Moara cu noroc

Ioan Slavici
„Moara cu noroc” este o nuvelă scrisă de Ioan Slavici, tratând consecințele pe care
dorința de îmbogățire le are asupra destinului uman.
Opera literara “Moara cu noroc” aparține genului epic, iar ca specie literara este o nuvela
psihologica, care evidențiază conflictul interior al lui Ghiță între cinste, corectitudine și
iubirea de bani. Pentru redarea stărilor sale psihice se folosește monologul interior.
Nuvela este specia literara a genului epic in proza, având dimensiuni cuprinse intre povestire
si roman in care conflictul este puternic, iar accentul cade pe conturarea personajului.
Tema nuvelei este redată prin două secvențe semnificative: prima secvență ne prezintă
plecarea la Hanul Moara cu noroc, contrar sfatului bătrânei „Omul să fie mulțumit cu sărăcia
sa, căci dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit”; iar cea de-a doua
secvență ne redă scena finală când bătrâna, mama Anei, și copiii ajung la hanul incendiat de
focul purificator.
Sunt susținute valorile morale și condamnate viciile ( lăcomia lui Ghiță).
Semnificația titlului. Titlul nuvelei ne arată în primul rând locul desfășurării acțiunii,
dar este mai degrabă ironic. Cârciuma numită „Moara cu noroc” înseamnă mai degrabă Moara
cu ghinion, Moara care aduce nenorocirea, pentru că ușurința obținerii câștigurilor de aici
ascunde abateri etice grave ( nelegiuirea și crima). Moara din titlu exprimă și măcinarea
sufletească a personajelor aflate în vârtejul patimilor.
Acțiunea se desfășoară pe parcursul unui an, între două repere temporale cu valoare
religioasă de la Sf. Gheorghe până la Paște, iar in final, apa și focul purifica locul.
Expozițiunea prezinta cârciuma de la Moara cu noroc care este așezată la răscruce de
drumuri, izolată de restul lumii, înconjurată de pustietăți întunecoase.
Intriga subliniază apariția lui Lică Sămădăul la Moara cu noroc, un personaj ciudat,
carismatic, șeful porcarilor si al turmelor de porci din împrejurimi care tulbura echilibrul
familiei.
In desfășurarea acțiunii, cu toate ca Lică reprezintă un pericol pentru Ghiță si pentru
familia lui nu se poate sustrage influenței malefice pe care acesta o exercită asupra lui, și nici
tendinței de îmbogățire.
Punctul culminant arata cum Ghiță ajunge pe ultima treapta a degradării morale în
momentul în care, orbit de furie și dispus sa facă orice pentru a se răzbuna pe Lică , își aruncă
soția, la sărbătorile Paștelui, drept momeala, în brațele sămădăului. Ana este omorâtă de
Ghiță, la rândul lui Ghiță este omorât de Răuț, iar Lică se sinucide.
Deznodământul consta in incendiul teribil, in noaptea de Pasti a Morii cu noroc, iar
singurele personaje care supraviețuiesc sunt copii și bătrâna. Din perspectiva psihologica,
nuvela prezinta conflictul interior, trăit de Ghiță care este sfâșiat de dorințe pe cat de
puternice, pe atât de contradictorii: dorința de a rămâne un om cinstit, pe de-o parte și dorința
de a se îmbogăți alături de Lică , pe de altă parte. Conflictul nuvelei este complex, denatura
sociala, psihologică și morală.

Dialogul dintre Ghiță şi soacra sa de la începutul nuvelei este reprezentativ pentru

ilustrarea unor trăsături de caracter, fiind aici mijloc de caracterizare. Prin cuvintele sale,
bătrâna formulează teza morală a nuvelei: „omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci, dacă e
vorba, nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit.”
Sărăcia este aici asociată cu fericirea, în timp ce bogăţia este văzută ca o posibilă sursă de
nefericire. Răspunsul lui Ghiţă, de pe o poziţie opusă, creează imaginea unei persoane active,
dinamice, hotărâtă şi deschisă către schimbare. În plus, Ghiță își descoperă acum
spiritul practic, puterea de inițiativă.
 Apariția lui Lică Sămădăul la han tulbură echilibrul familiei, dar și pe cel
interior al protagonistului. Prin acțiunile pe care le săvârșește personajul este caracterizat
indirect: este o personalitate slaba, manipulabila. Acţiunile, gesturile si atitudinea lui Ghiţă
scot la iveala incertitudinea si nesiguranța care-l domină, teama si suspiciunea instalate
definitiv în el când intra în cârdășie cu Lică.
Fire slaba, trăsătură ce reiese din acțiunile protagonistului, Ghiță se lasă în voia
întâmplărilor.
Sentimentele controversate sunt evidențiate de Slavici printr-o arta desăvârșită.
Sufletul complex și labil este sfârtecat între dorința de a pleca de la Moara cu noroc,
rămânând un om cinstit și tentația pe care n-o mai poate controla, a lăcomiei de bani.
Ghiță își face reproșuri are remușcări sincere și dureroase, manifestate prin
autocaracterizări: „Iartă-mă, Ano, iartă-mă cel puțin tu, căci eu n-am sa mă iert cât oi trai pe
fata pământului”. Regretul lui profund este acela de a nu putea fi un model pentru copii lui.
Se autocaracterizează afirmând în fața copiilor: „Tatăl vostru e un ticălos”.
Starea materiala a lui Ghiță este înfloritoare în contradicție cu puternicul conflict din
sufletul sau. Fricos si laș, pe de o parte, lacom de a avea cât mai mult pe de alta , Ghiță se
implica tot mai mult in fapte puse la cale de Lică.
Monologul interior, prin care se autocaracterizează ca un om neputincios și cu o fire
slaba, este o încercare disperata de a-și motiva actele grave săvârșite în complicitate cu Lică:
„
Ei! Ce sa-mi fac?...așa m-a lăsat Dumnezeu! Ce sa-mi fac daca e in mine ceva mai tare
decât voința mea?!”
Când Pintea trece pe la Moara, Ghiță nu dezvăluie fărădelegile lui Lică, dorind sa se
asigure ca va primi partea de bani cuvenita. Bogăția materială este mai presus de moralitatea
personajului.
Odată cu mărturia mincinoasa, prăbușirea lui este inevitabilă și rapidă . Pe Ana
o împinge în brațele Sămădăului, iar apoi o ucide. În aceeași clipa, Răuț „își descarcă
pistolul în ceafa lui Ghiță, care căzu înapoi fără sa mai poată afla cine l-a împușcat”.
Destinul tragic al lui Ghiță are rol moralizator, potrivit avertismentului rostit de
bătrână. Pus într-o situație tipică, aceea de a alege între banii obținuți din afaceri necurate și
liniștea sa sufletească, acesta nu e capabil sa aleagă drumul cinstei și al corectitudinii
morale. Chiar daca oscilează și are momente de regret, patima banului îl orbește.
Ca nuvelă psihologică, „Moara cu noroc” de Ioan Slavici urmărește modul în
care conflictul exterior se reflectă în planul conștiinței personajelor. Planul analizei
psihologice este pus în slujba unei norme morale: goana după înavuțire cu orice preț distruge
echilibrul interior.