Tema 6.

Conceptul de gândire
Conținutul temei:
6.1 Definirea și caracterizarea gândirii.
6.2 Operațiile gândirii.
6.3 Formele gândirii.

6.1 Definirea și caracterizarea gândirii.

Gândirea este procesul psihic cognitiv care reflectă în mod abstract şi generalizat esenţa
lucrurilor şi a relaţiilor dintre ele şi utilizează limbajul ca unealtă psihologică. Ea este reflectarea
nemijlocită şi general-abstractă prin acţiuni mentale, sub forma noţiunilor, a însuşirilor esenţiale
şi necesare ale obiectelor şi fenomenelor şi a legăturilor logice, cauzale dintre ele.
Acest proces psihic cognitiv este cu cel mai înalt nivel de extragere, prelucrare şi
integrare a informaţiilor despre lumea externă, cât şi despre noi înşine. Gândirea îndeplineşte un
rol central şi este definitorie pentru om ca subiect al cunoaşterii logice raţionale. Ea operează cu
noţiuni. Operaţiile mintale se desfăşoară pe baza şi cu ajutorul limbajului, constituind o acţiune
mintală care pregăteşte o acţiune.
Caracteristicile esenţiale ale gândirii ca proces psihic cognitiv sunt:
 Gândirea reflectă lumea într-un mod abstract şi generalizat;
 Gândirea reflectă esenţa lucrurilor şi a relaţiilor dintre ele;
 Gândirea foloseşte în calitate de mijloc limbajul şi alte sisteme de semne (reflectă lumea
mijlocit, nu direct);
 Gândirea produce gândul (idei, noţiuni, judecăţi).
Gândirea ca facultate mintală îndeplineşte următoarele funcţii:
 de înțelegere;
 de învățare;
 de rezolvare a problemelor.
Înţelegerea reprezintă desprinderea semnificaţiei obiectelor, fenomenelor, acţiunilor.
Fără a înţelege omul nu se poate orienta şi nu poate să răspundă adecvat la provocările vieții.
A înţelege înseamnă:
1. A cunoaşte ce exprimă cuvântul dat, fenomenul;
2. A fi apt de a explica;
3. A putea ilustra prin exemple proprii;
4. A reacţiona adecvat solicitărilor.
Înţelegerea are două însuşiri:
1. Întotdeauna constituie un fapt conştient;
2. Întotdeauna cere să fie verbalizată.
Învăţarea reprezintă asimilarea cunoştinţelor şi operaţiilor intelectuale şi constă în
procesarea cunoştinţelor și formarea operaţiilor intelectuale.
Rezolvarea de probleme constă în depăşirea unor obstacole cognitive apărute în procesul
înţelegerii.
Gândirea are trei însuşiri:
 Fluiditatea – posibilitatea de a ne imagina în scurt timp un număr mare de imagini, idei,
situaţii etc.;
 Plasticitatea – constă în uşurinţa de a schimba punctul de vedere, modul de abordare a
unei probleme, când un procedeu se dovedeşte inoperant;
  Originalitatea – expresia noutăţii, a inovaţiei, ea se poate constata prin raritatea statistică
a unui răspuns.

6.2 Operațiile gândirii.

În procesul activităţii de gândire omul cunoaşte lumea înconjurătoare cu ajutorul
operaţiilor mintale speciale. Aceste operaţii compun diverse interconexiuni. Operaţiile de
gândire principale sunt:
Analiza – este descompunerea întregului în părţi sau evidenţierea imaginară a unor
semne (laturi), acţiuni, relaţii ale întregului.
Sinteza – unificarea imaginară a părţilor, particularităţilor, acţiunilor într-un tot întreg.
Operaţia de sinteză este opusă analizei.
Analiza şi sinteza se desfăşoară totdeauna în unitate. Se analizează ceea ce include în sine
ceva comun, întreg. Pentru a unifica unele părţi, elemente într-un tot întreg, aceste părţi şi
particularităţi este necesar a fi primite în rezultatul analizei.
Comparaţia – este stabilirea asemănărilor şi deosebirilor între obiecte şi fenomene sau
unele particularităţi ale lor. Comparaţia, practic, se observă la aşezarea obiectelor unul lângă
altul, de exemplu, un creion lângă alt creion, riglă lângă bancă etc.
Abstractizarea – constă în faptul, că subiectul, evidenţiind careva particularităţi,
proprietăţi ale obiectului studiat, nu ţine seama de altele. Astfel, noi putem vorbi despre culoarea
verde ca despre una ce influenţează binefăcător asupra vederii omului, ne idicând obiectele
concrete, ce au culoarea verde. În acest proces particularitatea, despărţită de obiect, se gândeşte
independent de alte particularităţi ale obiectului, devine obiect de sine stătător al gândirii.
Abstractizarea, de obicei, se realizează în rezultatul analizei. Anume pe calea abstractizării au
fost create noţiunile abstracte de lungime, lăţime, cantitate, egalitate, cost etc.
Concretizarea presupune reîntoarcerea gândului de la comun şi abstract la concret în
scopul dezvăluirii conţinutului. La concretizare se referă în acel caz, dacă gândul expus este
necesar al exprimarea printr-o unitate.
Generalizarea - unificarea imaginară a obiectelor şi fenomenelor conform
particularităţilor lor comune şi esenţiale.
Toate operaţiunile indicate nu se manifestă izolat, ci în intercalarea reciprocă. În baza lor
apar operaţiuni mai complicate, aşa cum sunt clasificarea, sistematizarea etc.

6.3 Formele gândirii.

Gândirea are 3 forme de bază:
 Noţiunea;
 Judecata;
 Raţionamentul.
Noţiunea este formă logică elementară care constituie un ansamblu de caracteristici
esenţiale şi generale ale unei clase de obiecte. Noţiunea este exprimată de către cuvânt. Noţiunea
reprezintă sensul cuvântului, adică partea cea mai însemnată a cuvântului. Nu toate cuvintele
exprimă noţiuni, în schimb toate noţiunile sunt exprimate de cuvinte. Cuvintele care exprimă
noţiuni ştiinţifice se numesc termeni.
Judecata este forma logică a gândirii prin care se afirmă sau se neagă ceva. Judecăţile
sunt adevărate și false. Dacă noţiunea îşi găseşte exprimare în cuvinte, atunci judecata se
exprimă în propoziţii.
Raţionamentul este forma logică prin care se obţin informaţii noi din combinarea celor
existente deja. Deosebim raţionamente:
  Raţionament inductiv (de la particular – la general) – inducerea unei însuşiri a
membrilor unei clase la clasa întreagă /constatare particulară.
 Raţionament deductiv (de la general – la particular) – pe baza unei premize generale se
urmăreşte obţinerea de noi informaţii.
Una din cele mai răspândite în psihologie este clasificarea tipurilor de gândire în
dependenţă de conţinutul problemei în cauză. Aici se evidenţiază:
- Particularităţile gândirii intuitiv-acţionale se manifestă în faptul, că problemele se
soluţionează cu ajutorul transformării reale, fizice a situaţiei, aprobării proprietăţilor obiectelor.
Această formă a gândirii este caracteristică copiilor până la 3 ani. Copilul de această vârstă
compară obiectele, punând obiectele unul peste altul sau alipindu-l de altul; el analizează,
desfăcând în bucăţi jucăria sa. Copilul gândeşte, acţionând. Mişcarea mâinii la această etapă
depăşeşte gândirea. Din această cauză acest tip al gândirii, mai este numit de mână. Nu trebuie
de considerat, că gândirea intuitiv – acţională nu se întâlneşte la cei maturi. Ea deseori se aplică
în viaţa de toate zilele (de exemplu, la permutarea mobilei în odaie, la necesitatea utilizării
tehnicii puţin cunoscute) şi este necesară, când nu este posibil a prevedea complet rezultatele
unor acţiuni (activitatea cercetătorului, constructorului).
- Gândirea intuitiv-plastică ţine de operarea cu imaginile. Despre acest tip de gândire
se spune că atunci când omul rezolvând o problemă, analizează, compară, generalizează diferite
imagini, reprezentări despre fenomene şi obiecte. Gândirea intuitiv-plastică redă mai deplin
toată diversitatea caracteristicilor reale diferite ale obiectului. În imagine poate fi fixată imaginea
obiectului concomitent din câteva puncte de vedere. În această calitate, gândirea intuitiv-plastică
este practic indivizibilă de imaginaţie. Gândirea intuitiv-plastică permite a reda forma imaginii
la asemenea lucruri şi relaţiilor lor, care desinestătător sînt invizibile.
- Gândirea verbal-logică funcţionează în baza mijloacelor lingvistice şi reprezintă cea
mai târzie etapă de dezvoltare a gândirii. Pentru gândirea verbal-logică este caracteristică
folosirea noţiunilor, construcţiilor logice, care uneori nu au exprimare plastică-directă (de
exemplu preţ, onestitate, mândrie etc.). Datorită gândirii verbal-logice omul poate stabili cele
mai generale legităţi, preconiza dezvoltarea proceselor în natură şi societate, generaliza
materialul didactic.