Sunteți pe pagina 1din 3

AL DOILEA RAZBOI MONDIAL

Început: 1 septembrie 1939


De ce? Germania a invadat Polonia (invadase și Cehoslovacia dar de asta mu i-a
păsat nimănui) (ce trist). Două zile mai târziu, Regatul Unit și Franța declară
război Germaniei (acuma s-o trezit și ăștia).
Sfârșit: nu e stabilit sau ceva, dar majoritatea lumii spune că s-a sfârșit pe data
de 14 august 1945. Dar a fost semnat și un tratat de pace cu Japonia în 1951 și
unii spun că atunci s-a terminat și calvarul ăsta.
De ce? Nuj, sunt pe cale să aflu, dar probabil Germania și aliații ei și Japonia și
aliații ei și-au luat bătaie.
CEVA-URI:
Primul Război Mondial a schimbat harta politică a Europei, cu înfrângerea
Puterilor Centrale—între care Austro-Ungaria, Germania și Imperiul Otoman—
și cu preluarea puterii de către bolșevici în Rusia în 1917, care în cele din urmă a
condus la fondarea Uniunii Sovietice. Între timp, Aliații victorioși din Primul
Război Mondial, cum ar fi Franța, Belgia, Italia, Grecia și România, au dobândit
teritorii, și s-au creat noi state naționale prin prăbușirea Imperiilor Austro-
Ungar, Otoman și Rus.
În ciuda puternicului sentiment pacifist de după Primul Război Mondial,
urmările sale încă au produs naționalism iredentist și revanșard în mai multe
state europene. Aceste sentimente au fost deosebit de marcante în Germania din
cauza pierdierilor semnificative teritoriale, coloniale, și financiare suferite prin
Tratatul de la Versailles. În temeiul tratatului, Germania a pierdut în jur de 13%
din teritoriul inițial și toate posesiunile sale de peste mări, se interzicea anexarea
de alte state de către Germania, se impuneau despăgubiri, și se limitau
dimensiunile și capabilitățile militare ale țării. (Germania era un adolescent edgy
lol)
Imperiul German a fost dizolvat în Revoluția Germană din 1918-1919, și s-a
instaurat un guvern democratic, mai târziu cunoscut sub numele de Republica de
la Weimar. Perioada interbelică a adus conflicte între susținătorii noii republici
și adversarii extremiști de dreapta și de stânga. Italia, ca aliat al Antantei, a
obținut unele câștiguri teritoriale după război; cu toate acestea, naționaliștii
italieni erau iritați de faptul că promisiunile făcute de Regatul Unit și Franța
pentru a asigura intrarea Italiei în război nu au fost îndeplinite în acordul de
pace. Din 1922 până în 1925, mișcarea fascistă condusă de Benito Mussolini a
preluat puterea în Italia cu un discurs naționalist și cu o agendă totalitară și de
colaborare între clase care a abolit principiul democrației reprezentative, a
reprimat mișcările socialiste, de stânga și liberale, și a urmărit o politică externă
agresivă, expansionistă, care viza transformarea Italiei într-o putere mondială,
promițând crearea unui „Nou Imperiu Roman”. (încă un adolescent edgy) (abia
aștept să mă prostesc pe subiectul ăsta) (de parcă nu o fac deja)
BUN DECI UITE CARE-I ȘPILU
Nenea Hitler pe care îl știm și nu-l iubim a încercat prima dată să ajungă la
conducerea Germaniei în 1923, dar nu i-a ieșit schema. Totuși, a devenit
cancelar al Germaniei în 1933. Acesta s-a folosit de frustrarea germanilor și de
politici motivaționale și rasiste pentru a-și creea propria politică radicală,
motivată rasial cu scopul de a conduce lumea și a început o campanie masivă de
reînarmare.
Celelalte țări (Regatul Unit, Franța, etc) și-au dat seama de pericolul pe care îl
reprezentau Hitler și campania lui, așa că au dat frâu liber Italiei prin Etiopia, pe
care aceasta o dorea ca posesiune colonială.
Situația s-a agravat în 1935, când teritoriul bazinului Saar a fost reintegrat în
Germania, iar Hitler a repudiat tratatul de la Versailles, a accelerat programul de
reînarmare și a introdus serviciul militar obligatoriu.
Pentru a menține Germania sub control, Regatul Unit și Franța (ăștia doi erau
BFF sau ce?) au format frontul Stresa. În iunie 1935 Regatul Unit a semnat un
acord naval independent cu Germania, relaxând astfel situațiile tensionate.
Uniunea Sovietică a fost îngrijorată totuși de obiectivele Germaniei de a cuceri
teritorii vaste din Europa și a semnat un tratat de asistență reciprocă cu Franța.
Dar acest tratat a fost nevoit să treacă prin Birocrația Ligii Națiunilor, care l-a
„știrbit” complet.
Statele Unite au ales să rămână neutre în luna august a aceluiaș an.
Hitler sfidează tratatele de la Versailles și Locarno remilitarizând Renania.
Germania și Italia au format Axa Roma-Berlin în octombrie 1936.
O lună mai târziu, Germania și Japonia au semnat Pactul Anticomintern, la care
Italia avea să adere în anul următor.
IZBUCNIREA RĂZBOIULUI
Cum spuneam, pe 1 septembrie 1939, Germania a invadat Polonia, spunând că
aceasta ar sabota țintele germane din apropierea țării. Două zile mai târziu, pe 3
septembrie, după ce un ultimatum britanic adresat Germaniei, în care i se cerea
să înceteze operațiunile militare, a fost ignorat, Regatul Unit și Franța, urmate de
Dominioanele independente[ ale Commonwealth-ului Britanic—Australia (3
septembrie), Canada (10 septembrie), Noua Zeelandă (3 septembrie), și Africa
de Sud (6 septembrie)—au declarat război Germaniei. Cu toate acestea, inițial
alianța furnizat doar un sprijin militar direct limitat Poloniei, constând dintr-o
incursiune franceză minoră în Saarland. Aliații Occidentali au demarat și o
blocadă navală a Germaniei, care avea drept scop slăbirea economiei țării și a
efortului de război. Germania a răspuns prin ordonarea războiului submarin
împotriva tuturor navelor Aliaților, atât de război cât și comerciale, care mai
târziu avea să degenereze în Bătălia Atlanticului.

(HELP I AM FALLING ASLEEPPPPPPPPPPPP)


AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA
AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA
Ok i give up

S-ar putea să vă placă și

  • Test Substantiv 5c
    Test Substantiv 5c
    Document5 pagini
    Test Substantiv 5c
    Viorelia Diana Lup
    Încă nu există evaluări
  • Conversiune
    Conversiune
    Document3 pagini
    Conversiune
    Viorelia Diana Lup
    100% (1)
  • T3
    T3
    Document1 pagină
    T3
    Viorelia Diana Lup
    Încă nu există evaluări
  • Răsună Transilvania Străbună
    Răsună Transilvania Străbună
    Document2 pagini
    Răsună Transilvania Străbună
    Viorelia Diana Lup
    Încă nu există evaluări
  • Căpitanul Rosalie
    Căpitanul Rosalie
    Document45 pagini
    Căpitanul Rosalie
    Viorelia Diana Lup
    100% (3)
  • De Ce Mint Copiii
    De Ce Mint Copiii
    Document1 pagină
    De Ce Mint Copiii
    Viorelia Diana Lup
    Încă nu există evaluări
  • Dragă Românie
    Dragă Românie
    Document2 pagini
    Dragă Românie
    Viorelia Diana Lup
    Încă nu există evaluări
  • Dacă În Fiecare Zi
    Dacă În Fiecare Zi
    Document1 pagină
    Dacă În Fiecare Zi
    Viorelia Diana Lup
    Încă nu există evaluări
  • Basmul
    Basmul
    Document2 pagini
    Basmul
    Viorelia Diana Lup
    Încă nu există evaluări
  • Poeme Într-Un Vers
    Poeme Într-Un Vers
    Document4 pagini
    Poeme Într-Un Vers
    Viorelia Diana Lup
    Încă nu există evaluări
  • Curs Geriatrie
    Curs Geriatrie
    Document111 pagini
    Curs Geriatrie
    Viorelia Diana Lup
    Încă nu există evaluări
  • Despartire in Silabe
    Despartire in Silabe
    Document4 pagini
    Despartire in Silabe
    Viorelia Diana Lup
    Încă nu există evaluări
  • Mass Media
    Mass Media
    Document7 pagini
    Mass Media
    Viorelia Diana Lup
    Încă nu există evaluări