Madonna Benois

Compoziţiile lui sunt armonioase şi curgătoare, creând o extraordinară impresie de

real. El a creat modalităţi foarte fine ale umbrei şi ale luminii, în special pentru chipurile şi
peisajele din fundal. Inovaţia sa în pictură a influenţat arta italiană pentru mai mult de un
secol după moartea sa, dar operele sale au trezit numeroase controverse.
Gioconda devine punct de reper pentru toate portretele viitoare. Pictura infatiseaza o
femeie, identificata in sec. XXI a fi Lisa del Giocondo, sotia negustorului florentin Francesco
del Giocondo, de unde si cealalta denumire a lucrarii: La Gioconda. Ne este prezentat bustul
femeii, cu un peisaj indepartat in fundal. Desi procedeul pare simplu, sinteza expresiva
realizata intre model si peisaj situeaza opera in canonul celor mai cunoscute si mai analizate
picturi din toate timpurile. Liniile delicate in care sunt redate parul si imbracamintea femeii,
folosind tehnica sfumato, isi gasesc raspunsul in unduirea vailor si a raurilor din fundal.
Senzatia de armonie desavarsita prezenta in pictura si cu precadere in surasul schitat al
modelului se inscrie in ideea legaturii cosmice care uneste omenirea cu natura, facand din
aceasta opera o marturie a viziunilor si geniului lui Leonardo.
In Madonna Benois (1475-1478), Leonardo izbuteste sa dea unui tipar traditional de
pictura o tenta noua, expresiva si nefiresc de suava, prin infatisarea pruncului Iisus
intinzandu-se cu delicatete dupa floarea din mana Mariei. In Potretul Ginevrei de’ Benci (cca
1480) deschide noi drumuri in portretistica prin felul unic in care uneste aproapele cu
departele si prin splendida redare a luminii si volumului. Invaluie trupul vlaguit al Sfantului
Ieronim (1480, neterminata) intr-o lumina grava, dandu-i o infatisare realista ce-si trage seva
din cunostintele sale anatomice. Maiestria cu care Leonardo reda gesturile si expresiile
chipului ii insufla lui Ieronim o adanca amaraciune, nemaiintalnita in pictura.