Un SO – ansamblu de programe si module de programe de sistem, care administreaza optim resursele calculatorului

(memoria, mP, dispozitiveleI/O), ofera o interfata prietenoasa între componenta hardware şi utilizator şi coordonează toate
activităţile de calcul ce se desfăşoară într-un SC pentru execuţia programelor utilizatorilor.

FUNCTIILE SO

1. Pregătirea şi lansare în execuţie a programelor de aplicaţie. In acest scop, un SO trebuie să dispună de cel puţin
următoarele componente:
 Editor de texte pentru a introduce şi modifica un program sursă (PS) scris într-un limbaj de programare
 Translator pentru limbajul de programare folosit (asamblor, compilator sau interpretor)
 Editor de legături care să realizeze legătura dintre diverse module obiect
2. Alocarea resurselor necesare execuţiei programelor – identificarea programelor ce se execută şi a necesarului de
resurse, alocarea memoriei interne şi a dispozitivelor periferice.
3. Acordarea unor facilităţi prin programe utilitare de interes general:
 Gestiune cataloage (directori, subdirectori) şi fişiere
 Creare, modificare, copiere, mutare, ştergere, recuperare directori şi fişiere
 Sortare/interclasare
 Comprimare/decomprimare spaţiu pe suporturile de memorie externă
 Depistare şi eliminare viruşi informatici etc.
4. Planificarea execuţiei mai multor programe (multiprogramare) după anumite criterii, pentru utilizarea eficientă a
unităţii centrale de prelucrare.
5. Coordonarea execuţiei mai multor programe ce se execută simultan, prin urmărirea modului de execuţie a
instrucţiunilor programelor, depistarea şi tratarea erorilor, lansarea în execuţie a operaţiilor de intrare/ieşire şi depistarea
erorilor.
6. Asistarea execuţiei programelor de către utilizator, prin comunicaţia sistem de calcul-utilizator la nivel hard şi
software
7. Organizarea şi protecţia datelor în memorie.
8. Posibilitatea generării unui sistem de operare pe măsura configuraţiei existente.

Natura functiilor si modul de realizare a acestora determina ATRIBUTELE CARE CARACTERIZEAZA UN SO:
 Timp de raspuns – durata de timp intre lansarea cererii de serviciu si achitarea ei de catre sistem, se
caracterizeaza prin timp de asteptare si timp de executie
 Simultaneitatea utilizarii – gradul in care SO poate executa simultan mai multe lucrari
 Eficienta – utilizarea optima a resurselor de care dispune
 Partajare si protectie – posibilitatea de utilizare in comun a resurselor sistemului, comunicare intre utilizatori in
deplina siguranta
 Generalitate, flexibilitate, extensibilitate – upgrade, update
 Fiabilitate si disponibilitate – proprietatea unui sistem de a cadea foarte rar in pana
 Transparenta si vizibilitate – pe de o parte sa fie invizibil utilizatorului ceea ce se afla sub interfata, pe de alta
parte sa permita utilizatorului obtinerea de informatii despre modul de lucru a SO
Perfecţionările SO au creat dificultăţi în privinţa utilizării unor programe  de pe un sistem de calcul pe altul, sau sub diverse
SO. De aceea, pentru un SO şi în general pentru produsele software, sunt importante următoarele atribute:
 Compatibilitatea - posibilitatea recunoaşterii acestora de alte SO sau produse software şi invers;
 Portabilitatea - instalarea şi execuţia acestora pe diverse SC;

STRUCTURA SO {{{{{cred că nivelele si componentele SO!!!!!}}}}

NIVELELE SO
Majoritatea SO sunt organizate pe 2 niveluri:
1. Nivelul fizic – mai apropiat de partea de hardware, interferând cu aceasta printr-un sistem de întreruperi ce
semnalizează anumite evenimente deosebite ce au loc în sistem; în acel moment va da controlul unor rutine de pe
nivelul logic în vederea tratării acestora şi al informării utilizatorului despre cauzele care le-au generat.
2. Nivelul logic – mai apropiat de utilizator, interferând cu acesta prin:
 Comenzi ce specifică execuţia anumitor subfuncţii ale sistemului de operare;
 Limbaje de programare;
 Mesaje către utilizator;
 Întreruperi solicitate de către software.
Corespunzator acestor niveluri, un SO cuprinde 2 categorii de programe:
 Programe de comanda si control – rol de coordonare si control a functiilor SO (procese de intrare/iesire,
intreruperi, comunicare hardware-utilizator etc.)
 Programe de servicii(prelucrări) – sunt executate sub supravegherea programelor de comanda si control, fiind
utilizate de programator pt. dezvoltarea programelor de aplicatii
1
COMPONENTELE SO

A. Nucleul SO (kernel) – conţine programele care gestionează resursele calculatorului şi controlează activitatea
echipamentelor şi a programelor. Functiile nucleului:
a. Gestiunea resurselor fizice (procesorul, memoria internă şi sistemul I/O) – ex. unui program i se alocă memorie
internă şi dispozitivul periferic prin care sunt furnizate datele necesare prelucrării.
b. Gestiunea operaţiilor de I/O la nivel fizic şi logic.
 La nivel fizic – citirea/scrierea datelor pe suportul de informaţie, acţionându-se direct asupra dispozitivului
periferic.
 La nivel logic – organizarea, accesul, stocarea şi regăsirea datelor pe suportul de informaţie.
c. Gestiunea datelor (fişierelor) pe suportul de memorie externă. Programe ale sistemului de operare asigura
transferul de date cu echipamentele periferice şi realizează o interfaţă între programele de aplicaţie şi sistemul de
intrare–ieşire. Modulele de program care realizează transferul de date exista o singură dată în sistem ca şi
componente ale sistemului de operare, şi nu în fiecare program de aplicaţie care utilizează transferuri cu un anumit
echipament periferic.
d. Sesizarea evenimentelor deosebite care apar în timpul execuţiei şi tratarea acestor evenimente – de
circuitele de control ale dispozitivelor periferice şi transmise unor componente a nucleului care tratează aceste
evenimente.
{{{{{ANG: Componentele nucleului la multitasking le gasesc la TIPURI DE SO !!!!!!!!!!}}}}}}}
B. Interfaţa SO (shell) – asigură comunicarea între utilizator şi calculator. Prin intermediul tastaturii sau al mouse-
ului, utilizatorul transmite comenzi pentru executarea unor operatii iar calculatorul transmite utilizatorului, prin
intermediul monitorului, mesaje legate de intentiileutilizatorului. Interfeţele SO pot fi:
a. Monitoare. Unele calculatoare conţin, stocat într-o memorie ROM internă, un program numit monitor, care se
lansează automat la pornirea calculatorului şi îi permite utilizatorului să efectueze operaţii simple asupra sistemului
de calcul, cum ar fi: inspectarea şi modificarea regiştrilor procesorului, vizualizarea şi alterarea conţinutului
memoriei etc. De obicei, programul monitor porneşte în cazul în care nu a putut fi încărcat sistemul de operare.
b. Interfeţe în linie de comandă (sau interfeţe text).  Acestea sunt reprezentate, în general, de un program numit
interpretor de comenzi, care afişează pe ecran un prompter, primeşte comanda introdusă de operator de la
tastatură (care pot fi însoţite de parametri) şi o execută. Comanda este transferată în zona de memorie internă
unde se află interpretorul de comenzi (command.com in MS DOS).Aproape toate sistemele de operare includ o
interfaţă în linie de comandă, unele foarte bine puse la punct (cazul sistemelor Unix) iar altele destul de primitive
(MS-DOS şi MS-Windows). Avantaje:  ■ Permite scrierea clară şi explicită a comenzilor, cu toţi parametrii bine
definiţi■ Oferă flexibilitate în utilizare ■ Comunicarea cu sistemul de operare se face rapid şi eficient. Dezavantaje: 
■ Operatorul trebuie să cunoască bine comenzile şi efectele lor ■ Este mai greu de utilizat de către neprofesionişti
c. Interfeţe grafice. Sunt cele mai populare interfeţe cu utilizatorul şi se prezintă sub forma unui set de obiecte
grafice (de regulă suprafeţe rectangulare) prin intermediul cărora operatorul poate comunica cu sistemul de
operare, lansând aplicaţii, setând diferite opţiuni contextuale etc. Dispozitivul cel mai folosit în acest caz este
mouse-ul, de aceea acest tip de interfaţă este utilă în primul rând utilizatorilor neexperimentaţi şi neprofesioniştilor.
Avantaje:  ■ Este intuitivă şi uşor de folosit ■ Poate fi utilizată şi de către neprofesionişti ■ Creează un mediu de
lucru ordonat. ■ Permite crearea şi utilizarea de aplicaţii de complexe, precum şi integrarea acestora în medii de
lucru unitare . Dezavantaje:  ■ Anumite operaţii legate, de exemplu, de configurarea sistemului pot să nu fie
accesibile din meniurile şi ferestrele interfeţei grafice ■ Interfaţa ascunde anumite detalii legate de preluarea şi
execuţia comenzilor■ Foloseşte mai multe resurse şi este mai puţin flexibilă decât interfaţa în linie de comandă.

Interfeţele grafice pot fi realizate utilizând:

 Meniuri – utilizatorul transmite comenzile calculatorului prin intermediul unui sistem de meniuri şi opţiuni de meniu
sau poate folosi combinaţia de taste care apare în dreapta numelui opţiunii cunoscută şi sub numele de shortcut
keys.
 Pictograme – instrucţiunile se dau calculatorului prin intermediul unor simboluri care sugerează conceptul, de
exemplu o componentă a calculatorului, aplicaţie, parametru, etc. Aceste interfeţe folosesc metoda de drag and
drop prin care obiectele reprezentate prin pictograme pot fi copiate sau mutate. Utilizatorul trebuie în acest tip de
interfaţă să cunoască pictograma care reprezintă aplicaţia.

2
Incărcarea SO în memoria internă a calculatorului – la începutul fiecărei sesiuni de lucru trebuie încărcat în memoria
internă nucleul sistemului de operare (conţine programele necesare gestionării resurselor calculatorului). Sistemul de
operare se livrează pe suport magnetic împreună cu calculatorul (disc sistem). Acest suport conţine un program de
dimensiuni mici numit încărcător, situat la început de suport, precum şi programele aferente nucleului sistemului de
operare. In memoria ROM există un program numit preîncărcător utilizat pentru iniţializarea lucrului cu calculatorul.La
pornirea calculatorului, programul preîncărcător iniţializează echipamentele periferice, identifică configuraţia calculatorului
şi caută sistemul de operare pe un suport magnetic, găsindu-l, încarcă în memoria internă programul încărcător care se
găseşte la începutul suportului şi îl lansează în execuţie.

TIPURI DE SO

După modul de partajare al procesorului sunt SO:

1. monoprogramare (monotasking) – executa un singur program la un moment dat (MS-DOS), cu 2 functii de baza:
 Incarcarea si executia programelor
 Asigurarea unor interferente cu dispozitivele periferice
2. multiprogramare (multitasking) – permit execuţia mai multor programe în acelaşi timp (Windows 95 /98/2000/XP),
nucleul SO asigura suplimentar partajarea timpului intre programele ce se executa simultan si gestiunea alocarii
resurselor sistemului. Componentele nucleului SO sunt:
 Supervizorul – lanseaza, opreste sau suspenda aplicaţiilor
 Planificatorul de procese – reglează timpul pt. operatiile in curs de executie
 Alocatorul de resurse – evidentiaza resursele libere sau alocate
 Modul de gestiune pt. intrari/iesiri – asigura dialogul cu dispozitivele periferice
Tipuri de SO (istoric):
1. MS-DOS (Microsoft – Disk Operating System) – 1985. monotaskimg, interfata putin prietenoasa fiind
bazat pe limbaj de comanda
2. Windows 3.1 – nu este SO ci o interfata prietenoasa pt. MS-DOS, permite lucrul cu mai multe aplicatii
3. Unix – multitasking, permite utilizarea sa atat pe microcalculatoare cat si pe mainframe-uri
4. Windows NT/95/98/2000/XP – SO complexe multitasking, se folosesc pe microcalculatoare, interfata
prietenoasa bazata pe pictograme. Accesul se face rapid la aplicatii prin intermediul pictogramelor sau al butonului
de start. Permit conectarea la Internet si lucrul in retea

WINDOWS: SO grafic produs Microsoft, care asigură accesul atât la resursele sistemului de calcul pe care e
instalat cât şi la resursele unor reţele de calculatoare inclusiv accesul în reţele mari de calculatoare.
Principalele calităţi ale mediului de operare Windows:
 operare în mod grafic bazată pe mouse,
 utilizarea aplicaţiilor (programelor) concepute să lucreze sub Windows într-un mod standard,
 comunicarea simplă între aplicaţiile Windows, prin deschiderea simultană a mai multor aplicaţii şi utilizarea
Clipboard-ului.
Majoritatea aplicaţiilor Windows au câteva caracteristici importante, cum ar fi:
 interactivitate ridicată a utilizatorului cu aplicaţia;
 introducerea şi prezentarea rezultatelor în formă grafică;
 execuţia simultană a mai multor programe;
 comunicarea datelor între programe.
Versiunile actuale (Windows 98, Windows 98SE, Windows 2000, Windows NT, Windows XP) au o serie de
posibilităţi suplimentare faţă de versiunile mai vechi ale Windows-ului:
 interfaţă îmbunătăţită cu ajutorul butonului de Start şi barei de aplicaţii (Taskbar).
 Windows Explorer - un mijloc puternic de a vizualiza şi reorganiza fişierele, driver-ele şi legăturile în reţea.
 Nume de fişiere lungi pentru a regăsi şi organiza fişierele mai uşor.
 Un suport îmbunătăţit pentru aplicaţii multimedia, implicând fişiere video şi de sunet şi mergând până la suportarea
noilor standarde multimedia: MP3 şi DVD.
 Resetarea automată atunci când se efectuează iniţializarea unor componente hard.
 Microsoft Outlook Express - un software pentru gestiunea comunicaţiilor electronice, incluzând e-mail-ul şi faxul.
 Microsoft Internet Explorer - un program din clasa “browser”-elor de Webb care permite lucrul în INTERNET

 MS-DOS (PRINCIPALELE COMENZI) :

3
 copy sursă destinaţie - Copiază fişierul/fişierele indicate de  sursă în destinaţie.[....]
 dir [nume] - Dacă nume e director, afişează toate fişierele conţinute în el; dacă e fişier, afişează informaţii doar
despre acel fişier.
 cd nume - Schimbă directorul curent în nume.
 rd nume - Şterge directorul nume.
 del nume - Şterge fişierul cu numele dat.
 ren vechi nou - Redenumeşte vechi în nou.
 type fişier - Afişează conţinutul fişierului.
 sort [ / R ] - sortează pe linii[....]