MIHAELA POIANA

My Institution Courses

Resurse de invatare -1922-R-S2-SE_B-MAN-ID-Management - (Resurse de invatare) 1922-R-S2-SE_B-

MAN-ID-MANAG

Conţinut curs Unitatea de învăţare 12 - MOTIVAŢIA ÎN CADRUL FIRMEI

Table of Contents

Page 3 of 8 Continutul unitatii de invatare

Introducere
Competente conferite
Continutul unitatii de invatare
Rezumat
Concepte si teme de retinut
Intrebari de control si teme de dezbatere Activitătile desfăşurate în firme presupun
Teste de evaluare si de autoevaluare
Bibliogra!e recomandata
Page 3 of 8
12.4. Motivatia în cadrul !rmei
reactii şi comportamente diferite, deoarece chiar
actiunile sunt diverse, iar ele sunt angrenate de
persoane diferite.
Se identifică un număr de linii de fortă care
motivează demararea şi desfăşurarea actiunilor
productiv-economice şi manageriale, după cum
urmează:
- forte propulsive – care determină
personalul angajat să dea curs unor actiuni;
- dorinte – însemnând tendinta de a
redescoperi experiente conventional pozitive
(acceptate), respectiv predispozitia de conectare
la viata reală sau imaginară a firmei;
- presiuni – reprezentând valuri
energetice, având sorginte în căderile sau
creşterile de potential şi tensiunile ce se creează
la nivel psiho-somatic.
Obiectivul activitătii manageriale, pe lângă
definirea clară a scopurilor tactice şi strategice şi
asigurarea instrumentelor şi conditiilor necesare
deplasării optime a muncii, este şi cel de a
impune câtiva parametri motivationali, cum sunt:
- imbold şi determinare la actiune;
- sensibilizare selectivă a personalului
angajat;
- stimularea şi activarea energiilor celor ce
sunt incluşi în rândul rezolvatorilor de probleme
productiv-economice.
Motivatia este cauza internă de
potentializare coroborată cu specificul intern al
mediului de actiune a firmei, în care rolul
fundamental îl joacă comportamentul uman.
Motivatia constă în acei stimuli care –
localizati intern – sunt personalizati de către
firme şi incluşi în afara individului, ceea ce îl
determină pe acesta să se angreneze (să
întreprindă) în unele actiuni sau să nu se lase
antrenat de altele.
Motivatia în cadrul unei firme este un
instrument important în autoreglarea angajatilor;
în plan personal, motivatia, în general, este o
fortă a întregii dezvoltări psiho-profesionale.
Substanta edificiului psihic al angajatului
este amplificată, sedimentată, consolidată,
respectiv reaşezată de către caracterul
propulsator, tensional al motivatiei.
În acelaşi timp, motivatia poate declanşa
reactii de ordin afectiv, iar potentialul de efort
profesional poate fi energizat şi directionat.
Motivatia – în sfera activitătilor productiv-
economice – este esentială pentru instigarea,
impulsionarea şi declanşarea actiunilor propriu-
zise.
Abraham Moslow a stabilit cinci categorii
de nevoi, ierarhice piramidal, care prin extensie
aduc clarificări managerilor pentru a-si motiva
colaboratorii:
1. de autorealizare;
2. de stimă şi statut;
3. de afiliere;
4. de securitate;
5. biologice.
Motivatiile pot fi pozitive (stimulente de
ordin material, nefinanciar) şi negative (stimuli
agresivi).
În timp, s-au formalizat un număr de teorii
motivationale, precum:
a) Teoriile de continut:
- teoria ierarhiei nevoilor (Maslow) (nevoi
!ziologice, de securitate, de asociere, de stimă,
de autoperfecşionare) care trebuie satisfăcute
ierarhic;
- teoria bifactorială (a factorilor duali)
(Herzberg) (factori de motivare:
responsabilitatea, promovarea etc.) şi factorii
care produc insatisfactia în muncă, factori
igienici: politicile de salarizare, stilul managerului
etc.);
- teoria achizişiilor succeselor (McClelland):
nevoia de putere; nevoia de asociere (afilierea,
prietenia); nevoia de succes (realizarea);
- teoria ERG (Clay Alderfer), tipuri de nevoi
individuale: existentiale, relationale şi nevoi de
împlinire.
 b) Teoriile de proces:
- teoria performanşelor aşteptate (teoria
năzuintelor) (Victor Vroom): raportul efort-
performanţă(aşteptarea); raportul performantă-
recompensă; valenta;
- teoria echitătii (S. Adams) (sentimentul că
individul este tratat corect şi impartial fată de
ceilalti);
- teoria obiectivelor (Edwin Locke) (un
individ care îi fixează obiectivul atinge un
randament mai bun, iar rezultatele sunt mai
bune decât dacă nu si-ar fi stabilit obiectivele).
c) Teoriile de întărire:
- teoria conditionării operante
(comportamentul se manifestă în functie de
consecintele sale).
Motivatia este o stare interioară a unui
individ ce initiază şi dirijează comportamentul
spre un scop, care, o dată atins, va determina
satisfacerea unei necesităti.
Factorii care determină motivatia în
obtinerea performantei:
· factori interni (individuali):
- perceptia sarcinilor;
- atitudini; - nevoi;
- interese;
- comportamente;
- sistemul de valori.
· factori externi:
- sistemul de salarizare; - precizarea
sarcinilor;
- grupul de muncă;
- sistemul de control-supraveghere;
- comunicarea;
- feed-back-ul;
- timpul liber.
Relatia motivaţie-performanţăîn
management este dată de:
- principiul încurajării ocazionale; -
principiul încurajării imediate;
- principiul importantei încurajării.
Procesul motivational complex este
determinat de următoarele elemente: - motivele
pot ! deduse;
 - dinamismul naturii obiectivelor;
- existenta diferentelor considerabile între
indivizi;
- impactul atingerii obiectivului asupra
motivelor ulterioare şi comportamentului; -
rezultatul unei motivatii este întotdeauna
acşiunea;
- comportamentul nu se confundă cu
motivatia.
Procesul motivaşional are mai multe etape:
- identificarea nevoilor angajaşilor;
- căutarea de solutii pentru satisfacerea
nevoilor;
- selectarea obiectivelor ce vor orienta
comportamentul; - obtinerea şi evaluarea
performantelor angajaşilor;
- recompensarea angajaşilor;
- o nouă evaluare a nevoilor angajaţilor.
Efectele pozitive ale motivării sunt:
- performanta individuală (productivitatea,
inovarea, loialitatea);
- satisfactia (satisfactia muncii prin ea
însăşi, salariile, relatiile cu managerii şi colegii,
recunoaşterea, cultura organizaşională şi
!loso!a !rmei).

12.5.Corelarea teoriilor motivaţionale

Asemănător piramidei nevoilor individuale,
propusă de Maslow, se poate imagina o
clasificare piramidală a necesitătilor firmei,
păstrându-se ipotezele de bază ale teoriei:
functia energizantă, glisarea motivatiei,
prepotentarea nevoilor şi tendinta de progres.
Analiza comparativă a principalelor teorii
privind motivarea (individuală, respectiv
organizaşională), la care vom adăuga şi
piramida necesitătilor firmei, relevă câteva
aspecte interesante:
nevoile individuale actionează ca
variabile de stare ale sistemului motivational, în
timp ce componentele motivatiei organizaşionale
actionează ca şi variabile de "ux;
atât ansamblul nevoilor individuale cât şi
cel al necesitătilor firmei comportă o ierarhizare,
în functie de posibilitatea satisfacerii lor şi de
capacitatea sporirii nivelului de satisfactie pentru
nevoile de rang inferior;
între diferitele paliere ale nevoilor
individuale şi clasele de necesităti ale firmei se
pot pune în evidentă o serie de conexiuni,
constând tocmai în variabilele factorilor
motivationali de natură organizatională.

12.6.Satisfacţia în muncă şi performanţa

Efectele procesului de motivare se
regăsesc atât în plan individual, ca expresie a
satisfactiei în muncă (incluzând, dar fără a se
limita la aceasta, satisfactia profesională), cât şi
în spatiul organizatiei, sub aspectul
performantelor obtinute. Cele două categorii de
rezultante se întrepătrund.
Motivatia respectă principiul cibernetic al
“cutiei negre”, modul concret de transformare a
complexului de stimuli în cele două categorii de
efecte nefiind până în prezent pe deplin elucidat.
Întrucât conceptul de satisfactie reprezintă
o coordonată eminamente individuală,
particularizarea acesteia tine de întinderea
orizontului de aşteptare şi de aspectele pe care
fiecare persoană le consideră a fi relevante. Mai
uşor de sesizat în plan organizational sunt
manifestările adverse, legate de lipsa de
satisfactie a angajatilor, concretizată în
fenomenele de absenteism, respectiv de
fluctuatie a personalului.
Spre deosebire de satisfactie, performanta
angajatilor se manifestă direct în plan
organizational şi este conditia esentială de
progres şi de atingere a nivelului de excelentă.