Contabilitate pentru manageri

CAPITOLUL 2

SITUAȚIILE FINANCIARE

2.1. Principiile generale de raportare financiară

Principiile generale de raportare financiară (principiile contabile) sunt enunţuri cu

un grad mare de generalitate, formulate într-o manieră inductivă, pe baza observării
practicilor contabile, fiind acceptate ca atare, fără demonstraţie.
Principiile contabile sunt „elemente conceptuale care ghidează normalizatorul în
elaborarea normelor contabile, plecând de la postulatele contabile”1. În acelaşi timp, ele vin în
sprijinul unei corecte contabilizări a tranzacţiilor şi a altor evenimente, precum şi pentru o
reprezentare fidelă a situaţiei financiare şi a performanţelor entităţii prin intermediul
documentelor de sinteză. De asemenea, principiile contabile sunt puncte de referinţă pentru
auditori, în activitatea lor de auditare a situaţiilor financiare anuale.
În prezent, reglementările contabile din România, prin OMFP nr.1802/2014,
formulează şi adoptă următoarele principii:
- principiul continuităţii activităţii;
- principiul permanenţei metodelor;
- principiul prudenţei;
- principiul independenţei execiţiului;
- principiul evaluării separate a elementelor de active şi de datorii;
- principiul intangibilităţii;
- principiul necompensării;
- principiul prevalenţei economicului asupra juridicului;
- principiul pragului de semnificaţie.

Principiul continuităţii activităţii

Acesta presupune că entitatea îşi continuă în mod normal funcţionarea într-un viitor
previzibil fără a intra în stare de lichidare sau reducere semnificativă a activităţii.
Dacă administratorii unei entităţi au luat cunoştinţă de unele elemente de nesiguranţă
legate de anumite evenimente care pot duce la incapacitatea acesteia de a-şi continua
activitatea, aceste elemente trebuie prezentate în notele explicative.
În cazul în care situaţiile financiare anuale nu sunt întocmite pe baza principiului
continuităţii această informaţie trebuie prezentată, împreună cu explicaţii privind modul de
întocmire a acestora şi motivele care au stat la baza deciziei conform căreia entitatea nu îşi
mai poate continua activitatea. Evenimentele sau condiţiile ce necesită prezentări de
informaţii pot apărea şi ulterior datei bilanţului.

Principiul permanenţei metodelor

Acest principiu determină aplicarea în mod consecvent de la un exerciţiul la altul, a
metodelor de evaluare şi a politicilor contabile, în general, asigurându-se comparabilitatea în
timp a informaţiilor contabile.

1
Niculae Feleagă, „Îmblânzirea junglei contabilităţii”, Editura Economică, Bucureşti, 1996, pag. 38

12
 Contabilitate pentru manageri

Principiul prudenţei
Acest principiu stipulează luarea în considerare numai a profitului realizat până la
data încheierii exerciţiului financiar.
Trebuie să se ţină cont de doate datoriile apărute în cursul exerciţiului financiar curent
sau al unui exerciţiu precedent, chiar dacă acestea devin evidente între data bilanţului şi data
întocmirii acestuia.
De asemenea, se va ţine cont de toate datoriile previzibile şi pierderile potenţiale care
au luat naştere în cursul exerciţilui financiar curent sau al unui exerciţiu financiar precedent,
chiar dacă acestea devin evidente numai între data bilanţului şi data întocmirii acestuia. În
acest scop sunt avute în vedere şi eventualele provizioane, precum şi datoriile rezultate din
clauze contractuale.
Acest principiu semnifică şi faptul că se va ţine cont de toate deprecierile, indiferent
dacă rezultatul exerciţiului financiar este profit sau pierdere.
Ca urmare, activele şi veniturile nu trebuie să fie supraevaluate, iar datoriile şi
cheltuielile, subevaluate.

Principiul independenţei exerciţiilor

Acest principiu presupune delimitarea în timp a veniturilor şi cheltuielilor aferente
activităţii entităţii pentru exerciţiul financiar pentru care se face raportarea, fără a se ţine cont
de data încasării veniturilor sau a plăţii cheltuielilor. În consecinţă veniturile şi cheltuielile se
înregistrează în contabilitate pe măsura angajării acestora, datorită acestui principiu
contabilitatea veniturilor şi cheltuielilor fiind o contabilitate de angajamente.

Principiul evaluării separate a elementelor de activ şi de datorii

Principiul stipulează că în vederea stabilirii sumei totale corespunzătoare unei poziţii
din bilanţ elementele de active sau de datorii trebuie evaluate separat.

Principiul intangibilităţii
Acest principiu stabileşte ca valorile şi structura bilanţului de deschidere ale unui
exerciţiu financiar să corespundă cu cele din bilanţul de închidere a exerciţiului financiar
precedent. Altfel spus, chiar dacă ulterior întocmirii situaţiilor financiare pentru perioada
încheiată, apar modificări care ar trebui să afecteze elementele din acea perioadă, societatea
nu poate face corecţii ale valorilor în situaţia iniţială a perioadei curente, dacă acele corecţii
nu se regăsesc în situaţiile financiare deja întocmite. Ele vor fi considerate erori, iar pentru a
prezenta o imagine corectă a societăţii, vor fi corectate conform unor tratamente precizate în
standardele contabile.
Modificarea politicilor contabile se efectuează numai pentru perioadele viitoare,
începând cu exerciţiul financiar următor celui în care s-a luat decizia modificării politicii
contabile. Această modificare poate fi efectuată numai de la începutul unui exerciţiu
financiar.

Principiul necompensării
Principiul precizează că valorile elementelor de active nu pot fi compensate cu
valorile elementelor de datorii, iar veniturile nu pot fi compensate prin cheltuieli.
Toate creanţele şi datoriile trebuie înregistrate distinct în contabilitate, pe bază de
documente justificative. Eventualele compensări între creanţe şi datorii ale entităţii faţă de
aceeaşi entitate pot fi efectuate, cu respectarea prevederilor legale, numai după înregistrarea
în contabilitate a veniturilor şi cheltuielilor corespunzătoare.

13
 Contabilitate pentru manageri

Principiul prevalenţei economicului asupra juridicului

Conform acestui principiu prezentarea valorilor din cadrul elementelor din bilanţ şi
contul de profit şi pierdere se face ţinând seama de fondul economic al tranzacţiei sau al
operaţiunii raportate, şi nu numai de forma juridică a acestora.
Respectarea acestui principiu are drept scop înregistrarea în contabilitate şi
prezentarea fidelă a operaţiunilor economico-financiare, în conformitate cu realitatea
economică, punând în evidenţă drepturile şi obligaţiile, precum şi riscurile asociate acestor
operaţiuni.

Principiul pragului de semnificaţie

Acest principiu prevede că orice element care are o valoare semnificativă trebuie
prezentat separat în situaţiile financiare ale entităţii. Elementele cu valori nesemnificative
care au aceeaşi natură sau cu funcţii similare vor fi însumate nefiind necesară prezentarea lor
separată.

Alte principii contabile

Principiul costului istoric
Potrivit acestui principiu elementele patrimoniale de activ, capital propriu şi datorii,
cheltuielile şi veniturile se menţin în evidenţa contabilă la nivelul valorilor din momentul
înregistrării, respectiv la valoarea (preţul) de achiziţie pentru bunurile cumpărate, costul de
producţie pentru bunurile produse sau valoarea de aport pentru bunurile aduse drept
contribuţie la capitalul entităţii.

Principiul conectării cheltuielilor la venituri

Acest principiu are ca obiectiv determinarea profitului care rezultă dintr-o tranzacţie.
Conectarea cheltuielilor la venituri presupune mai întâi înregistrarea veniturilor şi apoi
recunoaşterea cheltuielilor.

2.2. Consideraţii generale privind situaţiile financiare

Situaţiile financiare reprezintă produsul final al activităţii contabile. Ele reprezintă

clasificarea şi sintetizarea unui cumul de tranzacţii financiare, unele dintre ele fiind extrem de
complexe. Prin intermediul situaţiilor financiare informaţiile financiare sunt furnizate
utilizatorilor externi în procesul de raportare financiară a unei entităţi economice.
În literatura de specialitate şi în diversele sisteme de contabilitate, situaţiile financiare
sunt regăsite sub mai multe denumiri: conturi anuale, documente contabile de sinteză şi raport
financiar anual. În principal acestea reprezintă acelaşi concept, dar există şi unele deosebiri,
mai ales din punct de vedere al componenţei setului acestor situaţii financiare.

Organismul internaţional de normalizare – International Accounting Standards Board

(IASB), prin IAS 1 - Prezentarea situaţiilor financiare, defineşte situaţiile financiare ca o
reprezentare structurată a poziţiei financiare a unei entităţi şi a tranzacţiilor efectuate de
aceasta, având drept obiectiv oferirea de informaţii despre poziţia financiară, performanţa şi
modificările poziţiei financiare ale unei entităţi unei game diversificate de utilizatori.
IAS 1 prevede următoarea componenţă a unui set complet de situaţii financiare2:
2
Standardele Internaţionale de Raportare Financiară 2006, traducere, Editura CECCAR, Bucureşti, 2006, pag.720

14
 Contabilitate pentru manageri

a) un bilanţ;
b) un cont de profit şi pierdere;
c) o situaţie a modificărilor în capitalurile proprii care să reflecte fie:
- toate modificările capitalurilor proprii; fie
- modificările capitalurilor proprii, altele decât acelea provenind din tranzacţii cu
deţinătorii de capitaluri proprii care acţionează în calitatea lor de deţinători de
capitaluri proprii;
d) o situaţie a fluxurilor de trezorerie;
e) note cuprinzând un rezumat al politicilor contabile semnificative şi alte note
explicative.
IAS 1 stabileşte cerinţele generale privind forma şi conţinutul situaţiilor financiare, dar
lasă posibilitatea influenţării acestora de către cadrele legale în care îşi desfăşoară activitatea
entitatea. Astfel, standardele internaţionale de contabilitate adoptă concepţia de situaţii
financiare dereglementate, bazate pe concepţia minimului de informaţii fără a reglementa o
formă standard pentru elementele situaţiilor financiare.
Principala caracteristică a modului de prezentare a situaţiilor financiare constă în
faptul că IAS 1 nu impune o formă strictă a acestora, acesta rezumându-se numai la
enumerarea elementelor componente a situaţiilor financiare de bază. Aceste elemente în
viziunea IASB sunt: activele, datoriile, capitalurile proprii (bilanţ), veniturile şi cheltuielile
(contul de profit şi pierdere).

La nivelul Uniunii Europene, raportarea financiară trece printr-un proces de

armonizare, o dată cu formarea cadrului legislativ şi economic al Uniunii Europene. Astfel, în
anul 1978 a fost emisă Directiva a IV-a a Comunităţii Economice Europene (78/660/EEC).
Conform articolului 2 al Directivei a IV-a, conturile anuale trebuie să conţină:
- Bilanţul;
- Contul de profit şi pierdere; şi
- Anexa.
Directiva a IV-a a adoptat concepţia situaţiilor financiare reglementate bazate pe
concepţia maximului de informaţii: prevede scheme şi modele standard care definesc forma şi
formatul de prezentare a situaţiilor financiare.
Pentru a elimina divergenţele existente între prevederile Directivelor europene şi
prevederile standardelor internaţionale, Directiva a IV-a a suferit, în timp, o serie de
modificări care să permită comparabilitatea pentru societăţile care raportează conform IFRS,
dar au ca legislaţie de bază Directivele.

În prezent în România, formatul şi conţinutul situaţiilor financiare sunt prezentate în

Ordinul ministrului finanţelor publice (OMFP) nr. 1802/2014 care aprobă Reglementările
contabile conforme cu Directivele europene. Aceste reglementări prezintă scheme obligatorii
pentru Bilanţ şi Contul de profit şi pierdere preluate după modelul Directivei a IV-a, cu unele
modificări aduse conţinutului pentru a răspunde cerinţelor Standardelor internaţionale de
raportare financiară. Deasemenea, principalele aspecte legate de întocmirea și depunerea
situațiilor financiare anuale și a raportărilor contabile sunt prevăzute în OMFP 3781/2019.
Conform Ordinului 3781/2019, entitățile care la data întocmirii situațiilor financiare
nu depășesc două din următoarele criterii:
- total active: 1.500.000 lei,
- cifra de afaceri netă: 3.000.000 lei,
- număr mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar: 10
întocmesc situaţii financiare anuale care cuprind:

15
 Contabilitate pentru manageri

1. Bilanţ prescurtat
2. Cont prescurtat de profit şi pierdere.
Acestea vor fi însoțite de formularul “Date informative” și formularul “Situația activelor
imobilizate”.
Entitățile care la data bilanțului nu se încadrează în categoria microentităților și care
nu depăşesc limitele a două dintre următoarele criteriile de mărime:
- total active: 17.500.000 lei,
- cifra de afaceri netă: 35.000.000 lei,
- număr mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar: 50
întocmesc situaţii financiare anuale simplificate care cuprind:
1) Bilanţ prescurtat,
2) Cont de profit şi pierdere,
3) Note explicative la situaţiile financiare anuale simplificate.
Opţional, ele pot întocmi situaţia modificărilor capitalului propriu şi/sau situaţia fluxurilor de
trezorerie. Acest set al situațiilor financiare poate fi însoțit de formularul “Date informative”
și formularul “Situația activelor imobilizate”.
Entitățile care la data bilanţului depăşesc limitele a două dintre următoarele trei
criterii de mărime:
- total active: 17.500.000 lei,
- cifra de afaceri netă: 35.000.000 lei,
- număr mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar: 50
întocmesc situaţii financiare anuale care cuprind:
1. Bilanţ,
2. Cont de profit şi pierdere,
3. Situaţia modificărilor capitalului propriu,
4. Situaţia fluxurilor de trezorerie,
5. Notele explicative la situaţiile financiare anuale.

2.3. Structurile calitative ale situațiilor financiare: definiție,

recunoaștere, evaluare.

Structurile legate direct de evaluarea poziţiei financiare sunt activele, datoriile şi

capitalurile proprii.
(a) Un activ reprezintă o resursă controlată de către entitate ca rezultat al unor evenimente
trecute şi de la care se aşteaptă să genereze avantaje (beneficii) economice viitoare pentru
entitate.
(b) O datorie reprezintă o obligaţie actuală a entităţii ce decurge din evenimente trecute şi
prin decontarea căreia se aşteaptă să rezulte o ieşire de resurse care încorporează avantaje
(beneficii) economice.
(c) Capitalurile proprii reprezintă interesul rezidual al acţionarilor în activele unei entităţi
după deducerea tuturor datoriilor sale.
Definiţiile activelor şi datoriilor identifică toate caracteristicile esenţiale ale acestora,
dar nu încearcă să specifice criteriile ce trebuie îndeplinite înainte de a fi recunoscute în
bilanţ. Astfel, definiţiile includ şi elemente ce nu sunt recunoscute ca fiind active sau datorii
în bilanţ, deoarece nu satisfac criteriile de recunoaştere.

16
 Contabilitate pentru manageri

Structurile legate direct de evaluarea performanțelor financiare sunt veniturie şi

cheltuielile:
(a) Veniturile constituie creşteri ale avantajelor economice înregistrate pe parcursul perioadei
contabile sub formă de intrări sau creşteri ale activelor sau descreşteri ale datoriilor, care se
concretizează în creşteri ale capitalurilor proprii, altele decât cele rezultate din contribuţii ale
acţionarilor.
(b) Cheltuielile constituie diminuări ale avantajelor economice înregistrate pe parcursul
perioadei contabile, sub formă de ieşiri sau scăderi ale valorii activelor sau creşteri ale
datoriilor, care se concretizează în reduceri ale capitalurilor proprii, altele decât cele rezultate
din distribuirea acestora către acţionari.

Recunoaşterea elementelor (structurilor) în situaţiile financiare

Un element care corespunde definiţiei unei structuri a situaţiei financiare trebuie
recunoscut în cazul în care:
(a) este probabil ca orice avantaj economic viitor asociat să intre sau să iasă în sau din
entitate; şi
(b) elementul are un cost sau o valoare, care poate fi evaluat(ă) în mod credibil.
Un activ este recunoscut în bilanţ în momentul în care este probabilă realizarea unui
avantaj economic viitor de către entitate şi activul are un cost sau o valoare, care poate fi
evaluat(ă) în mod credibil.
O datorie este recunoscută în bilanţ atunci când este probabil că o ieşire de resurse,
purtătoare de avantaje economice, va rezulta din lichidarea unei obligaţii prezente, şi când
valoarea la care se va realiza această lichidare poate fi evaluată în mod credibil.
Veniturile sunt recunoscute în contul de profit şi pierdere atunci când a avut loc o
creştere a avantajelor economice viitoare aferente creşterii unui activ sau diminuării unei
datorii, iar această creştere poate fi evaluată credibil.
Cheltuielile sunt recunoscute în contul de profit şi pierdere atunci când a avut loc o
reducere a avantajelor economice viitoare, aferente diminuării unui activ sau creşterii unei
datorii, iar această reducere poate fi evaluată credibil.

Evaluarea elementelor (structurilor) situaţiilor financiare

Evaluarea este procesul prin care se determină valorile la care structurile situaţiilor
financiare vor fi recunoascute în bilanţ şi în contul de profit şi pierdere. Aceasta presupune
alegerea unei anumite baze de evaluare.
Diverse baze de evaluare sunt utilizate în situaţiile financiare în diverse combinaţii şi
grade de utilizare.
Bazele de evaluare sunt:
(a) Costul istoric
- activele sunt înregistrate la suma plătită în numerar sau echivalent al numerarului sau la
valoarea reală din momentul cumpărării lor;
- datoriile sunt înregistrate la valoarea echivalentelor obţinute în schimbul obligaţiei sau la
valoarea care se aşteaptă să fie plătită în numerar sau echivalent al numerarului pentru a
stinge datoriile, potrivit cursului normal al afacerilor
(b) Costul curent
- activele sunt înregistrate la suma plătită în numerar sau echivalent al numerarului care ar
trebui plătită dacă acelaşi activ sau unul asemănător ar fi achiziţionat în prezent
- datoriile sunt înregistrate la valoarea neactualizată în numerar sau echivalent al
numerarului, necesar pentru a deconta în prezent obligaţia
(c) Valoarea realizabilă

17
 Contabilitate pentru manageri

- activele sunt înregistrate la suma plătită în numerar sau echivalent al numerarului care
poate fi obţinută în prezent prin vânzarea normală a activelor
- datoriile sunt înregistrate la valoarea lor de decontare, adică valoarea neactualizată în
numerar sau echivalent al numerarului, necesar pentru a achita datoriile, potrivit cursului
normal al afacerilor
(d) Valoarea actualizată
- activele sunt înregistrate la valoarea actualizată a viitoarelor intrări de numerar, care
urmează să fie generate în derularea normală a activităţii întreprindeii.
- datoriile sunt înregistrate la valoarea actualizată a viitoarelor ieşiri de numerar care se
aşteaptă să fie necesară pentru a deconta datoriile, potrivit cursului normal al afacerilor
Baza de evaluare cel mai frecvent adoptată de entităţi în elaborarea situaţiilor
financiare este costul istoric. Acesta este, de obicei, combinat cu alte baze de evaluare.

2.4. Bilanţul: scheme şi modele

2.4.1. Bilanţul în viziunea Directivelor europene

Directiva a IV-a include reglementări ce vizează atât forma cât şi formatul situaţiilor
financiare, impunând conţinutul, forma şi formatul şi lăsând libertate de alegere limitată
legată de cumularea sau detalierea posturilor obligatorii prezentate în conţinutul Directivei
sau de alegerea uneia din schemele propuse. Astfel, este stabilită o ordine precisă a
elementelor pe care societatea trebuie să le prezinte, precum şi o denumire şi o terminologie
obligatorie a acestora.
Toate elementele prezentate în schemele obligatorii propuse în Directiva a VI-a
trebuie preluate în legislaţia naţională, fiind însă acceptate detalieri sau completări ale
acestora, dar cu respectarea structurii date de Directivă.
Directiva a IV-a impune un format detaliat pentru Bilanţ, acceptând şi un format
restrâns, pentru acele societăţi care nu depăşesc două din limitele criteriilor de mărime
(totalul Bilanţului, cifra de afaceri netă şi număr mediu de salariaţi). Formatul restrâns trebuie
obţinut prin cumularea valorilor elementelor detaliate, dar cu respectarea ordinii, numerotării
şi elementelor prevăzute în schemele obligatorii cu litere şi cifre romane.
Pentru bilanţ, Directiva a IV-a recomandă două scheme: sub formă de tablou
bilanţier sau de cont (orizontal) şi sub formă listă sau diferenţă (vertical).
Diferenţa dintre cele două scheme este reprezentată în special de ordinea de
prezentare a elementelor.
Prima schemă, cea sub formă de cont (descrisă în articolul 9) se întemeiază pe ecuaţia
de principiu:

ACTIV = CAPITAL PROPRIU + DATORII

Ordinea de succesiune a poziţiilor în activul bilanţului este, cea inversă lichidităţii

activelor: de la cele mai puţin lichide, cum sunt imobilizările necorporale, către
disponibilităţile băneşti, care îmbracă deja forma de bani. Cât priveşte ordinea de succesiune
a poziţiilor de capitaluri, ea este inversă exigibilităţii surselor de finanţare, începând cu
elementele capitalului propriu, continuând cu datoriile pe termen lung şi cu cele curent sau pe
termen scurt.

18
 Contabilitate pentru manageri

Cea de-a doua schemă, listă sau diferenţă a bilanţului (descrisă în articolul 10) se
întemeiază pe ecuaţia generală de echilibru:

ACTIV – DATORII = CAPITAL PROPRIU

În literatura de specialitate este recunoscută superioritatea formei listă deoarece se

poate realiza mai uşor analiza financiară, datoriile sunt prezentate în două categorii
temporale: termen lung/termen scurt şi sunt puşi în evidenţă anumiţi indicatori precum
„necesarul în fond de rulment” şi „capitaluri permanente” utilizaţi pentru determinarea
solvabilităţii, lichidităţii şi rentabilităţii.

BILANŢ
Directiva a – IV-a, articolul 9, Forma cont

ACTIV n n-1 PASIV n n-1

A. Capital subscris nevărsat A. Capitaluri proprii:
B. Cheltuieli de constituire I. Capital subscris
C. Active imobilizate: II. Prime de capital
I. Imobilizări III. Rezerve din
necorporale reevaluare
II. Imobilizări corporale IV. Rezerve
III. Imobilizări V. Rezultat reportat
financiare VI. Rezultatul
D. Active circulante: exerciţiului
I. Stocuri B. Provizioane:
II. Creanţe 1. Provizioane
III. Investiţii pentru pensii şi
IV. Disponibil obligaţii similare
E. Cheltuieli în avans şi 2. Provizioane
venituri amânate pentru impozite
F. Pierderea exerciţiului 3. Alte
provizioane
C. Datorii
D. Venituri în avans
şidatorii amânate
E. Profitul exerciţiului

BILANŢ
Directiva a – IV-a, articolul 10, Forma listă

POSTURI BILANŢIERE n n-1

A. Capital subscris nevărsat
B. Cheltuieli de constituire
C. Active imobilizate:
I. Imobilizări necorporale

19
 Contabilitate pentru manageri

II. Imobilizări corporale

III. Imobilizări financiare
D. Active circulante:
I. Stocuri
II. Creanţe
III. Investiţii
IV. Disponibil
E. Cheltuieli în avans şi venituri amânate
F. Datorii a căror valoare reziduală nu este superioară unui an
G. Active circulante (inclusiv E) care exced datoriilor cu durata reziduală mai
mică sau egală unui an
H. Mărimea totală a elementelor de activ după deducerea datoriilor a căror
durată reziduală nu este superioară unui an
I. Datorii a căror valoare reziduală este superioară unui an
J. Provizioane
1. Provizioane pentru pensii şi obligaţii similare
2. Provizioane pentru impozite
3. Alte provizioane
K. Venituri în avans şi datorii amânate
L. Capitaluri proprii
A. Capital subscris
II. Prime de capital
III. Rezerve din reevaluare
IV. Rezerve
V. Rezultat reportat
VI. Rezultatul exerciţiului

2.4.2. Bilanţul în viziunea IASB

Referenţialul internaţional cere o structură minimală a informaţiilor prezentate în

situaţiile financiare, structură ce poate fi apoi detaliată, în funcţie de specificul activităţii
fiecărei societăţi.
Problematica privind forma şi conţinutul bilanţului pe plan internaţional o regăsim în
prevederile standardului internaţional de contabilitate IAS 1 – Prezentarea situaţiilor
financiare revizuit în decembrie 2003, cu aplicabilitate începând cu data de 1 ianuarie 2005.
Acest standard nu prescrie ordinea sau formatul în care elementele trebuie să fie
prezentate şi lasă întreprinderilor posibilitatea de a proceda la alegeri. Astfel, bilanţul trebuie
să includă cel puţin elementele care să prezinte următoarele valori:
a) imobilizări corporale;
b) investiţii imobiliare;
c) imobilizări necorporale;
d) active financiare (fără valorile prezentate la punctele e, h, i);
e) investiţii financiare contabilizate prin metoda punerii în echivalenţă;
f) active biologice;
g) stocuri;
h) creanţe comerciale şi similare;
i) numerar şi echivalente de numerar;
j) datorii comerciale şi similare;

20
 Contabilitate pentru manageri

k) provizioane;
l) datorii financiare (excluzând sumele prezentate la punctele j şi k);
m) datorii şi creanţele pentru impozitul curent, după cum sunt definite în IAS 12
Impozitul pe profit;
n) datorii privind impozitele amânate şi creanţe privind impozitele amânate, după cum
sunt definite de IAS 12;
o) interes minoritare, prezentat în cadrul capitalurilor proprii; şi
p) capital emis şi rezerve atribuibile acţionarilor societăţii mamă.
De asemenea, IAS1 prevede că „bilanţul va include elemente-rând”, titluri şi
subtotaluri atunci când prezentarea lor este relevantă pentru înţelegerea poziţiei financiare a
entităţii.
O structură ilustrativă al Bilanţului se regăseşte în Ghidul de implementare a IAS 1,
care însoţeşte dar nu face parte din standard.
Bilanţul ilustrativ arată o cale în care poate fi prezentat un bilanţ care face distincţia
între elementele curente şi elementele pe termen lung. Se precizează că pot fi utilizate şi alte
forme de bilanţ la fel de potrivite, cu condiţia ca această disticţie să fie clară.
Acest model de Bilanţ în care elementele se clasifică în curente şi pe termen lung, este
util în efectuarea analizei financiare a entităţii din perspectiva evaluării lichidităţii şi
solvabilităţii acesteia.

BILANŢ
Ghid de implementare a IAS 1 – Prezentarea situaţiilor financiare
Elemente bilanţiere N N-1
ACTIVE
Active imobilizate
Imobilizări corporale
Fond comercial
Alte imobilizări necorporale
Investiţii în entităţi asociate
Alte investiţii disponibile pentru vânzare

Active curente
Stocuri
Creanţe comerciale
Alte active curente
Numerar şi echivalente de numerar

Total active
CAPITALURI PROPRII ŞI DATORII
Capitaluri proprii care pot fi atribuite acţionarilor societăţii-mamă
Capital social
Alte rezerve
Rezultat reportat

Interes minoritar

Total capitaluri proprii

Datorii pe termen lung

Împrumuturi pe termen lung
Impozit amânat
Provizioane pe termen lung
Total datorii pe termen lung

21
 Contabilitate pentru manageri

Datorii curente
Furnizori şi alte datorii asimilate
Împrumuturi pe termen scurt
Partea curentă a împrumuturilor pe termen scurt
Datorii privind impozitele curente
Provizioanele pe termen scurt
Total datorii curente

Total datorii

Total capitaluri proprii şi datorii

2.4.3. Bilanţul în viziunea reglementărilor din România

În prezent, Bilanţul este reglementat atât din punct de vedere al conţinutului, cât şi ca
formă şi format, prin OMFP nr. 1802/2014 privind aprobarea Reglementărilor contabile
privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate.
OMFP nr.1802/2014 prevede că întreprinderile care îndeplinesc la data bilanţului,
două din cele trei criterii de mărime indicate de Ministerul Finanţelor Publice, întocmesc
Bilanţ, iar cele care nu îndeplinesc aceste condiţii întocmesc Bilanţ prescurtat.
Se observă că reglementările contabile din ţara noastră au optat pentru o clasificare a
elementelor de activ conform criteriului lichidităţii, în active imobilizate şi active circulante,
şi nu pe clasificarea curent/non-curent. Conform reglementărilor aplicabile în prezent, în
categoria elementelor de activ circulant se pot include elemente a căror lichiditate este mai
mare de un an, de exemplu în elementul Creanţe sunt incluse atât cele care pot fi încasate
într-o perioadă mai mică de un an (în majoritatea cazurilor), cât şi cele care urmează să fie
încasate după o perioadă mai mare de un an (în cazuri mai rare). Dacă întreprinderea are
creanţe a căror perioadă de recuperare depăşeşte un an, atunci valoarea acestora trebuie
prezentată separat pentru fiecare element, pentru a respecta cerinţele prevăzute în IAS 1, dar
spre deosebire de acest standard creanţele rămân poziţionate în categoria Activelor circulante.
În ceea ce priveşte clasificarea datoriilor, normalizatorii contabili români au optat
pentru criteriul de clasificare curent/non-curent. Astfel, în Bilanţ apar prezentate separat
structurile de datorii ce trebuie plătite într-o perioadă mai mică de un an şi, respectiv, datorii
ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an.

BILANŢ
OMFP nr.1802/2014
Exerciţiul financiar
Preceden Curent
t
A. ACTIVE IMOBILIZATE
I. Imobilizări necorporale
1. Cheltuieli de constituire
2. Cheltuieli de dezvoltare
3. Concesiuni, brevete, licenţe, mărci comerciale, drepturi şi active similare,
dacă au fost achiziţionate cu titlu oneros
4. Active necorporale de exploatare și evaluare a resurselor minerale
5. Fondul comercial, în măsura în care acesta a fost achiziţionat cu titlu oneros
6. Avansuri şi imobilizări necorporale în curs de execuţie

22
 Contabilitate pentru manageri

II. Imobilizări corporale

1. Terenuri şi construcţii
2. Instalaţii tehnice şi maşini
3. Alte instalaţii, utilaje şi mobilier
4. Investiții imobiliare
5. Active corporale de exploatare și evaluare a resurselor minerale
6. Active biologice productive
7. Avansuri şi imobilizări corporale în curs de execuţie
III. Imobilizări financiare
1. Acţiuni deţinute la entităţile afiliate
2. Împrumuturi acordate entităţilor afiliate
3. Interese de participare
4. Împrumuturi acordate entităţilor de care compania este legată în virtutea
intereselor de participare
5. Investiţii deţinute ca imobilizări
6. Alte împrumuturi

B. ACTIVE CIRCULANTE
I. Stocuri
1. Materii prime şi materiale consumabile
2. Producţia în curs de execuţie
3. Produse finite şi mărfuri
4. Avansuri
II. Creanţe (Sumele care urmează să fie încasate după o perioada mai mare de
un an trebuie prezentate separat pentru fiecare element.)
1. Creanţe comerciale
2. Sume de încasat de la entităţile afiliate
3. Sume de încasat de la entităţile de care compania este legată în virtutea
intereselor de participare
4. Alte creanţe
5. Capital subscris şi nevărsat
III. Investiţii pe termen scurt
1. Acţiuni deţinute la entităţile afiliate
2. Alte investiţii pe termen scurt
IV. Casa şi conturi la bănci

C. CHELTUIELI ÎN AVANS

D. DATORII: sumele care trebuie plătite într-o perioadă de până la un an

1. Împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni, prezentându-se separat
împrumuturile din emisiunea de obligaţiuni convertibile
2. Sume datorate instituţiilor de credit
3. Avansuri încasate în contul comenzilor
4. Datorii comerciale – furnizori
5. Efecte de comerţ de plătit
6. Sume datorate entităţilor afiliate
7. Sume datorate entităţilor de care compania este legată în virtutea intereselor
de participare
8. Alte datorii, inclusiv datoriile fiscale şi datoriile privind asigurările sociale.

E. ACTIVE CIRCULANTE NETE/DATORII CURENTE NETE

F. TOTAL ACTIVE MINUS DATORII CURENTE

G. DATORII: sumele care trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an

1. Împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni, prezentându-se separat
împrumuturile din emisiunea de obligaţiuni convertibile

23
 Contabilitate pentru manageri

2. Sume datorate instituţiilor de credit

3. Avansuri încasate în contul comenzilor
4. Datorii comerciale – furnizori
5. Efecte de comerţ de plătit
6. Sume datorate entităţilor afiliate
7. Sume datorate entităţilor de care compania este legată în virtutea intereselor
de participare
8. Alte datorii, inclusiv datoriile fiscale şi datoriile privind asigurările sociale.

H. PROVIZIOANE
1. Provizioane pentru litigii
2. Provizioane pentru garanții acordate clienților
3. Provizioane pentru pensii şi obligaţii similare
4. Provizioane pentru impozite
5. Alte provizioane

I. VENITURI ÎN AVANS

J. CAPITALURI PROPRII
I. Capital subscris
1. Capital subscris vărsat
2. Capital subscris nevărsat
II. Prime de capital
III. Rezerve din reevaluare
IV. Rezerve
1. Rezerve legale
2. Rezerve statutare sau contractuale
3. Alte rezerve
V. Profitul sau pierderea reportat(ă)
VI. Profitul sau pierderea exerciţiului financiar

2.5. Contul de profit şi pierdere: scheme şi modele

2.5.1. Contul de profit şi pierdere în viziunea Directivelor europene

Directiva a IV-a instituie scheme obligatorii pentru prezentarea Contului de profit şi

pierdere (Contului de rezultate). Totuşi, datorită particularităţilor economice, financiare,
juridice şi culturale ale fiecărei ţări europene, obligativitatea prezentării standardizate a
contului de rezultate se manifestă prin posibilitatea de opţiune între mai multe scheme de
Cont de profit şi pierdere.
Confluenţa în spaţiul Uniunii Europene a tradiţiei contabile franco-germane, bazată de
preferinţa prezentării cheltuielilor şi veniturilor după natura lor economică cu modelul anglo-
saxon, care privilegiază abordarea cheltuielilor şi veniturilor pe funcţii ale întreprinderii, a
făcut ca Directiva a IV-a să considere de competenţa statelor membre alegerea între cele două
clasificări a cheltuielilor şi veniturilor prezentate în Contul de profit şi pierdere.
În Directivă sunt prevăzute patru scheme de prezentare pentru Contul de profit şi
pierdere, care diferă în funcţie de modul de clasificare a cheltuielilor de exploatare şi în
funcţie de ordinea prezentării elementelor.

24
 Contabilitate pentru manageri

Modele Contului de profit şi pierdere după forma de prezentare, pot fi:

- sub formă de listă (articolele 23 şi 25), prin deducerea cheltuielilor din venituri pentru
a arăta modul de formare a rezultatului;
- sub formă de cont sau tabelară (articolele 24 şi 26), cu prezentarea cheltuielilor şi
pierderilor în partea stângă şi a veniturilor şi profiturilor în partea dreaptă.
În funcţie de modul de clasificare a cheltuielilor, în modelele de prezentare ale
Contului de profit şi pierdere, se pot întâlni:
- structurarea cheltuielilor după originea sau natura economică a lor (articolele 23 şi
24);
- structurarea cheltuielilor după destinaţia lor sau funcţiile întreprinderii (articolele 25
şi 26)
Diferenţierea modului de clasificare apare doar în cazul cheltuielilor de exploatare. În
clasificarea după natura economică apar elemente precum: cheltuieli cu materii prime şi
consumabil, alte cheltuieli externe, cheltuieli cu personalul, corecţii de valoare ale activelor şi
alte cheltuieli de exploatare. În clasificarea după destinaţie apar elemente precum: cheltuieli
de producţie, cheltuieli de distribuţie, cheltuieli generale administrative.

CONT DE PROFIT ŞI PIERDERE

Directiva a – IV-a, Forma listă – clasificare după natură
ELEMENTE N N-1
1. Cifra de afaceri netă
2. Variaţia stocurilor de produse finite şi produse în curs de fabricaţie
3. Lucrări efectuate de întreprindere pentru ea însăşi şi trecute în activ
4. Alte venituri din exploatare
5. a) Cheltuieli cu materiile prime şi consumabile
b) Alte cheltuieli externe
6. Cheltuieli cu personalul
a) Salarii
b) Cheltuieli sociale, cu menţionarea distinctă a celor referitoare la pensii
7. a) Corecţiile de valoare pentru cheltuielile de instalare şi pentru imobilizările
corporale sau necorporale
b) Corecţiile de valoare pentru elementele de activ circulant
8. Alte cheltuieli de exploatare
9. Venituri provenind din participaţii cu menţionarea separată a celor provenind
din întreprinderile legate
10. Venituri provenind din alte investiţii şi din creanţe ce fac parte din activele
imobilizate, cu menţionarea separată a celor provenind din întreprinderile
legate
11. Alte dobânzi şi venituri asimilate, cu menţionarea separată a celor provenind
din întreprinderile legate
12. Corecţiile de valoare pentru imobilizările financiare şi pentru valorile
mobiliare care fac parte din activul circulant
13. Dobânzile şi cheltuieli asimilate, cu menţionarea separată a celor privind
întreprinderile legate
14. Impozite pe rezultatul provenit din activităţile de bază
15. Rezultatul provenit din activităţile de bază, dupa impozitare
16. Venituri extraordinare
17. Cheltuieli extraordinare
18. Rezultatul extraordinar
19. Impozite pe rezultatul extraordinar
20. Alte impozite ce nu apar în elementele de mai sus
21. Rezultatul exerciţiului

25
 Contabilitate pentru manageri

CONT DE PROFIT ŞI PIERDERE

Directiva a – IV-a, Forma listă – clasificare după destinaţie
ELEMENTE N N-1
1. Cifra de afaceri netă
2. Costul vânzărilor (inclusiv ajustările de valoare)
3. Marja brută
4. Costuri de distribuţie (inclusiv ajustările de valoare)
5. Cheltuielile generale administrative (inclusiv ajustările de valoare)
6. Alte venituri de exploatare
7. Venituri provenind din participaţii cu menţionarea separată a celor provenind
din întreprinderile legate
8. Venituri provenind din alte investiţii şi din creanţe ce fac parte din activele
imobilizate, cu menţionarea separată a celor provenind din întreprinderile
legate
9. Alte dobânzi şi venituri asimilate, cu menţionarea separată a celor provenind
din întreprinderile legate
10. Corecţiile de valoare pentru imobilizările financiare şi pentru valorile mobiliare
care fac parte din activul circulant
11. Dobânzile şi cheltuieli asimilate, cu menţionarea separată a celor privind
întreprinderile legate
12. Impozite pe rezultatul provenit din activităţile de bază
13. Rezultatul provenit din activităţile de bază, după impozitare
14. Venituri extraordinare
15. Cheltuieli extraordinare
16. Rezultatul extraordinar
17. Impozite pe rezultatul extraordinar
18. Alte impozite ce nu apar în elementele de mai sus
19. Rezultatul exerciţiului

2.5.2. Contul de profit şi pierdere în viziuea IASB

Pe plan internaţional, problematica referitoare la contul de profit şi pierdere este

tratată în cuprinsul standardului IAS 1 – Prezentarea situaţiilor financiare, revizuit în
decembrie 2003.
Aceast standard prevede că structura şi conţinutul contului de profit şi pierdere,
trebuie să includă, cel puţin, elemente – rânduri care să prezinte următoarele valori3:
a) veniturile;
b) costurile de finanţare;
c) partea din profitul sau pierderea aferent(ă) entităţilor asociate şi asocierilor în
participaţie, contabilizată prin metoda punerii în echivalenţă;
d) cheltuielile cu impozite şi taxe;
e) o sumă unică cuprinzând totalul profiturilor sau pierderilor postimpozitare din
activităţile întrerupte şi profiturilor sau pierderilor recunoscute la evaluarea la
valoarea justă minus costul de vânzare sau la cedarea activelor sau grupului
(grupurilor) care constituie activităţi întrerupte; şi
f) profitul sau pierderea.
3
Standardele Internaţionale de Raportare Financiară 2006, traducere, Editura CECCAR, Bucureşti, 2006, pag.735

26
 Contabilitate pentru manageri

De asemenea, IAS 1 solicită prezentarea în contul de profit şi pierdere a alocărilor din

profit pentru interesele minoritare şi pentru deţinătorii de capital în societatea-mamă.
IAS 1 cere ca structura minimală a Contului de profit şi pierdere să fie completată cu
alte elemente-rânduri, titluri şi subtotaluri atunci când o astfel de prezentare este relevantă
pentru înţelegerea performanţelor financiare ale entităţii şi ajută la anticiparea rezultatelor
viitoare. Factorii ce trebuie avuţi în vedere în această detaliere se referă la pragul de
semnificaţie, la natura şi la funcţia diferitelor componente de venituri şi cheltuieli. Trebuie
avută în vedere şi cerinţa privind necompensarea elementelor de venituri şi cheltuieli.

CONT DE PROFIT ŞI PIERDERE

(ilustrează clasificarea cheltuielilor după destinaţie)
Ghid de implementare a IAS 1 – Prezentarea situaţiilor financiare
N N-1
Venituri

Costul vânzărilor
Marja brută
Alte venituri
Costuri de distribuţie
Cheltuieli administrative
Alte cheltuieli
Costuri de finanţare
Partea din profit pentru entităţile asociale
Profit înainte de impozitare
Cheltuieli cu impozitul pe profit
Profitul perioadei
Repartizabil:
Acţionarilor societăţii-mamă
Interesului minoritar

CONT DE PROFIT ŞI PIERDERE

(ilustrează clasificarea cheltuielilor după natură)
Ghid de implementare a IAS 1 – Prezentarea situaţiilor financiare
N N-1
Venituri

Alte venituri
Variaţia stocurilor de produse finite şi producţie în curs de execuţie
Producţia realizată de către entitate şi capitalizată
Materii prime şi consumabile utilizate
Cheltuieli cu beneficiile angajaţilor
Cheltuieli cu amortizarea şi deprecierea

27
 Contabilitate pentru manageri

Deprecierea imobilizărilor corporale

Alte cheltuieli
Costuri de finanţare
Partea din profit pentru entităţile asociale
Profit înainte de impozitare
Cheltuieli cu impozitul pe profit
Profitul perioadei
Repartizabil:
Acţionarilor societăţii-mamă
Interesului minoritar
2.5.3. Contul de profit şi pierdere în viziunea reglementărilor din
România

În prezent, Contul de profit şi pierdere este reglementat atât din punct de vedere al
conţinutului, cât şi ca formă şi format, prin OMFP nr. 1802/2014 privind aprobarea
Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile
financiare anuale consolidate.
Cu scopul de a fi în conformitate cu standardele internaţionale de raportare financiară
şi având în vedere că formatul impus clasifică elementele după natură, această reglementare
include între notele explicative Nota 4 prin care se face analiza rezultatului din exploatare
pornind de la clasificarea cheltuielilor după funcţie.

CONT DE PROFIT ŞI PIERDERE

OMFP nr.1802/2014
Exerciţiul financiar
Denumirea indicatorului Preceden curent
t
1. Cifra de afaceri netă
2. Variația stocurilor de produse finite şi a producției în curs de execuție
3. Producția realizată de entitate pentru scopurile sale proprii şi capitalizată
4. Alte venituri din exploatare
5. a) Cheltuieli cu materiile prime şi materialele consumabile
b) Alte cheltuieli externe
6. Cheltuieli cu personalul:
a) Salarii şi indemnizații
b) Cheltuieli cu asigurările sociale, cu indicarea distinctă a celor
referitoare la pensii
7. a) Ajustări de valoare privind imobilizările corporale şi imobilizările
necorporale
b) Ajustări de valoare privind activele circulante, în cazul în care acestea
depășesc suma ajustărilor de valoare care sunt normale în entitatea în cauză
8. Alte cheltuieli de exploatare
9. Venituri din interese de participare, cu indicarea distinctă a celor obținute de la
entităţile afiliate
10. Venituri din alte investiţii şi împrumuturi care fac parte din activele
imobilizate, cu indicarea distinctă a celor obținute de la entităţile afiliate
11. Alte dobânzi de încasat şi venituri similare, cu indicarea distinctă a celor
obținute de la entităţile afiliate
12. Ajustări de valoare privind imobilizările financiare şi investiţiile deţinute ca
active circulante
13. Dobânzi de plătit şi cheltuieli similare, cu indicarea distinctă a celor privind

28
 Contabilitate pentru manageri

entităţile afiliate
14. Impozitul pe profit
15. Profitul sau pierderea după impozitare
16. Alte impozite neprezentate la elementele de mai sus
17. Profitul sau pierderea exerciţiului financiar

2.6. Situaţia fluxurilor de trezorerie

2.6.1. Conceptul de trezorerie

Bilanţul şi Contul de profit şi pierdere au reprezentat, pentru o perioadă de timp, sursa

principală de informaţii referitoare la activitatea unei întreprinderi.
Bilanţul prezintă soldul lichidităţilor şi echivalentelor de lichidităţi ale întreprinderii la
începutul şi sfârşitul exerciţiului financiar, putându-se astfel preciza dacă valorile acestora au
crescut sau au scăzut în cursul perioadei. Dar, Bilanţul nu indică cauza variaţiei soldurilor
lichidităţilor şi echivalentelor de lichidităţi pe parcursul exerciţiului.
Contul de profit şi pierdere prezintă informaţii privind veniturile, cheltuielile şi
rezultatele diferitelor activităţi privind sursele şi utilizările lichidităţilor şi echivalentelor de
lichidităţi, dar nici această situaţiei financiară nu explică cauzele acestor variaţii.
În cazul contabilităţii de angajamente se menţine decalajul în timp dintre momentul
recunoaşterii veniturilor în contabilitate şi cel al încasării acestora, respectiv momentul
recunoaşterii cheltuielilor în contabilitate şi cel al plăţii lor. Astfel, apare necesitatea
existenţei unei situaţii financiare care să prezinte astfel de fluxuri, cunoscute sub numele de
încasări şi plăţi, în cursul perioadei. Această situaţie este Situaţia fluxurilor de trezorerie
care arată sursele de provenienţă a lichidităţilor şi cum au fost ele utilizate, explicând cauzele
variaţiei lor.

2.6.2. Situaţia fluxurilor de trezorerie în viziunea IASB

În viziunea internaţională, IASB prezintă problematica Situaţiei fluxurilor de

trezorerie prin standardul internaţional de contabilitate IAS 7 - Situaţiile fluxurilor de
numerar, revizuit în1994, care a urmat majoritatea regulilor standardelor FASB.
Situaţiile fluxurilor de trezorerie trebuie să prezinte fluxurile de trezorerie ale
exerciţiului clasificate în activităţi de exploatare, de investiţii şi de finanţare.
1) Fluxurile de trezorerie generate de activităţile de exploatare sunt, în general,
consecinţa principalelor activităţi generatoare de venituri ale întreprinderii şi, ca urmare, ele
rezultă din tranzacţiile şi alte elemente care concură la formarea rezultatului net.
Metodele de prezentare a fluxurilor de trezorerie referitoare la activităţile de
exploatare pot fi:

29
 Contabilitate pentru manageri

- fie metoda directă, conform căreia informaţiile furnizate se referă la încasări şi plăţi
în mărimile lor brute;
- fie metoda indirectă, conform căreia rezultatul este corectat pentru a ţine cont de
influenţa operaţiilor care nu au un caracter monetar, de elementele de venituri şi
cheltuieli asociate fluxurilor de trezorerie care vizează activităţile de investiţii sau de
finanţare, de influenţa variaţiilor elementelor necesarului în fond de rulment asupra
trezoreriei.
2) Fluxurile de trezorerie generate de activităţi de investiţii oferă informaţii privind
maniera în care întreprinderea îşi asigură perenitatea şi creşterea.
3) Fluxuri de trezorerie generate de activităţile de finanţare sunt rezultatul
activităţilor care antrenează schimbări în mărimea şi structura capitalurilor proprii şi
împrumutate ale întreprinderii.
Standardul IAS 7 precizează că suma în sens algebric a celor trei fluxuri de trezorerie
trebuie să fie egală cu variaţia de trezorerie calculată ca diferenţă între trezoreria la
închiderea exerciţiului şi trezoreria la deschiderea exerciţiului.

2.6.3. Situaţia fluxurilor de trezorerie în viziunea reglementărilor din

România

În prezent, această situaţie financiară este reglementată din punct de vedere al formei
şi formatului, prin OMFP nr. 1802/2014 privind aprobarea Reglementărilor contabile privind
situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate.

SITUAŢIA FLUXURILOR DE NUMERAR

Metoda directă
OMFP nr.1802/2014
Exerciţiul financiar
Denumirea indicatorului Precedent Curent

Fluxuri de numerar din activităţi de exploatare

+ Încasări de la clienţi
- Plăţi către furnizori şi angajaţi
- Dobânzi plătite
- Impozit pe profit plătit
+ Încasări din asigurarea impotriva cutremurelor
= Numerar net din activităţi de exploatare
Fluxuri de numerar din activităţi de investiţie
- Plăţi pentru achiziţionarea de acţiuni
- Plăţti pentru achiziţionarea de imobilizări corporale
+ Încasări din vânzarea de imobilizări corporale
+ Dobânzi încasate
+ Dividende încasate
= Numerar net din activităţi de investiţie
Fluxuri de numerar din activităţi de finanţare
+ Încasări din emisiunea de acţiuni
+ Încasări din împrumuturi pe termen lung
- Plata datoriilor aferente leasing-ului financiar
- Dividende plătite
= Numerar neta din activităţi de finanţare
Creşterea netă a numerari şi echivalentelor de numerar
Numerar şi echivalente de numerar la începutul exerciţiului financiar
Numerar şi echivalente de numerar la sfârşitul exerciţiului financiar

30
Contabilitate pentru manageri

31