MODERNISMUL – LUCIAN BLAGA

Lucian Blaga (1895-1961), poet, filozof și eseist. Se naște în localitatea Lancrăm, județul
Alba. Debutează editorial în anul 1919, cu o culegere de versuri intitulată „Poemele luminii” și
cu un volum de notații filozofice – „Pietre pentru templul meu”. Lucian Blaga constituie o
personalitate complexă a culturii române moderne.

„Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”

Poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” face parte din seria artelor poetice
moderne ale literaturii române din perioada interbelică, alături de „Testament” de Tudor Arghezi
și „Joc secund” de Ion Barbu. Poezia este așezată în fruntea primului său volum, „Poemele
luminii” (1919), și are rol de program (manifest) literar, realizat însă cu mijloace poetice.

ELEMENTE MODERNISTE
-este o artă poetică modernă;
-redă elemente abstracte prin aspecte concrete;
-încalcă convențiile și regulile clasice de prozodie;
-regăsim cele două tipuri de cunoaștere specifice lui Blaga: cunoașterea paradisiacă și
cunoașterea luciferică;
-apare motivul luminii, al lunii, diferit față de romantism;
-subiectivitatea lirică;
-influențe expresioniste: eul poetic se afirmă pe deplin întorcându-se la mit și simbol;
-cultivarea metaforei revelatorii.

Este o artă poetică, deoarece autorul își exprimă crezul liric (propriile convingeri despre
arta literară și despre aspectele esențiale ale acesteia) și viziunea asupra lumii. Prin mijloace
artistice, sunt redate propriile idei despre poezie (teme, modalități de creație și de expresie) și
despre rolul poetului (raportul acestuia cu lumea și creația, problematica cunoașterii).
Este o artă poetică modernă, pentru că interesul autorului este deplasat de la tehnica
poetică la relația poet-lume și poet-creație.
Relația dintre viziunea autorului asupra poeziei și expresionism se concentrează în jurul
unor aspecte relevate în textul poetic: exacerbarea eului creator ca factor decisiv în raportul
interrelațional stabilit cu cosmosul, sentimentul absolutului, interiorizarea și spiritualizarea
peisajului, tensiunea lirică.
Atitudinea poetului față de cunoaștere poate fi explicată prin distincția dintre
cunoașterea paradisiacă (pe calea rațiunii), misterul fiind parțial redus cu ajutorul logicii, al
intelectului și cunoașterea luciferică (intuitivă, din care face parte și cunoașterea poetică),
misterul fiind sporit cu ajutorul imaginației poetice, al trăirii interioare. Optând pentru al doilea
tip de cunoaștere, poetul desemnează propria „cale”: adâncirea misterului și protejarea tainei prin
creație.

Titlul este o metaforă revelatorie care semnifică ideea cunoașterii luciferice.

Tema poeziei o reprezintă atitudinea poetică în fața marilor taine ale Universului:
cunoașterea lumii în planul creației poetice este posibilă numai prin iubire (comunicarea afectivă
totală).

STRUCTURĂ/ COMPOZIȚIE
-poezia are trei secvențe marcate, de obicei, prin scrierea cu inițială majusculă a versurilor
 Prima secvență exprimă concentrat, cu ajutorul verbelor la forma negativă „nu strivesc”,
„nu ucid/ cu mintea” refuzul cunoașterii logice, raționale
- Titlul este reluat în incipitul poeziei, ca prim vers, iar sensul său, îmbogățit prin seria de
antiteze și prin lanțul metaforic, se întregește cu versurile finale: „Eu nu strivesc corola de
minuni a lumii/ […]/ căci eu iubesc/ și flori și ochi și buze și morminte”.
- metaforele enumerate surprind temele majore ale creației poetice: „flori” – viața/
efemeritatea/ frumosul, „ochi” – cunoașterea/ contemplația poetică a lumii, „buze” – iubirea,
rostirea poetică, „morminte” – tema morții, eternitatea.
 A doua secvență se construiește pe baza unor relații de opoziție: eu – alții, „lumina
mea”-„lumina altora”
-metafora luminii, emblematică pentru opera poetică a lui Lucian Blaga, sugerează cunoașterea
-dedublarea luminii este redată prin opoziția dintre „lumina altora” (cunoașterea de tip rațional,
logic) și „lumina mea” (cunoșterea poetică, de tip intuitiv), asociindu-se cu serii verbale simetric
antitetice:
 „lumina altora” – „sugrumă vraja”, adică strivește, ucide (nu sporește, nu micșorează, nu
îmbogățește, nu iubește)
 „lumina mea” – „sporesc a lumii taină”, mărește, îmbogățesc, iubesc (nu sugrum, nu
strivesc, nu ucid)
-verbele la timpul prezent, dispuse în serii antonimice, cu forme afirmative și negative, plasează
eul poetic într-o relație definită cu lumea, care stă sub semnul misterului: opțiunea pentru o
formă de cunoaștere poetică.
-platicizarea ideii poetice se realizează cu ajutorul elementelor imaginarului poetic blagian:
lună, noapte, zare, fiori, mister.
 A treia secvență