Sarcină lucru 23.03.

2020 – Moara cu noroc de Ioan Savici - Particularități de construcție a

personajului.

Găsește două trăsături definitorii ale lui Ghiță și ale lui Lică.
• Cinstea, temeritatea, dreptatea, forța de convingere, iubirea, curajul, complicitatea,
josnicia, ipocrizia, demnitata, neputința de a comunica, lașitatea, dorința de „mai bine”,
răutatea, frica.

Pornind de la aceste două trăsături realizează caracterizarea unuia dintre personaje.

Principalele două trăsături definitorii ale lui Ghiță din lista de mai sus din punctul meu de
vedere sunt: dorința de „mai bine” și lașitatea; iar ale lui Lică: josnicia și răutatea.

Personajul principal “Ghiță” din opera literară “Moara cu noroc ” participa la schimbarea
statutului social si moral. Dezumanizarea personajului semnifica pierderea caracterului sau a
sentimentelor omenești, din tânărul onest și harnic de la început devine slavul dorinței de mai
bine și dominat de frică și lașitate.
El crede că pot evolua din punct de vedere financiar, și ia în arendă cârciuma de la
Moara cu noroc. Bun meseriaș, om harnic, blând şi cumsecade, Ghiță dorește să agonisească
atâția bani cât să-şi angajeze vreo zece calfe cărora să le poată da de cârpit cizmele oamenilor,
lucrurile merg bine și cârciuma aduce profit familiei. Apariția lui Lică Sămădăul la Moara cu
noroc tulbură echilibrul familiei, dar şi pe cel interior, al lui Ghiță. Cu toate că își dă seama că
Lică reprezintă un pericol pentru el şi familia lui, nu se poate sustrage ispitei, mai ales că
tentația îmbogățirii, „se gândea la câștigul pe care l-ar putea face în tovărășia lui Lică, vedea
banii grămadă înaintea sa şi i se împăienjeneau parcă ochii". Din momentul apariției lui Lică,
începe procesul de înstrăinare a lui Ghiță față de familie. Gesturile, gândurile, faptele
personajului, trădează conflictul interior. Naratorul surprinde în mod direct transformările
personajului: Ghiță devine „de tot ursuz", „se aprindea pentru orișice lucru de nimic", „nu mai
zâmbea ca mai înainte, ci rădea cu hohot, încât îți venea să te sperii de el", iar când se mai juca,
rar, cu Ana, „își pierdea repede cumpătul şi-i lăsa urme vinete pe braț" .
La un moment dat, Ghiță ajunge să regrete faptul că are familie şi copii şi că nu-şi poate
asuma total riscul îmbogățirii alături de Lică. Prin intermediul monologului interior sunt redate
gândurile şi frământările personajului, realizându-se în felul acesta autocaracterizarea: „Ei! Ce
să-mi fac?... Așa m-a lăsat Dumnezeu!... Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai tare decât voința
mea? Nici cocoșatul nu e însuși vinovat că are cocoașe în spinare". Sub pretextul că o voință
superioară îi coordonează gândurile şi acțiunile, Ghiță devine laș, fricos şi subordonat în
totalitate Sămădăului.
Decăderea lui Ghiță, orbit de furie, merge până la o „arunca” pe Ana în brațele lui Lică,
pentru a se răzbuna pe acesta din urmă, nuvela încheindu-se cu moartea Anei, pe care o ucide el,
cu moartea lui și cu focul „purificator” al cârciumii.