;
 Prisme de polarizare.
b. Oglinzile- în funcție de forma suprafeței reflectante, distingem:
 Oglinzi plane, sferice, parabolice, elipsodice, hiperbolice;
 Oglinzi obținute prin metalizare, datorită vaporizării în vid a
unui metal, și anume: argint, aluminiu, aur, platină, cupru,
crom, nichel, zinc;
 Oglinzi ce pot avea suprafața reflectantă anterioară (deasupra)
sau posterioară (în interior), față de suportul de sticlă.

c. Lentilele- o categorie importantă care a stat la baza construcției

aparatelor optice, este reprezentată de lentilele sferice, deoarece acest
 tip de lentile formează elementele optice cele mai importante în
vederea realizării respectivelor aparate optice.
Pe lângă componentele enumerate anterior, trebuie să menționăm că
toate instrumentele optice au în plus, în alcătuirea lor, un sistem de reglaj si
un suport.
 Mărimi fizice caracteristice fiecărui
instrument optic

Având în vedere că discutăm despre instrumentele optice, trebuie să

menționăm și mărimile caracteristice ale acestor instrumente. Astfel,
spunem că, un instrument optic este caracterizat prin mărimi fizice, ce
permit să se compare între ele două instrumente de același tip, urmând a se
opta pentru cel care îndeplinește cerințele la standarde înalte.

Dintre mărimile caracteristice ale instrumentelor optice, amintim:

a. Mărirea liniară transversală;

b. Puterea optică;
c. Grosismentul;
d. Puterea separatoare: liniară și unghiulară;
e. Claritatea;
f. Luminozitatea.
 A. Mărirea liniară transversală (grandsimentul) a unui instrument optic
este definită ca un raport dintre o anumită dimensiune liniară a
imaginii (în general, lungimea ei) și dimensiunea corespunzătoare a
obiectelor. Așadar, mărirea liniară transversală este reprezentată
prin raportul:

unde y 2 este lungimea liniară a imaginii perpendiculare pe axa optică, iar y 1

este lungimea obiectului ales, care și el este perpendicular pe axa optică.

B. Puterea optică este mărimea fizică specifică instrumentelor optice

care dau imagini virtuale ce pot fi observate cu ajutorul ochiului, iar
valoarea acestei mărimi depinde foarte mult de poziția ochiului.
Totodată, puterea optică mai este definită și prin formula:

unde α 2 reprezintă unghiul sub care se vede prin instrument obiectul, iar y 1
este dimensiunea liniară a obiectului măsurată perpendicular pe axa optică.
Unitatea de măsură în sistemul internațional a puterii optice (P) este
DIOPTRIA.
 C. Grosismentul (mărirea unghiulară) este folosit în vederea
caracterizării instrumentelor optice care dau imagini virtuale. Acesta
este calculat conform formulei:

unde α 2 reprezintă unghiul sub care se vede prin instrument obiectul, iar α 1
unghiul sub care se vede cu ochiul liber același obiect, situat la distanța
optimă de vedere δ .

D. Puterea separatorie (de rezoluție) este definită ca fiind capacitatea

unui instrument optic sau a unui material fotosensibil, de a forma
imagini distincte și clare pentru 2 puncte foarte apropiate ale
obiectului. Spre exemplu, la microscop, puterea separatoare este cea
mai mică distanță dintre două puncte ale obiectului pentru ca acestea
să se vadă distinct prin aparat (aceasta poartă denumirea de
PUTERE SEPARATORIE LINIARĂ).
E. Claritatea reprezintă raportul dintre iluminarea ( E ) produsă pe
retină de imaginea obiectului văzută prin aparat și cea văzută cu
ochiul liber. Aceasta poate fi calculată după următoarea formulă:

unde E este iluminarea produsă pe retină de imaginea obiectului, iar E' este
imaginea obiectului văzută cu ochiul liber.
 F. Luminozitatea este o mărime fizică specifică instrumentelor optice, ea
fiind exprimată ca un raport între iluminarea imaginii unui obiect și
strălucirea obiectului. De asemenea, luminozitatea se mai poate defini
și prin formula:

unde L este luminanța imaginii obiectului, L' este strălucirea obiectului, iar
T este factorul de transmisie.

Referitor la aceste mărimi fizice care sunt specifice instrumentelor

optice, trebuie să precizăm că ele își găsesc aplicabilitatea în funcție de
instrumentul optic ce urmează a fi utilizat. Așadar, aceste mărimi fizice
sunt împărțite în două categorii, după cum urmează:

1. Pentru instrumentele optice care oferă o imagine reală, mărimile

fizice utilizate vor fi:
 MĂRIREA LINIARĂ (grandsimentul)-
 LUMINOZITATEA
2. În cazul instrumentelor optice care oferă imagini virtuale, mărimile
fizice folosite vor fi:
 PUTEREA OPTICĂ (lupă);
 GROSISMENTUL (lupă, lunetă);
 PUTEREA SEPARATORIE (microscop);
 CLARITATEA (microscop, lupă, lunetă).
 Părțile componente ale instrumentelor
optice

Dacă în secțiunile anterioare ale lucrării am încercat să oferim o

definiție instrumentelor optice, dar și o clasificare a acestora, iată că în
cadrul acestui capitol vom discuta despre părțile componente ale fiecărui
instrument optic, precum și despre măsura sau măsurile fizice folosite.
a. APARATUL FOTOGRAFIC (aparatul de fotografiat) este un
instrument optic cu ajutorul căruia se obțin imagini reale ale obiectelor, ce
sunt apoi fixate pe filme sau plăci fotografice.
În trecut, fixarea imaginilor la aparatele clasice se realiza pe plăci sau
filme acoperite cu un strat de emulsie fotografică, însă odată cu evoluția
digitală și tehnologică, marea majoritate a aparatelor fotografice transpun
informația vizuală într-una digitală, datorită unui senzor care poartă
denumirea de SENZOR DE IMAGINE.
Acest instrument optic a fost inventat de Louis-Jacques Mande Daguerre,
în anul 1836. Acesta a fost inițial un simplu decorator de teatru, de origine
franceză, iar ulterior a devenit inventatorul acestui aparat pe care astăzi,
marea majoritate dintre noi îl folosim.

Louis-Jacques Mande Daguerre

Cu toate că au existat discuții intense pe seama personalității care a

inventat acest instrument optic ce avea capacitatea de a capta imagini
dintre cele mai diverse, trebuie precizat faptul că primele fotografii au fost
realizate sub forma unor heliograme, în anul 1820 de către doctorul francez
Joseph Nicéphore Niépce, pe plăci din aliaj de cositor și plumb, folosind o
cameră obscură.

Niépce și apoi Daguerre folosesc

camere obscure din lemn prevăzute
cu lentile
 Joseph Nicéphore Niépce

În prezent, aparatul fotografic este mult mai avansat, iar tehnica

realizării fotografiilor s-a simplificat foarte mult datorită îmbunătățirilor ce
au fost atașate aparatului de fotografiat (de exemplu, blitzul, filmul color,
obiective foto de diverse dimensiuni etc.).
Pentru a putea fi funcțional, un aparat fotografic are următoarele
componente principale:
1. Obiectivul fotografic (fix sau interschimbabil);
2. Obturatorul;
3. Camera obscură (rigidă sau pliabilă);
4. Caseta materialului fotosensibil (fixă sau interschimbabilă);
5. Vizorul (cu sistem optic independent sau prin obiectiv).
Pe lângă componentele principale enumerate mai sus, aparatul de
fotografiat mai are în alcătuirea sa diafragma și sistemul de transport.
Totuși există situații mai deosebite când aparatul de fotografiat are nevoie
de accesorii suplimentare pentru a realiza imagini cât mai profesionale,
cum ar fi: filtre, blitz, trepied, declanșator flexibil, etc.
 b. OCHIUL UMAN: din punct de vedere anatomic, ochiul uman este
un organ deosebit de complex, el contribuind la procesul de transformare a
imaginilor geometrice ale corpurilor, în senzații vizuale.
Privit din punct de vedere al fizicii optice, acesta reprezintă un
sistem optic centrat, alcătuit din patru medii transparente, și anume:
CORNEEA, UMOAREA APOASĂ, CRISTALINUL și UMOAREA
STICLOASĂ( sau VITROASĂ), fiecare dintre aceste medii având propriul
indice de refracție.
În afară de cornee, care se află poziționată în segmentul anterior
al tunicii fibroase a globului ocular, celelalte trei medii transparente se
găsesc în interiorul globului ocular, el fiind mărginit la exterior de o
membrană rezistentă, ce poartă denumirea de SCLEROTICĂ.

c. LUPA: este cel mai simplu instrument optic folosit, ea fiind

alcătuită din una sau mai multe lentile ce au distanța focală relativ mică
(între 10 și 100 mm), grosismentul cuprins între 2,5 și 25, iar puterea optică
a acesteia este echivalentă cu convergența ei, aceasta nedepășind 100 de
dioptrii.
 Acest instrument optic este utilizat, cu precădere, la observarea
obiectelor de mici dimensiuni. Mărimile fizice folosite pentru acest aparat
optic sunt puterea optică și grosismentul, iar cel mai mic obiect observabil
cu lupa este de aproximativ 3μm.
Totodată, lupa reprezintă o lentilă convergentă subțire, iar pentru
a rezolva problemele ce au drept scop aflarea anumitor valori ale
obiectelor, se vor folosi formulele lentilelor oculare. Acestea din urmă au în
componența lor două lentile ce sunt împărțite în două categorii, mai precis:

1. Lentile oculare pozitive (numit și ocular Ramsden)- planul focal

obiect este înaintea primei lentile;
2. Lentile oculare negative (numit și ocular Huygens)- planul focal
obiect se află după prima lentilă.
 d. MICROSCOPUL OPTIC: poate fi definit ca un instrument optic
care are capacitatea de a mări imaginea unui obiect observat printr-un
sistem de lentile.
După cum bine știm, multe dintre invențiile apărute de-a lungul
timpului, au fost subiectul unor dispute care au vizat numele celor care le-
au inventat. La fel ca și în cazul aparatului fotografic, și în privința
microscopului optic au existat controverse ce țin de persoana
inventatorului.
Astfel, încă din momentul în care a fost inventat, microscopul a
reprezentat un instrument optic extrem de valoros pentru progresul
cercetării științifice. Noțiunea de ”microscop” provine din limba greacă,
”mikros” însemnând ”mic”, iar ”skopein”- ”a observa”.

Inițial, microscopul era alcătuit din două elemente, mai exact dintr-o
lentilă măritoare principală și un sistem de lentile secundare, acesta
semănând la început cu un telescop, iar principala sa întrebuințare era
creșterea rezoluției imaginii.
În urma celor expuse mai sus, s-a ajuns în jurul anului 1590, atunci
când doi olandezi, tată și fiu, au descoperit, în urma experimentelor cu
lentile de diferite mărimi, că obiectele care erau mai apropiate, puteau fi
văzute, cu ajutorul acestora, mult mai mari decât erau ele în realitate.
 Așadar, în perioada anului 1595, Zaccharias și Hans Janssen au
inventat primul microscop rudimentar, bazându-se pe experimentul cu
diferitele tipuri de lentile , ce erau amplasate în interiorul unor tuburi.

Câțiva ani mai târziu, mai precis în anul 1609, părintele astronomiei
și al fizicii moderne, Galileo Galilei, a preluat experimentul făcut de
Janssen și, pe baza lui, a inventat un instrument ce avea un dispozitiv
compus dintr-o lentilă convexă și una concavă, fiind capabil să focalizeze
imaginea. Acest dispozitiv a fost numit de inventatorul său ”occhiolino”,
însă în zilele noastre este cunoscut sub denumirea de ”telescop”.
 Cu toate acestea însă, inventatorul microscopului s-a considerat că
este olandezul Antoni van Leeuwenhoek, deoarece a reușit, prin
dispozitivele inventate de el, să vadă și să descrie, pentru prima dată,
bacteriile și viața, dintr-o picătură de apă, dar și circulația corpusculului
sanguin din capilare.

Chiar dacă știința a evoluat destul de repede, nu putem spune același

lucru și despre microscop, deoarece acesta a avut o evoluție mai lentă, însă,
s-a ajuns ca în zilele noastre să existe trei tipuri de microscop, adică cel
optic, electronic și, cel mai nou, cu sondă de scanare.
Dacă la început microscopul era alcătuit dintr-o lentilă numită
OBIECTIV (produce o imagine primară mărită) și o altă lentilă denumită
OCULAR (rol de mărire a primei imagini), iată că în practica actuală sunt
utilizate mai multe lentile, atât pentru obiectiv, dar și pentru ocular,
folosind principiul măririi imaginii în două etape.
În cele din urmă, s-a ajuns la concluzia că inventarea și
îmbunătățirea microscopului optic, au dus la progrese semnificative în mai
multe domenii, cum sunt: studiul celulei, bacteriologie și parazitologie, în
mineralogie, în metalografie (examenul microscopic al metalelor) etc.
 Constru
cția
imaginii
în fiecare
instrument
optic
În ultima parte a lucrării vom discuta despre formarea imaginii în
fiecare instrument optic, prezentat în capitolul anterior cu lux de
amănunte.
Așadar, primul instrument optic prezentat a fost APARATUL
FOTOGRAFIC. Acesta, după cum am spus, are în alcătuirea sa mai multe
elemente, din care amintim obiectivul, camera obscură și vizorul (sistemul
de vizare).
a. Obiectivul reprezintă un sistem de lentile convergente ce au
distanța focală de:
 50 mm pentru obiectivele obișnuite;
  70 mm÷300 mm pentru teleobiective (acestea sunt folosite
pentru fotografierea obiectelor aflate la distanță mare);

 15 mm÷35 mm pentru obiective superangulare (destinate în

vederea fotografierii obiectelor mici, sub 10 cm).
 În funcție de obiectivul folosit, diafragma este cea care reglează
deschiderea obiectivului. La rândul ei, diafragma este compusă dintr-un
sistem de lamele, ea având în centru o deschidere ce ajustează raza de
lumină care pătrunde prin aparat.
Această diafragmă are valori cuprinse între 22 (cea mai mică
deschidere) și 1,2 (cea mai mare deschidere).

b. Camera obscură: cutia aparatului are pereții interiori negri, astfel

încât să se evite difuzia luminii. Aceasta are rol și de cameră obscură.
Totodată, în zona de expunere se află obturatorul, el având rolul de a
împiedica pătrunderea luminii atunci când nu sunt realizate fotografii.
 c. Sistemul de vizare (vizorul): acesta permite utilizatorului să observe
ceea ce urmează să fotografieze, în așa fel încât să încadreze corect și să
realizeze diferite reglaje. De asemenea, există două tipuri de sisteme de
vizare ce pot fi întâlnite la aparatele fotografice, mai exact sistemul de
vizare separată și sistemul de vizare prin obiectiv. Cel din urmă este întâlnit
la aparatele fotografice mai moderne, deoarece sunt mult mai precise
atunci când se delimitează zona ce urmează a fi fotografiată, mai ales că
este folosit același obiectiv atât pentru observare, cât și pentru fotografiere.

Sisteme de vizare separată

Sisteme cu vizare prin obiectiv

 Cu toate că la prima vedere aparatul fotografic se aseamănă cu ochiul
uman, prin faptul că pot vizualiza același obiect (de exemplu, un brad de
Crăciun), există totuși o diferență între cele două instrumente optice, și
anume că aparatele fotografice au capacitatea de a înregistra permanent o
imagine, în timp ce ochiul uman nu are această însușire.

Un alt instrument optic despre care am discutat este OCHIUL

UMAN. Astfel, precizăm că pentru a se forma o imagine în ochiul uman,
este necesar ca razele solare să pătrundă în ochi printr-un orificiu numit
PUPILĂ, apoi să își continue traseul prin stratul transparent denumit
CORNEE și prin lentila numită CRISTALIN.
 Ochiul uman are capacitatea de a transforma lumina reflectată de
un obiect într-o imagine pe care o recunoaște creierul. În partea din față a
ochiului regăsim o lentilă biconvexă convergentă care focalizează razele de
lumină, ca în final să se formeze o imagine pe un strat localizat în partea
din spate a ochiului. Acesta poartă denumirea de RETINĂ.

Deși imaginea formată inițial este întoarsă, iată că printre

proprietățile pe care creierul le posedă, se numără și corectarea imaginilor
formate de ochi, astfel încât oamenii să poată vedea imaginea obiectelor
drept, și nu răsturnat.
 Totodată, retina are în componența ei acei receptori fotosensibili
care poartă denumirea de celule cu bastonașe și celule cu conuri. Aceste
celule transformă impulsurile nervoase ce sunt trimise către creier prin
intermediul nervului optic. În cele din urmă, creierul preia aceste impulsuri
ca fiind o imagine, ulterior întorcând-o în poziția corectă.
În mod normal, ochiul are capacitatea de a distinge cele mai multe
detalii, la o distanță mai mare decât distanța minimă, și anume la
aproximativ 25 cm. Această distanță minimă mai este denumită și
DISTANȚA VEDERII OPTIME.
 Cel de-al treilea instrument optic în care se poate forma o imagine
este lupa. Pentru o imagine cât mai clară a obiectului, acesta va fi așezat
între planul focal și lupă.
 Ultimul instrument optic prezentat în cadrul acestei lucrări a fost
microscopul optic. Pentru formarea imaginii, obiectul va fi poziționat în
apropierea focarului.
În acest fel, obiectivul microscopului optic formează o imagine reală,
răsturnată și mărită, în timp ce ocularul formează o imagine virtuală,
dreaptă și mult mărită.
 CONCLUZII

Ca o concluzie generală, precizăm că instrumentele optice au avut o

contribuție în privința înțelegerii universului. De exemplu, telescopul ne-a
dezvăluit detalii ale corpurilor îndepărtate aflate în spațiu, microscopul a
deslușit multe din misterele naturii, cum ar fi structura celulelor vii, iar
ochiul uman este un instrument optic extrem de bine format, deoarece când
se uită la un obiect, un sistem de lentile, din fața acestuia formează o
imagine a obiectului pe RETINĂ (țesut aflat în spatele ochiului ce conține în
jur de 125 de milioane de celule luminoase senzitive).
 BIBLIO
GRAFIE

1. http://referat.clopotel.ro/instrumente_optice-10858.html
2. http://referate.ro/referate/fizica
3. http://slidetodoc.com/curs-1011-instrumente-optice-introducere-
sisteme-optice-centrate/
4. https://ro.wikipedia.org/wiki/Instrument_optic
5. https://view.livresq.com/view/5f1acf14848b0f3ebe600a59/
6. Manual fizică clasa a –IX-a, Cleopatra și Nicolae Gherbanovschi, ed.
Niculescu
7. www.destepti.ro/cine-a-inventat-aparatul-de-fotografiat
8. www.destepti.ro/cine-a-inventat-microscopul
9. www.destepti.ro/microscopul-optic
10.www.instrumenteopticeblog.wordpress.com/aparatul-de-fotografiat
11.www.instrumenteopticeblog.wordpress.com/ochiul
12.www.scritub.com/stiinta/fizica/instrumente-optice15219333.php