Fagul și Iedera

Într-o geană de zăvoi,

stau încolăciți cei doi,
fagul și cu iedera,
falnic el gingașă ea.

Creanga strânge din cârcel,

fremătând și ea, și el,
ca în vremea când erau
ea fecioară, el flăcău,

fiecare dintr-un sat

vrăjmășit pe celălalt.
Azi nu se mai știe bine
când anume, cum și cine
a-ncercat să îi despartă
pe cei doi uniți de soartă.

Doar că dragostea de sânge

dorul nu poate înfrânge,
care i-a sortit să fie
întruniți pe veșnicie

peste moarte peste viață,

hărăziți ca soț și soață,
necum astălaltă lume
nu le-a-ngăduit anume,

de când paloșul străpuns-a

și pe dânsul, și pe dânsa,
într-o singură suflare,
într-o dulce-mbrățișare,
ochi în ochi, geană pe geană,
duh prin duh, rană prin rană,

ram și frunze deteră

un fag și o iederă,
împreună amândoi
într-o geană de zăvoi.
împreună amândoi
într-o geană de zăvoi.

Fagule... dragule...
Iederă... prietenă...