Sociologia culturii.

Tema nr 5. Grupurile sociale și organizațiile formale.

Subiecte:
1. Grupurile sociale.
a) Tipurile de grupuri.
b) Formarea grupurilor.
c) Structura grupului.
d) Procesele grupului.
2. Organizațiile formale.
a) Natura organizațiilor.
b) Birocrația.

1. Grupurile sociale.
Viața socială este viață de grup. Indivizii trăiesc în familii, în grupuri de
activitate, grupuri sociale sau de recreare și grupuri școlare.
Grupul social - o reunire de oameni compusă din două sau mai multe
persoane, între care există mai multe relații.
a) In realitate există diverse tipuri de grupuri:
1) Grupuri primare - sunt grupuri mici în care membrii au relații personale,
strânse și durabile. ,,Primare” deoarece sunt esențiale pentru dezvoltarea socială a
individului.
Familia - cel mai evident exemplu de grup primar. Relațiile între membri sunt
profunde și fiecare are grijă de bunăstarea celuilalt.
2) Grupul secundar - este un grup cu durată limitată. Constituit pentru un
scop sau o sarcină precisă, în care relațiile sunt relativ impresionate. Interacțiunea
între membri tinde sa se concentreze mai mult asupra activităților care au dus la
formarea unui grup decât asupra nevoilor, dorințelor și preocupărilor membrilor
grupului. Membrii grupului secundar au puține cunoștințe unul despre altul.
Unele grupuri de muncă, în care oamenii sunt împreună pentru perioade
îndelungate, pot dobândi caracteristicile unui grup primar. Aranjarea activităților
comune în afara muncii, întâlniri între familii.
Deosebirea între grupuri constă în măsura în care membrii au o investiție
afectivă în grup și unul de altul, au grijă unul de altul și mențin între ei relații sincere
și de lungă durată.
 3) Grupuri interne.
În care membrii au un sentiment de identitate și loialitate. Adică sunt în
opoziție fată de alte grupuri ( de ex.: grupa „X” față de grupele „Y” sau „Z” din
aceiași instituție).
4) Grupuri externe.
Spre exemplu două cartiere și granițele între două grupuri din aceste cartiere.
Unul intern, celalalt extern și invers ( de ex.: cartierul Botanica – grup intern și
cartierul Râșcani – grup extern și invers). Grupurile pot fi culturale cum este
ostilitatea între ,,autohtoni’’ și ,,imigranți”. Este un antagonism deschis între aceste
grupuri.
5) Grupuri de referință.
Unele grupuri de referință pot îndeplini mai multe funcții. Părinții îndeplinesc
în mod obișnuit 3 funcții: funcția normativă ( învață copilul ce trebuie să facă și ce nu
trebuie); funcția comparativă ( servesc drept model pentru ei ); funcția de public ( își
arată aprobarea sau dezaprobarea față de comportamentul copiilor lor).

b) Formarea grupurilor
Intrarea în grup poate fi absolut întâmplătoare. Dar la alegere indivizii se
călăuzesc de doi factori importanți: apropierea și asemănarea.
Apropierea
Grupurile sunt formate din indivizi care se influențează reciproc. Apropierea
din punct de vedere geografic mărește probabilitatea interacțiunii și a activităților în
comun, care duc la formarea grupurilor sociale. Depinde de distanță, de cei care
locuiesc în vecinătate. Apropierea duce la interacțiune, ce joaca un rol în formarea
grupurilor de prietenie.
Asemănarea
De regulă, oamenii prefera să se asocieze cu oameni ca ei însăși. Ei se simt mai
confortabil în compania oamenilor cu care au interese, idei și valori în comun. Deci ,
se asociază cu oameni ce au caracteristici sociale asemănătoare, cum sunt rasa, religia,
etnia și clasa sau care se aseamănă ca vârstă, nivel de inteligență și alte caracteristici
personale. Asemănarea este, de asemenea, un factor important în alegerea unui
partener pentru căsătorie, cu care să formezi grupul social numit familie.
c) Structura grupului
Fiecare grup social are o organizare, o structură a sa. Conceptele de status și de
rol sunt importante în structura grupului. Deseori, membrii unui grup au poziții
diferite în grup ( statusuri sociale ) și trebuie să se angajeze în diferite activități
(valori). Spre deosebire de copii, mama (status social) în familie ( grup) trebuie să se
angajeze în diferite feluri de comportament.
Grupurile constau din statusurile care se împletesc cu rolurile lor
corespunzătoare. Statusurile diferite servesc diverse aspecte ale scopurilor generale
ale grupului.
Nu toate statusurile sunt egale. Unele pot fi considerate mai importante decât
altele pentru funcționarea grupului. Prin urmare exista o ,, ierarhie a statusurilor’’.
Prin poziția statusului se deosebesc șefii de grup de ceilalți membri ai grupului.
Respectul
Însușirile și acțiunile personale contribuie la dezvoltarea puterii distinctive și a
influentei în grupurile sociale, si astfel la formarea ierarhiilor care afectează
funcționarea grupului.
d) Procesele grupului
Deopotrivă de important cu ierarhiile statusului este și interacțiunea grupului.
Exista 3 procese centrale ale interacțiunii grupului: comunicarea, conflictul si
coeziunea.
1) Comunicarea este activitatea centrala a celor mai multe grupuri. Membrii
comunica informații, sentimente și atitudini.
Comunicarea între membrii grupului nu se produce la întâmplare. Modelul de
comunicare este legat de statusul unei persoane în grup. Când are un status mai
superior și când are un status mai inferior. Depinde de natura activităților unui grup.
Când se rezolvă o sarcină - comunica toți, când sunt situații recreative - comunicarea
este între persoanele cu același status.
2) Conflictul poate fi fundamental sau nefundamental.
Conflictul fundamental se produce în legătura cu normele fundamentale ale
situației, în timp ce conflictul nefundamental implică aplicarea normelor acceptate la
o situație specifică. De ex: discuția unui grup la alegerea echipei pe care să o provoace
la un meci de fotbal – este un conflictul nefundamental; iar discuția daca ei ar trebui
sa fie incluși în competiții naționale/internaționale - reflecta un conflict mai
fundamental.
Nu orice conflict este negativ.
Conflictul poate ajuta la clarificarea scopurilor grupului. Cheia funcționării
pozitive a conflictului este că el sa fie rezolvat conform normelor (adică stabilirea și
acceptarea regulilor pentru rezolvarea lui).
3) Coeziunea
 Gradul în care membrii sunt legați, unul de altul este o caracteristică importantă
a grupului. Cu cât un grup este mai legat/unit cu atât va fi mai stabil. Grupurile unite
rezolva problemele mai bine.

2. Organizațiile formale.
Societatea modernă este o societate de organizații formale. Organizațiile
formale sunt mari grupuri secundare, create în mod deliberat pentru a îndeplini un
obiectiv precis sau o serie de obiective.
a) Natura organizațiilor
Planificarea rațională și chibzuită este una dintre caracteristicile organizațiilor
formale. Planul organizațiilor este bazat pe rațiune, se pune accent pe relația între
mijloace și scopuri. Planificarea rațională necesita o înțelegere clară a obiectelor
organizației, a tipurilor de activități și a structurilor organizatorice necesare pentru
atingerea acestor obiective. Dar nu toate organizațiile sunt la înălțimea idealului
planificării raționale.
In organizațiile formale relațiile între activități, precum și între membrii lor sunt
foarte bine structurate. Sunt niște documente scrise, statut al organizației ( a doua
caracteristică obligatorie a organizațiilor formale), cu îndatoririle indivizilor și a
responsabilităților departamentelor etc.

b) Birocrația
Birocrația este structura administrativă formală, răspunzătoare de planificarea,
supravegherea și coordonarea muncii diferitelor segmente ale unei organizații.
După M. Weber (1921) ca o organizație să funcționeze bine, fiecare membru
al ei trebuie sa aibă un ansamblu specializat de îndatoriri. Această diviziune a muncii
duce la dezvoltarea cunoștințelor membrilor colectivului în meseriile lor și face ca
organizația sa funcționeze cu maximă eficiență.
Fiecare departament este organizat într-o ierarhie, care este supravegheat de un
departament superior în nivelul autorității.
Cele mai multe organizații au un ansamblu întocmit cu grijă de reguli și
regulamente care călăuzesc comportamentul salariaților. Acestea constituie baza
multor decizii organizatorice. Regulile și regulamentele au scopul de a adăuga un
element de stabilitate acțiunilor birocrației.
Birocrația trebuie sa trateze pe fiecare client al organizației ca pe un caz, nu ca
pe un individ. Interacțiunea cu un client nu trebuie sa fie bazată pe sentimentele
personale, ci pe rolul oficial al birocratului.
 Activitățile organizatorice trebuie sa fie comunicate și înregistrate în formă
scrisă și păstrate ca un document permanent pentru călăuzirea activității viitoare.
Documentele scrise sunt esențiale pentru memoria organizatorică al birocrațiilor.
Plângerea tipica despre ,,birocratism’’ deriva din nevoia de documente scrise pentru
toate tranzacțiile. Aceste documente sunt utile organizației în ciuda fluctuației sau a
absentei personalului.
Angajații trebuie sa aibă competentă tehnică pentru a-și îndeplini îndatoririle.
Deși relațiile personale și familiale încă joacă un rol în multe birocrații, aprecierea
competentei tehnice a devenit mult mai importantă.
Datorita criteriilor competenței tehnice, a diviziunii muncii și a structurii
ierarhice ale organizațiilor, angajații pot anticipa avansurile în cadrul organizației.
Vechimea în munca și meritul sunt asociate cu avansarea.
Organizațiile au grupuri specializate de angajați care nu au relații directe cu
scopurile explicate ale organizației, ci sunt răspunzătoare de mersul liniștit al
activității ei.
Administrația intr-o universitate nu are un rol direct în predarea materiilor si în
funcțiile de cercetare, dar ea îndeplinește sarcini manageriale, fără de care facultății i-
ar fi greu să duca la bun sfârșit îndatoririle instrucției și cercetării.
Birocrații tind să dezvolte o preocupare pentru reguli și regulamente. R. K.
Merton, discutând despre „personalitatea birocratică’’ sugerează că această
preocupare afectează personalitatea birocraților, înăbușind creativitatea și imaginația.
Birocrațiile manifestă tendința de a se transforma în oligarhii, sisteme în care
cei mulți sunt conduși de cei putini. Democrația și marile organizații pot exista
împreună. Există comitete de conducere care servesc ca frână a puterii funcționarilor
superiori. Forțele concurente din cadrul unei organizații deseori limitează puterea
absolută a celor care conduc. Alegerile periodice ale funcționarilor publici superiori
de asemenea, servesc ca sa-i oprească să execute putere absolută. Deși ar putea exista
o tendința de a se acumula puterea la vârf, acea putere nu este nelimitata.
c) Alte forme de organizație.
Organizația descrisă de M. Weber este cea mai obișnuită, totuși există și alte
forme pe care le iau marile organizații.
Organizațiile japoneze - în multe dintre ele compania și muncitorii își iau
angajamente pe viața unii fata de alții. Corporația își asumă îndatoriri importante
pentru bunăstarea muncitorilor săi. Promovarea și creșterea salariilor sunt bazate pe
vechimea în munca și muncitorii anticipează că își vor petrece întreaga carieră în
aceeași firmă.
 Unitatea de responsabilitate în firmele japoneze nu este muncitorul individual,
ci micul grup de muncă. Randamentul grupului, nu al individului este centrul
evaluării. Luarea hotărârilor este mai degrabă colectivă decât oligarhică, adică
hotărârile sunt discutate și aprobate la toate nivelurile în organizație, nu doar trimise
de sus în jos.
Acest model de organizație diferă de cel găsit în alte țări, deosebirea în forma
organizatorică derivă dintr-o deosebire fundamentală între cultura tradițională a
țărilor. Japonia a subliniat de mult timp importanta grupului față de individ.
In SUA autonomia individuală a fost totdeauna prețuită. Americanii se
consideră ca au identitate unică, identitate care este întrucâtva deosebită de grupurile
în care funcționează.
Japonezii se simt liniștiți datorită siguranței de relația individ și corporație
(aceasta e stabilitatea). Americanii prefera libertatea asigurată prin păstrarea muncii și
a identității personale separate și prin posibilitatea de a-si schimba starea materială,
când cred că situația o cere.
Colectivismul - niște organizații noi, apărute la sf. sec XX în SUA, care sunt
nebirocratice, includ prevederea unor servicii sociale, considera că sunt o alternativă
la mentalitatea ,,înființării’’ marilor organizații formale.
Aceste organizații evita diviziunea strictă a muncii, care duce la dezvoltarea
specialităților înguste. Se pune accentul pe inițiativa individuală și pe creativitate,
decât pe reguli și regulamente.
Autoritatea este mai degrabă împărțită decât atribuită ca rezultat al statutului
ierarhic. ,,Clienții’’ sunt tratați mai mult ca indivizi, decât precum cazuri sau dosare.
Aceste organizații colectiviste au o caracteristică umanistă ( centrată pe om ) decât
una birocratică.
Această forma de organizație se potrivește mai bine grupurilor mici, întrucât
marilor companii le lipsește contactul personal. Luarea deciziilor - în grup. Aceste
organizații trebuie considerate ca alternative la marile birocrații, nu ca înlocuitoare a
lor.
Reforma organizatorică.
Companiile experimentează diverse fațete atât ale modelului japonez, cât și ale
modelului colectivist, combinând mici grupuri de muncă intime cu autoritatea luării
deciziilor colective. În unele companii, muncitorii au un loc în comitetul de
conducere, împărtășind astfel o parte din responsabilitatea pentru politica generală
corporativă. Aceste reforme sunt în curs de desfășurare, dar până acum nu constituie o
provocare semnificativă a formei tradiționale a organizației birocratice.
 TEME PENTRU SEMINAR:

1. Definiți grupurile sociale. Caracterizați tipurile de grupuri sociale.

2. Analizați modul în care se formează grupurile sociale datorită apropierii indivizilor, a intereselor
lor comune și a ideilor.
4. Determinați aspectele structurii grupului, importanța conceptelor de status și de rol. Expuneți
formarea „ierarhiei de statusuri” în grupurile sociale.
5. Descrieți procesele grupurilor ( comunicarea, conflictul și coeziunea).
6. Ce sunt organizațiile formale? Definiți. Care sunt caracteristicile de bază ale organizațiilor
formale.
7. Ce reprezintă birocrația în organizațiile formale? Analizați elementele birocrației. Care sunt
limitările birocrației?
8. Analizați comparativ alte forme de organizații - ca alternativă la marile birocrații.