Sunteți pe pagina 1din 1

Laboratorul de analize medicale reprezintă entitatea sistemului public, ce are ca scop furnizarea

de servicii medicale de laborator pentru urmatoarele specialități: Biochimie-Electroforeze,


Hematologie, Hemostază, Imunologie-Serologie, Bacteriologie-Parazitologie, prin intermediul
examinării materialelor provenite din corpul uman prin diverse metode şi tehnici, în vederea
furnizării unor informaţii utile pentru diagnosticul, tratamentul şi profilaxia diverselor patologii.
Un alt scop este cel de consultanţă privind interpretarea rezultatelor investigaţiilor efectuate şi
ale eventualelor investigaţii suplimentare ulterioare necesare.
În proiectul de față este ilustrată organizarea compartimentului de hematologie din cadrul
laboratorului clinic de analize medicale al Spitalului Universitar de Urgență București. Serviciile
medicale prestate sunt de hematologie și hematologie-morfologie.
Personalul laboratorului este alcătuit dintr-un medic primar în specialitatea medicină de
laborator, operatori de calculator ce introduc probele în sistemul informatic și asistenți medicali.
Efectivul de personal necesar poate varia, fiind determinat de numărul mediu zilnic de analize
efectuate și de timpul de lucru, însă este obligatoriu să existe și personal cu studii superioare
autorizat să lucreze în domeniul medical- medic de laborator, biolog, biochimist- pentru
validarea și intepretarea rezultatelor. Întreg personalul laboratorului de analize medicale este
instruit pentru a cunoaște și a respecta regulile de biosiguranță, precauțiile universale și măsurile
de profilaxie postexpunere.

S-ar putea să vă placă și

  • Roluri Hipotalam
    Roluri Hipotalam
    Document1 pagină
    Roluri Hipotalam
    Madalina Marin
    Încă nu există evaluări
  • Keratoc
    Keratoc
    Document1 pagină
    Keratoc
    Madalina Marin
    Încă nu există evaluări
  • Radi
    Radi
    Document1 pagină
    Radi
    Madalina Marin
    Încă nu există evaluări
  • Glauc
    Glauc
    Document1 pagină
    Glauc
    Madalina Marin
    Încă nu există evaluări
  • Sensib
    Sensib
    Document1 pagină
    Sensib
    Madalina Marin
    Încă nu există evaluări
  • Sjogr
    Sjogr
    Document1 pagină
    Sjogr
    Madalina Marin
    Încă nu există evaluări
  • Tiroid
    Tiroid
    Document2 pagini
    Tiroid
    Madalina Marin
    Încă nu există evaluări
  • Miast
    Miast
    Document1 pagină
    Miast
    Madalina Marin
    Încă nu există evaluări
  • Imperf
    Imperf
    Document1 pagină
    Imperf
    Madalina Marin
    Încă nu există evaluări
  • + Forma de Baza A Verbului Si Nu Poate Fi Folosit Ca Un Verb Principal Intr-O
    + Forma de Baza A Verbului Si Nu Poate Fi Folosit Ca Un Verb Principal Intr-O
    Document1 pagină
    + Forma de Baza A Verbului Si Nu Poate Fi Folosit Ca Un Verb Principal Intr-O
    Madalina Marin
    Încă nu există evaluări
  • Biodiv
    Biodiv
    Document1 pagină
    Biodiv
    Madalina Marin
    Încă nu există evaluări
  • Adverbul in Germana: Adverbe de Loc Adverbe de Timp Adverbe de Mod Adverbe de Cauza
    Adverbul in Germana: Adverbe de Loc Adverbe de Timp Adverbe de Mod Adverbe de Cauza
    Document1 pagină
    Adverbul in Germana: Adverbe de Loc Adverbe de Timp Adverbe de Mod Adverbe de Cauza
    Madalina Marin
    Încă nu există evaluări
  • GST
    GST
    Document1 pagină
    GST
    Madalina Marin
    Încă nu există evaluări
  • Ș Ș) Carne de Porc:) Sunca) Sunca de Curcan) Sunca de Pui
    Ș Ș) Carne de Porc:) Sunca) Sunca de Curcan) Sunca de Pui
    Document1 pagină
    Ș Ș) Carne de Porc:) Sunca) Sunca de Curcan) Sunca de Pui
    Madalina Marin
    Încă nu există evaluări
  • Alimen
    Alimen
    Document1 pagină
    Alimen
    Madalina Marin
    Încă nu există evaluări
  • Sal
    Sal
    Document1 pagină
    Sal
    Madalina Marin
    Încă nu există evaluări
  • Formarea Pluralului in Germana
    Formarea Pluralului in Germana
    Document3 pagini
    Formarea Pluralului in Germana
    Madalina Marin
    67% (3)
  • Fonetica
    Fonetica
    Document2 pagini
    Fonetica
    Madalina Marin
    Încă nu există evaluări
  • Def
    Def
    Document1 pagină
    Def
    Madalina Marin
    Încă nu există evaluări
  • Nedecl
    Nedecl
    Document1 pagină
    Nedecl
    Madalina Marin
    Încă nu există evaluări
  • Artic
    Artic
    Document1 pagină
    Artic
    Madalina Marin
    Încă nu există evaluări
  • Decl
    Decl
    Document1 pagină
    Decl
    Madalina Marin
    Încă nu există evaluări
  • Alfabetul
    Alfabetul
    Document3 pagini
    Alfabetul
    Madalina Marin
    Încă nu există evaluări
  • Reumat
    Reumat
    Document3 pagini
    Reumat
    Madalina Marin
    Încă nu există evaluări
  • Evaluarea Poluarii Aerului Cu Co
    Evaluarea Poluarii Aerului Cu Co
    Document22 pagini
    Evaluarea Poluarii Aerului Cu Co
    Leonard D
    100% (10)
  • Caracter Is Tica
    Caracter Is Tica
    Document2 pagini
    Caracter Is Tica
    Madalina Marin
    Încă nu există evaluări
  • Def
    Def
    Document1 pagină
    Def
    Madalina Marin
    Încă nu există evaluări
  • Ortop
    Ortop
    Document2 pagini
    Ortop
    Madalina Marin
    Încă nu există evaluări
  • Plumbul
    Plumbul
    Document18 pagini
    Plumbul
    Leonard D
    100% (1)