INTRODUCERE

Date generale despre filosofia stoică

Stoicismul a fost una ditnre cele patru mari școli de filosofie din antichitatea greco-romană,
alături de Academia lui Platon, Grădina lui Epicur și Liceul lui Aristotel. A fost un curent de
gândire filosofică ce a prosperat vreme de peste 250 de ani, găsindu-și admiratori și practicanți în
rândul mai ales al romanilor, dintre care este necesar a-i menționa pe Seneca, om de stat și
secretar al împăratului Nero, Epictet, un fost sclav și fără îndoială cel mai mare stoic și unul
dintre cei mai buni împărați ai Romei, Marcus Aurelius Antoninus.
Ideile centrale ale stocismului sunt în mare parte următoarele:
 Virtutea. Binele alături de virtute și rațiune este singurul lucru cu adevărat bun, ce
garantează o stare sufletească de liniște și pace. Binele ne poate garanta fericirea iar
lucrurile exterioare precum banii, succesul, faima și altele asemenea lor, nu ne pot face
niciodată fericiți. Ele nu sunt lucruri rele, dar nu contează și nu contribuie la desăvârșirea
unei stări sufletești de liniște și pace. Pentru stoici sunt caracteristice cele patru virtuți
cardinale: Prudența, Dreptatea, Curajul și Cumpătarea.
 Emoțiile. Stoicii considerau că emoțiile pe care le trăim reprezintă proiecția propriilor
noastre judecăți; dacă ne gândim la ceva bun, vom avea gânduri pozitive și speranțe, dacă
ne gândim la ceva rău, vom avea gânduri negative și dezamăgiri. Emoțiile sunt
proiectarea gândurilor noastre, după stoici. Stoicimsul nu propagă suprimarea emoțiilor și
nici nu le interzice, dar susține că aceastea la fel ca și mintea pot fi controlate total.
 Schimbarea. Schimbarea sau natura schimbării, este un punct central al filosofiei stoice,
din care reiese ideea că nu ne putem opune schimbării, întrucât nu vom câștiga de cât
supărări, frustrări și dezamăgiri. Schimbarea trebuie îmbrățișată, ce e vechi este înlocuit
de ce este nou.
 Controlul. Stoicii au promovat intens concepția conform căreia sunt lucruri pe care le
putem controla (starea sufletească, emoțiile și gândurile) și lucruri pe care nu putem să le
controlăm (exteriorul). În viziunea lor, nefericirea noastră se datorează confuziei dintre
aceste două categorii: noi credem că putem controla lucrurile pe care de fapt noi nu le
putem controla.
Prin urmare stoicismul reprezintă dacă ar fi să îl adaptăm la condițiile vieții cotidiene, este o
filosofie perfectă petnru antreprenori, politicieni, jurnaliști și pentru oameni aflați în continuă
schimbare și care nu sunt atât de imuni la provocările vieții.
 RECENZIE
„Gânduri către sine însuși” este probabil unica carte ce a fost inițial un jurnal privat celui
mai puternic om din lume, dându-și ajutor lui însuși în vederea dezvoltării capacității sale de a fi
mai bun în funcția pe care o deținea, cea de împărat al Imperiului Roman. Un jurnal privat care
nu a fost destinat publicității, astăzi este una din lucrările de bază ale filosofiei stoice.
Inițiait în filosofia stoică, Marcus Aurelius practica în fiecare noapte o serie de exerciții
spirituale caracteristice filosofiei date, notând în jurnalul său o serie de idei, care îl ajutau pe el să
rămână umil, răbdător, generos și calm în fața evenimentelor și greutăților pe care le întâmpina
în domnia sa.
În primul rând, cine era Marcus Aurelius? El a fost împăratul Imperiului Roman din anul
161 până în 180, unul dintre filosofii cei mai de seamă ai stoicismului care de-altfel l-a practica
în jurnalele sale, prin acele exerciții menționate anterior. Trebuie să reținem că Marcus este unul
dintre cei mai exemplari lideri din istorie, el infludențând multe generații de lideri, cum ar fi
George Washington sau Nelson Mandela, în lupta lor pentru libertate. Niccolo Machiavelli,
autorul lucrării principelui consideră domnia împăratului ca fiind epoca de aur iar pe el ca
ultimul dintre cei cinci cei mai buni împărați. Tot Machiavelli, îl descira pe Aurelius ca un
iubitor al justiției, oponent al cruzimii, simpatic și amabil.
În ciuda privilegiilor funcției sale de împărat, Marcus Aurelius a avut o viață foarte grea.
Istoricul roman, Dio Cassius ne spune că Marcus nu a avut parte de norocul pe care îl merita, el
nefiind puternic la trup și domnia sa fiind marcată de o serie de tulburări și conflicte. În ciuda
tuturor problemelor și conflictelor apărute, Marcus nu s-a lăsat bătut, devenind un exemplu de
inspirație pentru oamenii din ziua de astăzi, care dacă au în față de criză, o problemă devin
frustrați și incapabili în a o rezolva.
În timpul celor 19 ani de domnei, Marcus a scris un jurnal personal, a cărui conținut s-a
păstrat până la noi sub forma a 12 cărți, scrise în perioada anilor 170 – 180 d. Hr. Jurnalul său a
devenit una dintre cele mai influente lucrări filosofice din lume.
La origini, jurnalul său nu era destinat publicului și nu avea un titlu stabilit, dar
cercetătorii consideră că titlul său ar fi Ta eis heauton sau Către sine însuși.
De aceea am afirmat la început că această lucrare, această carte este unică în lumine,
deoarece are ceva ce nu îi este caracteristic cărților în general. Cărțile sunt făcute pentru public,
literatura este predestinată publicului, în cazul nostru, opera lui Aurelius este un jurnal personal
destinat pentru expunerea gândurilor personale și nu pentru public.
Scrierea în jurnal, este un exercițiu al filosofiei stoice, o formă de practicare a ei, la fel
cum este repetarea unei rugăciuni sau a unei cântări pentru un om religios.
„Gânduri către sine însuși” reprezintă o carte de mici fragmente sau note scurte, care
variază de la o propoziție-două la un paragraf întreg. Nu este organizat conform unui anumit
criteriu dar unele sunt unele idei, care pot fi identificate ca laitmotive ale lucrării, indicând ce a
fost cel mai important pentru Marcus în viață pentru a înțelege viața așa cum este ea.
 De fapt, Marcus trece prin aceleași teme în jurnalul său, ceea ce denotă cât de important
este pentru un stoic, deținerea unui jurnal, care este folosit pentru a-i reaminti de standardele sau
ideile sale proprii pe care le-a adoptat. Orice idee merită a fi repetată de multe ori pentru a
pătrunde în adâncurile ființei noastre.
Această carte este una de real ajutor datorită faptului că reprezintă și o operă practică, ea
fiind destinată practicării stoicismului. Spre exemplu, atunci când Marcus vorbește despre
posibilitatea morții și cât de aproape ea este, el nu filosofează în sensul în care noi ne-am aștepta.
El de fapt, recomandă că reamintirea acestui fapt, este de real ajutor atunci când luăm decizii și
atunci când alegem să privim într-un anumit fel evenimentele din viața noastră.
Prima carte din Gânduri către sine însuși este dedicată oamenilor care l-au influențat pe
Marcus în a deveni persoana care a devenit. El le mulțumește lor, le evidențiază importanța pe
care au avut-o în viața lui și ilustrează trăsăturile pe care ei i le-au insuflat lui, trăsături ce l-au
ajutat să devină un bun Stoic. Aceste trăsături sunt:
- Valoarea rațiunii în detrimentul sentimentelor
- Limitarea pasiunilor și dorințelor
- Luarea unei decizii raționale și executarea ei cu hotărâre
- Onestitatea și lipsa secretelor
- Păstrarea unei atitudini optimiste în fața provocărilor și altele.

Cu toate că această carte nu are o structură logică bine stabilită, putem totuși purcede la
realizarea unei împărțiri având la bază temele de bază sau laitmotivele cărții, care ar putea fi
enunțate în felul următor:
- Schimbarea
- Moartea și durata scurtă a vieții
- Rolul și importanța rațiunii
- Modul de interacțiune cu alții și cum să acceptăm greșelile lor
- Depărtarea de faimă și plăcere
- Trăirea unei vieți în conformitate cu natura
În continuarea vom încerca să trecem în revistă fiecare dintre aceste teme.
 SCHIMBAREA ESTE O PARTE A NATURII IAR A NE OPUNE EI ESTE INUTIL
Una dintre cele mai bune și mai puternice idei pe care Marcus le repetă de-alungul
jurnalului său este: schimbarea. El vorbește despre schimbarea naturii universului și în același
timp despre acceptarea morții. El își reamintește deseori despre faptul că toți vom muri până la
urmă și tot ceea ce noi pierdem, este momentul prezentului, pentru că de fapt noi asta avem.
Omul controlează prezentul, căci trecutul l-a pierdut iar viitorul nu îl posedă
Nimeni nu pierde mai mult dacă moarte mai devreme, afirmă filosoful-împărat. Cea mai
lungă și mai scurtă viață, se vor termina la fel, destinația celui mai bătrân și celui mai tânăr este
eternitatea. De aceea, memento mori în jurnalul său este des invocat, el reamintindu-ne că noi
putem muri la un moment dat și de aceea trebuie să încercăm să ne trăim prezentul la cea mai
înaltă intensitate.
(...) fiecare trăiește numai momentul prezent, care este o clipă: restul fie au fost trăite, fie există în
necunoscut.(Cartea a III-a)
Marcus ne învață pe noi că este necesar să acționăm repede și hotărât în tot ceea ce facem, să
avem grijă să facem totul cât mai bine pentru a nu provoca supărare și îndignare în ochii altora. Ne învață
totodată să înțelegem că așa este lumea noastră, în care substanțele trebuie să se schimbe pentru a crea noi
lucruri. Orice se schimbă, și schimbarea nu este durereoasă pentru Univers, este necesară iar Aurelius ne
spune că Nimic nu este rău după natura lui prin care dorește să transmită ideea necesității de a trăi în
armonie cu natura.
Într-un alt fragment, Aurelius spune despre schimbare următoarele:
Gândește fără întrerupere câți medici au murit, după ce au ridicat de atâtea ori din sprâncene asupra
bolnavilor; câți astrologi, după ce au prezis ca pe un eveniment foarte important moartea altora; câți
filozofi, după ceu au susținut cu tăire nenumărate dezbateri asupra morții și asupra nemuririi; câți eroi,
după ceu au ucis mulți dușmani; câți tirani, după ce s-au folosit de puterea lor asupra vieților altora cu o
aroganță înspăimântătoare, ca și cum ar fi fost nemuritori; câte cetăți în întregime, ca să spun așa, au
dispărut: Helice, Pompeii, Herculanum, și altele nenumărate. Adaugă-i apoi pe cei care îi cunoști, unul
după altul. Unul, după ce l-a îngropat pe altul, este apoi el însuși pus în mormânt și altul îl îngroapă. Și
toate într-un răstimp scurt .Prin urmare, privește îtnotdeauna lucrurile omenești ca pe niște realități
efemere, fără valoare, ieri o materie vâscoască, mîine corp îmbălsămat sau cenușă. Așadar, petrece-ți
această clipă a timpului în conformitate cu natura și încheie-ți viața împăcat, cum măslina cade în clipa
când e coaptă, binecuvântând pământul care a purtat-o și mulțumind pomului care i-a dat naștere.

PROBLEME SUNT CREATE DE MINTEA NOASTRĂ

Lucrarea de față a fost la origini un jurnal privat care nu a fost destinat publicului, fiind utilizat
de către împăratul roman Marcus Aurelius Antoninus (121 – 180) pentru a-și expune gândurile și
reflexiile sale zilnice, scrise noaptea și ziua, în taberele sale militare, atunci când se afla în
campania împotriva marcomanilor și a altor popoare ce au amenințat Imperiul Roman. Jurnalul
de altfel reprezintă o practicare a filosofie stoice, unul dintre exercițiile fundamentale.
Opera este formată din 12 cărți care nu au o anumită ordine de numerotare afară de cea
cronologică. În general ideile se repetă și nu au caracter logic și continuu, dat fiind faptul că
lucrarea a fost un jurnal privat.
Cartea I se consideră că a fost scrisă după redactarea celorlalte unsprezece cărți, undeva
în perioada anilor 176 și 180 d.Hr., la Sirmium, locul unde Marcus și-a avut cartierul general, în
perioada de după moartea soției sale, Faustina. În această carte, Aurelius își amintește de toate
persoanele care au jucat un rol important în viața sa, și își propune să le urmeze modelul ce le-a
oferit.
Primul menționat este M. Annius Verus cel ce l-a adoptat pe Marcus când acesta a rămas
orfan de tată. Marcus scrie că de la el a luat ca model amabilitatea și calmul. Observăm aici
evidențierea calmului o trăsătură fundamentală printre stoici. Calmul reprezintă controlul absolut
asupra emoțiilor și gândurilor, în special în vreme de criză.
O personalitate interesantă este Claudius Maximus, care a ocupat funcția de proconsul al
Africii Romane, și care este descris de Marcus în felul dat: De la Maximus: stăpânirea de sine și
faptul de a numă lăsa influențat de nimic; buna dispoziție în toate împrejurările și în timpul
bolilor (...) de a nu mă simți în dificultate, de a nu mă arăta încurcat, de a nu fi foarte
posomorât sau foarte fericit... Deducem de aici un alt principiu al stoicilor și anume capacitatea
de a nu ne lăsa influențați de evenimentele exterioare, acel principiu fundamental al controlului,
concept conform căruia noi nu putem controla lucrurile exterioare ci doar cele interioare.
Cartea se încheie cu o mulțumire adresată zeilor pentru faptul că am avut bunici buni,
strămoși buni, o soră bună, profesori buni, sclavi buni în casă, părinți, prieteni, buni aproape
toți (...) faptul că mama mea deși i-a fost dat să moară încă de tânără, a locuit totuși în ultimii
ani ai vieții sale împreună cu mine (...) și faptul că atunic, când am dorit să mă dedic filosofiei,
nu am ajuns pe mâinile vreunui sofist și nici nu mi-am irosit timpul analizând texte scrise sau
rezolvând silogisme sau ocupându-mă de fenomenele cerești.
Cartea a II-a la fel ca și a III-a au fost scrise între anii 170 – 173 în ținutul cvazilor, un
neam germanic situat pe Dunăre, în Moravia de astăzi.
Cartea un gând interesant, ce denotă o gândire preventivă, lipsită de așteptări: De
dimineață, începe să-ți spui: voi întâlni un indiscret, un nerecunoscător, un violent, un perfid, un
invidios, un nesociabil: toate acestea li se întâmplă din necunoașterea celor bune și a celor rele.
Merită să atragem atenție la ultima frază, legată de necunoaștere, împăratul considerând că
viciile se datorează necunoașterii, în timp ce practicarea meditației duce garantat la o viață de
virtuții.
Fragmentul dat continuă cu o reflecție asupra calității omului: Căci ne-am născut pentru
a ne ajuta, precum picoarele, mâinile, pleoapele, șirurile de dinți de sus și de jos. Așadar, a
acționa unii împotriva altora este împotriva naturii, air a te mânia ș ia-l detesta pe un semen
înseamnă a-l trata ca pe un adversar.
Aici putem vedea, promovată armonia, considerată de stoici un principiu necesar unei
vieți pline de virtuți și liniștite, fiind promovată mai mult comunitatea decât individualitatea,
stoicii considerând că individul trebuie să se supună comunității și prin supunerea acestuia,
comunitate se dezvoltă.
Totuși asta nu înseamnă că individul este dat la o parte, ci din contră este recomandat ca
el să aibă grijă de el și să-și îndeplinească scopul și menirea pentru care este aici în lume. Prin
urmare caută să-ți îndeplinești scopul și, renunțând la speranțele deșarte, vino-ți în ajutor cât timp îți
mai stă încă în putință, dacă te preocupi de tine însuți.
 Cartea a IV-a și următoarele au fost scrise după anul 173 și nu reprezintă mari diferențe față de
celelalte. De aceea ne vom axa în special pe principalele idei promovate de Aurelius în opera sa fără a
face referință la cartea în care el le-a promovat.
Un lucru important în filosofia stoică este Memento mori! stoicii fiind recunoscuți pentru
resemnarea lor în fața morții și pentru faptul că aceștia nu tratează moartea ca fiind ceva dramatic. Iată ce
ne spune Marcus în lucrarea sa despre moarte: Moartea este, asemeni nașterii, o taină a naturii: o
combinație a acelorași elemente și o descompunere a acelorași elemente. În general moartea nu este ceva
de care cineva ar putea să se rușineze, fiindcă nu este contrară condiției viețuitorului rațional, nici
principiului alcătuirii sale.
Observăm că moartea este considerată un element, o combinație a elementelor și o descompunere
a acelorași elemente. Pentru stoici universul este ceva armonios format din diverse elemente,