Numai pe doi îi iubea, Pe al treilea îl neglija. Iată însă că-ntr-o zi, Împăratul îl pofti La palat spre a-l judeca Căci mulţi bani îi datora. Omul iute se gândi, Cu prietenii se sfătui, Cu toţii vor alerga, De necaz îl vor scăpa. Dar primul amic îi spuse, pe loc Că n-are timp şi-i ocupat, foc. Al doilea amic îl însoţeşte Până-n poarta palatului, apoi se opreşte, Iată că se răzgândeşte, Pe om nu-l mai însoţeşte. Al treilea amic însă, Fără frică în palat intră. Vorbe bune despre el spunea, Că-mpăratul se înduioşa, De datorie-ndată-l scăpa. Iată care sunt cei trei amici Pe care omul îi avea: - Primul amic şi cel mai de nimic, În viaţa omului, sunt banii. - Al doilea amic, tot aşa de mic, Sunt rudele şi prietenii. Nici unul dintre aceşti amici Nu-l însoţesc pe om Când pleacă din lumea de aici. - Al treilea amic şi cel mai voinic Sunt faptele bune ce-l însoţesc Până la tronul dumnezeiesc, Vorbesc pentru dânsul, Niciodată nu-l părăsesc, Iertare Lui Dumnezeu pentru om dobândesc.