MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII

UNIVERSITATEA BABEȘ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE TEOLOGIE GRECO-CATOLICĂ

DEPARTAMENTUL BLAJ

Un portret al unui părinte spiritual

Curs: Paternitatea spirituală: pastorația individuală

Titular curs:

Lect. univ. dr. pr. Rus Anton

Master: Teologie pastorală în comunitățile ecleziale

An univ. 2019-2020

Anul de studii: II, sem. II

Masterand: Dârzu (Moldovan) Iulia Maria

 Un portret al unui părinte spiritual

Fiind un instrument fundamental pentru viitorul credinței, îndrumarea spiritual poate fi

considerată mijlocul utilizat pentru a persevera și pentru a crește continuu și sigur, pe căile
Spiritului Sfânt.

Când mă gândesc la figura unui părinte spiritual, îmi vin în gând două imagini, la fel de
importante. Prima imagine este cea a bunicii materne, pe care am îndrăgit-o extraordinar de
mult. Nu îmi aduc aminte foarte multe lucruri despre ea dar, de câte ori mă gândesc la ea îmi
reamintesc cum, copil fiind, stăteam îngenunchiați în fața patului și ne rugam. De la ea am
învățat primele rugăciuni, ea mă însoțea la Biserică, îmi vorbea de Dumnezeu, îmi compunea
poezii religioase și mă ajuta să le învăț. Locuind destul de departe de ea, o vizitam doar în
vacanțe și din păcate nu m-am putut bucura de prezența ei, întrucât a murit pe când aveam 12
ani.

A doua imagine, este cea a preotului din satul în care am copilărit până la vârsta de 10
ani. Locuind într-o comună, populația era alcătuită din români, maghiari și romi, iar noi eram
ortodocși. Așadar, voi încerca să realizez o caracterizare a unui părinte spiritual și anume a
preotului orthodox care m-a îndrumat în anii copilăriei, el fiind cel care mi-a arătat
frumusețea credinței.

Părintele meu spiritual: Preotul paroh, Vasile Goga.

Consider că preotul Goga a fost cea mai important persoană în ceea ce privește
îndrumarea mea spiritual. L-am cunoscut când eram la grădiniță, dânsul având un băiat de
aceeași vârstă cu mine. Prima întâlnire cu el a fost la grădiniță, nu îmi amintesc ca părinții
mei să mă fid us la Biserică, în cadrul primei serbări din viața mea de preșcolar. Acesta, a
ținut un discurs introductive și îmi aduc perfect aminte de vocea lui, care mi-a pătruns adânc
în sufletul meu de copil. Avea o voce gravă, dar liniștitoare în același timp, vorbea cu
blândețe, iar când începea să cânte, pur și simplu mă treceau fiori în tot corpul, mi se făcea
„pielea de găină”.

Atunci, când l-am întâlnit, m-a invitat la Biserică și am fost foarte încântată, chiar am
mers cu o vecină care mergea în mod frecvent. A fost sufficient să merg o dată și efectiv am
fost atrasă de tot ce se întâmpla în Biserică. Îmi plăcea că se cânta, eu fiind o mare cântăreață,
parcă mă regăseam în tot și mai ales ascultam ceva ce bunica mea îmi povestise. Aveam
impresia că slujba este pentru mine, că a fost creată special pentru mine.

Preotul ne implica pe toți cei mici în diverse activități și cel mai mult îmi plăcea să cant
în corul de copii. Preotul și soția sa, ne pregăteau și pentru serbările școlare, soția sa fiind
învățătoare. Ei ne învățau cântece religioase, patriotice, colinde, poezii, iar doamna preoteasă
ne acompania cu chitara sau acordeonul. Pentru mine era o deosebită plăcere când mergeam
la repetiții și cei doi își făceau timp pentru mine oricând.
 Îmi amintesc foarte bine că pe când eram în clasa a patra, datorită serviciului tatălui
meu, am fost nevoiți să ne mutăm. Pentru mine a fost cel mai mare șoc deoarece nu îmi
imaginam vreodată că voi părăsi locul în care am crescut. Am plans zile întregi, iar în final,
părintele meu spiritual a fost cel care m-a liniștit și m-a convins că totul va fi bine. Mi-a
vorbit cu atâta blândețe, m-a ascultat și parcă m-a înțeles și m-a asigurat că ușa lor va fi
oricând deschisă pentru mine.

Despărțirea de colegi, prieteni și de tot ceea ce știam a fost foarte grea. Am refuzat să
îmi fac prieteni, să merg la Biserică, considerând că într-o oarecare măsură îi trădez pe cei de
lângă care am plecat. La îndrumarea părintelui Goga, am mers la Biserică și am încercat să
mă împrietenesc cu alți copii, dar parcă nu mă regăseam deloc aici. Fiind foarte apropiat de
părinții mei, se interesa în permanență de starea mea și încerca să îmi ofere tot sprijinul. Mi-a
explicat că Dumnezeu va fi cu mine oriunde aș merge, că trebuie să fiu un bun creștin, că
trebuie să mă comport exact cum o făceam înainte.

Chiar dacă nimic nu era ca înainte, am înțeles că viața are moment plăcute și neplăcute,
peste care, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom trece. Am păstrat și păstrez legătura cu părintele
Goga și este o plăcere să vorbesc cu el ori de câte ori îl întâlnesc. Acesta a fost alături de
mine și familia mea atât în momentele bune, cât și în cele mai grele, oferindu-ne sprijinul și
afecțiunea sa.

Întotdeauna știa cum să vorbească cu oamenii, oferea sfaturi, asculta și se interesa de

starea acestora. Știam că pot apela la sprijinul lui oricând, oferea o iubire dezinteresată
tuturor, încerca să se apropie de oameni, să îi cunoască și îi accepta așa cum sunt, fără să
judece pe nimeni. Era bland și răbdător, se îngrijea de cei bolnavi, de cei rătăciți, le oferea o
atenție aparte copiilor și tinerilor și încerca tot timpul să se apropie de ei.

Părintele ne îndemna la fapte bune, la rugăciune, la o viață în Hristos, încerca tot timpul
să se pună în locul celuilalt pentru a înțelege prin ce trece, ne oferea exemple din Biblie și ne
îndemna să ne încredem în Dumnezeu.

Fiind un om umil, părintele Goga avea întotdeauna o vorbă bună, știa și putea parcă să
„mângâie” inimile și cele mai împietrite. Era un model de credință, demn de urmat, punându-
se de foarte multe ori în în locul second atunci când era vorba de enoriașii săi.

Pentru mine, a fost și va rămâne părintele meu spiritual, cu toate că am părărit

comunitatea respectivă de peste 20 de ani. Știu că va fi acolo să mă asculte, să îmi dea un sfat
bun, să mă îndrume spre lucruri bune și să îmi fie alături în orice moment.