SEMINAR - 16

Infracţiuni de corupţie şi de serviciu 1

LUAREA DE MITĂ (art. 289 C.pen)

Conţinut legal:
Varianta tip: fapta funcţionarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul,
pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor
astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea
îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui
act contrar acestor îndatoriri…(alin 1)
Varianta asimilată: fapta prevăzută în alin (1), săvârşită de una dintre persoanele prevăzute
în art. 175 alin (2), constituie infracţiune numai când este comisă în legătură cu
neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în
legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri…(alin 2)
Variantă asimilată: banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar
când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent…(alin 3)
Variantă atenuată (art. 308 C.pen): fapta prevăzută la art. 289 săvârşită de către sau în
legătură cu persoanele care exercită, permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie, o
însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175
alin (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice.
Varianta agravată (art. 7 din Legea nr. 78/2000): fapta este mai gravă dacă a fost săvârşită
de o persoană care:
a) exercită o funcţie de demnitate publică
b) este judecător sau procuror
c) este organ de cercetare penală sau are atribuţii de constatare sau de sancţionare a
contravenţiilor
d) este una dintre persoanele arătate la art. 293 C.pen.

Obiect juridic: (generic) constă în ansamblul relaţiilor sociale care se constituie şi se

desfăşoară în legătură cu buna desfăşurare şi realizare a activităţilor de serviciu, care
presupune executarea îndatoririlor în mod cinstit şi corect.
Obiect juridic special: relaţiile sociale referitoare la buna desfăşurare a activităţii de serviciu a
unităţilor publice, a liber profesioniştilor ori a altor persoane juridice, relaţii care implică
îndeplinirea cu probitate, cu cinste şi corectitudine de către funcţionarii publici şi alţi
funcţionari a îndatoririlor profesionale.
Obiect material: este o problemă controversată.
Potrivit unor opinii, OM este mita, adică „banii sau alte foloase” care nu i se cuvin subiectului
activ. Însă, în acest caz, se confundă obiectul material al infracţiunii cu obiectul mitei.
În realitate, actele făcute de cel mituit în favoarea mituitorului nu sunt tipice „luării de mită” –
pentru a se afirma că bunurile asupra cărora poartă materialitatea lor constituie obiect
material al infracţiunii. Tipice sunt, însă, faptele de pretindere, primire sau acceptare a

1
promisiunii. Dacă aceste verbe ar opera asupra unui bun, atunci acel bun ar putea fi
considerat obiect material al infracţiunii.
Deci, infracţiunea nu are obiect material !!!
Subiect activ: este calificat, în sensul că autor al infracţiunii poate fi numai un funcţionar
public sau o persoană care exercită, permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie, o
însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175
alin (2) sau în cadrul oricărei persoane juridice.
În varianta asimilată, subiect activ este funcţionarul public asimilat – persoana care
exercită un serviciu de interes public, investită sau supusă controlului unei autorităţi (art. 175
alin 2).
În varianta agravată, subiect activ este persoana care exercită o funcţie de demnitate
publică (art. 175 lit. b) teza I), un procuror sau judecător, organ de cercetare penală,
persoană cu atribuţii de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor, membrii
instanţelor de arbitraj (art. 293).
Calitatea de „funcţionar” trebuie să fie deţinută de subiectul activ în momentul săvârşirii
faptei. Dacă nu există o astfel de calitate, fapta este susceptibilă a se reţine sub forma unei
„înşelăciuni”.
În varianta atenuată, subiectul activ este reprezentat de alte categorii de persoane decât
„funcţionarul public” sau „funcţionarul public asimilat”. Este vorba de angajaţii unei
persoane care exercită un serviciu de interes public sau persoanele care exercită o
însărcinare în cadrul unei persoane juridice – indiferent de natura raportului juridic dintre
acesta (contract de muncă, de reprezentare, de prestări servicii). Nu interesează dacă
însărcinarea este permanentă sau temporară. Nu are relevanţă nici titlul însărcinării (director,
inspector, şef de echipă etc.), nici modalitatea învestirii (alegere, numire, contract etc.).
Peste aceste considerente, Legea nr. 78/2000 (privind prevenirea, descoperirea şi
sancţionarea faptelor de corupţie) vine şi cu alte categorii de subiecţi activi, şi anume:
persoane susceptibile să răspundă pentru fapte de corupţie:
a) care exercită o funcţie publică, indiferent de modul în care au fost învestite, în cadrul
autorităţilor publice sau instituţiilor publice;
b) care îndeplinesc, permanent sau temporar, potrivit legii, o funcţie sau o însărcinare, în
măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influenţa în cadrul serviciilor publice,
regiilor autonome, societăţilor comerciale, companiilor naţionale, societăţilor naţionale,
unităţilor cooperatiste sau al altor agenţi economici;
c) care exercită atribuţii de control, potrivit legii;
d) care acordă asistenţă specializată unităţilor prevăzute la lit. a) şi b) în măsura în care
participă la luarea deciziilor sau le pot influenţa;
e) care, indiferent de calitatea lor, realizează, controlează sau acordă asistenţă specializată,
în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influenţa, cu privire la: operaţiuni
care antrenează circulaţia de capital, operaţiuni de bancă, de schimb valutar sau de credit,
operaţiuni de plasament, în burse, în asigurări, în plasament mutual ori privitor la conturile
bancare, tranzacţii comerciale interne şi internaţionale;
f) care deţin o funcţie de conducere într-un partid sau într-o formaţiune politică, într-un
sindicat, într-o organizaţie patronală, într-o asociaţie fără scop lucrativ sau fundaţie;
g) alte persoane fizice decât cele prevăzute la lit. a) – f), în condiţiile prevăzute de lege.

Potrivit art. 294 C.pen, sfera subiecţilor activi se extinde şi asupra funcţionarilor străini.
Participaţia penală este posibilă sub toate formele sale: coautorat (dacă toate persoanele au
calitatea cerută de lege), instigare şi complicitate.
Cel care dă mita nu este participant la infracţiunea de „luare de mită”, ci este autor al unei
infracţiuni distincte de „dare de mită”.

2
!!! Mituitorul nu poate fi instigator sau complice la infracţiunea de luare de mită.
!!! Complicitate există din perspectiva persoanei prin intermediul căreia suma de bani ajunge
la cel mituit.
!!! Nu va exista luare de mită dacă cererea/oferirea de bani sau alte foloase făcută prin
intermediar nu au ajuns la cunoştinţa persoanei căreia îi era adresată, ci s-a oprit la
intermediar, care nu a transmis-o mai departe.
Care este poziţia juridică a intermediarului? Deşi prin activitatea sa, intermediarul înfăptuieşte
chiar activitatea constitutivă (pretinde, primeşte etc.) a infracţiunii de luare de mită, această
activitate nu poate fi privită mai departe de un act de ajutor, deci complicitate.
Activitatea intermediarului, de mijlocire între mituitor şi mituit, va fi considerată act de
complicitate la „luare de mită” sau la „dare de mită”, după cum acesta a înţeles să se
poziţioneze (ajute) pe cel care dă mita ori pe cel care ia mita.
Subiect pasiv: este instituţia sau autoritatea publică, instituţia sau altă persoană juridică de
interes public, persoana juridică privată, în serviciul căreia făptuitorul realizează îndatoririle
de serviciu.

LATURA OBIECTIVĂ
a) Elementul material

Se realizează printr-o acţiune de pretindere sau primire de bani sau alte foloase ce nu i se
cuvin subiectului ori de acceptare a promisiunii unor astfel de beneficii.
A pretinde ceva presupune a cere cuiva, în mod stăruitor, respectiv a formula o anumită
pretenţie. Această pretindere nu implică neapărat şi satisfacerea ei.
În acest caz, iniţiativa aparţine întotdeauna funcţionarului public, independent de acceptarea
sau neacceptarea cererii de către persoana vizată. Fapta se poate comite prin cuvinte,
gesturi, scrisori, mesaje (indiferent de forma de materializare – tipărită, electronică etc.),
însă trebuie ca această iniţiativă a subiectului activ să fie înţeleasă de către destinatarul
cererii.
Exemplu: comite infracţiunea sub formă de „pretindere” funcţionarul care a cerut unei
persoane o sumă de bani pentru a-i întocmi documente de restituire a unor garanţii vamale,
solicitarea, deosebit de clară a făptuitorului, fiind întărită şi de faptul tergiversării întocmirii
respectivelor documente.
O altă variantă alternativă este primirea de bani sau alte foloase necuvenite.
A primi înseamnă a lua în posesie, a prelua un obiect care se înmânează, a încasa o sumă
de bani. Acţiunea de primire trebuie să fie voluntară şi spontană. Dacă există un timp mai
mare între acceptarea propunerii şi primirea efectivă a banilor sau foloaselor, atunci
acceptarea capătă ea singură relevanţă juridică.
În general, orice primire presupune o acceptare, care poate interveni fie chiar în momentul
primirii, fie anterior. Iniţiativa aparţine mituitorului.
Există şi situaţii în care cel mituit, ajungând în posesia folosului, să nu îl refuze, dar nici să îşi
manifeste expres voinţa de a-l primi (de exemplu: lasă pe masă banii, biletul de avion). Cu
alte cuvinte, el nu primeşte în mod expres avantajul (beneficiul), dar păstrează deschisă
posibilitatea de a-l folosi. În această situaţie, dacă nu refuză folosul, păstrând însă
posibilitatea utilizării lui ulterior, funcţionarul săvârşeşte luarea de mită chiar dacă, între timp,
avantajul expiră sau nu mai poate fi valorificat.
În cazul în care banii sau foloasele sunt expediate prin poştă sau prin curier, pentru a
exclude ideea primirii trebuie ca funcţionarul să îşi manifeste de îndată voinţa de a nu le

3
accepta. El nu trebuie să remită banii sau bunurile înapoi trimiţătorului, însă este obligat să
denunţe fapta autorităţilor.
!!! Dacă banii sau foloasele sunt predate unei persoane din familia funcţionarului, primirea se
consideră numai atunci când acesta, aflând despre remiterea foloaselor şi fiind conştient că
acestea îi sunt destinate lui, în considerarea efectuării unui act de serviciu, se hotărăşte să le
păstreze.
Primirea mitei se poate realiza şi indirect, fără o înmânare materială a acesteia către
făptuitor.
Acceptarea promisiunii înseamnă a consimţi, a aproba, a fi de acord, a nu refuza (cu)
această promisiune. Şi în acest caz, iniţiativa aparţine mituitorului.
Acceptarea promisiunii poate fi expresă sau tacită. În mod „tacit” înseamnă că funcţionarul
nu o respinge în mod ferm ori adoptă o atitudine care indică (neîndoielnic) acceptarea mitei.
Acceptare este şi atunci când funcţionarul nu respinge, nu dă la o parte, nu refuză, nu îşi
manifestă dezacordul în ceea ce priveşte mita.
!!! Nerespingerea promisiunii este o acceptare tacită.
Acţiunea care constituie elementul material al infracţiunii de „luare de mită” presupune
îndeplinirea următoarelor condiţii:
1) pretinderea, primirea, acceptarea promisiunii să aibă ca obiect bani sau alte foloase. Prin
expresia „alte foloase” se înţelege orice fel de avantaje patrimoniale (ex. bunuri, comisioane,
împrumuturi, premii, amânarea plăţii unei datorii, folosinţa gratuită a unei locuinţe sau a unui
autoturism, prestări de servicii în mod gratuit etc.) sau nepatrimoniale (ex. acordarea unui
titlu, a unui grad, a unei distincţii etc.).
Exemplu: în practică s-a decis că fapta funcţionarului public care solicită o sumă de bani cu
împrumut de la persoana faţă de care trebuia să îndeplinească un act de serviciu constituie
luare de mită, întrucât împrumutul este o formă a unui avantaj patrimonial.
Exemplu: în literatura de specialitate se consideră că nu constituie fapta de luare de mită
primirea, de către funcţionarul public, a unei „atenţii” sau a unui cadou simbolic, cu o valoare
vădit disproporţionată faţă de valoarea (însemnătatea) actului pe care el l-a făcut în avantajul
celui care oferă cadoul, existând premisele unei alte motivaţii din partea celui care
oferă/promite: respectul sau dragostea pe care le nutreşte faţă de cel căruia îi face cadoul.
Prin expresia „alte foloase” NU se înţelege, potrivit actualei reglementări, şi favorurile de
natură sexuală pretinse sau obţinute de funcţionarul public pentru a executa un act în
legătură cu atribuţiile sale de serviciu de la o persoană interesată direct sau indirect. O
asemenea faptă constituie o altă infracţiune – folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual (art.
299 C.pen).
2) banii sau celelalte foloase pretinse ori primite sau a căror promisiune a fost acceptată
trebuie să fie necuvenite. Să nu fie legal datorate.
Se consideră că banii sau alte foloase sunt necuvenite atunci când:
 pentru îndeplinirea unui act gratuit se pretinde sau se primeşte o retribuţie
 se primeşte ceva peste ceea ce legalmente este datorat
 se acceptă o promisiune care depăşeşte ceea ce se datorează.
Banii sau alte foloase trebuie să fie pretinse şi primite ori acceptate cu titlu de
contraechivalent al conduitei pe care făptuitorul se angajează să o aibă pentru
îndeplinirea, neîndeplinirea sau întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale de
serviciu ori pentru efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri.
Dacă făptuitorul pretinde, primeşte etc. o sumă de bani sau alte foloase, dar nu cu acest titlu,
ci cu titlul de obligaţie, care trebuie îndeplinită de către cel care solicită efectuarea actului,
4
deşi o asemenea obligaţie nu este impusă de lege, fapta nu constituie „luare de mită”, ci
„abuz în serviciu”.
Exemplu: în practică, s-a reţinut abuz în serviciu, şi nu luare de mită fapta celui care a pretins
şi a primit, de la cei aflaţi în subordinea sa, avantaje materiale sub pretextul acoperirii
cheltuielilor făcute de el, îndeosebi prin folosirea autoturismului personal, pentru procurarea
de comenzi sau materii prime.
Exemplu: în practică, s-a reţinut luare de mită, şi nu abuz în serviciu, fapta şefului de
personal de la o schelă de extracţie petrol care, având atribuţii în legătură cu angajarea şi
desfacerea contractelor de muncă ale salariaţilor, a pretins şi primit bani de la 7 persoane
pentru a le angaja la unitatea respectivă.
Exemplu: ICCJ a decis că fapta medicului, care are calitatea de funcţionar public, de a primi
de la pacienţi sume de bani cu titlul de „plăţi suplimentare” sau „donaţii” (conf. Art. 34 alin 2
din Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacienţilor) pentru prestaţia sa reprezintă o luare de
mită.
3) Bani sau foloasele să fie pretinse, primite sau acceptate pentru sine sau pentru altul.
Există funcţionari care, dorind să acopere mita, solicită mituitorului ca banii sau foloasele să
fie remise unor alte persoane (ruse, prieteni, cunoştinţe). Esenţial este ca aceste foloase să
reprezinte o contraprestaţie pentru actele de serviciu întreprinse de către funcţionar.
Indiferent de persoana căreia i se remit banii sau foloasele, este important ca funcţionarul
să cunoască natura retributivă a acestora şi scopul pentru care acestea au fost
date/primite.
4) Actul pentru a cărui îndeplinire / neîndeplinire etc. se pretinde, se primeşte, se acceptă
sau nu se respinge promisiunea de bani sau de alte foloase să facă parte din sfera atribuţiilor
de serviciu ale funcţionarului public, adică să fie un act privitor la îndatoririle de serviciu ale
acestuia sau un act contrar acestor îndatoriri. În celelalte condiţii, fapta funcţionarului nu mai
reprezintă luare de mită, ci o altă infracţiune (ex. trafic de influenţă, înşelăciune etc.).
Dacă, ulterior, totuşi, deşi nu intră în atribuţiile sale de serviciu, funcţionarul îndeplineşte actul
solicitat, el va răspunde pentru infracţiunea de uzurparea funcţiei (art. 300 C.pen).
În ceea ce priveşte luarea de mită săvârşită în legătură cu îndeplinirea unui act care face
parte din îndatoririle de serviciu, sfera subiecţilor activi este restrânsă.
Nu săvârşesc această infracţiune persoanele care desfăşoară un serviciu de interes public în
calitate de liber profesionişti (ex. funcţionarii publici asimilaţi, potrivit art. 175 alin 2 C.pen). În
cazul acestora, nu se pune problema de a lua mită fiindcă acestea îşi stabilesc un onorariu
pe care îl solicită pentru prestaţia lor.
!!! Luarea de mită se reţine în cazul lor doar în situaţia în care aceştia nu îndeplinesc un
act, întârzie îndeplinirea sau execută un act contrar obligaţiilor de serviciu.
Faţă de Codul penal anterior (1969), actuala reglementare nu mai ţine cont de momentul de
timp când au loc activităţile incriminate. Astfel, făptuitorul poate să pretindă, să primească
sau să accepte promisiunea banilor sau a altor foloase atât înaintea, cât şi în timpul ori după
înfăptuirea actului în legătură cu obligaţiile sale de serviciu.

b) Urmarea imediată: constă într-o stare de pericol pentru relaţiile sociale referitoare la
normala activitate a autorităţilor şi instituţiilor publice, operatorilor economici sau persoanelor
juridice cu capital majoritar sau integral de stat, a persoanelor care exercită un serviciu de
interes public
c) Raportul de cauzalitate: între inacţiunea făptuitorului şi urmarea imediată există o
legătură de cauzalitate, care rezultă din materialitatea faptei.

5
LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de luare de mită se comite cu intenţie directă sau indirectă.
Este suficient să se constate că finalitatea din textul incriminator a fost prevăzută, urmărită
sau doar acceptată de făptuitor, indiferent dacă s-a realizat sau nu.

FORME
Actele de pregătire sunt posibile. Exemplu: sub forma acceptării mitei. Dar este incriminată
autonom, fiind plasată pe acelaşi plan cu luarea de mită propriu-zisă.
Tentativa nu este incriminată.

6
 DAREA DE MITĂ (art. 290 C.pen)

Conţinut legal:
Varianta tip: promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în condiţiile arătate în
art. 289…(alin 1)
Cauză justificativă: fapta prevăzută la alin (1) nu constituie infracţiune când mituitorul a fost
constrâns prin orice mijloace de către cel care a luat mita…(alin 2)
Cauză de nepedepsire: mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă fapta mai înainte ca
organul de urmărire…(alin 3)
Completare: banii, valorile sau orice alte bunuri date se restituie persoanei care le-a dat,
dacă acestea au fost date în cazul prevăzut în alin (2) sau date după denunţul prevăzut în
alin (3)… (alin 4)
Completare: banii, valorile sau orice alte bunuri oferite sau date sunt supuse confiscării, iar
când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent…(alin 5)

Obiect juridic: (generic) constă în ansamblul relaţiilor sociale care se constituie şi se

desfăşoară în legătură cu buna desfăşurare şi realizare a activităţilor de serviciu, care
presupune executarea îndatoririlor în mod cinstit şi corect.
Obiect juridic special: relaţiile sociale referitoare la buna desfăşurare a activităţii de serviciu a
unităţilor publice, a liber profesioniştilor ori a altor persoane juridice, relaţii care implică
îndeplinirea cu probitate, cu cinste şi corectitudine de către funcţionarii publici şi alţi
funcţionari a îndatoririlor profesionale.
Obiect material: NU are
Subiect activ: orice persoană responsabilă penal.
Cel care dă mita va fi considerat întotdeauna autorul infracţiunii de dare de mită, şi nu
instigator sau complice la infracţiunea corelativă de luare de mită.
Fapta persoanei interpuse este socotită a fi dare de mită, deci calitatea acesteia va fi de
autor.
Darea de mită comisă prin intermediar se reţine ca infracţiune numai dacă promisiunea,
oferta sau folosul ajunge la funcţionarul public sau la persoana mituită. Nu şi atunci când
acţiunea tipică (necunoscută funcţionarului public) se opreşte la intermediar !!!
!!! Atunci când chiar intermediarul l-a determinat pe mituitor să săvârşească fapta prin
intermediul său, el va fi considerat instigator la fapta de dare de mită, în care se absoarbe,
dacă este cazul, complicitatea, deoarece instigarea este o formă de participaţie penală
principală, iar complicitatea este o formă secundară.
Subiect pasiv: este instituţia sau autoritatea publică, instituţia sau altă persoană juridică de
interes public, persoana juridică privată, în serviciul căreia făptuitorul realizează îndatoririle
de serviciu.

LATURA OBIECTIVĂ
a) Elementul material

Constă în promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase ce nu i se cuvin unui
funcţionar public sau unei alte persoane care exercită, permanent sau temporar, cu sau fără
o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele

7
prevăzute la art. 175 alin (2) sau în cadrul oricărei persoane juridice, direct sau indirect,
pentru sine sau pentru altul, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori
întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu
îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.
Prin promisiune se înţelege angajamentul, făgăduiala, obligaţia pe care şi-o asumă o
persoană faţă de un funcţionar public de a remite în viitor o sumă de bani sau alte foloase,
dacă acesta va acţiona în sensul urmărit de acea persoană.
Promisiunea este un act unilateral al mituitorului, ea neimplicând automat şi acceptarea din
partea funcţionarului.
Mijloacele prin care se face promisiunea sunt multiple: verbal, scris, inclusiv prin mijloace
electronice de comunicare.
Este esenţial ca promisiunea să ajungă la destinatar !!! Nu are relevanţă dacă acesta o
acceptă sau o respinge.
Prin oferire se înţelege activitatea de a prezenta funcţionarului public banii sau foloasele pe
care acesta ar urma să le primească, în scopurile precizate în textul legal. Infracţiunea
subzistă chiar dacă oferta nu este acceptată.
Nu au relevanţă modalităţile prin care oferta ajunge la funcţionar, însă este necesar ca oferta
să fie precisă, neechivocă şi să se concretizeze într-o acţiune efectivă şi reală.
Atunci când oferta este precedată de promisiune, infracţiunea se consideră consumată odată
cu realizarea promisiunii.
Oferta nu are un termen anume. Promisiunea prevede sume de bani sau foloase în viitor.
Exemple:
 Fapta inculpatului de a oferi sume de bani lucrătorului de poliţie pentru a nu controla
marfa pe care o transporta
 Fapta unei persoane care a dat bani unor poliţişti locali în scopul de a-i permite să
sustragă bunuri aflate sub paza lor
Dacă funcţionarul respinge oferta, infracţiunea nu se mai realizează.
A da banii sau alte foloase presupune a preda, a înmâna sau a remite funcţionarului public
banii sau foloasele.
Este nerelevant că mituirea nu a reuşit – adică funcţionarul nu a luat mita, întrucât
infracţiunea se consumă odată cu activitatea de predare / înmânare / remitere.
Infracţiunea subzistă şi în situaţia în care funcţionarul nu a prestat actul pentru care a fost
mituit.
Pentru existenţa infracţiunii de dare de mită se cere a fi întrunite mai multe condiţii:
1) Promisiunea, oferirea sau darea de mită trebuie să aibă ca obiect bani sau alte foloase
În lipsa acestora, nu există infracţiune.
2) Banii sau foloasele promise, oferite sau date să fie necuvenite
Este necesar ca acestea să nu fie cumva datorate, potrivit legii. Deci să aibă caracter de
retribuţie !!! Să constituie o formă de (răs)plată.
3) Banii sau foloasele să fie date, oferite sau promise pentru cel mituit sau pentru o terţă
persoană. Banii să reprezinte o contraprestaţie pentru activitatea ce se solicită
funcţionarului.
Nu este, însă, necesar ca banii sau foloasele să fie destinate direct celui mituit.
4) Actul în legătură cu care mituitorul promite, oferă sau dă bani să fie un act privitor la
îndatoririle de serviciu ale celui mituit. Nu contează dacă acest act este licit sau ilicit.
8
Exemple:
 Fapta unei persoane care a oferit o sumă de bani unor funcţionari ai firmei SWBC
Galaţi pentru ca aceştia să nu dea curs întocmirii unor acte de constatare a unei
infracţiuni de furt comisă în dauna societăţii SC I Galaţi;
 Fapta unei persoane de a fi oferit o sumă de bani secretarului-şef al unei instituţii de
învăţământ pentru eliberarea, în fals, a unei diplome;
 Fapta unei persoane care, aflând că un prieten de-al său, faţă de care se efectuau
cercetări penale, a fost reţinut şi condus la sediul poliţiei de un ofiţer de poliţie, a oferit
acestuia – fiind însă refuzat – un inel de aur pentru a-l pune în libertate pe prietenul
său;
 Fapta inculpatului care a oferit bani unui funcţionar pentru a fi abandonate cercetările
ce se efectuau cu privire la un transport de marfă importată de societatea comercială
unde inculpatul era patron.

Faţă de reglementarea anterioară (Codul Penal 1969), actuala reglementare nu mai leagă
comiterea faptei de un anumit moment în raport cu efectuarea, de către cel mituit, a actului
de serviciu. Deci este posibilă oricând, numai să fie în legătură cu atribuţiile de serviciu ale
celui asupra căruia se efectuează mituirea.
Infracţiunea de dare de mită subzistă şi în situaţia în care mita este dată ulterior îndeplinirii
actului de către funcţionarul public, indiferent dacă actul este conform sau contrar atribuţiilor
de serviciu ale acestuia.
!!! Se reţine infracţiunea de dare de mită şi atunci când funcţionarul public căruia i s-au
promis, oferit sau dat bani sau alte foloase nu are, în realitate, competenţa de a efectua actul
avut în vedere a mituitor.
b) Urmarea imediată: constă într-o stare de pericol pentru relaţiile sociale referitoare la
normala activitate a autorităţilor şi instituţiilor publice, operatorilor economici sau persoanelor
juridice cu capital majoritar sau integral de stat.
c) Raportul de cauzalitate: între inacţiunea făptuitorului şi urmarea imediată este necesar
să existe o legătură de cauzalitate, în sensul că activitatea de promitere, oferire sau dare de
mită a creat un pericol pentru instituţiile publice.

LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de dare de mită se comite cu intenţie directă sau indirectă.
Subiectul activ, săvârşind cu vinovăţie una dintre acţiunile tipice, cunoaşte / ştie că banii sau
foloasele pe care le promite, le oferă sau le dă unui funcţionar Nu i se cuvin acestuia şi
reprezintă, în realitate, o retribuţie pentru a-l determina să îndeplinească ori să încalce
îndatoririle sale de serviciu (ori pentru că le-a îndeplinit sau le-a încălcat deja).
Exemplu: în practică s-a decis că remiterea unei sume de bani unui funcţionar ca să falsifice
un înscris oficial reprezintă infracţiunea de dare de mită în concurs cu instigare la infracţiunea
de fals intelectual.

9
FORME
Actele de pregătire sunt posibile, sub forma promisiunii de bani sau alte foloase. Însă este
incriminat autonom.
Infracţiunea se consumă instantaneu, în momentul săvârşirii oricăreia dintre faptele
enumerate în normă.
Infracţiunea este susceptibilă a se comite şi în formă continuată.
Exemplu: în practică s-a decis că fapta inculpatului care, cu aceeaşi ocazie, a oferit suma de
200 dolari la doi agenţi de poliţie pentru ca aceştia să nu întocmească un proces-verbal de
constatare a unei infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, realizează conţinutul constitutiv a
două infracţiuni distincte de dare de mită, în concurs ideal. Faţă de acest exemplu, este de
notat faptul că, în realitate, prin fapta sa, subiectul activ a lovit în aceeaşi valoare socială
(relaţiile de serviciu), existând unitate de tip şi loc în comiterea faptei, ceea ce duce la
concluzia că există o singură infracţiune de dare de mită.

Tentativa nu este incriminată.

CAUZĂ CARE EXCLUDE EXISTENŢA INFRACŢIUNII

Alin (2) – darea de mită nu constituie infracţiune atunci când mituitorul a fost constrâns prin
orice mijloace de către cel care a luat mită – cauză specială de neimputabilitate.
Faţă de „constrângerea” reglementată de legiuitor la art. 25 C.pen şi cea de la art. 290 alin
(2) există unele deosebiri:
 La art. 25 de vorbeşte despre un „pericol grav”, în timp ce la art. 290 alin (2) se
precizează „constrângerea prin orice mijloace” – adică chiar şi printr-un refuz al
funcţionarului de a îndeplini actul (sau de o condiţionare a îndeplinirii acestuia în
funcţie de răsplata pe care o primeşte) – ceea ce este de natură să creeze o presiune
psihică asupra mituitorului.
 Valoarea periclitată în cazul constrângerii de la art. 25 este persoana omului (viaţă,
sănătate, integritate corporală, libertate etc.). În cazul art. 290 alin (2) poate fi vorba
despre orice este de valoare pentru mituitor, inclusiv aspecte de ordin patrimonial.
 În varianta constrângerii morale de la art. 25, făptuitorului nu îi rămâne nicio opţiune
de a evita pericolul grav decât aceea de a săvârşi fapta, în cazul variantei de la art.
290 alin (2) cel constrâns are şi alte opţiuni – de exemplu, să renunţe la actul pretins
funcţionarului.
!!! Despre constrângerea mituitorului poate fi vorba numai în situaţia în care acesta solicită
celui mituit un act legal. În situaţia unui act ilegal, se exercită o presiune din partea
mituitorului asupra celui mituit.
Exemplu: o persoană a promis unui ofiţer de poliţie o sumă de bani, iar acesta, în dorinţa de
a realiza flagrantul pentru infracţiunea de dare de mită, a cerut insistent mituitorului să aducă
banii. În acest caz, nu se poate reţine cauza specială de neimputabilitate, nefiind îndeplinite
condiţiile pentru dovedirea constrângerii (conf. art. 290 alin 2).

CAUZĂ DE NEPEDEPSIRE
Potrivit art. 290 alin (3) mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă autorităţilor fapta înainte ca
organul de urmărire să fie sesizat pentru aceasta.
Pentru a se reţine această cauză, trebuie îndeplinite câteva condiţii:

10
1) Mituitorul să denunţe fapta. Aceasta nu presupune în mod neapărat efectuarea unui
denunţ în formele cerute de lege. Fapta se consideră denunţată, de exemplu, şi în cazul în
care mituitorul, fiind cercetat pentru o altă infracţiune, face o declaraţie în care aduce la
cunoştinţa organului de urmărire penală fapta sa de dare de mită, precum şi fapta
funcţionarului care a primit mita.
Nu constituie denunţare fapta mituitorului care recunoaşte darea de mită cu ocazia
întrebărilor puse de anchetatori.
În lipsa unei interdicţii exprese prin lege, se poate considera că denunţarea poate fi făcută şi
în faţa unei autorităţi necompetente, întrucât, în acest caz, autoritatea care a primit denunţul
va trebui să sesizeze de îndată organul de urmărire competent.
2) Denunţul să fie făcut mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu
privire la fapta de mituire.

11
 TRAFICUL DE INFLUENŢĂ (art. 291 C.pen)

Conţinut legal:
Varianta tip: pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct
sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă
sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public şi care promite că îl va
determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie
îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act
contrar acestor îndatoriri…(alin 1)
Completare: banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când
acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent…(alin 2)
Varianta agravată (art. 7 din Legea nr. 78/2000): se pedepseşte mai grav traficul de influenţă
săvârşit de o persoană care:
a) exercită o funcţie de demnitate publică
b) este judecător sau procuror
c) este organ de cercetare penală sau are atribuţii de constatare sau de sancţionare a
contravenţiilor
d) este una dintre persoanele arătate la art. 293 C.pen.
Varianta atenuată (art. 308 C.pen): traficul de influenţă săvârşit în legătură cu persoanele
care exercită, permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice
natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin (2) sau în cadrul
oricărei persoane juridice.

Obiect juridic: (generic) constă în ansamblul relaţiilor sociale care se constituie şi se

desfăşoară în legătură cu buna desfăşurare şi realizare a activităţilor de serviciu, care
presupune executarea îndatoririlor în mod cinstit şi corect.
Obiect juridic special: relaţiile sociale referitoare la buna desfăşurare a activităţii de serviciu a
unităţilor publice, a liber profesioniştilor ori a altor persoane juridice, relaţii care implică
îndeplinirea cu probitate, cu cinste şi corectitudine de către funcţionarii publici şi alţi
funcţionari a îndatoririlor profesionale.
Obiect material: NU are.
Subiect activ: orice persoană responsabilă penal.
Poate fi chiar şi un funcţionar public, însă acesta apare ca un simplu terţ în raport cu
funcţionarul vizat a îndeplini actul de serviciu.
!!! Dacă fapta este săvârşită de un funcţionar public, iar acesta are şi el atribuţii în legătură cu
actul pe care trebuie să îl îndeplinească funcţionarul de a cărui favoare se prevalează, va
exista un concurs de infracţiuni între luare de mită şi trafic de influenţă, însă doar cu condiţia
ca făptuitorul să fi asigurat persoana care dă mita că va beneficia şi de serviciile care intră în
competenţa sa.
!!! De regulă, se prevalează de influenţa asupra unui funcţionar public cei care sunt
cunoştinţe, rude sau prieteni ai acestuia.
În varianta art. 7 din Legea nr. 78/2000, subiectul activ este calificat, acesta fiind: o persoană
care exercită o funcţie de demnitate publică, un judecător sau procuror, un organ de
cercetare penală, o persoană cu atribuţii de constatare şi sancţionare a contravenţiilor,
persoanele care, în baza unui acord de arbitraj, sunt chemate să pronunţe o hotărâre cu
privire la un litigiu.
Participaţia penală este posibilă şi sub forma instigării şi complicităţii.
12
În cazul în care există o altă persoană care l-a ajutat pe autor, în baza unei înţelegeri cu
acesta, să primească banii sau alte foloase va avea calitatea de complice.
Exemplu: în practică, s-a decis că fapta unei persoane care, îndeplinind funcţia de instructor
la o şcoală de şoferi amatori, a primit de la o altă persoană, pe care o pregătise pentru
examenul de conducere, o sumă de bani spre a o preda altui inculpat care urma să-i
faciliteze prin cunoştinţele sale reuşita la acel examen, constituie complicitate la trafic de
influenţă.
Persoana care cumpără influenţa, reală sau presupusă, a autorului infracţiunii de trafic de
influenţă are calitatea de subiect activ al unei alte infracţiuni: cumpărarea de influenţă (art.
292 C.pen).
!!! Astfel, cel care determină o persoană să îşi exercite influenţa asupra unui funcţionar public
sau simplu funcţionar, promiţându-i, oferindu-i sau dându-i bani sau alte foloase în acest
scop NU este considerat instigator la infracţiunea de trafic de influenţă, ci autor al infracţiunii
autonome de cumpărare de influenţă.
În cazul infracţiunii de cumpărare de influenţă prin intermediar, „cumpărătorul” este autor şi
nu instigator la această infracţiune, iar intermediarul este complice (întrucât, chiar dacă
desfăşoară activităţile din textul legal, o face în ajutorul „cumpărătorului” (caz în care
cumpărătorul se consideră că a acţionat „indirect”).
Activitatea de mijlocire între „cumpărătorul de influenţă” şi „vânzătorul de influenţă” pe care o
desfăşoară intermediarul va constitui, după caz, complicitate la cumpărarea de influenţă sau
complicitate la vânzarea de influenţă, după cum a înţeles să ajute, prin acţiunile sale, pe
„cumpărător” sau pe „vânzător”.
!!! Cumpărătorul de influenţă NU va fi instigator sau complice la vânzarea de influenţă.
!!! Vânzătorul de influenţă NU va fi instigator sau complice la cumpărarea de influenţă.
Subiect pasiv: este, în general, organul de stat, instituţia publică sau orice altă persoană
juridică în serviciul căreia se află funcţionarul ori persoana menţionată la art. 308 pentru a
cărei influenţare făptuitorul pretinde ori primeşte bani sau alte foloase sau acceptă daruri.
Subiect pasiv secundar poate fi funcţionarul public asupra căruia făptuitorul are influenţă sau
lasă să se înţeleagă că are influenţă.

LATURA OBIECTIVĂ
a) Elementul material

Constă în acţiunea de traficare a influenţei, care se poate realiza în una dintre următoarele
variante alternative:
 Pretinderea de la o persoană interesată a unei sume de bani sau a unui folos pentru a
interveni pe lângă un funcţionar public asupra căruia subiectul activ are sau lasă să se
creadă că are influenţă;
 Primirea de la o persoană interesată, în acelaşi scop, a unei sume de bani sau a altor
foloase;
 Acceptarea de promisiuni făcute în scopul menţionat de către o persoană interesată

Pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă este necesar a fi îndeplinite câteva condiţii:
1) Subiectul activ să aibă influenţă sau să lase să se creadă că are influenţă asupra
funcţionarului public sau persoanei care exercită, permanent sau temporar, cu sau fără o
remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele
prevăzute în art. 175 alin (2) sau în cadrul unei persoane juridice.
13
A avea influenţă asupra unui funcţionar public înseamnă a avea trecere, a se bucura în mod
real de încrederea şi acestuia, a fi în mod real în bune relaţii cu el, a beneficia de atenţia
funcţionarului de maniera în care acesta să manifeste disponibilitate de a asculta pe făptuitor
şi de a-şi modifica comportamentul la intervenţia acestuia.
Făptuitorul va lăsa să se creadă că are influenţă asupra funcţionarului atunci când, deşi în
realitate nu are trecere la respectivul funcţionar, creează persoanei interesate falsa impresie
că se bucură de această trecere, că beneficiază de încredere şi că i-ar putea determina
acestuia un comportament în sensul dorit de persoana interesată.
!!! Cerinţa aceasta este îndeplinită şi în situaţia în care subiectul nu dezminte afirmaţiile
făcute de o altă persoană cum că ar avea influenţă asupra funcţionarului public.
Nu are relevanţă dacă făptuitorul a precizat sau nu numele funcţionarului asupra căruia are
influenţă, fiind suficient să îl fi determinat numai prin calitatea acestuia (exemplu: un procuror
de la Parchetul X, un judecător de la Tribunalul Z, un poliţist de la rutieră…). Dacă făptuitorul
atribuie şi un nume funcţionarului, nu are importanţă dacă acest nume este real sau fictiv.
Lăsând în mod fals să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar, făptuitorul
realizează şi o inducere în eroare specifică înşelăciunii. Însă, în această situaţie,
înşelăciunea va fi absorbită în fapta de trafic de influenţă.
2) Subiectul activ trebuie să facă promisiuni privind intervenţia sa pe lângă funcţionar, spre
a-l determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie
îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act
contrar acestor îndatoriri.
Rezultă că organul de stat, instituţia publică sau orice altă persoană juridică în care îşi
desfăşoară activitatea funcţionarul asupra căruia subiectul activ pretinde că are influenţă să
aibă competenţa de a efectua actul necesar persoanei interesate.
!!! Nu are relevanţă dacă intervenţia promisă asupra funcţionarului s-a realizat sau nu ori
dacă prin intervenţia s-a urmărit efectuarea de către funcţionar a unui act legal sau a unuia
ilegal şi nici dacă acel act a fost sau nu efectuat.
3) Acţiunea ce constituie elementul material al infracţiunii să fie realizată mai înainte ca
funcţionarul public să fi îndeplinit actul ce constituie obiectul intervenţiei sau, cel mai târziu, în
timpul îndeplinirii respectivului act. – discutabil….

Exemple de trafic de influenţă:

 Fapta poliţistului care a pretins şi a primit bani de la suspecta într-un dosar penal,
lăsând să se creadă că are influenţă asupra colegului său care îi instrumenta acesteia cazul
şi că îl va determina pe acesta să o exonereze de răspundere penală;
 Fapta inculpatului care a pretins şi a primit diverse sume de bani, afirmând că are
influenţă asupra unor funcţionari, pe care îi poate determina să înscrie în circulaţie un
autoturism care nu îndeplinea condiţiile tehnice;
 Fapta inculpatului care a primit diverse sume de bani lăsând să se înţeleagă că îl
poate influenţa pe funcţionarul de la Direcţia Generală de Paşapoarte să elibereze în regim
de urgenţă două paşapoarte turistice;
 Fapta inculpatului care a pretins sume de bani de la mai mulţi cetăţeni, lăsând să se
creadă că are influenţă asupra unor funcţionari de la ambasada unui stat străin pentru
emiterea de vize;
 Fapta inculpatului care a primit sume de bani în schimbul promisiunii că îşi va exercita
influenţa, pe care pretindea că o are asupra conducerii IML Bucureşti, pentru a obţine
întocmirea unui raport de expertiză favorabil într-o cauză.

14
b) Urmarea imediată: constă într-o stare de pericol pentru relaţiile sociale referitoare la
buna activitate a autorităţilor şi instituţiilor publice, operatorilor economici sau persoanelor
juridice cu capital majoritar sau integral de stat.
c) Raportul de cauzalitate: între acţiunea făptuitorului şi urmarea imediată este necesar să
existe o legătură de cauzalitate.

LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de trafic de influenţă se comite cu intenţie directă, în sensul că făptuitorul
prevedere rezultatul faptei sale şi îl urmăreşte.
Intenţia directă derivă din scopul pentru care acţionează făptuitorul: pretinde, primeşte ori
acceptă promisiunea banilor sau a altor foloase pentru a determina funcţionarul să acţioneze
în sensul dorit de persoana interesată.

FORME
Actele de pregătire sunt posibile, sub forma promisiunii de bani sau alte foloase. Însă este
incriminat autonom.
Tentativa este cuprinsă în norma de incriminare, sub forma pretinderii – început de
executare.
Traficul de influenţă intră în categoria infracţiunilor de consumare anticipată, deoarece simpla
pretindere de bani sau alte foloase şi acceptarea de promisiuni sunt suficiente pentru a se
considera consumată infracţiunea.
Infracţiunea este susceptibilă de formă continuată, ori de câte ori sunt întrunite condiţiile de la
art. 35 alin (1) C.pen.

15
 CUMPĂRAREA DE INFLUENŢĂ (art. 292 C.pen)

Conţinut legal:
Varianta tip: promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, pentru sine sau pentru
altul, direct ori indirect, unei persoane care are influenţă sau lasă să se creadă că are
influenţă asupra unui funcţionar public, pentru a-l determina pe acesta să îndeplinească, să
nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale
de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri…(alin 1)
Cauză de nepedepsire: făptuitorul nu se pedepseşte dacă denunţă fapta mai înainte ca
organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta…(alin 2)
Completare: banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat, dacă au
fost date după denunţul prevăzut la alin (2)…(alin 3)
Completare: banii, valorile sau orice alte bunuri date sau oferite sunt supuse confiscării, iar
dacă acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent…(alin 4)
Varianta atenuată (art. 308 C.pen): cumpărarea de influenţă săvârşită în legătură cu
persoanele care exercită, permanent sau temporar

Obiect juridic: (generic) constă în ansamblul relaţiilor sociale care se constituie şi se

desfăşoară în legătură cu buna desfăşurare şi realizare a activităţilor de serviciu, care
presupune executarea îndatoririlor în mod cinstit şi corect.
Obiect juridic special: relaţiile sociale referitoare la buna desfăşurare a activităţii de serviciu a
unităţilor publice, a liber profesioniştilor ori a altor persoane juridice, relaţii care implică
îndeplinirea cu probitate, cu cinste şi corectitudine de către funcţionarii publici şi alţi
funcţionari a îndatoririlor profesionale.
Obiect material: NU are.
Subiect activ: orice persoană responsabilă penal.
Participaţia penală este posibilă şi sub forma instigării şi complicităţii.
!!! Cumpărătorul de influenţă NU va fi instigator sau complice la vânzarea de influenţă.
!!! Vânzătorul de influenţă NU va fi instigator sau complice la cumpărarea de influenţă.
În cazul infracţiunii de cumpărare de influenţă săvârşită prin intermediar, cumpărătorul este
autor, şi NU instigator la această infracţiune !!! – deci nu se poate afirma că intermediarul a
fost instigat de către cumpărător.
În realitate, intermediarul, deşi înfăptuieşte activitatea tipică (dă bani, de exemplu),
efectuează acte de înlesnire a activităţii cumpărătorului de influenţă (care, potrivit textului
legal, poate comite infracţiunea direct sau indirect) şi va fi numai complice !!!
Cumpărarea de influenţă prin intermediar constituie infracţiune numai dacă promisiunea,
oferta sau folosul ajunge la traficantul de influenţă. Nu şi atunci când acţiunea tipică,
necunoscută traficantului, se opreşte la intermediar.
Activitatea de mijlocire între cumpărătorul şi vânzătorul de influenţă pe care o desfăşoară
intermediarul va constitui, după caz, complicitate la cumpărarea de influenţă sau la trafic de
influenţă, după cum acesta a înţeles să se poziţioneze faţă de „cumpărător” sau de
„vânzător”
Subiect pasiv: este organul de stat, instituţia publică sau orice altă persoană juridică în al
cărei serviciu se găseşte funcţionarul public ori persoana prevăzută la art. 308 pentru a cărui
influenţare cumpărătorul promite, oferă sau dă bani ori alte foloase.

16
Subiect pasiv secundar este funcţionarul vizat de activitatea de cumpărare de influenţă
desfăşurată de subiectul activ.

LATURA OBIECTIVĂ
a) Elementul material

Este constituit din acţiuni alternative de promisiune, oferire sau dare de bani sau alte foloase
unei persoane care are sau lasă să se înţeleagă că are influenţă asupra unui funcţionar
public sau unei persoane dintre cele prevăzute la art. 308.
Diferenţa faţă de infracţiunea de dare de mită constă în aceea că promisiunea, oferirea sau
darea de bani sau alte foloase nu se mai face pentru a cumpăra îndeplinirea sau
neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu de către funcţionarul public, ci pentru a cumpăra
influenţa unui terţ (vânzătorul / traficantul de influenţă) asupra funcţionarului public în sensul
determinării acestuia să efectueze un act de serviciu în sensul dorit de cumpărător.
Pentru întregirea laturii obiective a infracţiunii de cumpărare de influenţă este necesară
îndeplinirea următoarelor condiţii:
1) Promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase să fie urmare influenţei pe care
vânzătorul de influenţă pretinde că o are asupra unui funcţionar;
2) Promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase să fie realizate de făptuitor
pentru intervenţia traficantului asupra funcţionarului public, spre a-l determina pe acesta să
îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră
în îndatoririle sale de serviciu ori să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.
De asemenea, este necesar ca:
 instituţia din care face parte funcţionarul să fie competentă a efectua actul în vederea
căruia se trafică influenţa
 funcţionarul să aibă competenţa (înscrisă în fişa postului) de a realiza actul de serviciu.
3) Promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase către vânzătorul de influenţă să
se realizeze mai înainte ca funcţionarul pe lângă care s-a promis că se va interveni să fi
îndeplinit actul de serviciu vizat sau cel târziu în timpul realizării actului.
Dacă fapta se săvârşeşte ulterior îndeplinirii actului de serviciu, aceasta nu mai prezintă
gradul de pericol social al unei infracţiuni, constituind o simplă gratificare a persoanei care,
prin influenţa sa, a făcut posibilă rezolvarea cererii gratificatorului.
Neexistând o înţelegere anterioară îndeplinirii actului, chiar dacă se exercită influenţa asupra
funcţionarului pentru a-şi îndeplini într-o anumită manieră atribuţiile de serviciu, nu se poate
vorbi despre traficarea influenţei şi nici despre cumpărare de influenţă.

b) Urmarea imediată: realizarea unor operaţii ilicite pe seama funcţionarului public sau a
persoanei prevăzute la art. 308 şi, prin aceasta, crearea unei stări de pericol în ceea ce
priveşte buna funcţionare a unei autorităţi, instituţii publice sau altei persoane juridice în
serviciul cărei se află funcţionarul ale cărui acte sunt solicitate de către făptuitor.
c) Raportul de cauzalitate: între acţiunea făptuitorului şi urmarea imediată este necesar să
existe o legătură de cauzalitate.

LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de cumpărare de influenţă se comite cu intenţie directă, în sensul că făptuitorul
prevedere rezultatul faptei sale şi îl urmăreşte.
17
Intenţia directă derivă din scopul pentru care acţionează făptuitorul: promite, oferă ori dă bani
sau a alte foloase pentru a utiliza influenţa unei persoane asupra funcţionarul pentru ca
acesta să acţioneze în sensul dorit de făptuitor.

FORME
Infracţiunea de cumpărare de influenţă este de consumare anticipată, unde actele
pregătitoare şi cele de executare sunt asimilate formei consumate.

CAUZĂ DE NEPEDEPSIRE
Făptuitorul nu se pedepseşte dacă denunţă autorităţilor fapta mai înainte ca organul de
urmărire penală să fi fost sesizat pentru respectiva faptă.
Denunţarea faptei are semnificaţia unui regret al făptuitorului pentru fapta sa, iar legiuitorul se
arată mai interesat de descoperirea celor care săvârşesc fapte de trafic de influenţă.

18