ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ

,,RADU MIRON” VASLUI

L U C R A R E de D I P L O M A
Tema ,, Ingrijirea bolnavului cu luxatie de cot”

Indrumator: Birca Cristina

Elev :
VASILESCU ELENA SIMONA
<< 2019 >>
 CUPRINS

ARGUMENT...........................................................................................pag.5
ISTORIC..................................................................................................pag. 6
CAPITOTUL I. DATE GENERALE DESPRE BOALA....................pag. 8
1.1. Prezentarea notiunilor de anatomie si fiziologie a cotului.................pag. 8
1.2. Luxatia de cot ………………………………………………………pag.18
1.2.1. Definitie……………………………………………….................. pag.18
1.2.2. Etiologie..........................................................................................pag. 19
1.2.3. Patogenie.........................................................................................pag. 20
l.2.4.Diagnostic clinic…………………………………………………... pag.20
1.2.5. Diagnostic paraclinic.......................................................................pag.22
I.2.6.Diagnosti diferential..........................................................................pag.22
1.2.7. Evolutie. Prognostic …………………………………....................pag.23
1.2.8. Tratament....................................................................................... .pag.23
a) igieno-dietetic............................................................................... ........pag.23
b) medical.. ………………………………………………………...........pag.23
c)chirurgical …………………………………………............... ............. pag.24
CAPITOLUL II. INGRIJIRI GENERALE ………………………….pag.26
2.1. lnternarea bolnavului cu luxatie de cot in spital ................................pag.26
2.2. Asigararca conditiilor de spitalizare...................................................pag.27
2.3. Asigurarea conditriilor igienice bolnavilor internati......................... pag.27
2.3.l.Prcgdtteapatului si accesoriilor 1ui...................................................pag.27
2.3.2. Schimbarea lenjeriei de pat …………………………………........ pag.30
2.3.3. Asigurarea conditiilor igienice pacientilor intemati .......................pag.32
2.3.4. Asigurarea igienei personale, corporale si vestimentare …….… ..pag.34
2.3.5. Observarea pozitiei pacientului cu luxatie de cot ……….............. pag.36
2.3.6. Schimbarea pozitiei si mobilizarea pacientului.............................. pag.36
2.3,7.Captarea dejectiilor …………………………………………….... .pag.38
2.4. Supravegerea functiilor vitale si vegetative ………………..............pag.39
2.4.1 Masurarea si notarea temperaturii……………………........ ...........pag.39
2.4.2 Observarea si notarea respiratiei ........................................ ........... pag.41
2.4.3 Masurarea si notarea pulsului arterial .............................................pag.42
2.4.4 Masurarea si notarea tensiunii arteriale…………………………...pag 43
2.4.5Monitorizarea diurezei………………………………………… .. pag 44
2.5 Alimentatia bolnavului cu luxatie de cot…………………………...pag 46
2.6Administrarea medicamentelor si hidratarea organismului ...……....pag 47
2.7Recoltarea produselor biologice si patologice……………………....pag 48
2.8 Pregatirea pacientului si efectuarea tehnicilor impuse de afectiune . pag50
2.10Educatia pentru sanatate……………………………………………pag50
2.11Externarea pacientei cu luxatie de cot………………………….…..pag 55
CAPITOLUL III. INGRIJIRI SPECIFICE…………………………pag 57
3.1 Cazul I………………………………………………………………pag 57
3.2 Cazul II……………………………………………………………..pag 65 3.3
Cazul III…………………………………………………………….pag 72
CAPITOLUL IV .CONCLUZIII .........................................................pag 83
BIBLIOGRAFIE………………………………………………………pag 85
 MOTTO
„Sanatatea nu este numai o problema individuala, ci priveşte întreaga
societate.Sanatatea nu este totul, dar fara sanatate totul este nimic.”
Schoperthauer

„In viata risipim ani, iar la moarte cerşim clipe “

Nicolae Iorga

„Medicina inseamna stiinta si conştiinţa încălzite cu iubirea de oameni.

/. Hateganu
ARGUMENT

■ Ortopedia, ca şi alte specialităţi, a apărut din necesitatea de a înlătura durerea, de

a corecta o diformitate şi de a restaura o funcţie la nivelul aparatului locomotor,
aparat care asigură mişcarea, de la simplele gesturi necesare desfăşurării
normale a vieţii curente, până la cele mai spectaculoase manifestări de
performanţă sportivă sau până la impresionantele manifestări artistice capabile
să exprime prin mişcare, cele mai variate emoţii şi sentimente. Ortopedia se
ocupă de tratamentul afecţiunilor congenitale sau dobândite (inflamatorii,
distrofice, degenerative sau tumorale) ale sistemului locomotor
■ Traumatologia este ramura care se ocupă de prevenirea şi tratarea
traumatismelor determinate de agenţii mecanici, fizici, chimici şi care
interesează scheletul, articulaţiile, musculatura sau vasele şi nervii trunchiului şi
membrelor. Ortopedia şi traumatologia sunt strâns legate între ele atât prin
particularităţile de reacţie ale aparatului locomotor, cât şi prin particularităţile
metodelor de tratament ce i se adresează.Dupa definiţia dată de Kapandji :"cotul
este articulaţia membrului superior care permite antebraţului, orientat în cele trei
planuri de către umăr, de a purta mai mult sau mai puţin departe extremitatea sa
activa - mâna."
■ Din punct de vedere anatomic si biomecanic cotul este astfel structurat încât să
permită mişcarea de flexie a antebraţului pe braţ
■ formarea articulaţiei cotului participa trei oase: extremitatea inferioara a
humerusului, extremitatea superioara a cubitusului si extremitatea superioara a
radiusului
■ Pentru acest motiv, la acest nivel se descriu La trei articulaţii: articulaţia
humeroulnara, humeroradiala, radioulnara-proximala.
■ Articulaţia humero-cubito-radiala este o trohleartroza si permite mişcarea de flexie a
antebraţului. Ea este pusa în mişcare de grupele musculare denumite în anatomia
descriptiva: muşchii tlexori si muşchii extensori.

ISTORIC

■ Mumiile, picturile murale şi hieroglifele dovedesc faptul că populaţia Egiptului Antic

suferea de aproximativ aceleaşi probleme ca şi populaţia actuală
■ au fost descoperite aţele aplicate pe membrele unor mumii, care erau făcute din
trestie, bambus, scoarţă de copac şi căptuşite cu pânză de in
■ Folosirea primei cârje este atestată în anul 2830 î.H., printr-o inscripţie sculptată la
intrarea în mormântul lui Hirkouf.
■ Hippocrates din Cos (460-370 î.H.) este primul care în scrierile sale,în jur de 60 de
volume( „Corpus Hippocraticus”), descrie aspecte ale patologiei articulare (luxaţiile
umărului - cu metoda de reducere utilizată şi astăzi, luxaţiile acromio-claviculare, de
cot, genunchi şi şold), corecţia piciorului strâmb congenital şi a diformităţilor
coloanei, principiile reducerii unei fracturi şi diferite metode de imobilizare, etc
■ Avicenna (980-1036) pe numele său real Abu Aii Ibn Şina era un mare filozof, poet,
om de stat şi în acelaşi timp medic, fiind supranumit „prinţul medicilor, scrie
„Canonul Ştiinţei Medicale” în care recomandă reluarea fracturilor neconsolidate şi
se referă la tratamentul cifozelor
■ în Bagdad exista un spital înfiinţat în 981, în care funcţionau departamente de
chirurgie şi ortopedie
■ Al Jurgani, născut spre mijlocul secolului XI a scris un compendiu de nouă cărţi, a
şaptea dintre ele fiind destinată fracturilor, luxaţiilor şi reducerii lor
■ Antonius Mathysen (1805-1878), chirurg militar olandez, publică în 1852 o carte
despre imobilizarea în bandaje gipsate, care devine astfel un mod curent de
imobilizare pentru practica ortopedică.
■ Termenul de anestezie a fost propus de Olivier Wendell Holmes şi unanim acceptat,
fiind astfel deschise larg posibilităţile chirurgiei.
■ în 1885, Wilhelm Konrad Röntgen (1845-1923) face prima radiografie a mâinii soţiei
sale, deschizând calea radiologiei pentru care a primit premiul Nobel în 1901
■ Sir Robert Jones (1855-1933)a fost promotorul transplantării tendinoase, a
grefelor osoase şi a altor proceduri chirurgicale sau conservatoare
■ în 1958, elveţianul Maurice Müller (1918-2009) împreună cu alţi prieteni
(Willenegger, Schneider şi Allgöwer) fondează grupul AO/ ASIF
(Arbeitsgruppe fur Osteosynthesefragen/ Asociation for Study of Internal
Fixation). Acest grup şi-a pus definitiv amprenta în traumatologia osoasă a
ultimilor 50 de ani, prin conceptele revoluţionare în ceea ce priveşte tratamentul
fracturilor prin osteosinteză fermă, având la bază compresiunea interfragmentară
şi a clasificărilor extrem de riguroase.
■ în România, ca şi în celelalte ţări, chirurgii au fost cei care au asigurat la început
tratamentul leziunilor traumatice ale aparatului locomotor. Carol Davila (1828-
1884), medic francez, a fost angajat de Domnitorul Barbu Ştirbei pentru a
conduce serviciul sanitar al Ţării Româneşti. în 1857 transformă Şcoala de
Chirurgie existentă în Bucureşti, în Şcoala Naţională de Medicină şi Farmacie şi
tot la propunerea sa este fondată în 1864, Societatea Medico-Chirurgicală.
■ loan Ghiulamila (1877-1940) este primul medic român specialist de ortopedie.
Studiile le face în Germania, după care se reîntoarce în ţară unde organizează un
Institut de Ortopedie, dotat cu aparatură pentru radiografii, sală de ghips şi sală
de operaţii. Prin activitatea medicală şi organizatorică reuşeşte să impună
ortopedia ca specialitate la noi în ţară
■ Alexandru Rădulescu (1886-1979) înfiinţează în 1920 la Cluj, primul spital de
ortopedie din ţară, Spitalul de Ortopedie şi Tuberculoză Chirurgicală - Regina
Maria. Acesta constituie actul separării ortopedici de chirurgia generală. începe
publicarea primei reviste de Ortopedie din România, tot la Cluj (1927) şi
editează primul tratat românesc „Ortopedia chirurgicală” (1939). După Dictatul
de la Viena se mută împreună cu întreg colectivul clinicii la Bucureşti, unde
înfiinţează primul spital de ortopedie din capitală, iar în 1948 Catedra de
Ortopedie şi Traumatologie în cadrul Spitalului Brâncovenesc.
CAP.I PATE GENERALE DESPRE LUXAT1A PE COT
1.1. Prezentarea noţiunilor de anatomie şi fiziologie a cotului
l.l.l. Anatomia cotului
 Humerus

Humerus Epicondil medial

Cavitatea articulará

Capsula
articulara

Ulna Cartilaj articular

Articulaţia cotului este o articulaţie complexă, formată din trei

articulaţii: -Articulaţia humero-ulnară -Articulaţia humero-radială

-Articulaţia radio-ulnară

Articulaţia propriu-zisă este formata de partea inferioară a humerusului şi partea

superioară radiusului şi ulnei. Articulaţia radioulnară proximală se va descrie separat

■ Trohlea humerală, are forma unui ceas de nisip, aşezat orizontal si puţin oblic;
■ Capitulul humeral de formă sferoidală;

■ Fosa oleocraniană;
> rol: stabilizează lateral articulaţia precedentă

> Este considerata articulaţia secundara pentru realizarea mişcărilor de flexie -

extensie, precum si pentru mişcările de pronatie - supinatie.

Articulaţia radio-cubitală proximială

> Tip - o trohoida,

> suprafeţe articulare

■ Radius - partea interna a circumferinţei capului radial

■ Cubitus (ulna) - incizura capului radial

> Rol: este considerată articulaţia principală a mişcărilor pronaţie - supinatie, alături de
articulaţia humero-radiala (secundara)

> Pentru aceasta mişcare, lanţul articular include si articulaţia radio-ulnară distală
asociată cu syndesmoza radio-ulnara mijlocie

> mijloaacele de unire sunt reprezentate

de

• capsula articulară

- Este subţire şi flască,

- Urmăreşte conturul fosetelor anterioare si posterioare, trecând pe sub baza

epicondililor, care raman extracapsulari. La fel raman si vârful olecranului si
procesului coracoid.

- Fasciculele musculare apartinand tricepsului brahial si brahialului, care se

insera pe suprafaţa externa a capsulei, au rolul de a pune in tensiune capsula,
împiedicând antrenarea ei intre suprafeţele articulare, în timpul mişcărilor.
 • Stratul sinovial al capsulei tapeteaza fata profunda a capsulei, respectiv fata
anterioara a fosei coronoidiene si a celei radiale, formând fundul de sac anterior bilobat.
Pe fata posterioara, ea tapeteaza fosa olecraniana, formând fundul de sac posterior
(subtricipital). Prelungirile lui se găsesc intre triceps si cei doi epicondili. Intre
membrana fibroasa si sinoviala capsulei, in dreptul celor trei fose articulare, exista trei
pachete de tesut adipos, considerate sisteme tampon de franare in mişcările extreme.

• ligamentele colaterale

- ligamentul colateral ulnar este o banda fibroasa, puternica, de forma

triunghiulara, cu origine pe epicondilul humeral medial, format din trei

fascicule: anterior, mijlociu (ligamentul entorsei sau ligamentul POIRIER) si
un altul posterior (ligamentul BARDINET). Ligamentul colateral ulnar
asigura stabilitatea in valgus (spre partea interna) a articulaţiei cotului, in
cuplaj cu articulaţia humeroradiala;

- ligamentul colateral radial se intinde intre epicondilul humeral lateral si

ligamentul inelar. Realizează controlul poziţiei ulnei fata de epicondilul
lateral. Are, de asemenea, trei fascicule. Oricare ar fi poziţia articulaţiei, 2
fascicule din trei vor fi in tensiune;

- ligamentul inelar (ligamentul anular radial) este o structura fibroasa,

reprezentând 4/5 din circumferinţa unui inel, cu originea pe marginea

anterioara a incizurii radiale si inserţia pe marginea posterioara a aceleiaşi
formaţiuni, împreuna cu incizura radiala a ulnei, ligamentul inelar
completează cavitatea de recepţie circulara, osteofibroasa, pentru capul
radiusului care poate pivota astfel, in cadrul articulaţiei radioulnare
proximale;

- ligamentul patrat este o banda fibroasa subţire, întinsa aproape in orizontal intre
marginea inferioara a incizurii radiale de pe ulna si colul radiusului. El
închide spaţiul articular inferior intre radius si ulna.

1.1.2.Fiziologia cotului
 - Cotul este o articulaţie cu un singur grad de libertate - flexie/extensie, in jurul unei
axe ce trece transversal prin cot

-Mişcarea este dirijata de geometria capetelor osoase, ceea ce determina devieri ale
axului de mişcare pe parcursul întregii curse a antebraţului

-Urmând trohleea humerusului, cubitusul executa in timpul flexiei si o rotatie axiala

de 5° spre interior

-Când cotul este întins (extins), între axa mediană a braţului şi axa mediană a
antebraţului se formează un unghi de 170°, deschis spre lateral (spre marginea
radiala)- cubitus valgus 'fiziologic', mai accentuat la femei si copii

- Dacă se proneaza mâna (palma se roteşte în jos), acest unghi dispare

- Mişcarea de extensie este blocata de ciocul olecranului în foseta olecraniana si de

fasciculele anterioare ale ligamentelor.

Mişcarea de flexie:

- Când membrul superior actioneaza în lanţ cinematic deschis, prin intrarea în

contracţie a brahialului anterior si bicepsului, antebraţul actioneaza ca o pârghie
de gradul 111, cu forţa la mijloc, punctul de sprijin fiind reprezentat de articulaţia
cotului, iar rezistenta de greutatea antebraţului.

- Când membrul superior actioneaza în lanţ cinematic închis, ca în poziţia "stând

pe mâini" antebraţul actioneaza ca o pârghie de gradul I, cu sprijinul la mijloc.
Daca în aceasta poziţie coatele sunt llectate, mişcarea este dirijata de muşchii
extensori, care se contracta izometric.

Mişcarea de extensie:

- In extensie, olecranul ajunge în fundul fosei olecraniene, iar porţiunea anterioara

a capsulei si muşchii anteriori vor fi întinşi la maximum. Ulna este osul care
 participa obligatoriu la mişcările de flexiune-extensiune ale antebraţului, iar
radiusul urmeaza ulna.

- Prin contracţia muşchilor extensori, antebraţul actioneaza ca o pârghie de gradul

1 cu sprijinul situat la mijloc

- Este important sa se cunoască raporturile în care se pot alia în poziţia de Ilexie -

extensie, epicondilul medial, lateral si olecranul. Când antebraţul este flexat,
olecranul paraseste fosa oberaniana, pe când cei 2 epicondili rămân pe loc. in
acest fel, linia dreapta pe care se alia cele 3 formaţiuni osoase în extensie se va
transforma într-un triunghi cu vârful în jos. Aceste date sunt necesare, spre a
deosebi o fractura a extremităţii distale a humerusului de o luxatie posteriora. In
luxatia cotului, olecranul va li deplasat în sus si în acest caz vom avea un triunghi
cu vârful în jos

- In poziţia stând, mişcarea de Ilexie a antebraţului pe braţ se realizează prin

contracţia izotonica a muschilori llexori care iau punct fix pe inserţiile proximale.
Mişcarea de extensie nu se realizează prin intrarea în funcţiune a muşchilor
extensori ca antagonisti, ci datorita forţelor gravitaţionale mişcarea de extensie
este realizata tot de muşchii flexori care contractându-se tot izometric, gradeaza
extensia antebraţului care se extinde sub forţa gravitaţional

- In poziţia stând muşchii extensori realizează extensia numai daca braţul este adus
la 90° si rotit înăuntru, iar antebraţul atârna în jos. Extensia antebraţului pe braţ
din aceasta poziţie se face prin învingerea fortei gravitaţionale

- Când se face îndoirea si întinderea braţelor în poziţia stând în mâini, muşchii

extensori preiau rolul de antagonisti atât în mişcarea de extensie cât si în cea de
flexie. îndoirea braţelor - flexarea coatelor - în aceasta poziţie o realizează forţa
gravitaţionala pe care o gradeaza muşchii extensori prin contractarea lor
izometrica, iar întinderea braţelor - extensia coatelor - o realizează muşchii
extensori prin contracţia lor izotona. în situaţii speciale, muşchii epicondilieni cu
cei 2 radiali pot contribui la flexia antebraţului când pumnul este fixat în flexie
dorsala. Fenomenul este cunoscut ca "efectul STEINDLER"
 - Pronatia si supinatia nu sunt mişcări specifice cotului, ele sunt mişcări ale
antebraţului permise de articulaţia radiocubitala proximala si distala.

- Pronatia este mişcarea de orientare în jos a palmei. Are o amplitudine de 90°

- Supinatia este mişcarea de orientare inversa pronatiei. Are tot o amplitudine de

90°.

In articulaţia cotului se mai produc si foarte reduse mişcări de înclinaţie marginala.

1.1. LUXATIA DE COT

1.2.1 Definiţie

-Luxatiile sunt traumatisme articulare închise, în care, în urma acţiunii unui agent
traumatic, se produce o deplasare permanentă în raporturile dintre epifizele ce
alcătuiesc un complex articular şi leziuni traumatice ale părţilor moi peri şi
intraarticulare

- Este definită ca o deplasare permanentă a extremităţilor oaselor antebraţului în raport cu

humerusul in articulaţia cotului. Cotul realizează mişcarea de flexie extensie în articulaţia
humerouinară şi de rotaţie in articulaţia radiouinară

Mecanismul de producere:
Luxaţiile de cot de produc prin cădere pe mâna cu antebraţul in extensie şi supinaţie. Se
produc in special la tineri ia care exista o hiperextensie anormala a capsulei sau o dezvoltare
insuficientă a coronoidei şi oiecranuiui care sunt denumite şi ..apofize frenatoare".

Luxaţiiie cotului se împart in doua grupe:

-Luxaţiiie propriu-zise in care scheletul antebraţului se deplasează in bloc ţaţa de

extremitatea humeraiă:

-Luxaţiiie izolate in care extremitatea radiusului sau a cubitusuiui se deplasează

senarat:

Frecvenţa luxaţiiior cotului faţă de scapula humerală este în raport de la 1 -7, întâlnindu-se
de obicei la adolescenţi şi adulţi, mai rar la copii şi fiind excepţie la bătrâni.

Pierderea contactului dintre suprafeţele articulare ale oaselor cotului poate fi parţiala sau
totala si poate fi insolita de rupturi ale sinovialelor, ligamentelor colaterale,ligamentului
inelar, ligamentului pătrat şi ale capsulei

Luxatie traumaticâ de cot: A posterioarâ; B anterioararâ| C. ulnara;

D, 'radialâ; F şi F. Mecanismul do Iuxare a capului radial

1.2.2. Etiologie
 - In general se produce datorită căderii cu cotul în diferite grade de tlexie sau
extensie

- La pacienţii tineri, este pe locul 3 ca cea mai comuna dislocare, se asociază cu

fracturi destul de frecvent

- Rar prin mecanism direct

1.2.3. Patogenie

Deşi sunt cunoscute numeroase forme anatomopatologice de luxatii de cot,

importante sunt luxatiile posterioare.

• Oasele antebraţului se deplasează posterior, faţă de extremitatea distală

umerală Uneori se produc deplasări postero-interne sau postero-exteme.

Rar se deplasează numai extern sau intern. Luxatia anterioară este rară si de obicei,
asociata cu fracturi ale olecranului. Se mai pot produce si luxatii izolate ale corpului
radial.

Pentru ca luxaţia posterioară a extremităţii proximale a oaselor antebraţului să se

poate produce, este necesar sa cedeze capsula anterioară

Nu rareori se produc concomitent si rupturi ale ligamentelor colaterale si in special

in cazurile in care antebraţul se luxeaza postero-lateral. Leziunilor capsulare li se
asociaza si leziunile musculare.
 • Pachetul vasculo-nervos umeral si nervul radial sau cubital pot fi lezaţi.
j

1.2.4. Diagnostic clinic (simptomatologia )

Luxatia posterioară de cot

Simptomatologia caracteristică:

> Durere violenta la nivelul cotului, exacerbata de tentativele de mobilizare sau

palpare

Inspecţia

■ Poziţia bolnavului: antebraţul susţinui de mina sanatoasa, cotul luxat in flexie de

120, antebraţul in pronatie

■ Cot deformat globulos

■ Braţul afectat apare scurtat

■ Echimoze

■ Olecranul deviat în posterior ieşit mult în relief

■ Triunghiul lui Nelaton inversat

■ In luxatia postero- interna latura interna a triunghiul lui Nelaton este mai mica
Triunghiul lui Nelaton- aspect normal

■ Mişcările active mult diminuate

■ Mişcările pasive:

extensia,pronatia.supinatia- in limite aproape normale

flexia- rezistenta elastica

Luxatia anterioara de cot

- rară, în majoritatea cazurilor după fractura olecranului

- Clinic, prezintă:

Cotul în flexie accentuată

Braţul scurtat

Antebraţul lungit

Se palpeaza, în plică cotului, procesul coronoid al ulnei si capul radial

l.l.li. Diagnostic paraclinic

 Examenul radiologie trebuie efectuat din două incidente, pentru a se descoperi

eventualele fracturi asociate precum şi unele particularităţi ale luxaţiei.

Cel mai complex scenariu este reprezentat de asa –zisa triada nefasta cand apare o
luxatie a cotului cu fractura procesului coronoid al ulnei , fractura a capului radial .

Triada nefasta
1.2.6 Diagnostic diferential
-Fracturile supracondiliene de paleta humerala
- fractura luxaţie Monteggia –Stănciulescu
1.2.7.Evoluţie. Prognostic

Printre complicaţiile posibile se situează lezarea nervilor radial şi ulnar, precum şi

fracturi parcelare şi unele particularităţi ale luxaţiei.

■ Imediate:

- Luxatia deschisă

- Leziune de nerv cubital

- Leziune de biceps şi coracobrahial

- Interpoziţia de părţi moi

- Leziuni vasculare - rar

■ Tardive:

- Osifîcări heterotope

- Redori de cot

1.2.8. Tratament

Ortopedic: reducerea se recomandă a fi făcută în urgenţă cu sedarea pacientului

PROCEDURE
-Principiul de bază este precocitatea, corectitudinea şi blândeţea manevrelor de
execuţie a reducerii, pentru a preveni redorile de cot;

-Reducerea se face sub anestezie axilară sau generală;

 -Dintre multiplele procedee folosite pentru reducere (Roser, Cooper, Picaud,
Doussat), cea mai bună ca rezultat este cea a lui Bohler;

Tehnica:

-Bolnavul în decubit dorsal la marginea patului

- Extensie în axul braţului şi al antebraţului

- Contraextensie pe braţ

- Cu ambele police se repune olecranul la loc

- O data luxaţia redusă, se va încerca cu prudenţă libertatea mobilităţii cotului, prin

mişcări de flexie-extensie;

- Imobilizarea se face în poziţie de flexie a cotului la un unghi de 90°, cu ajutorul unei

aţele gipsate bine mulate pe toată lungimea funcţională sau atelă gipsată 5-7 zile;

- Se vor face mişcări active nedureroase, progresiv ca amplitudine de flexie şi extensie,

se poate efectua masajul musculaturii antebraţului şi braţului;

- După aceasta perioadă se recomandă reluarea mobilităţii active şi pasive într-o orteză
de cot, care se menţine până la 3 săptămâni;

Chirurgical:
• se indică în:

> luxaţiile mai vechi de 3 săptămâni

> luxaţiile asociate cu leziuni vasculonervoase

> luxaţiile ireductibile prin manevre ostopedice

> luxaţiile asociate cu fracturi osteocondrale

• constă din:

> reducere deschisă, pentru luxaţiile ireductibile;

> fixator extern, pentru cele instabile.

• Refacerea părţilor capsulo-ligamentare — reataşarea ligamentelor pe epicondilii

humerali.

• Fixatoare externe, fixatoare şi brose sau fixatoare Ilizarov. Mobilizarea activă se

recomandă la 24 de ore după intervenţia chirurgicala în cazul fixatoarelor cu balama.
La scoaterea fixatoarelor, după 4 saptamani, se continuă recuperarea.

• Brose percutane (Kirschner) cu ajutorul anesteziei loco-regionale sau generale i.v.,

brosele fiind tinute 3- 4 săptămâni, după care pacientul începe recuperarea.
Recuperare medicală:

> Un rol important o are recuperarea medicală

> Imediat ce medicul specialist permite începerea recuperării este bine să se urmeze un
program cu 3 şedinţe pe zi( câte 15 minute ) cu următoarele exerciţii:

1.Flexie/extensie (câte 10)

2.Pronaţie/supinaţie (câte 10)

3. Strângerea unei mingi de tenis (4-5 secunde)

CAP.ÏI. ÎNGRIJIRI GENERALE

2.1..Internarea pacientului în spital

1.2. Internarea se face de urgenţă în cadrul secţiei UPU,când victima prezintă mai
 multe probleme de sănătate sau în secţia Ortopedie,când luxaţia de cot este
stabilizată,sau este singura patologie a pacientului;

1.3. Traumatismele reprezintă o urgenţă medicală în care nu sunt necesare

întotdeauna documentele de asigurare, asistenţa medicală de urgenţă aplicându-se
tuturor cetăţenilor ;

1.4. după asigurarea măsurilor de urgenţă, şi stabilizarea pacientului urmează

celelalte etape,comune internării tuturor pacienţilor;

1.5. Bolnavii internaţi sunt înscrişi la Biroul serviciului de primire în registrul de

internări, unde se completează şi foaia de observaţie clinică cu datele de identitate ale
bolnavului;

1.6. Aparţinătorii vor prezenta cartea dc identitate şi alte documente medicale în

cazul în care este un bolnav cronic sau a avut internări recente ;

1.7. medicul ajutat de asistenta medicală va consulta amănunţit pacientul pentru

stabilirea dignosticului de internare;

1.8. Hainele şi efectele bolnavului vor fi preluate şi înregistrate cu grijă în vederea

înmagazinăm, eliberându-se bolnavului sau însoţitorului un bon de preluări (la nevoie
şi hainele vor fi supuse deparazitării);

1.9. Bolnavul astfel pregătit va fi dirijat la secţia de ortopedie. Pentru orientarea

serviciului, secţiile informează biroul de primire în fiecare dimineaţă asupra
numărului locurilor libere din ziua respectivă;

1.10. După ce pacientul ajunge în pat, asistenta medicală procedeză la monitorizarea

funcţiilor vitale, iar datele obţinute le notează în foaie de observaţie.;

1.11. Asistenta medicală va linişti şi membrii familiei pacientului, asigurâtidu-i asupra

îngrijirii de calitate de care bolnavul va beneficia în spital, comunicându-le numărul
 salonului în care a fost internat bolnavul şi orarul vizitelor.
2.2. Asigurarea condiţiilor de spitalizare

Ingrijirea bolnavilor cu traumatisme nu este unitară,nici asemănătoare,

particularităţile de îngrijire ale acestor bolnavi izvorăsc din consecinţele tulburărilor de

irigaţie şi a celorlalte boli pe care le prezintă pacientul;

- secţia de ortopedie este formată din saloane mari, de 6 -8 paturi;

-Saloanele trebuie să prezinte un microclimat optim, aer condiţionat si sterilizat;

temperatura trebuie sa fie de 20° -22°;

-Paturile trebuie sa fie prevăzute cu instalaţii sau dispozitive ajutătoare pentru

mobilizarea pacienţilor;

- Orientarea camerelor de spital este indicat să se facă spre sud-est, sud sau sud-vest

- Paturile distanţate, astfel ca bolnavii să nu se deranjeze unii pe alţii, dau posibilitatea

respectării cubajului indicat de normele de igienă (3-4 metri pătraţi pentru un bolnav).

-Aerisirea se face prin deschiderea ferestrelor dimineaţa după toaleta bolnavului, după
tratamente, vizita medicului, după mese, vizitatori şi ori de câte ori este cazul.

- Pentru confortul olfactiv se vor pulveriza substanţe odorizante.

- Umidificarea aerului din încăpere, într-un procent de 55-60%, este absolut obligatoriu
să se facă, pentru că o atmosferă prea uscată, irită căile respiratorii superioare

- Iluminatul natural este asigurat de ferestre largi, care trebuie să prezinte cel puţin ‘A
din suprafaţa salonului. Lumina solară are şi rol de a distruge agenţii patogeni, dar
uneori trebuie redusă cu ajutorul stolurilor pentru a favoriza repaosul bolnavului.

- Incălzirea se realizează prin încălzire centrală,temperatura se controlează continuu cu

termometre de camera
2.3. Asigurarea condiţiilor igienice pacienţilor internaţi
2.3.1.Pregătirea patului şi accesoriilor lui

Din cauză că pacientul îşi petrece majoritatea timpului de boală şi de convalescenţă

în pat, acesta trebuie să aibă anumite calităţi:

Patul:

- trebuie să fie comod, să prezinte dimensiuni potrivite care să satisfacă atât

cerinţele de confort ale pacientului, cât şi ale personalului de îngrijire: lungime 2
m, lăţime 80-90 cm, înălţimea de la duşumea până la saltea de 60 cm;

- trebuie să-i permită pacientului să se poate mişca în voie, să nu-i limiteze

 mişcările, să poată, la nevoie, să coboare din pat, să poată sta în poziţie şezând,
sprijinindu-şi picioarele comod pe podea;

- asistenta să poată efectua tehnicile de îngrijire, investigaţiile şi tratamentul cât

mai comod;

- trebuie să fie uşor de manipulat şi curăţat;

- confecţionat din tuburi uşoare din metal (vopsite în alb),aşezat pe rotiţe prevăzute
cu cauciucuri, sau pe dispozitiv de ridicat prevăzut cu rotiţe.

Somiera(partea principală a patului):

- trebuie să fie confecţionată din sârmă inoxidabilă, să fie puternică, elastică, bine
întinsă, pentru a nu ceda sub greutatea pacientului.

Tipuri de paturi:

■simplu cu rezemător mobil;

■cu somieră mobilă;

■ortopedic-cadranul somierei confecţionat din mai multe bucăţi;

■universal;

■universal pt. tratament ortopedic cu somieră mobilă;

 ■pentru secţiile de traumatologie;

Accesoriile patului:

Salteaua

■ va fi confecţionată din burete, material plastic, care se curăţă şi se

dezinfectează mai uşor;

■ poate fi din cauciuc sau din material plastic, umplute cu apă sau cu aer, având
avantajul că permit umflarea succesivă a compartimentelor după necesitate
(pentru prevenirea escarelor).

Pernele

■ trebuie să fie în număr de două: una umplută cu iarbă de mare, iar cealaltă
din burete, material plastic sau puf

■ Dimensiunea lor: 55 cm lăţime, 75 cm lungime.

Pătura confecţionată din lână moale, trebuie să se poată spăla uşor.

Lenjeria este bine să aibă cât mai puţine cusături

> Lenjeria necesară: două cearşafuri, doua feţe de pernă, o aleză sau traversă şi
muşama. Cearşaful dintr-o singură bucată, dimensiunile 2,60 m x 1,50 m ca să se poată
fixa bine sub saltea

Muşamaua confecţionată din cauciuc sau material plastic, cu rol de a proteja salteaua de
diferite dejecţii se foloseşte numai la anumiţi bolnavi; dimensiunea 1,50 m x 1,10 m.

Aleza ce acoperă muşamaua

 - este confecţionată din pânză;

- va fi de aceeaşi lungime, însă cu 15-20 cm mai lată decât muşamaua pantru a o

acoperi perfect;

Faţa de pernă, confecţionată din acelaşi material ca şi restul lenjeriei, se va încheia cu

şnur pe partea laterală sau fără şnur, cu deschizătura suprapusă.
Utilaj auxiliar:

- sprijinitor de perne,

- rezemător de picioare,

- apărătoare laterale,

- coviltir sau

- susţinătorul de învelitoare,

- mese adaptate la pat,

- agăţătoarele pentru uşurarea mobilizării active.

2.3.2.Schimbarea lenjeriei de pat

- Schimbarea lenjeriei de pat se va efectua zilnic sau ori de cîte ori este nevoie ;

- pentru pacientul cu luxatie scapulo-humerală scimbarea lenjeriei se poate face

fără pacient în pat;

Scop
 - asigurarea igienei şi confortului pacientului;

- îndepărtarea lenjeriei murdare/folosite sau pătată cu sânge, secreţii, dejecţii.

Material necesar

- lenjerie curată;

- sac pentru colectarea lenjeriei murdare;

- mănuşi de cauciuc (pentru lenjeria pătată cu dejecţii).

Efectuarea procedurii

- se strânge lenjeria murdară în sacul de colectare;

- se spală mâinile, se pun mănuşi;

- se întinde cearceaful de pat foarte bine pentru a nu rămâne cute şi se fixează la

colţurile saltelei în formă de plic;dacă cearceaful nu are dimensiuni
corespunzătoare fixarea se face la partea dinspre picioarele pacientului;

- se schimbă faţa de pernă şi cearceaful

plic

Incheierea procedurii

- se îndepărtează lenjeria murdară, se depozitează în saci speciali;

- se îndepărtează mănuşile de cauciuc;

- se spală mâinile.
Asigurarea igienei personale, corporale şi vestimentare a pacientului

Scop

- menţinerea stării de igienă şi confort;

- menţinerea/creşterea demnităţii pacientului;

- prevenirea escarelor de decubit.

Procedura ţine seamă de tipul de îmbrăcăminte (pijama, cămaşă de noapte) şi de starea

pacientului. Se obţin informaţii despre posibilităţile de imobilizare.

Schimbarea pijamalei

- se explică pacientului cum poate colabora şi se apreciază în acelaşi timp resursele

acestuia.

■ se spală mâinile, se îmbracă mănuşi.

Dezbrăcarea bluzei murdare şi îmbracarea celei curate

 ■ se descheie nasturii;

■ se ridică pacientul în poziţia şezând şi se îndepărtează bluza murdară;

■ se rulează pe rând fiecare mânecă a bluzei curate şi se îmbracă fiecare membru

superior;

B
pacientul este aşezat în decubit, se întinde bluza şi se încheie nasturii;

■ dacă pacientul nu se poate ridica, se întoarce în decubit lateral, se dezbracă şi se

îmbracă partea accesibilă după care pacientul se întoarce pe cealaltă parte şi se
procedează la fel rulând pe rând mânecile bluzei;

■ la sfârşit, pacientul este adus în decubit dorsal, se întinde bluza şi se încheie

nasturii. Imbrăcarea şi dezbrăcarea pantalonilor

■ se menajează pudoarea pacientului;

■ se ridică regiunea lombosacrală, se trag pantalonii jos;

■ se ridică membrele inferioare şi se continuă dezbrăcarea;

■ se rulează pantalonii curaţi şi se îmbracă pe rând fiecare membru inferior, după

care se ridică regiunea fesieră şi se trag în sus spre mijloc.
Observaţii

■ în toate cazurile descries

■ se verifică punctele de sprijin şi se anunţă orice modificare premergătoare

escarelor;

■ se pudrează cu talc punctele de sprijin;

 ■ se verifică dacă la terminarea procedurii, lenjeria este bine întinsă şi dacă
pacientul exprimă stare de confort.
Schimbarea cămăşii de noapte

Se apreciază capacitatea pacientei de a participa la efectuarea procedurii.

Dacă pacienta se poate ridica în poziţie şezând se procedează astfel:

■ se ridică întâi regiunea fesieră şi se trage uşor cămaşa murdară;

■ se strânge (rulează) cămaşa murdară de la spate şi se trece peste cap

dezbrăcând membrele superioare;

■ se rulează fiecare mânecă a cămăşii curate şi se îmbracă fiecare membru

superior după care cămaşa este trecută peste cap şi întinsă până aproape de
şezutul pacientei;

■ se aşează în decubit, se ridică regiunea fesieră şi se întinde bine cămaşa.

Dacă pacienta nu se poate ridica:

Pentru dezbrăcare

■ se întoarce pacienta pe o parte şi pe alta, strângând de fiecare dată cămaşa

până aproape de axilâ;

■ pacienta în decubit dorsal se ridică uşor şi se trage cămaşa peste cap;

Pentru îmbrăcare

■ se rulează cămaşa de la poale, se ridică uşor capul se şi trece cămaşa peste cap;
 ■ se rulează fiecare mânecă şi se îmbracă pe rănd membrele superioare;

■ se întoarce apoi pacienta pe o parte şi pe alta întinzând cu gri jă cămaşa;

■ se întinde bine cămaşa;

■ se întinde şi se fixează cearceaful.

Observaţii
■ La schimbarea lenjeriei de corp şi pat se tine cont de constrângerile fizice:
leziuni ale membrelor, aparate gipsate, perfuzii montate.

■ Partea vătămată se dezbracă ultima şi se îmbracă prima.

■ Asistentul medical trebuie să fie prezent la schimbarea lenjeriei pacientului cu

perfuzii sau la care prin planul terapeutic mişcarea este limitată/interzisă.

■ La pacientul inconştient este de preferat ca partea inferioară a corpului să nu fie

îmbrăcată

■ Dacă pacientul prezintă dureri la mobilizare sau după proceduri se

poate administra calmant.
2.3.3.Asigurarea igienei personale, eorporale şi vestimentare a pacientului

■ Dacă medicul permite îmbăierea pacientului, atunci acesta se va face la o

temperatură

indiferentă, plăcută pentru pacient care se situează de obicei între 34-36°C.

■ La această temperatură se evită reacţiile vasomotorii şi creşterea masei circulante,cea

ce la pacienţii cardiovasculari nu este de dorit

■ Băile să nu depăşească 10-25 cel mult 20 de minute. Toracele în timpul băii să

rămînă liber, deasupra nivelului apei
■ Baia este importantă pentru menţinerea tegumentelor într-o stare perfectă de
curăţenie în vederea prevenirii unor complicaţii cutanate, pentru stimularea
funcţiilor pielii care au un rol important în apărarea organismului şi pentru a asigura
starea de confort necesară pacientului.
■ Asistenta are misiunea delicată de a controla în mod discret şi de a îndruma cînd este
cazul ca pacientul neimobilizat să-şi facă zilnic toaleta de dimineaţă şi de seară ce
constă în spălarea feţei, a urechilor, a gîtului, a membrelor superioare, regiunii
axilare, toaleta cavităţii bucale şi îngrijirea părului.

■ După terminarea băii, pacientului i se va face o frecţie cu alcool pentru închiderea

porilor şi stimularea circulaţiei,

■ Este ajutat să se îmbrace cu lenjerie de corp curată, halat şi papuci.

Intervenţiile asistentei medicale în alegerea lenjeriei în funcţie de:

- sex;

- temperatura mediului ambiant;

- vârstă;

- talie şi statură (să asigure lejeritatea mişcării);

- de integritatea fizică şi psihică a pacientului.

■ Asitenta medicală va pregăti lenjeria să fie la îndemâna pacientului

■ In cazul afecţiunilor la nivelul membrelor superioare, se începe cu dezbrăcarea

membrului sănătos, îmbracarea începând cu membrul afectat.

■ In cazul afecţiunilor la membrele inferioare, nu se recomandă pijamaua.

 ■ Susţinerea membrului paralizat sau gipsat.

■ Acordarea de timp suficient pacientului pentru a efectua tehnica.

■ Abordarea pacientului cu calm şi

rabdare.

In cazul bolnavilor conştienţi ce trebuie

ajutati:

■ se aşează bolnavul în poziţie şezând;

■ se deschid nasturii bluzei de pijama, se scoate un braţ apoi celalalt;

■ se îmbrăcă jacheta curată de pijama;

a
se desfac nasturii pantalonilor şi apoi ridicând bolnavul se trag în jos şi de
îndepărtează;

■ pantalonii de pijama curaţi se adună cu mâna, un picior de pijama prin care se

trece membrul inferior al pacientului şi apoi se procedează la fel cu celalalt
picior;

■ se ridica bolnavul şi se trag pantalonii până la

brâu.

In cazul bolnavilor imobilizaţi:

■ bolnavul în decubit dorsal, se ridică camasa până la torace mobilizându-1

alternativ în decubit lateral stâng şi drept;

■ readus în decubit dorsal , ridicat în poziţie şezândă/ semişezândă se adună

camaşa la spate, şi se trage peste cap;
 ■ reîmbracarea: - se adună bluza cât mai strâns şi se trece peste capul bolnavului;

■ se introduc braţele începând cu cel bolnav şi apoi cu cel sănătos

■ ridicam bolnavul mai întâi la spate, apoi la şolduri se întinde bluza să nu facă
cute sub bolnav riscând producerea de escare.

2.3.4.Efectuarea toaletei generale şi pe regiuni a pacientului imobilizat

Se realizează intervenţii pentru igiena zilnică şi după caz baia pe regiuni corporale.

Scop

■ menţinerea igienei tegumentului;

■ menţinerea stării de confort a pacientului;

■ prevenirea leziunilor cutanate;

B
activarea circulaţiei

Principii generale

- se apreciază prin culegerea datelor, starea pacientului pentru a evalua resursele,

de ce/cât/ce fel de ajutor are nevoie, limitele în care poate fi mobilizat;

- se asigură intimitatea, se respectă pudoarea pacientului;

- se asigură temperatura corespunzătoare mediului ambiant pentru a nu crea

disconfort;

- materialele se pregătesc şi se aleg în funcţie de procedură şi sunt aşezate în

apropiere;
 - se respectă o anumită ordine a spălării regiunilor astfel încât să permită
descoperirea, spălarea şi acoperirea zonei fără să creeze disconfort;

- după efectuarea îngrijitor igienice corporale şi schimbarea lenjeriei, pacientul va fi

aşezat într-o poziţie cât mai comodă;

- fiecare zonă se umezeşte, se săpuneşte, se clăteşte şi se şterge, după care se

înveleşte;

- se lucrează cu blândeţe şi atenţie dacă pacientul are constrângeri fizice (aparat

gipsat, pansament, perfuzie).
Materiale necesare

Materialele se pregătesc în funcţie de scop de tipul de îngrijire: baia la pat, toaleta şi

îngrijirea unei regiuni.

Pentru toaleta completă la pat se pregătesc:

■ materiale pentru protecţie: muşama, aleză, cearşaf, prosop de baie;

■materiale pentru spălat: cană cu apă caldă şi rece, lighean, trei mănuşi de toaleta
de culori diferite, 3 prosoape de culori diferite, forfecuţă şi pilă pentru unghii,
piepten, alcool, săpun neutru, mănuşi de unică folosinţă, alcool mentolat, talc;

■materiale pentru toaleta cavităţii bucale: periuţă, pastă, pahar;

■ materiale pentru toaleta organelor genitale: ploscă, pense, post-tampon, tampoane;

■ lenjerie curată de corp şi pat;

■ sac pentru lenjeria murdară.

Ordinea spălării
 ■ faţa şi gâtul;

■ partea anterioară a toracelui, membrele superioare, abdomenul, partea posterioară a

toracelui şi regiunea fesieră, membrele inferioare organele genitale;

Mănuşile de baie şi cele 3 prosoape de culori diferite, se schimbă astfel: primul pentru
faţă şi

gât, al doilea pentru trunchi şi membre, al treilea pentru organele genitale.

Pregătirea pacientului

■ se discută cu pacientul şi se ’împart sarcinile’ stabilind contribuţia acestuia;

■ se stabileşte orarul efectuării toaletei în funcţie de activitatea din secţie

(servirea mesei, investigaţii, orarul tratamentului).

Efectuarea procedurii

Se dezbracă pe rând fiecare regiune şi se insistă în anumite zone după cum urmează:

■ la faţă şi gât : se începe cu ochii, se insistă cu mişcări circulare în zona periorală

şi perinazală, se insistă la ureche în cute şi regiunea retroauriculară;

■ se schimbă mănuşa;

■ pe partea anterioară a toracelui se insistă în axile, la femei în pliurile submamare;

■ la membrele superioare, spălarea se face cu mişcări lungi şi circulare începând de

la articulaţia pumnului spre umăr pentru a stimula circulaţia de întoarcere. Se
insistă la spaţiile interdigitaie şi se taie unghiile;

■ la nivelul abdomenului se insistă la nivelul pliurilor inghinale unde apar uşor

iritaţii, la nivelul ombilicului care poate fi murdar;
 ■ pe partea posterioară, cu pacientul aşezat în decubit lateral, se insistă în plică
interfesieră;

■ se controlează punctele de sprijin, se fficţionează uşor cu alcool mentolat şi se

pudrează cu talc;

■ se readuce pacientul în decubit dorsal şi se continuă cu spălarea membrelor

inferioare insistând la nivelul genunchiului, plicii poplitee, în regiunea plicii
inghinale, în regiunea tendonului lui Ahile şi călcâiului; picioarele se introduc
într-un lighean cu apă pentru a tăia mai uşor unghiile;

■ toaleta organelor genitale se face cu pacientul în poziţie ginecologică folosind

pense posttampon sau mănuşi de unică folosinţă. Direcţia de spălare este dinspre
partea anterioară spre cea posterioară. Pacientul se poate spăla singur dacă starea
îi permite fiind instruit cum să procedeze corect. La sfârşit pacientul este ridicat
în poziţie şezând (dacă se poate) sau întors în decubit lateral pentru igiena gurii.
îngrijirea se încheie cu pieptanarea părului.

2.3.5.Observarea poziţiei pacientului

Poziţia pacientului în pat poate fi:

■ decubit dorsal;

■ decubit lateral;

Pacienţii cu luxaţie de cot adoptă poziţia de decubit dorsal;

Asistenta trebuie să ţină sub supraveghere toţi pacienţii din salon. Numai astfel
poate sesiza orice schimbare în starea pacienţilor şi să facă o apreciere corectă
în ceea ce priveşte evoluţia boli;

Scop
 ■ asigurarea confortului pacientului;

■ prevenirea complicaţiilor favorizate de imobilizare (escare, tromboze, încetinirea

tranzitului

■ Repausul fizic îndelungat la pat pentru pacienţii cu luxaţie de cot prin reducerea
vitezei de circulaţie, favorizează formarea trombozelor venoase la nivelul
membrelor inferioare, de unde pot porni embolii pulmonare;

■ Este indicat tratament anticoagulant şi masajul gambelor şi picioarelor;

■ Se va ţine seama întotdeauna de tendinţa la formarea edemelor de stază în părţile

declive ale corpului şi se va căuta,în măsura în care starea pacientului o permite, să
se ţină ridicate părţile edemaţiate.

2.3.6.Schimburca poziţiei şi imobilizarea pacientului

■ în funcţie de evoluţia bolii poziţia pacientului trebuie schimbată în pat după

indicaţiile medicului,dar fără indicaţie poziţia pacientului în pat trebuie lăsată la
latitudinea lui;

■ Asistenta nu trebuie să insiste pentru readucerea pacientului într-o poziţie

standard;

■ Mobilizarea pacienţilor în pat poate fî efectuată numai la stricta indicaţie a

medicului;

■ O imobilizare prelungită la pat predispune organismul la complicaţii vasculare,

flebotromboze sau flebite latente, generatoare de embolii. Din acest motiv se
permit mişcări dirijate de respiraţie, precum şi ale membrelor;

Mobilizarea se face în funcţie de:

■ natura bolii
 ■ starea generală

■ tipul de reactivitate a pacientului

■ perioada de exerciţii pasive şi active pt.refacerea condiţiei musculare şi

anvergura de mişcare tb.începută încet, mărindu-se treptat, în funcţie de răspunsul
fiziologic al pacientului (creşterea frecvenţei pulsului, semne de slăbiciune
musculară, diaforeză)

Exerciţiile se fac înainte de mese:

■ pacientul va fi învăţat să intercaleze exerciţiile de mişcare cu exerciţiile de

respiraţie

■ momentul în care se încep mobilizarea şi scularea din pat, precum şi

ritmul vor fi hotărâte de medic:

In funcţie de tipul de mişcare impus se pregătesc halat, papuci, fotoliu, cârje.

Se informează pacientul despre procedeu, scopul mobilizării.

Se măsoară pulsul, TA, se observă starea pacientului, expresia feţei (coloraţia

tegumentelor, respiraţia).

Mobilizarea bolnavului

- începe cu mişcări active şi pasive: mişcarea capului, degetelor, mâinii, gleznelor,

mişcarea şi schimbarea de poziţie a membrelor superioare şi inferioare, păstrând
poziţia de decubit.

Urmează:

-aşezarea în poziţia şezând, în mod pasiv la început;

 -aşezarea în poziţia şezând - în mod activ, de mai multe ori /zi;

-aşezarea în poziţie şezând la marginea patului, fotoliu în mod pasiv, apoi

activ;

-aşezarea pacientului în poziţie ortostatică şi primii paşi cu ajutorul

cârjelor ortopedice;

Mobilizarea bolnavului în poziţie sezândă la marginea patului:

- Asistenta se aşează la marginea patului cu picioarele depărtate şi cu genunchii

flectaţi;

- introduce o mână la spatele pacientului sub omoplat, iar cealaltă mână sub regiunea
poplitee

- Bolnavul se poate ajuta, fíe sprijinindu-se de marginea patului, fie îmbrăţişând

gâtul asistentei;

- odată cu ridicarea pacientului în poziţie şezând, asistenta va roti picioarele

bolnavului într-un unghi de 90° urmărind poziţia coloanei vertebrale a acestuia;

în cazul pacienţilor care nu se pot sprijini sau prinde cu mâinile:

- asistenta aşează braţele pacientului peste abdomen;

- membrul inferior dinspre asistentă îl trece peste celălalt din partea opusă;

- asistenta aşează o mână sub omoplatul pacientului cu dosul palmei, iar cealaltă
sub genunchii acestuia;

- ridică pacientul în poziţie şezând, rotindu-i în acelaşi timp picioarele într-un

unghi de 90° urmărind poziţia coloanei vertebrale a acestuia;
 - Asistenta medicală se va îngriji de masajul extremităţilor pentru înviorarea
moderată a circulaţiei.

2.3.7.Captarea eliminărilor
A. Captarea materiilor fecale

Materialele necesare

- paravan;

- ploscă (bazinet);

- o plosca şi materiale pentru toaletă;

- acoperitoare pentru ploscă;

- hârtie igienică;

- materiale pentru spălarea mâinilor;

- muşama şi aleză (pentru protejat

patul).

Etape de execuţie:

Pregătirea materialelor. Se pregătesc materialele necesare

Efectuarea tehnicii:

■ Patul bolnavului se separă cu un paravan de restul salonului.

■ Pătură şi cearşaful care acopera bolnavul se pliază sub forma de armonică la

 picioarele bolnavului.

■ Se protejează patul bolnavului cu muşamaua şi aleza.

■ Se ridică bolnavei camaşa de noapte.

■ Cu mâna stângă introdusă cu palma în sus sub regiunea sacrala, se ridică

bolnavul şi, în acelaşi timp, cu mana dreapta se introduce plosca sub bolnav
(plosca care in prealabil a fost incalzita cu apa fierbinte).

■ Se acoperă bolnavul şi se menţine astfel până termină actul defecării.

■ Se oferă bolnavului hârtie igienică şi la nevoie se face toaleta regiunii perianale

pe plosca special pregătită.

® Se îndepărtează plosca cu multa precauţie.

■ Se acoperă plosca şi se îndepărtează din salon.

■ Se spală mâinile bolnavului în ligheanul special pregătit.

■ Se îndepărtează muşamaua şi aleza, se îmbracă bolnavul şi se reface patul

bolnavului.

■ Se îndepărtează paravanul şi se aeriseşte salonul.

■ Spălarea mâinilor.

■ Materiile fecale se păstrează, dacă este necesar, până la vizita medicală în

camera specială a grupului sanitar (plosca va avea ataşat un bilet cu numele
bolnavului, numărul salonului, al patului şi ora defecării).
B. Captarea urinei

- Materiale necesare: urinar, comprese uscate.

 - Captarea urinei bolnavului imobilizat la pat se face în urinare (recipiente
confecţionate din metal emailat, sticlă sau material plastic), cu deschizătura diferită:
pentru barbaţi în forma de tub, pentru femei mai scurta şi lată.

- După utilizare, urinarele se golesc imediat, se spală cu apă caldă în jet, cu săpun şi
se dezinfectează.

2.4.Supravegherea funcţiilor vitale şi vegetative

2.4.1.Măsurarea şi notarea temperaturii

Scop: evaluarea funcţiei de termoreglare şi termogeneză.

Locuri de măsurat:

-cavităţi semi închise: axila, plică inghinală, cavitatea bucală;

-cavităţi închise: rect, vagin.

Temperatura = rezultatul proceselor oxidative din organism, generatoare de căldură prin

dezintegrarea alimentelor energetice.

Termoreglare = funcţia organismului care menţine echilibrul între producerea căldurii

(termogeneză) şi pierderea căldurii (tremoliza) pentru păstrarea valorilor constante.

Materiale necesare:

-termometru digital;

-casoletă cu tampoane de vată şi comprese sterile;

-recipient cu soluţie dezinfectantă (alcool sanitar, alcool iodat,) tăviţă renală;

- ceas;
 - foaie de observaţie;

- pix de culoare albastră;

- carneţel individual.

Intervenţiile asistentei medicale:

■ pregătirea materialelor lângă bolnav;

■ pregătirea psihică a bolnavului;

■ spălarea pe mâini;

■ se scoate termometrul din cutie şi îl deschide prin apasarea unicului buton,

■ se verifică ca acesta să afişeze pe ecranul digital gradaţia o.

Pentru măsurarea în axilă:

■ se aşează pacientul în poziţie de decubit dorsal sau în poziţie sezândă;

■ se ridică braţul bolnavului;

■ se şterge axila prin tatnponare cu prosopul pacientului;

■ se aşează termometrul cu senzorul ( vârful metalic) în centrul axilei, paralel cu

 toracele;

■ se apropie braţul de trunchi,cu antebraţul flectat pe suprafaţa anterioară a

toracelui;

■ la pacienţii slăbiţi, agitaţi, precum şi la copii, braţul va fi menţinut în această

poziţie de către asistenta medicală;

■ termometrul se menţine pînă la semnalul

sonor Temperatura normală (fiziologică) = 36-37° C
Valori patologice:

a)starea de hipertermie:

subfebrilitate 37-38° C

febră moderată 38-39° C

febră ridicată 39-40° C

hiperpirexie 40-41° C

b) starea de hipotermie < 36° C

2.4.2.Observarea şi măsurarea respiraţiei

Scop: evaluarea funcţiei respiratorii a pacientului, fiind un indiciu al evoluţiei

bolii, al apariţiei unor complicaţii şi al prognosticului.

Elemente de apreciat:

tipul respiraţiei;

amplitudinea mişcărilor respiratorii;

 ritmul;

frecvenţa.

Materiale necesare:

ceas cu secundar; pix cu pastă

verde; foaie de temperatură.

Intervenţiile asistentului:

aşează bolnavul în decubit dorsal, iară a explica tehnica ce urmează a fi

efectuată; plasarea mâinii cu faţa palmară pe suprafaţa toracelui;

numărarea inspiraţiilor timp deun minut;

consemnarea valorii obţinute printr-un punct p foaia de temperatură ( fiecare

linie orizontală a foii reprezintă două respiraţii);
unirea cu o linie a valorii prezente cu cea anterioară, pentru obţinerea curbei;

în alte documente medicale se poate nota cifric valoarea obţinută, cât şi

caracteristicile respiraţiei ( R = 18 resp/min, amplitudine medie);

aprecierea celorlalte elemente ale funcţiei respiratorii se face prin simpla

observare a mişcărilor respiratorii.

Calităţile respiraţiei:

1. Frecvenţa: reprezintă numărul respiraţiilor pe minut

nou-născut: 30-50 R/min;

2 ani: 25-35 R/min;

 12 ani: 15-25 R/min;

adult: 16-18 R/min;

vârstnic: 15-25 R/min.

2.Amplitudinea: este dată de volumul de aer ce pătrunde şi se elimină din plămâni la

flecare respiraţie. Poate fi:

profundă;

superficială.

3.Ritmul: reprezintă pauzele dintre respiraţii.

4.Simetria: ambele hemitorace prezintă aceeaşi mişcare de ridicare şi coborâre în timpul

inspiraţiei şi expiraţiei.

2.4.3.Măsurarea şi notarea pulsului

Scop: evaluarea funcţiei cardio-vasculare.

Elemente de apreciat:

ritmicitatea;

frecvenţa;

amplitudine.

Locuri de măsurat:
 orice arteră accesibilă palpării şi care poate fi comprimată pe un plan osos:

artera radială,

artera carotidă,

artera temporală,

artera humerală,

artera femurală,

artera poplitee.

Materiale necesare:

ceas cu secundar

pix cu pastă roşie;

foaia de temperatură.

Intervenţiile asistentului:

pregătirea psihică a pacientului;

asigurarea repausului fizic şi psihic 10-15 min;

spălarea pe mâini;

reperarea arterei;
 fixarea degetelor palpatoare pe traiectul arterei;

exercitarea unei presiuni asupra peretelui arterial cu vârful degetelor;

numărarea pulsaţiilor timp de un minut;

consemnarea valorii obţinute prinţi-un punct pe foia de temperatură, ţinând

cont că fiecare linie orizontală a foii reprezintă patru pulsaţii;

unirea valorii prezente cu cea anterioară cu o linie, pentru obţinerea curbei;

consemnarea în alte documente medicale a valorii obţinute şi a
caracteristicilor pulsului ( AV = 82 b/min, puls regulat);

2.4.4.Măsurarea şi notarea tensiunii arteriale

Scop: evaluarea funcţiilor cardio-vasculare ( forţa de contracţie a inimii,

rezistenţă determinată de elasticitatea şi calibrul vaselor).

Elemente de evaluat:

■ tensiunea arterială sistolică ( maximă);

■ tensiunea arterială diastolică ( minimă).

Materiale necesare:

■ aparat pentru măsurarea tensiunii arteriale

(tensiometru); stetoscop biauricular;

■ tampon de vată cu alcool;

pix cu pastă roşie.
Metode de determinare:

■ palpatorie;

■ ascultătorie.

Intervenţiile asistententei medicale:

pregătirea psihică a pacientului;

asigurarea repausului fizic şi psihic timp de 15 minute; spălarea pe

mâini;

■ se aplică manşeta pneumatică pe braţul pacientului, sprijinit şi în extensie;

■ se fixează membrana stetoscopului pe artera humerală, sub marginea

inferioară a manşetei;

■ se introduc olivele stetoscopului în urechi (care în prealabil au fost

dezinfectate);

■ se pompează aer în manşeta pneumatică, cu ajutorul parei de cauciuc, până la

dispariţia zgomotelor pulsatile;

se decomprimă progresiv aerul din manşetă prin deschiderea supapei, până

când se percepe primul zgomot arterial ( care prezintă valoareatensiunii
arteriale maxime);
 ■ se reţine valoarea indicată de coloana de mercur sau acul manometrului,
pentru a fi consemnată;

se continuă decomprimarea, zgomotele arteriale devenind tot mai puternice;

■ se reţine valoarea indicată de coloana de mercur sau de acul manometrului, în

momentul în care zgomotele dispar, aceasta reprezentând tensiunea arterială
minimă;

■ se notează pe foaia de temperatură valorile obţinute cu o linie orizontală de

culoare roşie, socotindu-se pentru fiecare linie a foii o unitate coloană de
mercur;

se unesc liniile orizontale cu liniile verticale şi se haşurează spaţiul rezultat;

se dezinfectează olivele.
Valori normale:

Valorile fiziologice ale tensiunii arteriale

vârstnic >150 >90

2.4.5.Monitorizarea diurezei

Diureza reprezintă cantitatea de urină eliminată din organism timp de 24

ore. Scop:

Obţinerea datelor privind starea morfofuncţională a aparatului renal şi asupra

altor îmbolnăviri

Cunoaşterea volumului diurezei

 Efectuarea unor determinări caliatative (analize biochimice) din cantitatea
totală de urină emisă

Urmărirea bilanţului circulaţiei lichidului în organism = bilanţul lichidul (intrări

- ieşire).
Materiale necesare:

Se pregătesc recipiente : vase cilindrice gradate, cu gât larg, spălate şi clătite cu

apă distilată (pentru a nu modifica compoziţia urinei) şi acoperite; se poate
utiliza orice borcan de 2-4 litri pe care-1 vom grada noi cu creion dermograf
sau pe benzi de leucoplast

Se informează pacientul asupra necesităţii colectării corecte a urinei şi asupra

procedeului

Colectarea începe dimineaţa, la o anumită oră, şi se termină în ziua următoare,

la aceeaşi oră
Pentru o determinare corectă :

Pacientul urinează dimineaţa la o oră fixă; această cantitate de urină, de la

prima emisie, se aruncă

Se colectează, apoi, toate urinele emise în decurs de 24 de ore până a doua zi, la
aceeaşi oră, păstrându-se şi urina de la ultima emisie.

Este foarte important de urmarit urmatoarele aspecte:

Golirea vezicii trebuie să se facă înainte de defecare

pentru a împiedica procesele de fermentaţie, se vor adăuga, la urina colectată,

cristale de timol

Recipientul de urină este etichetat cu numele pacientului, număr salon, număr

 pat, se ţine la răcoare şi ferit de lumină, pentru a preveni descompunerea urinei

După golirea recipientului, acesta se va spăla şi dezinfecta conform cerinţelor

Pentru examene fizice (cantitate, aspect, miros) se recoltează urina din 24 de

ore

Pentru examene chimice-se recoltează lOOml de urinăPentru determinarea

toleranţei la glucide, 100 ml de urină se vor recolta din cantitatea totală de pe
24 de ore

Notarea diurezei : se face zilnic în foaia de temperatură a pacientului

- prin haşurarea pătrăţelelor corespunzătoare cantităţii de urină şi zilei respective

- spaţiul dintre două linii orizontale a foii de temperatură corespunde la 100 ml de

urină

- cantitatea de urină eliminată în 24 de ore, în mod normal, de aproximativ

1500ml.
2.5.Alimentaţia pacientului cu hixaţie de cot

Regimul alimentar urmăreşte menţinerea greutăţii corporale corespunzătoare

înălţimii pacientului.

Raţia zilnică de alimente va fi împărţită în 4-5 mese, variată şi bogată în

vitamine, regim hipocaloric la obezi. Fumatul trebuie interzis.

Alimentaţia trebuie să fie săracă în ioni de sodiu pentru a împiedica reţinerea

 apei în organism

Lipsa clorurii de sodiu din alimente trebuie corectată cu alte substanţe sapide,
lipsite de sodiu ca: lămîia, într-o oarecare măsură ceapa sau oţetul

In cazul în care pacientul suportă regimul hiposodat este permis cantitate

normală de lichide pe 24 de ore între 1,5-2 litri.

Este important eliminarea alimentelor cu conţinut de colesterol. Dacă pacientul

primeşte diuretice trebuie asigurată o alimentaţie bogată în potasiu ca: bananele,
ceaiurile.

In cazuri mai grave se va pregăti pacientului şi pîine fără sare sau se va acorda
un regim format numai din orez 3Q0g, fructe şi dulciuri care nu aduc mai mult
de 0,5g de sodiu pe zi.

In funcţie de starea bolnavului, alimentarea lui se face:

■ activ - pacientul mănâncă singur la sala de mese sau în salon;

■ pasiv - pacientul i se introduc alimente în cavitatea bucală;

Alimentaţia pasivă

> se aşează pacientul în poziţie semişezând cu ajutorul rezonatorului de pat sau în

decubit dorsal cu capul uşor ridicat şi aplecat înainte pentru a uşura deglutiţia;

> i se protejează lenjeria cu un prosop curat;

> se aranjează un prosop în jurul gâtului;

> se adaptează inasuţa la pat şi i se aşeaza mâncarea astfel încât să vadă ce i se

introduce în gură;
 > asistenta medicală se aşează în dreapta pacientului şi îi ridică uşor capul cu
perna;

> verifică temperatura alimentelor;

> îi serveşte supa cu lingura sau din cana cu cioc, taie alimentele solide;

> supraveghează debitul lichidului pentru a evita încărcarea peste puterile de

deglutiţie ale pacientului;

> este şters la gură, i se aranjează patul;

> se îndepărtează eventualele resturi alimetare care ajunse sub bolnav pot
contribui la eventualele escare;

> schimbă lenjeria dacă s-a murdărit;

> acoperă pacientul şi aeriseşte salonul;

> strânge vesela şi o transportă la oficiu.

2.6. Administrarea medicamentelor şi hidratarea organismului

> Administrarea medicamentelor trebuie făcută cu mare punctualitate căci orice

întîrziere cît de mică provoacă emoţii inutile pacienţilo cu fractură de femur.

> Cu toate că medicamentele se administrează la indicaţia medicului asistenta va trebui

să intervină de urgenţă în unele cazuri extreme pînă la sosirea medicului.

> Medicamentele sunt prescrise de medic şi notate în foaia de observaţie a pacientului

internat sau pe reţete în cazul pacientului ambulator.

> Prescrierea constă în:

> numele medicamentului;

 > concentraţie şi cantităţi;

> doza unică sau pe 24 h;

> mod de administrare;

" orarul administrărilor;

> administrare în raport cu servitul meselor.

Asistenta medicală trebuie să cunoască şi să controleze:

> medicamentul prescris de medic să fie administrat pacientului respectiv

> doza corectă de administrare;

> acţiunea farmacologică a medicamentelor;

> frecvenţa de administrare şi intervalul de dozare;

> efectul ce trebuie obţinut;

> contraindicaţiile şi efectele secundare;

> interacţiunea dintre medicamente.

Asistenta medicală verifică şi identifică:

> calitatea medicamentelor;

> integritatea medicamentelor;

> culoarea medicamentelor;

 > decolorarea sau supracolorarea;

> sedimentarea, precipitarea sau existenţa flocoanelor în soluţie;

> lichefierea medicamentelor solide;

> opalescenţa soluţiilor.

Asistenta medicală respectă :

> calea de administrat prescrisă de medic;

> dozajul prescris, orarul de administrare şi somnul pacientului;

> incompatibilitatea de medicament;

> administrarea rapidă a medicamentelor deschise;

> ordinea de administrare a medicamentelor

> servirea pacientului cu doza unică de medicamente pe cale orală.

Asistenta medicală informează şi anunţă :

> pacientul pentru medicamentele prescrise, în ceea ce priveşte modul de administrare,

cantitatea, efectul scontat şi eventualele reacţii secundare;

> medicul asupra efectelor secundare şi eventualelor greşeli de administrare a

medicamentelor.

Pentru hidratarea organismului se va lua în seamă bilanţul pe 24 de ore prin ingerarea şi

eliminarea lichidelor.Restabilirea echilibrului hidro-electrolitic şi acido-bazic este o
urgenţă majoră de îngrijire a pacientului.
2.7.Recoltarea produselor biologice şi patologice
2.7.1.Puncţia venoasă

Reprezintă crearea accesului la o venă cu scopul recoltării sângelui pentru examenul de

laborator, evacuarea unei cantităţi de sânge sau introducerea unor medicamente în
circulaţia venoasă. este metoda cea mai folosită pentru toate tipurile de examene
putându-se recolta o cantitate suficientă de sânge;

Scop - prelevarea venoasă vizează un eşantion de sânge dintr-o venă superficială cu

ajutorul unui ac steril în vederea examinării în laborator;
Materiale necesare

■ garou;

■ mănuşi de unică folosinţă;

■ seringi; - vacuumuri;

■ ace pentru seringi;

■ o canulă Butterfly;
■ tampoane, comprese de bumbac;

■ soluţii dezinfectante: betadină sau alcool 70%

■ etichete/cod de bare;

■ muşama, aleză;

■ pansament adeziv;

■ recipiente pentru colectarea materialelor folosite conform precauţiilor universale.

Pregătirea pacientului

■ se identifică pacientul;

■ se asigură poziţia corespunzătoare în conformitate cu starea pacientului, scopul şi

locul puncţiei (decubit dorsal sau mai rar şezând) cu braţul întins, sprijinit;

■ se examinează calitatea venelor şi se alege locul.

Efectuarea puncţiei

■ se spală mâinile şi se pun mânuşile;

■ se pregătesc vacuumurile, se etichetează;

■ se alege locul: venele de la plică cotului (vena mediană, cubitală, vena cefalică şi
bazilică); venele antebraţului şi cele de pe faţa dorsală a mâinii folosind ace mai
mici;

■ se selectează venele uzuale;

■ dacă venele nu sunt vizibile, se procedează astfel:

■ se încălzesc aplicând o compresă caldă sau se masează braţele;

■ se balansează braţele în jos (sub nivelul inimii) câteva minute pentru a se umple
venele;

■ se loveşte uşor cu indexul fosa anterocubitală;

■ se pune materialul de protecţie sub braţul pacientului pentru a nu păta patul cu sânge
sau dezinfectant;

■ se palpează vena aleasă cu indexul (nu cu policele pentru a diferenţia de arteră);

■ se pregăteşte vacuumul prin îndepărtarea capacului necolorat al acului dublu (care

acoperă partea de ac în înveliş de cauciuc/prin răsucire uşoară;

■ se înşurubează bine în holder;

■ se verifică poziţia braţului care trebuie să fie îndreptat în jos;

■ se aplică garoul la 5-8 cm deasupra locului puncţiei;

■ se face dezinfecţia locului cu mişcări circulare de la centru spre periferie (evitând

transportul germenilor spre locul înţepăturii);

■ se lasă să se usuce sau se şterge cu un tampon;

■ se îndepărtează capacul colorat al acului dublu;

■ se fixează vena aplicând policele mâinii nedominante la 2-3 cm. sub abord pentru a
evita accidentele determinate de mişcarea bruscă a pacientului;

" se introduce acul în venă cu bizoul în sus, orientat oblic sub un unghi de 10-30° în
 funcţie de calibrul şi profunzimea venei;

■ după intrarea în venă se constată scăderea rezistenţei la înaintare şi se pătrunde în

lumenul vasului 1-2 cm.;

■ se alege primul tub şi se împinge în holder apăsând cu degetele mijlociu şi arătător

pe marginea holderului până ce partea acului dublu dinspre tub străpunge diafragma
de cauciuc a capacului tubului (acul trebuie să înţepe zona centrală a capacului);

■ vacuumul din tub extrage din venă cantitatea de sânge prestabilită;

■ se îndepărtează garoul (nu se lasă mai mult de 1 minut);

■ când primul tub este plin şi sângele nu mai curge, se scoate din holder şi din ac
(apăsând cu degetul mare bordura holderului);

■ se umplu cu sânge celelalte tuburi conform recomandării şi respectând schema de

recoltare;

■ tuburile cu anticoagulant se răstoarnă cu mişcări lente pentru a realiza un amestec

omogen.
Reguli de respectat:

■ In timpul recoltării, tuburile sunt menţinute cu capacul în sus

■ Conţinutul tubului nu trebuie să atingă capacul sau capacul acului pe durata veno-
puncţiei

■ Braţul pacientului trebuie să fie plasat în jos

■ După umplerea ultimului tub, acul se scoate din venă

2.8.Pregătirea pacientului şi efectuarea tehnicilor impuse de afecţiune

 a) Testarea amplitudinii articulare: goniometria

■ Reprezintă metoda clinică manuală de măsurare a amplitudinii de mişcare activă

şi pasivă a articulaţiilor;

■ Cotul are mobilitate într-un singur plan în jurul unui singur ax de mişcare;

■ Mişcările sunt în plan sagital si în jurul axului frontal - reprezentate de flexie şi

extensie; axul mişcării trece prin mijlocul trohleei şi capitulului humeral.

■ Articulaţia cotului:

■ flexie activă: 0-150°

Poziţia subiectului: stând sau aşezat, cu membrul superior pe lângă trunchi.

Poziţia (0)

■ extensie activă: 0-5°.

■ cotul în extensie maximă

■ antebraţul si mâna în supinatie

 ■ In anumite situaţii se recurge la o poziţie preferenţiala care permite
kinetoterapeutului evaluarea mai puţin dureroasă

■ Goniometrul se plasează astfel:

■ axul - pe proiecţia cutanata a axului biomecanic al cotului

■ braţul fix - paralel cu linia mediana a humerusului ( braţului cu vârful

orientat spre articulaţia umărului);

■ braţul mobil - paralel cu radiusul si urmeaza stiloida radiala în flexia si

extensia antebraţului pe braţ;

■ Flexia - constă în apropierea feţei anterioare a antebraţului de faţa anterioară a

braţului, mişcarea activă progresează de la 0 la 150° şi creşte la 160, când flexia
este pasivă;

■ Extensia - este mişcarea inversă flexiei şi consta în îndepărtarea feţei

anterioare a antebraţului de faţa anterioară a braţului; este practic
revenirea din flexie la poziţia

"0";

■ Se observă ca la nivelul cotului practic nu există extensie doar în cazuri de

hiperlaxitate articulară, în care putem depista valori de 5 - 10°, mai ales la
femei, copii şi gimnastică.

2.8.2 Examenul radiologie

■ Rolul asistentei medicale: investigarea bolnavilor prin examenul radiologie al

sistemului osteoarticular nu necesită o pregătire prealabilă deosebită.

■ Pansamentele vor fi ridicate de pe porţiunile examinate, iar unguentele sau alte forme
medicamentoase vor fi îndepărtate prin spălare cu alcool căci prin substanţele
 radioopace pe care eventual le conţine, ele pot produce opacitatea imaginii
radiografice.

■ Pentru executarea radiografiilor, bolnavul va fi culcat pe masa de radiografie. Medicul

radiolog va stabili poziţia adecvată a bolnavului pentru examinare, iar asistenta
medicală va trebui să ajute bolnavul pentru ocuparea şi menţinerea acestei poziţii.

■ Dacă mişcările îi provoacă dureri pacientului, atunci înainte de examinare, bolnavul va

primi un medicament analgesic

■ Rolul asistentei medicale: investigarea bolnavilor prin examenul radiologie al

sistemului osteoarticular nu necesită o pregătire prealabilă deosebită.

■ Pansamentele vor fi ridicate de pe porţiunile examinate, iar unguentele sau alte forme
medicamentoase vor fi îndepărtate prin spălare cu alcool căci prin substanţele
radioopace pe care eventual le conţine, ele pot produce opacitatea imaginii
radiografice.

■ Pentru executarea radiografiilor, bolnavul va fi culcat pe masa de radiografie. Medicul

radiolog va stabili poziţia adecvată a bolnavului pentru examinare, iar asistenta
medicală va trebui să ajute bolnavul pentru ocuparea şi menţinerea acestei poziţii.

■ Dacă mişcările îi provoacă dureri pacientului, atunci înainte de examinare, bolnavul va

primi un medicament analgesic

2.9. Pregătirea preoperatorie şi îngrijirile postoperatorii

Pregătirea generală:

asigurarea repaosului fizic, psihic şi intelectual; la

prescripţia medicului, seara, se administrează un
calmant; asigurarea alimentaţiei necesare normale,
alimente uşor digerabile;
 evacuarea intestinului, clismă (dacă nu sunt contra indicaţii);

asigurarea igienei corporale -se va efectua baie sau duş pe regiuni la pat.

Pregătirea locală:

se curăţă pielea pe regiuni; pielea păroasă se rade cu grijă, evitându-se să

se producă mici tăieturi (poartă de intrare pentru infecţie, dureroasă la
efectuarea dezinfecţiei);

se degresează pielea cu comprese sterile îmbibate cu eter

se acoperă câmpul operator la indicaţia medicului.

Pregătirea din dimineaţa intervenţiei:

se dezinfectează pielea cu un antiseptic (alcool, tinctură de iod);

■ se întrerupe alimentaţia; bolnavul nu mănâncă cel puţin 12 ore înaintea

intervenţiei chirurgicale;

■ îmbrăcarea se face cu cămaşă de noapte (pentru femei) sau pijama (pentru

bărbaţi) şi şosete în picioare;
 ■ protezele dentare mobile vor fi scoase, învelite într-o bucată de tifon şi puse în
noptiera bolnavului;

■ bijuteriile vor fi predate familiei sau administraţiei spitalului;

■ îndepărtarea lacului de pe unghii ca şi a rujului de pe buze (prezenţa lor face

dificilă depistarea semnelor de anaxie manifestate prin cianoză la nivelul
extremităţilor);

■ golirea vezicei urinare prin micţiune voluntară sau sondaj vezical;

■ se va administra hipnotic opiaceu (morfină, mialgin) sau un barbituric

(fenabarbital). Se administrează un vagolitic (atropină). Dozele şi ora injectării
sunt indicate de medicul anestezist.
Supravegherea postoperatorie a pacientului

îngrijirile postoperatorii ale pacientului încep din momentul terminării intervenţiei

chirurgicale.

> Transportul pacientului operat

■ Se face cu patul rulant, el va fi acoperit pentru a fi ferit de schimbările de

temperatură.

■ în timpul transportului asistenta medicală se va asigura că pacientul stă comod,

în siguranţă, având grijă să observe aspectul fetei, a respiraţiei şi a pulsului;

■ se va acorda mare atenţie perfuziilor, tuburilor de dren, sondei vezicale.

> Instalarea pacientului

■ Se va face într-un salon curat, bine aerisit, cu temperatura camerei situată între
18-22 grade C.
 ■ Bolnavul va fi aşezat în pat în decubit dorsal, iară perna dacă este operat cu
rahianestezie, cu capul flectat spre dreapta, cu taviţa renală alături pentru
captarea vărsăturilor

• Asistenta medicală va informa pacientul să nu mişte capul până a doua zi.

• în caz de nerespectare a acestui fapt se va combate cefaleea cu cofeină,

vitamine din complexul B (B6, Bl2).

■ Asistenta medicală va măsura tensiunea arterială, respiraţia, pulsul la un

interval de 15 minute în primele 3 ore, apoi din oră în oră, ulterior de 2 ori pe
zi.

■ Dacă bolnavul prezintă frison, se acoperă pacientul cu o pătură, i se

administrează Algocalmin intramuscular sau în perfuzie intravenoasă.

> Supravegherea pansamentului

■ Asistenta medicală supraveghează pansamentul şi plaga operatorie, dacă

pansamentul

este îmbibat cu sânge se anunţă medicul

■ Mobilizarea bolnavului se face cât mai precoce, gradat, chiar din prima zi după

intervenţie.

> Reluarea alimentaţiei

■ Se face cât mai curând posibil.

■ în prima zi operatul trebuie să bea numai lichide neîndulcite în cantităţi mari.

 ■ In următoarele zile va consuma supe de zarzavat strecurate, pireuri.

■ în a 4-a zi de la operaţie, dacă bolnavul a avut scaun şi dacă nu varsă,

alimentaţia va fi normalăAre voie să mănânce iaurt, brânză de vaci, carne fiartă
sau friptă

Reluarea tranzitului intestinal

■ Se face în mod normal la 48-72 de ore de la operaţie

■ Dacă tranzitul nu se reia, se va administra amestec litic ( Plegomazin - 1 fiola +

Propanolol - 1 fiola + ser fiziologic).

Supravegherea plăgii operatorii

■ Supravegherea evoluţiei plăgii operatorii se va face zilnic

■ Dacă plaga operatorie este suplă, nedureroasă, iar pansamentul este curat, atunci

pansamentul va fi schimbat la 2 zile.

Reechilibrarea hidroelectrolitică constă în restabilirea sau menţinerea volumului

şi compoziţiei normale a lichidelor organismului atunci când aparatul este
insuficient.

Pentru a preveni riscul infecţiei se vor administra antibiotice profilactic.

2.10.Educaţie pentru sănătate

Asistenta medicala îi va explica pacientului:

■ cum se evite eforturile, lucru obligatoriu în luxaţia de cot

■ că are nevoie de un program de gimnastică pentru aparatul locomotor ,asociată cu

 termoterapie, masaj.
2.11.Externarea pacientului cu luxaţie de cot

■ Momentul plecării pacientului din spital este stabilit de medicul primar, şef de secţie.

■ Asistenta va aduna toată documentaţia relativă la pacient pe care o va pune la

dispoziţia medicului de salon în vederea formulării epicrizei.

■ Asistenta va fixa împreună cu pacientul ora plecării, familia fiind anunţată cu 2-3
zile înainte de externare.

■ Asistenta medicală înmânează pacientului biletul de ieşire, scrisoarea medicală

adresată medicului de familie şi reţeta cu medicamentele pe care le va lua la
domiciliu.

■ Asistenta aprofundează cu pacientul indicaţiile primite de la medic şi cuprinse în

biletul de ieşire;

■ Va lămuri în special prescripţiile relative la regimul dietetic, insistând asupra

■ variabilităţii posibile de alimentaţie în cadrul regimului, precum şi asupra

modului de administrare a medicatiei prescrise :Asistenta medicală va anunţa
pacientul să revină peste 3 săptămâni pentru a se executa radiografia de control.