Locul unde trăiau cei mai vechi dobrogeni – dicienii

Cetatea Capidava este unul dintre locurile cu care Dobrogea te îmbie într-o călătorie de-
a lungul Dunării. Fortul de pe malul Dunării a fost scos la iveală de arheologi la
începutul anilor 1900. Aceasta era zona unde trăiau cei mai vechi dobrogeni: dicienii.
Capidava se găseşte la 86 kilometri de Constanţa spre Cernavodă, aproape de Topalu,
unde se găseşte altă nestemată ascunsă a Dobrogei – singurul muzeu rural de artă cu
capodopere ale patrimoniului naţional.

“Un vas ceramic descoperit la Capidava conţine o inscripţie considerată prima atestare
epigrafică a limbii române. Coincidenţă extraordinară, aceasta este dedicată parcă
persoanelor care aveau să contribuie la găsirea urciorului. Vasul a fost scos la suprafaţă,
în vara anului 1967, de o turmă de porci a unui localnic, care intraseră pe terenul săpat
de arheologi.

Povestea urciorului este relatată detaliat de arheologi pe site-ul capodopere2019.ro,

creat de Muzeul Naţional de Istorie a României pentru a celebra patrimoniul României
în anul în care deţine preşedinţia Consiliul Uniunii Europene. Dr. Eugen Silviu Teodor a
refăcut firul descoperirii care este considerată prima atestare epigrafică a limbii română
(epigrafie – ştiinţă care se ocupă cu descifrarea şi interpretarea inscripţiilor vechi,
n.red).

La finele verii 1967, Petre, un ţăran din Topalu (comuna pe teritoriul căreia se află
cetatea antică Capidava), cutreiera malul Dunării alături de alt sătean. „În dreptul cetăţii
romane de la Capidava, sub malul surpat, ei au găsit un urcior aproape complet, din care
lipseau doar toartele şi o mare parte a gâtului“, povestesc istoricii.

Oamenii au luat urciorul şi s-au dus la Constanţa, la Muzeul de Arheologie, unde au

povestit cum au găsit vasul, pe care l-au predat specialiştilor.

Locul de la Capidava tocmai fusese săpat de arheologi în cadrul unei campanii pe

anumite secţiuni ale împrejurimilor cetăţii. Arheologii îşi strânseseră tabăra şi
plecaseră, iar animalele sătenilor pătrunseseră pe teren scurmând după mâncare. O
scroafă a râmat pământul, solul s-a surpat, iar urciorul s-a rostogolit spre malul Dunării,
aşezându-se în calea ţăranului Petre din Topalu.

Când l-au studiat, arheologii au descoperit că acesta are încrustate nişte scrieri
neobişnuite. „Imediat sub gâtul spart erau patru panouri verticale, ca nişte metope, pe
care apar grupuri de semne, cu litere greceşti. Cele patru sferturi purtau inscripţii
obişnuite pentru acea perioadă, dar şi una care a atras atenţia arheologilor. Olarul din
secolul X şi-a scris acolo numele: PETRE. Ţăranul care găsise vasul se numea tot Petre,
iar arheologul care săpase pământul pe care au intrat porcii avea numele de Petre
Diaconu.

„Prin anii ’60, după ce mi-am încheiat îndatoririle arheologice la Capidava, a venit în
urma mea o scroafă şi a început să râme tocmai în sectorul părăsit de mine. Şi, peste ce-
a dat? Peste un urcior de lut modelat în secolul X, pe umerii căruia olarul s’a semnat în
pasta crudă cu caractere greceşti. Olarul din secolul X se numea PETRE, exact aşa cum
mă numesc şi eu. Scroafa de la Capidava descoperise în sectorul abandonat de mine cel
mai vechi document epigrafic de limbă română de până acum, reprezentat de numele de
Petre“, scrie în autobiografia sa arheologul Petre Diaconu, citat de specialiştii MNIR.

Arheologul era născut în 1924, într-un sat numit Porceşti/Porceni, de lângă Silistra, şi
care administrativ a aparţinut, pe rând, de comunele Cocina şi Doimuşlar (însemnând
Porceşti/Purcăreni). „Ciudat şi, totdeodată, pitoresc, nu?“, se întreabă Diaconu, care
spune că porcul este talismanul său de arheolog, copilăria sa fiind marcată de pierderea
turmei de porci a familiei, vândute de bunic. Porcii au revenit unul câte unul la
arheologul de mai târziu, în descoperiri esenţiale.

„Unul dintre primele fragmente ceramice găsite la Păcuiul lui Soare, staniştea mea
arheologică, este un ciob smălţuit verde-oliv şi înfrumuseţat cu reprezentarea unui porc
mistreţ. Adaug că de la cetatea din insula Păcuiul lui Soare şi până la Silistra, oraşul
vârstei mele de elev, sunt, pe drum de apă, 17 km, adică exact câţi sunt de la Suneci,
satul meu de baştină, până la Silistra, de data aceasta pe drum de pământ. Am publicat
ciobul în cauză într-o revistă de specialitate. Până’n momentul de faţă este cea mai veche
probă din seria cioburilor smălţuite verde-oliv cu reprezentarea unei suine. La
rugămintea mai tânărului meu prieten şi coleg Marian Neagu, directorul Muzeului din
Călăraşi, în 1986 am preluat conducerea lucrărilor arheologice de pe grădiştea Coslogeni
din Balta Ialomiţei. Ei bine, tocmai în vara acelui an s’a descoperit acolo scheletul in situ
al unui porc, ars ritual acum 3000 de ani. Este cel mai bătrân porc cu oasele în
conexiune anatomică găsit pe teritoriul ţării noastre“, a povestit Petre Diaconu.

Despre Capidava, locul unde trăiau cei mai vechi dobrogeni – dicienii

Cetatea Capidava este unul dintre locurile cu care Dobrogea te îmbie într-o călătorie de-
a lungul Dunării. Fortul de pe malul Dunării a fost scos la iveală de arheologi la
începutul anilor 1900. Aceasta era zona unde trăiau cei mai vechi dobrogeni: dicienii.
Capidava se găseşte la 86 kilometri de Constanţa spre Cernavodă, aproape de Topalu,
unde se găseşte altă nestemată ascunsă a Dobrogei – singurul muzeu rural de artă cu
capodopere ale patrimoniului naţional.

Profesorul Ioan Opriş de la Universitatea Bucureşti, continuator al cercetărilor

arheologice de la Capidava, a relatat cum s-a ajuns la descoperirea cetăţii.
„În septembrie 1914, după încheierea celei de-a treia (şi ultime) campanii la Ulmetum
(Pantelimonu de Jos, jud. Constanţa), Vasile Pârvan pleca la Histria, vechea colonie
milesiană de pe malul lacului Sinoe, pentru a iniţia săpături arheologice de amploare,
desfăşurate apoi neîntrerupt până astăzi. Zece ani mai târziu, în anul 1924, Vasile
Pârvan îl va însărcina pe unul dintre asistenţii săi, în persoana lui Grigore Florescu,
ulterior conferenţiar de epigrafie şi antichităţi la Facultatea de Litere a Universităţii din
Bucureşti să înceapă săpături arheologice într-un castru roman de pe malul Dunării
dobrogene, ’lăsându-ne libertatea alegerii’.

În anul precedent Grigore Florescu găsise la Seimenii Mari – la 6 km în aval de

Cernavoda – doi miliari şi identificase urme de locuire antică pe o suprafaţă de câteva
hectare (mai precis un turn de apărare de epocă târzie şi de mici dimensiuni, alături de o
aşezare civilă), insuficiente însă pentru problema ce o avea de urmărit, după propriile-i
spuse.

Ce a contribuit decisiv în alegerea tânărului epigrafist aflăm din chiar Prefaţa primului

volum monografic al Capidavei, pe care o va semna în anul 1958: ’Pe de o parte salvarea
cetăţii de la distrugere, iar pe de altă parte şi poziţia ei la un important vad al Dunării,
prin care trecea un drum ce venea din Carpaţi şi mergea prin interiorul Dobrogei până la
mare, la oraşele greceşti Tomis şi Histria, erau motive temeinice pentru începerea
cercetărilor în acest punct’. Aşa au debutat săpăturile arheologice sistematice de
la Capidava, de la al căror moment iniţial s-a aniversat în anul 2004 jubileul celor opt
decenii. Într-o covârşitoare măsură această celebrare este tributară eforturilor
excepţionale de cercetare a două personalităţi remarcabile din două generaţii succesive,
în plus tată şi fiu, Grigore şi Radu Florescu. Omagiul aniversar adus sitului arheologic de
pe limesul dunărean al Moesiei Inferior li se cuvine – fie şi cu titlu postum – în egală
măsură“, aminteşte profesorul.

Institutul Naţional al Patrimoniului dezvăluie cât de importantă este Capidava pentru

istoria acestor meleaguri.

„Capidava este unul dintre acele locuri unde trecătorul păşeşte pe istorie. Vestigiile s-au
adunat aici vreme de aproape două milenii. Dacă cetatea a fost durată cu vieţi şi suflete
omeneşti, strădania altor suflete au readus-o la lumină. Poate tocmai din această
pricină, în zidurile ei de piatră se ascunde o vrajă care te cheamă şi te leagă, aşa cum te
farmecă apusurile de soare fără pereche în care astrul coboară în Dunăre, înveşmântat
somptuos într-o strălucitoare mantie cu mii de culori mereu schimbătoare“, spun
specialiştii.

Ei arată că vizitatorii de la Capidava pot vedea aici zidul de incintă, poarta cetăţii
străjuită de un turn, traseul fundaţiilor turnurilor în formă de potcoavă. În partea de sud
a cetăţii pe 1/3 din lungimea ei se poate vedea fundaţia zidului de apărare şi fortului
târziu, precum şi traseul şanţului care-l proteja. În acest sector a fost descoperită şi
clădirea corpului de gardă. În interiorul cetăţii pot fi urmărite mai multe construcţii
dispuse în jurul unor piaţete private, prevăzută cu portice, de asemenea cărări de acces
şi canale de scurgere. Din cele 8 dolia-[doliare opus (lat.) – termen generic aplicat
produselor mai grosolane din ceramică, cărămidă, ţiglă, tuburi de canalizare] – 3 au fost
lăsate aşa cum erau.

Important de văzut este, de asemenea, basilica din NV cetăţii ca şi instalaţia portuară a

Capidavei aflată pe malul Dunării în dreptul cetăţii. Pot fi văzute o serie de contrucţii de
suprafaţă – tip bordei – dar şi locuinţe cu mai multe nivele de locuire. Un punct de
interes îl reprezintă termele romane, dar şi necropola, ambele aflate în afara cetăţii.
Ghidajul pe cetate poate fi făcut pe perioada verii de către unul dintre profesorii care
participă la sapăturile arheologice odata cu deschiderea şantierului arheologic din 1
iunie până la 1 septembrie, fie de studenţii prezenţi pe şantier. La Capidava te poţi caza
la localnici sau la cort, zona fiind deosebit de frumoasă pentru campare şi atrăgătoare
pentru pescuit.”[1]

SURSE
1. https://adevarul.ro/locale/constanta/prima-inscriptie-limba-romana-scoasa-
lumina-cetatea-capidava-arheologii-vorbit-predestinare-
1_5c41d493df52022f75c1471e/index.html