Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Consumul capitalului fix se realizeazǎ în mai multe acte de producţie, în decursul unei
anumite perioade de timp, regǎsindu-se în costul producţiei prin amortizare.
Consumul capitalului circulant are loc într-un singur act de producţie şi se regǎseşte în
costul de producţie prin valoarea sa integralǎ.
Consumul factorului natural (pǎmântul) se regǎseşte în costul producţiei prin suma de bani
plǎtitǎ de întreprinzǎtor pentru dobândirea şi folosirea lui (chirie, arendǎ).
În primul rând, se manifestǎ tendinţa de evidenţiere distinctǎ a mai multor feluri de cost,
ca pǎrţi componente ale cheltuielilor de producţie, fapt ce oglindeşte actualitatea
calculului economic chiar pe domenii relativ restrânse ale activitǎţii. Astfel, tot mai
Abordǎri frecvent se folosesc şi se calculeazǎ: costul informaţiei, costul salarial, costul timpului,
contemporane ale costul ecologic, costul ştiinţei, costul instruirii şi al producerii de idei etc.
problematicii costului
de producţie În al doilea rând, costul de producţie se analizeazǎ şi se urmǎreşte în contextul dinamic al
interdependenţelor dintre ramuri, subramuri, dintre agenţi economici, încât ceea ce într-un
1
loc constituie preţ de vânzare al produselor respective, în altul el reprezintã costul
factorilor achiziţionaţi. Ca urmare, schimbǎrile de preţuri se pot transmite în lanţ, ca efect
propagat, în costuri.
Costul explicit constǎ din acele cheltuieli necesare fǎcute cu procurarea factorilor de
producţie din afara întreprinderii şi pe care aceasta le efectueazǎ pentru fiecare ciclu de
Cost explicit şi producie.
cost implicit
Costul implicit – acele cheltuieli inerente producţiei care nu presupun plǎţi cǎtre terţi, ele
fǎcându-se pe seama resurselor proprii ale unitǎţii în cauzǎ (amortizarea, plata muncii
2
proprietarului şi a întreprinzǎtorului, dobânda cuvenitǎ capitalului propriu), şi care reprezintǎ,
în fapt, componente ale profitului normal.
Costul contabil cuprinde costul explicit şi amortizarea, aceasta din urmǎ fǎcând parte din
costul implicit.
Schematic, componentele structurale ale costului de producţie se prezintǎ astfel:
Costul productiei
Valoarea produciei Q pv
Cost contabil Profit normal Profit economic
Profit total
a. costuri simple care pot fi urmǎrite pe elementele primare (materii prime, salarii
plǎtite pentru un anume produs sau proces tehnologic);
b. costuri complexe, care grupeazǎ mai multe costuri simple, fǎrǎ ca acestea sǎ devinǎ
operaţionale (reparaţii capitale)
3
În funcţie de momentul consumului factorilor şi de cel al efectuǎrii cheltuielilor:
a. costuri curente, aferente perioadei în care are loc producerea şi desfacerea bunului;
In funcţie de locul care le genereazǎ (pe articole de calculaţie), structura costului se prezintǎ
astfel:
a) materii prime şi materiale de bazǎ
b) salarii directe
I. CHELTUIELI DIRECTE (a + b)
f) cheltuieli de desfacere
IV COST COMPLET COMERCIAL (III + f)
Costul variabil (CV) reprezintǎ acele cheltuieli care, privite în totalitatea lor, sunt variabile, în
funcţie de cantitatea de produse obţinute. Costul variabil este o funcţie crescǎtoare de
volumul producţiei: CV=f(Q). Unele cheltuieli variabile se schimbǎ strict proporţional odatǎ cu
producţia (cheltuielile cu materiile prime, cu salariile directe etc). Alte cheltuieli variabile nu
se modificǎ strict proporţional cu modificarea producţiei.
4
Costul total (CT) reprezintǎ suma costurilor fixe şi variabile. Deci, CT=CF+CV. Modificarea
costului total este determinatǎ numai de schimbǎrile costului variabil.
CT 1−CT 0
ΔC T
C T 1 −CT 0 259 .200−180 . 000 79200
Costul C m= = = = =6 . 600
ΔQ Q 1 −Q 0 72−60 12
marginal Q 1−Q 0
dCT
dQ→0 ⇒Cm=
Pentru dQ =
'
f (Q ) , adicǎ derivata de ordinul I a funcţiei de
cost n raport de volumul producţiei.
CF CV CT
CFM= ; CVM = ; CTM = .
Q Q Q
Costurile medii
sau unitare Costurile medii (fix, variabil, total) se calculeazǎ prin raportarea costurilor globale respective
la cantitatea de bunuri produse. Mǎrimea costului pentru întreaga producţie (CT), dintr-un
domeniu sau altul, este în dependenţǎ de cantitatea de produse obţinute (Q) şi de costul
unitar sau mediu (CM). Deci, CT=f(Q,CM). Funcţia de cost leagǎ costul de producţie de
cantitǎţile produse în condiţii optimale.
Mǎrimea costului mediu sau pe unitatea de produs variazǎ în timp şi spaţiu, astfel: a) de la un
produs la altul, în funcţie de specificul fiecǎruia, de factori consumaţi; b) în cazul unuia şi
aceluiaşi bun, de la un producǎtor la altul; c) la unul şi acelaşi producǎtor de la o perioadǎ la
alta, în dependenţǎ de modificǎrile în dotarea tehnicǎ, în nivelul de calificare al lucrǎtorilor, în
organizare şi conducere etc.
5
De asemenea, tipurile de costuri menţionate au un comportament diferit în funcţie de
mǎrimea volumului producţiei. Astfel, în cazul creşterii volumului producţiei se pot înregistra
urmǎtoarele evoluţii: a) costul fix global rǎmâne constant, în timp ce costul fix mediu se
micşoreazǎ; b) costul global variabil creşte, în timp ce costul mediu variabil se poate reduce;
c) costul global total se mǎreşte, iar costul mediu total se poate micşora.
Pentru aceasta vom lua un exemplu: în vederea folosirii unei cantitǎţi crescânde dintr-un
produs oarecare, un producǎtor va trebui sǎ suporte urmǎtoarele costuri:
Costuri
1600 globale
Costul total
1400 global (CT)
1200
1000
Costul variabil
800 global (CV)
600
400
Costul fix global (CF)
200
Q
0 1 2 3 4 5 6
6
Costul fix mediu se micşoreazǎ, deoarece volumul global (constant) al costului fix se
raporteazǎ la o cantitate crescândǎ a producţiei obţinute. Curbele costului variabil mediu,
costului total mediu şi a costului marginal încep prin descreştere, trecând printr-un minim,
dupǎ care cunosc, şi ele, tendinţa de creştere. Curba costului marginal trece prin punctul
minim al curbei costului mediu total şi costului mediu variabil. Deci, Cm=minim CV şi Cm =
minim CTM
CTM 80 Cm
CVM CTM
CFM 70
Cm 60 CVM
50
40 M
30
M`
20
10 CFM
0 Q
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Cantitate
În general, curbele costurilor nu sunt identice, deoarece existǎ condiţii de cost diferenţiate,
atât de la o întreprindere la alta, cât şi de la o perioadǎ la alta. Condiţiile de cost diferenţiate
sunt reprezentate de înzestrarea cu factori a întreprinderilor şi de eficienţǎ diferitǎ în
utilizarea lor. Relaţiile economice internaţionale pot, la rândul lor, sǎ exercite anumite
influenţe asupra costurilor. Existǎ pǎrerea cǎ mişcǎrile libere de mânǎ de lucru şi de capitaluri
între diferitele ţǎri genereazǎ tendinţa de egalizare a costurilor.
7
În vederea maximizǎrii profitului, producǎtorul trebuie sǎ minimizeze costurile de
producţie şi, deci, sǎ obţinǎ rezultate cât mai mari posibile de pe urma utilizǎrii factorilor
de producţie. Cunoaşterea ştiinţificǎ a acestui proces de minimizare a costului necesitǎ
luarea în considerare a mai multor elemente. În primul rând, limitele resurselor de materii
prime şi energie, ale resurselor economice în general, îndeamnǎ la raţionalitate în utilizarea
lor.
Problema În al doilea rând, minimizarea costului de producţie are un rol determinant în maximizarea
minimizǎrii profitului. La un nivel dat al preţului de vânzare, diminuarea costului duce la creşterea
costurilor profitului, dupǎ cum ridicarea nivelului preţului de vânzare, presupunând neschimbat
costul de producţie, atrage dupǎ sine sporirea profitului obţinut.
Importanţa reducerii costului pentru maximizarea profitului creşte şi mai mult dacǎ ţinem
seama de faptul cǎ, în economia de piaţǎ, producǎtorii (cu excepţia monopolurilor) n-au
posibilitatea sǎ acţioneze dupǎ dorinţa lor nici asupra preţurilor factorilor de producţie pe
care-i cumpǎrǎ şi nici asupra preţurilor la care-şi vând propriile mǎrfuri. De aceea, în
condiţiile concurenţei, în vederea obţinerii unui profit cât mai ridicat, producǎtorii
acţioneazǎ asupra costului, în sensul reducerii lui.
În al treilea rând, nivelul mai redus al consumului de factori şi, pe aceastǎ baza,
posibilitatea ca încasǎrile sǎ fie mai mari decât costurile, constituie motivaţia transferului
de resurse spre anumite ramuri, care duce la mǎrirea ofertei; în acest fel, costul de
producţie influenţeazǎ oferta de bunuri. De fapt, costurile care influenţeazǎ oferta sunt
costurile marginale, care cǎlǎuzesc reacţiile şi deciziile producǎtorilor. În mǎsura în care
acţioneazǎ asupra ofertei, costul influenţeazǎ preţul concurenţial. Diminuarea costului pe
unitatea de efect util constituie baza obiectivǎ a micşorǎrii preţurilor şi tarifelor şi, deci, a
creşterii puterii concurenţiale a firmei.
Pragul de rentabilitate. În cadrul relaţiei dintre costul de producţie şi profit este necesar sǎ
se cunoascǎ şi pragul de rentabilitate sau punctul mort al întreprinderii; el indicǎ volumul
de producţie sau cifra de afaceri de la care, pornind, producǎtorul obţine profit. În acest
“punct”, încasǎrile totale ale întreprinderii (It), obţinute prin vânzarea produselor
respective, sunt egale cu costul total global (CT), iar profitul (Pr) este nul. Astfel, pragul de
rentabilitate poate fi exprimat prin relaţiile: It=CT ⇒ Profit=0
Pragul de
rentabilitate It=Q⋅pv ; Q⋅CTM=CT ⇒
Q CTM
Q⋅pv=Q⋅CTM ⇒ pv= =CTM
Q iar profitul unitar (Pu) = 0
în care: pv= preţul de vânzare unitar; Qr= cantitatea de produse corespunzǎtoare pragului
de rentabilitate; CTM= costul total mediu; Pu= profit unitar.
8
este un concept pe termen scurt.
În funcţie de modul în care evolueazǎ costul variabil total (CV), se disting douǎ modalitǎţi
de determinare a nivelului pragului de rentabilitate: liniarǎ şi neliniarǎ.
Metoda liniarǎ are loc în ipoteza în care costul variabil total evolueazǎ direct proporţional
cu volumul producţiei. În acest caz, toate elementele producţiei exprimǎ relaţii liniare şi se
reprezintǎ grafic prin linii drepte.
It
Incasari
totale CT
Profit
R CV
Cost CF
total Pierderi
global
Q
qr
Pv qr=CF+CVMqr
Volumul de Pv qr−CVM⋅qr =CF CF
producţie ce qr=
defineşte pragul ( P v−CVM )⋅qr=CF ⇒ Pv −CVM
de rentabilitate
Producţia qr reprezintǎ volumul critic al producţiei, corespunzǎtor pragului de rentabilitate
sau punctului critic (sau “mort”). Din grafic se observǎ cǎ: - în intervalul în care costurile
totale depǎşesc încasǎrile totale, se înregistreazǎ pierderi; intersecţia celor douǎ drepte – a
încasǎrilor totale şi cea a costurilor totale – marcheazǎ pragul de rentabilitate (când
profitul este nul); de la punctul în care încasǎrile depǎşesc cheltuielile, întreprinderea
obţine profit.
Metoda neliniarǎ are loc în situaţia în care costul variabil total are o evoluţie
neproporţionalǎ faţǎ de volumul producţiei, aşa cum, de fapt, se întâmplǎ în realitate.
Evoluţia neproporţionalǎ a costului variabil imprimǎ şi costului total global o evoluţie
neliniarǎ.
9
CT
It
Pierderi
Pierderi Profit
Pragul de
rentabilitate
CF
inferior
Q
Pragul de Prag de Prag de
rentabilitate rentabilitate rentabilitate
inferior superior
superior
Fig. 4. Pragul de rentabilitate (metoda nelinearǎ)
10
maxim. Evidenţierea optimului producǎtorului necesitǎ luarea în considerare şi
a conceptului de încasǎri sau venituri din vânzǎri. Încasǎrile pot fi şi ele totale,
medii şi marginale.
Conceptul de Încasarea totalǎ (It) reprezintǎ suma totalǎ obţinutǎ în urma desfacerii
încasare; tipuri producţiei respective; ea se determinǎ ca produs între cantitǎţile totale vândute
de încasǎri şi preţul de vânzare unitar:
It=Pv⋅Q .
It P Q
IM= = v =Pv .
Q Q
Încasarea marginalǎ (Im) reprezintǎ variaţia încasǎrii totale, antrenatǎ de cǎtre
o variaţie infinit de micǎ a cantitǎţii vândute; ea se poate exprima ca spor de
încasare pe unitatea suplimentarǎ de cantitate vândutǎ (Q):
Δ It It 1 −It 0
Im= = ; pt . ΔQ →0⇒ Im=f (It ).
ΔQ Q1 −Q0
Sporirea producţiei atrage dupǎ sine atât creşterea costului global total, cât şi a
încasǎrilor totale.
Condiţia de Profitul obţinut este maxim atunci când încasarea marginalǎ este egalǎ cu
maximizare a costul marginal. În acest caz, se obţine o diferenţǎ maximǎ între totalul
încasǎrilor şi costurile globale totale. Ca urmare, întreprinzǎtorul va fi interesat
profitului
sǎ-şi dimensioneze volumul producţiei numai la acel nivel la care costul
marginal este egal cu încasarea (venitul) marginalǎ.
11
Construirea curbei ofertei producǎtorului
Cm
CTM
Curba ofertei
producǎtorului
12
productivitatea medie are nivelul cel mai ridicat. Grafic, relaţia cost-
productivitate se prezintǎ astfel (fig. 6):
Pm
PM
Relaţia cost-
productivitate
PM
0 Q
Pm
Cm
Cm
CTM
CTM
0 Q
13
CTM
CTM1
CTM2 CTM3
SME
15