Omul – creatorul instrumentelor

Omul este un animal social, ce se distinge prin cultură: prin abilitatea de a face instrumente și
a-și expune ideile. Utilizarea instrumentelor ar părea să fie una din caracteristicile sale biologice
importante, fiind niște extensii ale inteligenței sale. Alte mamifere au evoluat și și-au creat un corp
special adaptat unui mod de viață particular. Caii spre exemplu, au dinți și copite special pentru
animale erbivore ce trăiesc pe câmpii pline de iarbă; castorii au un alt mod de viață datorită dinților
ascuțiți ce le permit să taie copacii; animalele carnivore cu colții ascuțiți, iar pisicile au și gheare tari
și dinți puternici ca niște pumnale, adaptate pentru a omorî prada. În procesul evoluției oamenii nu au
avut parte de o asemenea adaptare și a rămas cu două mâine a câte cinci degete, care au fost atât de
folositoare strămoșilor săi din copaci. Când înaintașii omului au dezvoltat abilitatea de a merge pe
picioare, mâinile lor au devenit capabile să facă și să modifice instrumentele – activități de care erau
în prim plan necesare abilități mentale și fizice, dar care în același timp le dezvoltau.
Evoluția corpului ca răspuns la schimbarea mediului a necesitat milioane de ani, dar se
bazează pe un echipament corporal propriu-zis care poate fi rapid lăsat s-au schimbat în modul dictat
de circumstanțe, fapt ce a permis ca omul să devină cel mai adaptabil dintre toate creaturile. Facerea
focului, construcția locuințelor și îmbrăcarea hainelor a urmat de la utilizarea instrumentelor iar aceste
activități au permis omului nu doar să facă față schimbărilor din natură dar și să își extindă aria de
locuire în fiecare zonă climatică.
De vreme ce este evident că oamenii se pot diferenția ca producători de instrumente primare,
apare întrebarea dacă această definiție a omului expune clar diferența dintre el și maimuțele mai mari.
Structural ele nu sunt foarte diferite; ele sunt clasificate de către zoologiști ca membri ai aceluiași
grup, Hominoidea. Mai mult de atât, fosilele primate, intermediare între om și maimuțe sunt
cunoscute. Sir Wilfrid Le Gros Clark a făcut un studiu special asupra tipurilor de tranziție
(Australopitecii din Africa) și a declarat: Probabil diferența dintre om și maimuță va fi mai mult la
nivel funcțional decât la nivel de anatomie, criteriul oamenilor fiind abilitatea de a vorbi și de a face
instrumente. Acest lucru ne duce la ideea că diferența reală dintre noi și ei este ceea ce noi alegem să
numim o maimuță și ceea ce noi numim om, este mai mult din perspectiva capacității mentale. Este de
menționat și psihologia maimuțelor în acest caz.
Observațiile profesorului W. Kohler, Madame Kohts și ale altora asupra habitatului
cimpanzeilor au arătat că aceste maimuțe nu se adaptează după învățarea de tip încearcă și greșește,
dar câteodată arată o perspectivă remarcabilă. Spre exemplu, Sultan, unul dintre cimpanzeii masculini
incluși în experimentul lui Kohler, a montat două bețe de bambus, pentru a-și securiza o mulțime de
banane care îl încurcau a ajunge dincolo de cușca sa; iar cu o altă ocazie el a obținut același rezultat
montând într-un tub de bambus o piesă de lemn ce a pus-o cu ajutorul dinților săi. Maimuțele sunt
capabile fără îndoială să improvizeze niște instrumente. Dar mai important este de notat că
improvizațiile realizate de către Sultan au fost efectuate cu o recompensă vizibilă de stimulente.
Kohles nu a putut însă să obțină o indicație clară care ar arăta că maimuțele sunt chiar capabile să
conceapă utilitatea modelării unui obiect pentru a-l utiliza mai departe.
El a zis: Timpul în care trăiesc cimpanzeii (mintal) este limitat în trecut și viitor. În ciuda
defectelor de vorbire, sunt niște limite extreme în direcția stabilirii unei diferențe între antropoizi și
primii oameni. Lipsa unor abilități tehnice (vorbirea) și limitarea unor importante componente de
gândire, a așa-numitor imagini, ar constitui cauza care previne cimpanzeii de la a începe o mică
dezvoltare culturală.
Cineva poate spune că a zice că maimuțele din ziua de astăzi sunt capabilă să vadă soluția la o
problemă vizibilă și ocazional să improvizeze un instrument pentru o anumită situație; dar ideea de
modelare a unei pietre sau lemn pentru a fi utilizat într-un viitor imaginar este ceva ce depășește
capacitățile oricărei maimuțe. Această capacitate majoră de gândire conceptuală în contrast cu
gândirea perceptuală a maimuțelor și a altor primate, este în general utilizată drept comparație de către
psihologi, în ceea ce privește diferențele dintre oameni și maimuțe. Crearea sistematică a
instrumentelor implică o capacitatea de gândire conceptuală.