STRATEGII DIDACTICE ŞI EFICIENŢA ACESTORA ÎN

CADRUL ORELOR DE EDUCAŢIE TEHNOLOGICĂ

Lucrare metodico-știintifică pentru obtinerea gradului didactic I
 LUCRARE METODICO-ŞTIINŢIFICĂ PENTRU OBŢINEREA GRADULUI DIDACTIC I

CUPRINS

Un posibil cuvânt înainte….........................................3

PARTEA I – CONSIDERAȚII TEORETICE...............5

Argument......................................................................5

Strategii didactice utilizate în cadrul modulului

”Organizarea mediului construit..................................9

PARTEA A II A – CONSIDERAȚII METODICE.....11

PROIECTAREA UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE..........11

Lecţia 2: Organizarea localităţii. Destinaţia clădirilor într-

o localitate..................................................................12

2
 LUCRARE METODICO-ŞTIINŢIFICĂ PENTRU OBŢINEREA GRADULUI DIDACTIC I

Un posibil cuvânt înainte….

Alegerea unei strategii pentru o lecţie, din punctul meu de vedere, nu a fost şi nu cred că va
fi nici în continuare o operaţie uşoară. Noi, profesorii, ne străduim ca prin prestaţia noastră să ne
realizăm obiectivul major, „să ne educăm elevii” - cu toate implicaţiile pe care le are verbul „a
educa”.
Procesul de învăţământ presupune mai multe elemente: profesorul, a cărui principală
activitate este predarea; conţinutul, constând în principal în cunoştinţe, deprinderi, atitudini; unul
sau mai multe scopuri – atât generale cât şi concrete (obiective generale – obiective operaţionale);
o serie de metode şi procedee combinate în strategii didactice; resurse materiale şi de timp; elevii, a
căror activitate principală învăţarea; iar pentru ca toate acestea să fie puse în mişcare eficient, mai
este nevoie şi de un proces de evaluare, iniţială, continuă şi finală. Şi ceea ce este foarte important
şi de cele mai multe ori se pierde din vedere în acest complex de factori ce duc la educarea elevului:
„profesorul trebuie să predea astfel încât să permită fiecărui elev să înveţe folosind stilul său
cognitiv specific” (Jurcău, 2001, p.124)
Cum se integrează şi se armonizează toate aceste elemente pe parcursul unei ore, aşa încât
elevii să fie cât mai mult şi cât mai mulţi implicaţi activ? Care sunt metodele şi mijloacele cele mai
potrivite pentru atingerea anumitor obiective? Cum poate fi abordată o situaţie de instruire, cum pot
fi raţionalizate conţinuturile pentru ca instruirea să fie optimă? Care sunt strategiile potrivite pentru
ca elevul să plece de pe băncile şcolii cu acel bagaj de cunoştinţe necesar lui pentru a face faţă
cerinţelor vieţii cotidiene? Sunt mai eficiente strategiile activ participative?
Pentru a-mi putea răspunde în special mie la aceste întrebări, am fost ajutată de elevii a două
clase: clasa a V a A şi clasa a V a B, pe parcursul unui semestru în cadrul căruia a fost studiat
modulul „Organizarea mediului construit”.

3
 LUCRARE METODICO-ŞTIINŢIFICĂ PENTRU OBŢINEREA GRADULUI DIDACTIC I

PARTEA I – CONSIDERAȚII TEORETICE

Argument

Educaţia este cea care are rolul determinant pentru destinul societăţii omeneşti, ea este cea care
anticipează sau trebuie să anticipeze încotro ne îndreptăm. Din punctul de vedere al profesorului, educaţia
este o acţiune sistematică exercitată asupra elevilor, în scopul pregătirii acestora pentru viaţa pe care
aceştia o vor duce la un moment dat într-un mediu dat, un proces de instruire şi învăţare prin care se
formează, se dezvoltă şi se maturizează elevul. Educaţia vizează finalităţi, selecţionează valori de
transmis, elaborează strategii, alege metode şi mijloace potrivite, asigură organizarea activităţilor.
Elevului zilelor noastre trebuie să-i fie întărită puterea de gândire şi de acţiune, oferindu-i-se un orizont
cât mai larg, abilitatea de a răspunde la cât mai multe probleme din cele mai variate domenii, continua
necesitate de perfecţionare. Toate disciplinele şcolare se corelează şi se întrepătrund pentru a rezolva
această problemă.
Într-o societate în care relevanţa culturală este determinată de performanţele tehnice, Educaţia
Tehnologică este cea care urmăreşte dezvoltarea capacităţii de adaptare la o viaţă tehnologizată, de
consum şi producţie de tehnologie. Prin această disciplină, procesul de învăţământ pune accent pe elev, ca
personalitate distinctă , ca purtător al unei vocaţii proprii. Pe parcursul gimnaziului, elevului i se prezintă
o gamă de domenii de activitate şi i se dă posibilitatea să opteze pentru unul dintre domenii în funcţie de
dorinţa lui. Modulele din această disciplină îl ajută pe elev să-şi găsească înclinaţia către un anumit
domeniu şi îi dă posibilitatea acestuia să cunoască şi să folosească procedurile specifice mediului
tehnologic.
Educaţia Tehnologică nu este nici învăţământ tehnic-profesional şi nici învăţământ teoretico-ştiinţific,
nu se reduce la instruire practică, la iniţierea într-un meşteşug tradiţional sau într-o profesie modernă, deci
nu este o profesionalizare timpurie; ea are un caracter specific interdisciplinar şi dual: teoretic şi practic,
ştiinţific şi tehnologic. Scopul acestei discipline nu este acela de a realiza un produs finit ci de a pătrunde
în miezul problemelor tehnologice, dezvoltând mobilitatea în gândire a elevilor, curiozitatea, aptitudinea
de a înţelege o problemă tehnică, de a-i defini datele, de a-i găsi o soluţie.
Disciplina Educaţie Tehnologică, indiferent de numele pe care îl are în curriculum, se regăseşte în
toate şcolile din ţările europene, având ca trăsături comune flexibilitatea programelor, abordarea
modulară, aspectul dual (teoretic şi practic), familiarizarea cu mai multe domenii pentru optimizarea
opţiunii profesionale ulterioare, lipsa unei specializări stricte într-un anumit domeniu.
În Marea Britanie de exemplu, la orele de Educaţie Tehnologică se utilizează foarte mult calculatorul.
Profesorul îşi poate alege dintr-un catalog de programe tipul de program adecvat modulului ce urmează a

4
 LUCRARE METODICO-ŞTIINŢIFICĂ PENTRU OBŢINEREA GRADULUI DIDACTIC I

fi predat. Programa este structurată pe module şi pe nivele de pregătire şi pe măsură ce elevii progresează,
li se acordă mai multe oportunităţi pentru a rezolva diferite sarcini şi pot efectua diverse activităţi
utilizând cunoştinţele şi deprinderile achiziţionate pentru a realiza produse din ce în ce mai complexe.
Evaluarea se face la nivel naţional, în diverse stagii-cheie.
În Italia, domeniile foarte diverse ale Educaţiei Tehnologice sunt abordate pe parcursul mai multor
capitole, dintre care fac parte desenul (geometric, proiectiv, tehnic), agricultură, alimentaţie, elemente de
electronică şi mecanică, tehnologie şi mediu înconjurător, etc. Capitolele conţin numeroase scheme
tehnologice enumerând operaţiile tehnologice pentru realizarea unui produs finit pornind de la materia
primă. Obiectivul nu este acela de a realiza un produs finit ci de a înţelege un fenomen de a pătrunde în
miezul problemei tehnologice. Ordine de studiu a capitolelor (care de fapt reprezintă modulele) poate fi
aleasă în funcţie de dorinţele profesorilor şi a elevilor. Ceea ce este interesant (şi subliniază importanţa
educaţiei tehnologice) , în modulul Design se accentuează faptul că lumea de azi care ne înconjoară este
fructul ingeniozităţii, inventivităţii şi a muncii numeroşilor proiectanţi, tehnicieni şi muncitori. Orice
construcţie, fie ceva simplu sau complex, o casă, un scaun, un automobil, un avion cu reacţie (şi
exemplele ar putea continua) trebuie mai întâi gândit, apoi proiectat şi executat.
Percepţia pe care o au elevii despre implicaţiile studierii tehnologiilor din diverse domenii de
activitate este foarte importantă. Dacă această percepţie este corectă, atunci elevii conştientizează
importanţa Educaţiei Tehnologice. Un prim punct de vedere care le poate da percepţia corectă asupra
acestui obiect de studiu îl reprezintă nevoile de comunicare şi dorinţele oamenilor. Nevoia de comunicare
îl face pe om să-şi dorească să utilizeze pe scară largă produse care au la bază tehnologii de ultimă
generaţie. Posibilitatea folosirii acestor produse ţine de evoluţia permanentă a omului şi implicit a
societăţii din care el face parte şi care are la bază tehnologia. Dorinţele oamenilor sunt mai diversificate
şi mai greu de cuantificat. Dar, printre dorinţele cele mai des întâlnite în rândul elevilor este dorinţa de a
dobândi un statut asemeni idolilor lor. Aceşti idoli sunt de obicei din domeniul muzicii, televiziunii,
sportului, cinematografiei, sistemului judiciar sau domeniul afacerilor şi nu au ca cerinţă studii în
domeniul tehnologic. Sunt puţini cei care doresc să devină arhitecţi, ingineri, constructori. Toţi trebuie
însă să înţeleagă că indiferent de viitoarea profesie sau ocupaţie, implicaţiile tehnologiei asupra statutului
lor profesional sunt la fel de mari. Cum poate deveni celebru, de exemplu, un sportiv? Cel mai simplu
răspuns indică faptul că ar trebui să aibă talent, să fie perseverent şi apoi succesul vine de la sine, prin
mediatizarea corespunzătoare. Dar mass-media zilelor noastre este dependentă de tehnologie. Dacă
această tehnologie nu ar exista, progresul nu s-ar putea înregistra. Succesul acestora este dependent de
tehnologie. De asemenea, diversele produse pe care oamenii le utilizează în viaţa obişnuită, de zi cu zi,

5
 LUCRARE METODICO-ŞTIINŢIFICĂ PENTRU OBŢINEREA GRADULUI DIDACTIC I

necesită cunoştinţe referitoare la diferite tehnologii, nu neapărat pentru a le putea realiza, cât pentru a le
putea utiliza în mod corespunzător şi pentru a le îmbunătăţi performanţele.
Deşi sunt foarte receptivi la noutăţile tehnologice diverse, care nu sunt puţine, elevii au de multe
ori o percepţie oarecum greşită asupra implicaţiilor tehnologiei în viaţa lor. Rolul Educaţiei Tehnologice
este tocmai acela de a-i conştientiza pe aceştia asupra importanţei tehnologiei, indiferent de profesia şi
statutul social pe care îl vor avea. Tehnologia este la fel de „bătrână” ca şi civilizaţia. Privind evoluţia în
timp a tehnologiei, de la începuturile ei, de la uneltele de piatră sau lemn şi până la computer sau nava
cosmică, descifrăm de fapt omul, societatea, civilizaţia şi evoluţia ei. Tehnologia este definită prin
cunoştinţele umane aplicate pentru soluţionarea problemelor practice şi existenţiale. Orice produs, fie el
material sau imaterial are o tehnologie proprie. Lipsa unor cunoştinţe şi deprinderi tehnice elementare
reprezintă un neajuns pentru un tânăr în dialogul său cu societatea. Experienţa a arătat că cele mai mari
probleme apar nu în realizarea tehnologiilor de vârf, ci în exploatarea acestora.
Dată fiind importanţa Educaţiei Tehnologice ca şi disciplină de cultură generală în gimnaziu şi nu
numai, este foarte important modul în care această disciplină este prezentată elevilor.
Educatorii au dezbătut multă vreme problema însuşirii de informaţii spre deosebire de cunoştinţele
practice şi conceptuale. Cei care susţin că informaţiile sunt cele mai importante cred, de obicei, că există
un anumit set de informaţii care, o dată învăţate în mod adecvat, îi pregătesc pe elevi să funcţioneze optim
ca participanţi la viaţa socială. Cei care cred că experienţa practică şi conceptele sunt esenţiale, sugerează
că informaţia în sine nu este suficientă. Mai degrabă, susţin ei, cunoştinţele au valoare numai când sunt
utile şi ele nu pot fi utile decât dacă sunt înţelese în termeni conceptuali, putând fi aplicate practic, creativ
şi critic.
Eu, ca profesor, am fost întotdeauna adepta celei de a doua categorii: nu mi s-a părut niciodată
normal să deţii anumite informaţii fără să fi capabil să le aplici în situaţii concrete de viaţă.
Nimeni nu se îndoieşte de faptul că informaţiile sunt importante. Oamenii trebuie să ştie foarte
multe lucruri pentru a face faţă solicitărilor cotidiene. Însă ideea că există un set de cunoştinţe care îi va
pregăti pe elevi pentru viitor devine tot mai puţin susţinută pe măsură ce societatea se schimbă tot mai
rapid. Ceea ce le va fi necesar elevilor pentru a da randament într-o lume schimbătoare va fi capacitatea
de a alege informaţiile şi de a decide ce este şi ce nu este important, să poată înţelege cum diferite
informaţii se leagă sau se pot lega, să poată plasa într-un context idei şi cunoştinţe noi, să descopere
sensul lucrurilor întâlnite pentru prima oară.
Toate studiile arată că învăţarea vine în urma exerciţiului, adică punând în practică ceea ce am
învăţat, pentru a putea, de exemplu, răspunde la întrebări. Acest lucru îi determină pe elevi să prelucreze

6
 LUCRARE METODICO-ŞTIINŢIFICĂ PENTRU OBŢINEREA GRADULUI DIDACTIC I

informaţia şi să-i confere un sens găsit de ei. În toate lucrările de specialitate, acest proces este numit
constructivism.
Una dintre teoriile constructiviste are la bază teoria procesării informaţiei şi consideră învăţarea ca
un proces activ în care elevul construieşte idei şi concepte noi bazate pe cunoştinţele vechi şi noi
achiziţionate. Elevul selectează şi transformă informaţia, construieşte ipoteze, ia decizii. Profesorul
trebuie să încurajeze elevul să descopere el însuşi principii, să angajeze cu elevul un dialog activ, de
descoperire a adevărului.
Caracteristica esenţială a învăţării constructiviste este aceea că plasează elevul în centrul
proiectării didactice. Ceea ce ştie elevul este determinantul principal a ceea ce poate învăţa. Cunoaşterea
şi învăţarea se realizează atunci când elevul este capabil să dea un sens celor cunoscute sau învăţate, adică
poate opera cu informaţiile în contexte variate. Sensul este produsul unui proces de învăţare conştientă
asumată şi cu un scop real.
Orice proces de învăţare care este calibrat pe interesele, nivelul de înţelegere şi nivelul de
dezvoltare ale elevului, este un proces de învăţare activă. Implicându-se activ, elevii devin conştienţi de
propria lor gândire şi îşi folosesc limbajul propriu. Durabilitatea înţelegerii depinde de procesul de
corelare a informaţiilor noi cu schemele preexistente în gândirea fiecăruia.
Dacă elevilor le este stârnit interesul şi sunt provocaţi să se gândească la ceea ce ştiu despre
subiectul ce urmează a fi discutat, acest lucru îi va obliga să îşi examineze propriile cunoştinţe şi vor
începe să se gândească la subiectul respectiv. Pentru elev se stabileşte astfel un punct de plecare bazat pe
cunoştinţele proprii de care se vor lega mai simplu şi mai durabil noile cunoştinţe. Ca să-şi menţină
implicarea în învăţare, trebuie păstrate interesul şi scopul elevilor. Când există un scop, învăţarea este
mult mai eficientă. Există însă două feluri de scopuri: cel pe care-l impune profesorul şi cel stabilit de
elev pentru sine, acesta din urmă fiind, în mod normal şi logic, mult mai puternic decât primul. Interesul
însă, este de obicei cel care determină scopul. Fără interes susţinut, motivaţia pentru introducerea de noi
informaţii care să se lege de cele vechi este mult diminuată. Atunci când elevul vine în contact cu noile
informaţii, profesorul trebuie să aibă influenţa cea mai redusă pentru ca implicarea activă în mod
independent a elevului să fie menţinută. Rolul profesorului este de a alege strategii de predare eficiente,
astfel încât interesul elevului să nu fie diminuat.
De cele mai multe ori, elevii nu reuşesc să-şi activeze cunoştinţele anterioare şi de aceea le vine
greu să reflecteze la informaţiile noi şi să le pătrundă sensul. De asemenea, din acelaşi motiv, pot rămâne
cu idei confuze sau chiar contradictorii şi asta duce la inhibarea învăţării în continuare.

7
 LUCRARE METODICO-ŞTIINŢIFICĂ PENTRU OBŢINEREA GRADULUI DIDACTIC I

Nota de prezentare a programei de gimnaziu pentru Educaţie Tehnologică, cea care argumentează
structura didactică adoptată şi sintetizează o serie de recomandări considerate semnificative pentru acest
obiect de studiu, subliniază:
„În construirea şi aplicarea strategiilor de instruire-învăţare-evaluare se recomandă:
- crearea unui context ambiental plăcut şi adecvat activităţii exploratorii a elevului
- stimularea elevilor în observarea şi investigarea mediului înconjurător, în punerea de întrebări
referitoare la funcţiile, alcătuirea şi modul de obţinere a diferitelor obiecte create de om, în
căutarea soluţiilor de remediere a unor defecţiuni, în aplicarea unor tehnici de rezolvare a
disfuncţionalităţilor sesizate în mediul apropiat
- încurajarea reflecţiei personale privind impactul tehnologiei asupra individului, mediului şi
societăţii
- utilizarea de scheme structurale, schiţe, alte reprezentări grafice care organizează cunoştinţele
elevilor şui îi ghidează în experienţele de învăţare ulterioare.”

De asemenea, „Definitoriu pentru Educaţia Tehnologică se consideră a fi faptul că învăţarea

vizează prioritar formarea de abilităţi de gândire critică şi de abilităţi practice, în condiţii de cooperare,
celelalte tipuri de abilităţi constituind achiziţii prealabile, necesare dezvoltării acestora.”(subl. ns.)
Conform cu aceasta şi pentru că această materie de studiu, mai mult decât altele, permite, predarea
Educaţiei Tehnologice, din punctul meu de vedere, se poate face preponderent pe baza principiilor
educaţiei constructiviste, a aplicării strategiilor activ-participative care implică activ elevii în procesul de
învăţare şi duc la dezvoltarea gândirii critice a acestora.

Strategii didactice utilizate în cadrul modulului ”Organizarea mediului construit

Testul iniţial aplicat celor două clase a fost mai puţin obişnuit. Nu a urmărit strict enumerarea
unor noţiuni învăţate pe parcursul anilor anteriori, ci mai mult modul în care copii aplică ceea ce învaţă la
şcoală în viaţa de zi cu zi. Pentru a le înlătura factorul stres (se tem foarte mult de note!) li s-a explicat
acestora că notele obţinute la acest test nu vor fi trecute în catalog.
Dacă la clasa a V a A, media pe clasă în urma aplicării testului a fost de 8,91 (27 de elevi
participanţi la test), la clasa a V a B, media pe clasă a fost 8,42 (26 de elevi participanţi la test). Hotărârea
de a utiliza strategii mai puţin convenţionale la clasa a V a A a fost o hotărâre aleatorie.
Un alt experiment în predarea modulului „Organizarea mediului construit” la clasa a V a A a
fost „introducerea în scenă” a unui personaj imaginar care însoţeşte elevii pe tot parcursul acestui modul.
De obicei, trecerea la ciclul gimnazial este pentru elevi o experienţă destul de complicată şi uneori chiar
foarte grea. Lângă ei nu mai este doamna învăţătoare care îi ascultă şi le dă sfaturi şi care stă cu ei pe tot

8
 LUCRARE METODICO-ŞTIINŢIFICĂ PENTRU OBŢINEREA GRADULUI DIDACTIC I

parcursul programului şcolar. Acum sunt mai multe materii, mai mulţi profesori pe care nu-i cunosc, nu le
cunosc metodele şi stilul. De aceea, până la sfârşitul clasei a a V a, pentru ei este o mare perioadă de
acomodare. Şi de ce să nu fie această acomodare una plăcută? De aceea, mi-am rugat elevii să se
gândească la acest personaj imaginar, să şi-l închipuie ca fiind străin de oraşul nostru, dar dornic să afle
cât mai multe despre el, şi să-i găsească un nume. Până la urmă, după o dezbatere pro şi contra în ceea ce
priveşte identitatea acestuia şi numele său s-a ajuns, printr-un vot secret, la o concluzie: pe companionul
nostru îl va chema SPIKI şi este un fel de …. extraterestru!
Povestioara despre Spiki, prezentată la începutul fiecărei ore a fost responsabilitatea mea.
Responsabilitatea lor consta în găsirea răspunsurilor şi explicaţiilor pe care i le dau lui Spiki.
Planificarea materiei, conform programei a fost identică pentru cele două clase. Singura diferenţă
a fost modul în care materia le-a fost predată – şi unele activităţi de învăţare care apar în planificările pe
unităţi de învăţare. Dacă la clasa a V a B majoritatea strategiilor de predare-învăţare –evaluare au fost
cele convenţionale, cu un mai mare accent pus pe reţinerea noilor noţiuni, fără o implicare activă a
elevilor, la clasa a V a A, strategiile folosite au fost mai puţin convenţionale, s-au utilizat cu
preponderenţă metode aşa zise „moderne”, neconvenţionale şi s-a pus un mai mare accent pe modul în
care elevii construiesc idei şi concepte noi, bazate pe cunoştinţele vechi şi noi achiziţionate, pe implicarea
activă a elevilor în predare-învăţare. La această clasă, elevul este plasat în centrul proiectării didactice,
profesorul este doar un observator care intervine doar pentru a corecta unele confuzii.
Strategiile didactice folosite la clasa a V a B nu sunt foarte detaliate în această lucrare pentru că
am considerat că acestea sunt cunoscute de majoritatea cadrelor didactice. Ele sunt concepute pe tiparul
clasic: moment organizatoric – verificarea cunoştinţelor - predare (preponderent profesor)- evaluare. Deşi
există momente în care elevii sunt implicaţi activ, rolul prioritar în desfăşurarea orelor îi revine
profesorului.
Am încercat în schimb să detaliez cât mai bine strategiile didactice folosite la clasa a V a A pentru
o mai corectă percepţie a ceea ce înseamnă - din punctul meu de vedere – aşa numitele strategii
neconvenţionale, noi, moderne.
Lecţiile sunt prezentate în ordinea lor cronologică, primul proiect de tehnologie didactică fiind
întotdeauna proiectul care se bazează pe utilizarea strategiilor neconvenţionale. Prezentările Power Point
utilizate pe parcursul orelor se găsesc la secţiunea anexe.

9
 LUCRARE METODICO-ŞTIINŢIFICĂ PENTRU OBŢINEREA GRADULUI DIDACTIC I

PARTEA A II A – CONSIDERAȚII METODICE

PROIECTAREA UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE: LOCALITATEA
OBIECTIVE DE REFERINŢĂ: 1.1, 1.2, 1.3, 2.2, 2.3, 3.1, 4.1, 4.2
NR. DE ORE ALOCATE: 6 ore

DETALIERI DE
OR ACTIVITĂŢI DE ÎNVĂŢARE RESURSE EVALUARE
CONŢINUT
Identificarea destinaţiei clădirilor (clădiri Mediul Întrebări dirijate
2. Organizarea 1.1 administrative, de sănătate, culturale, înconjurător, Tehnica R.A.I.
localităţilor. Destinaţia 2.3 comerciale, economice, de învăţământ, hărţi Eseule de 5 minute
clădirilor într-o localitate. 3.1 etc.) administrative,
S2 4.2 Exerciţii de utilizare corectă a termenilor prezentare PP
de specialitate
Discuţii pe marginea unor hărţi, imagini, Harta judeţului şi Întrebări dirijate
3. Încadrarea geografică a
site-uri, documente privind amplasarea a localităţii Temă de lucru în
localităţii. Istoric.
geografică a localităţii şi evoluţia în timp Auxiliarul clasă
Activităţi specifice
a acesteia curricular Tehnica 3-2-1
localităţii de referinţă.
1.1 Culegerea de informaţii referitoare la „Turda, oraşul
3.1 resursele naturale şi ocupaţiile specifice meu”
!! lansarea unei teme de
4.2 zonei utilizând diferite surse Catalogul
reflecţie:
firmelor turdene
„Cum va arăta localitatea
Pagina web a
mea peste 10 ani?”
oraşului,
S3
prezentare PP
Explorarea dirijată; muncă pe grupe – Harta localităţii Întrebări
studierea planului localităţii, notarea şi Manual Fişa de evaluare
discutarea concluziilor prezentare PP Grila de evaluare a
4. Sistematizare. Reguli de
1.1 Discuţie pe tema elementelor de procesului
urbanism. Limbaj grafic
2.2 sistematizare observate în drumul de
specific topografiei.
3.1 acasă până la şcoală
S4
Identificarea/marcarea de trasee, clădiri,
spaţii verzi, spaţii publice, spaţii de
joacă, etc. utilizând planul localităţii
Explorarea dirijată; muncă pe grupe – Harta localităţii Temă de lucru în
studierea planului localităţii, notarea şi prezentare PP clasă
1.1 discutarea concluziilor Întrebări dirijate
5. Reţele de utilităţi.
3.1 Identificarea reţelei de transport, de apa Eseul de 5 minute
4.1 şi canalizare, etc. a localităţii Fişa de evaluare
S5
4.2 Exerciţii de selectare a termenilor finală a lecţiei
specifici domeniului din diferite enunţuri Organizatorul
şi imagini prezentate grafic
Identificarea surselor de poluare din Reviste, planşe Temă de lucru în
localitate Manual clasă
6. Dezvoltarea şi
1.2 Studiu de caz referitor la păstrarea şi Întrebări dirijate
conservarea mediului.
1.3 conservarea mediului natural Cubul
Combaterea poluării.
4.1 Implicarea în viaţa comunităţii (îngrijirea
4.2 spaţiilor verzi, asigurarea curăţeniei,
S6
semnalarea unor factori poluanţi,
colectarea materialelor refolosibile)
7. Activitate 5.1 Realizarea planului localităţii (aşa cum Conturul hărţii Eseu – harta
independentă; evaluarea 5.2 crede fiecare că va arăta peste 10 ani) oraşului Portofoliu
unităţii de învăţare: eseu Realizarea eseului
liber:
„Localitatea mea peste 10
ani”

10
 LUCRARE METODICO-ŞTIINŢIFICĂ PENTRU OBŢINEREA GRADULUI DIDACTIC I

S7

Lecţia 2: Organizarea localităţii. Destinaţia clădirilor într-o localitate.

Scop: Fixarea noţiunilor de bază privind localităţile şi clădirile specifice acestora

Să definească localitatea
Să clasifice localităţile
Obiective:
Să identifice principalele tipuri de clădiri dintr-o localitate
Să enumere principalele elemente constructive ale unei clădiri
Resurse materiale: tabla, flipchart, PC
Resurse procedurale:întrebări dirijate, învăţare independentă, organizatorul
grafic de tip ciorchine, tehnica R.A.I.
Managementul resurselor:
Resurse umane: 27 elevi
Resurse de timp: 50 minute
Spaţiul de lucru: cabinet educaţie tehnologică
Strategia didactică:
1. Reactualizarea Tehnica R.A.I.
cunoştinţelor Sunt împărţiţi pe grupe. Fiecare grupă primeşte textul bază, de la care se pleacă pentru
dobândite anterior asimilarea noilor cunoştinţe (anexa 1). Le sunt distribuite rolurile (scrise explicit pe
2 min cartonaşe).
Un elev citeşte textul din anexa 1. Sunt identificate în text şi notate pe tablă noţiunile
2. Captarea atenţiei, ce vor fi aprofundate pe parcursul orei.
şi trecerea la lecţia Li se explică modul în care se va desfăşura ora. Fiecare grupă va primi un material
nouă suport în care sunt exemplificate noţiunile. Conform cu rolul primit, fiecare va urmări
5 min. pe acest material suport ceea ce trebuie să reţină. De exemplu: scribul notează
punctele cheie găsite de întreg grupul, responsabilul cu vocabularul notează termenii
tehnici sau termenii nou întâlniţi în text, conducătorul se asigură că fiecare membru al
grupului îşi îndeplineşte sarcina fără a depăşi limita de timp, etc.
Le este precizată limita de timp pe care o au pentru a parcurge materialul suport şi
pentru a reţine termenii cheie (localitate rurală – sat, reşedinţă de comună, cătun,
urbană – oraş, municipiu, metropolă; teren extravilan, intravilan; zone specifice
mediului urban, clădiri specifice)
Studiu de grup a materialului suport, notarea termenilor cheie, argumentarea
răspunsurilor

Elevii sunt rugaţi să înapoieze materialul suport şi să păstreze doar notiţele lor.
3. Identificarea şi Pe coala de flippchart se notează cuvântul „localitatea”. Fiecare grupă va avea aportul
sistematizarea noilor său la completarea acestui organizator grafic (anexa 2)
conţinuturi Completarea organizatorului grafic se va face pe baza răspunsurilor date de către elevi
20 min. la întrebările dirijate tip „bulgăre de zăpadă” puse de către profesor (de exemplu,
4. Consolidarea pentru completarea ramurii inferioare a organizatorului grafic au fost puse
noilor conţinuturi următoarele întrebări: „Cum se numeşte teritoriul pe care se construieşte într-o
15 min. localitate? R: teren intravilan; Ce zone conţine terenul intravilan?, R: spaţii verzi,
zone de locuit, zone cu clădiri publice, zone industriale, etc. Care sunt principalele
tipuri de clădiri într-o localitate urbană? R: clădiri comerciale, clădiri
administrative, clădiri de cultură, clădiri pentru sănătate, etc.)
Pentru consolidarea părţii a doua a lecţiei – alcătuirea constructivă a unei clădiri – se
va folosi tot un organizator grafic de tip sistematizare care va fi completat individual
de fiecare elev în parte. (anexa 3)
Evaluare: „Eseul de 5 minute” – elevii vor scrie pe o bucată de hârtie ceva ce au
5 min. învăţat ora respectivă şi o întrebare pe care o mai au în legătură cu
subiectul discutat
1 min. Completează chestionarul de evaluare a membrilor grupei 1

11
 LUCRARE METODICO-ŞTIINŢIFICĂ PENTRU OBŢINEREA GRADULUI DIDACTIC I

ANEXA 1:
„Bună! Eu sunt Spiki şi tocmai am aterizat pe un teren viran. Vin de pe planeta Brainimage şi am
fost trimis să aflu cât mai multe despre pământeni. Lângă nava mea este un fel de construcţie pe care scrie
„Bine aţi venit în localitatea Turda!”. Mă bucur că sunt binevenit, dar sunt foarte confuz!? Ce este aceea
o localitate? Sunt mai multe tipuri de localităţi? Cu ce se ocupă aceşti oameni? Cum îşi împart teritoriul
şi ce tipuri de clădiri au într-o localitate?care este alcătuirea constructivă a unei clădiri? Poate cineva
să-mi răspundă?!”

Anexa 2:

Anexa 3:

1
Chestionarul se găseşte la sfârşitul lucrării, secţiunea anexe

12
LUCRARE METODICO-ŞTIINŢIFICĂ PENTRU OBŢINEREA GRADULUI DIDACTIC I

13