Goidescu Robert-Andrei

Grupa 1726, Seria B, An II

Legea-Izvor de drept

Dacă ar trebui să discutăm despre lege, în sensul general, este mai mult decât
evident că toată lumea are o idee de bază la care se referă atunci când întâlnește acest
termen. Pornind de la definițiile recunoscute în Dicționarul explicativ al limbii
române, putem observa faptul că mai înainte de a recunoaște definiția pe care noi o
sesizăm ca fiind cea mai apropiată de sensul larg al cuvântului „lege”, întâlnim
referințele religioase, primele legi ale lumii, considerate primele modalități de
organizare a societății, de pedepsire a nedreptăților și de creare a unui cadru de
norme și reguli.
Desigur, în România, legea este singurul izvor de drept, iar pe baza legilor,
definite ca „Normă cu caracter obligatoriu stabilită și apărată de puterea de stat”, se
constituie cadre legislative, sisteme de organizare și stabilire a normelor ce
contribuie la o bună dezvoltare și desfășurare a activităților într-o societate. Sistemul
care indică regulile și principiile care guvernează o societate este denumit
„constituție”, „legea fundamentală a unui stat”.
Actul normativ, denumit în mod general „lege”, este singurul izvor al
dreptului comunicării în România, mai ales pentru motivul că dreptul comunicării
este o latură ce ține de respectarea normelor și principiilor adoptate pentru a susține
lumea în care trăim, la fel ca celelalte ramuri și domenii juridice și legislative.
Despre dreptul comunicării cunoaștem că se referă la ansamblul normelor
juridice care reglementează relațiile sociale, precum dreptul penal are misiunea de a
apăra cele mai importante fapte și acțiuni sociale împotriva pericolelor de orice fel,
ori dreptul civil, ce reglementează relațiile social-patrimoniale și nepatrimoniale.
Astfel spus, precum aceste laturi ale dreptului, care își susțin activitatea pe
baza legii ca punct de plecare, temelie și exemplu în orice caz, tot astfel și dreptul
comunicării apelează la lege în activitatea derulată.
Pornind de la lege ca manieră de prezentare a unor situații ce au caracter
necesar și trebuie respectate la nivelul societății, legile au fost organizate în timp în
funcție de domeniul la care se referă, de țară, de aspecte sociale și chiar și religioase,
pentru a oferi un context adecvat, mai ales la societatea în continuă schimbare.
În opinia mea, cred că este benefic faptul că legea este izvorul principal,
singurul izvor de drept în România, deoarece acest lucru demonstrează și întărește
faptul că dreptul comunicării, ca domeniu de activitate, se sprijină pe lege și
urmărește respectarea acesteia, dar și pentru faptul că legea, ca entitate, devinde
prezentă în orice aspect din viața omului.
Pentru a exemplifica acest lucru nu trebuie să privim mai departe de instituțiile
special înființate în legătură cu domeniul dreptul comunicării, aici fiind amintite
Consiliul Național al Audiovizualului ca instituție principală de reglementare a tot
ceea ce este transmis în spațiul media și de pedepsire a materialelor care sunt
neconforme cu drepturile omului sau alte aspecte legislative.
Mai mult decât atât, considerând legea singurul izvor de drept în România,
este mai mult decât benefic și facil pentru a extinde cadrul legislativ și la nivel
internațional, prin declarațiile, convențiile și pactele internaționale, ce țin de dreptul
internațional.
Pentru a concluziona, analizând evoluția legii de-a lungul timpului, cât și a
terminologiei ei, dar mai ales legătura acesteia cu fiecare domeniu de activitate, la
nivel național și mai apoi la nivel internațional, consider că este o decizie echitabilă
faptul că actul normativ, denumit generic „lege”, este singurul izvor de drept în
România.