Cererea de muncǎ

Cererea de muncă reprezintă nevoia de muncă salarială care se formează în

economie la un moment dat. Aceasta poate fi analizata atât pe termen scurt, cat si
pe termen lung. Pe termen scurt avem un singur de producție variabil (munca), in
timp ce pe termen lung toți factorii de producție sunt variabili (iar munca poate fi
substituita prin capital).

Cererea de muncă = Oferta de locuri de muncă.

Curba cererii de muncă arată o relație inversă între modificarea salariului și

modificarea cantității cerute de muncă. Atunci când se modifică salariul, au loc
deplasări de-a lungul curbei cererii de muncă (extinderea sau contracția cererii), iar
când se modifică alt factor de influență (de exemplu, prețul bunurilor și serviciilor),
au loc deplasări ale curbei cererii spre stânga sau spre dreapta (scăderea sau
creșterea cererii).

W
1
C
W L

0
QL1 QL0 QL

1. Cererea de muncă pe termen scurt

În abordarea analizei cererii de muncă pe termen scurt, se pleacă de la ipoteza că

un singur factor de producție este variabil (munca).

Dacă factorul capital este constant, care va fi cantitatea optimă de forţă de muncă
pe care firma o poate angaja? Pentru a determina numărul optim de ore de muncă,
va trebui să analizăm legea randamentelor marginale descrescătoare, care ne arată
evoluția productivității medii și marginale atunci când factorul muncă variază, iar
capitalul este constant.
1.1. Relația dintre producție, productivitatea medie (WmL) si productivitatea
marginala (WmgL)

Graficul nr.1: Legea randamentelor marginale descrescătoare

(1-evolutia producției) (2-evolutia productivității medii si cea marginale)

Din analiza graficelor de mai sus putem desprinde următoarele concluzii:

• până în punctul A producția crește cu o rata crescătoare (graficul
1.1), iar productivitatea marginală crește- punctul C (graficul 1.2).
• după punctul A, producția crește dar cu o rată descrescătoare, iar
productivitatea marginală începe să scadă (după punctul C).
• în punctul B producția este maximă, iar productivitatea marginală
este zero (punctul E).
• după punctul B, producția începe să scadă, iar productivitatea
marginală devine negativă.
• productivitatea medie crește până în punctul D, unde atinge un
punct de maxim fiind egală cu cea marginală.
• după punctul D productivitatea medie începe sa scadă.

OBS. 1. dacă L< L*, firma trebuie să mai angajeze lucrători pentru a-și mări
productivitatea marginală;
2. dacă L= L*, se atinge numărul optim de lucrători sau numărul
optim de ore de muncă;
3. dacă L>L*, productivitatea marginală scade.
Dacă presupunem că fiecare firmă va încerca să-şi maximizeze profitul, ea va
angaja lucrători până în punctul în care productivitatea marginală a muncii
exprimată valoric este egală cu salariul nominal sau productivitatea marginală a
muncii devine egală cu salariul real (W) (caseta nr.1).

Caseta nr. 1. Numărul optim de lucrători

Pr max óPr’ = 0
Pr = VT – CT
Pr = P*Q – W*L

p max ® p ' = 0;
p = VT - CT ;
p = Pf ( L, K *) - wL;
dp Pd ( L, K *) w
= - w = 0 ® P × WmgL = w ® WmgLv = w ® WmgL =
dL dL P

Unde,
VT = venit total, CT = cost total al muncii = W *L, W= salariul nominal, P = preț,
L= lucrători.
Pentru maximizarea profitului, derivata profitului în raport cu L este 0.
WmgL = productivitatea marginală a muncii
WmgLv = productivitatea muncii exprimată valoric.

Astfel, nivelul optim de angajare pentru o firmă este determinat de egalitatea

dintre productivitatea marginală a muncii şi salariul real :
WmgL = WR (salariul real WR = W/P)

Din caseta nr.1 putem deduce următoarea regula de decizie pentru o firma:
daca: WmgLV>w ;
WmgLV<w ;
WmgLV=w .

plecând de la ipoteza că productivitatea marginală a muncii este descrescătoare.

Pe baza relaţia dintre productivitatea marginală a muncii (WmgL) şi
productivitatea medie a muncii (WmL) putem determina curba cererii de muncă
pe termen scurt la nivelul unei firme, care este reprezentată de segmentul [AB]
din graficul de mai jos.

Graficul nr.2: Cererea de muncă pe termen scurt

Plecând de relațiilor de mai sus, o firmă va începe să angajeze lucrători din punctul
în care productivitatea medie este maximă (punctul A din graficul de mai sus,
W=WmLV, iar profitul va fi egal cu zero), până în punctul B (punctul optim în care
salariul este egal cu productivitatea marginală a muncii exprimată valoric, iar
ΔL=0).
Pe baza graficului nr.2 se observa ca, cererea de munca are o pantă negativă,
aceasta însemnând că, firma va angaja mai multă forţă muncă dacă salariile vor fi
mai mici şi invers.

Graficul nr.3 Cererea de muncă pe termen scurt

Salariul variază intre (wmax, we), iar firma va angaja lucrători până în punctul în
care WmgLV este egala cu W, iar nivelul de ocupare optim va fi egal cu Le
(graficul nr.3).

Caseta nr.2:Determinarea ecuației cererii de munca pe termen scurt

Exemplu nr.1:

Fie funcția de producție a unei firme de forma: Q=k·L0,5, sa se

determine ecuația cererii de munca?
La echilibru știm ca :
WmgLV=w P·k·0,5·L0,5-1=w;

Obs. Productivitatea marginală a muncii este derivata de ordinul I a funcției

producției, în raport cu L.

Exemplu. O firmă are o funcție de producție de forma Q = KL2. Dacă K = 1unitate,

iar prețul bunului final (P) = 10 u.m., să se calculeze numărul optim de salariați pe
care îi poate angaja firma. Cererea și oferta de muncă (CL, OL) sunt: CL=400 – 2W,
OL = 100+W.

Rezolvare:

Nivelul optim de angajare pentru o firmă este determinat de egalitatea dintre

productivitatea marginală a muncii (WmgL) şi salariul real (WR) :
WmgL = W/P
WmgL * P = W
WmgL = dQ/dL = 2KL
Pentru K = 1, atunci WmgL= 2KL = 2*1*L = 2L

Salariul de echilibru va fi determinat din relația: CL= OL

400 – 2W=100+W
3W = 300
W = 100

WmgL *P = W
2L*10 = 100
L=5
 Cererea de muncă la nivelul unei ramuri

La nivelul unei ramuri, cererea de muncă se obţine prin însumarea cererii

tuturor firmelor care acţionează în sectorul respectiv. O scăderea a salariului va
determina o creştere a cererii de muncă în ramura respectivă, ceea ce va
influenţa pozitiv nivelul producţiei. În acest caz, oferta de bunuri şi servicii va
creşte, iar prețurile bunurilor finale vor scădea, ceea ce va determina diminuarea
productivităţii marginale a muncii exprimată valoric, respectiv a productivității
medii.
¯ W Þ­ CL Þ­ Q Þ¯ P Þ WmgLv ¯ siWmLv ¯

2. Cererea de muncă pe termen lung

In analiza pe termen lung a numărului optim de lucrători pe care o firmă îi poate

angaja, vom porni de la următoarele ipoteze:
a) toţi factorii de producţie sunt variabili (in cazul nostru, L şi K);
b) iar firma urmărește maximizarea profitului
p = VT - CT = PF ( L, K ) - wL - pK K ;
dp
= 0 Þ Pf ' ( L, K ) - ( pk K )' Þ Wmg K = pk ;
dK
dp
= 0 Þ Pf ' ( L, K ) - ( wL)' Þ WmgL = w.
dL

PF(L, K) =P* F(L,K), unde P= preț, F(L, K) = funcția de producție

Aici CT este = W*L + Pk*K
Maximizarea profitului presupune ca derivatele profitului în raport de L si de K sa
fie zero.

Din relaţiile de mai sus, spunem că, o firmă îşi va maximiza profitul pe termen
lung, atunci când:
dQ dK w Wmg K w
= = sau =
dL dQ pk Wmg L pk
(rata marginală de substituţie a muncii cu capitalul este egală cu panta izocostului,
condiţie cunoscută de la teoria producătorului).