CURS 1 - RELIGIA ROMANILOR I

1. Consideraţii istorice

- În veacul al VIII-lea î.d.Hr., anumite triburi de latini, sabini şi etrusci aveau să pună bazele Romei
în urma unirii aşezărilor fortificate, aflate pe cele şapte coline de pe malul stâng al Tibrului. Iniţial,
Roma a fost condusă de regi etrusci, dar ulterior ea s-a eliberat de sub dominaţia acestora, cucerind
treptat întreaga Italie şi bazinul Mării Mediterane care avea să fie transformată într-o mare
interioară în întinsul teritoriu roman.

- Sub aspectul organizării politice, Roma antică avea să cunoască trei perioade distincte: Regalitatea
(753-509 î.d.Hr.), Republica (509- 1 î.d.Hr.) şi Imperiul (31 î.d.Hr.-476 d.Hr.).

2. Izvoare

- religia vechilor romani dispune de o literatură sacră săracă. Există, în schimb, scrieri ale unor
autori profani

- De re rustica a lui Cato prezintă numeroase rituri şi formule magice specifice religiei romane
- în Eneida, Vergiliu ni-i prezintă pe eroii săi ca buni cunoscători şi împlinitori ai credinţelor şi
riturilor religioase romane
- Poetul Ovidiu ne oferă informaţii despre calendarul roman
- Horaţiu, în a cărui lucrare Carmen saeculare descoperim un imn dedicat unei sărbători religioase
- eruditul filolog Macrobiu oferă, în opera sa Saturnalia, o interpretare filosofică a păgânismului
vechi roman aflat la sfârşitul său

- au existat şi scriitori creştini care s-au preocupat de vechea religie romană, făcând apologia
creştinismului care pătrunsese în Imperiul Roman (Tertulian, Lactantiu, Fer Augustin)

- Alte izvoare preţioase pentru cunoaşterea religiei romanilor: inscripţiile, monedele, templele şi
altarele care au supravieţuit din acea vreme, basoreliefuri, statui, picturi, care ne redau scene
religioase si sacrificii

3. Divinităţi şi semnificaţii

Jupiter
- considerat Optimus Maximus=„cel mai bun şi cel mai mare”

- zeul cerului strălucitor, responsabil cu vremea (ploaie, tunet, fulger, lumina)

- zeul podgoriilor şi al recoltelor

- dupa infiintarea orasului Roma nu mai e zeu agricol, ci devine zeul orasului

- protectorul divin al romanilor, caruia in urma războaielor castigate, îi se aduceau sacrificii în

templul său din centrul Romei

- mai tarziu devine zeul responsabil pentru toate problemele romanilor

- e impus popoarelor cucerite de romanilor

-ii sunt consacrate zilele de la mijlocul lunilor

Junona
- regina cerului
- sotia lui Jupiter

- zeita fertilitatii, a nasterii

- protectoare a femeilor
- asigura continuitatea familiilor
- luna iunie (Junonius) era socotită cea mai bună pentru încheierea căsătoriilor

- pasare sacra: gasca

- Gâştele închinate ei au salvat Capitoliul în timpul invaziei galilor

- ii sunt consacrate zilele de la începutul lunilor

Marte
- cel mai popular zeu roman

- iniţial, zeul vegetaţiei de primăvară, fiindu-i consacrată luna martie

- a violat-o pe preoteasa fecioara Rhea Silvia, ea a născut pe Romulus şi Remus

- Rhea Silvia a fost alungată şi aruncată în închisoare ca preoteasă decăzută
- Romulus a fondat Roma

- zeul razboiului
- la începutul oricărui război, generalul intra în templullui Marte şi zgâlţâia lancea zeului strigând:
„Mars, vigila!”
- primăvara şi toamna, anotimpuri potrivite pentru începerea şi terminarea războaielor, aveau loc
mai multe sărbători în cinstea lui Marte

Quirinus
- zeu războinic ulterior identificat cu Marte
- inclus în marea triadă supremă romană, alături de Jupiter şi Marte

- „mânuitor de lance”

- „geniu” al vegetaţiei de primăvară

Janus
- cel mai vechi zeu al popoarelor italice

- zeul tuturor intrărilor şi ieşirilor, personificarea începutului şi sfârşitului

- „uşa casei”
- reprezentat cu două feţe care privesc în direcţii opuse

- corelat cu biruinţa în războaie

- în timp de pace uşile templului său erau permanent închise, în timp de război erau larg deschise

- i-a fost consacrata luna ianuarie (oamenii privesc spre anul care a trecut, propunându-şi un nou
început)
Vesta
- zeiţa căminului casnic, protejând focul vetrei

- divinităţile focului din vatră erau necesare triburilor primitive pentru a menţine focul aprins chiar
şi mai târziu, evitându-se dificultatea reaprinderii altui foc prin frecarea lemnelor.
- satele romane din vechime aveau o vatră comună cu foc constant în centrul satului

- vestalele (preotese fecioare) aveau grija de focul sacru din templu; daca se stingea erau biciuite

Minerva
- zeiţa meşteşugurilor, ştiinţei, artelor şi poeziei

- născută de Jupiter fără vreo contribuţie din partea mamei sale, ea simbolizeaza mintea si ratiunea

- reprezentată cu scut, coif şi armură

- apare, doar la Roma, ca simbol războinic al oraşului

- la sărbătoarea ei participau meşteşugarii, artiştii şi tineretul; se faceau sacrificii si lupte de

gladiatori

Diana
- protectoarea maternităţii
- patrona şi renaşterea anuală a vegetaţiei

- in Dacia Romana, unde albinaritul era ocupatia de baza, ea e protectoarea albinelor

Fortuna
- zeiţa abundenţei şi norocului
- patroneaza hazardul şi nesiguranţa destinului, dar si norocul şi manifestările bunăvoinţei divinităţii

- reprezentată cu ochii legaţi, spre a simboliza destinul orb

Zei mai mici

- Vulcan: zeul focului, făuritorul armelor
- Neptun: zeul mărilor şi protectorul cailor şi al exerciţiilor de cavalerie
- Mercur: protectorul comerţului
- Saturn: zeul semănăturilor, protector al săracilor
- Faunus/Lupercus: protector împotriva lupilor, protector al păşunilor şi fecundităţii animalelor
- Bacchus: zeul vinului şi al viţei de vie

Divinitati tutelare
- penatii: supravegheau şi asigurau prosperitatea fiecărei case
- geniile: protejau pe fiecare om
- larii: protejau asezarile oamenesti
- manii: sunt sufletele stramosilor

4. Eroii. Mitologia

Mitul intemeierii Romei

- zeul Marte o violeza pe vestala Rhea Silvia, ea ramane insarcinata => pedeapsa: vestala e închisă,
iar cei doi fii (Romulus si Remus) sunt aruncaţi în Tibru
- copiii sunt aruncaţi de valuri la mal, preluaţi şi alăptaţi de o lupoaică (animalul sacru al lui Marte)
- mai tarziu sunt găsiţi de păstorul regal, Faustulus, care ii aduce acasă şi ii creste împreună cu soţia
sa.
- cresc şi devin războinici viteji => mulţi bărbaţi vor sa trăiasca sub conducerea lor într-un oraş nou
=> intemeierea Romei

- la intemeiere izbucneste o dispută între cei doi fraţi, Remus moare

- prin jertfa sa în vatra Romei, Remus avea să asigure viitorul fericit al Cetăţii Eterne, naşterea
poporului roman şi venirea lui Romulus la domnie

- dupa 40 ani Romulus dispare fiind luat de un nor de furtuna in timp ce inspecta armata pe Campia
lui Marte

Hercule
- erou preluat din miturile grecesti si combinat cu o divinitate a abundentei recoltelor
- Semizeu binefăcător, care îi ajuta pe oameni în nevoile lor, fiind invocat totdeauna înaintea
plecărilor la drum
- la sarbatoarea sa se depuneau jurăminte pe numele său, se aduceau ca jertfe un taur şi o junică

Castor si Pollux
- eroi imprumutati tot de la greci
- se bucurau de cinste din partea calaretilor care ii sarbatoreau prin cavalcade

5. Morala

Căsătoria
- sotia nu are dreptul sa se desparta de sot
- despartirea nu se poate face decat de catre sot, din cauza unei greseli a femeii, care este judecata si
condamnata de familia sotului
- la sf Republicii femeia primeste dreptul sa se desparta de sot

Familia
- tatal are drept de viata si moarte asupra copiilor: ii poate maltrata, ucide, vinde ca sclavi
- tatal are dreptul sa-si paraseasca nou-nascutii in strada, si sa-i lase sa moara
- la sf Republicii mama are dreptul sa-si protejeze copiii in cazul unei rele comportari din partea
tatalui
- dreptul tatalui de viata si de moarte asupra copiilor e anulat odata cu crestinismul

- ulterior se ajunge la emanciparea copiilor

- autoritatea tatalui se reduce la permisivitate si indulgenta fata de copil
- copiii traiesc in voie, ca şi când ar fi proprii lor stăpâni
- aceasta emancipare a condus de multe ori la excese

Sclavia
- sclavii sunt pe ultima treaptă a ierarhiei sociale

- la inceput regimul sclavilor e mai dur pt ca pe langa sclavii care erau prizonieri de război se aflau
si hoţi, incendiatori, dezertori, debitori insolvabili, copiii vânduţi de părinţii lor
- sclavul putea fi vândut, dăruit, lăsat moştenire prin testament de stăpânul său (care avea
asupra lui drept de viaţă şi de moarte)
- sclavul nu avea acces în tribunale, nu putea poseda bunuri, căsătoria lui nu avea nicio valoare
juridică

spre sfârşitul Republicii:

- sclavii de stat lucrau ca salariaţi în administraţie, mici funcţionari
- sclavii particulari lucrau în agricultură, în atelierele sau în gospodăriile stăpânilor
- sclavi de lux: medici, literaţi, oameni de ştiinţă, secretari, pedagogi, muzicanţi

6. Cultul

6.1. Locurile de cult

- la început vechii romani săvârşeau cultul prin păduri, peşteri, locuri misterioase, acolo unde ei
credeau că s-a făcut simţită prezenţa zeului respectiv
- pe parcurs au fost construite temple după modelul celor greceşti

Templul roman
- dimensiuni mici, forma dreptunghiulară
- construit pe un podium înalt de piatră
- in faţă avea trei rânduri de coloane
- încăperea statuii zeului era înconjurată de coloane bagate pe jumătate în zid

Panteonul din Roma

- „templul tuturor zeilor”
- capodopera a Antichităţii
- se distinge totalmente de arhitectura templelor greceşti: formă circulară, precedat de un vestibul
(pronaos) susţinut de 16 coloane
- interiorul prezintă o simplitate perfectă: diametrul este egal cu înălţimea

6.2. Sacerdoţiul

- e impartit in colegii si confrerii

Colegiul pontifilor
- alesi de o comisie speciala, dintre oamenii cei mai învăţaţi

- întocmeau calendarul şi toate ritualurile de cult

- vegheau ca toate legile civile sau penale să nu vină în contradicţie cu cele religioase
- stabileau formulele rugăciunilor
- hotărau daca un zeu străin e admis sau nu în panteonul roman
- conduceau şi supravegheau toate celelalte colegii şi confrerii

- pontiful suprem (Pontifex Maximus) e ales pe viaţă de ceilalţi pontifi

- are in subordine flaminii şi fecioarele vestale

Colegiul Flaminilor
- preoţii diferitelor divinităţi
- se îngrijeau de aducerea jertfelor pentru zeii respectivi

interdictii:
- să nu se îndepărteze niciodată de Roma
- sa nu poarte niciun nod în îmbrăcăminte sau asupra sa (dacă un om în lanţuri intra în casa sa, el
trebuia să îl elibereze)
- să nu apară gol în aer liber
- să nu vadă armate, să nu călărească
- să evite atingeri care l-ar putea murdări
- să evite contactul cu morţii

Colegiul vestalelor
- fecioare consacrate templului zeiţei Vesta
- alese de marele Pontif dintre fete sub vârsta de 10 ani, din familii nobile

interdictii:
- vestalele trebuiau să-şi păstreze necondiţionat castitatea; în caz contrar, ele erau îngropate de vii

privilegii:
- cel ce ofensa o vestală, era pedepsit cu moartea
- un condamnat la moarte, daca întâlnea o vestală in drum spre execuţie, era imediat graţiat
- imparatii le faceau daruri bogate
- locuiau intr-un fel de mănăstire, cu grădini splendide

Colegiul epulonilor
- organizau ceremoniile religioase publice, banchetele sacre, jocurile publice (Ludi Romani), marile
spectacole teatrale, de circ şi amfiteatru

Colegiul augurilor
- la fel de vechi şi de independent ca şi colegiul pontifical
- rolul de a afla dacă un anume proiect (de pildă, alegerea unui loc de cult sau a unui sacerdot) era
pe placul zeului respectiv

Colegiul haruspicilor
- făceau preziceri cercetând măruntaiele animalelor aduse jertfă, în special ficatul
- consultau diferite cărţi care conţineau interpretări şi reguli precise
- controlau toate cultele străine infiltrate în Roma
- consultau, în împrejurări excepţionale pentru statul roman, renumitele Cărţi sibiline (carti care
conţineau oracolele unei legendare profetese)

Confreria feţialilor
- buni cunoscători ai relaţiilor cu alte popoare, ai problemelor juridice şi sacre legate de acestea, ai
roblemelor privind războaiele şi tratatele de pace
- primeau, găzduiau şi protejau ambasadorii
- extrădau criminalii
- oficiau ritualurile religioase legate de declaraţiile de război

Confreria salilor
- se ocupau de jocurile şi cântecele care însoţeau marile sărbători religioase
- la sarbatoarea zeului marte: echipaţi în costume de războinici, cantau cântece vechi şi loveau în
scuturi cu mici suliţe

Confreria Lupercilor
- preoţii zeului Faunus (Lupercus)
- alergau goi, dar înarmaţi, în jurul turmelor de oi spre a le păzi de lupi
- la sărbătoarea Lupercilor loveau cu curele de piele femeile întâlnite în cale ca sa le fereasca de
sterilitate

Confreria fraţilor arvali

- consacrati zeiţei Dea Dia, zeiţa productivităţii agricole
- organizau ceremoniile agrare în cinstea zeiţei

6.3. Riturile publice

Rugaciunea
Precatio:
- caracter magic, trebuia rostită totdeauna fără greşeală, fară a schimba ceva
- în picioare, cu capul acoperit de marginea togii, oficiantul rostea cu glas tare rugăciunea, iar
ceilalţi o repetau cu atenţie maximă
- formalistă, lipsită de trăire autentică, mizându-se pe efectul magic automat

Supplicatio:
- rugăciune specială, solemnă
- impusă poporului de către Senat în situaţii excepţionale, când romanii se confruntau cu calamităţi
- tot poporul lua parte, dura mai multe zile,
- romanii intrau cu ramuri de laur în templele deschise, aduceau ofrande de vin şi ardeau tămâie

Votul
- cel mai bun mijloc pentru a putea fi câştigat ajutorul zeilor
- cei ce depuneau votul promiteau ofrande si sacrificii, în schimbul ajutorului zeilor
- era scris pe o tablita si pus pe genunchii zeului

- votul public se depunea în cazuri excepţionale: războaie, crize in viata poporului

- votul privat se depunea la momente dificile ale vietii: boli, nastere

Devotio: un vot special pentru reusita in viata, se promitea sacrificarea propriei vieti in acest scop

Lustratiile
- o procesiune speciala in cadrul careia se desena un cerc magic in jurul unei regiuni, cerându-se
protecţia zeilor pentru aceasta
- când romanii fondau o colonie, mai întâi trăgeau o brazdă de delimitare, iar când plugul ajungea în
locul unde, avea să fie plasată o poartă a oraşului, se întrerupea brazda, semnificând faptul că pe
această poartă puteau circula şi profanii

- Roma era înconjurată de o zonă sacră, a cărei graniţă coincidea cu zidurile oraşului
- Protecţia regiunii Romei era reactualizată permanent cu prilejul unei sărbători anuale

Sacrificiile
- punctul central al cultului
- ospăţ comun pentru zei şi oameni
- „a sacrifica” însemna „a spori”, „a înmulţi”, acest spor e obtinut prin jertfe

- tipuri: sacrificii de cerere, de ispăşire, consultative

- constau din animale, păsări, cereale, lapte, miere
- animalele aduse pentru a fi sacrificate zeilor trebuiau să nu aibă defecte fizice, să aibă o anumită
vârstă, o anumită culoare
- sacrificiile umane au fost interzise de senat la 79 i.d.Hr

6.4. Riturile particulare

- cultul particular era oficiat de capul familiei in jurul caminului

- focul din vatră reprezenta centrul cultului: i se ofereau alimente zilnic, flori de trei ori pe lună
- cultul particular se oficia in cinstea penaţilor şi larilor (personificarea strămoşilor) dar şi a lui
genius, un fel de „înger păzitor” al fiecărei persoane.

- la nasteri sau aniversari casa era împodobită cu ghirlande şi era adus un sacrificiu sângeros.
Oficiantul sacrificiului era îmbrăcat obligatoriu in alb.
- la opt zile de la naşterea copilului avea loc ceremonia purificării: copilului i se dădea un nume şi i
se atârna de gât o amuletă spre a-l proteja de puterile răului

- când împlinea 7 ani, băiatul îşi urma tatăl, iar fetele mama în activităţile gospodăreşti

- când împlinea 17 ani, în cadrul unei ceremonii religioase, baiatul era înscris în listele cetăţenilor
- avea drept de vot şi era apt pentru serviciul militar

- parintii hotarau casatoria si intre familii se încheia un contract prin care se stabilea data căsătoriei
- căsătoria trebuia să aibă loc înainte ca soţul să fi împlinit 17 ani
- in centrul ceremonialului căsătoriei era semnărea contractului şi împreunarea simbolica a mâinilor
sotilor

6.5. Magia

- la început, romanii erau ţărani agricultori

- practicau ritualuri pentru alungarea răului din case, grajduri sau de pe ogoare
- rituri magice pt pregătirea câmpurilor şi ogoarelor, la însămânţat şi recoltat, în protejarea caselor,
curţilor, sau la aşezarea unei pietre de hotar

Magie agrara:
- inainte de însămânţare, Jupiter primea ofrande de mâncare şi băutură

- la curăţitul pomilor se sacrifica un porc

- la recoltatul fructelor erau aduse ca jertfă un purcel, fructe, prăjituri şi vin

- ritualuri ale păstorilor, consacrate începutului păşunatului, curăţitului grajdurilor şi protecţiei

împotriva lupilor

- ritualuri pt protectia impotriva unei boli (rugina graului)

- sacrificarea câinilor roşii pentru a fi protejate razele solare care aduceau binecuvântarea seminţelor

Magie politica:
- presupunea o acrivie împinsă la extrem din partea oficianţilor. Anumite erori din partea acestora
puteau compromite nu numai ritul în sine, ci puteau periclita chiar viaţa statului roman.
- obiecte sacre: arme, steaguri, pietre

6.6. Mantica

- Colegiul augurilor se ocupa cu mantica, având ca sarcină interpretarea unor semne considerate
ca divine: fenomene cereşti, cântecul păsărilor.
- Colegiul augurilor reprezenta instanţa supremă în toate problemele legate de semnele
transmise de zei privind un act care trebuia săvârşit sau nu.
- Aceste semne îşi au originea în zborul păsărilor pe cer urmărit de către Romulus ca semn
trimis de zei. Zeii puteau alege prin semnele lor pe acela dintre ei, care va conferi numele său
noului oraş şi va deveni regele său. Remus a vazut pe cer şase gâşte, lui Romulus i-a apărut pe cer
un număr dublu. Romulus a fost numit rege.

- Folosirea Cărţilor sibiline, cărţi de ghicitorie, consultate in cazuri de calamităţi. Interpretările

date Cărţilor sibiline aveau să aibă o puternică înrîurire asupra vieţii statului roman.

7. Cultul morţilor

- sufletele celor răposați (larii, manii) duceau mai departe o viaţă asemănătoare celei de pe pământ

- împărăţia morţilor comunica cu lumea pământeană printr-o groapă făcută în pământ, aflată în
apropierea oraşului sau satului respectiv şi astupată cu o piatră
- in fiecare an, piatra era ridicată, pentru a se oferi posibilitatea sufletelor decedaţilor de a-şi vizita
rudele

Parentalia
- sarbatoare in cinstea sufletelor stramosilor
- magistraţii nu-şi mai purtau însemnele, templele erau închise, se stingeau focurile la altare şi nu se
oficiau nunţi
- morţii se întorceau pe pământ şi se hrăneau cu hrana de pe morminte

Lemuria
- “lemures” = sufletele morţilor deveniţi strigoi care veneau printre cei vii ca să le facă rau
- cu ocazia sărbătorii Lemuria ei se întorceau şi vizitau casele rudelor
- pentru a-i împăca şi a-i opri să răpească pe unii dintre cei vii, capul familiei lua seminţe negre de
bob în gură si le scuipa, apoi rostea niste formule magice
- romanii credeau că strigoii veniţi să sugă sângele urmaşilor se repezeau la seminţele de bob şi,
datorită puterii formulelor magice, se depărtau de casă

Riturile de inmormantare
- muribundul era aşezat pe pământ, un membru al familiei îl săruta pe gură când îşi dădea ultima
suflare, apoi cei din casă îl strigau pe nume
- focul din vatră e stins în semn de doliu
- era spălat cadavrul, uns cu mirodenii, îmbrăcat şi aşezat pe un pat funebru în jurul căruia ardeau
făclii
- acoperit cu flori şi coroane, trupul e expus 2-3 zile

Bogatii:
- cortegiul funerar avea în faţă cântăreţi, purtători de făclii şi bocitoare de profesie, apoi cei care
purtau măştile strămoşilor celui răposat, apoi venea sicriul cu mortul expus vederii tuturor, apoi
familia
- femeile îşi smulgeau părul în semn de durere
- după inmormantare, se lua masa invitând şi pe mort, caruia îi cereau binecuvântarea şi, înainte de
a pleca, îşi luau rămas bun de la el
- pe pietrele de mormânt se inscripţionau formule magice pentru a uşura ieşirea sufletului din
mormânt şi a lua parte la mesele date de rude în memoria sa

Sclavii si saracii:
- înmormântaţi în gropi comune sau cladiri in care erau nise pt urnele cu cenusa

Bogatii aveau mausolee in jurul carora erau gradini unde se facea banchetul funerar.
Mausoleele erau insirate si pe marginea drumurilor principale ale marilor orase.

In sec II, in interiorul si exteriorul Romei existau catacombe (cimitire subterane) cu capele si
biserici crestine unde se facea Sf Liturghie.

8. Asimilarea elementului religios grecesc

-religia greceasca era mult superioara religiei romane

- romanii s-au regăsit pe ei înşişi în lumea zeilor greci, mai ales că moştenirea religioasă indo-
europeană comună era clar formulată la greci şi li se potrivea de minune romanilor

- Elenizarea oficială a religiei romane a început după bătălia de la Cannae (216 î.d.Hr.), când
romanii, în urma consultării Cărţilor sibiline, au recurs pentru salvarea patriei la ceremonii de rit
grecesc
- patria e salvata => romanii ridica în Roma statui pentru cele 12 divinităţi principale greceşti,
aşezate două câte două după modelul grecesc. Divinitatile greceşti au asimilat divinităţile
corespunzătoare romane (Jupiter-Zeus, Junona-Hera etc.)
- după modelul grecesc: încep să fie poleite cu aur coarnele animalelor aduse ca jertfa, poporul care
asista la jocuri are coroane de flori pe cap, femeile care aduc rugaciuni zeilor au parul despletit

- cand Grecia e asimilata de Imperiu, elementul religios grecesc se intensifica si contribuie la

pastrarea si revigorarea panteonului şi vechii religii romane, a căror autoritate scăzuse

9. Infuzia elementului religios oriental

- cultele orientale au fost la inceput preluate de greci odata cu cuceririle lui Alexandru Macedon, s-
au debarasat de insusirile grosolane imbracandu-se in filosofia greaca, apoi au patruns in Imperiul
roman
- cultele orientale răspundeau mai bine necesităţilor sufleteşti religioase ale romanilor din
acea vreme decât vechea religie romană, rigidă, formalistă, seacă şi rece
- la inceput imparatii s-au opus patrunderii religiilor orientale dar apoi unii imparati au cedat
presiunii, altii le-au incurajat

Inceputul
- 204 î.d.Hr. după sfatul unui oracol sibilin, a fost adusă la Roma, pe cheltuiala statului, statuia
zeiţei Cybele, Zeiţa Mamă a Asiei Mici
- 191 î.d.Hr. i se construieste un templu la Roma => se deschide calea sincretismului religios
profund, care va marca serios de acum înainte viaţa religioasă a poporului roman
Evolutia
- patrunde la Roma cultul zeilor egipteni Isis si Osiris
- e construit templul lui Isis la Roma, in ciuda interdictiilor Imparatului Octavian Augustus si
Senatului

- imparatul Nero sustine cultul zeitei siriene Attargatis

- imparatul Elagabal devine preot al zeului canaanean Baal, pe care vrea să-l ridice chiar la rangul
de divinitate supremă a Imperiului

- Cultul zeului razboinic Mithra se bucura de cea mai mare raspandire

- câţiva împăraţi romani au fost iniţiaţi în misterele mithraice
- Ca zeu al luminii, Mithra era zeul care lupta împotriva întunericului, a neştiinţei, a minciunii, a
demonilor şi răului în general
- Pe parcurs, el a devenit zeul jurământului, al ţinerii legămintelor, fiind foarte iubit de militari
- cultul sau s-a raspindit prin militari, negustori si mestesugari, ajungand principalul cult al
paganismului roman

10. Cultul imperial

- Poporul din partea orientala a imperiului era deja obisnuit cu cultul imparatului Cezar, cinstit cu
onoruri divine inca din timpul vietii, iar dupa moarte cinstit ca zeu avand altare si cult special

Inceputul
- teritoriul ocupat de romani se extinsese foarte mult, incluzând o multe popoare de culturi şi religii
diferite
- se impunea o formă de guvernământ (Imperiul) capabilă să confere statului roman autoritatea
necesară
- Imperiu trebuia să devină şi să rămână solid => împăratul Octavian Augustus restaureaza cultul
religios

Masuri luate de Octavian:

- restaurarea tuturor templelor romane căzute în ruină în urma războaielor si indiferentei religioase a
poprului
- reintroducerea vechilor sărbători religioase, întrerupte din cauza războaielor si indiferentei
religioase a poprului
- sporirea numarului preotilor si restabilirea demnitatii sacerdotale

- poporul roman era foarte entuziasmat de măsurile luate şi îl preţuia pe imparat cu religiozitate =>
introducerea sarbatorii “geniului” lui Octavianus Augustus
- datorita operei de restaurare a lui Octavian, in partea orientala a imperiului e considerat fiu al
zeilor si i se ridica temple, iar in Spania i se ridica altare
- Octavian interzice cultul la Roma, si interzice cetatenilor romani sa participe la cultul lui

- dupa moarte, Octavian e considerat zeu, astfel luand nastere cultul imperial
- la Roma se infiinteaza colegiul special de soldales augustales care se ingrijea de cultul imperial
- i se construiesc doua temple la Roma, unul public si unul privat; in cel privat sotia sa e preoteasa
- cei care refuzau sa participe la cultul imperial erau persecutati, considerati neloiali fata de imperiu

Evolutia
- împăratul Aurelian (270 - 275 d.Hr.) s-a autoproclamat dominus et deus („domn şi dumnezeu”)
- purta pe cap, asemenea altor împăraţi de mai târziu, o coroană cu raze din metal, pentru a
demonstra legătura sa cu zeul sirian al Soarelui, pe care il adora
- „Soarele invincibil” (Sol invictus), divinitate de provenienţă orientală, a devenit unul dintre
simbolurile religioase cele mai importante ale păgânismului roman aflat la apusul său.

11. Decăderea şi sfârşitul religiei romane

- Politeismul greco-roman avea să se topească încetul cu încetul într-un fel de panteism solar,
ajungându-se la un pronunţat sincretism religios (combinatie intre religia greco-romana si religiile
orientale) predominante fiind însă elementele din religia siriană (mithraismul)

- vechiul panteon roman inca exista, ceremoniile zeilor inca se oficiaza dupa obicei, dar poporul e
indiferent
- templele romane aveau inca slujitori, dar incepeau sa nu mai aiba credinciosi
- oamenii simpli se duceau la sarbatorile zeilor nu din credinta in zeii respectivi, ci pt ca aceste
sarbatori erau un prilej de veselie si pt ca erau zgomotoase
- Petronius: “Doamnele de vază ale societăţii romane nu se sinchiseau de Jupiter mai mult decât de
o ceapă degerată.”

- importanta cultului imperial se pierduse odata cu moartea lui Nero (care reprezinta stingerea
dinastiei lui Octavian Augustus) pt ca nu mai avea sprijin dinastic
- cultul imperial devine simplu prilej pentru petreceri

- Iulian Apostatul incearca revigorarea vechii religii romane, cu rezultate nesemnificative de scurta
durata

- Noua religie a Mântuitorului Hristos, având o morală superioară şi un duh nou, avea să pună capăt
definitiv păgânismului greco-roman.
- Persecuţiile împotriva creştinilor n-au distrus creştinismul, ci au contribuit la răspândirea lui.
- Edictul de la Milan (313 d.Hr.) recunoştea creştinismul ca religie permisă.
-in timpul lui Constantin cel Mare (306 - 337 d.Hr.) crestinismul devine religia dominantă a
Imperiului Roman.

12. Concluzii. Răspândirea creştinismului

- religia romanilor a urmat exact linia de evoluţie a acestui popor: initial simpla, apoi a asimilat
diferite elemente, apoi s-a pierdut într-un mozaic de credinţe orientale, in final apune definitiv în
faţa creştinismului.

- la inceput creştini nu proveneau doar din rândurile oamenilor simpli, ci si din randurile slujitorilor
puternici ai imparatilor
- putin mai tarziu Biserica are acces chiar la clasele conducătoare ale Imperiului: membri ai
familiilor de consuli, nume mari din viata publica

- Forţa credinţei, puritatea morală în care îşi trăiau viaţa, apoi sângele martirilor au condus
permanent la întărirea Bisericii creştine.

- in timp ce zeii greco-romani erau redusi la simple simboluri, noua religie vine cu învăţătura
Dumnezeului unic, revelat şi întrupat
- idolatriile confuze, aberatiile astrologice, sacrificiile sangeroase si initierile dubioase sunt inlocuite
cu Taina Botezului
- prabusirea, dupa moarte, in abisul tacut al vesniciei astrale e inlocuita cu invierea personala
prefigurata de invierea lui Hristos

- crestinismul e bazat pe iubirea de Dumnezeu si de aproapele

- Creştinii se numeau cu toţii fraţi, se ajutau mereu unii pe alţii, în smerenie şi bună-cuviinţă
- crestinismul reînvie vechi virtuţi compromise sau pierdute: demnitatea şi curajul oamenilor,
coeziunea familiilor, sensul adevărurilor morale în viaţa adulţilor şi în educaţia copiilor;
- crestinismul aduce în relaţia dintre oameni o comuniune interioară nemaiîntâlnită în societatea
antică păgână.