Procesul penal este activitatea desfășurată de organele judiciare, cu

participarea părților și a altor persoane (martori, experți, interpreți etc), în scopul

constatării la timp și în mod complet a faptelor ce constituie infracțiuni, astfel încât
orice persoană care a comis o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și
nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală (principiile
operativității și aflării adevărului cu asigurarea garanțiilor procesuale privind
dreptul la apărare și egalitatea armelor).

Faze procesuale și etapele corespunzătoare fiecăreia:

- Urmărirea penală
o Investigarea faptei
o Investigarea persoanei
o Rezolvarea cauzei de către procuror
- Camera preliminară
o Judecata în camera preliminară în prima instanță
o Soluționarea contestației formulate împotriva încheierii JCP
- Judecata
o Judecata în primă instanță
o Judecata în apel (singura cale ordinară de atac integral devolutivă cu
privire la obiectul acțiunii penale/civile)
- Punerea în executare a hotărârilor judecătorești
o Punerea în executare
o Dacă este cazul, modificări ce ar putea interveni în cursul executării
o Soluționarea contestației (cale de atac privind hotărârile pronunțate în
legătură cu executarea)

1
 Principiile fundamentale ale procesului penal

Categorii: principii care garantează preeminența dreptului (legalitatea

procesului penal, separarea funcțiilor judiciare, aflarea adevărului, ne bis in idem),
referitoare la protecția persoanelor implicate în procedurile penale (respectarea
demnități umane și a vieții private, limba oficială și dreptul la un interpret,
prezumția de nevinovăție, dreptul la libertate și siguranță) și cele referitoare la
calitatea procesului penal și la regimul acțiunii penale (caracterul echitabil și
termenul rezonabil, dreptul la apărare, obligativitatea punerii în mișcare și a
exercitării acțiunii penale).

Principiul legalității procesului penal

Desfășurarea procesului penal și a altor proceduri penale are loc potrivit

dispozițiilor prevăzute de lege; este o consacrare a principiului nullum indicium
sine lege, precum și a principiului preeminenței dreptului.

Se completează cu legalitatea incriminării, potrivit căreia infracțiunile

trebuie prevăzute în mod clar și previzibil de lege, și cu legalitatea pedepsei,
potrivit căreia pedepsele și măsurile ce pot fi luate contra persoanelor care comit
infracțiuni trebuie să fie prevăzute în mod clar, precis și previzibil de lege.

Este aplicabil numai principiul imediatei aplicări a legii de procedură, ceea

ce presupune că aceasta se aplică tuturor actelor efectuate și a măsurilor dispuse în
activitatea procesuală, în perioada în care este în vigoare, indiferent de data
săvârșirii infracțiunii pentru care se formulează acuzația și de data începerii
procesului penal.

2
 Principiul separării funcțiilor judiciare

În procesul penal se exercită următoarele funcții judiciare:

- Funcția de urmărire penală -în exercitare funcției, procurorul și organele de

cercetare penală strâng probe pentru a se constata dacă există sau nu
temeiuri de trimitere în judecată a inculpatului; în plus, procurorul conduce
și supraveghează activitatea organelor de cercetare penală, putând totodată
să efectueze orice act de urmărire penală.
- Funcția de dispoziție asupra drepturilor și libertăților fundamentale în faza
de urmărire penală -asupra actelor și măsurilor din cadrul urmăririi penale,
care restrâng drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei dispune JDL
- Funcția de verificare a legalității trimiterii sau netrimiterii în judecată
-camera preliminară are ca scop rezolarea chestiunilor ce țin de competența
și regularitatea actului de sesizare, precum și legalitatea sau loialitatea
administrării probelor și efectuării actelor de organele de urmărire penală,
asigurându-se premisele pentru soluționarea cu celeritate a cauzei în fond; în
cadrul acestei proceduri, JCP efectuează un control de legalitate a posteriori
atât rechizitoriului, cât și probelor pe care acesta se bazează, respectiv a
actelor procesuale sau procedurale efectuate în cursul UP. Dezlegarea JCP
privind legalitatea are caracter definitiv, nefiind posibilă reanalizarea
aspectelor ce țin de legalitatea urmăririi penale ulterior în faza judecății. De
asemenea, JCP are obligația de a verifica periodic legalitatea și temeinicia
măsurii preventive și va soluționa toate cererile ce țin de acestea
- Funcția de judecată -se realizează de instanța de judecată în complete legal
constituite și constă în administrarea probatoriului, evaluarea sa în vederea
pronunțării unei hotărâri cu privire la temeinicia acuzației penale formulată
3
 de procuror, precum și pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să
fie rezolvat conflictul de drept penal dedus judecății.
- Funcția de executare -se realizează, în principal, de instanța de executare și,
în mod subsidiar, de judecătorul delegat cu executarea; are caracter
jurisdicțional. Aceasta constă în realizarea actelor de punere în executare a
dispozițiilor definitive și executorii ale hotărârilor judecătorești, cât și
soluționarea oricăror aspecte ce țin de executarea pedepselor sau a măsurilor
privative/neprivative de libertate în vederea asigurării unei protecții efective
a drepturilor fundamentale.

Modul de reglementare lasă de înțeles că viziunea separatistă nu are la bază un

concept de separație organică a organelor judiciare ca exercită aceste funcții, ci o
viziune subsumată exigenței de imparțialitate funcțională.

În desfășurarea aceluiași proces penal, exercitarea unei funcții judiciare este

incompatibilă cu exercitarea unei alte funcții judiciare; prin excepție, nu se poate
reține o situație de incompatibilitate între exercitarea funcției de verificare a
legalității trimiterii ori netrimiterii în judecată și cea de judecată (CCR a apreciat că
existența unui cumul de funcții între cea exercitată în CP și după în judecată nu
este incompatibilă cu standardul constituțional). Totuși, este neconstituțională
soluția legislativă conform căreia exercitarea funcției de verificare a legalității
netrimiterii în judecată este compatibilă cu exercitarea funcției de judecată (oricum
era unanim admis anterior că există incompatibilitate când JCP admite plângerea
împotriva ordonanței procurorului de clasare, desființează soluția atacată și dispune
începerea judecății cu privire la faptele și persoanele pentru care a fost pusă în
mișcare acțiunea penală, când probele legal administrate sunt suficiente și nu există
vreun caz de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale; de asemenea, se
considera că există incompatibilitate ori de câte ori JCP a soluționat o plângere

4
contra soluției procurorului de clasare, dispunând trimiterea cauzei la parchet iar
după efectuarea/completarea urmăririi penale, procurorul a dispus trimiterea în
judecată -JCP este incompatibil să exercite funcția de judecată).

Op Udroiu: se impune reținerea unei ipoteze de incompatibilitate atât în cazul

JCP care respinge solicitarea procurorului e confirmare a soluției de renunțare la
UP, trimițând cauza în vederea redeschiderii UP, cât și a JCP care constată
legalitatea și temeinicia soluției de redeschidere a UP, confirmând-o; în ambele
situații JCP se află într-o situație similară cu cel care admite plângerea contra
soluției de clasare și dispune redeschiderea UP, fiind incompatibil să realizeze
ulterior faza de CP sau de judecată, în aceeași cauză.

Prezumția de nevinovăție

Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești prin care se constată că

inculpatul a comis o infracțiune, acesta este considerat a priori nevinovat.
Constituie atât o garanție procedurală legată de sensul ei clasic de noțiune de
sarcină a probei și de necesitatea comiterii faptei dincolo de orice dubiu rezonabil,
cât și un drept subiectiv nepatrimonial.

Prezumția relativă este strâns legată de noțiunea de imparțialitate a instanței,

căci o decizie judiciară încalcă prezumția de nevinovăție dacă reflectă sentimentul
că un acuzat e vinovat, deși vinovăția nu a fost în prealabil stabilită potrivit legii.

Este garantată de separarea funcțiilor judiciare.

După administrarea întregului probatoriu, orice îndoială în formarea convingerii

organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului.

5
 Nu este incompatibilă cu respectarea prezumției de nevinovăție existența unor
situații în care sarcina probei este răsturnată (ex: existența cauzelor justificative, cu
excepția cauzei când sunt prezumate -legitima apărare prezumată).

Prezumția poate fi răsturnată prin probe certe de vinovăție, administrate cu

respectarea principiilor legalității și loialității. Nu se poate reține o încălcare a
prezumției în situația efectuării unei percheziții, prelevării unor probe biologice sau
dispunerii unor măsuri preventive deoarece la baza lor se află existența unei
suspiciuni cu privire la pregătirea sau comiterea unei infracțiuni, adică un standard
de probă inferior celui al probei dincolo de orice dubiu rezonabil.

Luarea, prelungirea sau menținerea unei măsuri privative de libertate nu e

incompatibilă cu respectarea prezumției deoarece nu implică o pronunțare asupra
fondului procesului, adică și asupra vinovăției, ci numai asupra existenței unor
probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a comis o infracțiune
sau asupra legalității și temeiniciei măsurii privative și necesității menținerii sau
prelungirii acesteia. Din motivarea acestora nu trebuie să rezulte că judecătorul,
respectiv instanța de judecată consideră în mod explicit și neechivoc că inculpatul
este vinovat de comiterea infracțiunii ce face obiect al cauzei.

Odată ce vinovăția unei persoane a fost stabilită cu privire la comiterea unei

infracțiuni, prezumția nu e aplicabilă în raport de aprecierile formulate în hotărârea
instanței, cu excepția cazului în care sunt de o asemenea natură și într-un asemenea
grad, încât aduc o nouă acuzație penală.

Pronunțarea unei hotărâri de achitare nu e incompatibilă cu stabilirea

răspunderii civile pentru aceeași faptă a inculpatului achitat, în baza unei sarcini a
probei mai puțin restrictive specifică materiei civile și fără ca instanța să repună în

6
discuție și să rețină elemente de tipicitate ale fapte sau trăsături esențiale ale
infracțiunii (să nu i se impute o vinovăție penală).

Prezumția constituie și un drept subiectiv civil nepatrimonial care trebuie

respectat de toate persoanele și care trebuie protejat. Valorile care stau la baza
prezumției privesc atitudinea pe care statul ar trebui să o aibă față de fiecare dintre
cetățenii săi, precum și pe cea pe care cetățenii trebuie să o aibă unii față de alții.

Încălcarea prezumției ca drept subiectiv nu conduce la aplicarea sancțiunii

nulității actelor de procedură prin care a fost adusă atingere dreptului protejat, dar
poate conduce la angajarea răspunderii civile delictuale a autorității sau persoanei
vinovate.

Protecția prezumției de nevinovăției ca drept subiectiv este realizată și prin

incriminarea inducerii în eroare a organelor judiciare.

Principiul aflării adevărului

Organele judiciare au obligația de a asigura, pe bază de probe, aflarea

adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la
persoana suspectului sau inculpatului.

Respingerea sau neconsemnarea cu rea-credință a probelor propuse în favoarea

suspectului sau inculpatului se sancționează.

Pentru garantarea principiului, este instituită obligația procedurală pozitivă de

efectuare a unei anchete efective care să poată conduce la identificarea și
pedepsirea celor responsabili. Autoritățile trebuie să acționeze din oficiu indiferent
de modalitățile anchetei. Este vorba despre o obligație de mijloace. O cerință de

7
celeritate și diligență rezonabilă este implicită. Ancheta trebuie să fie temeinică,
suficient de amplă și să permită accesul la proceduri.

Este interzisă stabilirea adevărului prin probe administrate în mod nelegal sau
neloial, care afectează semnificativ și substanțial echitabilitatea procedurii.
Principiul este limitat și de existența unui impediment la punerea în mișcare sau
exercitarea acțiunii penale.

Ne bis in idem

Prin autoritate de lucru judecat se înțelege puterea sau forța acordată hotărârii
judecătorești definitive, de a fi executată și de a împiedica o nouă urmărire pentru
același fapt. Produce, pe de o parte, un efect pozitiv (hotărârea definitivă este
executorie, organele statului putând proceda la punerea ei în executare), iar, pe de
altă parte, un efect negativ obiectivat în existența unei cauze de împiedicare a
exercitării acțiunii penale.

Nicio persoană nu poate fi urmărită sau judecată pentru comiterea unei

infracțiuni atunci când față de acea persoană s-a pronunțat anterior o hotărâre
penală definitivă cu privire la același fapt, chiar și sub altă încadrare juridică.

Analiza se efectuează prin raportare la criteriul fapte identice sau fapte care sunt
în mod substanțial aceleași, vizând fapte care constituie un set de împrejurări
factuale concrete privind același acuzat și care sunt indisolubil legate în timp și
spațiu.

Autoritatea de lucru judecat nu se limitează numai la sentințele sau deciziile

pronunțate de instanța de judecată, ci se aplică și în privința soluțiilor de
netrimitere în judecată adoptate în urma unei anchete aprofundate a faptei, prin

8
care a fost analizat fondul, analiza având caracter definitiv (care nu e afectat de
posibilitatea redeschiderii urmăririi penale ca urmare a descoperirii unor fapte sau
împrejurări noi ori de posibilitatea anulării ulterioare a acesteia).

Nu este incompatibil cumulul răspunderii administrative (disciplinare) cu

răspunderea penală, atâta timp cât sancțiunea administrativă nu are natura unei
veritabile sancțiuni penale.

Este încălcat principiul dacă se desfășoară un proces penal în România pentru

aceeași faptă pentru care s-a pronunțat o hotărâre definitivă asupra fondului în
străinătate, urmată de deducerea perioadelor de private de libertate din străinătate.

Paralelismul procedurilor penale și fiscale: criterii pentru a determina dacă o

încălcare fiscală de natură administrativă are caracter penal în sensul autonom
european: destinatarii sancțiunii (dacă se adresează publicului larg, are caracter
penal), scopul normei (nu are caracter penal dacă scopul e numai repararea
prejudiciilor patrimoniale, fiind considerată penală atunci când încadrarea acesteia
e realizată în scopuri represive și de prevenire), interesul juridic protejat.

Principiul oficialității procesului penal

Constituie regula potrivit căreia actele necesare desfășurării procesului penal se

îndeplinesc din oficiu, de organele judiciare competente, independent de voința
părților procesuale.

Se aplică cu privire la latura penală a procesului.

Funcțiile judiciare se execută din oficiu, în afară de cazul când, prin lege, se
dispune altfel -excepțiile de la exercitarea din oficiu pot fi cele în care exercitarea

9
funcției e condiționată de prealabila sesizare a organului judiciar (exemplu: în
materia arestării preventive, JDL nu poate dispune din oficiu luarea măsurii).

Nu se mai prevede rolul activ al organelor judiciare în desfășurarea procesului

penal.

Organele de urmărire penală din oficiu se pot sesiza, pot începe și efectua
urmărirea penală ori pot dispune trimiterea în judecată a inculpatului.

Procurorul e obligat să pună în mișcare și să exercite acțiunea penală din oficiu

atunci când există probe din care rezultă comiterea unei infracțiuni și nu există
vreo cauză legală de împiedicare -nu mai e posibilă punerea în mișcare a acțiunii
penale direct prin rechizitoriu, procurorul având obligația de a dispune prin
ordonanță PMAP în cursul UP, pentru a putea proceda ulterior la o legală sesizare
a instanței.

Obligativitatea exercitării acțiunii penale a fost atenuată prin introducerea

principiului oportunității UP, în baza căruia procurorul va putea renunța motivat la
UP în cazurile și condițiile strict și limitativ prevăzute de art. 318.

Excepții de la principiu = cazurile de disponibilitate:

1. Infracțiunile pentru care acțiunea penală se pune în mișcare numai la

plângerea prealabilă a persoanei vătămate
2. Infracțiunile pentru care deși acțiunea penală se pune în mișcate din oficiu,
legea permite împăcarea
3. În cazul aplicării legii penale în spațiu, în temeiul principiului personalității,
PMAP e condiționată de autorizarea prealabilă a procurorului general al
PCA în a cărei rază e parchetul mai întâi sesizat sau a procurorului general al
PICCJ + principiul realității

10
 4. Făptuitorul e magistrat -încuviințarea prealabilă CSM, cu excepția
infracțiunilor flagrante
5. Făptuitorul e demnitar sau membru al Guvernului -încuviințarea Camerei din
care face parte cel în cauză
6. Făptuitorul se bucură de imunitate de jurisdicție diplomatică sau consulară
7. Faptele pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la sesizarea
comandantului sesizării unității militare

În toate cazurile de disponibilitate, după depunerea plângerii prealabile ori a

primirii sesizării organului competent sau a autorizației prealabile, procesul penal e
supus din nou regulilor oficialității.

Solicitarea suspectului sau inculpatului de continuare a procesului penal în caz

de retragere a plângerii prealabile nu atrage aplicarea din nou a regulilor
oficialității, deoarece dacă se constată că e o infracțiune, nu se va putea dispune
trimiterea în judecată sau condamnarea, ci numai clasarea sau încetarea procesului
penal ca efect al clauzei de disponibilitate.

Caracterul echitabil și termenul rezonabil al procesului penal

Organele judiciare au obligația de a desfășura urmărirea penală și judecata cu

respectarea garanțiilor procesuale și a drepturilor părților și ale subiecților
procesuali, astfel încât să fie constatate la timp și în mod complet faptele care
constituie infracțiuni, nicio persoană să nu fie trasă la răspundere penală iar orice
persoană care a comis o infracțiune să fie pedepsită potrivit legii, într-un termen
rezonabil.

11
 Elementul central al dreptului la un proces echitabil este prezumția de
nevinovăție.

Conținut:

- Dreptul de acces la o instanță independentă și imparțială

- Egalitatea armelor
- Dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil
- Dreptul la tăcere și de a nu contribui la propria incriminare
- Dreptul la apărare
- Dreptul la informare
- Dreptul de a adresa întrebări
- Legalitatea și loialitatea administrării probelor etc

Pentru analiza exigenței termenului rezonabil se are în vedere ca punct de

plecare momentul în care este formulată în mod oficial o acuzație în materie penală
împotriva unei persoane, respectiv data constituirii ca parte civilă în cadrul
procesului ori data intervenției în procesul penal sau a introducerii părții
responsabile civilmente. Momentul final este cel al pronunțării unei hotărâri
judecătorești definitive de condamnare, amânarea sau renunțarea la aplicarea
pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal ori pronunțarea unei soluții de
netrimitere în judecată. Se are în vedere și durata în căile ordinare de atac.

Criterii de apreciere a termenului rezonabil: comportamentul părților,

importanța pentru părți a obiectului procedurii, comportamentul autorităților,
complexitatea cauzei.

12
 Garantarea dreptului la libertate și siguranță

În cursul procesului penal nicio persoană nu poate reținută, arestată sau privată
în orice alt mod de libertate și nici supusă vreunei forme de restrângere a libertății,
decât în cazurile și condițiile prevăzute de lege.

Este vorba despre dreptul la libertate fizică al persoanei.

Este instituit caracterul de excepție al măsurilor privative sau restrictive de

drepturi, prevăzând că acestea se dispun doar în cazurile și în condițiile prevăzute
de lege previzibilă, în scopul evitării privărilor arbitrari de libertate.

Orice persoană față de care s-a dispus în mod nelegal ori cu nerespectarea
cerințelor legale o măsură privativă de libertate are dreptul la repararea pagubei
suferite. Este necesar ca nelegalitatea privării de libertate să fie stabilită printr-o
ordonanță a procurorului sau printr-o hotărâre a JDL, JCP sau a instanței penale.

Pronunțarea unei hotărâri de chitare nu atribuie implicit și un caracter nelegal

măsurii preventive privative de libertate dispuse în cauză.

Garantarea dreptului la apărare

Reprezintă ansamblul garanțiilor procesuale acordate de lege părților sau

subiecților procesuali principali în cadrul unei proceduri penale sau procesului
penal, în vederea apărării eficiente a drepturilor și intereselor legitime ale acestora.

Trebuie exercitat cu bună-credință potrivit scopului pentru care a fost

recunoscut de lege.

13
 Apărarea se poate exercita personal sau prin avocat; constă în posibilitatea de a
avea acces la dosarul cauzei în vederea consultării acestuia, de a participa la
urmărirea penală și la judecată, de a propune administrarea de probe în condițiile
legale, de a ridica excepții și de a pune concluzii, de a exercita căile de atac etc.

Orice parte sau subiect procesual are dreptul să fie asistată de avocat în orice
procedură penală; în tot cursul procesului pena, organele de urmărire penală sau
instanța are obligația de a asigura deplina exercitare a dreptului la apărare.

Părțile, subiecții procesuali principali și avocatul au dreptul să beneficieze de

timpul și înlesnirile necesare pregătirii și organele de urmărire penală au obligația
de a asigura deplina exercitare și efectivă a dreptului.

Subiectul și inculpatul beneficiază de anumite drepturi specifice:

- Dreptul de a nu da nicio declarație pe parcursul procesului penal, atrăgându-

i-se atenția că dacă refuză să dea declarații nu va suferi nicio consecință
defavorabilă iar dacă va da declarații acestea vor putea fi folosite ca mijloace
de probă împotriva sa
- Dreptul de a fi informat, de îndată și înainte de a fi ascultat, despre fapta
pentru care se efectuează urmărirea penală și încadrarea juridică a acesteia,
respectiv fapta și încadrarea sa pentru care s-a pus în mișcare acțiunea
penală; nerespectarea obligației atrage nulitatea relativă a actelor de urmărire
penală efectuate.
- Dreptul de a consulta dosarul
- Dreptul de a avea un avocat ales, iar dacă nu își desemnează unul, în cazurile
de asistență obligatorie, dreptul de a i se desemna un avocat din oficiu.
- Dreptul de a propune administrarea de probe, de a ridica excepții și de a
pune concluzii

14
- Dreptul de a formula orice alte cereri ce țin de soluționarea laturii penale și
civile a cauzei
- Dreptul de a beneficia în mod gratuit de un interpret, atunci când nu înțelege,
nu se exprimă bine sau nu poate comunica în limba română
- Dreptul de a apela la un mediator în cazurile permise de lege
- Dreptul de a fi informat cu privire la drepturile sale
- Luarea unei măsuri preventive este condiționată de audierea prealabilă a
suspectului sau inculpatului în prezența avocatului său
- Comunicarea copiei certificate a rechizitoriului
- Citarea suspectului sau inculpatului în vederea prezentării la proces
- Dacă inculpatul e privat de libertate, prezența acestuia la judecată și citarea
pentru fiecare termen sunt obligatorii
- În faza dezbaterilor, inculpatul are cuvântul pentru comentarea probelor în
acuzare, a prezentării argumentelor pentru care se impune reținerea unor
probe în apărare, a dezbaterii încadrării juridice sau a individualizării
pedepsei
- După închiderea dezbaterilor inculpatul are ultimul cuvânt, care îi dă
posibilitatea de a-și prezenta apărarea, fără a fi întrerupt și fără a i se pune
întrebări
- În cursul judecării căii ordinare de atac a apelului, indiferent dacă sunt sau
nu declarate de inculpat, acesta beneficiază de posibilitatea de a formula
cereri, de a invoca excepții, de a solicita noi probe în apărare, dezbate toate
motivele de apel etc.

Respectarea demnității umane

15
 Activitățile procesuale trebuie desfășurate cu respectarea demnității umane, fără
a supune suspectul sau inculpatul sau orice alt subiect procesual la rele tratamente
în vederea obținerii de probe.

*tortură, tratamente degradante și inumane

Probele astfel obținute vor fi excluse, neputând seri la stabilirea adevărului în

cauza penală, fiind vorba despre o excludere automată, subsumată unui caz de
nulitate absolută virtuală.

Pe parcursul procesului penal este interzisă întrebuințarea de violențe,

amenințări ori alte mijloace de constrângere, precum promisiuni sau îndemnuri în
scopul de a se obține probe. De asemenea, nu pot fi folosite metode sau tactici de
ascultare care afectează capacitatea persoanei de a-și aminti și de a relata, în mod
conștient și voluntar faptele care constituie obiectul probei, chiar dacă persoana își
dă consimțământul la utilizarea unei asemenea metode sau tehnici de ascultare.

Instanța asigură respectarea demnității umane și prin declararea ședinței

nepublice atunci când prin desfășurarea în condiții de publicitate, participantul la
proces ar fi expus unor situații umilitoare, degradante, de natură a-i afecta
demnitatea.

Respectarea vieții private

Organele judiciare nu trebuie ca prin activitățile procesuale pe care le

desfășoară să aducă atingere dreptului la viață privată, a inviolabilității domiciliului
și a secretului corespondenței.

16
 Statul are o obligație pozitivă de a reglementa o formă de control posterioară pe
care persoana în cauză să o poată accesa în scopul verificării îndeplinirii condițiilor
și a legalității măsurilor care presupun o ingerință în dreptul la viață privată.

Ingerințele trebuie să fie expres prevăzute de lege, să urmărească un scop

legitim, să fie necesare într-o societate democratică și să fie proporționale cu
scopul urmărit.

Desfășurarea procedurilor penale în limba română. Dreptul la asistență

gratuită din partea unui interpret

Întreaga activitate procesuală penală, scrisă și orală, trebuie să se efectueze în

limba română.

Dreptul la interpret este un drept absolut numai în ceea ce privește caracterul

gratuit al acestuia. Nu este necesar să fie traduse toate probele scrise sau
documentele oficiale, însă interpretarea furnizată trebuie să fie realizată astfel încât
să permită persoanei să aibă cunoștință de procedura derulată împotriva sa și să se
apere.

Părțile și subiecții procesuali care nu vorbesc sau nu înțeleg limba română ori
nu se pot exprima în limba română beneficiază în mod gratuit de un interpret.

Este stabilită în sarcina organelor judiciare ca la începutul primei audieri să

întrebe părțile sau subiecții procesuali principali dacă solicită un interpret.

Pentru situații excepționale în care se impune luarea urgentă a unei măsuri

procesuale sau atunci când nu se poate asigura un interpret autorizat, audierea
poate avea loc în prezența oricărei persoanei care poate comunica cu cel ascultat,
organul judiciar având obligația de a relua audierea prin interpret de îndată ce acest
lucru este posibil.

17
 De asemenea, se asigură posibilitatea de a lua cunoștință în mod gratuit de
piesele dosarului, de a vorbi și de a pune concluzii în instanță prin interpret.

Pentru cazurile când asistența juridică este obligatorie, suspectului sau

inculpatului i se asigură în mod gratuit posibilitatea de a comunica prin interpret cu
avocatul, în vederea pregătirii audierii, a introducerii unei căi de atac sau a oricărei
alte cereri ce ține de soluționarea cauzei.

Persoana poate depune plângerea în limba pe care o înțelege dacă nu vorbește

sau înțelege limba română; odată cu depunerea sa, persoana poate solicita ca atunci
când este citată, să primească și o traducere a citației.

De asemenea, persoana are dreptul de a i se comunica traducerea într-o limbă

pe care o înțelege orice soluție de netrimitere în judecată atunci când nu înțelege
limba română.

Dacă unele dintre înscrisurile de la dosarul cauzei sau prezentate în instanță

sunt redactate într-o altă limbă, acestea trebuie traduse. De asemenea, convorbirile,
comunicările sau conversațiile înregistrate și care au fost purtate într-o altă limbă
decât româna sunt transcrise în limba română prin intermediul unui interpret care
are obligația de a păstra confidențialitatea.

Este stipulată obligația organelor judiciare de a aduce la cunoștința persoanei

reținute, arestate ori internate nevoluntar, în limba pe care o înțelege, motivele
pentru care s-a dispus privarea de libertate.

Dacă inculpatul, partea civilă sau persoana vătămată nu înțelege limba română,
o copie a minutei hotărârii i se comunică într-o limbă pe care o înțelege.

Cetățenii români aparținând minorităților naționale, care doresc, își pot exercita
dreptul de a se exprima în limba maternă în fața instanțelor de judecată. Instanța va

18
fi obligată să asigure în mod gratuit folosirea unui interpret sau traducător
autorizat. Cererile și actele procedurale se vor întocmi numai în limba română.

Inculpatul cetățean român aparținând unei minorități naționale poate solicita

comunicarea unei copii a rechizitoriului în limba maternă -deci nu e o obligație de
a traduce din oficiu rechizitoriul!

Interpretul este persoana atestată în profesie și autorizată de MJ, inclusiv

traducătorii autorizați; au obligația să se prezinte la chemarea organelor judiciare,
să depună jurământ înainte de ascultare și să semneze toate actele întocmite pentru
conformitate atunci când au fost redactate sau consemnarea s-a făcut în baza
traducerii sale.

Organele judiciare au obligația procedurală să se asigure că interpretarea este de

o calitate corespunzătoare pentru garantarea caracterului echitabil al procedurii.

Cheltuielile aferente rămân în sarcina statului indiferent de soluția dispusă sau

pronunțată.

19
 Acțiunea penală și acțiunea civilă în procesul penal

Acțiunea penală este mijlocul procesual exercitat de Ministerul Public în

numele societății, prin care se realizează acuzarea persoanelor care au comis sau au
participat la comiterea de infracțiuni, atunci când există probe care ar putea
justifica sesizarea instanței.

Acțiunea civilă exercitată în procesul penal este mijlocul procesual prevăzut

de lege prin care persoana vătămată prin săvârșirea unei infracțiuni sau
moștenitorii acesteia solicită tragerea la răspundere civilă a inculpatului, a părții
responsabile civilmente ori a succesorilor în drepturi ai acestora care au acceptat
succesiunea, în vederea reparării integrale a prejudiciului direct, material sau moral
produs prin activitatea infracțională (răspundere delictuală sau contractuală -D.
1/RIL/2016).

Persoana vătămată poate exercita acțiunea civilă și în fața instanței civile,

având un drept de opțiune. Dacă ambele acțiuni sunt exercitate în cadrul procesului
penal, acesta va avea două latură, una penală corespunzătoare acțiunii penale și
latura civilă, corespunzătoare acțiunii civile. Aceasta are caracter accesoriu;
soluțiile pronunțate de instanță cu privire la acțiunea penală au influență cu privire
la modul de soluționare a acțiunii civile.

20
 Acțiunea civilă se soluționează în cadrul procesului penal dacă prin aceasta
nu se depășește durata rezonabilă a procesului; dacă se produce o asemenea
întârziere, instanța poate dispune prin încheiere definitivă disjungerea acțiunii
civile și judecarea sa separat, dar tot în cadrul procesului penal. Instanța poate
dispune și prin sentință disjungerea acțiunii civile de cea penală, caz în care
pronunță o soluție numai cu privire la aceasta din urmă și continuă judecata într-un
dosar separat cu privire la acțiunea civilă.

Nu se poate dispune disjungerea acțiunii civile de cea penală în cazurile când

stabilirea existenței și cuantumului prejudiciului este intim legată de elementele de
tipicitate ale infracțiunii, de stabilirea încadrării juridice, de reținerea unei variante
agravante sau de individualizarea pedepsei.

Modalitatea de soluționare a acțiunii civile exercitate în procesul penal poate

aduce atingere prezumției de nevinovăție.

Trăsăturile acțiunii penale:

- Acțiune publică, exercitată de către stat prin intermediul MP

- Acțiune obligatorie, statul trebuind să o exercite ori de câte ori sunt
îndeplinite condițiile legale
- Acțiune personală, neputând fi exercitată contra altor persoane decât autorii
și participanții la comiterea infracțiunii
- Acțiune indivizibilă, trebuind să fie exercitată contra tuturor participanților
la săvârșirea infracțiunii (dacă după începerea UP și PMAP este descoperit
un alt participant, OUP trebuie să extindă UP și AP cu privire la această
persoană; nu se mai poate extinde cadrul procesual de instanță cu privire la
participantul nou descoperit)

21
- Acțiune irevocabilă și indisponibilă; totuși, dacă sunt îndeplinite condițiile
legale, procurorul poate dispune renunțarea la UP, persoana poate retrage
plângerea prealabilă, se poate împăca cu infractorul ori poate încheia un
acord de mediere cu acesta, aceste împrejurări constituind impedimente la
exercitarea acțiunii penale

Trăsăturile acțiunii civile:

- Acțiune privată, exercitată de persoana vătămată care a suferit un prejudiciu

- Acțiune facultativă
- Acțiune patrimonială
- Acțiune divizibilă, persoana putând solicita tragerea la răspundere civilă a
uneia sau mai multor persoane care au produs prejudiciul
- Acțiune disponibilă, persoana prejudiciată putând renunța la exercitarea
acesteia, cu excepția persoanelor lipsite de capacitate de exercițiu sau cu
capacitate de exercițiu restrânsă, când acțiunea civilă exercitată de procuror
în condițiile legale capătă valențe de indisponibilitate
- Împrumută unele elemente de oficialitate de la acțiunea penală:
o Instanța de judecată trebuie să se pronunțe din oficiu cu privire la
restabilirea situației anterioare comiterii infracțiunii
o Luarea măsurilor asiguratorii este obligatorie dacă persoana
prejudiciată este lipsită de capacitate de exercițiu sau are capacitatea
de exercițiu restrânsă

22
 Subiecții acțiunii penale:

a. Activi: statul prin MP exercită funcția de acuzare; persoana vătămată sau

anumite autorități publice pot condiționa în anumite cazuri explicit
prevăzute de lege, punerea în mișcare a acțiunii penale sau exercitarea
acesteia de o anumită manifestare de voință (plângere prealabilă,
autorizație prealabilă), dar aceasta nu le oferă calitate de subiect activ al
acțiunii penale.

MP este autoritatea judiciară care are calitatea de participant în procesul

penal (nu este parte procesuală) și care își exercită atribuțiile în temeiul legii,
având la bază principiile legalității, imparțialității, indivizibilității, subordonării
ierarhice (dispozițiile procurorului ierarhic superior, date în scris și în conformitate
cu legea, sunt obligatorii pentru procurorii din subordine; procurorul își păstrează
independența prin raportare la soluțiile pe care le consideră necesar a le dispune în
cauză ori cu privire la concluziile pe care le consideră necesar a le susține în fața
instanței, prin raportare la probele administrate).

Procurorul ierarhic superior poate infirma motivat din ordonanță din oficiu
sau în urma sesizării pe calea plângerii formulate, actele și măsurile procesuale
nelegale sau netemeinice dispuse de procurorul aflat în subordinea sa.

Persoana vătămată este persoana fizică sau juridică ce a suferit prin fapta
penală o vătămare fizică, morală sau materială, dacă participă în procesul penal.

Nu se mai prevede posibilitatea de a se constitui parte vătămată în cadrul

procesului penal, având în noua reglementare numai calitatea de subiect procesual
principal, iar nu pe cea de parte procesuală, deci nu se mai poate considera că este
subiect activ al acțiunii penale. Totuși, are vocația de a deveni parte procesuală

23
dacă a suferit un prejudiciu în urma comiterii infracțiunii, când se poate constitui
parte civilă în procesul penal.

Calitatea de parte vătămată se dobândește ope legis odată cu începerea

urmăririi penale in rem. Persoana vătămată printr-o faptă penală pentru care
acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, care nu dorește să participe la
procesul penal în această calitate dobândită ope legis, trebuie să înștiințeze despre
aceasta organul judiciar = renunțare la calitatea de persoană vătămată; astfel, aeasta
va fi audiată în calitate de martor. În schimb, în cauzele în care acțiunea penală se
pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, aceasta nu va putea
renunța la calitate, dar va putea retrage plângerea prealabilă.

Drepturi și obligații procesuale ale persoanei vătămate:

a. Dreptul de a fi informată cu privire la drepturile sale

b. Dreptul de a propune administrarea de probe de către organele judiciare,
de a ridica excepții și de a pune concluzii
c. Dreptul de formula orice alte cereri ce țin de soluționarea laturii penale a
cauzei
d. Dreptul de a fi informată într-un termen rezonabil cu privire la stadiul
UP, la cererea sa expresă, cu condiția de a indica o adresă pe teritoriul
țării, o adresă de poștă electronică sau mesagerie electronică, la care
aceste informații să îi fie comunicate
e. Dreptul de a consulta dosarul
f. Dreptul de a fi ascultată
g. Dreptul de a adresa întrebări inculpatului, martorilor și experților
h. Dreptul de a apela la un mediator, în cazurile expres permise de lege
i. Dreptul de a fi asistată de un avocat sau reprezentată

24
j. Dreptul de a fi informată la cerere cu privire la punerea inculpatului în
libertate în orice mod sau la evadarea acestuia, în cazul în care inculpatul
va fi privat de libertate, respectiv condamnat la o pedeapsă privativă de
libertate
k. Dreptul de a solicita înregistrarea audio-video a audierii în cursul UP
l. Dreptul de a solicita în cursul judecății declararea ședinței nepublice dacă
prin desfășurarea în ședință publică s-ar putea aduce atingere siguranței
ori demnității sau vieții intime a acestuia
m. Dreptul de a beneficia de măsuri de protecție în condiții similare cu
martorii amenințați sau vulnerabili ori alte măsuri în cazul identificării
unei nevoi speciale de protecție
n. Dreptul de a beneficia în mod gratuit de un interpret atunci când nu
înțelege, nu se exprimă bine sau nu poate comunica în limba română. În
cazurile urgente se pot folosi mijloace tehnice de comunicare, dacă se
apreciază că acest lucru este necesar și nu împiedică exercitarea
drepturilor persoanei vătămate
o. Dreptul de a i se comunica traducerea într-o limbă pe care o înțelege a
oricărei soluții de netrimitere în judecată atunci când nu înțelege limba
română
p. Dreptul de a i se comunica o copie a minutei hotărârii într-o limbă pe care
o înțelege dacă nu înțelege limba română
q. Obligația de a se prezenta personal la chemările organelor judiciare
r. Obligația de a comunica orice schimbare de domiciliu
s. Obligația de a păstra ordinea și solemnitatea ședinței de judecată
t. Obligația e a exercita cu bună-credință drepturile procesuale conferite de
lege

25
 Înainte de prima ascultare a persoanei vătămate, OUP trebuie să aducă la
cunoștința persoanei vătămate următoarele drepturi și obligații:

 Dreptul de a fi asistată de avocat, iar în condițiile de asistență

obligatorie, dreptul de a i se desemna un avocat din oficiu
 Dreptul de a apela la un mediator în cazurile permise de lege
 Dreptul de a propune administrarea de probe, de a ridica excepții și de
a pune concluzii în condițiile prevăzute de lege
 Dreptul de a fi încunoștințată cu privire la desfășurarea procedurii,
dreptul de a formula plângere prealabilă și de a se constitui parte civilă
 Obligația de a se prezenta la chemările organului judiciar
 Obligația de a comunica orice schimbare de adresă
 Drepturi speciale pentru asigurarea protecției victimelor infracțiunii,
care obligă organele judiciare încunoștințarea despre serviciile și
organizațiile care asigură consiliere psihologică și orice alte forme de
asistență a victimei, OUP unde pot face plângere, dreptul la asistență
juridică gratuită, condițiile pentru a beneficia de protecția martorilor,
condițiile pentru acordarea de compensație financiară de către stat etc.

În cazul infracțiunilor pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la

plângerea prealabilă a persoanei vătămate, aceasta trebuie formulată în termen de 3
luni din momentul în care persoana vătămată a aflat despre săvârșirea faptei,
indiferent de forma acesteia (tentativă, consumată, epuizată). Nu prezintă
importanță dacă la momentul la care a aflat despre săvârșirea faptei persoana
vătămată îl cunoștea sau nu pe făptuitor.

26
 Când persoana vătămată este un minor indiferent de vârsta acestuia sau un
incapabil, termenul de 3 luni curge de la data când reprezentantul său legal a aflat
despre săvârșirea faptei. Dacă făptuitorul este reprezentantul legal al persoanelor
vătămate minore sau incapabile, termenul curge de la data numirii unui nou
reprezentant legal.

În camera preliminară, persoana vătămată are următoarele drepturi

procesuale:

- Dreptul de a fi informată cu privire la obiectul procedurii în camera

preliminară
- Dreptul de a-și angaja un avocat ales sau de a beneficia de un apărător din
oficiu atunci când asistența juridică este obligatorie
- Dreptul de a formula în scris în termenul stabilit de JCP, cereri și excepții cu
privire la legalitatea sesizării instanței, administrării probelor și a efectuării
actelor de către OUP
- Dreptul de a dezbate în contradictoriu legalitatea UP și a probelor, precum și
dreptul de a propune probe cu privire la legalitatea actelor și probelor din
timpul UP

Calitatea de persoană vătămată are caracter personal și netransmisibil.

b. Pasivi ai acțiunii penale: participanții la săvârșirea infracțiunii, care au

calitatea de inculpați.

27
 Făptuitorul este persoană fizică sau juridică care a săvârșit ori pregătește
comiterea unei fapte prevăzute de legea penală, cu privire la care nu a fost încă
începută urmărirea penală; de asemenea, în cazul în care organele de urmărire
penală încep urmărirea penală cu privire la o faptă prevăzută de legea penală,
persoana care a comis ori care pregătește comiterea acelei fapte are calitatea de
făptuitor până la momentul la care procurorul dispune continuarea efectuării
urmăririi penale față de acesta, când dobândește calitatea de suspect ori până la
momentul adoptării unei soluții de netrimitere în judecată dispuse in rem.

Acesta nu este parte procesuală, subiect procesual principal ori subiect pasiv al
acțiunii penale; făptuitorul nu poate fi audiat în mod legal în această calitate, ci
doar în calitate de martor.

Cu toate acestea, poate fi subiect al unei măsuri de supraveghere tehnică sau al

unei alte măsuri speciale de cercetare. De asemenea, poate avea calitatea de
persoană interesată în procedura plângerii formulate în condițiile articolului 340
împotriva soluției de clasare, putându-se dispune citarea sa în fața judecătorului de
cameră preliminară.

Suspectul este persoana fizică sau juridică cu privire la care, din probele
existente în cauză, rezultă bănuiala rezonabilă ca săvârșit o faptă prevăzută de
legea penală. Această calitate poate să existe numai în cursul urmăririi penale până
la dispunerea unei soluții de clasare sau renunțare la urmărirea penală sau până la
momentul punerii în mișcare a acțiunii penale.

Nu este parte în procesul penal, ci subiect procesual principal și nu este nici

subiect pasiv al acțiunii penale sau civile.

28
 Nu pot dobândi calitatea de suspect minorii care nu au împlinit vârsta de 14 ani
la data comiterii infracțiunii, autoritățile publice, administrația publică centrală de
specialitate sau locală, autoritatea judecătorească, instituțiile publice (dacă
infracțiunile fost săvârșite în exercitarea unei activități ce nu poate face obiectul
domeniului privat).

Când actul de sesizare îndeplinește condițiile prevăzute de lege, organul de

cercetare penală sau procurorul dispune începerea urmăririi penale cu privire la
faptă chiar dacă autorul sau participantul la aceasta este indicat în actul de sesizare
sau este cunoscut.

Atunci când există probe din care rezultă bănuiala rezonabilă că o anumită
persoană pentru care s-a început urmărirea penală și nu există vreunul dintre
cazurile de împiedicare prevăzute de lege, organul de cercetare penală/procurorul
dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare față de aceasta, care
dobândește calitatea de suspect.

În conformitate cu jurisprudența CEDO, momentul formulării unei acuzații

atrage aplicarea garanțiilor prevăzute la art. 6 din Convenție; acesta intervine
atunci când sunt îndeplinite condițiile art. 77 și art. 305/3, care impun organului
judiciar să constate existența unei acuzații în materie penală, să dispună efectuarea
în continuare a UP față de suspect și să ii aducă la cunoștință drepturile (nu
momentul în care calitatea îi este adusă la cunoștință, ci momentul în care
autoritățile naționale aveau motive plauzibile să îl suspecteze de comiterea faptei).
Prelungirea etapei in rem a UP peste limita în care un observator obiectiv putea să
constate existența în concret a unei suspiciuni rezonabile cu privire la comiterea
unei infracțiuni de o anumită persoană, poate atrage nulitatea relativă cu privire la
actele procesuale și probele administrate după acest moment.

29
 Continuarea efectuării urmăririi penale față de suspect se dispune întotdeauna
după începerea urmăririi penale in rem, iar nu simultan cu aceasta prin aceeași
ordonanță.

Ordonanța poate fi emisă de procuror sau de organele de cercetare penală,

indiferent cine a început UP. OCP va supune ordonanța verificării procurorului sub
aspectul legalității și temeiniciei în termen de 3 zile de la emitere (termen de
recomandare). Procurorul va confirma continuarea efectuării UP față de suspect
dacă ordonanța emisă de OCP e legală și temeinică. De asemenea, poate infirma
prin ordonanță continuarea și dispune continuarea în mod legal și temeinic sau
poate infirma continuarea și restitui actele OCP pentru completarea UP in rem,
când nu există suficiente probe pentru continuare. De asemenea, poate infirma prin
ordonanță și dispune clasarea când există un impediment prevăzut de art. 16.

Dacă UP se realizează în mod obligatoriu de procuror, acesta este singurul

organ competent să dispusă efectuarea în continuare a UP față de suspect, neputând
delega efectuarea actului spre OCP. Ordonanța procurorului nu e supusă
confirmării procurorului ierarhic superior.

În principiu, dispunerea efectuării în continuare a UP față de suspect constituie

un moment distinct de PMAP care poate fi dispusă atunci când din probleme
existente în cauză procurorul are convingerea, nu bănuiala rezonabilă, că o
persoană a comis o infracțiune; ca excepție, este posibil totuși ca în cazul
infracțiunilor flagrante, procurorul să dispună prin aceeași ordonanță atât
continuarea efectuării UP față de suspect, cât și PMAP având în vedere că în aceste
cazuri baza factuală este suficientă pentru a se considera că o persoană a comis o
infracțiune.

30
 În principiu, suspectul are aceleași drepturi și îndatoriri procesuale ca și
inculpatul. Spre deosebire de inculpat, suspectul nu poate fi arestat preventiv/la
domiciliu și nici nu poate fi supus măsurii controlului judiciar, inclusiv pe
cauțiune.

Se mai remarcă o serie de deosebiri între dreptul suspectului de a consulta

dosarul și dreptul inculpatului, care nu poate suferi limitări pe o durată mai mare de
10 zile în cursul UP.

Persoana care a dobândit calitatea de suspect are dreptul de a i se aduce la

cunoștință de procuror sau de OCP de îndată și înainte de prima sa audiere, această
calitate, fapta pentru care este suspectată și încadrarea sa juridică, drepturile
procesuale prevăzute la art. 83, respectiv obligațiile procesuale prevăzute la art.
108/2, încheindu-se în acest sens un proces verbal. Drepturile și obligațiile se
comunică și în scris, sub semnătură, iar în cazul în care nu poate sau refuză să
semneze, se va încheia un proces-verbal.

Dacă suspectul este o persoană juridică, aducerea la cunoștință a calității,

drepturilor și obligațiilor se realizează prin reprezentantul său legal. Dacă pentru
aceeași faptă sau pentru alta conexă s-a dispus efectuarea UP și față de
reprezentantul legal, aceasta va trebui să își desemneze un mandatar, în caz contrar
procurorul dispunând desemnarea ca mandatar a unei persoanei din rândul
practicienilor în insolvență autorizați potrivit legii.

Față de suspect poate fi dispusă o singură măsură preventivă, respectiv

reținerea, dar pot fi luate măsuri procesuale provizorii de siguranță iar cu privire la
bunurile suspectului pot fi instituite măsuri asiguratorii.

În vederea garantării dreptului la apărare, după dispunerea continuării efectuării

UP față de suspect, OUP au obligația de a proceda la audierea acestuia.

31
 Inculpatul este persoana fizică sau juridică împotriva cărei a fost pusă în
mișcare acțiunea penală; este parte în procesul penal, fiind subiect pasiv al acțiunii
penale și al celei civile. Calitatea e inculpat are caracter personal și netransmisibil.

Nu pot dobândi calitatea de inculpat minorii care nu au împlinit 14 ani la data

comiterii infracțiunii, statul, autoritățile publice, instituțiile publice (dacă
infracțiunile au fost comise în exercitarea unei activități ce nu poate face obiectul
domeniului privat).

Drepturile și obligațiile se comunică și în scris, sub semnătură, iar dacă refuză

sau nu poate semna, se va întocmi un proces-verbal.

Dacă inculpatul este persoană juridică, aducerea la cunoștință a calității,

drepturilor și obligațiilor se realizează prin reprezentantul legal. Dacă pentru
aceeași faptă sau pentru alta conexă s-a dispus efectuarea UP și față de
reprezentantul legal, aceasta va trebui să își desemneze un mandatar, în caz contrar
procurorul dispunând desemnarea ca mandatar a unei persoanei din rândul
practicienilor în insolvență autorizați potrivit legii.

Cu privire la bunurile inculpatului pot fi instituite măsuri asiguratorii.

Drepturile și obligațiile procesuale ale inculpatului în cursul UP:

- Dreptul de a fi informat cu privire la fapta pentru care este cercetat și

încadrarea sa juridică
- Dreptul de a nu da nicio declarație pe parcursul procesului penal, atrăgându-
i-se atenția că dacă refuză să dea declarații nu va suferi nicio consecință
defavorabilă iar dacă va da declarații, acestea vor putea fi folosite ca
mijloace de probă împotriva sa

32
- Dreptul de a da declarații, de a cere și obține audierea sa, chiar dacă dreptul
nu e prevăzut explicit, dreptul de a formula cereri
- Dreptul de a beneficia în mod gratuit de un interpret atunci când nu înțelege,
nu se exprimă bine sau nu poate comunica în limba română
- Dreptul de a asista personal sau prin avocat la efectuarea actelor de UP
- Dreptul de a formula plângere împotriva actelor de UP
- Dreptul de a consulta dosarul de UP
- Dreptul de a fi informat cu privire la drepturile sale
- Dreptul de a apela la un mediator în cazurile permise de lege
- Obligația de a se prezenta la chemărilor organelor judiciare, în caz contrar
putându-se emite un mandat de aducere iar în caz de sustragere se poate
dispuse arestarea sa preventivă
- Obligația de a comunica, în scris, în termen de 3 zile, orice schimbare a
adresei, în caz contrar citațiile și orice alte acte comunicate la prima adresă
rămân valabile și se consideră că le-a luat la cunoștință
- Obligația de a se supune măsurilor dispuse de OUP, JDL

În camera preliminară inculpatul are următoarele drepturi:

- Dreptul de a primi comunicarea copiei certificate a rechizitoriului sau, după

caz, a traducerii autorizate a acestuia
- Dreptul de a fi informat cu privire la obiectul procedurii în CP
- Dreptul de a-și angaja un avocat ales sau de a beneficia de un apărător din
oficiu în cazurile în care asistența juridică este obligatorie
- Dreptul de a formula în scris, în termenul stabilit de JCP, cereri și excepții
cu privire la legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor
și a efectuării actelor de OUP

33
- Dreptul de a dezbate în contradictoriu legalitatea UP și a probelor, dreptul de
a propune probe cu privire la legalitatea actelor și probelor din timpul UP

În cursul judecății are următoarele drepturi și obligații procesuale:

- Dreptul de a participa la ședința de judecată și de a fi încunoștințat despre

aceasta prin citație; judecata se poate desfășura și în absența sa dacă nu se
prezintă, deși încunoștințat
- Dreptul de a avea timpul și înlesnirile necesare pentru pregătirea unei apărări
efective
- Dreptul de a nu da nicio declarație pe parcursul procesului penal, atrăgându-
i-se atenția că dacă va refuza nu va suferi nicio consecință defavorabilă iar
dacă va da declarații, acestea vor putea fi folosite ca mijloace de probă
împotriva sa
- Dreptul de a da declarații, de a propune administrarea de probe, de a formula
cereri, excepții și dreptul de a pune concluzii
- Dreptul de a alea un avocat ales iar dacă nu își desemnează unul, dreptul de
a beneficia de un avocat din oficiu în cazurile de asistență obligatorie
- Dreptul de a formula orice alte cereri ce țin de soluționarea laturii penale și
civile a cauzei
- Dreptul de a beneficia în mod gratuit de un interpret atunci când nu înțelege,
nu se exprimă bine sau nu poate comunica în română
- Dreptul de a participa la audierea părților sau martorilor și de a le pune
întrebări
- Dreptul de a lua cunoștință de actele dosarului
- Dreptul de a formula căi de atac contra hotărârilor judecătorești
- Dreptul de a fi informat cu privire la drepturile sale

34
 - Dreptul de a apela la un mediator în cazurile permise de lege
- Obligația de a păstra ordinea și solemnitatea ședinței de judecată
- Obligația de a se prezenta la chemările organelor judiciare, în caz contrar se
poate emite mandat de aducere iar în caz de sustragere, judecătorul poate
dispune arestarea sa preventivă
- Obligația de a comunica în scris în termen de 3 zile orice schimbare a
adresei, în caz contrar citațiile și orice alte acte comunicate la prima adresă
rămân valabile și se consideră luate la cunoștință
- Obligația de a exercita cu bună-credință drepturile procesuale conferite

Subiecții acțiunii civile:

a. Activi: persoana vătămată sau succesorii acesteia, care se constituie parte

civilă împotriva inculpatului și, după caz, a părții responsabile civilmente

În cazul persoanelor lipsite de capacitate de exercițiu sau a celor cu capacitatea

de exercițiu restrânsă, statul, prin intermediul MP, poate avea calitate de subiect
activ al acțiunii civile.

Partea civilă este persoana fizică sau juridică vătămată care exercită acțiunea
civilă în cadrul procesului penal, solicitând daune materiale, morale inculpatului
ori părții responsabile civilmente. Persoana vătămată care are dreptul de a exercita
acțiunea civilă în procesul penal nu trebuie raportată strict la subiectul procesual
principal prevăzut de art. 79, putând include și alte persoane care au suferit un
prejudiciu în urma comiterii infracțiunii.

35
 Persoana prejudiciată care nu are capacitate de exercițiu nu se poate constitui
personal parte civilă în procesul penal, ci numai prin intermediul reprezentantului
legal. De asemenea, în cazul acestor persoane trebuie avut în vedere că procurorul
e obligat să exercite acțiunea civilă în numele persoanei lipsite de capacitate de
exercițiu dacă reprezentantul legal rămâne în pasivitate.

Dacă persoana are capacitate de exercițiu restrânsă se poate constitui personal

parte civilă în procesul penal, dacă e asistată la efectuarea acestui act de ocrotitorul
legal. . De asemenea, în cazul acestor persoane trebuie avut în vedere că procurorul
e obligat să exercite acțiunea civilă în numele persoanei lipsite de capacitate de
exercițiu restrânsă dacă reprezentantul legal rămâne în pasivitate.

Una sau mai multe persoane se pot constitui parte civilă în procesul penal fie pe
același temei, fie pe temeiuri diferite.

Calitatea de parte civilă nu înlătură dreptul persoanei de a participa în calitate

de persoană vătămată în aceeași cauză.

Subrogarea în legătură cu constituirea de parte civilă în procesul penal:

 Subrogația convențională consimțită de creditor anterior constituirii ca

parte civilă, dobânditorul dreptului litigios nu va putea exercita acțiunea
civilă în cadrul procesului penal, ci numai în fața instanței civile;
sancțiunea: respingerea ca inadmisibilă a acțiunii civile.
 Subrogație după constituirea ca parte civilă: acțiunea civilă poate fi
soluționată în cadrul procesului penal sau poate fi disjunsă pentru a fi
soluționată separat de instanța penală.
 Dispozițiile anterioare nu sunt aplicabile și în ipotezele de subrogare
legală; în acest caz, creditorul prin subrogație poate exercita acțiunea
civilă în procesul penal chiar dacă nu există o constituire ca parte civilă a

36
 persoanei prejudiciate sau poate continua acțiunea civilă exercitată de
aceasta.

OUP și instanța de judecată sunt obligate să cheme pentru ascultare persoana

care a suferit o vătămare prin infracțiune. Înainte de prima ascultare persoanei i se
pune în vedere că dacă a suferit o pagubă se poate constitui parte civilă. De
asemenea, i se atrage atenția că declarația de constituire se poate face în tot cursul
UP după PMAP (declarația anterioară va produce efecte numai după PMAP) iar în
fața primei instanțe până la începerea cercetării judecătorești. Constituirea se poate
face în scris sau oral (consemnare în proces-verbal/încheierea de ședință) și
declarația trebuie să indice natura și întinderea prestațiilor, motivele și probele pe
care se întemeiază. Sancțiune: nu se mai poate constitui parte civilă în cadrul
procesului penal, putând însă introduce acțiunea la instanța civilă.

În cazul în care termenul de prescripție al răspunderii penale este mai lung

decât termenul de prescripție a acțiunii civile, va opera o prorogare legală a
termenului de prescripție extinctivă a dreptului la acțiunea în răspunderea civilă, în
cazul în care acțiunea se exercită în fața instanțelor civile.

După începerea cercetării judecătorești, nu mai este posibilă modificarea

cererii de constituire ca parte civilă (nu urmează regulile stipulate la art. 204
C.proc.civ). nu se consideră modificare îndreptarea erorilor materiale din cuprinsul
cererii de constituire ca parte civilă, mărirea sau micșorarea întinderii pretențiilor
(nu e posibilă o solicitare de daune morale pe lângă cele materiale solicitate
anterior), solicitarea reparării prejudiciului material prin plata unei despăgubiri
bănești dacă repararea în natură nu mai este posibilă.

37
 Constituirea ca parte civilă în nume propriu sau iure hereditas: victima
directă a infracțiunii se poate constitui în nume propriu parte civilă în procesul
penal, dar codul civil permite constituirea și a altor persoane decât victima, fiind
vorba despre victimele prin ricoșeu: persoanele îndreptățite la întreținere (plată ca
urmare a unei obligații legale sau a unei întrețineri voluntare), membrii de familie
pentru repararea prejudiciului nepatrimonial pentru durerea încercată prin moartea
victimei, orice alte persoane care ar putea dovedi existența unui asemenea
prejudiciu, moștenitorii și succesorii în drepturi.

În cazul decesului persoanei fizice care a suferit o vătămare a integrității

corporale sau sănătății prin comiterea infracțiunii, care nu s-a constituit parte civilă
în timpul vieții, moștenitorii săi se pot constitui parte civile numai cu privire la
prejudiciul material suferit.

Unitățile spitalicești se pot constitui parte civilă în nume propriu pentru

prejudiciile patrimoniale produse ca urmare a cheltuielilor efectuate cu îngrijirile
acordate victimei; asiguratorul de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin
accidente de vehicule pentru sumele plătite drept despăgubiri în mod nejustificat.

Dacă există deja o constituire de parte civilă în cauză, moștenitorii sau

succesorii în drepturi sau lichidatorii pot continua exercitarea acțiunii civile
începute de partea civilă, cu dovedirea acceptării moștenirii, respectiv a faptului că
sunt succesorii în drepturi ai persoanei juridice care și-a încetat existența sau a fost
reorganizată. Opțiunea de a continua exercitarea acțiunii civile este limitată în
timp, termenul fiind de cel mult 2 luni de la data decesului sau a reorganizării,
desființării sau dizolvării. Dacă nu se exprimă opțiunea în termen, instanța penală
va lăsa nesoluționată acțiunea civilă, aceasta putând fi exercitată în fața instanței
civile.

38
 Renunțarea la pretențiile civile: personal sau prin mandatar special, în tot sau
în parte. Trebuie să fie explicităm neechivocă și se poate formula scris sau oral în
ședința de judecată, în primă instanță sau până la închiderea dezbaterilor în apel.
Renunțarea poate opera numai în faza procesuală în care se exercită acțiunea civilă
(faza de judecată), căci procurorul și JCP nu au competența funcțională de a adopta
acte de dispoziție cu privire la acțiunea civilă; cu toate acestea, instanța poate da
efecte juridice unei declarații explicite de renunțare la pretențiile civile formulate
în faza de UP sau CP.

Renunțarea are caracter definitiv și irevocabil, având valoarea renunțării la

dreptul pretins și nu conduce la pierderea calității de persoană vătămată.

Instanța nu va lua act de renunțarea la pretenții, ci va respinge ca nefondată

acțiunea civilă ca urmare a constatării inexistenței vreunui drept la despăgubire,
având natura unei renunțări chiar la drept.

În faza de UP și de judecată, partea civilă are următoarele drepturi și

obligații:

- Dreptul de a fi informată cu privire la drepturile sale

- Dreptul de a propune administrarea de probe de către organele judiciare, de a
ridica excepții și de a pune concluzii
- Dreptul de a formula orice alte cereri ce țin de soluționarea laturii penale a
cauzei
- Dreptul de a fi informată într-un termen rezonabil cu privire la stadiul UP, la
cererea sa expresă, cu condiția de a indica o adresă pe teritoriul României, o
adresă de poștă electronică sau mesagerie electronică la care aceste
informații să îi fie comunicate
- Dreptul de a consulta dosarul, în condițiile legii

39
- Dreptul de a fi ascultată
- Dreptul de a adresa întrebări inculpatului, martorilor și experților
- Dreptul de a beneficia în mod gratuit de un interpret atunci când nu înțelege,
nu se exprimă bine sau nu poate comunica în limba română
- Dreptul de a fi asistată sau reprezentată
- Dreptul de a apela la un mediator în condițiile legii
- Drepturile specifice persoanei vătămate constituite parte civilă în scop de
protecție: informarea la cerere cu privire la punerea în libertate în orice mod
sau evadarea acestuia, dreptul de a beneficia de măsuri de protecție în
condiții similare cu martorii amenințați-vulnerabili sau de orice alte măsuri
în cazul identificării unei nevoi speciale de protecție
- Dreptul de a solicita înregistrarea audio-video a audierii în cursul UP
- Dreptul de a solicita în cursul judecății declararea ședinței nepublice dacă
prin desfășurarea ședinței publice s-ar putea aduce atingere siguranței ori
demnității sau vieții intime a acesteia
- Dreptul de a beneficia în mod gratuit de un interpret atunci când nu înțeleg,
nu se exprimă foarte bine sau nu poate comunica în română. În cazurile
urgente se pot folosi mijloace tehnice de comunicare, dacă se apreciază că
acest lucru este necesar și că nu împiedică exercitarea drepturilor părții civile
- Dreptul de a i se comunica traducerea într-o limbă pe care o înțelege a
oricărei soluții de netrimitere în judecată, atunci când nu înțelege limba
română
- În cazul în care partea civilă nu înțelege limba română, are dreptul de a i se
comunica o copie a minutei hotărârii într-o limbă pe care o înțelege
- Obligația de a se prezenta personal la chemarea organelor judiciare
- Obligația de a comunica orice schimbare de domiciliu
- Obligația de a păstra ordinea și solemnitatea ședinței de judecată
40
 - Obligația de a exercita cu bună-credință drepturile procesuale conferite de
lege

În camera preliminară, are următoarele drepturi:

 Dreptul de a fi informată cu privire la obiectul procedurii în CP

 Dreptul de a-și angaja un avocat ales sau de a beneficia de un apărător
din oficiu în cazurile în care asistența juridică este obligatorie
 Dreptul de a formula în scris, în termenul stabilit de JCP, cereri și
excepții cu privire la legalitatea sesizării instanței, administrarea probelor
și a efectuării actelor de către OUP
 Dreptul de a dezbate în contradictoriu legalitatea UP și a probelor,
precum și dreptul de a propune probe cu privire la legalitatea actelor și
probelor din timpul UP

Ministerul Public are calitatea de subiect activ al acțiunii civile în cazul în

care persoana vătămată este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu sau cu
capacitate de exercițiu restrânsă; op. Udroiu: minoritatea și incapacitatea trebuie
raportată atât la victima directă, cât și la victimele indirecte care au suferit un
prejudiciu prin ricoșeu.

Legitimarea procesuală activă a procurorului este dată de faptul că victimele

nu au capacitate de exercițiu iar reprezentanții lor legali rămân în pasivitate,
respectiv au capacitate de exercițiu restrânsă și, cu sau fără consimțământul
ocrotitorului legal care le asistă, rămân în pasivitate. Rolul său este subsidiar celui
al reprezentanților legali.

41
 Atunci când exercită acțiunea civilă în numele minorului sau incapabilului,
procurorul are obligația de a lua măsuri asiguratorii asupra bunurilor inculpatului
sau ale părții responsabile civilmente în scopul reparării pagubei.

Față de capacitatea pe care art. 42 cod civil o acordă minorului care a

împlinit 15 ani, în cazul infracțiunilor comise în legătură cu actele juridice
încheiate de minor privind munca, îndeletnicirile artistice sau sportive care au
produs prejudicii, procurorul nu poate exercita acțiunea civilă în numele acestuia.

Faptul că MP a exercitat acțiunea civilă în procesul penal nu împiedică

victimele infracțiunii dacă au dobândit capacitate deplină sau pe reprezentanții
legali să facă actele procesuale de dispoziție în condițiile legii sau să majoreze sau
să diminueze cuantumul pretențiilor civile formulate de procuror.

Subiecții pasivi ai acțiunii civile: inculpatul, partea responsabilă civilmente,

moștenitorii lor ori succesorii lor în drepturi (pentru PJ) sau statul dacă nu există
moștenitori sau succesori în drepturi.

Sub aspectul laturii civile, inculpatul are următoarele drepturi procesuale:

 Dreptul de a da declarații, dreptul de a formula cereri, de a ridica

excepții, de a depune memorii
 Dreptul de a propune administrarea de probe în combaterea pretenției
civile
 Dreptul de a lua cunoștință de actele dosarului
 Dreptul de a formula căi de atac contra hotărârilor judecătorești pe
latura civilă a cauzei

42
 Inculpatul va răspunde pentru întreg prejudiciul cauzat părții civile prin
infracțiune, chiar dacă la comiterea faptei au participat și alte persoane, care nu au
fost trimise în judecată.

Inculpatul, partea civilă și partea responsabilă civilmente pot încheia o

tranzacție sau un acord de mediere, cu privire la pretențiile civile.

Inculpatul, cu acordul părții responsabile civilmente, poate recunoaște, în tot

sau în parte, pretențiile părții civile; instanța va obliga la despăgubiri în limita
recunoașterii iar cu privire la pretențiile nerecunoscute pot fi administrate probe.

În cursul judecății, în caz de deces al inculpatului, partea civilă nu va mai

pute exercita acțiunea civilă în procesul penal contra succesorilor inculpatului, căci
instanța va înceta procesul penal și va lăsa nesoluționată acțiunea civilă. Partea
civilă se va putea adresa instanței civile.

Dacă mai mulți inculpați sunt trimiși în judecată pentru comiterea aceleiași
infracțiuni cauzatoare de prejudiciu, răspunderea lor civilă va fi solidară; dacă au
fost trimiși în judecată în cauze diferite care nu au fost reunite, fiecare instanță se
va pronunța asupra reparării integrale a prejudiciului de către inculpați. De
asemenea, dacă intervine decesul unui inculpat, instanța se va pronunța cu privire
la acțiunea civilă, ceilalți inculpați răspunzând solidar.

Partea responsabilă civilmente este persoana fizică sau juridică care, potrivit
legii civile, are obligația legală sau convențională de a repara în întregime sau în
parte, singură sau în solidar, prejudiciul cauzat prin infracțiune și care este chemată
să răspundă în proces.

Participarea în procesul penal a părții responsabile civilmente este realizată

prin introducerea acesteia în cauză, fie prin intervenția sa. Introducerea are loc la
cererea părții civile ori a moștenitorilor/succesorilor acesteia în cursul UP sau în
43
fața instanței de judecată, până la începerea cercetării judecătorești (era constituită
aceeași limită temporală pentru constituirea de parte responsabilă civilmente și
pentru introducerea sa) -DCC: este neconstituțională sintagma vizând termenul
de introducere: părții responsabile civilmente trebuie să i se recunoască
participarea cu drepturi depline în procedura CP iar posibilitatea persoanei
vătămate care s-a constituit parte civilă de a solicita introducerea în procesul
penal a părții responsabile civilmente după procedura de CP este de natură a
aduce atingere dreptului la apărare al acesteia cu privire la posibilitatea de a
formula excepții vizând legalitatea în CP. Astfel, dacă partea civilă urmărește să
existe un caz de solidaritate, s-a limitat implicit perioada în care partea prejudiciată
se poate constitui parte civilă, ignorându-se că acțiunea civilă nu se exercită în fața
procurorului în faza de UP și nici în fața JCP. În urma DCC este inadmisibilă
introducerea în procesul penal a părții responsabile civilmente după dezbaterea
cererilor și excepțiilor în faza de CP sau chiar și înainte de aceasta dacă nu a putut
fi citată cu mențiunea că poate formula cereri și excepții.

Atât înainte, cât și după începerea cercetării judecătorești, participarea părții

responsabile civilmente se poate realiza și cu consimțământul acesteia pe calea
intervenției voluntare.

Când procurorul exercită acțiunea civilă, acesta este obligat să introducă

partea responsabilă civilmente în proces în cursul UP, nemaiputând cere
introducerea sa în fața instanței până la începerea cercetării judecătorești.

Instanța de judecată nu poate introduce din oficiu partea responsabilă

civilmente.

În caz de deces sau încetare a existenței sale, acțiunea se poate continua

contra moștenitorilor universali sau cu titlu universal care au acceptat succesiunea

44
ori a statului, în caz de vacanță succesorală, sau al succesorilor în drepturi sau
lichidatorilor dacă partea civilă îi indică în termen de două luni de la data
decesului, reorganizării, desființării, dizolvării, în caz contrar, instanța va lăsa
nesoluționată acțiunea civilă.

Dacă nu a fost introdusă în cauză, partea responsabilă civilmente poate

interveni din proprie inițiativă până la terminarea cercetării judecătorești la prima
instanță, luând procedura din stadiul în care se afla în momentul intervenției.

Drepturi și obligații procesuale în cursul UP:

 Dreptul de a fi informată cu privire la drepturile sale

 Dreptul de a propune administrarea de probe de către organele
judiciare, de a ridica excepții și de a pune concluzii
 Dreptul de a formula orice alte cereri ce țin de soluționarea laturii
civile a cauzei
 Dreptul de a fi informată într-un termen rezonabil cu privire la stadiul
laturii penale, la cererea sa expresă, cu condiția de a indica o adresă pe
teritoriul țării, o adresă electronică la care să îi fie comunicate
informațiile
 Dreptul de a consulta dosarul
 Dreptul de a fi ascultată
 Dreptul de a adresa întrebări inculpatului, martorilor, experților
 Dreptul de a beneficia în mod gratuit de un interpret atunci când nu
înțelege, nu se exprimă bine sau nu poate comunica în limba română
 Dreptul de a fi asistată de avocat sau reprezentată
 Dreptul de a apela la un mediator în cazurile permise de lege
 Obligația de a se prezenta la chemarea instanței și de a păstra ordinea
și solemnitatea ședinței
45
  Obligația de a exercita cu bună-credință drepturile procesuale
conferite

Partea responsabilă civilmente poate formula apărări atât în favoarea

inculpatului, dar și în nume propriu în vederea demonstrării inexistenței unei
răspunderi civile pentru fapta altuia.

Partea responsabilă civilmente nu se poate constitui parte civilă în cadrul

procesului penal, prin formularea unei acțiuni în regres contra inculpatului pentru
recuperarea sumei de bani la care partea responsabilă civilmente urmează a fi
obligată pentru fapta ilicită a inculpatului.

În camera preliminară are următoarele drepturi:

- Dreptul de a fi informată cu privire la obiectul procedurii în CP

- Dreptul de a-și angaja un avocat ales sau de a beneficia de un apărător din
oficiu dacă asistența juridică e obligatorie
- Dreptul de a formula în scris în termenul stabilit de JCP cereri și excepții cu
privire la legalitatea sesizării instanței, administrării probelor și a efectuării
actelor de către OUP
- Dreptul de a dezbate în contradictoriu legalitatea UP și a probelor, precum și
dreptul de a propune probe cu privire la legalitatea actelor și probelor din
timpul UP

Punerea în mișcare a acțiunii penale

Este activitatea procesuală prin care procurorul declanșează acțiunea penală în

cazul în care constată că, după începerea UP, există probe din care rezultă că o

46
persoană a comit o infracțiune și nu există vreunul din cazurile de împiedicare; din
acest moment, persoana acuzată dobândește calitatea de inculpat.

Se dispune de procuror prin ordonanță, la propunerea OCP sau din oficiu dacă
există presupunerea rezonabilă că persoana a comis infracțiunea.

Dacă acțiunea penală se pune în mișcare față de mai multe persoane, se va

întocmi o singură ordonanță și va trebui să cuprindă:

- Denumirea parchetului și data emiterii

- Numele, prenumele procurorului care o întocmește
- Data începerii UP, continuării efectuării UP față de suspect
- Fapta care face obiectul UP și încadrarea sa juridică, analiza succintă a
probelor administrate și datele privind persoana inculpatului
- Constatarea lipsei impedimentelor la exercitarea acțiunii penale
- Temeiul de drept
- Dispoziția de PMAP cu indicarea inculpatului și a încadrării juridice
complete
- Semnătura procurorului

În cazul infracțiunilor de audiență, acțiunea penală se poate pune în mișcare

prin declarația orală a procurorului de ședință care participă la judecată, fiind
consemnată în încheierea de ședință de la termenul la care a fost făcută.

Nu se mai prevede posibilitatea PMAP prin rechizitoriu, fiind necesară punerea

în mișcare în UP, înainte de emiterea actului de sesizare și nici prin încheierea JCP
prin care a admis plângerea formulată contra soluției de clasare și a dispus
începerea judecății deoarece asemenea soluție se poate dispune numai dacă a fost
pusă anterior în mișcare acțiunea penală de procuror.

47
 În cadrul unui proces penal pot fi exercitate mai multe acțiuni penale
(infracțiuni conexe) și mai e posibil ca în mai multe procese penale să fie exercitată
o singură acțiune penală (disjungerea cauzei și continuarea UP față de participanți
și trimiterea în judecată a autorului).

După PMAP procurorul, dacă efectuează personal UP sau când consideră

necesar să efectueze personal actul, sau OCP care efectuează UP trebuie să îl
cheme pe inculpat și să îl informeze despre fapta pentru care este acuzat, de îndată
și înainte de audiere, despre încadrare și drepturile și obligațiile sale procesuale,
încheindu-se în acest sens un proces verbal. I se mai aduce la cunoștință și
posibilitatea încheierii în cursul UP a unui acord ca urmare a recunoașterii
vinovăției pentru infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau
închisoarea de cel mult 15 ani.

După PMAP dreptul de a consulta dosarul poate fi restricționat inculpatului pe

o durată de cel mult 10 zile.

După PMAP audierea inculpatului e obligatorie, cu excepția cazului când acesta

lipsește nejustificat, se sustrage sau este dispărut.

Exercitarea acțiunii civile

Este activitatea desfășurată după PMAP în vederea tragerii la răspundere penală

a persoanei care a comis o faptă prevăzută de legea penală. Pentru exercitarea sa
trebuie îndeplinite aceleași condiții ca și pentru punerea sa în mișcare.

Procurorul exercită acțiunea penală, dispunând trimiterea în judecată a

inculpatului, susținând acuzarea în fața instanței, propunând probe în acuzare,

48
punând concluzii de condamnare, exercitând căile de atac. Persoana vătămată nu
exercită acuzarea, ci o poate susține doar.

Cazuri care împiedică PMAP sau exercitarea sa

Cazuri determinate de lipsa temeiului de drept al acțiunii civile (lipsa

infracțiunii ce constituie singurul temei al răspunderii penale):

1. Fapta nu există în materialitatea sa + dubiu privind inexistența (in dubio pro

reo)
2. Fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost comisă cu vinovăția
prevăzută de lege (fapta nu corespunde modelului abstract prevăzut în norma
de incriminare, atât sub aspect obiectiv, cât și sub aspect subiectiv)
3. Nu există probe că o persoană a comis infracțiunea -din probele administrate
rezultă că fapta există, constituie infracțiune, însă nu a fost comisă de
suspect sau inculpat, ci de o altă persoană determinată sau nedeterminată;
dacă se constată că fapta nu este rezultatul unei acțiuni sau inacțiuni umane,
se va reține incidența impedimentului că fapta nu există. Cazul operează in
personam
4. Există o cauză justificativă sau de neimputabilitate

Cazuri determinate de lipsa de obiect a acțiunii penale:

1. Lipsa plângerii prealabile, a autorizării sau sesizării organului competent ori

o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru PMAP
a. În cazul în care persoana vătămată este lipsită de capacitate de
exercițiu sau cu capacitate restrânsă, plâmgerea prealabilă se

49
 formulează de reprezentanții legali, respectiv cu încuviințarea
necesară; în aceste cazuri, acțiunea penală se poate pune în mișcare și
din oficiu anterior sau ulterior expirării termenului de formulare a
plângerii dacă victima se află în imposibilitate de a o formula.
b. Autorizarea prealabilă este necesară numai pentru PMAP, nu și pentru
etapele precedente; aceasta nu poate fi retrasă ulterior, spre deosebire
de plângerea prealabilă, și nici sesizarea organului competent.
2. A intervenit amnistia (antecondamnatorie) sau prescripția, decesul
suspectului sau al inculpatului ori s-a dispus radierea sa.
3. Retragerea plângerii prealabile, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea
înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un
acord de mediere în condițiile legii
a. Retragerea plângerii trebuie să fie explicită, făcută personal sau prin
mandatar special, oral sau în scris, necondiționată și anterior judecării
definitive a cauzei; este înlăturată răspunderea persoanei cu privire la
care plângerea a fost retrasă (produce efecte in personam).
b. Suspectul sau inculpatul poate cere continuarea UP sau a judecății
pentru a-și dovedi nevinovăția
c. Pentru persoanele lipsite de capacitate de exercițiu, retragerea se face
numai de reprezentanții lor legali; cei cu capacitate restrânsă renunță
cu încuviințarea persoanelor prevăzute de lege; în aceste cazuri
retragerea poate fi lipsită de efecte deoarece acțiunea penală se pune
în mișcare și din oficiu
d. În cazul infracțiunilor pentru care e necesară plângerea prealabilă, dar
acțiunea penală s-a pus în mișcare din oficiu, retragerea plângerii
produce efecte numai dacă e însușită de procuror prin ordonanță sau
declarație orală consemnată în încheierea de ședință
50
e. Împăcarea intervine pentru acțiunile penale care se pun în mișcare din
oficiu, în cazurile permise de lege; pentru persoanele lipsite de
capacitate de exercițiu, împăcarea se face numai de reprezentanții
legali iar ce cu capacitate restrânsă se pot împăca cu încuviințarea
persoanelor prevăzute de lege
f. Împăcarea trebuie să fie personală, explicită, totală (latura penală
+civilă), necondiționată, definitivă, anterior citirii actului de sesizare
al instanței la primul termen de judecată cu procedura de citare legal
îndeplinită și cauza se află în stare de judecată; în scris sau oral iar
dacă asistența juridică e obligatorie, împăcarea se realizează numai în
prezența avocatului ales sau din oficiu.
g. Dacă infracțiunea este comisă de reprezentantul persoanei juridice
vătămate, împăcarea produce efecte numai dacă este însușită de
procuror prin ordonanță sau declarație orală consemnată în încheiere
de ședință.
h. Împăcarea produce efecte juridice in personam
i. Încheierea unui acord de mediere produce efecte juridice atunci când
retragerea plângerii sau împăcarea părților înlătură răspunderea
penală. Nu constituie un caz distinct, căci înlăturarea răspunderii nu se
produce ca urmare a medierii, ci ca urmare a retragerii plângerii sau
împăcării.
j. Astfel, acordul de mediere nu poate fi încheiat oricând, ci numai până
la citirea actului de sesizare a instanței dacă se convine o înțelegere iar
dacă prin mediere se convine retragerea plângerii, se poate încheia
oricând până la rămânerea definitivă a hotărârii.
k. Presupune tranșarea tuturor aspectelor privind conflictul de drept
penal dintre acestea.
51
 l. Termenul legal pentru introducerea plângerii prealabile se suspendă
pe durtaa medierii iar dacă medierea are loc după începerea procesului
penal, UP sau judecata se poate suspenda în temeiul prezentării
contractului de mediere, suspendare care durează până la închiderea
procedurii, dar nu mai mult de 3 luni de la data dispunerii.
4. Dacă există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege
5. Există autoritate de lucru judecat = ansamblul de efecte acordate de lege
hotărârilor judecătorești definitive, în scopul de a fi executată și de a
împiedica o nouă urmărire sau judecată pentru aceeași faptă; condiții:
a. Existența unei hotărâri definitive prin care să se fi dispus o soluție cu
privire la fondul cauzei penale; beneficiază de autoritate de lucru
judecat și hotărârea JCP prin care menține soluția de clasare în urma
respingerii ca nefondate a plângerii sau confirmarea soluției de
renunțare la UP
b. Existența unei duble proceduri în materie penală de sancționare
c. Identitate de persoană
d. Identitate între fapta materială pentru care s-a pronunțat o hotărâre
definitivă și fapta materială de care e acuzată din nou aceeași persoană
(identitate de obiect -fapte identice sau în mod substanțial aceleași)
6. A intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat
7. Imunitate de jurisdicție (decurge din imunitatea diplomatică)

Soluții:

- Clasarea în cursul UP (impediment pe art. 16, lit. a-j) prin ordonanță sau prin
rechizitoriu (alături de soluția de trimitere în judecată pentru alte fapte) /
Achitarea în cursul judecății; JCP nu are competența de a analiza în
procedura de CP existența vreunui impediment, dar în procedura plângerii

52
 contra soluției de clasare JCP poate schimba prin încheiere temeiul soluției,
stabilind cu autoritate de lucru judecat impedimentul; de asemenea, în
procedura verificării legalității și temeiniciei soluției de renunțare la UP, JCP
poate dispune prin încheiere înlocuirea soluției de netrimitere cu o soluție de
clasare
- Renunțare la UP (după analiza oportunității UP)

Ordinea de prioritate a reținerii cauzelor care împiedică PMAP sau exercitarea

sa: se dă prioritate cazurilor care lipsesc de temei acțiunea penală față de cele care
lipsesc de obiect; între cele 2 categorii, dacă sunt incidente mai multe cauze, se iau
în ordine cronologică astfel cum sunt enumerate de art. 16.

Continuarea procesului penal la cererea suspectului sau inculpatului

Este un drept al suspectului sau inculpatului cu privire la care se dispune

clasarea, respectiv încetarea procesului penal ca urmare a intervenției amnistiei
antecondamnatorii, prescripției răspunderii penale, retragerea plângerii prealabile
ori a existenței unei cauze de nepedepsire sau o soluție de renunțare la UP, de a
solicita continuarea procesului penal pentru a putea demonstra existența unui caz
ce împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale prevăzute la art.
16/a-d. Dacă soluția de clasare/achitare a fost dispusă în considerarea existenței
unei cauze de neimputabilitate prin continuarea procesului penal nu se urmărește
schimbarea soluției, ci numai schimbarea temeiului cu unul mai favorabil de la art.
16/a-d.

53
 În cursul UP, suspectul sau inculpatul poate cere în termen de 20 de zile de la
primirea copiei de pe ordonanța de renunțare la UP/clasare continuarea UP. Se va
proceda la revocarea ordonanței și continuarea UP.

Dacă după continuarea procesului penal se constată existența vreunui caz de la

art. 16/a-d, procurorul dispuse clasare iar instanța achitarea. Dacă nu se constată
incidența vreunui caz dintre cele amintite, procurorul dispune clasarea/renunțarea
la UP iar instanța încetarea procesului.

Exercitarea acțiunii civile

Acțiunea civilă se exercită în procesul penal în urma constituirii persoanei

vătămate ca parte civilă contra inculpatului sau în ipoteza în care e exercitată de
procuror.

Persoana beneficiază de un drept de opțiune între exercitarea acțiunii civile în

fața instanței civile sau a celei penale. Acesta este limitat atunci când procurorul
exercită acțiunea penală și atunci când a avut loc o subrogație anterior constituirii
ca parte civilă în procesul penal. Dreptul de opțiune are, în principiu, caracter
definitiv; cu titlu de excepție, pot părăsi calea penală pentru a se adresa instanței
civile atunci când:

- UP sau judecata au fost suspendate

- Procurorul a dispus clasarea sau renunțarea la UP (confirmată de judecător)
- Instanța penală a lăsat nesoluționată acțiunea civilă în caz de achitare sau
încetare a procesului penal în baza art. 16:
o lit. b teza 1
o e

54
 o f -cu excepția prescripției răspunderii penale
o i
o j
o retragerea plângerii
o admiterea unui acord de recunoaștere a vinovăției și nu s-a încheiat o
tranzacție sau un acord de mediere cu privire la acțiunea civilă
o Moștenitorii sau succesorii în drepturi nu își exprimă opțiunea de a
continua exercitarea acțiunii civile
o Partea civilă nu indică succesorii sau moștenitorii părții responsabile
civilmente în termen de 2 luni
- Acțiunea civilă a fost respinsă ca inadmisibilă deoarece nu a fost exercitată
în condițiile procedurale impuse

Dacă persoana vătămată constituită parte civilă în procesul penal părăsește

calea penală, în alte situații decât cele enumerate, pierde dreptul de a obține
acoperirea prejudiciului pe cale judiciară.

Dacă persoana prejudiciată prin acțiune a formulat cerere de chemare în

judecată în fața instanței civile, poate părăsi calea civilă și se poate adresa
organelor judiciare penale dacă:

- Acțiunea penală a fost pusă în mișcare după ce persoana prejudiciată a

înregistrat cererea de chemare în judecată la instanța civilă iar aceasta nu a
pronunțat o hotărâre în primă instanță
- UP sau judecata a fost reluată după suspendare, cu excepția cazului când
instanța civilă a pronunțat deja o hotărâre, chiar nedefinitivă + reluare UP în
caz de redeschidere

55
 o Dacă procesul penal a fost reluat după suspendare iar persoana
prejudiciată decide să nu părăsească calea civilă, acțiunea civilă se va
suspenda maxim un an dacă în procesul penal a fost PMAP

Dacă persoana prejudiciată părăsește calea civilă în alte situații decât cele
enumerate, pierde dreptul la acoperirea prejudiciului pe cale judiciară.

Condiții pentru exercitarea acțiunii civile în procesul penal:

 Să existe o constituire legală de parte civilă în procesul penal sau

procurorul să fi exercitat în mod legal acțiunea civilă în numele
persoanei prejudiciate
 Să se fi comis o faptă ilicită (infracțiunea constituie temeiul
răspunderii penale și civile)
 Fapta să fi produs un prejudiciu material sau moral
o Cert
o Să nu fi fost deja reparat
o Actual sau viitor (dacă producerea este neîndoielnică)
 Să existe o legătură de cauzalitate
 Să existe vinovăția civilă a făptuitorului (răspunde și pentru culpa cea
mai ușoară)

Repararea prejudiciului

- Principiul reparării integrale a prejudiciului produs = pierderea suferită +

câștigul nerealizat + cheltuielile pentru evitarea sau limitarea prejudiciului +
pierderea șansei efective de a obține un avantaj sau de a evita o pagubă

56
 Forme:

- În natură:
o Restituire lucru
o Restabilirea situației anterioare
o Desființarea totală sau parțială a unui înscris fals
 Dacă procurorul dispune o soluție de clasare sau renunțare la
UP, trebuie să sesizeze JCP pentru desființarea totală sau
parțială;
 Instanța are obligația de a se pronunța din oficiu dacă nu există
constituire de parte civilă, cu privire la desființarea totală sau
parțială a unui înscris ori la restabilirea situației anterioare
comiterii infracțiunii;
- Prin echivalent când repararea în natură nu mai e posibilă sau nu mai
prezintă interes pentru partea civilă

În caz de vătămare a integrității corporale sau sănătății: acoperire prejudiciu

creat prin pierderea sau nerealizarea câștigului din muncă, cheltuielile de îngrijire
medicală, cheltuielile determinate de sporirea nevoilor de viață ale victimei
infracțiunii, despăgubire pentru restrângerea posibilităților de viață familială și
socială.

Răspunderea civilă a participanților este solidară.

Dacă acțiunea civilă a fost soluționată până la începerea procesului penal,

hotărârea definitivă a instanței civile nu are autoritate de lucru judecat în fața OUP

57
și a instanței penale cu privire la existența faptei penale, a persoanei care a săvârșit-
o și vinovăția acesteia. Totuși, are autoritate de lucru judecat asupra chestiunilor
prealabile în procesul penal.

Dacă acțiunea civilă nu a fost judecată definitiv, judecata în fața instanței civile
se suspendă după PMAP și până la rezolvarea în primă instanță a cauzei penale,
dar nu mai mult de 1 an -caz de suspendare obligatorie. Totuși, instanța civilă are
posibilitatea suspendării (facultative) în caz de începere a UP.

Hotărârea instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile
care judecă acțiunea civilă cu privire la existența sau inexistența faptei și a
persoanei care a comis-o, dar nu și cu privire la existența prejudiciului ori a
vinovăției autorului faptei ilicite:

- Hotărârea de achitare
- Hotărârea de încetare a procesului penal
- Încheierea JCP de respingere ca nefondată a plângerii contra soluției de
clasare sau de admitere a plângerii și menține soluția de clasare, dar cu
schimbarea temeiului acesteia
- Încheierea JCP prin care a fost confirmată soluția de renunțare la UP ori cea
prin care s-a dispus înlocuirea soluției de renunțare la UP cu una de clasare

Are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă
cu privire la existența faptei și a persoanei care a comis-o, precum și cu privire la
existența prejudiciului, nu și a întinderii acestuia, ori a vinovăției autorului faptei
ilicite hotărârea definitivă prin care se dispune:

- Condamnarea
- Renunțarea la aplicarea pedepsei
- Amânarea aplicării pedepsei

58
 Dacă instanța admite acordul de recunoaștere a vinovăției, dar între părți nu a
intervenit un acord de mediere sau o tranzacție, instanța penală va lăsa
nesoluționată acțiunea civilă iar hotărârea nu are autoritate de lucru judecat cu
privire la întinerea prejudiciului, dar are în raport cu existența faptei și autorul
acesteia.

Dacă se pronunță o achitare deoarece fapta nu există în materialitatea acesteia,

constatările judecătorului penal cu privire la inexistența faptei sunt obligatorii
pentru judecătorul civil; pronunțarea unei hotărâri de achitare deoarece nu există
probe cum că fapta a fost comisă de inculpat va atrage respingerea acțiunii civile.

În ipotezele în care instanța penală lasă nesoluționată acțiunea civilă, probele

administrate în cursul procesului penal pot fi folosite în fața instanței civile.

Caz special de exercitare a acțiunii civile la instanța civilă: dacă acțiunea civilă
a fost exercitată de procuror, dacă se constată din probe noi că paguba și daunele
morale care existau la momentul desfășurării procesului penal nu au fost acoperite
integral prin hotărârea definitivă a instanței penale -nu se poate opune autoritatea
de lucru judecat.

În situația în care după constituirea de parte civilă s-au născut ori s-au
descoperit noi pagube, astfel că acestea pot fi solicitate în fața instanței penale dacă
cererea este anterioară începerii cercetării judecătorești, ulterior se poate adresa
numai instanței civile. Dacă s-au descoperit daune noi, chiar ulterior începerii
cercetării judecătorești, dar anterior dezbaterilor, cererea poate fi modificată în
sensul majorării cuantumului pretențiilor.

Soluții cu privire la acțiunea penală exercitată în procesul penal: procurorul,

JDL, JCP nu se pot pronunța cu privire la admisibilitatea și temeinicia acțiunii
civile exercitată. Nici în cazul în care procurorul dispune renunțarea la UP și

59
impune suspectului sau inculpatului obligația de a înlătura consecințele faptei
penale sau de a repara paguba produsă ori de a conveni cu partea civilă la o
modalitate de reparare a acesteia nu se poate considera că se pronunță cu privire la
acțiunea civilă.

În cazul dispunerii unei soluții de clasare sau de renunțare la UP, procurorul

poate lua măsuri cu privire la restituirea lucrurilor ori poate sesiza JCP pentru
desființarea totală ori parțială a unui înscris falsificat; de asemenea, poate ridica
sau menține măsuri asiguratorii privind reparațiile civile care se vor desființa de
drept dacă persoana vătămată nu introduce acțiune la instanța civilă în termen de
30 de zile de la comunicarea ordonanței de clasare.

De regulă, instanța penală se pronunță prin aceeași hotărâre asupra acțiunii

penale și civile; totuși, poate dispune disjungerea acțiunii civile când soluționarea
acesteia determină depășirea termenului rezonabil de soluționare a acțiunii penale.
Disjungerea se dispune prin încheiere definitivă de instanță, din oficiu sau la
cererea procurorului sau a părților. După disjungere, tot instanța penală se va
pronunța asupra acțiunii civile iar probele administrate până la acel moment vor fi
folosite la soluționarea acțiunii civile disjunse.

Instanța, chiar dacă nu există constituire de parte civilă, se pronunță cu privire

la desființarea totală sau parțială a unui înscris ori cu privire la restabilirea situației
anterioare comiterii infracțiunii.

Dacă instanța lasă nesoluționată acțiunea civilă, măsurile asiguratorii luate se

mențin și încetează de drept dacă partea civilă nu introduce în fața instanței civile
acțiune în termen de 30 de zile.

60
 Competența

Este aptitudinea recunoscută de lege unui organ judiciar de a urmări, respectiv

de a judeca o anumită cauză penală sau de a se pronunța cu privire la cererile,
propunerile, plângerile, contestațiile sau orice alte sesizări cu privire la actele și
măsurile ce restrâng drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei ori asupra
legalității actului de trimitere în judecată, a probelor pe care se bazează acesta ori a
actelor efectuate în cursul UP, precum și asupra legalității și temeiniciei soluțiilor
de netrimitere în judecată.

Feluri de competență:

 Competența funcțională = după atribuțiile organului judiciar și rezultă cu

precădere din principiul separației funcțiilor judiciare; sunt norme
imperative a căror încălcare atrage nulitatea absolută.
 Competența materială = după materie, fiind determinată de obiectul
cauzei penale; în principiu, sunt norme imperative a căror încălcare poate
atrage:
o Nulitatea absolută dacă judecarea cauzei a fost efectuată de o
instanță inferioară în grad celei competente; idem și OUP
o Nulitatea relativă dacă judecarea cauzei a fost efectuată de o
instanță superioară celei competente potrivit legii
 Competența personală = după calitatea persoanei/a subiectului activ al
infracțiunii, prin derogare de la competența materială; în principiu, sunt
norme imperative a căror încălcare atrage sancțiunea nulității absolute
dacă judecata s-a realizat de o instanță inferioară în grad celei competente
potrivit legii; per a contrario, dacă judecata s-a făcut de o instanță

61
 superioară celei legale, sancțiunea va fi nulitatea relativă. Idem pentru
OUP.
 Competența teritorială = determinată de locul comiterii infracțiunii, locul
prinderii suspectului sau inculpatului, locuința acestuia la momentul
comiterii persoanei sau, după caz, locuința ori sediul persoanei vătămate.
Nerespectarea atrage nulitatea relativă dacă sunt îndeplinite condițiile
generale prevăzute de art. 282 C.proc.pen.

Competența funcțională

Competența funcțională a organelor de urmărire penală

- OCP efectuează cercetarea penală

- Parchetul prin intermediul procurorilor supraveghează cercetarea penală a
OCP, efectuează orice act de urmărire penală în cauzele supravegheate
(competența exclusivă funcțională fiind a procurorului), efectuează UP în
cazurile prevăzute de lege, participă la ședințele de judecată, exercită căile
de atac etc.

Competența funcțională a instanțelor judecătorești

- Judecătoria judecă în primă instanță sau soluționează unele cauze date în

competența acesteia prin lege
- Tribunalul judecă în primă instanță sau soluționează unele cauze date în
competența sa prin lege (nu are competență funcțională de a judeca în apel)
- Curtea de apel judecă în primă instanță sau în apel
- ICCJ judecă:

62
 o În primă instanță: procesele și cererile date în competența de primă
instanță a sa
o Apelurile contra hotărârilor penale pronunțată în primă instanță de
curțile de apel și de Curtea Militară de Apel
o Contestațiile contra hotărârilor pronunțate în primă instanță de curțile
de apel, Curtea Militară de Apel și secția penală a ICCJ
o Apelurile declarate contra hotărârilor nedefinitive sau actelor
judecătorești de orice natură care nu pot fi atacate pe nicio altă cale iar
cursul judecății a fost întrerupt în fața curților de apel
o Recursurile în casație contra hotărârilor definitive
o Sesizările în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru
dezlegarea unei probleme de drept
o Soluționează unele cauze date în competența sa prin lege
o Competență funcțională exclusivă: recurs în casație, RIL, HP

Competența funcțională a instanțelor miliare:

- Tribunalul militar judecă în primă instanță sau soluționează unele cauze date
în competența sa prin lege
- Curtea militară de apel judecă în primă instanță și în apel sau soluționează
unele cauze date în competența sa prin lege

Competența funcțională a judecătorului de drepturi și libertăți:

63
- Soluționează în primă instanță cererile, propunerile, plângerile, contestațiile
sau orice alte sesizări cu privire la actele sau măsurile care restrâng
drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei
- JDL este judecătorul care soluționează în cursul UP cererile, propunerile,
plângerile, contestațiile sau orice alte sesizări privind:
o Măsurile preventive
o Măsurile asiguratorii
o Măsurile de siguranță cu caracter provizoriu
o Actele procurorului
o Încuviințarea perchezițiilor, a folosirii metodelor și tehnicilor speciale
de supraveghere sau cercetare ori a altor procedee probatorii
o Procedura audierii anticipate
o Alte situații expres prevăzute de lege
- Soluționează contestațiile formulate contra soluțiilor pronunțate de JDL de la
instanța imediat ierarhic inferioară

Competența funcțională a JCP

- Se pronunță în primă instanță asupra legalității actului de trimitere în

judecată și a probelor pe care se bazează acesta, precum și asupra legalității
soluțiilor de netrimitere în judecată
- Verifică legalitatea trimiterii în judecată dispusă de procuror
- Verifică legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor procesuale
de OUP
- Soluționează plângerile contra soluțiilor de clasare

64
 - Soluționează contestațiile formulate contra soluțiilor pronunțate de JCP de la
instanța imediat ierarhic inferioară

Competența materială

Este o competență pe linie verticală stabilită în raport de gravitatea

infracțiunilor.

Competența materială a organelor de cercetare penală

Au o competență materială generală, efectuând actele de cercetare penală cu

privire la orice infracțiune, cu excepția celor date de lege în competența obligatorie
a procurorului.

OCP ale poliției judiciare efectuează cercetarea penală pentru orice

infracțiune, cu excepția celor date de lege în competența materială a OCP speciale.

OCP speciale efectuează acte de urmărire penală corespunzător specializării

structurii din care fac parte, în cazul comiterii infracțiunilor de către militari sau în
cazul comiterii infracțiunilor de corupție și de serviciu, săvârșite de personalul
navigant al marinei civile, dacă fapta a pus sau a putut pune în pericol siguranța
navei sau a navigației ori a personalului.

Competența materială a Ministerului Public

Parchetul competent să efectueze UP cu privire la o infracțiune este, de

regulă, cel de pe lângă instanța competentă să judece cauza în primă instanță -deci

65
se determină prin raportare la competența materială a instanței pe lângă care
funcționează.

Procurorul din cadrul parchetului competent material poate efectua orice

acte de urmărire penală cu privire la infracțiunile pentru care cercetarea penală este
efectuată de OCP a căror activitate o supraveghează.

Procurorul efectuează în mod obligatoriu UP pentru infracțiunile strict și

limitativ prevăzute de lege (urmărire penală proprie):

 Infracțiunile pentru care competența de judecată în primă instanță

aparține ICCJ sau curții de apel
 În cazul infracțiunilor contra vieții, ultraj, corupție, preterintenționate
care au avut ca urmare moartea unei persoane
 Infracțiuni pentru care competența de a efectua UP aparține DIICOT
sau DNA
 Alte cazuri prevăzute de lege (ex: militari)

Cu titlu de excepție, în cazul UP proprii anumite acte de UP sau efectuarea

unor procedee probatorii pot fi delegate de procuror prin ordonanță OCP, cu
menționarea explicită a activităților ce trebuie efectuate de OCP și termenul de
realizare.

Procurorii din cadrul parchetelor ierarhic superioare pot prelua în vederea

efectuării UP cauze care sunt date de lege în competența materială a parchetelor
ierarhic inferioare, prin dispoziția motivată a conducătorului parchetului superior.

În cazuri urgente, se prevede posibilitatea extinderii competenței materiale

sau personale a procurorului ori a organului de cercetare penală; astfel, procurorul
sau OCP este obligat să efectueze actele de UP care nu suferă amânare, chiar dacă

66
privesc o cauză care nu este de competența acestuia. Lucrările astfel întocmite se
trimit, de îndată, procurorului competent

Competența materială a instanțelor judecătorești

Competența materială a judecătoriei

- Plenitudine de competență, judecând în primă instanță toate infracțiunile, cu

excepția celor date prin lege în competența altor instanțe
- De asemenea, soluționează și alte cazuri anume prevăzute de lege

Competența materială a tribunalului

- Judecă în primă instanță următoarele infracțiuni:

o Infracțiunile prevăzute de art. 188-191, 209-211, 254, 256, 263, 282,
289-294, 303, 304, 306, 307, 309, 345, 346, 354, 360-367
o Infracțiunile comise cu intenție depășită care au avut ca urmare
moartea unei persoane
o Infracțiunile cu privire la care UP a fost efectuată de DIICOT sau
DNA, dacă nu sunt date prin lege în competența altor instanțe ierarhic
superioare
o Evaziune fiscală și spălare de bani
- Contestația în materia executării hotărârilor penale
- Conflictele de competență dintre 2 judecătorii din circumscripția sa

67
- Contestațiile formulate contra hotărârilor pronunțate de judecătorie în
cazurile prevăzute de lege

Competența materială a curții de apel

- Judecă în primă instanță:

o Infracțiunile prevăzute de 394-397, 399-412, 438-445
o Infracțiunile privind securitatea națională
o Infracțiunile comise de judecători de la judecătorii, tribunale și de
procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe
o Infracțiunile comise de avocați, notari, executori judecătorești,
controlori financiari, auditori publici externi
o Infracțiunile comise de șefii cultelor religioase și de membrii ai
înaltului cler, care au minim rangul de arhiereu sau echivalent
o Infracțiunile comise de magistrații asistenți ai ICCJ, de la judecătorii,
de la curțile de apel și Curtea Militară de Apel, procurorii de la
parchetele de pe lângă aceste instanțe
o Infracțiunile comise de membrii Curții de Conturi, de președintele
Consiliului Legislativ, de Avocatul Poporului, de adjuncții acestuia,
de chestori
o Cererile de strămutare

68
 - Apelurile contra sentințelor penale pronunțate în primă instanță de
judecătorii și tribunale
- Conflicte de competență

Competența materială a ICCJ

- În primă instanță infracțiunea de înaltă trădare -competență materială și

personală
- Apelurile contra hotărârilor penale pronunțate în primă instanță de curțile de
apel, curțile militare de apel și de secția penală a ICCJ
- Recursuri în casație, RIL, HP
- Conflicte de competență

Competența materială a JDL: se determină prin raportare la competența

materială a instanței din care face parte.

Competența materială a JCP: se determină prin raportare la competența

materială a instanței din care face parte.

69
 Competența personală

Calitatea personală a suspectului și inculpatului care determină competența

personală trebuie să existe la momentul consumării/epuizării infracțiunii. Pierderea
calității nu determină modificarea competenței dacă:

- Fapta are legătură cu atribuțiile de serviciu ale suspectului/inculpatului

- S-a dat citire actului de sesizare a instanței

Atunci când dobândirea calității are loc după comiterea infracțiunii, stabilirea
competenței nu se va realiza potrivit dispozițiilor din materia competenței
personale, ci potrivit regulilor de la competența materială. Excepție ace dobândirea
după comiterea infracțiunii a unei calități care determină competența personală a
ICCJ.

Competența personală a organelor de urmărire penală

70
 Vizează competența de a efectua urmărirea penală corespunzător specializării
structurii din care fac parte. Procurorul efectuează în mod obligatoriu UP potrivit
competenței sale personale, pentru infracțiunile strict și limitativ prevăzute de lege.

Conform modificărilor legislației incidente, s-a prevăzut competența PICCJ –

secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție de a efectua UP pentru
infracțiunile comise de judecători sau procurori, inclusiv cei militari și cei care au
calitatea de membri CSM

Infracțiunile comise de militari se urmăresc penal de procurorul militar din

cadrul parchetelor militar sau secțiilor militare ale parchetelor, conform
competenței parchetului din care fac parte, față de toți participanții la comiterea
infracțiunilor comise de militari -extindere competență și cu privire la faptele
civililor.

Competența personală a instanțelor:

a) Judecătoria nu are
b) Tribunalul nu are
c) Curtea de apel: infracțiuni comise de judecătorii de la judecătorii, tribunale
și procurorii de la parchetele care funcționează pe lângă acestea, avocați,
notari, executori, șefii de culte religioase, magistrați asistenți de la ICCJ,
judecătorii de la curțile de apel și Curtea Militară de Apel, procurorii de la
aceste parchete, de membrii Curții de Conturi, Consiliului Legislativ, de
Avocatul Poporului și adjuncții săi.

71
 d) ICCJ: senatori, deputați, membrii Guvernului și Parlamentului European,
judecătorii Curții Constituționale, membrii CSM, judecătorii de la ICCJ,
procurorii de la PICCJ.
e) A instanțelor militare: infracțiunile comise de militari până la gradul de
colonel inclusiv, cu excepția celor date în competența altor instanțe, revin
tribunalului militar; Curtea militară judecă infracțiunile contra securității
naționale, cu excepția înaltei trădări, genocid, contra umanității și de război
comise de militari, infracțiunile comise de judecătorii tribunalelor militare și
procurorii militari de la parchetele militare, cele comise de generali, mareșali
și amirali.
f) JDL: determinare prin raportare la competența personală a instanței din care
face parte
g) JCP: determinare prin raportare la competența personală a instanței din care
face parte

Competența teritorială

Este competența pe linie orizontală.

Se prevede posibilitatea extinderii competenței teritoriale a OUP atunci când

anumite acte de urmărire penală trebuie să fie efectuate în afara razei teritoriale în
care se face urmărirea, situație în care procurorul sau OCP poate să le efectueze el
însuși sau să dispună efectuarea lor prin comisie rogatorie sau prin delegare.

Competența teritorială a instanțelor judecătorești de același grad pentru

infracțiunile comise de PF sau PJ pe teritoriul Ro este determinată, în ordine, de
următoarele criterii legale:
72
  Locul comiterii infracțiunii = unde s-a desfășurat activitatea infracțională
sau unde s-a produs urmarea acesteia
 Locul prinderii suspectului sau inculpatului
 Locuința suspectului sau inculpatului/sediul de la momentul comiterii
faptei
 Locuința/sediul persoanei vătămate

Nerespectare ordine: obligatorie sesizarea instanței competente potrivit

acestei ordini.

În caz de sesizare unică, se va aplica ordinea de preferință legală anterioară.

În cazul sesizărilor multiple, succesive sau simultane, competența va aparține:

- Instanța determinată conform ordinii de preferință legală anterioară

- Instanța mai întâi sesizată (preferința cronologică)

Dacă infracțiunea a fost comisă pe teritoriul României, pe o navă sub pavilion

românesc, competența teritorială va aparține instanței în a cărei circumscripție se
află primul port românesc în care ancorează nava.

Atunci când infracțiunea a fost comisă pe teritoriul României, pe o aeronavă

înmatriculată în România, competența teritorială aparține instanței în a cărei
circumscripție se află primul loc de aterizare pe teritoriu român.

Dacă nu ancorează sau aterizează pe teritoriu român, competența se va stabili

conform ordinii de preferință legală iar, în mod subsidiar, conform preferinței
cronologice.

Competența privind infracțiunile comise în străinătate: dacă se aplică legea

penală română, competența teritorială de judecată a cauzei aparține:

73
 o Instanța din circumscripția locuinței suspectului sau inculpatului/sediul
o Judecătoria sectorului 2 București, Tribunalul București, a Curții de Apel
București, respectiv ICCJ, în funcție de competența materială sau
personală a lor, dacă inculpatul nu locuiește sau nu are sediul în Ro

În privința infracțiunilor comise pe nave care nu sunt sub pavilion român sau
pe nave care nu sunt înmatriculate în România:

 Dacă infracțiunea a fost comisă pe o navă aflată în largul mării,

competența teritorială aparține instanței în a cărei rază teritorială se
află primul port român în care ancorează nava; dacă nu ancorează
nava în port român, competența teritorială aparține instanței din
circumscripția locuinței sau sediului inculpatului, respectiv
judecătoriei sectorului 2 București, tribunalului București, a curții de
apel București, respectiv ICCJ în funcție de competența materială sau
personală a lor dacă inculpatului nu locuiește sau nu are sediul în
România
 Dacă infracțiunea a fost comisă pe o aeronavă, aflată în zbor deasupra
unui teritoriu străin, competența teritorială aparține instanței din raza
teritorială a primului loc de aterizare pe teritoriul român a aeronavei;
dacă nu aterizează pe teritoriul țării, competența aparține instanței din
circumscripția locuinței sau sediului inculpatului, respectiv
judecătoriei sectorului 2 București, tribunalului București, a curții de
apel București, respectiv ICCJ în funcție de competența materială sau
personală a lor dacă inculpatului nu locuiește sau nu are sediul în
România

74
 Dacă, dintre mai multe infracțiuni conexe comise de un făptuitor care nu are
domiciliul și nici nu locuiește în România, unele sunt comise în afara teritoriului
țării, iar altele în țară, competența se determină conform ordinii prevăzute de art.
41.

Competența de efectuare a UP revine parchetului în a cărei circumscripție

teritorială se află instanța competentă teritorial să judece cauza.

Competența teritorială a JDL și JCP: în principiu, e aceeași cu cea a instanței

de judecată din cadrul căreia fac parte; ca excepție, se stabilește o competență
teritorială alternativă pentru JDL, permițând organelor de urmărire penală să aleagă
din punct de vedere al competenței teritoriale între JDL de la instanța căreia i-ar
reveni competența să judece cauza în primă instanță și JDL de la instanța
corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află sediul parchetului
din care fac parte procurorul care investește judecătorul cu o solicitare referitoare
la un procedeu probatoriu -ex: în materia mandatului de supraveghere tehnică, a
confirmării supravegherii tehnice dispuse de procuror, reținerea, predarea și
percheziționarea trimiterilor poștale, percheziție domiciliară sau informatică,
procedura internării medicale nevoluntare, arestare preventivă.

Prorogarea de competență

Presupune extinderea competenței materiale sau teritoriale a unui OUP sau a

instanței de judecată, în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, și asupra unei
cauze penale cu care a fost legal sesizată, dar care nu intră în competența sa
obișnuită.

75
 Sunt cazuri esențialmente legale, nefiind reglementată prorogarea
convențională de competență.

Cazuri:

1. Existența unei cauze de reunire

2. Chestiuni prealabile
3. Schimbarea încadrării juridice sau a calificării faptei

Cauzele de reunire

Poate conduce la o prorogare de competență în situația existenței unei

legături între două sau mai multe infracțiuni care relevă necesitatea reunirii lor în
cadrul aceluiași proces penal pentru a urmărite sau judecate împreună. Pot exista și
situații în care în urma reunirii cauzelor nu se ajunge la o prorogare de competență
-ex: cauzele se aflau pe rolul aceleiași instanțe.

Reunirea obligatorie a cauzelor:

1. Infracțiuni continuate
2. Concurs formal de infracțiuni
3. Infracțiune continuă, complexă, de obicei, unitate naturală colectivă

Reunirea facultativă a cauzelor (dacă prin aceasta nu se întârzie judecata):

1. Concurs real de infracțiuni

2. Participația penală
3. Între două sau mai multe infracțiuni există legătură și reunirea cauzelor se
impune pentru mai buna înfăptuire a justiției

76
 Reunirea nu se poate dispune în faza camerei preliminare; reunirea se dispune
dacă toate cauzele se află în faza de urmărire penală, de judecată (chiar după
desființarea cu trimitere spre rejudecare), se află în apel (e necesar ca instanțele de
apel să fie egale în grad).

Mecanismul de stabilire a competenței în caz de reunire în faza de judecată:

 Se dispune de instanța căreia îi revine competența de a judeca toate

faptele și toți inculpații, respectiv instanța mai întâi sesizată, dacă toate
instanțele în fața cărora se află cauzele conexe sunt egale în grad și de
aceeași natură (civile/militare)
 În cazul în care competența după natura faptelor sau calitatea persoanelor
aparțin unor instanțe de grad diferit, se va proroga în favoarea instanței
superioare în grad
 Dacă o instanță este civilă, iar alta militară, competența se prorogă în
favoarea instanței civile egale ori superioară în grad; dacă instanța
militară e superioară în grad, competența se prorogă în favoarea instanței
civile echivalente în grad cu instanța militară
 Competența de a judeca cauzele reunite rămâne dobândită instanței în
favoarea căreia operează prorogarea de competență potrivit regulilor de
mai sus, chiar dacă pentru fapta sau inculpatul care a determinat
competența instanței s-a dispus disjungerea sau încetarea procesului
penal ori s-a pronunțat achitarea
 Tăinuirea, favorizarea sau nedenunțarea sunt de competența instanței care
judecă infracțiunea la care acestea se referă iar dacă competența după
calitatea persoanelor aparține unor instanțe de grad diferit, competența de
a judeca toate cauzele reunite revine instanței superioare în grad; chiar
77
 dacă nu e posibilă reunirea cauzelor, competența de judecată pentru
aceste infracțiuni se va stabili tot în funcție de infracțiunea premisă.
 Regulile anterioare se aplică și în faza de urmărire penală, cu excepția
ipotezei de menținere a competenței de urmărire dobândite dacă pentru
fapta sau persoana care a determinat competența procurorul a dispus
disjungerea, clasarea sau renunțarea la UP, situație în care cauza se va
trimite parchetului competent conform regulilor de drept comun.

Reunirea se poate dispune din oficiu sau la cererea părților, a persoanei

vătămate sau a procurorului, de instanța în favoarea căreia operează prorogarea de
competență, cu excepția situației în care instanța militară este superioară în grad
celei civile, când reunirea se dispune de instanța militară care apoi trimite dosarul
instanței civile competente.

Procurorul dispune cu privire la reunire prin ordonanță motivată. Instanța se

pronunță prin încheiere care poate fi atacată numai odată cu fondul.

Chestiunile prealabile

Sunt chestiuni extrapenale a căror soluționare cade, în principiu, în

competența instanței penale având în vedere că de modul în care sunt dezlegate
depinde rezolvarea fondului cauzei penale.

Se deosebesc de chestiunile preliminare, care sunt de natură penală iar de

rezolvarea lor nu depinde soluția pronunțată în cauză.
78
 Rezolvarea chestiunii prealabile se realizează înainte ca instanța să se
pronunțe cu privire la fondul cauzei, conform regulilor și mijloacelor de probă
privitoare la materia căreia îi aparține acea chestiune. Instanța penală e competentă
să judece orice chestiune prealabilă, chiar dacă prin natura ei este de competența
altei instanțe, chiar superioară ierarhic. Excepții:

- Competența de soluționare nu aparține organelor judiciare, caz în care

instanța penală nu se poate pronunța cu privire la ele, fiind ținută să ia act de
hotărârea forului competent
- Atunci când există o dispoziție legală explicită în sensul că aparține unei
instanțe nepenale competența exclusivă de a se pronunța cu privire la o
anumită problematică

Hotărârile definitive ale altor instanțe decât cele penale asupra unei chestiuni
prealabile au autoritate de lucru judecat, cu excepția împrejurărilor care privesc
existența infracțiunii.

Prin excepție, chestiunile prejudiciale sunt chestiuni prealabile care urmează a fi

soluționate cu precădere de un alt organ judiciar decât instanța penală la care se
află pendinte cauza -ex: excepția de neconstituționalitate, întrebările preliminare

Schimbarea calificării faptei

Calificarea juridică a faptei reprezintă prevederea de către o lege ori o OUG a

unei fapte ca infracțiune, prin incriminarea ei în legea penală. Dacă schimbarea
intervine în cursul UP iar noua calificare atrage competența materială a unui alt
parchet, procurorul va dispune declinarea; totuși, procurorii din parchetele ierarhic
superioare pot dispune preluarea cauzei de competența unui parchet ierarhic
inferior în vederea efectuării UP.
79
 Schimbarea intervenită în cursul judecării cauzei nu atrage, de plano,
necompetența materială a instanței sesizate cu acea faptă. Instanța prin prorogare
păstrează cauza spre judecare, afară de cazul când prin legea de modificare s-ar
dispune altfel, indiferent dacă competența ar reveni instanței inferioare ierarhic.

Schimbarea încadrării juridice

Reprezintă actul procesual prin care procurorul, în cursul UP, sau instanța în
faza de judecată schimbă încadrarea juridică a faptei de care e acuzat suspectul sau
inculpatul într-o altă infracțiune sau formă a infracțiunii ce face obiectul procesului
penal.

JDL și JCP nu pot dispune schimbarea încadrării juridice.

În cursul UP, dacă procurorul dispune prin ordonanță schimbarea încadrării

juridice iar noua încadrare atrage competența materială a altui parchet, va dispune
și declinarea competenței în favoarea acestuia; totuși, procurorii din parchetele
ierarhic superioare pot dispune preluarea cauzei de competența unui parchet
inferior.

În faza de judecată prorogarea operează numai în favoarea instanței ierarhic

superioare, față de care se va dispune declinarea.

Disjungerea

Este măsura dispusă de procuror sau de instanța de judecată în vederea bunei

desfășurări a procesului penal, constând în urmărirea sau judecarea separată a unor
infracțiuni sau suspecți/inculpați.

Doar instanța de judecată poate dispune prin încheiere definitivă disjungerea

acțiunii penale de cea civilă și judecarea acesteia din urmă, separat în alt dosar.
80
 Disjungerea este facultativă și se poate dispune la cererea părților, persoanei
vătămate, a procurorului sau din oficiu.

Nu e posibilă disjungerea în cazurile de reunire obligatorie.

Procurorul poate dispune disjungerea cauzei prin ordonanță sau prin dispoziția
din rechizitoriu, iar instanța prin încheiere/sentință/decizie.

În faza de judecată, competența de a judeca cauzele reunite rămâne dobândită

instanței în favoarea căreia operează prorogarea de competență, chiar dacă pentru
fapta sau pentru inculpatul care a determinat competența s-a dispus disjungerea.

În faza de urmărire penală, competența nu rămâne dobândită parchetului; ca

excepție, structurile specializate de parchet DNA și DIICOT pot continua
efectuarea urmăririi penale și pentru infracțiuni care nu intră în competența lor
stabilită prin legi speciale.

Verificarea competenței

Se poate realiza din oficiu ori cu ocazia analizei excepției de necompetență

invocată de subiecții procesuali principali, procuror, de părți ori în căile de atac.

Organul de urmărire penală este dator să își verifice competența imediat după
sesizare; dacă procurorul consideră că nu este competent să efectueze sau să
supravegheze UP, dispune imediat prin ordonanță, declinarea competenței și
81
trimiterea cauzei procurorului competent. Dacă OCP consideră că nu e competent
să efectueze UP, trimite cauza procurorului care exercită supravegherea în vederea
sesizării organului competent. Ca excepție, prin extinderea competenței teritoriale
OCP sau procurorul pot efectua acte și în afara circumscripției lor teritoriale; de
asemenea, în cazurile urgente, OUP nu vor dispune declinarea, ci vor efectua actele
de UP dincolo de limitele competenței lor.

În cursul UP, procurorul sau OCP își pot verifica competența sub orice aspect,
la cerere sau din oficiu.

JDL sau JCP își pot verifica competența din oficiu sau la cerere de părți sau de
procuror, putând dispune declinarea.

În faza de judecată, instanța verifică competența din oficiu sau în urma ridicării
excepției de necompetență de persoana vătămată, de părți sau procuror.

În calea apelului, instanța de control judiciar trebuie să verifice din oficiu dacă
hotărârea atacată este pronunțată de o instanță competentă material sau personal.

Excepția de necompetență

Este mijlocul procesual prin care se invocă necompetența unui organ judiciar
sesizat cu o cauză penală, solicitându-se totodată trimiterea cauzei organului
judiciar competent.

Se poate invoca din oficiu, de subiecții procesuali principali, de părți sau de

procuror.

82
 Se va sancționa cu nulitate absolută încălcarea competenței materiale și
personale a organelor judiciare când actele sunt efectuate de un organ inferior celui
legal competent. În celelalte situații, se poate reține nulitatea relativă dacă sunt
îndeplinite condițiile prevăzute de art. 282.

În cursul judecății, excepția de necompetență funcțională, materială sau după

calitatea persoanei a instanței inferioare celei competente legal se poate invoca în
tot cursul judecății, până la pronunțarea unei hotărâri definitive. Excepția de
necompetență materială sau personală a instanței superioare celei competente legal
se poate invoca până la începerea cercetării judecătorești -ulterior e competență
câștigată prin prorogare legală.

Instanța se pronunță prin încheiere care se poate ataca numai odată cu fondul, în
caz de respingere a excepției; dacă admite excepția, instanța va dispune prin
sentință definitivă declinarea spre o altă instanță.

Dacă sentința a fost pronunțată de o instanță inferioară celei competente legal,

necompetența poate fi invocată în cadrul motivelor de apel. De asemenea,
judecarea de o instanță inferioară constituie motiv de recurs în casație.

În cursul urmăririi penale, când OCP constată că nu e competent să efectueze

cercetarea, trimite cauza procurorului care supraveghează cauza în vederea
sesizării organului competent. După analiza dosarului, procurorul poate trimite
cauza organului competent sau poate restitui cauza OCP care l-a sesizat în vederea
continuării UP, dacă problema de competență învederată nu este întemeiată.

Procurorul se pronunță prin ordonanță în toate cazurile.

Necompetența OUP poate fi formulată în fața JCP până la închiderea

procedurii. JCP își va verifica și propria competență, iar dacă acesta constată că nu

83
e competent, prin încheiere definitivă dispune declinarea cauzei în vederea
parcurgerii procedurii de CP de JCP din cadrul instanței competente.

Și JDL se pronunță prin încheiere nesupuse vreunei căi de atac, indiferent de

soluția dispusă.

Declinarea competenței

Este actul procesual prin care procurorul, JDL, JCP sau instanța, din oficiu sau
la cererea subiecților procesuali principali ori a părților, dispune trimiterea cauzei
penale unui alt organ judiciar, dacă apreciază că acesta este competent să o
soluționeze.

Declinarea poate interveni în orice fază a procesului penal -necompetență

materială sau personală, respectiv numai până la începerea cercetării judecătorești
la prima instanță -necompetență teritorială.

Se dispune de procuror prin ordonanță, de JDL sau JCP prin încheiere nesupusă
unei căi de atac, de instanță prin sentință/decizie definitivă.

Sentința dezînvestește instanța care a apreciat că nu e competență și reprezintă

actul de sesizare al instanței la care se trimite cauza. Instanța nou sesizată își va
putea declina competența în favoarea alteia dacă se consideră necompetentă.

Dacă ICCJ își declină competența în favoarea altei instanțe, hotărârea de

declinare reprezintă atât declinator, cât și regulator de competență. Astfel, e
obligatorie pentru instanța de trimitere, afară de cazul în care, în urma unei noi
situații de fapt ce rezultă din cercetarea judecătorească, se constată că fapta
constituie o infracțiune dată de lege în competența altei instanțe.

84
 Când declinarea a fost determinată de competența materială sau personală,
instanța căreia i s-a trimis cauza poate menține, motivat, probele administrate,
actele îndeplinite și măsurile dispuse anterior -excepție de la principiul nulității
absolute.

În caz de declinare pentru necompetență teritorială, probele administrate, actele

și măsurile dispuse se mențin în mod obligatoriu.

Conflictul de competență

Este împrejurarea în care două sau mai multe instanțe sesizate simultan sau
succesiv cu aceeași cauză se declară competente să judece cauza sau își declină
succesiv una alteia competența; idem OUP, JDL, JCP, secții.

Poate avea loc numai între organe care desfășoară aceeași activitate procesuală
(nu poate exista conflict între OUP și instanță).

În faza de judecată, conflictul de competență dintre două sau mai multe instanțe
se soluționează de instanța ierarhic superioară comună instanțelor aflate în conflict
iar conflictul dintre o instanță civilă și una militară se soluționează de ICCJ.
Conflict JDL/JCP: de judecătorul de la instanța superioară comună.

Sesizarea instanței ierarhic superioare comune se face de instanța care s-a

declarat cea din urmă competentă sau care și-a declinat competență; se poate face
și de procuror sau de părți.

Când instanța sesizată constată că nu e competentă, va trimite pe cale

administrativă dosarul instanței superioare comune.

Până la soluționarea conflictului pozitiv de competență, judecarea cauzei se

suspendă; pentru conflictul negativ, legea nu prevede o ipoteză de suspendare
85
deoarece nicio instanță nu se consideră competentă să judece cauza și să realizeze
acte de procedură sau să administreze probe.

Instanța în fața căreia s-a ivit conflictul ia măsurile și efectuează actele ce

reclamă urgență.

Conflictul de competență se soluționează în ședință publică, cu participarea

obligatorie a procurorului, prin încheiere definitivă (regulator de competență),
obligatoriu pentru instanța de trimitere, afară de cazul când, în urma unei noi
situații de fapte, ce rezultă din completarea cercetării judecătorești, se constată că
fapta constituie o nouă infracțiune dată de lege în competența unei alte instanțe.

Instanța de trimitere poate menține motivat probele administrate, actele

îndeplinite și măsurile dispuse când conflictul a fost generat de aspecte referitoare
la competența materială sau personală; când necompetența a fost generată de
aspecte teritoriale, acestea se mențin obligatoriu.

În faza de urmărire penală, conflictul dintre procurori se rezolvă de procurorul

ierarhic superior comun iar dintre două OCP, de procurorul care exercită
supravegherea asupra activității de cercetare; dacă procurorul nu exercită
supravegherea tuturor OCP în conflict, acesta se soluționează de prim-procurorul
parchetului din circumscripția căruia se află OCP.

Până la soluționare, va opera o suspendare a activității de urmărire penală.

Incompatibilitatea

Este un remediu procesual stipulat de legiuitor în vederea garantării unei

componente esențiale a procesului echitabil, cea a imparțialității. Cazurile de

86
incompatibilitate privesc ipoteze în care standardul de imparțialitate nu este
îndeplinit de organele judiciare privite individual.

Imparțialitatea presupune lipsa oricărei prejudecăți sau idei preconcepute cu

privire la soluția ce trebuie pronunțată în cadrul unui proces și privește pe fiecare
organ judiciar.

Astfel, incompatibilitatea reprezintă imposibilitatea legală pentru un subiect

procesual de a participa într-o cauză penală.

Incompatibilitatea judecătorului

Imparțialitatea judecătorului e prezumată până la proba contrară.

Judecarea în prezența unui caz de incompatibilitate atrage sancțiunea nulității

absolute; incompatibilitatea în apel constituie motiv de formulare a unei contestații
în anulare.

Cazuri de incompatibilitate:

1. Judecătorul a fost reprezentant sau apărător al vreuneia dintre părți, ori a

unui subiect procesual principal, chiar și în altă cauză (chiar dacă nu au fost
efectuate acte efective de asistare sau reprezentare)
2. Este rudă sau afin, până la gradul 4 inclusiv ori se află într-o relație de
membru de familie cu una dintre părți, cu un subiect procesual principal, cu
avocatul ori cu reprezentantul acestora.
3. A fost expert sau martor în altă cauză (a dat declarații în cauză, căci simpla
propunere în calitate de martor nu e suficientă și nici dacă nu s-a realizat o
audiere efectivă; ca expert, cazul se reține dacă a luat cunoștință de piesele

87
 dosarului, indiferent dacă ulterior nu a finalizat raportul de expertiză sau
constatare).
4. Este tutore sau curator al unei părți, subiect procesual principal, la momentul
formulării cererii de abținere sau recuzare
5. A efectuat în cauză acte de urmărire penală sau a participat în calitate de
procuror la orice procedură desfășurată în fața unui judecător sau a unei
instanțe de judecată, în aceeași cauză
6. Există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorului este afectată
(caz general de incompatibilitate)
7. Judecătorii care sunt soți, rude sau afini între ei, până la gradul 4 inclusiv, ori
sunt membrii de familie, nu pot face parte din același complet de judecată.
8. Judecătorul care a luat parte la soluționarea unei cauze nu mai poate
participa la judecarea aceleiași cauze într-o cale de atac sau la judecarea
cauzei după desființarea sau casarea hotărârii

Regula: exercitarea unei funcții judiciare este incompatibilă cu exercitarea

alteia; excepție: JCP poate exercita funcția de judecată.

JCP care a dispus o soluție de începere a judecății sau de restituire a cauzei la

parchet nu mai poate participa la dezbaterea din nou a obiectului CP, deoarece și-a
exprimat deja opinia cu privire la legalitatea UP și regularitatea actului de sesizare
al instanței.

9. JDL nu poate participa în aceeași cauză la procedura de cameră preliminară,

la judecata în fond sau în căile de atac
10. JCP care a participat la soluționarea plângerii contra soluțiilor de clasare nu
poate participa în aceeași cauză la judecata în fond sau în căile de atac
11. Judecătorul care s-a pronunțat cu privire la o măsură supusă contestației nu
poate participa la soluționarea contestației
88
 Abținerea reprezintă obligația ce incubă judecătorului de a se abține să participe
la procesul penal când constată că se află în vreunul dintre cazurile de
incompatibilitate. Va formula o declarație de abținere scrisă sau orală de îndată ce
cunoaște cazul (motivată).

Recuzarea este procedura prin intermediul căreia procurorul sau o parte ori un
subiect procesual principal în procesul penal invocă existența unei suspiciuni cu
privire la lipsa de imparțialitate a judecătorului care nu a formulat declarație de
abținere.

Poate fi formulată în tot cursul procesului penal, de îndată ce s-a cunoscut cazul
de incompatibilitate și vizează doar judecătorul care efectuează activități judiciare
în cauză (nu se poate recuza judecătorul chemat să decidă asupra recuzării).

Cererea se formulează în scris sau oral, motivat.

Respingerea cererii ca inadmisibilă se face chiar de completul în fața căruia s-a

formulat cererea de recuzare.

Formularea unei asemenea cereri înlătură posibilitatea efectuării vreunui act de

procedură sau dispunerea vreunei măsuri, cu excepția măsurilor preventive.

Soluționarea cererii de recuzare și a declarației de abținere:

 Soluționare de un judecător/complet de la aceeași instanță în ziua în care

s-a formulat cererea sau declarația; când nu se poate desemna un alt
judecător/complet în vederea soluționării din cadrul aceleiași instanțe,

89
 cererea se soluționează de un judecător/complet de la o instanță ierarhic
superioară
 Procedura este nepublică și, în principiu, necontradictorie, soluționându-
se cel mult în 24 de ore de la formulare (termen de recomandare), în
camera de consiliu, fără participarea judecătorului care se abține/e
recuzat
 Nu e obligatorie ascultarea procurorului
 Se pronunță prin încheiere motivată care nu este supusă niciunei căi de
atac
 În caz de admitere se va stabili în ce măsură actele îndeplinite și măsurile
dispuse se mențin; dacă nu se face vreo mențiune, acestea vor fi
considerate desființate de drept ca efect al nulității absolute
 Dacă nu se poate desemna un alt judecător din cadrul aceleiași instanțe,
judecătorul de la instanța ierarhic superioară desemnează o altă instanță
egală în grad cu cea în fața căreia s-a formulat cererea de abținere sau de
recuzare, din circumscripția aceleiași curți de apel sau a uneia
învecinate /idem complet
 După admitere, dosarul se repartizează aleatoriu, cu excepția cazului
când este vorba despre membrii ai unui complet, când întregirea
completului se va face prin includerea judecătorului pe planificarea de
permanență

Incompatibilitatea procurorului

90
 Poate conduce la nulitatea relativă a actelor procurorului care nu e imparțial.

Cazuri de incompatibilitate:

1. A fost reprezentant sau avocat al unei părți ori al unui subiect procesual
principal, în aceeași cauză sau în altă cauză
2. E rudă sau afin până la gradul 4 inclusiv ori e membru de familie cu una
dintre părți, subiect procesual principal, cu avocatul sau cu reprezentantul
lor – cu JDL, JCP, membru al completului de judecată, grefierul,
magistratul-asistent
3. A fost martor sau expert în cauză
4. Este tutore sau curator al unei părți sau subiect procesual principal
5. Există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea procurorului e afectată
6. Procurorul care a participat într-o cauză ca judecător nu poate exercita în
aceeași cauză funcția de urmărire sau să pună concluzii la judecarea
aceleiași cauze în primă instanță sau în căile de atac

Cererea de recuzare sau declarația de abținere se poate formula oral ori în

scris, motivată, de îndată ce s-au cunoscut cazurile de incompatibilitate.

Cererea de recuzare se poate formula de părți sau subiecții procesuali

principali, doar contra procurorului care efectuează activități judiciare în cauză.

Se soluționează de procurorul ierarhic superior. Dacă procurorul participă la

proceduri în cursul UP care se desfășoară în fața JDL, cererea ori declarația se vor
soluționa de acesta, respectiv JCP sau instanța în fazele corespunzătoare.

Procurorul poate participa la soluționarea cererii privitoare la măsura

preventivă și poate efectua acte sau dispune orice măsuri care justifică urgența.

91
 Ordonanța procurorului ierarhic superior nu este supusă niciunei căi de atac
și se pronunță în maxim 48 de ore de la primirea cererii/declarației. Dacă se
admite, va indica procurorul care va efectua UP și actele efectuate sau măsurile
luate de procurorul incompatibil care se mențin. JDL, JCP sau instanța se pronunță
prin încheiere motivată care nu e supusă niciunei căi de atac, cu arătarea actelor și
măsurilor care se mențin.

Incompatibilitatea organului de cercetare penală

Poate atrage nulitatea relativă a actelor efectuate de acesta.

Cazuri:

1. A fost reprezentant sau avocat al unei părți ori al unui subiect procesual
principal, în aceeași cauză sau în altă cauză
2. E rudă sau afin până la gradul 4 inclusiv ori e membru de familie cu una
dintre părți, subiect procesual principal, cu avocatul sau cu reprezentantul
lor
3. A fost martor sau expert în cauză
4. Este tutore sau curator al unei părți sau subiect procesual principal
5. Există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea procurorului e afectată

Declarația de abținere și cererea de recuzare a OCP se poate formula oral ori

în scris numai în faza de UP și se soluționează de procurorul care supraveghează
cercetarea penală, în maxim de 48 de ore de la formulare.

Cererea se poate adresa persoanei recuzate sau procurorului (adresare

persoanei recuzate -o va transmite în 24 de ore procurorului, fără a întrerupe cursul
UP).

92
 Procurorul dispune prin ordonanță care nu e supusă vreunei căi de atac; în
caz de admitere va indica persoana care va efectua cercetarea penală, actele și
măsurile dispuse care se mențin.

Incompatibilitatea magistratului-asistent și a grefierului de ședință

*nulitatea relativă

Cazuri:

1. A fost reprezentant sau avocat al unei părți, subiect procesual principal,

în aceeași sau altă cauză
2. E rudă sau afin până la gradul 4 inclusiv, ori e membru de familie cu o
parte, cu un subiect procesual principal, cu avocatul sau cu reprezentantul
lor , cu JDL, JCP ori cu un membru al completului de judecată, cu
grefierul de ședință
3. A fost martor sau expert în cauză
4. E tutore sau curator al unei părți sau subiect procesual principal
5. A efectuat acte în cauză de urmărire penală sau a participat în calitate de
procuror la orice procedură desfășurată în fața unui judecător sau a unei
instanțe de judecată
6. Există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea magistratului-
asistent/grefierului e afectată

Declarația de abținere/cererea de recuzare se formulează oral sau în scris, de

persoana incompatibilă, respectiv de părți, subiecți procesuali principali sau
procuror, de îndată ce au cunoscut cazul de incompatibilitate.

93
 Se soluționează de completul de judecată/JDL/JCP. Procedura este
nepublică, necontradictorie, realizându-se în maxim de 24 de la formulare, în
camera de consiliu, fără participarea magistratului-asistent incompatibil.

Încheierea motivată nu se supune vreunei căi de atac; în caz de admitere, vor

stabili actele și măsurile care se mențin.

Incompatibilitatea expertului

*nulitatea relativă

Cazuri:

1. A fost reprezentant sau avocat al unei părți, subiect procesual principal,

în aceeași sau altă cauză
2. E rudă sau afin până la gradul 4 inclusiv, ori e membru de familie cu o
parte, cu un subiect procesual principal, cu avocatul sau cu reprezentantul
lor , cu JDL, JCP ori cu un membru al completului de judecată, cu
grefierul de ședință
3. A fost martor în cauză
4. E tutore sau curator al unei părți sau subiect procesual principal
5. A efectuat acte în cauză de urmărire penală sau a participat în calitate de
procuror la orice procedură desfășurată în fața unui judecător sau a unei
instanțe de judecată
6. Există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea sa e afectată
7. Alte cazuri:
a. Expert oficial – expert parte
b. Expert – martor

94
 Persoana aflată în vreuna din aceste cauze de incompatibilitate nu poate fi
desemnată expert iar dacă s-a desemnat deja, hotărârea nu se poate întemeia pe
constatările și concluziile acestuia.

În faza de UP, cererea sau declarația se pot formula scris sau oral,
soluționându-se de procurorul care supraveghează sau efectuează UP prin
ordonanță, în maxim 48 de ore de la data formulării; în caz de admitere se vor
indica actele și măsurile care se mențin și înlocuirea cu un nou expert.

În faza de judecată, se pot formula oral sau scris și se soluționează de

completul de judecată, în procedură nepublică și necontradictorie, în maxim 24 de
ore de la formulare, în camera de consiliu, fără participarea persoanei
incompatibile. Dispune prin încheiere, iar în caz de admitere se vor indica actele și
măsurile cre se mențin și înlocuirea sa,

Ordonanța și încheierea nu sunt supuse niciunei căi de atac.

95
 Probele, mijloacele de probă și procedeele probatorii

Prin probă se înțelege orice element de fapt care servește la constatarea

existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a comis-o
și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei și care
contribuie la aflarea adevărului în procesul penal.

Mijloacele de probă sunt mijloace prevăzute de lege prin care se stabilesc

faptele sau împrejurările ce constituie probe:

- Declarațiile suspectului sau inculpatului

- Declarațiile persoanei vătămate
- Declarațiile părții civile sau ale părții responsabile civilmente
- Declarațiile martorilor
- Înscrisuri, rapoarte de expertiză sau constatare, procese-verbale, fotografii,
mijloace materiale de probă
- Orice mijloc de probă care nu e interzis de lege

Astfel, probele nu mai sunt enumerate strict și limitativ de lege, fiind consacrat
principiul libertății probei -organele judiciare pot administra orice mijloace de
probă care, deși nu sunt enumerate de art. 97, nu sunt interzise de lege (limitare de
principiul legalității).

Procedeul probatoriu este modalitatea prin care se obține un mijloc de probă

(ex: ascultarea, expertiza, confruntarea etc).

Obiectul probei constă în stabilirea, prin administrarea probelor, a faptelor și

împrejurărilor ce constituie temeiul de fapt al acțiunii penale sau civile -obiectul
abstract; obiectul concret al probațiunii se raportează la fapte sau împrejurări de
fapt ce trebuie dovedite într-o anumită cauză penală, fiind determinat de acuzația

96
ce i se aduce suspectului sau inculpatului ori de pretențiile civile formulate contra
acestuia.

Constituie obiect al probei:

- Existența infracțiunii și comiterea ei de inculpat

- Fapte privitoare la răspunderea civilă, atunci când există parte civilă
constituită în cauză
- Faptele și împrejurările de fapt de care depinde aplicarea legii
- Orice împrejurare necesară pentru justa soluționare a cauzei

Nu intră în obiectul probei normele de incriminare sau dispozițiile procedurale

care sunt prezumate a fi cunoscute de participanții la procesul penal, cu excepția
dispozițiilor legale din dreptul străin sau normele extrapenale care se află în
legătură cu tipicitatea faptei.

Sunt fapte sau împrejurări de fapt care trebuie dovedite obligatoriu în procesul
penal:

 Faptele principale referitoare la fapta prevăzută de legea penală și

persoana care a comis-o
 Faptele probatorii = faptele sau împrejurările de fapt care, deși nu se
referă direct la fapta prevăzută de legea penală și persoana care a comis-
o, conduc totuși la stabilirea acestora în mod indirect -ex: descoperirea
unor urme biologice la locul comiterii faptei
 Faptele care se referă la normala desfășurare a procesului penal

Fapte sau împrejurări de fapt cu privire la care există posibilitatea de a fi

dovedite (nu e obligatoriu):

97
  Faptele auxiliare = fapte sau împrejurări de fapt care, deși nu se referă
direct la fapta prevăzută de legea penală și autorul ei, pot servi la
dovedirea, stabilirea relevanței ori a admisibilității unor probe
referitoare la faptul principal
 Faptele similare = fapte de aceeași natură faptului principal dacă
reprezintă primul termen al recidivei ori al pluralității intermediare sau
dacă reprezintă acte materiale ale unității de infracțiune
 Faptele negative sau pozitive determinate -ex: alibi

Fapte care nu trebuie dovedite (dispensă de probă):

 Prezumțiile legale relative

 Faptele notorii sau evidente
 Faptele necontestate de toți participanții la proces
 Faptele stabilite cu autoritate de lucru judecat

Fapte sau împrejurări care nu pot fi dovedite (nu e admisibilă proba):

 Prezumțiile legale absolute

 Faptele negative sau pozitive nedeterminate
 Faptele contrare concepției comune despre lume

98
 Clasificarea probei:

A. După izvor:
a. Proba imediată/nemijlocită
b. Proba mediată -izvor derivat
B. După raportul cu obiectul probațiunii:
a. Probă directă -aflată în legătură directă cu existența infracțiunii,
vinovăția sau nevinovăția suspectului sau inculpatului; proba
directă este un fapt principal
b. Proba indirectă (indicii) -aflată în legătură indirectă; este un fapt
probatoriu; trebuie să fie coroborate cu alte probe directe sau
indirecte pentru stabilirea adevărului în cauză

Administrarea probelor

Reprezintă activitatea prin care sunt strânse sau aduse în fața organului
judiciar probele legale, relevante și utile pentru stabilirea faptelor și împrejurărilor
a căror existență sau inexistență trebuie constatată în vederea aflării adevărului în
cauză.

Nu sunt mijloace de probă procesele-verbale încheiate de organele de

constatare, ci acte de sesizare a organelor de urmărire penală; nu pot fi supuse
controlului pe calea contenciosului administrativ; prin excepție, pot avea valoare
probatorie datele și informațiile de interes pentru securitatea națională, strânse de
organele de constatare specializate ale statului în urma desfășurării activităților

99
autorizate de ICCJ sau mijloacele materiale de probă descoperite de organele de
constatare, înscrisurile ridicate de acestea.

*organele de constatare sunt organe extrajudiciare care, deși nu sunt organe

de urmărire penală, au anumite obligații legale de a îndeplini acte strict și limitativ
prevăzute de lege (să ia măsuri de conservare a locului săvârșirii infracțiunii și de
ridicare sau conservare a mijloacele materiale de probă; în cazul infracțiunilor
flagrante au dreptul de a efectua percheziții corporale și ale vehiculelor, de a-l
prinde pe făptuitor și de a-l prezenta de îndată organelor de urmărire penală).

În cursul urmăririi penale, organul de urmărire penală strânge și

administrează probe atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului sau
inculpatului, din oficiu sau la cere. Administrarea probelor este posibilă în fața
JDL în cadrul procedurii audierii anticipate sau în procedurile referitoare la
libertatea persoanei.

În principiu, în prima fază a procesului penal probele se administrează odată

cu începerea UP in rem, deoarece se impune condiția existenței de probe pentru a
se dispune continuarea efectuării UP față de suspect sau PMAP.

Ca excepție, art. 111/9 prevede că audierea persoanei vătămate poate fi

realizată de îndată ce OUP e sesizat, chiar dacă nu a fost începută UP.

Poate fi administrată proba cu înscrisuri noi care nu se regăsesc între actele

și lucrările dosarului de UP în procedura plângerii contra soluțiilor de clasare ori în
procedura de verificare a legalității și temeiniciei ordonanței de renunțare la UP
sau în cea de verificare a legalității și temeiniciei soluției de redeschidere a UP ori
în procedura confiscării speciale, desființării unor înscrisuri după dispunerea unei
soluții de netrimitere în judecată.

100
 În faza de CP, judecătorul va putea încuviința administrarea oricăror probe
cu privire la aspectele ce țin de legalitatea sau loialitatea efectuării UP.

În cursul judecății instanța administrează probe la cererea procurorului, a

persoanei vătămate sau a părților și, în mod subsidiar, din oficiu, atunci când
consideră necesar pentru formarea convingerii sale. Instanța întreabă procurorul,
părțile și persoana vătămată dacă propun administrarea de probe; dacă se propun,
vor fi arătate și faptele și împrejurările ce urmează a fi dovedite, mijloacele prin
care pot fi administrate, locul aflării lor, identitatea martorilor și experților. Probele
administrate în cursul UP și necontestate de părți sau persoana vătămată nu se
readministrează în cursul cercetării judecătorești; acestea sunt puse în discuția
contradictorie a părților, persoanei vătămate și procurorului și sunt avute în vedere
la deliberare. Totuși, chiar dacă sunt necontestate, pot fi readministrate din oficiu
dacă instanță apreciază necesar pentru aflarea adevărului și justa soluționare a
cauzei.

Procurorul, părțile, persoana vătămată și instanța din oficiu pot propune

administrarea de noi probe.

Criterii ce trebuie avute în vedere pentru soluționarea cererilor privitoare la

administrarea unor probe în cursul UP sau judecății (anterior sau în cursul
cercetării judecătorești):

- Legalitatea probelor
- Relevanța (criteriul pertinenței = însușirea probei de a servi la dovedirea
unor fapte și împrejurări privind cauza; criteriul concludenței = însușirea
probei de a contribui la aflarea adevărului într-o cauză penală).
- Utilitatea = administrarea probei e necesară pentru soluționarea cauzei

101
 - Posibilitatea materială de administrare a probei = proba există și se poate
administra

Respingerea cererii de administrare a unor probe: aceasta nu e relevantă, nu e

utilă, nu e necesară fiind un fapt notoriu, e imposibil de obținut, cererea a fost
formulată de o persoană neîndreptățită, proba e nelegală.

Organele judiciare au obligația procedurală pozitivă de a motiva soluțiile de

admitere sau respingere a probelor solicitate.

Instanța de apel are obligația procedurală pozitivă să readministreze declarațiile

pe care prima instanță și-a întemeiat soluția de achitare, indiferent de temeiul
reținut. Totuși, probele necontestate nu vor fi readministrate, aceasta urmând a fi
puse în dezbaterea contradictorie a părților, persoanei vătămate și a procurorului și
vor fi avute în vedere la deliberare; cu toate acestea, instanța de control judiciar va
putea să readministreze și probele necontestate dacă apreciază necesar pentru justa
soluționare a cauzei. Ca excepție, nu se vor readministra probele imposibil de
administrat sau când există imposibilitate juridică de administrare a probei.

Sarcina probei

Reprezintă obligația ce revine participantului la procesul penal de a dovedi

faptele sau împrejurările ce constituie obiectul probei.

Instituția sarcinii probei e diferită de propunerea de probe, care constituie un

drept al părților și al subiecților procesuali principali în cadrul procesului penal.

În acțiunea penală, exercitată din oficiu sau la plângerea prealabilă a persoanei

vătămate, sarcina probei aparține în principal procurorului, respectiv OCP sub

102
supravegherea procurorului, iar în acțiunea civilă, părții civile sau procurorului
care exercită acțiunea civilă.

Pentru realizarea obiectului UP OCP au obligația ca, după sesizare, să caute și

să strângă datele ori informațiile cu privire la existența infracțiunilor și
identificarea persoanelor care le-au comis, să ia măsuri pentru limitarea
consecințelor acestora, să strângă și să administreze probe cu respectarea
prevederilor art.100/101. După începerea UP, OCP strâng și administrează probe
atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului ori inculpatului.

În cauzele în care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă

sarcina probei incubă, în subsidiar, și persoanei vătămate care, față de natura
infracțiunii a cărei victimă a fost, este cel mai bine plasată în aducerea elementelor
probatorii relevante.

Dacă din probele administrate nu rezultă dincolo de orice dubiu rezonabil

vinovăția suspectului/inculpatului, dubiul îi profită acestuia, considerându-se că nu
există temei pentru tragerea la răspundere penală a acestuia.

În latura civilă a cauzei, sarcina probei aparține părții civile, respectiv

procurorului când exercită acțiunea civilă (în faza de UP incubă și OCP).

Suspectul și inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție, nefiind obligat

la dovedirea nevinovăției sale și are dreptul de a nu contribui la propria acuzare.
Când există probe privind vinovăția sa, are dreptul să propune probe prin care să
dovedească netemeinicia lor. Ca excepție, sarcina probei revine acestuia când
invocă incidența unei cauze justificative sau de neimputabilitate ori dacă invocă o
chestiune prealabilă, preliminară sau prejudicială sau atunci când e formulată o
cerere de recuzare.

103
 Procedura de administrare a probelor

În faza de urmărire penală, OUP din oficiu sau la cererea suspectului, persoanei
vătămate și a părților, dispun prin ordonanță motivată administrarea sau strângerea
probelor; au, de asemenea, obligația procedurală pozitivă de a face toate
demersurile necesare pentru descoperirea probelor ce trebuie administrate în cauză.

În faza camerei preliminare, la cererea procurorului sau a persoanei vătămate

sau a părților ori din oficiu, judecătorul trebuie să pună în dezbaterea contradictorie
a acestora probele propuse pentru a dovedi nelegalitatea UP, a actelor procesuale
sau procedurale ori nelegalitatea sau neloialitatea administrării probelor, iar apoi să
dispună prin încheiere motivată administrarea numai acelora legale, relevante,
utile.

În faza de judecată, instanța la cererea procurorului, a persoanei vătămate sau a

părților ori din oficiu, trebuie să pună în dezbaterea contradictorie a acestora
probele propuse, iar apoi să dispună prin încheiere motivată administrarea
probelor. Ulterior se poate reveni asupra măsurii administrării probelor.

Consultarea dosarului -dreptul de acces la dosar; potrivit NCPP, părțile,

subiecții procesuali principali, avocații lor au dreptul de a solicita consultarea
dosarului pe tot parcursul procesului penal.

În cursul UP, avocatul are obligația de a păstra confidențialitatea sau secretul

datelor și actelor de care a luat cunoștință cu ocazia consultării dosarului, dar
obligația nu produce efecte în raporturile avocat – client.

Componentele dreptului de a consulta dosarul:

1. Dreptul de a studia actele dosarului

2. Dreptul de a nota date sau informații din dosar

104
 3. Dreptul de a obține fotocopii ale actelor dosarului pe cheltuiala clientului cu
asigurarea datelor cu caracter personal.

În cursul UP, competența de a determina data și durata consultării dosarului

aparține exclusiv procurorului care trebuie să stabilească exercitarea într-un termen
rezonabil având în vedere data solicitării și volumul dosarului.

Dreptul de a consulta dosarul nu e unul absolut; după începerea urmăririi penale

in rem, respectiv după dispunerea efectuării în continuare a UP față de suspect și
până la PMAP, procurorul poate restricționa prin ordonanță motivată consultarea
dosarului de către suspect, persoana vătămată, partea civilă, partea responsabilă
civilmente, dacă prin aceasta s-ar putea aduce atingere bunei desfășurări a UP.

După PMAP, procurorul poate restricționa prin ordonanță motivată consultarea

dosarului de către inculpat, persoana vătămată, partea civilă, partea responsabilă
civilmente pentru o durată de cel mult 10 zile. Nu e necesar ca ele să fie
consecutive, ci durata totală să nu depășească 10 zile. Restricția trebuie să fie
necesară și proporțională.

Avocatului nu îi poate fi restricționat dreptul de a consulta declarațiile părții sau

ale subiectului procesual principal asistat sau reprezentat.

În cursul procedurii de CP și în cursul judecății, inculpatul și avocatul său,

respectiv persoana vătămată, partea civilă, partea responsabilă civilmente și
avocatul acestora au dreptul să consulte actele dosarului, care nu poate fi
restricționat prin dispozițiile organelor judiciare. Idem faza executării pedepsei.

Legalitatea și loialitatea administrării probelor

105
 Principiul loialității este regula conform căreia este interzisă utilizarea oricărei
strategii sau manopere ce are ca scop administrarea, cu rea-credință, a vreunui
mijloc de probă sau care are ca efect provocarea comiterii unei infracțiuni pentru a
obține un mijloc de probă.

 Nu se pot întrebuința violențe, amenințări sau alte mijloace de

constrângere, promisiuni sau îndemnuri pentru a obține probe; sancțiunea
este excluderea automată a probelor, vătămarea procesuală fiind
prezumată absolut și iremediabilă
 Nu pot fi folosite metode sau tehnici de ascultare care afectează
capacitatea persoanei de a-și aminti și de a relata în mod conștient și
voluntar faptele care constituie obiectul probei, chiar dacă persoana își dă
consimțământul; sancțiunea: excluderea automată a probelor.
 Este interzisă provocarea unei persoane să comită sau să continue
comiterea unei fapte penale, în scopul obținerii probelor; excludere
automată (acțiune activă de instigare, nu un comportament esențial pasiv)

Sancțiunea poate fi invocată pe toată durata procesului penal.

Aprecierea probelor

Este guvernată de principiul liberei aprecieri a probelor potrivit căruia

organele judiciare pot aprecia în mod liber valoarea fiecărei probe legal
administrate indiferent de faza procesuală a administrării, cât și credibilitatea lor;
probele nu au o valoare a priori stabilită de legiuitor, importanța lor rezultând din
urma aprecierii lor de organele judiciare consecutiv analizei ansamblului
materialului probator administrat în mod legal și loial în cauză.

106
 Standardul probei

Condamnarea se dispune doar atunci când instanța are convingerea că

acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă; de asemenea, același
standard va fi avut în vedere și la pronunțarea unor soluții de renunțare și amânarea
aplicării pedepsei.

Deși norma procedurală nu cere existența unei certitudini absolute în

determinarea vinovăției inculpatului, totuși probabilitatea ar trebui să se afle în
proximitatea acestei certitudini în scopul garantării eficienței prezumției de
nevinovăție.

Standardul trebuie raportat la întreg ansamblul probelor administrate în

cauză, nu la fiecare probă în parte.

Declarațiile martorilor anonimi au o valoare probantă condiționată, astfel că

o hotărâre de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare nu se
pot întemeia în măsură determinantă pe declarațiile martorilor protejați, ale
colaboratorilor și ale investigatorilor.

Declarația suspectului sau inculpatului

Reprezintă mijlocul de probă ce constă în relatările suspectului sau

inculpatului cu privire la fapta și la acuzația ce i se aduce în legătură cu acesta,
administrat fie pe calea ascultării, fie pe confruntarea sa cu alte persoane; numai
declarațiile judiciare, nu și cele extrajudiciare constituie mijloace de probă în
procesul penal.

Constituie o formă de exercitare a dreptului la apărare prin propria persoană;

constituie un drept al acestuia, căci poate invoca dreptul la tăcere și, prin urmare,

107
poate refuza să dea declarații; pe de altă parte, organele judiciare au obligația
procedurală pozitivă de a depune toate demersurile legale în vederea ascultării
acestuia, cu respectarea drepturilor sale.

Dreptul de a păstra tăcerea este analiza ca fiind regula ce presupune ca în

cauzele penale autoritățile judiciare să nu aibă decât o putere limitată de a trage
concluzii în defavoarea acuzatului, din refuzul acestuia de a da declarații. Astfel,
garanția e însoțită de procedura avertismentului, ce presupune obligația organelor
judiciare de a atrage atenția suspectului sau inculpatului că ceea ce declară poate fi
folosit și contra sa iar în cazul în care refuză să dea declarații, acest fapt nu va
produce vreo consecință defavorabilă asupra sa.

Privilegiul contra autoincriminării vizează voința acuzatului de a păstra

tăcerea și procurorii trebuie să probeze acuzațiile formulate fără a apela la probele
obținute prin coerciție sau presiune în contra voinței acuzatului. Totuși, nu
protejează acuzatul contra realizării unor declarații incriminatoare per se, ci contra
obținerii probelor prin modalități neloiale.

Dacă în cursul cercetării judecătorești refuză să mai dea declarații, invocând

dreptul la tăcere, instanța dispune citirea declarațiilor pe care le-a dat anterior;
astfel, inculpatul nu poate obține excluderea posibilității judecătorului cauzei de a
evalua declarațiile administrate anterior cu respectarea garanțiilor procedurale ale
acuzatului. Instanța nu va putea trage concluzii cu privire la vinovăția inculpatului
din tăcerea sa.

Sancțiunea neaducerii la cunoștință a dreptului la tăcere o reprezintă

excluderea mijlocului de probă nelegal sau neloial obținut.

108
 Obținerea declarației suspectului sau inculpatului cu încălcarea privilegiului
autoincriminării poate atrage sancțiunea nulității relative dacă sunt îndeplinite
condițiile art. 208.

Declarațiile suspectului sau inculpatului pot fi obținute:

1. Prin ascultare -în cazurile prevăzute de lege ori la cerere sau din oficiu ori
de câte ori e necesară pentru aflarea adevărului în cauză
a. La sediul organului judiciar sau dacă acuzatul se află în
imposibilitate de a se prezenta la ascultare, OUP sau instanța
procedează la ascultarea sa la locul unde se află (se prevede
posibilitatea ascultării la locul de deținere prin video-conferință, în
cazuri excepționale și dacă organul judiciar apreciază că aceasta nu
aduce atingere bunei desfășurări a procesului ori drepturilor și
intereselor părților; ascultarea se va face în prezența apărătorului
ales sau numit din oficiu)
b. În cursul UP, ascultarea se înregistrează cu mijloace tehnice audio
sau audiovideo. Aceasta totuși nu este o condiție necesară pentru
reținerea administrării legale a declarației și nu va atrage nulitatea.
c. În cursul judecății întreaga ședință e înregistrată cu mijloace audio;
d. Atunci când înregistrarea nu e posibilă, acest lucru se consemnează
în declarația acuzatului, cu indicarea concretă a motivului pentru
care înregistrarea nu e posibilă

Etapele ascultării:

1. Întrebări și lămuriri prealabile; aducerea la cunoștință a drepturilor și

obligațiilor procesuale

109
 a. La începutul primei audieri organul judiciar adresează întrebări
privind datele de identitate, adresa unde locuiește și adresa de
comunicare a actelor procedurale, dacă solicită interpret și orice
alte date necesare pentru stabilirea situației sale personale; la
audierile ulterioare întrebările se adresează doar dacă organul
judiciar consideră necesar
b. I se aduce la cunoștință calitatea în care e audiat, fapta prevăzută
de legea penală pentru care e suspectat sau pentru care s-a pus în
mișcare acțiunea penală și încadrarea sa juridică
c. Aducerea la cunoștință a drepturilor procesuale prevăzute de art.
83 și a următoarelor obligații (comunicare și în scris sub semnătură
iar dacă nu poate sau refuză să semneze, se va încheia un proces-
verbal):
i. Prezentarea la chemările organelor judiciare, în caz contrar
se poate emite mandat de aducere împotriva sa iar în caz de
sustragere, judecătorul poate dispune arestarea sa preventivă
ii. Comunicarea, în termen de 3 zile, orice schimbare de adresă,
în caz contrar citațiile și orice alte acte comunicate la prima
adresă rămân valabile și se consideră că le-a luat la
cunoștință
iii. Încălcare obligație de comunicare -nulitate relativă și
excluderea probei
2. Relatarea liberă a faptelor și împrejurărilor de fapt legate de acuzare
a. Nu se depune jurământ
b. Nu va fi întrerupt

110
 c. Acuzatul are dreptul să se consulte cu avocatul atât înainte, cât și în
cursul audierii iar organul judiciar când consideră necesar poate
permite utilizarea de notițe proprii și însemnări

În faza de UP este lăsat la latitudinea organului de urmărire penală alegerea

strategiei de audiere, respectiv separat sau în prezența celorlalți suspecți sau
inculpați. În faza judecății, audierea se face în prezența celorlalți inculpați, dar
când interesul aflării adevărului o impune, poate dispune audierea separată, cu
citirea declarației în mod obligatoriu ulterior celorlalți inculpați, după audierea lor.
Inculpatul poate fi audiat din nou în prezența celorlalți inculpați.

Ascultarea e contradictorie și se pot adresa în mod nemijlocit întrebări, dar

acestea pot fi cenzurate din oficiu sau la cerere prin raportare la relevanța și
utilitatea lor.

Dacă în timpul audierii prezintă semne vizibile de oboseală excesivă sau

simptomele unei boli care îi afectează capacitatea fizică sau psihică de a participa
la ascultare, organul judiciar dispune întreruperea ascultării și dacă e cazul, ia
măsuri pentru consultarea persoanei de un medic.

La ascultarea minorului având între 14 și 18 ani care are calitatea de suspect,

precum și la confruntarea sa cu alte părți, subiecți procesuali principali ori alți
participanți, OUP au obligația de a cita minorul și următoarele persoane: părinții
minorului (ambii sau doar cel care exercită drepturile părintești), dacă niciunul nu
exercită drepturile părintești, tutorele, curatorul sau persoana în îngrijirea ori
supravegherea căreia se află temporar minorul, precum și Direcția generală de
asistență socială și protecție a copilului din localitatea audierii. Neprezentarea lor
nu împiedică efectuarea actelor.

111
 Declarațiile se consemnează în scris, alături de întrebările adresate, cu
mențiunea autorului lor, ora începerii și încheierii ascultării. Dacă acuzatul e de
acord cu conținutul declarației scrise, o semnează. Dacă are de făcut completări,
rectificări sau precizări acestea sunt indicate în finalul declarației, urmate de
semnătură. Dacă nu poate sau refuză să semneze, organul judiciar consemnează
acest lucru.

De asemenea, va semna și OUP care a procedat la audiere/JDL/președintele

completului de judecată + grefierul, de avocatul acuzatului și al celorlalte părți sau
subiecți procesuali principali prezenți, precum și de interpret, când declarația s-a
luat prin interpret.

Declarația se poate lua și în condițiile legii speciale privind protecția

martorilor, fiind considerați martori și inculpații din alte cauze care prin informații
și date cu caracter determinant contribuie la aflarea adevărului în cauze privind
infracțiuni grave sau la prevenirea producerii unor prejudicii deosebite.

Declarația e divizibilă (putând fi acceptată în tot sau în parte, în funcție de

modul de coroborare cu celelalte probe administrate), retractabilă (acuzatul poate
reveni ulterior și să retracteze declarația în tot sau în parte, putându-se solicita o
motivare a schimbării poziției procesuale; în caz de declarații contradictorii,
organele judiciare vor putea reține la stabilirea situației de fapt acea declarație care
contribuie la stabilirea adevărului judiciar).

2.Prin procedeul probatoriu al confruntării, când între declarațiile date

anterior în cauză și declarațiile altor părți, subiecți procesuali principali ori ale
martorilor există contradicții, dacă confruntarea e necesară pentru lămurirea cauzei.

112
 Persoanele confruntate sunt audiate cu privire la faptele și împrejurările în
privința cărora declarațiile date anterior se contrazic.

OUP sau instanța poate încuviința ca persoanele confruntate să își pună

reciproc întrebări, care se vor consemna într-un proces-verbal.

Declarația persoanei vătămate

Reprezintă mijlocul de probă ce cuprinde relatările persoanei vătămate în

legătură cu cauza penală, administrat fie pe calea ascultării, fie prin confruntarea
cu alte persoane.

Dacă acțiunea penală se exercită din oficiu și persoana vătămată renunță la

această calitate și aduce la cunoștința organelor judiciare manifestarea sa de voință,
se va putea proceda la ascultarea sa în calitate de martor.

Organele de urmărire penală au obligația de a proceda de îndată la audierea

persoanei vătămate, imediat ce sunt sesizate în legătură cu comiterea unei
infracțiuni, chiar dacă victima nu a formulat plângere penală sau prealabilă; ca
excepție, dacă audierea de îndată nu e posibilă, ea trebuie realizată ulterior fără
întârzieri nejustificate.

Declarația sa constituie mijloc de probă chiar dacă a fost administrată înainte

de începerea urmăririi penale ca urmare a îndeplinirii de organele de urmărire
penală a obligației procedurale pozitive de a acționa de îndată.

113
 Ascultarea constituie o obligație a organelor judiciare și se desfășoară
conform procedurii ascultării suspectului sau inculpatului.

Nu depune jurământ.

În cursul UP, procurorul poate solicita JDL audierea persoanei vătămate

potrivit procedurii audierii anticipate dacă există date sau probe din care rezultă
riscul ca persoana vătămată să nu mai poată fi audiată în cursul judecății ori dacă
există date sau probe din care rezultă că, în raport cu persoana acesteia sau cu
natura cauzei, audierea repetată pe parcursul procesului penal nu e în interesul
persoanei vătămate.

La începutul primei audieri, organul judiciar adresează întrebări privind

datele personale ale persoanei, adresa unde locuiește și cea unde să i se comunice
actele de procedură, precum și orice alte date necesare pentru stabilirea situației
sale personale. Aceste întrebări se repetă la audierile ulterioare numai dacă organul
judiciar consideră necesar.

I se aduce la cunoștință cu ocazia primei audieri faptul că, dacă inculpatul va

fi privat de libertate, poate să fie informată cu privire la punerea acestuia în
libertate în orice mod sau la evadarea sa. I se mai aduc la cunoștință următoarele
drepturi și obligații:

 Dreptul de a fi asistată de un avocat iar în cazurile de asistență

obligatorie, dreptul de a i se desemna un avocat din oficiu
 Dreptul de a apela la un mediator în cazurile permise de lege
 Dreptul de a propune administrarea de probe, de a ridica excepții și de
a pune concluzii în condițiile legale

114
  Dreptul de a fi încunoștințată cu privire la desfășurarea procedurii,
dreptul de a formula plângere prealabilă, dreptul de a se constitui parte
civilă
 Obligația de a se prezenta la chemările organelor judiciare
 Obligația de a comunica orice schimbare de adresă

Sancțiune neîndeplinire obligație: nulitatea relativă dacă sunt îndeplinite

condițiile legale și, pe cale de consecință, excluderea probei.

Persoana vătămată e lăsată să declare tot ce dorește referitor la faptă, după

care i se pot pune întrebări.

În vederea protecției victimelor infracțiunilor contra oricăror forme de

intimidare sau răzbunare, a evitării riscului de victimizare secundară și repetată sau
al riscului expunerii victimei unor suferințe ca urmare a contactului vizual cu
acuzatul, membrii familiei sale sau cu publicul, sunt instituite o serie de măsuri
procedurale sau extraprocedurale:

1. Instituirea unor măsuri specifice de protecție

a. Condiții pentru dispunerea măsurilor specifice de protecție:
i. Din datele cauzei rezulte necesitatea măsurilor speciale
ii. Instituirea lor e posibilă față de resursele materiale și umane
posibile
iii. Prin instituirea măsurii nu se aduce atingere bunei
desfășurări a procesului, a drepturilor și intereselor părților
b. Măsurile:
i. Audierea în incinte concepute sau adaptate acestui scop
ii. Audierea prin intermediul sau în prezența unui psiholog sau
al altui specialist în consilierea victimelor

115
 iii. Audierea și eventuala reaudiere de aceeași persoană, dacă e
posibil.
2. Audierea persoanei vătămate de o persoană de același sex, în caz de
infracțiuni de violență în familie, viol, agresiune sexuală, act sexual,
corupere sexuală, rele tratamente aplicate minorului, hărțuire, hărțuire
sexuală și oricând organele judiciare apreciază necesară aceasta ori când
persoana a formulat o cerere explicită în acest sens și prin aceasta nu se
aduce atingere bunei desfășurări a procesului penal, a drepturilor și
intereselor părților
3. Obligativitatea înregistrării audierii persoanei vătămate minore; ori de
câte ori organul judiciar nu poate stabili vârsta persoanei minore și există
motive pentru a se considera că e minor, persoana vătămată e prezumată
a fi minor. Excepție: înregistrarea nu e posibilă

Persoana vătămată se poate consulta cu avocatul atât înainte, cât și în cursul

audierii, iar organul judiciar când consideră necesar poate să îi permită utilizarea
de însemnări și notițe proprii.

Dacă în timpul audierii prezintă semne vizibile de oboseală excesivă sau

simptomele unei boli care îi afectează capacitatea fizică sau psihică de a participa
la ascultare, organul judiciar dispune întreruperea ascultării și, dacă e cazul, ia
măsuri pentru ca persoana să fie consultată de un medic.

Audierea persoanei vătămate până în 14 ani are loc în prezența unui părinte,
a tutorelui sau a persoanei/reprezentantului instituției căreia îi e încredințat minorul
spre creștere și educare. Dacă nu se pot prezenta sau au calitatea de suspect,
inculpat, parte responsabilă civilmente ori martor în cauză sau există suspiciunea
rezonabilă că pot influența declarația minorului, audierea acestuia are loc în

116
prezența unui reprezentant al autorității tutelare sau a unei rude cu capacitate
deplină de exercițiu, stabilită de organul judiciar.

Dacă se consideră necesar, la cerere sau din oficiu, OUP sau instanța dispune
ca audierea persoanei vătămate minore să se efectueze în prezența unui psiholog;
audierea trebuie efectuată de așa manieră încât să nu producă vreun efect negativ
asupra stării psihice a persoanei vătămate.

Declarațiile se consemnează în scris, alături de întrebările adresate, cu

mențiunea cui le-a formulat, data începerii și finalizării audierii. Dacă este de acord
cu conținutul va semna sau poate formula completări, rectificări sau precizări la
finalul declarației. În caz de refuz sau imposibilitate de semnare, se va consemna în
declarație.

De asemenea, va semna și OUP care a procedat la audiere/JDL/președintele

completului de judecată + grefierul, de avocatul acuzatului și al celorlalte părți sau
subiecți procesuali principali prezenți, precum și de interpret, când declarația s-a
luat prin interpret.

Reaudierea se face numai dacă e strict necesar pentru desfășurarea

procesului penal;

Persoana vătămată poate fi însoțită la audiere, la cererea sa, de

reprezentantul său legal și de o altă persoană desemnată de persoana vătămată, cu
excepția cazului când organul judiciar decide motivat în sens contrar.

117
 Declarațiile părții civile și părții responsabile civilmente

Acestea se pot obține prin confruntare sau prin ascultare.

Ascultarea constituie o obligație a organelor judiciare și se desfășoară

potrivit procedurii ascultării suspectului sau inculpatului; nu se depune jurământ.
Dacă persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă în procesul penal ascultarea
sa se desfășoară după procedura audierii persoanei vătămate.

În cursul UP, procurorul poate solicita JDL audierea părții civile sau a părții
responsabile civilmente potrivit procedurii audierii anticipate dacă există date sau
probe din care rezultă riscul ca partea civilă/responsabilă civilmente să nu mai
poată fi audiată în cursul judecății; de asemenea, audierea părții civile minore se
poate efectua anticipat dacă în raport cu persoana sa ori cu natura cauzei, audierea
repetată pe parcursul procesului nu e în interesul său.

118
 La începutul primei audieri, organul judiciar adresează întrebări părții civile
sau responsabile civilmente cu privire la datele de identificare, domiciliul și adresa
unde dorește comunicarea actelor de procedură, antecedente penale, dacă solicită
interpret, orice alte date pentru stabilirea situației sale personale; aceste întrebări se
repetă la audierile ulterioare doar atunci când organul judiciar consideră necesar.

Ulterior i se aduc la cunoștință următoarele drepturi:

- Dreptul de a fi asistată de un avocat iar în cazurile de asistență juridică

obligatorie, dreptul de a i se desemna un avocat din oficiu
- Dreptul de a apela la un mediator în cazurile permise de lege
- Dreptul de a propune administrarea de probe, de a ridica excepții și de a
pune concluzii în legătură cu soluționarea laturii civile
- Op. Udroiu: comunicare toate drepturile de la art 81

Sancțiune: nulitate relativă dacă sunt îndeplinite condițiile legale și, pe cale de
consecință, excluderea probei.

Partea civilă sau partea responsabilă civilmente este lăsată să declare tot ceea ce
dorește referitor la fapta prevăzută de legea penală care i-a fost comunicată, după
care i se pot pune întrebări.

Acestea se pot consulta cu avocatul, atât înainte, cât și în cursul audierii iar
organul judiciar, când consideră necesar, poate permite acesteia să utilizeze
însemnări și notițe proprii.

Dacă în timpul audierii prezintă semne vizibile de oboseală excesivă sau

simptomele unei boli care îi afectează capacitatea fizică sau psihică de a participa
la ascultare, organul judiciar dispune întreruperea ascultării și, dacă e cazul, ia
măsuri pentru ca persoana să fie consultată de un medic.

119
 Audierea părții civile până în 14 ani are loc în prezența unui părinte, a
tutorelui sau a persoanei/reprezentantului instituției căreia îi e încredințat minorul
spre creștere și educare. Dacă nu se pot prezenta sau au calitatea de suspect,
inculpat, parte responsabilă civilmente ori martor în cauză sau există suspiciunea
rezonabilă că pot influența declarația minorului, audierea acestuia are loc în
prezența unui reprezentant al autorității tutelare sau a unei rude cu capacitate
deplină de exercițiu, stabilită de organul judiciar.

Dacă se consideră necesar, la cerere sau din oficiu, OUP sau instanța dispune
ca audierea părții civile minore să se efectueze în prezența unui psiholog; audierea
trebuie efectuată de așa manieră încât să nu producă vreun efect negativ asupra
stării psihice a părții civile. .

Declarațiile se consemnează în scris, alături de întrebările adresate, cu

mențiunea cui le-a formulat, data începerii și finalizării audierii. Dacă este de acord
cu conținutul va semna sau poate formula completări, rectificări sau precizări la
finalul declarației. În caz de refuz sau imposibilitate de semnare, se va consemna în
declarație.

De asemenea, va semna și OUP care a procedat la audiere/președintele

completului de judecată + grefierul, de avocatul acuzatului și al celorlalte părți sau
subiecți procesuali principali prezenți, precum și de interpret, când declarația s-a
luat prin interpret.

Reaudierea se face numai dacă e strict necesar pentru desfășurarea

procesului penal;

Persoana vătămată poate fi însoțită la audiere, la cererea sa, de reprezentantul

său legal și de o altă persoană desemnată de persoana vătămată, cu excepția cazului
când organul judiciar decide motivat în sens contrar.

120
 În cursul UP, audierea părții civile sau responsabile civilmente se înregistrează
prin mijloace tehnice audio sau audiovideo, atunci când OUP consideră necesar
sau când partea solicită aceasta în mod expres iar înregistrarea e posibilă.

Procurorul sau instanța de judecată poate dispune față de persoana vătămată sau
față de partea civilă măsurile de protecție prevăzute de art. 124-130 când:

- Există o suspiciune rezonabilă că viața, integritatea corporală, libertatea,

bunurile sau activitatea profesională a persoanei vătămate sau părții civile
ori a unui membru de familie al lor pot fi puse în pericol ca urmare a datelor
pe care le furnizează organelor judiciare sau a declarațiilor sale
- Când e minor sau a suferit o traumă ca urmare a comiterii infracțiunii ori ca
urmare a comportamentului ulterior al suspectului sau inculpatului
(+prezumția de minoritate).
- Când măsurile sunt necesare pentru protecția vieții private sau a demnității
persoanei vătămate ori a părții civile

S-a instituit o prezumție legală de vulnerabilitate care poate justifica instituirea

unei măsuri de protecție pentru:

- Victimele copii
- Victimele aflate în relație de dependență cu autorul infracțiunii
- Victimele terorismului, ale criminalității organizate, ale traficului de
persoane, ale violenței în cadrul relațiilor apropiate, ale violenței sexuale sau
ale exploatării
- Victimele infracțiunilor comise din ură
- Victimele afectate de o infracțiune din cauza prejudecăților sau din motive
de discriminare care ar putea avea legătură în special cu caracteristicile sale
personale

121
 - Victimele cu dizabilități
- Victimele care au suferit un prejudiciu considerabil ca urmare a gravității
infracțiunii

Persoanele aflate în asemenea situații aduc în sarcina OUP obligația

procedurală pozitivă de a aduce la cunoștință măsurile de protecție care pot fi luate,
conținutul lor și posibilitatea de a renunța la ele în scris.

Măsuri de protecție:

a. Extraprocedurale
i. Supravegherea și paza locuinței ori asigurarea uneia temporare
ii. Însoțirea și asigurarea protecției sale ori a membrilor de familie
în cursul deplasărilor

b. Procedurale
i. Protecția datelor de identitate prin acordarea unui pseudonim cu
care va semna declarația sa
ii. Audierea fără să fie prezentă, prin intermediul mijloacelor
audiovideo, cu vocea și imaginea distorsionate, atunci când
celelalte măsuri nu sunt suficiente

În cursul judecății, alături de acestea, instanța mai poate dispune ca măsură

de protecție nepublicitatea ședinței de judecată pe durata audierii sale.

Aceste declarații au valoare probantă condiționată deoarece au limitat

dreptul la apărare prin restrângerea posibilității contestării credibilității declarației.

122
 Declarațiile martorului

Martorul e persoana fizică care are cunoștință despre o împrejurare

determinată în legătură cu fapta prevăzută de legea penală și comisă de o altă
persoană și care poate fi ascultată de către organele judiciare într-o cauză penală.

Orice persoană poate fi citată și audiată în calitate de martor, cu excepția

părților și subiecților procesuali principali. Pot fi audiate și persoanele care au
întocmit procese verbale în calitate de organe de constatare sau de comandanți de
nave sau aeronave, potrivit competențelor specifice, având în vedere că aceste
procese-verbale constituie doar acte de sesizare.

În cazurile în care acțiunea penală se exercită din oficiu iar persoana

vătămată a decis să renunțe la calitatea de subiect procesual principal, aceasta va fi
audiată în calitate de martor.

123
 Calitatea de martor are întâietate față de calitatea de expert sau de avocat, de
mediator sau de reprezentant al unei părți sau subiect procesual principal, cu
privire la faptele și împrejurările de fapt pe care persoana le-a cunoscut înainte de a
dobândi această calitate.

Nu generează incompatibilitate cu calitatea de martor o condamnare

anterioară pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă în altă cauză.

Persoanele care se află într-o situație ce pune la îndoială, în mod rezonabil,

capacitatea de a fi martor pot fi audiate doar atunci când organul judiciar constată
că persoana e capabilă să relateze în mod conștient fapte și împrejurări de fapt
conforme cu realitatea; pentru a decide aceasta, organul judiciar poate dispune, la
cerere sau din oficiu, orice examinare necesară.

Declarațiile acestuia se pot obține prin confruntare sau prin ascultare, ce

constituie o obligație a organului judiciar; prezentarea în fața organelor judiciare
constituie o obligație a persoanelor chemate în calitate de martor ori de câte ori
ascultarea e necesară pentru aflarea adevărului.

În cursul UP, procurorul poate solicita JDL audierea martorului minor

potrivit procedurii audierii anticipate dacă există dare sau probe din care rezultă
riscul ca martorul să nu mai poată fi audiat în cursul judecății sau dacă există probe
sau date din care rezultă că, în raport cu persoana acestui sau cu natura cauzei,
audierea repetată pe parcursul procesului penal nu e în interesul martorului minor.

Obligațiile persoanelor citate în calitate de martor:

- Prezentarea în fața organului judiciar la data indicată în citație, putând refuza

doar în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege; dacă nu se prezintă, i se
poate aplica o amendă judiciară sau se poate dispune aducerea sa cu mandat.
- Depunerea jurământului sau declarației solemne
124
 - De a spune adevărul

Nu sunt obligate să dea declarație în calitate de martor:

a. Persoanele obligate să păstreze secretul profesional, de stat, de serviciu, dacă

ascultarea se referă la împrejurările de care au luat cunoștință în exercițiul
profesiei sau al serviciului și nu există încuviințarea persoanei față de care
există obligația ori altă cauză legală de înlăturare a obligației de a păstra
secretul sau confidențialitatea
b. Soțul inculpatului sau suspectului ori persoana care dovedește existența unei
relații asemănătoare aceleia dintre soți, ascendenții și descendenții, frații și
surorile
c. Persoanele care au avut calitatea de soț al suspectului sau inculpatului ori
care dovedesc că au avut o relație asemănătoare aceleia dintre soți

De asemenea, aceste persoane sunt scutite de obligația de a depună mărturie și

contra celorlalți suspecți sau inculpați dacă declarația lor nu se poate limita la
aceștia din urmă.

Acest drept se comunică pentru a se exprima opțiunea lor.

d. conform jurisprudenței CEDO, jurnaliștii au dreptul de a refuza să dea

declarații dacă prin ascultarea lor se urmărește divulgarea surselor de
informare
e. judecătorii cu privire la faptele și împrejurările acoperite de secretul
deliberării.

Denunțătorul poate fi audiat ca martor.

125
 Audierea martorului minor până în 14 ani are loc în prezența unui părinte, a
tutorelui sau a persoanei/reprezentantului instituției căreia îi e încredințat minorul
spre creștere și educare. Dacă nu se pot prezenta sau au calitatea de suspect,
inculpat, parte responsabilă civilmente ori martor în cauză sau există suspiciunea
rezonabilă că pot influența declarația minorului, audierea acestuia are loc în
prezența unui reprezentant al autorității tutelare sau a unei rude cu capacitate
deplină de exercițiu, stabilită de organul judiciar.

Dacă se consideră necesar, la cerere sau din oficiu, OUP sau instanța dispune
ca audierea martorului minor să se efectueze în prezența unui psiholog;

Martorul se bucură de dreptul de a păstra tăcerea și de a nu contribui la

propria incriminare, dacă prin declarația pe care o face s-ar putea autoincrimina.
Dacă pe parcursul audierii se constată că martorul face declarații prin care se
autoincriminează, organul judiciar are obligația de a-i aduce la cunoștință dreptul
la tăcere.

Declarația de martor dată de o persoană care în aceeași cauză anterior

declarației a avut sau, ulterior, a dobândit calitatea de suspect sau inculpat nu poate
fi folosită împotriva sa.

Audierea se realizează la sediul organului judiciar iar dacă martorul se află

în imposibilitate de a se prezenta pentru a fi ascultat, OUP sau instanța procedează
la ascultarea sa la locul unde se află ori prin comisie rogatorie; în cursul judecății,
când ascultarea nu mai e posibilă, instanța va dispune citirea declarațiilor date
anterior.

Martorul aflat în detenție poate fi audiat și la locul de deținere prin

videoconferință, dacă organul judiciar apreciază că aceasta nu aduce atingere bunei
desfășurări a procesului ori drepturilor și intereselor părților.

126
 Ascultarea martorului poate fi extinsă asupra tuturor împrejurărilor necesare
pentru verificarea credibilității sale.

Etapele ascultării:

 întrebările prealabile primei audieri privind datele de identificare,

adresa și orice alte date necesare pentru stabilirea situației sale
personale
 comunicarea obiectului cauzei, faptele sau împrejurările de fapt pentru
dovedirea cărora a fost propus ca martor
 se verifică dacă nu e membru de familie al unei părți sau subiect
procesual principal, dacă se află în relație de prietenie sau dușmănie
cu acestea și dacă a suferit vreo pagubă ca urmare a comiterii
infracțiunii
 comunicarea drepturilor și obligațiilor:
o dreptul de a fi supus măsurilor de protecție și de a beneficia de
restituirea cheltuielilor prilejuite de chemarea sa în fața
organelor judiciare
o obligația de a se prezența la chemările organelor judiciare, în
caz contrar putându-se emite mandat de aducere contra sa
o obligația de a comunica în scris, în termen de 5 zile, orice
schimbare a adresei unde e citat, în caz contrar, se poate
dispune sancțiunea amenzii judiciare
o obligația de a da declarații conforme cu realitatea, în caz
contrar, fapta constituind infracțiunea de mărturie mincinoasă;
martorului minor sub 14 ani nu i se comunică obligația, dar i se
atrage atenția să spună adevărul

127
  jurământul sau, pentru martorii care din motive de conștiință,
confesiune sau alte motive au optat să nu depună jurământ, vor face o
declarație solemnă
o martorii minori sub 14 ani nu au această obligație
 relatarea orală, liberă a faptelor sau împrejurărilor de fapt pe care le
cunoaște în legătură cu cauza penală în care e ascultat
o dacă sunt mai mulți martori, ei vor fi ascultați separat unii de
alții
o anterior reaudierii, nu li se vor reciti declarațiile anterioare și
martorii nu vor prezenta o declarație scrisă de înainte, dar se pot
folosi de însemnări asupra amănuntelor greu de reținut
 adresarea întrebărilor de organul judiciar, de părți, subiecții procesuali
principali
o nu i se pot adresa întrebări privind opțiunile politice, ideologice,
religioase sau alte circumstanțe personale și de familie, cu
excepția cazului când sunt necesare pentru aflarea adevărului
sau pentru verificarea credibilității martorului

Dacă în timpul audierii prezintă semne vizibile de oboseală excesivă sau

simptomele unei boli care îi afectează capacitatea fizică sau psihică de a participa
la ascultare, organul judiciar dispune întreruperea ascultării și, dacă e cazul, ia
măsuri pentru ca persoana să fie consultată de un medic.

Declarațiile se consemnează în scris, alături de întrebările adresate, cu

mențiunea cui le-a formulat, data începerii și finalizării audierii. Dacă este de acord
cu conținutul va semna sau poate formula completări, rectificări sau precizări la
finalul declarației. În caz de refuz sau imposibilitate de semnare, se va consemna în
declarație.
128
 De asemenea, va semna și OUP care a procedat la audiere/președintele
completului de judecată + grefierul, de avocatul acuzatului și al celorlalte părți sau
subiecți procesuali principali prezenți, precum și de interpret, când declarația s-a
luat prin interpret.

În cursul UP, audierea se înregistrează prin mijloace tehnice audio sau

audiovideo, atunci când OUP consideră necesar sau când partea solicită aceasta în
mod expres iar înregistrarea e posibilă.

Declarația martorului e divizibilă, dar nu e retractabilă.

Protecția martorilor amenințați

Acordarea statutului de martor amenințat și a măsurilor de protecție -există o

suspiciune rezonabilă că viața, integritatea corporală, libertatea, bunurile sau
activitatea profesională a sa ori a unui membru de familie ar putea fi puse în
pericol ca urmare a datelor pe care le furnizează sau a declarațiilor sale. Acordarea
nu e condiționată de o anumită gravitate a infracțiunii, dar de gravitatea amenințării
depinde natura măsurii de protecție.

Acestea se dispun de procuror/JCP/instanța de judecată.

În faza de UP, măsurile se dispun din oficiu sau la cererea martorului, a unei
părți sau subiect procesual principal, de procuror prin ordonanță motivată:

a. măsuri extraprocedurale

129
 a. supravegherea și paza locuinței sau asigurarea unei locuințe
temporare
b. însoțirea și asigurarea protecției martorului sau a membrilor de
familie în cursul deplasărilor
b. măsuri procedurale
a. protecția datelor de identitate prin acordarea unui pseudonim cu
care va semna declarația
b. audierea sa fără a fi prezent, prin mijloace audiovideo, cu vocea și
imaginea distorsionate, atunci când celelalte măsuri nu sunt
suficiente

După dispunere, procurorul are obligația de a verifica periodic la intervale de

timp rezonabile, dacă se mențin condițiile care au determinat luarea măsurilor de
protecție; dacă nu se mențin, procurorul decide încetarea lor prin ordonanță
motivată.

În faza de CP, JCP poate dispune una sau mai multe din măsurile anterioare,
din oficiu sau la sesizarea procurorului.

În cursul judecății, acordarea statutului se dispune de instanță din oficiu sau

la cererea procurorului, a martorului, a părților sau a persoanei vătămate. Cererea
se soluționează în camera de consiliu, fără participarea persoanei care a formulat
cererea, cu participarea obligatorie mereu a procurorului, prin încheiere motivată,
care nu e supusă căilor de atac:

1. măsuri extraprocedurale
 supravegherea și paza locuinței sau asigurarea unei locuințe
temporare

130
  însoțirea și asigurarea protecției martorului sau a membrilor de
familie în cursul deplasărilor
2. măsuri procedurale
a. protecția datelor de identitate prin acordarea unui pseudonim cu
care va semna declarația
b. audierea sa fără a fi prezent, prin mijloace audiovideo, cu vocea
și imaginea distorsionate, atunci când celelalte măsuri nu sunt
suficiente
c. măsură specifică: nepublicitatea ședinței pe durata ascultării

Audierea martorului protejat se face fără ca acesta să fie prezent fizic la

sediul organului judiciar, prin mijloace audiovideo cu vocea și imaginea
distorsionate. Subiecții procesuali principali, părțile și avocații lor pot adresa
întrebări martorului, dar vor fi respinse cele care nu sunt relevante sau cele care pot
duce la identificarea martorului.

Declarația martorului protejat se înregistrează audiovideo și se redă integral

în scris, fără datele de identitate ale martorului, care vor fi consemnate într-un
registru special la care au acces doar organele judiciare în condiții de
confidențialitate.

131
 Protecția martorilor vulnerabili

Sunt martori vulnerabili:

- cel care a suferit o traumă ca urmare a comiterii infracțiunii sau ca urmare a

comportamentului ulterior al suspectului sau inculpatului
- martorul minor

Statutul se acordă de procuror/JCP/instanță.

În cursul UP, odată cu acordarea statutului, procurorul poate dispune, facultativ,

aplicarea uneia dintre următoarele măsuri, prin ordonanță motivată care se
păstrează în condiții de confidențialitate:

132
  însoțirea și asigurarea protecției martorului sau a membrilor de
familie în cursul deplasărilor
 audierea sa fără a fi prezent, prin mijloace audiovideo, cu vocea
și imaginea distorsionate, atunci când celelalte măsuri nu sunt
suficiente

În faza de CP, JCP dispune prin încheiere motivată statutul de martor

vulnerabil.

În cursul judecății, acordarea statutului se dispune din oficiu sau la cererea

procurorului, a martorului, a părților sau persoanei vătămate. Cererea se
soluționează în camera de consiliu, fără participarea persoanei care a formulat-o,
cu participarea mereu a procurorului, prin încheiere motivată care nu e supusă
căilor de atac.

Se pot dispune în mod facultativ alături de acordarea statutului următoarele

măsuri:

 însoțirea și asigurarea protecției martorului sau a membrilor de

familie în cursul deplasărilor
 nepublicitatea ședinței pe durata ascultării
 ascultarea sa fără ca acesta să fie prezent prin mijloace
audiovideo cu vocea și imaginea distorsionate atunci când
celelalte măsuri nu sunt suficiente
 protecția datelor de identitate și acordarea unui pseudonim sub
care va depune mărturie

Declarația sa e divizibilă, dar nu e retractabilă și are valoare probantă

condiționată.

133
 Ridicarea de obiecte și înscrisuri

Este procedeul probatoriu prin care sunt ridicate obiecte, date informatice
sau înscrisuri cunoscute, ce pot fi folosite ca mijloace de probă în procesul penal,
de la persoanele fizice sau juridice ce le dețin; se realizează în scopul strângerii
mijloacelor de probă necesare pentru buna soluționare a cauzei.

Este stipulată obligația legală a organelor judiciare de a ridica obiectele sau

înscrisurile ori datele informatice ce pot servi ca mijloace de probă. Persoanele
care le dețin au obligația de a le preda.

134
 Sunt exceptate de la măsura ridicării înscrisurile care conțin comunicări între
avocat și clientul său, precum și înscrisurile conținând consemnări efectuate de
avocat cu privire la aspecte referitoare la apărarea unui client.

Din perspectiva art. 170 CPP, datele informatice constituie o categorie

distinctă de noțiuni de obiecte și înscrisuri în logica instituției.

Procedeul se poate realiza:

a. la cerere, când ridicarea se face prin predarea benevolă de persoanele care

dețin obiectele, înscrisurile, sistemul informatic ori suportul de stocare a
datelor informatice care au fost solicitate

Dacă există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau comiterea

unei infracțiuni, indiferent de natură sau gravitate, și sunt temeiuri de a crede că
sunt obiecte, înscrisuri sau date informatice care pot servi ca mijloc de probă,
organele judiciare pot dispune prin ordonanță, respectiv încheiere ca persoanele
deținătoare să le prezinte și să le predea, sub luare de dovadă ori să comunice în
format digital datele informatice în posesia sau sub controlul său, respectiv orice
furnizor de rețele publice de comunicații electronice sau destinate publicului să
comunice anumite date referitoare la abonați, utilizatori sau la serviciile prestate
aflate în posesia sau controlul său.

Sunt prevăzute o serie de dispoziții referitoare la asigurarea integrității

datelor informatice transmise în cadrul procedeului probatoriu de natură a asigura
fiabilitatea probelor; astfel, persoanele care predau datele informatice au
posibilitatea de a asigura semnarea lor utilizând o semnătură electronică extinsă pe
baza unui certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare
acreditat -idem persoana care primește datele.

135
 b. pe cale silită -când ridicarea de obiecte sau înscrisuri, nu și date
informatice, se realizează forțat, împotriva voinței deținătorilor, dacă
refuză predarea sau tăgăduiesc existența lor.

A priori, este necesară solicitarea predării lor, apoi să constate existența

refuzului de a le preda sau tăgada existenței lor și numai ulterior să aprecieze că e
necesară ridicarea prin constrângere.

Dacă ridicarea se face de la domiciliul/sediul unei persoane, se va apela la

procedeul probatoriu al percheziției domiciliare.

Ridicarea silită se dispune prin ordonanță, respectiv încheiere iar dispoziția

de ridicare silită se comunică procurorului care ia măsuri pentru aducerea la
îndeplinire prin OCP. Activitățile efectuate ca urmare a ridicării silite sunt
consemnate într-un proces verbal.

Dacă organul judiciar apreciază că și o copie a unui înscris poate servi ca

mijloc de probă, se reține numai copia.

Dacă înscrisul sau obiectul are caracter secret sau confidențial, prezentarea
sau predarea se face în condiții care să asigure păstrarea secretului sau
confidențialității.

Împotriva ridicării silite de procuror sau a modului de aducere la îndeplinire

a acestuia, suspectul ori inculpatul sau orice altă persoană interesată poate face
contestație în termen de 3 zile de la data aducerii la îndeplinire a acestuia la JDL
din cadrul instanței căreia i-ar reveni competența să judece în primă instanță cauza.
Contestația nu e suspensivă de executare.

JDL trebuie să solicite dosarul de UP, care i se va comunica în termen de 24

de ore de la solicitare. Soluționarea contestației se face în camera de consiliu, cu

136
citarea celui care a formulat-o și a persoanelor interesate și cu participarea
obligatorie a procurorului.

JDL soluționează contestația prin încheiere definitivă putând dispune

admiterea sa și revocarea măsurii dispuse ori a formelor de executare nelegal
întocmite ori respingerea sa ca tardivă sau neîntemeiată. Dosarul se restituie
procurorului în termen de 48 de ore de la soluționare.

Dacă ridicarea silită s-a dispus de instanța de judecată, anterior DCC 24-
2016, se putea formula contestație doar cu privire la modul de aducere la
îndeplinire a ridicării; ulterior deciziei, se poate formula și împotriva dispunerii
măsurii.

Contestația privind modalitatea de punere în aplicare se formulează în

termen de 3 zile de la data punerii sale în executare de către procuror, inculpat sau
orice persoană interesată. Împotriva încheierii de dispunere a măsurii, inculpatul,
procurorul sau orice persoană interesată poate face contestație în termen de 48 de
ore de la pronunțarea/de la comunicarea încheierii JCP/instanței.

Contestația se depune la instanța de judecată sau de apel care a pronunțat

încheierea atacată și se înaintează cu dosarul cauzei instanței ierarhic superioare în
termen de 48 de ore de la înregistrare. Formularea sa nu e suspensivă de executare.

Soluționarea se face în ședință publică, cu citarea celui care a formulat-o și a

părților interesate, participarea procurorului e obligatorie. Instanța ierarhic
superioară pronunță o încheiere definitivă.

137
 Percheziția

Este procedeul probatoriu prin care sunt căutate, în vederea ridicării, obiecte
sau înscrisuri care pot fi folosite ca probe în procesul penal. Indiferent de forma sa,
trebuie efectuată cu respectarea demnității, astfel încât să nu constituie o ingerință
disproporționată în viața privată.

Există situații de imunitate procedurală.

Percheziția corporală

138
 Este procedeul ce constă în examinarea corporală externă a unei persoane, a
cavității bucale, a nasului, urechilor, părului, a îmbrăcămintei, a obiectelor avute
asupra persoanei percheziționate la momentul efectuării.

Nu trebuie confundată cu procedeul probatoriu al examinării fizice care

constă în examinarea externă și internă a corpului unei persoane, precum și
prelevarea de probe biologice. Examinarea fizică se poate realiza cu
consimțământul persoanei sau ca urmare a autorizării procedeului de JDL dacă
persoana refuză.

Dacă există o suspiciune rezonabilă că prin efectuarea unei percheziții

corporale vor fi descoperite urme ale infracțiunii, corpuri delicte sau alte obiecte
care prezintă importanță pentru aflarea adevărului în cauză, organele judiciare sau
orice autoritate cu atribuții în asigurarea ordinii și securității publice procedează la
efectuarea sa. Idem

- comandanți de nave, aeronave pentru infracțiunile comise pe acestea, când

se află în afara porturilor și aeroporturilor
- organele inspecțiilor de stat, ale autorităților sau instituțiilor publice pentru
infracțiunile ce constituie încălcări are dispozițiilor a căror respectare o
controlează
- organele de control sau conducere ale autorităților publice, instituțiilor
publice sau persoanelor juridice de drept public pentru infracțiunile comise
în legătură cu serviciul de cei aflați în subordinea sau sub controlul lor

Organele de ordine publică și siguranță națională, pentru infracțiunile constatate

în timpul exercitării atribuțiilor prevăzute de lege, au dreptul a face percheziții
corporale făptuitorului în cazul în care infracțiunile pe care au competența de a le
constata sunt flagrante.

139
 Pentru efectuarea unei percheziții corporale nu e necesară emiterea prealabilă a
unei ordonanțe sau mandat de percheziție. In cazul infracțiunilor flagrante,
percheziția se poate efectua și înainte de începerea UP.

Avocatul suspectului sau inculpatului nu are dreptul să asiste la efectuarea

percheziției corporale în caz de infracțiune flagrantă.

Anterior începerii percheziției, persoanei i se solicită predarea benevolă a

obiectelor căutate; dacă se predau, nu se mai efectuează percheziția, cu excepția
cazului când se consideră utilă efectuarea sa pentru căutarea altor obiecte sau urme.

Percheziția se efectuează de o persoană de același sex cu persoana

percheziționată și trebuie să se evite supunerea sa la tratamente inumane sau
degradante.

Spre deosebire de percheziția domiciliară, nu există o limitare temporală cu

privire la perioada când se poate efectua percheziția corporală.

Activitățile desfășurate se consemnează într-un proces-verbal, ce constituie

mijloc de probă și care va conține numele-prenumele persoanei percheziționate,
numele-prenumele-calitatea persoanei care a efectuat percheziția, obiectele găsite,
locul încheierii, data și ora începerii-finalizării, descrierea amănunțită a locului,
condițiilor, obiectelor și urmelor + semnarea pe fiecare pagină de organ și de
persoana percheziționată; dacă aceasta nu poate sau nu dorește să semneze se va
face mențiune despre aceasta. O copie a procesului-verbal se eliberează persoanei
percheziționate.

Obiectele sau înscrisurile ridicate care constituie mijloace de probă sunt atașate
sau dosar sau păstrate în alt mod, cu atașarea fotografiei lor la dosar. Obiectele care
nu au legătură cu cauza se restituie persoanei, cu excepția celor supuse confiscării;
restituirea se poate face chiar anterior soluționării definitive a procesului, cu
140
excepția cazului când prin restituire se poate stânjeni aflarea adevărului. Organul
judiciar pune în vedere persoanei că obiectele restituite se păstrează obligatoriu
până la soluționarea definitivă a cauzei.

Percheziția unui vehicul

Este procedeul probatoriu ce constă în examinarea exteriorului sau interiorului

unui vehicul sau a unui alt mijloc de transport ori a componentelor acestora când
persoana căreia i s-a cerut predarea vreunui obiect sau înscris tăgăduiește existența
sau deținerea lor, precum și când există indicii temeinice că efectuarea percheziției
e necesară pentru descoperirea sau strângerea probelor.

Dacă există o suspiciune rezonabilă că prin efectuarea unei percheziții a

vehiculului vor fi descoperite urme ale infracțiunii, corpuri delicte ori alte obiecte
ce prezintă importanță pentru aflarea adevărului în cauză, organele judiciare sau
orice autoritate cu atribuții în asigurarea ordinii și securității publice procedează la
efectuarea sa. Idem comandanți, organele inspecțiilor de stat, a autorităților și
instituțiilor publice, organele de conducere sau control. Organele de ordine publică
și siguranță națională, pentru infracțiunile constatate în timpul exercitării
atribuțiilor legale au dreptul să facă percheziții ale vehiculelor în cazul în care
infracțiunilor pe care au competența de a le constata sunt flagrante.

Nu e necesară emiterea unei ordonanțe prealabile sau a unui mandat de

percheziție.

Avocatul suspectului sau inculpatului nu are dreptul să asiste la percheziție dacă

e infracțiune flagrantă.

141
 Anterior începerii percheziției, persoanei i se solicită predarea benevolă a
obiectelor căutate; dacă se predau, nu se mai efectuează percheziția, cu excepția
cazului când se consideră utilă efectuarea sa pentru căutarea altor obiecte sau urme.

Activitățile desfășurate se consemnează într-un proces-verbal, ce constituie

mijloc de probă și care va conține numele-prenumele persoanei percheziționate,
numele-prenumele-calitatea persoanei care a efectuat percheziția, obiectele găsite,
locul încheierii, data și ora începerii-finalizării, descrierea amănunțită a locului,
condițiilor, obiectelor și urmelor + semnarea pe fiecare pagină de organ și de
persoana percheziționată; dacă aceasta nu poate sau nu dorește să semneze se va
face mențiune despre aceasta. O copie a procesului-verbal se eliberează persoanei
percheziționate.

Obiectele sau înscrisurile ridicate care constituie mijloace de probă sunt atașate
sau dosar sau păstrate în alt mod, cu atașarea fotografiei lor la dosar. Obiectele care
nu au legătură cu cauza se restituie persoanei, cu excepția celor supuse confiscării;
restituirea se poate face chiar anterior soluționării definitive a procesului, cu
excepția cazului când prin restituire se poate stânjeni aflarea adevărului. Organul
judiciar pune în vedere persoanei că obiectele restituite se păstrează obligatoriu
până la soluționarea definitivă a cauzei.

Percheziția domiciliară

Este procedeul probatoriu ce constă în cercetarea locuinței sau sediului unei

persoane ori a oricărui alt spațiu, delimitat în orice mod, care aparține sau e folosit
de o persoană fizică sau juridică pentru descoperirea și strângerea probelor cu
privire la infracțiunea pentru care s-a început UP, la conservarea urmelor comiterii
infracțiunii sau la prinderea suspectului sau inculpatului.

142
 Este necesară autorizația judecătorului pentru efectuarea unei percheziții
domiciliare, indiferent dacă persoana în cauză e sau nu de acord cu desfășurarea ei.
În cursul UP se dispune de JDL (de la instanța competentă să judece cauza în
primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei
circumscripție se află sediul parchetului din care face parte procurorul care
efectuează sau supraveghează UP), la cererea procurorului și în cursul judecății de
instanță, din oficiu sau la cererea procurorului.

Condiții:

1. există o suspiciune rezonabilă cu privire la comiterea unei infracțiuni pentru

care a fost începută UP de către o persoană și se presupune că percheziția
poate conduce la descoperirea și strângerea probelor, la conservarea urmelor
comiterii infracțiunii sau la prinderea suspectului sau inculpatului
2. există o suspiciune rezonabilă cu privire la deținerea unor obiecte sau
înscrisuri ce au legătură cu infracțiunea pentru care a fost începută UP

În plus, obținerea acestor probe trebuie să fie necesară și proporțională pentru

buna desfășurare a procesului penal.

Cererea procurorului ca cuprinde:

- descrierea locului unde se va efectua percheziția și locurile unde există

suspiciunea că se pot transfera probele sau persoanele căutate
- indicarea probelor din care rezultă suspiciunea rezonabilă cu privire la
comiterea unei infracțiuni sau cu privire la deținerea obiectelor/înscrisurilor
ce au legătură cu o infracțiune
- indicarea infracțiunii, a probelor sau datelor din care rezultă că în locul în
care se solicită efectuarea percheziției se află suspectul sau inculpatul ori pot
fi descoperite probe sau urme ale comiterii infracțiunii

143
 - nume, prenume, descrierea suspectului sau inculpatului care se bănuiește că
se află la locul percheziției și indicarea urmelor sau obiectelor despre care se
presupune că există în locul percheziției

Procurorul înaintează cererea alături de dosarul cauzei JDL, care o va soluționa

în termen de 24 de ore, în camera de consiliu, fără citarea părților și cu participarea
obligatorie a procurorului. JDL dispune prin încheiere iar dacă admite cererea va
emite și mandatul de percheziție; întocmirea minutei e obligatorie. Dacă respinge
cererea, o nouă cerere poate fi formulată pentru aceleași motive și cu privire la
același loc numai dacă au apărut ori s-au descoperit fapte sau împrejurări noi,
necunoscute la momentul soluționării cererii anterioare.

Procurorul poate solicita unei noi autorizații de percheziție pentru o altă durată
dacă autorizația anterioară nu a fost utilizată în termenul încuviințat din motive
operative.

Încheierea JDL nu e supusă căilor de atac, indiferent de soluție. Totuși, intră în

competența JCP analiza încheierii JDL prin care a încuviințat procedeul probatoriu
și mijlocele de probă obținute.

În cursul judecății, competența încuviințării aparține instanței care soluționează

cauza, care dispune din oficiu sau la cererea procurorului, în camera de consiliu,
fără citarea părților și cu participarea obligatorie a procurorului prin încheiere care
nu e supusă căilor de atac; dacă se admite cererea, se va emite și un mandat de
percheziție; întocmirea minutei e obligatorie.

Cuprinsul încheierii JDL/instanței:

- denumirea instanței
- data, ora, locul emiterii
- numele, prenumele, calitatea persoanei care a emis mandatul
144
 - perioada de emitere, care nu poate depăși 15 zile
- scopul emiterii
- descrierea locului unde se va efectua percheziția și, eventual, locurile
învecinate
- numele persoanei unde se va efectua percheziția, dacă e cunoscută
- numele făptuitorului, suspectului sau inculpatului dacă e cunoscut
- descrierea făptuitorului, suspectului sau inculpatului, indicarea urmelor
comiterii infracțiunii sau a altor obiecte presupuse a exista la locul
percheziționat
- mențiunea că mandatul se poate folosi 1 dată
- semnătura judecătorului și ștampila instanței

În faza de UP, percheziția se efectuează de procuror sau OCP însoțit de

lucrători operativi; dacă UP se efectuează obligatoriu de procuror, acesta poate
delega activitățile necesare punerii în executare a mandatului de percheziție
domiciliară OCP.

În faza de judecată, mandatul e trimis procurorului pentru a lua măsuri în

vederea efectuării percheziției; instanța poate efectua personal percheziția
domiciliară numai cu ocazia efectuării unei cercetări la fața locului.

Efectuarea percheziției domiciliare a cabinetului unui avocat sau locuinței

acestuia, se face doar de procuror, care nu poate delega activitatea OCP.

Înainte de începerea percheziției, organul judiciar se legitimează și înmânează o

copie a mandatului emis de judecător persoanei la care se va efectua percheziția,
reprezentantului acestuia sau unui membru de familie iar, în lipsă, oricărei
persoane cu capacitate deplină de exercițiu care cunoaște persoana la care se va

145
efectua percheziția și, dacă e cazul, custodelui. În mod excepțional, percheziția
poate începe fără înmânarea copiei mandatului de percheziție, fără solicitarea
prealabilă de predare a persoanei sau a obiectelor, precum și fără informarea
prealabilă privind posibilitatea solicitării prezenței unui avocat ori a unei persoane
de încredere, în următoarele cazuri:

a. Când este evident faptul că se fac pregătiri pentru acoperirea urmelor sau
distrugerea probelor ori a elementelor ce prezintă importanță pentru cauză

b. Dacă există suspiciunea că în spațiul în care urmează a se efectua percheziția

se află o persoană a cărei viață sau integritate fizică este pusă în pericol

c. Dacă există suspiciunea că persoana căutată că ar putea sustrage procedurii.

În toate aceste ipoteze de excepție copia mandatului de percheziție se

înmânează de îndată ce este posibil.

Organele judiciare care efectuează percheziția pot folosi forța, în mod adecvat
și proporțional, pentru a pătrunde în domiciliu: dacă există motive temeinice pentru
a anticipa rezistență armată sau alte tipuri de violență ori există un pericol cu
privire la distrugerea probelor sau în cazul unui refuz ori dacă nu a fost primit nici
un răspuns la solicitările organelor judiciare de a pătrunde în domiciliu.

Persoanelor la care se efectuează percheziția li se solicită, înainte de începerea

percheziției, predarea de bunăvoie a persoanelor sau a obiectelor căutate.
Percheziția nu se mai efectuează dacă persoanele sau obiectele indicate în mandat
sunt predate; cu toate acestea, chiar dacă bunurile sunt predate, dar organele
judiciare au suspiciunea că în spațiu privat se mai află și alte bunuri în legătură cu

146
investigația penală sau bunuri a căror de tinere este interzisă, pot decide efectuarea
în continuare a percheziției.

Dacă organele judiciare decid efectuarea procedeului probatoriu, persoanelor

este adus la cunoștință că au dreptul ca la efectuarea percheziției să participe un
avocat. Dacă se solicită prezența unui avocat, începerea percheziției este amânată
până la sosirea acestuia, dar nu mai mult de două ore de la momentul la care acest
drept este comunicat, luându-se măsuri de conservare a locului care urmează să fie
percheziționat, în scopul evitării distrugerii sau ascunderii de probe. În cazuri
excepționale ce impune efectuarea percheziției de urgență sau în cazul în care
avocatul nu poate să fie contactat, percheziția poate începe și înainte de expirarea
termenului de două ore.

Percheziția domiciliară nu poate fi efectuată în timpul nopții. Organele de

urmărire penală pot pătrunde domiciliul unei persoane în vedere efectuării
percheziției între orele 6:20; ca excepție, efectuarea procedeului probatoriu poate
începe și în timpul nopții în ipoteza care infracțiunea este flagrantă sau percheziția
urmează a se realiza un local public deschis la ora efectuării acesteia. Nu este
necesar pentru efectuarea percheziției domiciliare după orele 20:00 ca în localul
public să se fi comis o infracțiune flagrantă, această situație fiind acoperită de
prima ipoteză derogatorie de la intervalul de timp general în care se permite
efectuarea unei percheziții. Este însă necesar ca percheziția să fie efectuată doar în
locurile accesibile publicului, nu și în altă parte care ar putea fi considerate ca fiind
acoperite de noțiunea de viață privată societară. Și în aceste situații de excepție este
necesar ca pătrunderea să fie realizată în baza unui mandat de percheziție.

Percheziția care este începută între orele 6:20 poate fi continuată și în timpul
nopții.

147
 În cazul în care este necesar, organele judiciare pot restricționa libertatea de
mișcare a persoanelor prezente sau accesul altor persoane în locul unde se
efectuează percheziția, pe durata efectuării acesteia.

Procurorul poate solicita autorizarea percheziției și locurile învecinate în

cazurile în care există suspiciuni rezonabile privind posibilitatea transferării
probelor, datelor sau persoanelor căutate în acele locuri, descriind aceste locuri în
referatul înaintat judecătorului de drepturi și libertăți. Totuși, în cazul în care, în
timpul efectuării percheziției se constată că au fost transferate probe, date sau că
persoane căutate s-au ascuns în locuri învecinate, mandatul de percheziție este
valabil și pentru aceste locuri, caz în care continuarea efectuării percheziției în
această situație este încuviințată de către procuror. În acest caz, persoanele la care
urmează a se efectua prin extindere percheziția sunt În cunoștință despre efectuarea
acesteia și solicită predarea bunurilor aflate în spațiile lor private. Și în acest caz de
extindere a limitelor spațiale ale percheziției inițial este necesara respectarea
limitelor temporale de efectuare a percheziției domiciliare între orele 6:20.

La efectuarea percheziției domiciliare nu mai este în principiu necesară

prezența martorilor asistenți; persoanei percheziționate i se poate permite să fie
asistată sau reprezentată de o persoană de încredere. Când persoana la care se face
percheziția este reținută ori arestată, va fi adusă la percheziție și i se va asigura
prezența avocatului acesteia. Dacă persoana privată de libertate nu poate fi adusă,
ridicarea de obiecte și înscrisuri, precum și percheziția domiciliară se fac în
prezența unui reprezentant ori martor asistent, precum și a avocatului acestuia;
deopotrivă, prezența unui martor asistent este necesară în cazul în care în spațiul
unde urmează a fi efectuată percheziția nu se află nicio persoană.

Organul judiciar care efectuează percheziția are dreptul să deschidă, prin

folosirea forței, încăperile, spațiile, mobilierul și alte obiecte în care s-ar putea găsi
148
obiectele, înscrisurile, urmele infracțiunii sau persoanele căutate, în cazul în care
posesorul acestora nu este prezent sau nu dorește să le deschidă de bunăvoie. La
deschiderea acestora, organele judiciare care efectuează percheziția trebuie să evite
daunele nejustificate.

Organul judiciar este obligat să se limiteze la ridicarea numai a obiectelor și

înscrisurilor care au legătură cu fapta pentru care se efectuează urmărirea penală.
Obiectele sau înscrisurile a căror circulație ori deținere este interzisă sau în privința
cărora există suspiciunea că pot avea legătură cu săvârșirea unei infracțiuni pentru
care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, se ridică întotdeauna, fiind un
caz particular de legitimare legală a posibilității folosirii probelor ridicate într-o
altă cauză.

În scopul respectării principiului loialității în administrarea probelor, este

interzisă efectuarea în același timp cu percheziția a oricăror acte procedurale în
aceeași cauză, care prin natura lor împiedică persoana la care se face percheziția să
participe la efectuarea acesteia, cu excepția situației în care se desfășoară, în
aceeași cauză, simultan, mai multe percheziții.

Locul în care se desfășoară percheziția, precum și persoanele sau obiectele

găsite pe parcursul percheziționare pot fi fotografiate ori înregistrate audio video.
În vederea respectării dreptului la viață privată, organul judiciar trebuie să ia
măsuri ca faptele și împrejurările din viața personală a celui la care se efectuează
percheziția și care nu au legătură cu cauza să nu devină publice.

Respectarea secretului profesional al avocatului nu poate constitui un

impediment la efectuarea unei percheziții domiciliare la cabinetul său și nici la
ridicarea actelor înscrisuri din care poate rezulta participarea avocatului ori altor
persoane la comiterea unei infracțiuni. Cu toate acestea necesitatea protecției

149
privilegiului avocat-client și a secretului profesional al avocatului impune ca
autoritățile să dea dovadă de prudență în analiza condițiilor și limitelor
percheziției. De asemenea, sunt exceptate de la măsura ridicării de înscrisuri acelea
care conțin comunicări între avocat și clientul său, precum și înscrisurile care
conțin consemnările efectuate de către avocat cu privire la aspectele privitoare la
apărarea unui client.

După identificare, obiectele sau înscrisurile se prezintă persoanei de la care sunt

ridicate și persoanelor prezente, pentru a fi recunoscute și a fi însemnate de către
acestea spre neschimbare, după care se etichetează și se sigilează. Obiectele care
nu pot fi însemnate sau pe care nu pot fi aplicate etichete și sigilii se împachetează
sau se închid, pe cât posibil împreună, după care se aplică sigilii. Obiectele care nu
pot fi ridicate se lasă în păstrarea celui la care se află sau a unui custode. Persoane
căreia se lasă spre păstrare obiectele i se pune în vedere că are obligația de a le
păstra și conserva, precum și de a le pune la dispoziția organelor judiciare la
cererea acestora.

Este stabilit cu caracter principiu că organele judiciare au obligația procedurală

pozitivă de a identifica și de a prezenta bunurile în individualitatea acestora. Ca
excepție, în ipoteza în care în urma percheziției sunt descoperite în număr mare de
obiecte, organele judiciare pot proceda la identificarea și sigilarea globală a
acestora cu obligația ca ulterior pe parcursul anchetei persoana la care a fost
efectuată percheziția domiciliară, părțile ori subiecții procesuali principali care au
solicitat participarea la actele de urmărire penală să fie chemat la desigilarea și
identificarea individuală a bunurilor ridicate.

Probele pentru analiză se iau cel puțin în dublu și se sigilează. În principiu, una
dintre probe se lasă celui de la care se ridică, iar în lipsa acestuia unui reprezentant
al acestuia. Ca excepție, nu se poate proceda la lăsarea unui eșantion al probei
150
ridicate pentru analiză dacă deținerea acestuia nu este legală sau dacă o asemenea
predare este incompatibilă cu scopul investigației sau nu este posibilă.

Activitățile desfășurate cu ocazia efectuării percheziției sunt consemnate în

proces verbal. Acesta va cuprinde:

- numele prenumele și calitatea celui care îl încheie;

- numărul și data mandatului de percheziție;
- locul unde s-a încheiat;
- data și ora la care a început și ora la care s-a terminat efectuarea percheziției,
cu mențiunea oricărei întrerupe intervenite;
- numele, prenumele, ocupația și adresa persoanelor prezente la efectuarea
percheziției, cu mențiunea calității lor
- descrierea locului și condițiilor de efectuare a percheziției
- obiecțiile și explicațiile persoanelor care au participat la efectuarea
percheziției
- mențiunile referitoare la înregistrarea audio video sau fotografiile efectuate;
- mențiuni despre obiectele care nu au fost ridicate, dar au fost lăsate în
păstrare;

Dacă la momentul efectuării percheziției nu a fost posibilă identificarea fiecărui

bun ridicat, se va încheia un proces verbal și cu ocazia desigilării, se va proceda la
menționarea în mod individual a fiecărui bun ridicat.

Procesul verbal se semnează pe fiecare pagină și la sfârșit de cel care îl încheie,

de persoana la care s-a făcut percheziția, de avocatul acesteia, daca este prezent,
precum și de persoanele care au fost prezente la efectuarea percheziției. Dacă
vreuna dintre aceste persoane nu poate sau refuză să semneze, se face mențiune

151
despre aceasta, precum și despre motivele imposibilității sau refuzului de a semna.
De asemenea, acestea pot efectua mențiuni cu privire la modalitatea de desfășurare
a percheziției sau cu privire la identificarea ori sigilarea bunurilor, care vor trebui
consemnate.

O copie de pe procesul verbal se lasă persoanei la care s-a făcut percheziția sau
de la care s-au ridicat obiectele și înscrisurile ori uneia dintre persoanele care au
participat la percheziție.

Obiectele sau înscrisurile ridicate, care constituie mijloacele de probă, sunt

atașate la dosar sau păstrate în alt mod, iar urmele comiterii infracțiunii se ridică și
sunt conservate. Cele care sunt ridicate, dar care nu sunt atașate la dosar, pot fi
fotografiate iar fotografiile se vizează de organul de urmărire penală și se atașează
la dosar, constituit mijloacele de probă. Mijloacele materiale de probă se păstrează
de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată la care se găsesc găsește
dosarul, până la soluționarea definitivă a cauzei.

Asupra bunurilor ridicate cu ocazia efectuării unei percheziții domiciliare pot fi

instituite măsuri asiguratorii. Metalele sau pietrele prețioase și obiectele
confecționate cu acestea se depun la cea mai apropiată unitate bancară competentă.
Titlurile de valoare interne, obiectele de artă și de muzeu, colecțiile de valoare se
predau spre păstrare instituțiilor de specialitate. Sumele de bani indicate se
consemnează la o unitate bancară pe numele suspectului, inculpatului sau al părții
responsabile civilmente ori al persoanei de la care au fost ridicate la dispoziția
organului de urmărire penală sau instanței.

Obiectele care nu au legătură cu cauza se restituie persoanei căreia îi aparțin,

cu excepția celor care sunt supuse confiscării. Obiectele care servesc ca mijloc de
probă, dacă nu sunt supuse confiscării, în condițiile legii pot să fie restituite, chiar

152
înainte de soluționarea definitivă a procesului, persoanei căreia îi aparțin, în afară
de cazul când prin această restituire se ar putea stânjeni aflarea adevărului. Organul
de urmărire penală sau instanța de judecată pun în vedere persoanei căreia i-au fost
restituite obiectele că are obligația să le păstreze până la soluționarea definitivă a
cauzei.

Percheziția informatică

Prin percheziție informatică a unui suport de stocare a datelor informatice se

înțelege procedeul de cercetare realizat prin intermediul unor mijloace tehnice și
proceduri adecvate fie prin folosirea de proceduri specifice de descoperire sau
identificare și de strângere a probelor stocate într-un sistem informatic sau suport
de stocare a datelor informatice, de natură să asigură integritatea informațiilor
conținute.

Spre deosebire de accesul la un sistem informatic, care presupune pătrunderea

într-un sistem informatic sau într-un mijloc de stocare a datelor informatice, fie
direct fie de la distanță prin intermediul unor programe specializate ori prin
intermediul unei rețele, în scopul de a identifica probele existente sau cele generate
pe parcursul supravegherii tehnice, percheziția informatică este un procedeu
probatoriu ce constă în cercetarea unui sistem informatic sau a unui suport de
stocare a datelor informatice, în vederea descoperirii și strângerii probelor existente
pe acestea;

Percheziția informatică se poate dispune numai dacă există o suspiciune

rezonabilă că prin realizarea acestui procedeu probatoriu pot fi descoperite, ridicate
sau conservate probe aflate într-un sistem informatic sau pe un suport de stocare a
datelor informatice cu privire la săvârșirea infracțiunii pentru care a fost începută

153
urmărirea penală iar obținerea acestor probe este necesară și proporțională pentru
buna desfășurare a procesului penal.

Este necesară autorizația judecătorului pentru efectuarea unei percheziții

informatice, indiferent dacă persoana care deține datele informatice sau nu de
acord cu desfășurarea acesteia.

În cursul urmăririi penale, competența de a dispune percheziția aparține

judecătorului de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să
judece cauza în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia
în a cărei circumscripție se află sediul parchetului din care face parte procurorul
care efectuează sau supraveghează urmărirea penală. Procurorul înaintează cererea
prin care solicită încuviințarea efectuării percheziției informatice împreună cu
dosarul cauzei iar judecătorului de drepturi și libertăți care va soluționa cererea în
camera de consiliu, fără citarea părților și cu participarea procurorului în mod
obligatoriu. Acesta se pronunță prin încheiere definitivă.

În cursul judecății, percheziția informatică se dispune de către instanță, din

oficiu sau la cererea procurorului, a părților ori a persoanei vătămate. Mandatul de
efectuare a percheziției informatice dispus de instanță se comunică procurorului,
care îl va pune în executare.

Legea nu stipulează o durată în care poate fi pus în executare mandatul de

percheziție informatică.

Procurorul, în timpul executării percheziției dispuse, pentru asigurarea

integrității datelor informatice stocate pe obiectele ridicate, dispune efectuarea de
copii care vor înlocui mijlocul originar de stocare a datelor informatice, fiind o
clonă a acestuia. Efectuarea copiilor nu constituie un procedeu probatoriu anterior
percheziției informatice, ci o parte componentă a acestuia ce se plasează în

154
momentele inițiale ale etapei de punere în executare a mandatului de percheziție
informatică.

Dacă ridicarea obiectelor care conțin datele informatice ar afecta grav

desfășurarea activității persoanelor care dețin aceste obiecte, procurorul poate
dispune efectuarea de copii care servesc ca mijloc de probă.

Extragerea fizică sau logică a datelor informatice se realizează de pe copia

dispozitivului de stocare.

Datele informatice identificate cu caracter secret păstrează în condițiile legii.

În cazul în care, cu ocazia efectuării percheziției unui sistem informatic sau a

unui suport de stocare a datelor informatice, se constată că datele informatice
căutate sunt cuprinse într-un alt sistem informatic suport de stocare a datelor
informatice și sunt accesibile din sistemul sau suportul inițial, procurorul dispune
de îndată conservarea, copierea datelor informatice identificate și va solicita de
urgență completarea mandatului de percheziție informatică. Astfel procurorul nu
poate dispune cercetarea acestor date, căci competența aparține exclusiv
judecătorului care va putea emite un nou mandat de percheziție informatică în
completarea celui emis anterior.

Percheziția se efectuează în prezența suspectului sau inculpatului, căruia i se

aduce la cunoștință că are dreptul ca la efectuarea percheziției că participe un
avocat. Dacă acesta solicită prezența unui avocat, începerea percheziției este
amânată până la sosirea acestuia, dar nu mai mult de două ore de la momentul la
care acest drept este comunicat, ulterior se vor lua măsuri de conservare a locului
ce urmează a fi percheziționat. În cazul excepționale ce impun pe efectuarea
percheziției de urgență sau când avocatul nu poate fi contactat, percheziția poate
începe și înainte de expirarea termenului de două ore.

155
 De asemenea, persoanei i se aduce la cunoștință că poate să fie asistată sau
reprezentată de o persoană de încredere.

Percheziția se va efectua de un specialist care funcționează în cadrul organelor

judiciare sau din afara acestora, în prezența procurorului sau organului de cercetare
penală. Se mai prevede și competența lucrătorilor de poliție specializați de a
efectua percheziția sistemului informatic ori a unui suport de stocare a datelor
informatice în prezența procurorului sau organului de cercetare penală.

În urma efectuării percheziției se va întocmi un proces verbal.

Cercetarea la fața locului

Procedeul probatoriu ce constă în cercetarea locului unde se bănuiește că s-a

comis infracțiunea, atunci când este necesară constatarea directă în scopul
determinării sau clarificării unor împrejurări de fapt ce prezintăi importanță pentru
stabilirea adevărului, precum și ori de câte ori există suspiciuni cu privire la
decesul unei persoane.

Poate fi realizat ca procedeu probatoriu numai după începerea urmăririi penale;

organele de constatare, nefiind organe judiciare, nu pot realiza acest procedeu, însă
pot lua măsuri de conservare a locului săvârșirii infracțiunii și de ridicare sau
conservare a mijloacelor materiale de probă. Procesul verbal încheiat de organele
de constatare reprezintă numai act de sesizare și nu trebuie confundat cu procesul
verbal încheiat ca urmare a cercetării la fața locului, care constituie un mijloc de
probă în procesul penal.

156
 Organele de urmărire penală dispun efectuarea cercetării la fața locului prin
ordonanță, iar instanța de judecată prin încheiere.

Nu este stipulată obligativitatea participării la cercetarea la fața locului a

martorilor asistenți sau a părților și subiecților procesuali principali. Totuși,
organele judiciare trebuie să încunoștințeze părțile sau subiecții procesuali
principali cu privire la efectuarea acestuia în cazurile în care aceștia au exprimat
dorința de a participa la actele de urmărire penală.

Organele de urmărire penală sau instanța de judecată poate dispune prezența

medicului legist sau oricăror altor persoane a căror prezență o consideră necesară
la cercetarea la fața locului. Când suspectul sau inculpatul este reținut sau arestat
preventiv ori la domiciliu, nu este obligatorie prezența acestuia la cercetarea la fața
locului; dacă suspectul sau inculpatul nu poate fi adus la cercetarea la fața locului,
organul de urmărire penală îi pune în vedere că are dreptul să fie reprezentat și
asigură, la cerere, reprezentarea sa.

Instanța de judecată efectuează cercetarea la fața locului cu citarea persoanei

vătămate și a părților și în prezența procurorului; avocatul inculpatului, al
persoanei vătămate, al părții civile și al părții responsabile civilmente are dreptul să
participe la cercetare.

Organul de urmărire penală sau instanța de judecată poate interzice persoanelor

care se află ori care vin la locul unde se efectuează cercetarea să comunice între ele
sau cu alte persoane.

Organul de urmărire penală sau instanța de judecată încheie un proces verbal în

legătură cu activitatea desfășurată cu ocazia efectuării cercetării la fața locului cu
privire la constatările făcute, urmele și obiectele găsite și ridicate care constituie
mijloacele de probă.

157
 Cu ocazia cercetării la fața locului pot fi prelevate urme biologice, efectuate
fotografii, reconstituiri, schițe, desene ori alte asemenea lucrări, care se anexează la
procesul verbal. Acesta va fi semnat pe fiecare pagină și la final decât cel care îl
încheie și de către persoanele care au participat la cercetare. Dacă vreuna dintre
aceste persoane nu poate sau refuză să semneze, se face mențiunea despre aceasta,
precum și despre motivele imposibilității sau refuzul de a semna.

Reconstituirea

Este procedeul probatoriu ce constă în reproducerea modului și condițiilor în

care a fost săvârșită faptă prevăzută de legea penală. Pot să existe mai multe tipuri
de reconstituire, respectiv cea destinată verificării veridicității declarațiilor
persoanelor audiate, pentru verificarea posibilităților de percepție, pentru
verificarea posibilităților de săvârșire a anumitor acțiuni în condițiile date.

Reconstituirea în întregime sau în parte, a modului și a condițiilor de comiterea

faptei poate fi dispusă de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în
situația în care apreciază că este necesară pentru verificarea și precizarea unor date
sau probe administrate ori pentru a stabili împrejurări de fapt ce prezintă
importanță pentru soluționarea cauzei.

Se dispune de către organele de urmărire penală prin ordonanță, respectiv de

către instanță prin încheiere.
158
 Reconstituirea nu mai este condiționată de efectuarea sa la locul comiterii
faptei, organele judiciare putând recurge la reconstituirea virtuală prin folosirea
simulărilor generate de computer.

În cazul în care declarațiile martorilor, ale părților sau ale subiecților procesuali
principali cu privire la activitățile sau situațiile ce trebuie reconstituite sunt diferite,
reconstituirea trebuie efectuată separat pentru fiecare variantă a desfășurării faptei
descrise de aceștia.

În principiu, reconstituirea se efectuează în prezența suspectului sau

inculpatului, afară de cazul când aceasta nu este posibilă. Suspectul sau inculpatul
prezent la reconstituire poate refuza să participe la acest procedeu probatoriu
invocând privilegiul împotriva autoincriminării. În cazurile în care asistența
juridică a suspectului sau inculpatului este obligatorie, reconstituirea să face în
prezența acestuia, asistat de avocat. Atunci când suspectul sau inculpatul nu poate
sau refuză să participe la reconstituire, aceasta se efectuează cu participarea altei
persoane.

Reconstituirea trebuie efectuata astfel încât să nu fie încălcată legea sau ordinea
publică, să nu fie adusă atingerea moralei publice și să nu fie pusă în pericol viața
sau sănătatea persoanelor.

Organul de urmărire penală sau instanța de judecată încheie procesul verbal în

legătură cu activitatea desfășurată cu ocazia reconstituirii, care constituie un mijloc
de probă. Acesta trebuie semnat pe fiecare pagină și la sfârșit de către cel care îl
încheie și de către persoanele care au participat la reconstituire. Dacă vreuna dintre
aceste persoane nu poate sau refuză să semneze procesul verbal, se face mențiune
despre aceasta, precum și despre motivele imposibilității sau refuzului de a semna.

159
 Constatarea

Este procedeul probatoriu ce constă în examinarea unor situații de fapt,

mijloace de probă sau persoane de către specialiști, medici-legiști sau tehnicieni
care funcționează în cadrul organului de UP sau altor organe, când există pericol
de dispariție a mijloacelor de probă sau schimbare a unor situații de fapt ori e
necesară lămurirea urgentă (condiție mai mult de oportunitate, decât de legalitate)
a unor fapte sau împrejurări ale cauzei.

Se dispune numai în cursul UP, prin ordonanță de OUP din oficiu sau la cererea
unei părți sau subiect procesual principal. Ordonanța va cuprinde obiectul
constatării, întrebările la care trebuie să răspundă specialistul și termenul de
efectuare a lucrării. Nu se prevăd cazuri când constatarea ar fi obligatorie, ci
întotdeauna ea are caracter facultativ.

160
 Actele întocmite de organele fiscale cu ocazia controalelor efectuate în cadrul
inspecției fiscale nu au natura juridică a unor constatări tehnico-științifice și nici nu
au valoare probatorie în cadrul procesului penal.

Organul însărcinat cu efectuarea constatării, dacă socotește datele sau

materialele puse la dispoziție ca fiind insuficiente, poate să comunice acest lucru
OUP în vederea completării lor.

Efectuarea nu este contradictorie, astfel că părțile sau subiecții procesuali

principali nu pot solicita numirea unui specialist-parte ca și în cazul procedeului
probatoriu al expertizei.

Rezultatele se consemnează într-un raport de constatare, care constituie

mijlocul de probă. OUP poate dispune refacerea sa ori efectuarea unei expertize
dacă apreciază că raportul nu e complet sau concluziile nu sunt precise.

Expertiza

Este procedeul probatoriu care se poate dispune atunci când pentru constatarea,
clarificarea sau evaluarea unor fapte sau împrejurări ce prezintă importanță pentru
aflarea adevărului în cauză e necesară și opinia unui expert.

Poate fi efectuată de experți oficiali din laboratoare sau instituții de specialitate

ori de experți independenți autorizați din țară sau străinătate. Actele organelor
fiscale efectuate în cadrul inspecțiilor nu au natura unor expertize.

Efectuarea sa este, în principiu, facultativă. Ca excepție, e obligatorie:

a. expertiza medico-legală psihiatrică

a. în cazul uciderii sau vătămării noului-născut ori a fătului de mamă
b. pentru stabilirea discernământului minorului cu vârsta între 14 și 16
ani

161
 c. când OUP sau instanța are dubii privind starea psihică a suspectului
sau inculpatului raportat la momentul comiterii infracțiunii
b. expertiza medico-legală pentru a se stabili
a. boala gravă de care suferă inculpatul pentru suspendarea UP sau a
judecății
b. dacă cel condamnat suferă de o boală gravă ce face imposibilă
executarea pedepsei
c. efectuarea unei expertize toxicologice dacă există o suspiciune cu privire la
existența unei intoxicații

OUP sau instanța de judecată au posibilitatea de a dispune efectuarea unei

expertize atunci când părțile sau subiecții procesuali principali contestă concluziile
raportului de constatare; simpla constatare nu e suficientă să conducă la
obligativitatea efectuării unei expertize, fiind necesar ca părțile/subiecții procesuali
să indice explicit obiective pertinente ale expertizei și față de ansamblul
materialului probator să fie satisfăcută exigența utilității probei.

Efectuarea se dispune la cerere (scrisă cu indicarea faptelor și împrejurărilor

supuse evaluării și obiectivelor care trebuie lămurite) sau din oficiu de OUP prin
ordonanță motivată iar dacă UP se realizează obligatoriu de procuror, doar el poate
dispune expertiza. În cursul judecății efectuarea expertizei se dispune de instanță
prin încheiere motivată.

OUP sau instanța care a dispus efectuarea expertizei va numi unul sau mai mulți
experți dintre cei autorizați/instituția medico-legală ori institutul sau laboratorul de
specialitate să efectueze expertiza și va stabili faptele și împrejurările pe care
expertul trebuie să le constate, obiectivele la care trebuie să răspundă, termenul,
onorariul provizoriu. Se numește, de regulă, un singur expert, cu excepția

162
situațiilor când ca urmare a complexității expertizei, sunt necesare cunoștințe din
discipline distincte, când se desemnează doi sau mai mulți.

Dacă există o suspiciune rezonabilă că viața, integritatea corporală, libertatea,

bunurile sau activitatea profesională a expertului ori a unui membru de familie al
acestuia ar putea fi puse în pericol ca urmare a activității desfășurate, procurorul
sau instanța pot dispune măsuri de protecție: supravegherea și paza locuinței ori
asigurarea unei locuințe temporare, protecția datelor de identitate prin acordarea
unui pseudonim cu care va semna expertiza, însoțirea și asigurarea protecției
expertului sau membrilor săi de familie în cursul deplasărilor, audierea sa fără să
fie prezent, prin mijloace audiovideo de transmitere, cu vocea și imaginea
distorsionate, atunci când celelalte măsuri nu sunt suficiente.

Ulterior, organul judiciar fixează un termen la care sunt chemate părțile,

subiecții procesuali principali și expertul, când:

- se aduce la cunoștința părților, subiecților procesuali și expertului obiectul

expertizei și întrebările la care ca răspunde
- se pune în vedere părților, subiecților procesuali și expertului că au dreptul
să facă observații cu privire la aceste întrebări și că pot cere modificarea sau
completarea lor; ulterior, OUP sau instanța de judecată pune în vedere
expertului termenul de realizare a expertizei, încunoștințându-l și dacă la
efectuarea acesteia vor participa părțile sau subiecții procesuali principali
- expertul e înștiințat cu privire la faptul că are obligația de a analiza obiectul
expertizei, de a indica cu exactitate orice observație sau constatare și de a
expune o opinie imparțială cu privire la faptele sau împrejurările evaluate

163
- părțile și subiecții procesuali principali sunt încunoștințați că au dreptul să
ceară numirea unui expert recomandat de fiecare dintre ei, care va participa
la efectuarea expertizei. Desemnarea expertului parte trebuie realizată
anterior chemării părților și a expertului desemnat de organul judiciar pentru
lămuriri. Dacă expertiza e dispusă de instanță, procurorul poate cere ca un
expert recomandat de acesta să participe la efectuarea expertizei.

Drepturile expertului:

 dreptul să ia cunoștință de materialul dosarului necesar pentru efectuarea

expertizei; în cursul UP, cercetarea dosarului se face cu încuviințarea
OUP
 dreptul de a cere lămuriri OUP sau instanței de judecată cu privire la
anumite fapte sau împrejurări ale cauzei
 dreptul de a cere lămuriri părților și subiecților procesuali principali, cu
încuviințarea și în condițiile stabilite de organele judiciare
 dreptul de a refuza efectuarea expertizei pentru aceleași motive pentru
care martorul poate refuza depunerea mărturiei
 dreptul la un onorariu
 dreptul de a beneficia de măsurile de protecție

Obligațiile expertului:

 prezentarea în fața organelor de urmărire penală sau a instanței la

chemări

164
  de a întocmi raportul de expertiză cu respectarea termenului stabilit,
dar care poate fi prelungit la cerere pentru motive întemeiate, fără ca
prelungirea totală acordată să fie mai mare de 6 luni

Dacă expertul nu finalizează raportul până la termenul fixat sau refuză

nejustificat efectuarea sa, OUP sau instanța poate dispune aplicarea unei amenzi
judiciare și/sau înlocuirea sa, prin ordonanță sau încheiere, după citarea expertului
și comunicarea aferentă corpului profesional sau asociației de care aparține.
Expertul înlocuit depune de îndată la dispoziția organului judiciar toate actele sau
obiectele încredințate, observațiile cu privire la activitățile desfășurate până la
momentul înlocuirii.

Înlocuirea expertului se mai poate dispune prin ordonanță de OUP sau prin
încheiere de instanță dacă se admite declarația de abținere sau cererea de recuzare
și atunci când expertul se află în imposibilitate obiectivă de a efectua sau finaliza
expertiza.

Raportul de expertiză va cuprinde: partea introductivă, în care se arată

organul judiciar care a dispus efectuarea expertizei, data când a fost dispusă
efectuarea sa, numele și prenumele expertului, obiectivele la care expertul urmează
să răspundă, data la care a fost efectuată, materialul pe baza căruia expertiza a fost
efectuată, dovada comunicării părților, dacă au participat la aceasta și au dat
explicați în cursul expertizei, data întocmirii raportului de expertiză; partea
expozitivă care sunt descrise operațiile de efectuare a expertizei, metodele,
programele și echipamentele utilizate; concluziile, prin care se răspunde la
obiectivele stabilite de organele judiciare, precum și orice alte precizări și
constatări rezultate din efectuarea expertizei, în legătură cu obiectivele expertizei;

165
 Dacă sunt mai mulți experți, se întocmește un singur raport de expertiză iar
dacă sunt deosebiri de păreri, opiniile separate sunt consemnate în cuprinsul
raportului și se motivează. Raportul constituie mijlocul de probă în cauza penală și
se depune la organul de urmărire penală sau la instanța de judecată care a dispus
efectuarea expertizei.

În situația în care expertiza a fost efectuată în lipsa părților ori subiecților

procesuali principali, aceștia sau avocatul lor sunt încunoștințați cu privire la
întocmirea raportului de expertiză și cu privire la dreptul la studierea raportului.

Expertul poate fi audiat potrivit dispozițiilor privitoare la audierea martorilor

de organul de urmărire penală sau de instanță, la cererea procurorului, a părților, a
subiecților procesuali principali sau din oficiu, dacă organul judiciar apreciază că
audierea este necesară pentru lămurirea constatărilor sau concluziilor acestuia.

Organul de urmărire penală sau instanța de judecată dispune, din oficiu sau
la cerere, efectuarea unui supliment de expertiză de către același expert în cazul în
care constată că expertiza nu este completă, iar această deficiență nu poate fi
suplinită prin audierea expertului. Atunci când suplimentul de expertiză nu poate fi
efectuat de același expert, organul judiciar va dispune efectuarea unei noi
expertize.

Dacă organul de urmărire penală sau instanța de judecată constată că sunt

neclare sau contradictorii concluziile raportului de expertiză ori între conținutul și
concluziile raportului de expertiză există contradicții, iar aceste deficiențe nu pot fi
înlăturate prin audierea expertului, dispune efectuarea unei noi expertize. Numai
expertiză va avea aceleași obiective și se efectuează după aceeași procedură ca și
expertiza anterioară.

166
 Măsurile preventive și alte măsuri procesuale penale

Măsurile procesuale sunt măsuri de drept procesual penal, privative sau

restrictive de drepturi și libertăți, ce au ca finalitate asigurarea bunei desfășurări a
procesului penal -măsurile asiguratorii, preventive, provizorii de siguranță,
restituirea lucrurilor și restabilirea situației anterioare etc.

Acestea au caracter personal, facultativ /real -măsurile asiguratorii,

restituirea lucrurilor, restabilirea situației anterioare și, în principiu, sunt facultative
(unele excepții când e obligatorie luarea măsurilor asiguratorii).

167
 Măsurile preventive sunt privative sau restrictive de libertate sau de drepturi
care se pot lua în cauzele penale când există o suspiciune rezonabilă privind
comiterea unei infracțiuni pedepsite cu închisoarea, pentru a se asigura buna
desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea suspectului sau
inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei.
Sunt măsuri cu caracter de excepție ce pot fi impuse numai în condițiile strict și
limitativ prevăzute de lege.

Reținerea

Este măsura preventivă privativă de libertate pe care organul de urmărire

penală o poate dispune prin ordonanță față de suspect sau inculpat dacă există
probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că a comis o
infracțiune și că măsura este necesară în scopul asigurării bunei desfășurări a
procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului inculpatului de la urmărirea
penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni. Este
singura măsură care poate să fie dispusă față de suspect, celelalte vizând doar
inculpatul.

Poate fi dispusă numai după începerea urmăririi penale, de procuror sau de

organele de cercetare penală, prin ordonanță.

Condiții pentru luarea măsurii:

 să existe probe, directe sau indirecte, din care rezultă suspiciunea

rezonabilă că o persoană a comis o infracțiune, indiferent de pedeapsa
prevăzute de lege pentru aceasta

168
  să nu existe vreo cauză care împiedică punerea în mișcare sau
exercitarea acțiunii penale, prevăzute de art. 16
 să fie începută UP pentru infracțiunea pentru care există suspiciunea
că a fost comisă iar OUP să fi dispus continuarea efectuării UP față de
suspect
 audierea prealabilă a suspectului sau inculpatului în prezența
avocatului ales ori numit din oficiu
o i se comunică fapta pentru care e suspectat sau pentru care s-a
pus în mișcare acțiunea penală și încadrarea juridică, dreptul de
a fi asistat de un avocat ales sau numit din oficiu, dreptul de a
nu face nicio declarație, cu excepția furnizării datelor referitoare
la identitatea sa, cu avertismentul că ce declară poate fi folosit
împotriva sa
o în vederea pregătirii apărării, avocatul suspectului sau
inculpatului are dreptul de a comunica direct cu acesta, în
condiții de confidențialitate.
 Măsura reținerii să fie necesară în scopul asigurării bunei desfășurări a
procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a
inculpatului de la UP sau de la judecată ori al prevenirii comiterii unei
alte infracțiuni
 Măsura să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse suspectului
sau inculpatului și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin
dispunerea acesteia

Durata: maxim 24 de ore, care nu poate fi prelungită; e un termen

substanțial. În durata reținerii nu se include timpul strict necesar conducerii
suspectului sau inculpatului la sediul organului judiciar.

169
 Persoanele aduse cu mandat de aducere rămân la dispoziția organului
judiciar numai pe durata impusă de audiere sau de îndeplinirea actului procesual
care a făcut necesară prezența lor, dar nu mai mult de 8 ore, afară de cazul când s-a
dispus reținerea lor. Deci cele 24 de ore nu vor cuprinde cele 8 ore, durată pe care
era restricționată libertatea sa în vaza mandatului de aducere.

Suspectul sau inculpatul nu poate fi reținut de două ori în aceeași cauză și

pentru aceeași faptă.

În ordonanța în care s-a dispus reținerea trebuie să fie cuprinse motivele care
au determinat luarea măsurii, ziua și ora în care reținerea a început și cea în care
măsura va înceta.

Dacă măsura preventivă se dispune cu privire la mai mulți suspecți sau

inculpați, în principiu, se va întocmi câte o ordonanță de reținere pentru fiecare.
După emiterea ordonanței nu se întocmește și mandat de reținere.

Dacă reținerea a fost dispusă de OCP, acesta are obligația de a-l informa pe
procuror cu privire la luarea măsurii preventive, de îndată și prin orice mijloace.

Suspectului sau inculpatului i se comunică un exemplar al ordonanței de

reținere și i se aduc la cunoștință, de îndată, într-o limbă pe care o înțelege,
infracțiunea de care e suspectat și motivele reținere.

Persoanei i se mai comunică în scris, sub semnătură:

- Drepturile prevăzute de art. 83

- Dreptul la încunoștințarea membrilor de familie sau a reprezentanților
diplomatici (personal sau de către organele judiciare);
o De asemenea, ori de câte ori este schimbat locul de reținere pe
parcursul măsurii preventive, persoana are dreptul de a informa

170
 familia sau reprezentanții diplomatici despre noua locație în care e
privat de libertate;
o Ca excepție, pentru motive temeinice i se poate refuza suspectului sau
inculpatului comunicarea personală, motivele fiind consemnate în
procesul-verbal
o De asemenea, încunoștințarea poate fi întârziată cel mult 4 ore
- Dreptul de acces la asistența medicală de urgență
- Durata maximă pentru care se poate dispune măsura
- Dreptul de a face plângere împotriva măsurii dispusă

Dacă nu poate sau refuză să semneze dovada de comunicare, se va încheia un

proces-verbal.

Pe perioada reținerii, OCP sau procurorul care a dispus măsura poate proceda la
fotografierea și amprentarea sa.

În situația infracțiunilor de audiență, nu mai este prevăzută obligația audierii

prealabile în prezența unui avocat iar actul prin care se dispune reținerea e
declarația orală a procurorului consemnată în încheierea de ședință.

În cazul reținerii minorului, aceasta este posibilă doar dacă efectele privării de
libertate asupra personalității și dezvoltării sale nu sunt disproporționate față de
scopul urmărit prin luarea măsurii -reținerea are caracter excepțional. Durata este
tot de 24 de ore maxim și trebuie încunoștințat reprezentantul legal al acestuia sau
persoana în îngrijirea sau supravegherea căruia se află minorul.

Împotriva ordonanței OCP prin care s-a luat măsura reținerii se poate face
plângere la procurorul care supraveghează UP, anterior expirării duratei acesteia.

171
 Împotriva ordonanței procurorului prin care s-a luat măsura reținerii se poate
face plângere la prim-procurorul parchetului sau la procurorul ierarhic superior,
anterior expirării duratei reținerii.

Procurorul care soluționează plângerea trebuie să se pronunțe înainte de

expirarea celor 24 de ore de la luarea măsurii reținerii, analizând legalitatea și
oportunitatea măsurii, urmând a se pronunța prin ordonanță.

Revocarea măsurii reținerii este măsura prin care se revine asupra acesteia când
au încetat temeiurile care au determinat-o sau au apărut împrejurări noi din care
rezultă nelegalitatea măsurii. Se dispune din oficiu sau ca urmare a formulării unei
plângeri care a fost admisă. Ulterior revocării, se dispune punerea în libertate, dacă
nu e reținut sau arestat în altă cauză.

Înlocuirea măsurii reținerii cu controlul judiciar sau cu controlul judiciar pe

cauțiune: este o măsură ce se dispune de procuror prin ordonanță, din oficiu sau la
cerere, prin care reținerea se înlocuiește anterior expirării duratei sale cu controlul
judiciar, atunci când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea reținerii.
Ulterior, procurorul dispune punerea suspectului sau inculpatului în libertate.

Dacă se ia măsura controlului judiciar după expirarea reținerii, este vorba

despre instituirea unei alte măsuri, nu înlocuirea ei.

Reținerea nu se poate înlocui cu arestarea sau cu internarea medicală

nevoluntară ori provizorie.

172
 Încetarea de drept a măsurii: la expirarea termenului pentru care a fost dispusă
măsura, dar nu mai târziu de limita celor 24 de ore. Ulterior este obligatorie
punerea în libertate a suspectului sau inculpatului, dacă nu e reținut sau arestat în
altă cauză.

Arestarea preventivă

Este măsura preventivă ce poate fi dispusă de JDL, de JCP sau de instanța de

judecată, constând în privarea de libertate a inculpatului.

Cazuri și condiții pentru luarea măsurii:

1. Ipoteze de arestare preventivă autonome de condiția pericolului pentru

ordinea publică
a. Condiții:
173
 i. Existența probelor din care rezultă suspiciunea rezonabilă că
inculpatul a comis o infracțiune, indiferent de pedeapsa
prevăzută de lege
ii. Nu există o cauză care împiedică punerea în mișcare sau
exercitarea acțiunii penale
iii. S-a pus în mișcare acțiunea penală pentru infracțiunea pentru
care există suspiciunea că a fost comisă de inculpat
iv. Existența unui caz prevăzut de art. 223/1/a-d
1. Inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se
sustrage de la urmărire sau judecată, ori a făcut pregătiri
de orice natură pentru asemenea acte
2. Inculpatul încearcă să influențeze un alt participant la
comiterea infracțiunii, un martor sau un expert ori să
distrugă, să altereze, să ascundă ori să sustragă orice
materiale de probă sau să determine o altă persoană să
aibă o asemenea conduită
3. Inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate
sau încearcă o înțelegere frauduloasă cu aceasta -nu
constituie infracțiune înțelegerea patrimonială dintre
infractor și persoana vătămată, intervenită pentru
infracțiunile pentru care acțiunea penală se pune în
mișcare la plângerea prealabilă sau pentru care intervine
împăcarea
4. Există suspiciunea rezonabilă că după PMAP împotriva
sa, inculpatul a comis cu intenție o nouă infracțiune sau
pregătește comiterea alteia

174
 v. Măsura arestării preventive să fie necesară în scopul asigurării
bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii
inculpatului de la UP sau de la judecată ori al prevenirii
comiterii unei alte infracțiuni -buna desfășurare a procesului
penal
vi. Măsura e proporțională cu gravitatea acuzației aduse
inculpatului și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin
dispunerea acesteia
vii. Audierea prealabilă a inculpatului de judecător în prezența
avocatului ales ori numit din oficiu; prin excepție, măsura se
poate dispune și fără audierea inculpatului când lipsește
nejustificat, e dispărut, se sustrage ori din cauza stării de
sănătate, forță majoră sau stare de necesitate nu se prezintă sau
nu poate fi adus în fața judecătorului; în aceste cazuri, audierea
se va efectua după ce inculpatul a fost prins sau s-a prezentat de
bunăvoie autorităților. De asemenea, inculpatul poate invoca
beneficiul dreptului de a păstra tăcerea, refuzând să dea
declarații.

2. Ipoteze de arestare dispuse în considerarea pericolului pentru ordinea

publică pe care îl reprezintă inculpatul
a. Condiții:

175
 i. Există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că
inculpatul a comis o infracțiune intenționată contra vieții,
preterintenționată, contra securității naționale, trafic de droguri,
privind regimul armelor, munițiilor și materialelor nucleare ori
explozive, trafic și exploatare de persoane vulnerabile, terorism,
spălare de bani, viol, lipsire de libertate, șantaj, ultraj și ultraj
judiciar, evaziune fiscală sau orice infracțiune pentru care legea
prevede pedeapsa închisorii mai mari de 5 ani, inclusiv 5 ani
(raportare la maximul special prevăzut pentru forma consumată
a infracțiunii pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și s-
a formulat propunerea de arestare)
ii. Nu există o cauză care împiedică punerea în mișcare a acțiunii
penale sau exercitarea acțiunii penale
iii. S-a pus în mișcare acțiunea penală pentru infracțiunea pentru
care există suspiciunea că a fost comisă de inculpat
iv. Privarea de libertate să fie necesară pentru înlăturarea unei stări
de pericol pentru ordinea publică
v. Măsura e necesară pentru buna desfășurare a procesului penal,
al împiedicării sustragerii inculpatului de la UP sau judecată ori
al prevenirii comiterii unei alte infracțiuni
vi. Măsura e proporțională cu gravitatea acuzației aduse
inculpatului și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin
dispunerea acesteia + caracter subsidiar datorită faptului că alte
măsuri sunt insuficiente pentru realizarea scopurilor
vii. Audierea prealabilă a inculpatului de către judecător în prezența
avocatului ales sau numit din oficiu

176
 Durata: în faza de UP -maxim 30 de zile; în CP și în cursul judecății-maxim
30 de zile. Aceste termene substanțiale se calculează de la data emiterii mandatului
(cei deja reținuți) iar pentru cei care se sustrag sau care nu se prezintă datorită
sănătății, forței majore sau stării de necesitate și în alte asemenea cazuri, de la data
punerii în executare a mandatului.

Luarea măsurii în cursul UP se face la propunerea motivată a procurorului,

cu indicarea temeiului de drept, care se înaintează cu dosarul cauzei spre
competentă soluționare JDL de la instanța căreia i-ar reveni competența materială
sau personală să judece cauza în primă instanță sau JDL de la instanța
corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află locul de reținere,
locul unde s-a constatat comiterea infracțiunii ori sediul parchetului din care face
parte procurorul care a întocmit propunerea (ultimul caz este unul de competență
teritorială alternativă). Se vor înainta copii numerotate și certificate de grefa
parchetului de pe actele dosarului sau numai de pe cele care au legătură cu cererea
sau propunerea formulată.

Procurorul trebuie să sesizeze JDL în vederea luării măsurii arestării

preventive cu minim 6 ore anterior expirării duratei reținerii.

La prezentarea dosarului de către procuror, JDL stabilește termenul de

soluționare a propunerii de arestare preventivă, fixând data și ora la care
soluționarea va avea loc. În cazul inculpatului aflat în stare de reținere, termenul
trebuie fixat înainte de expirarea duratei reținerii. Ziua și ora se comunică
procurorului, care are obligația de a asigura prezența inculpatului în fața JDL. De
asemenea, acestea se vor comunica și avocatului inculpatului căruia, la cerere, i se
pune la dispoziție dosarul cauzei pentru studiu.

177
 Nu e necesar însă ca propunerea de arestare să fie judecată înainte de
expirarea duratei reținerii.

Inculpatul aflat în libertate se citează pentru termenul fixat, care se aduce la

cunoștința procurorului și avocatului inculpatului, acesta din urmă având
posibilitatea de a studia dosarul cauzei. Avocatul ales/ din oficiu trebuie să aibă
timpul și înlesnirile necesare pentru studierea dosarului și a propunerii de arestare
preventivă, fără ca prin aceasta să se ajungă la o întârziere nerezonabilă a
procedurii de soluționare a propunerii *asistența juridică e obligatorie la
soluționarea propunerii

Propunerea se soluționează în camera de consiliu, de un singur JDL,

indiferent de natura infracțiunii, cu participarea obligatorie a procurorului.

Dacă legea impune necesitatea unui complet specializat, JDL care

soluționează propunerea trebuie să fie specializat în materia respectivă, sub
sancțiunea nulității absolute a hotărârii.

Formularea unei cereri de recuzare a JDL desemnat să soluționeze

propunerea nu îl împiedică să se pronunțe asupra propunerii. Dacă cererea de
recuzare e admisă, judecătorul care a soluționat-o va dispune anularea tuturor
actelor efectuate de judecătorul incompatibil.

Soluționarea propunerii se face, de regulă, în prezența inculpatului, afară de

cazurile când:

- deși a fost legal citat lipsește nejustificat,

- e dispărut,
- se sustrage de la UP,
- din cauza sănătății – unei forțe majore – stări de necesitate nu se prezintă în
fața JDL,
178
 - fiind în stare de reținere sau arestare în altă cauză, din pricina stării sănătății,
din cauză de forță majoră sau stare de necesitate nu poate fi adus în fața JDL

Există o prezumție legală referitoare la prezența inculpatului la proceduri dacă

își dă acordul ca desfășurarea lor să fie realizată prin videoconferință de la locul de
detenție. Dacă nu se poate reține incidența prezumției, în toate cazurile enumerate,
propunerea se soluționează în lipsă. E necesar ca procurorul să motiveze prin
probele administrate existența vreunui caz enumerat.

Dacă inculpatul se află în stare de libertate, pentru soluționarea propunerii de

arestare preventivă judecătorul de drepturi și libertăți trebuie să dispună citarea
inculpatului la adresele cunoscute, inclusiv aducerea sa cu mandat, și să ia măsuri
cu privire la verificarea existenței situațiilor invocate de procuror care ar justifica
soluționarea propunerii în lipsă. Prezența avocatului său ales sau desemnat din
oficiu este obligatorie, acestuia urmând a i se da cuvântul pentru a formula
concluzii în legătură cu propunerea de arestare preventivă.

Dacă prin aceeași propunere s-a solicitat arestarea preventivă a mai multor
inculpați reținuți, dar și a altora despre care se susține că sunt dispăruți sau se
sustrag la urmărirea penală, judecătorul de drepturi și libertăți va soluționa de
îndată propunerea de arestare preventivă cu inculpații prezent, dispunând
disjungerea și soluționarea separată a propunerii de arestare în lipsă, după
îndeplinirea procedurii de citare și a efectuării verificărilor menționate.

Înainte de a proceda la ascultarea inculpatului, judecătorul de drepturi și

libertăți îi va aduce la cunoștința infracțiunea de care este acuzat și dreptul de a nu
face nicio declarație, i se va trage atenția că ceea ce declară poate fi folosită
împotriva sa. În cazul în care inculpatul consimte să dea declarație, judecătorul de

179
drepturi și libertăți îl va audia despre fapta de care este acuzat și despre motivele pe
care se întemeiază propunerea de arestare preventivă formulată de procuror.

În procedura de soluționare a propunerii de luare a măsurii arestării preventive e

posibilă administrarea probei cu înscrisuri pe care inculpatul sau apărătorul
acestuia le au în posesie pe parcursul procedurii. Op. Udroiu: nu se pot administra
alte probe.

După ascultarea inculpatului prezent ori după ce acesta declară că înțelege să

uzeze de dreptul de a păstra tăcerea, judecătorul de drepturi și libertăți de cuvântul
procurorului și avocatului inculpatului pentru dezbaterea, cu asigurarea exigențelor
de contradictorialitate, a propunerii de arestare formulată de parchet, inculpatul
având ultimul cuvânt. Deliberând asupra propunerii de arestare preventivă a
inculpatului, judecătorul de drepturi și libertăți poate dispune prin încheiere
motivata, care se pronunță în camera de consiliu, una dintre următoarele situații:

1. Admiterea propunerii parchetului și arestarea preventivă a inculpatului pe o

perioadă de maximum 30 de zile, în situația în care se constată că sunt îndeplinite
condițiile pentru a se dispune arestarea preventivă; nu este necesar ca judecătorul
să rețină în cauză existența tuturor temeiurilor de fapt sau de drept invocate de
procuror în propunerea înaintată. De asemenea, propunerea de arestare preventivă
poate fi admisă pentru unii dintre inculpați și respinsă pentru alții. În baza
încheierii judecătorului se emite mandatul de arestare preventivă. Dacă prin aceeași
hotărâre a fost dispusă arestarea mai multor inculpați, se emite câte un mandat de
arestare separat pentru fiecare dintre ei.

Când mandatul de arestare a fost emis după ascultarea inculpatului, judecătorul

care va emite mandatul înmânează un exemplar al mandatului persoanei arestate și
un exemplar organului de poliție; acesta poate să fie transmis organelor de poliție

180
și prin fax, poștă electronică sau prin orice mijloc în măsură să producă un
document scris în condiții în care să permită autorităților destinatare să stabilească
autenticitatea sa. Organul de poliție predă exemplarul original al mandatului de
arestare preventivă administrației locului de deținere.

Judecătorul de drepturi și libertăți are posibilitatea de a reține un alt temei de

arestare preventivă al inculpatului decât cel indicat în propunerea procurorului sau
temeiuri suplimentare de privare de libertate a inculpatului, alături de cele indicate
de procuror; acesta nu poate să schimbe încadrarea juridică a faptelor pentru care
se efectuează urmărirea penală și nici nu poate dispune excluderea probelor nelegal
administrate în cursul urmăririi penale neavând competență funcțională în această
materie.

Durata reținerii și a conducerii administrative la sediul poliției nu se deduce din

durata arestării preventive a inculpatului.

După luarea măsurii, inculpatului i se aduc la cunoștință în limba pe care o

înțelege, motivele pentru care s-a dispus arestarea preventivă, de îndată. Nu se
prevede obligația organelor judiciare de a traduce mandatul de arestare preventivă
sau încheierea prin care s-a dispus măsura, ci numai să asigure comunicarea prin
interpret cu privire la motivele privării de libertate.

Inculpatului față de care a fost dispusă măsura i se comunică, sub semnătură, în

scris: drepturile prevăzute la articolul 83, drepturile prevăzute la articolul 210
respectiv dreptul la încunoștințarea membrilor de familie sau a reprezentanților
diplomatici despre măsura dispusă, dreptul de acces la sistemul medical de urgență,
dreptul de a solicita revocarea sau înlocuirea arestării cu o altă măsură preventivă,
dreptul de a face plângere împotriva măsurii dispuse. În urma comunicării
drepturilor se întocmește un proces verbal care atestă îndeplinirea procedurii de

181
informare. Dacă persoana arestată nu poate sau refuză să semneze dovada de
comunicare se va încheia un proces verbal.

Imediat după luarea măsurii arestării preventive, judecătorul de drepturi și

libertăți care a dispus măsura încunoștințează despre aceasta un membru al familiei
inculpatului o altă persoană desemnată de acesta. Dacă persoană arestată nu este
cetățean român, acesta are și dreptul de a încunoștința sau de a solicita
încunoștințarea misiunii diplomatice ori a oficiului consular al statului al cărui
cetățean este sau a unei organizații internaționale umanitare, dacă nu dorește să
beneficieze de asistență autorităților din țara sa de origine ori a reprezentanței
organizației internaționale competente, dacă este refugiat sau din orice alt motiv se
află sub protecția unei asemenea organizații. Inspectoratul General pentru imigrări
este informat în toate situațiile cu privire la dispunerea măsurii preventive față de
această categorie de persoane.

Imediat după introducerea sa în locul de deținere, inculpatul are dreptul de a

încunoștința personal sau de a solicita administrației locului respectiv să înștiințeze
membrii de familie sau reprezentanții diplomatici despre locul unde este deținut. În
cazul schimbării ulterioare a locului de deținere, imediat după producerea
schimbării, inculpatul are dreptul de a comunica personal sau de a solicita
administrației locului respectiv să comunice membrilor de familie sau
reprezentanților diplomatici despre noul loc unde este deținut. Administrația
locului de deținere are obligația de a aduce la cunoștința inculpatului arestat
preventiv aceste drepturi de încunoștințare, precum și de a consemna într-un proces
verbal modul în care a fost realizată încunoștințarea.

Inculpatului arestat preventiv nu i se poate refuza exercitarea dreptului de a

realiza personal încunoștințarea, decât pentru motive temeinice, care se
consemnează într-un proces verbal.
182
 Când măsura a fost luată față de un inculpat în a cărui ocrotire se află un minor,
o persoană pusă sub interdicție, o persoană căreia i s-a instituit curatelă sau tutela
ori o persoană care, datorită vârstei, bolii sau alte cauze, are nevoie de ajutor,
autoritatea competentă este încunoștințată, de îndată, în vederea luării măsurilor
legale de ocrotire pentru persoana respectivă. Obligația aceasta revine
judecătorului de drepturi și libertăți de la prima instanță sau de la instanța ierarhic
superioară care a dispus măsura, modul de îndeplinire a acestei obligații fiind
consemnat în proces verbal.

Dacă persoana vătămată a solicitat înștiințarea sa cu privire la eliberarea în

orice fel sau evadarea persoanei arestate, judecătorul care a emis mandatul
consemnează aceasta într-un proces verbal, pe care îl predă organului de poliție
care îl va înainta administrației locul de

2. Respingerea propunerii de arestare preventivă, în situația în care nu sunt

îndeplinite condițiile pentru a se dispune arestarea preventivă. Astfel, dacă
inculpatul a fost anterior reținut în cauză, va fi pus în libertate la data expirării
duratei reținerii, iar nu la data pronunțării încheierii prin care s-a respins
propunerea de arestare.

3. Respingerea propunerii de arestare preventivă și luarea măsurii arestului la

domiciliu, controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauțiune, dacă se
constată că arestarea preventivă nu este necesară sau proporțională cu faptul
urmărit; în ultimele două situații, se va dispune punerea de îndată în libertate a
inculpatului reținut, deoarece încheierea prin care se dispune luarea unei măsuri
preventive este executorie din momentul pronunțării, iar cele două măsuri sunt
incompatibile.

183
 În ceea ce privește măsura controlului judiciar pe cauțiune este necesar ca în
cursul dezbaterii propunerii de luare a măsurii arestării preventive inculpatul sau
avocatul acestuia să își fi manifestat dorința de a fi plasat sub control judiciar pe
cauțiune, sens în care să fi depus o sumă considerată de el însuși îndestulătoare
pentru cauțiune iar judecătorul, cu ocazia deliberării, să aprecieze că se impune
reținerea acestei sume cu titlu de cauțiune.

Indiferent de soluția pronunțată este obligatorie întocmirea minutei în două

exemplare originale; încheierea judecătorului de drepturi și libertăți se comunică
inculpatului și procurorului care au lipsit de la pronunțare.

Împotriva încheierii prin care judecătorul de drepturi și libertăți dispune asupra

propunerii de arestare preventivă se poate depune contestație în termen de 48 de
ore de la pronunțare, pentru procurorul și inculpatul care au fost prezent la
pronunțare sau, după caz, de la comunicare, pentru procurorul și inculpatul care au
lipsit de la pronunțare.

Dacă încheierea este atacată cu contestație, aceasta se depune la judecătorul de

drepturi și libertăți care a pronunțat încheierea atacată și se înaintează, împreună cu
dosarul cauzei, judecătorului de drepturi și libertăți de la instanța ierarhic
superioară, în termen de 48 de ore de la înregistrare.

Calea de atac nu este suspensivă de executare și se soluționează în termen de

cinci zile de la înregistrare cu citarea inculpatului.

Soluționarea se face în camera de consiliu, în procedură contradictorie, în

prezența inculpatului, afară de cazul când lipsește nejustificat, este dispărut, se
sustrage ori din cauza stării sănătății sau din cauză de forță majoră ori stare de
necesitate nu poate fi adus în fața judecătorului de drepturi și libertăți care
soluționează contestația; a fost instituită o prezumție legală de prezență a

184
inculpatului arestat preventiv la dezbaterea contestației dacă inculpatul își exprimă
explicit acordul ca procedura să se desfășoare prin videoconferință de la locul de
detenție.

În toate cazurile este obligatorie acordarea asistenței juridice pentru inculpat de

către un avocat, ales sau numit din oficiu.

Participarea procurorului este obligatorie.

Judecătorul de drepturi și libertăți soluționează contestația prin încheiere

motivată, care se pronunță în camera de consiliu, putând dispune una din
următoarele soluții:

A. Admiterea contestației și respingerea propunerii de arestare preventivă, în

cazul în care judecătorul de drepturi și libertăți de la prima instanță a dispus
arestarea inculpatului.

B. Admiterea contestației, respingerea propunerii de arestare preventivă și

luarea măsurii arestului la domiciliu, controlului judiciar sau a controlului judiciar
pe cauțiune, în cazul în care judecătorul de drepturi și libertăți de la prima instanță
a dispus arestarea inculpatului. În această ipoteză judecătorul care soluționează
contestația nu va dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura
arestului la domiciliu cu controlul judiciar sau a controlului judiciar pe cauțiune, ci
luarea uneia dintre aceste măsuri preventive.

C. Admiterea contestației și dispunerea arestării preventive a inculpatului dacă

judecătorul de drepturi și libertăți de la prima instanță a respins propunerea de
arestare, ori dacă a respins propunerea de arestare preventivă și a dispus luarea
măsurii arestului la domiciliu, controlului judiciar, controlului judiciar pe cauțiune.
În acest caz, mandatul de arestare preventivă va fi emis de judecătorul de drepturi
și libertăți care a soluționat contestația.
185
 Judecătorul care a soluționat contestația va comunica luarea măsurii unui
membru de familie al inculpatului ori altei persoane desemnate de acesta. Dacă
persoana arestată nu este cetățean român, acesta are și dreptul de a comunica sau
de a solicita comunicarea luării măsurii unei misiuni diplomatice ori oficiului
consular al statului al cărui cetățean este sau a unei organizații internaționale
umanitare dacă nu dorește să beneficieze de asistență autorităților din țara sa de
origine ori reprezentanței organizației internaționale competente dacă este refugiat
sau din orice alt motiv se află sub protecția unei asemenea organizații.
Inspectoratul General pentru imigrări este informat în toate situațiile cu privire la
dispunerea măsurii preventive față de această categorie de persoane. Efectuarea
comunicării se consemnează în proces verbal.

D. Admiterea contestației și trimiterea cauzei spre rejudecare (ex.: atunci când

judecătorul de drepturi și libertăți care a pronunțat în primă instanță încheierea era
incompatibil)

E. Admiterea, în parte, a contestației și modificarea temeiurilor ori duratei

pentru care s-a dispus măsura preventivă. În acest caz nu se va proceda la anularea
mandatului de arestare preventivă inițial care a fost deja în executare și la emiterea
unui nou mandat, mandatul inițial se va completa cu încheierea judecătorului de
drepturi și libertăți de la prima instanță, așa cum a fost modificată în urma
soluționării contestației. Mandatul inițial se va rectifica de către judecătorul delegat
de la Biroul de executări penale al primei instanțe în acord cu dispozițiile din
încheierea instanței de controlul judiciar.

F. Respingerea contestației ca neîntemeiată sau tardivă

G. Se ia act de retragerea contestației

186
 După soluționarea contestației, dosarul se restituie procurorului în termen de 48
de ore de la soluționare.

Dacă încheierea nu este atacată cu contestație, judecătorul de drepturi și libertăți

restituie dosarul procurorului în termen de 48 de ore de la expirarea termenului de
contestație.

După respingerea cu caracter definitiv a unei propuneri de arestare preventivă

de către judecătorul de drepturi și libertăți este posibilă formularea de către
procuror a unei noi propuneri de arestare în cursul urmăririi penale, în procedura
de cameră preliminară sau în cursul judecății dacă între timp au intervenit temeiuri
noi care fac necesară privarea de libertate a inculpatului.

Procedura de punere în executare a mandatului de arestare preventivă

Când măsura arestării preventive a fost dispusă în lipsa inculpatului, două

exemplare originale ale mandatului emis se înaintează organului de poliție de la
domiciliu sau reședința inculpatului în vederea executării. Dacă inculpatul nu are
domiciliul sau reședința în România, exemplarele se înaintează organului de poliție
în a cărui rază teritorială se află instanța de judecată.

Mandatul de arestare poate fi transmis organului de poliție și prin fax, poștă

electronică sau prin orice mijloc în măsură să producă un document scris în
condiții care să permită autorităților destinatare să îi stabilească autenticitatea.

Dacă mandatul de arestare conține erori materiale, dar permite identificarea

persoanei și stabilirea măsurii dispuse în raport cu datele de identificare ale
persoanei existente în evidențele organelor de poliție și hotărârea judecătorului de

187
drepturi și libertăți, organul de poliție execută măsura, solicitând în același timp,
judecătorului de drepturi și libertăți îndreptarea erorilor materiale sesizate.

În vederea executării mandatului de arestare preventivă, organul de poliție poate

pătrunde în domiciliu sau reședința oricărei persoane fizice, fără învoirea acesteia,
precum și în sediul oricărei persoane juridice, fără învoirea reprezentantului legal
al acesteia, dacă există indicii temeinice din care să rezulte bănuiala rezonabilă că
persoana de mandat se află în domiciliu sau reședință respectivă; în acest caz nu
este necesară obținerea unui mandat de percheziție domiciliară, mandatul de
arestare preventivă emis încorporând dreptul de a intra în spații private pentru a
prinde pe inculpatul arestat în lipsă.

Organul de poliție procedează la arestarea persoanei arătate în mandat, căreia îi

predă un exemplar al acestuia după care o conduce în cel mult 24 de ore la
judecătorul de drepturi și libertăți care a dispus măsura arestării preventive. Dacă
arestarea preventivă a inculpatului a fost dispusă în lipsă datorită stării de sănătate,
din cauza unei forțe majore sau stări de necesitate, inculpatul este prezentat la
încetarea acestor motive judecătorului de drepturi și libertăți care a luat măsura.

Dacă arestarea a fost dispusă în lipsă, este stipulată o procedură remediu la

judecătorul de drepturi și libertăți care a dispus măsura, care se desfășoară în
camera de consiliu pentru a se stabili, în urmă audierii inculpatului, dacă se
dispune sau nu confirmarea măsurii arestării preventive. Nu se va parcurge
procedura remediu atâta timp cât a existat o prezumție legală că inculpatul a fost
prezent la procedura de luare a măsurii arestării preventive prin videoconferință.

Procedura remediu trebuie desfășurată indiferent de durata de timp scursă de la

data emiterii mandatului de arestare preventivă dacă procesul penal este încă un
curs.

188
 Înainte de a proceda la ascultarea inculpatului arestat în lipsă, judecătorul de
drepturi și libertăți îi aduce la cunoștință infracțiunea de care este acuzat și dreptul
de a nu face nicio declarație, i se va trage atenția că ceea ce declară poate fi folosit
împotriva sa. Inculpatul poate opta să păstreze tăcerea sau să dea declarații, caz în
care judecătorul îl audiază pe inculpat, în prezența avocatului său ales sau numit
din oficiu despre fapta de care este acuzat și despre motivele pe care se întemeiază
propunerea de arestare preventivă formulate procuror. După audiere judecătorul de
drepturi și libertăți pune în dezbaterea contradictorie necesitatea confirmării
măsurii si executării mandatului de arestare preventivă.

După ascultarea concluziilor procurorului, ale avocatului inculpatului, precum

și ale inculpatului, judecătorul de drepturi și libertăți evaluează declarația
inculpatului în contextul probelor administrate și al motivelor avute în vedere la
luarea măsurii arestării preventive, putând dispune prin încheiere motivată
pronunțată în camera de consiliu:

a. confirmarea măsurii arestării preventive și a executării mandatului de arestare

b. revocarea măsurii arestării preventive și punerea în libertate a inculpatului,

dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză

c. înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu,

controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauțiune și punerea în libertate a
inculpatului dacă este reținut sau arestat în altă cauză

Indiferent de soluția pronunțată în cauză este obligatorie întocmirea minutei în

două exemplare originale. Încheierea judecătorului se comunică inculpatului și
procurorului care au lipsit de la pronunțare.

Împotriva încheierii judecătorului de drepturi și libertăți de la prima instanță

care s-a pronunțat în procedura remediu se poate face contestație în termen de 48
189
de ore de la pronunțare, respectiv de la comunicare. Contestația nu este suspensivă
de executare, prin excepție va fi suspensivă contestația formulată împotriva
încheierii prin care judecătorul de drepturi și libertăți dispune revocarea măsurii
arestării preventive sau înlocuirea cu măsura arestului la domiciliu, controlului
judiciar sau a controlului judiciar pe cauțiune.

În privința punerii în executare a mandatului de arestare preventivă trebuie

distins între următoarele două situații:

1. Când măsura preventivă a fost depusă după ascultarea inculpatului: se

prevede că în situația în care a fost prezent și mandatul de arestare
preventivă a fost emis după ascultarea sa, judecătorul care a emite mandatul
înmânează un exemplar al mandatului persoanei arestate, iar un alt exemplar
îl trimite organului de poliție pentru a fi predat la locul de deținere odată cu
are statul.

Dacă la momentul la care judecătorul se pronunță asupra lui măsurii inculpatul

se află în stare de libertate și nu este prezent la pronunțare, mandatul de arestare
preventivă se pune în executare de către organul de poliție, deoarece conține
ordinul de a fi arestat inculpatul. În această situație nu mai este necesară aducerea
inculpatului în fața judecătorului de drepturi și libertăți în vederea ascultării și
confirmării măsurii, durata arestării preventive început să curgă de la data
încarcerării.

2. Când inculpatul a fost arestat în lipsă, deci fără a fi prezent la dezbaterea

propunerii de arestare și ascultat, mandatul de arestare preventivă se înaintează în
dublu exemplar organului de poliție pentru executare. La găsirea persoanei arătate
în mandat organele de poliție procedează la arestarea sa, i se predă un exemplar al

190
mandatului și persoana este condusă la judecătorul de drepturi și libertăți în
vederea ascultării sale și a parcurgerii procedurii remediu.

Când persoana nu a fost găsită, organul de poliție însărcinat cu executarea

mandatului încheie un proces verbal prin care constată aceasta și înștiințează
judecătorul de drepturi și libertăți care a dispus măsura, precum și organele
competente pentru darea în urmărire și în consemn la punctele de trecere a
frontierei. Judecătorul de drepturi și libertăți poate dispune emiterea unui mandat
de urmărire internațională sau a mandatului european de arestare.

Dacă inculpatul arestat în lipsă este găsit după emiterea rechizitoriului în cauză,
procedura remediu descrisă se va desfășura în fața judecătorului de cameră
preliminară, respectiva instanței de judecată care va proceda la ascultarea acestuia.

191
 Luarea măsurii în cursul procedurii de CP: în această etapă, pe lângă
verificarea legalității sesizării instanței și a competenței, precum și legalitatea
administrării probelor și e efectuării actelor de UP, JCP poate din oficiu sau la
propunerea motivată a procurorului să analizeze necesitatea luării măsurii arestării
preventive a inculpatului.

Dacă trimiterea în judecată a fost realizată prin acordul de recunoaștere a

vinovăției, analiza necesității luării măsurii preventive poate fi efectuată numai de
instanță, căci cauza nu parcurge procedura de CP.

Condițiile pentru luarea măsurii sunt identice cu cele ce trebuie verificate de

JDL în cursul UP. De asemenea, regulile de procedură referitoare la luarea măsurii
în cursul UP se aplică în mod corespunzător, și în procedura de CP.

Procurorul poate formula propunerea de luare a măsurii prin rechizitoriu sau

ulterior emiterii sale printr-o propunere separată, scrisă sau orală, pe parcursul
procedurii. JCP poate pune din oficiu în discuție necesitatea luării măsurii.

Inculpatul aflat în stare de libertate se citează pentru termenul fixat pentru

dezbaterea necesității luării măsurii. Termenul se aduce la cunoștința procurorului
și avocatului inculpatului, căruia i se acordă posibilitatea de a studia dosarul
cauzei. Acesta va beneficia de timpul și înlesnirile necesare pentru studierea
dosarului, fără a se putea ajunge la o întârziere nerezonabilă a procedurii
referitoare la dezbaterea necesității luării măsurii sau a procedurii de CP în
ansamblu.

192
 Dacă avocatul ales nu se prezintă justificat la data indicată și nici nu asigură
substituirea, pleacă sau refuză nejustificat să facă apărarea, JCP ia măsuri pentru
desemnarea unui avocat din oficiu care să îl înlocuiască, acordându-i timpul și
înlesnirile necesare pentru pregătirea unei apărări efective.

În toate cazurile e obligatorie asistența juridică la soluționarea propunerii.

Ca excepție, dezbaterea necesității luării măsurii preventive a inculpatului se

poate realiza în lipsa sa atunci când lipsește nejustificat deși a fost legal citat, este
dispărut, se sustrage, datorită stării de sănătate – unui caz de forță majoră – unui
caz de stare de necesitate nu poate fi adus în fața JCP fiind în stare de libertate și
legal citat sau reținut ori arestat în altă cauză.

Se admite incidența prezumției legale referitoare la prezența inculpatului la

procedură în cazul în care își dă acordul ca desfășurarea acestora să fie realizată
prin videoconferință.

Formularea unei cereri de recuzare a judecătorului de cameră preliminară nu îl

împiedică pe acesta să se pronunțe asupra propunerii. În ipoteza în care cererea de
recuzare este admisă, judecătorul care a soluționat cererea va dispune și anularea
tuturor actelor efectuate de judecătorul incompatibil, inclusiv a încheierii prin care
acesta se pronunța cu privire la propunerea de arestare.

Dacă inculpatul se află în stare de libertate pentru soluționarea propunerii de

arestare preventivă judecătorul de cameră preliminară trebuie să dispună citarea sa
la adresele cunoscute și să ia măsuri cu privire la verificarea existenței situațiilor
invocate de procuror care ar justifica soluționarea propunerii în lipsă. Prezența
avocatului său ales sau desemnat din oficiu este obligatorie, acestuia urmând a i se
da cuvântul pentru a formula concluzii în legătură cu propunerea de arestare
preventivă.

193
 Înainte de a proceda la ascultarea inculpatului, judecătorul de cameră
preliminară va aduce la cunoștința inculpatului infracțiunea de care este acuzat și
dreptul de a nu face nicio declarație, i se va atrage atenția că ceea ce declară poate
fi folosit împotriva sa. Dacă inculpatul consimte să dea declarație, judecătorul de
cameră preliminară îl va audia despre fapta de care este acuzat și despre motivele
pe care se întemeiază propunerea de arestare preventivă formulată. După ascultarea
inculpatului prezent ori după ce aceasta declară că înțelege să uzeze de dreptul de a
păstra tăcerea, judecătorul de cameră preliminară de cuvântul procurorului și
avocatului inculpatului pentru dezbaterea propunerii de arestare formulată de
parchet.

Judecătorul de cameră preliminară poate dispune prin încheiere motivată,

pronunțată în camera de consiliu, una dintre următoarele soluții:

a. Arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de maxim 30 de zile

În cazul în care încheierea prin care se ia măsura arestării preventive rămâne

definitivă, judecătorul de cameră preliminară are obligația de a proceda din oficiu
la verificarea legalității și temeiniciei măsurii preventive până la expirarea
termenului pentru care a fost luată. Dacă și de această dată este menținută măsura
arestării preventive, următoarea verificare din oficiu trebuie realizat în cel mult 30
de zile de la data pronunțării încheierii prin care a fost menținută arestarea.

b. Respingerea propunerii de arestare preventivă, în situația în care nu sunt

îndeplinite condițiile pentru dispunerea acesteia

c. Respingerea propunerii de arestare preventivă și luarea măsurii arestului la

domiciliu, controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauțiune, dacă se
constată că arestarea preventivă nu este necesară sau proporțională cu scopul
urmărit. În ceea ce privește măsura controlului judiciar pe cauțiune este necesar ca

194
în cursul dezbaterii propunerii de luare a măsurii arestării preventive, inculpatul
sau avocatul său să își manifeste dorința de a fi plasat sub control judiciar, sens în
care să fie depus o sumă considerată de el însuși îndestulătoare pentru cauțiune iar
judecătorul cu ocazia deliberării să aprecieze că se impune reținerea acesteia cu
titlul de cauțiune.

Indiferent de soluția pronunțată este obligatorie întocmirea minutei în două

exemplare originale. Încheierea judecătorului de cameră preliminară se comunică
inculpatului și procurorului care au lipsit de la pronunțare.

Împotriva încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară dispune asupra

arestării preventive se poate face contestație în termen de 48 de ore de la
pronunțare, respectiv de la comunicare. Contestația se depune la judecătorul de
cameră preliminară care a pronunțat încheierea atacată și se înaintează împreună cu
dosarul cauzei judecătorului de cameră preliminară de la instanța ierarhic
superioară, în termen de 48 de ore de la înregistrare. Contestația nu este suspensivă
de executare și se soluționează în termen de cinci zile de la înregistrare cu citarea
inculpatului.

Soluționarea să face în procedură de cameră de consiliu și este contradictorie, în

prezența inculpatului, afară de cazul când lipsește nejustificat, este dispărut, se
sustrage ori din cauza stării sănătății, din cauză de forță majoră sau stare de
necesitate nu poate fi adus în fața judecătorului de cameră preliminară; se poate
uza de prezumția legală de prezența inculpatului arestat preventiv la dezbaterea
contestației dacă își exprimă explicit acordul ca procedura să se desfășoare prin
videoconferință de la locul de deținere.

În toate cazurile este obligatorie acordarea asistenței juridice de către un avocat

ales sau numit din oficiu.

195
 Participarea procurorului este obligatorie.

Judecătorul de cameră preliminară soluționează contestația prin încheiere

motivată care se pronunță în camera de consiliu, putând dispune una dintre
următoarele soluții:

1. Admiterea contestației și respingerea propunerii de arestare preventivă, în

cazul în care judecătorul de cameră preliminară de la prima instanță a dispus
arestarea inculpatului

2 . Admiterea contestației, respingerea propunerii de arestare preventivă și

luarea măsurii arestului la domiciliu, fosforului judiciar sau a controlului judiciar
pe cauțiune, în cazul în care judecătorul de cameră preliminară de la prima instanța
a dispus arestarea inculpatului. Nu se dispune înlocuirea măsurii, si luarea uneia
dintre cele enumerate.

3. Admiterea contestației și dispunerea arestării preventive a inculpatului, dacă

judecătorul de cameră preliminară de la prima instanță a respins propunerea de
arestare ori dacă a respins propunerea de arestare preventivă și a dispus luarea
măsurii arestului la domiciliu, controlului judiciar sau a controlului judiciar pe
cauțiune

Mandatul de arestare preventivă va fi emis de judecătorul de cameră

preliminară care a soluționat contestația. După luarea măsurii, acesta va
încunoștința despre aceasta un membru al familiei inculpatului sau altă persoană
desemnată de acesta + cazurile când e cetățean străin, refugiat.

4. Admiterea contestației și trimiterea cauzei spre rejudecare

5. Admiterea în partea contestației și modificarea temeiurilor. În acest caz nu se

va proceda la anularea mandatului de arestare preventivă emisă inițial și la

196
emiterea unui nou mandat de arestare preventivă, căci mandatul inițial se va
completa cu încheierea judecătorului de cameră preliminară de la prima instanță
așa cum a fost modificată în urma soluționării contestației. Mandatul de arestare
preventivă emisă inițial se va rectificate către judecătorul delegat de la Biroul de
executări penale al primei instanțe în acord cu dispozițiile din încheierea instanței
de control judiciar.

6. Respingerea contestației ca neîntemeiată sau tardivă

7. Ia de retragerea contestației

După respingerea cu caracter definitiv a unei propuneri de arestare preventivă

este posibilă formularea de către procuror a unei noi propuneri de arestare în CP
sau judecată dacă între timp au intervenit temeiuri noi care fac necesară privarea de
libertate a inculpatului.

Procedura punerii în executare a mandatului de arestare preventivă emis de

judecătorul de cameră preliminară este similară cu cea prevăzută pentru punerea în
executare a mandatului de arestare preventivă emis de judecătorul de drepturi și
libertăți. Astfel, când măsura a fost dispusă în lipsa inculpatului, două exemplare
originale ale mandatului emise înaintează organului de poliție de la domiciliul sau
reședința a inculpatului în vedere executării. Dacă nu are domiciliul sau reședința
în România, exemplarele se înaintează organului de poliție în a cărui rază
teritorială se află instanța de judecată. Mandatul de arestare poate fi transmisă
organului de poliție și prin fax, poștă electronică sau prin orice mijloc în măsură să
producă în document scris în condiții în care să permită autorităților destinatare să
stabilească autenticitatea. Dacă mandatul conține erori materiale dar permite
identificarea persoanei și stabilirea măsurii dispuse în raport cu datele de
identificare ale persoanei existente în evidențele organelor de poliție și hotărârea

197
instanței de judecată, organul de poliție execută măsura solicitând în același timp
judecătorului de cameră preliminară îndreptarea erorilor materiale sesizate.

În vederea executării mandatului de arestare preventivă organul de poliție poate

pătrunde în domiciliul sau reședința oricărei persoane fizice fără învoirea sa
precum și în sediul oricărei persoane juridice fără învoirea reprezentantului legal al
acesteia, dacă există indicii temeinice din care să rezulte bănuiala rezonabilă că
persoana din mandat se află în acel loc. Nu este necesară obținerea unei autorizații
de percheziție domiciliară că mandatul de arestare încorporează dreptul de a intra
în spații private pentru a prinde pe inculpatul arestat în lipsă.

Organul de poliție procedează la arestarea persoanei arătate în mandat, căreia îi

predă un exemplar al acestuia, după care o conduce în cel mult 24 de ore la
judecătorul de cameră preliminară care a pus măsura. Dacă arestarea preventivă a
fost dispusă în lipsa datorită stării de sănătate, unei forțe majoră sau stări de
necesitate, inculpatul este prezentat la încetarea acestor motive judecătorului de
cameră preliminară care a luat măsura.

Există o măsură remediu care se desfășoară la judecătorul de cameră

preliminară care a dispus măsura arestării preventive, în camera de consiliu pentru
a se stabili în urma audierii inculpatului dacă se dispune sau nu confirmarea
măsurii arestării preventive.

Înainte de a proceda la ascultarea inculpatului arestat în lipsă, i se aduce la

cunoștință infracțiunea de care este acuzat și dreptul de a nu face nicio declarație, i
se atrage atenția că ceea ce declară poate fi folosită împotriva sa. Inculpatul poate
opta să păstreze tăcerea sau să dea declarație, caz în care judecătorul îl audiază pe
inculpat în prezența avocatului său ales sau numit din oficiu despre fapta de care
este acuzat și despre motivele pe care se întemeiază propunerea de arestare

198
preventivă formulată de procuror. După audiere judecătorul pune în dezbaterea
contradictorie necesitatea confirmării măsurii și a executării mandatului de
arestare.

După ascultarea concluziilor procurorului, ale avocatului inculpatului și ale

inculpatului, judecătorul poate dispune prin încheiere motivata, pronunțată în
camera de consiliu:

a. Confirmarea măsurii și executarea mandatului

b. Revocarea măsurii și punerea sa în libertate dacă nu e reținut sau arestat în
altă cauză
c. Înlocuirea măsurii cu arestul la domiciliu, controlul judiciar, controlul
judiciar pe cauțiune

Împotriva încheierii JCP de la prima instanță pronunțată în procedura

remediu se poate face contestație în termen de 48 de ore de la pronunțare, respectiv
de la comunicare. Ca regulă, aceasta nu este suspensivă de executare, însă, prin
excepție, contestația formulată împotriva încheierii prin care JCP dispune
revocarea măsurii arestării preventive sau înlocuirea sa cu arestul la domiciliu,
controlul judiciar sau controlul judiciar pe cauțiune este suspensivă de executare.

Dacă arestarea dispusă de JCP în lipsa inculpatului se pune în executare prin

încarcerarea sa după finalizarea procedurii de CP și începerea judecății, inculpatul
va fi prezentat spre ascultare instanței de judecată care judecă cauza în fond; dacă
încarcerarea sa are loc după finalizarea procedurii de CP și restituirea cauzei la
parchet, inculpatul va fi prezentat spre ascultare JDL.

Dacă persoana menționată în mandat nu e găsită, organul de poliție

însărcinat cu executarea mandatului încheie un proces verbal prin care constată

199
situația și înștiințează JCP care a dispus măsura, precum și organele competente
pentru darea în urmărire și în consemn la punctele de trecere a frontierei.

În vederea arestării minorului cu vârsta între 14 și 18 ani, sunt instituite

cerințe suplimentare; astfel că, JCP poate dispune arestarea sa numai dacă efectele
privării de libertate care s-ar produce asupra personalității și dezvoltării sale nu
sunt disproporționate față de scopul urmărit prin luarea măsurii. Dacă se dispune
arestarea, este obligatorie încunoștințarea reprezentantului legal al acestuia sau
persoana în îngrijirea ori supravegherea căreia se află minorul.

Luarea măsurii arestării preventive în cursul judecății -procurorul poate

solicita instanței prin propunere motivată formulată în cursul judecății luarea
măsurii față de inculpat dacă sunt întrunite condițiile necesare pentru a se dispune
privarea de libertate. De asemenea, instanța din oficiu poate să pună în dezbatere
publică necesitatea luării măsurii.

Cerințele ce trebuie întrunite pentru dispunerea luării măsurii în UP se aplică

în mod corespunzător și în faza de judecată, cu mențiunea că se va aplica principiul
publicității ședinței de judecată.

Măsura se dispune prin încheiere motivată de instanța prevăzută de lege în

compunerea prevăzută de lege; mandatul de arestare se emite de președintele
completului. Durata maximă pentru care se poate dispune este de 30 de zile.

Inculpatul aflat în stare de libertate se citează pentru termenul fixat de

instanță în vederea dezbaterii necesității luării măsurii; termenul se aduce la
cunoștința procurorului și avocatului inculpatului, căruia i se dă posibilitatea
studierii dosarului. Va beneficia de timpul și înlesnirile necesare pentru studierea
dosarului, fără ca prin aceasta să se ajungă la o întârziere nerezonabilă a
procedurilor. Dacă avocatul lipsește nejustificat, nu asigură substituirea ori refuză

200
nejustificat să efectueze apărarea, instanța ia măsuri pentru desemnarea unui avocat
din oficiu care să îl înlocuiască, acordându-i timpul rezonabil și înlesnirile necesare
pentru pregătirea unei apărări efective.

Dezbaterea privind luarea măsurii se face în ședință publică, în prezenta

inculpatului, de regulă (excepție: lipsește nejustificat deși a fost legal citat, e
dispărut, se sustrage, din cauza stării de sănătate – a unui caz de forță majoră – a
unei stări de necesitate nu poate să se prezinte în instanță). Este aplicabilă
prezumția legală de prezență a inculpatului.

Înainte de a proceda la ascultarea inculpatului, instanța de judecată îi aduce

la cunoștință infracțiunea de care este acuzat și dreptul de a nu face nicio
declarație, i se va trage atenția că ceea ce declară poate fi folosit împotriva sa. În
cazul în care inculpatul consimte să dea declarație, instanța de judecată îl va audia
despre fapta de care este acuzat și despre motivele pe care se întemeiază
propunerea de arestare preventivă formulată de procuror. După ascultarea
inculpatului prezent ori după ce acesta declară că înțelege să uzeze de dreptul de a
păstra tăcerea, instanța dă cuvântul procurorului și avocatul inculpatului pentru
dezbaterea propunerii, inculpatul având ultimul cuvânt.

Instanța de judecată poate dispune prin încheiere motivată pronunțată în

ședință publică una dintre următoarele soluții:

1. Arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de maxim 30 de zile

Dacă încheierea prin care se ia măsura arestării preventive rămâne definitivă,

instanța de judecată are obligația de a proceda din oficiu la verificarea legalității și
temeiniciei măsurii preventive până la expirarea termenului pentru care măsura a
fost luată. Dacă este menținută măsura, următoarea verificare din oficiu trebuie

201
realizată în cel mult 60 de zile de la data pronunțării încheierii prin care a fost
menținută arestarea.

2. Respingerea propunerii de arestare preventivă în situația în care nu sunt

îndeplinite condițiile pentru a se dispune arestarea preventivă

3. Respingerea propunerii de arestare preventivă și luarea măsurii arestului la

domiciliu, controlului judiciar, controlului judiciar pe cauțiune

Indiferent de soluția pronunțată, este obligatorie întocmirea minutei în două

exemplare originale. Încheierea instanței de judecată se comunică procurorului și
inculpatului care au lipsit de la pronunțare.

Împotriva încheierii prin care instanța de judecată dispune în primă instanță

asupra arestării preventive se poate face contestație în termen de 48 de ore de la
pronunțare, respectiv de la comunicare. Prin urmare, dacă luarea măsurii arestării
preventive este dispusă de instanța de apel, încheierea este definitivă.

Contestația se depune la instanța care a pronunțat încheierea atacată și se

înaintează cu dosarul cauzei instanței ierarhic superioare, în termen de 48 de ore de
la înregistrare. Contestația nu este suspensivă de executare.

Aceasta se soluționează în termen de cinci zile de la înregistrare cu citarea

inculpatului, în ședință publică, cu participarea procurorului. Instanța care
soluționează contestația prin încheiere motivată, pronunțată în ședință publică,
poate dispune următoarele soluții:

1. Admiterea contestației și respingerea propunerii de arestare preventivă, în cazul

în care prima instanță a dispus arestarea inculpatului

202
2. Admiterea contestației, respingerea propunerii de arestare preventivă și luarea
măsurii arestului la domiciliu, controlului judiciar sau a controlului judiciar pe
cauțiune, dacă prima instanță a dispus arestarea inculpatului.

3. Admiterea contestației și dispunerea arestării preventive a inculpatului Dacă

prima instanță a respins propunerea de arestare ori dacă a respins propunerea și a
dispus luarea măsurii arestului la domiciliu, controlului judiciar sau a controlului
judiciar pe cauțiune. În acest caz mandatul de arestare preventivă va fi emis de
președintele completului care a soluționat contestația.

De asemenea, judecătorul care a soluționat contestația imediat după luarea

măsurii arestării preventive, încunoștințează despre aceasta un membru al familiei
inculpatului sau o altă persoană desemnată de acesta și, dacă persoana arestată nu
este cetățean român, aceasta are dreptul de a încunoștința sau de a solicita
încunoștințarea misiunii diplomatice ori oficiului consular al statului al cărui
cetățean este sau a unei organizații internaționale umanitare dacă nu dorește să
beneficieze de asistența autorităților din țară este de origine, o reprezentanță a
organizației internaționale competențe dacă este refugiat sau din orice alt motiv se
află sub protecția unei asemenea organizații. Inspectoratul General pentru imigrări
este informat în toate situațiile cu privire la dispunerea a măsurii preventive față
de această categorie de persoane.

4. Admiterea contestației și trimiterea cauzei spre rejudecare

5. Admiterea în partea contestației și modificarea temeiurilor ori a duratei pentru

care a fost dispusă arestarea preventivă; în acest caz nu se va proceda la anularea
mandatului de arestare preventivă emis inițial care a fost deja puse în executare și
la emiterea unui nou mandat de arestare preventivă, căci mandatul inițial se va
completa cu încheierea primei instanțe așa cum a fost modificată în urma

203
soluționării contestației; în această ipoteză mandatul de arestare preventivă emis
inițial se va rectificat de către judecătorul delegat de la Biroul de executări penale
al primei instanțe în acord cu dispozițiile din încheierea instanței de control
judiciar.

6. Respingerea contestației ca neîntemeiată sau tardivă

7. Ia act de retragerea contestației

După respingerea cu caracter definitiv a unei propuneri arestare preventivă

este posibilă formularea de către procuror a unei noi propuneri de arestare dacă
între timp au intervenit temeiuri noi care fac necesară privarea de libertate a
inculpatului.

De asemenea, sunt instituite cerințe suplimentare ce trebuie să fie satisfăcute

pentru arestarea minorului cu vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani, astfel că nu se
poate dispune arestarea sa dacă efectele pe care privarea de libertate le poate avea
asupra personalității și dezvoltării sale sunt disproporționate față de scopul urmărit
prin luarea măsurii. Când a fost dispusă arestarea unui inculpat minor este
obligatoriu să fie încunoștințat reprezentantul legal al acestuia sau persoana în
îngrijirea ori supravegherea căreia se află minorul.

Este prevăzută posibilitatea instanței ca după pronunțarea hotărârii, până la

sesizarea instanței de apel, să poate dispune prin încheiere la cerere sau din oficiu
luarea măsurii arestării preventive cu privire la inculpatul condamnat dacă sunt
îndeplinite condițiile legale. Nu se va putea aplica această procedură în ipoteza în
care prima instanță a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării
pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal.

204
 Prelungirea măsurii arestării preventive în cursul UP

Dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare

privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate,
procurorul care supraveghează sau efectuează urmărirea penală poate formula
propunere de prelungire a arestării preventive înainte de expirarea duratei privării
de libertate dispuse anterior în cauză. Propunerea se înaintează judecătorului de
drepturi și libertăți de la instanța competentă să judece cauza în primă instanță sau
de la instanța corespunzătoare grade acestea în a cărei circumscripție se află locul
de deținere, locul unde a fost constatată comiterea infracțiunii ori sediul
parchetului din care face parte procurorul care a întocmit propunerea.

205
 Dacă arestarea preventivă a fost dispusă inițial de către un judecător de
drepturi și libertăți de la o instanță inferioară celei căreia ar fi competentă să judece
cauza în primă instanță, prelungirea acestei măsuri se poate dispune numai de
judecător de drepturi și libertăți de la instanța competentă în momentul soluționării
propunere de prelungire sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a
cărei circumscripție se află locul de deținere, locul unde a fost constatată comiterea
infracțiunii o sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit
propunerea.

Dacă de la început măsura a fost luată sau prelungită de un judecător

necompetent, se impune revocarea sa și nu se poate dispune prelungirea privării de
libertate prin formularea unei propuneri.

Când în aceeași cauză se găsesc mai mulți inculpați arestați pentru care
durata arestării preventive expiră la dată diferite, procurorul poate sesiza
judecătorul de drepturi și libertăți cu propunerea de prelungire a arestării
preventive pentru toți inculpații.

Procurorul are obligația înaintării dosarului la instanță, împreună cu

propunerea cu minim 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive, sub
sancțiunea decăderii. Termenul este unul imperativ procedural, minim, de
regresiune și se calculează pe zile libere.

Judecătorul de drepturi și libertăți fixează un termen pentru soluționarea

propunerii de prelungirea arestării preventive anterior expirării măsurii; ziua și ora
stabilite se comunică procurorului care are obligația de a asigura prezența în fața
judecătorului a inculpatului arestat preventiv. Avocatul inculpatului este
încunoștințat și i se acordă la cerere posibilitatea de a studia dosarul cauzei. Acesta
trebuie să beneficieze de timpul și înlesnirile necesare pentru studierea dosarului și

206
a propunerii de prelungire fără ca prin aceasta să se poată ajunge la o întârziere
nerezonabilă a procedurii de soluționare a propunerii.

Dacă avocatul nu se prezintă justificat în ziua și la ora stabilite și nici nu

asigură substituirea, pleacă sau refuză să efectueze apărarea, organul judiciar ia
măsuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu care să îl înlocuiască și căruia i se
vor acorda timpul și înlesnirile necesare pentru pregătirea apărării.

Propunerea de prelungire a arestării preventive se soluționează în camera de

consiliu, de un singur judecător de drepturi și libertăți în prezența inculpatului a
cărui asistență juridică este obligatorie și cu participarea procurorului.

Dacă datorită stării de sănătate a inculpatului aflat internat în spital nu poate

fi adus în fața judecătorului de drepturi și libertăți sau când din cauză de forță
majoră ori stare de necesitate, deplasarea sa nu este posibilă, propunerea se va
examina în lipsa inculpatului, dar numai în prezența avocatului acestuia, căruia i se
dă cuvântul pentru a pune concluzii. Este aplicabilă prezumția legală de prezență a
inculpatului arestat preventiv.

Soluționarea propunerii de arestare preventivă ședință publică poate atrage

nulitatea relativa încheierii numai dacă prin nerespectarea caracterului nepublic se
aduce inculpatului o vătămare a drepturilor procesuale.

Judecătorul de drepturi și libertăți care a soluționat propunerea de luare a

măsurii arestării preventive nu este incompatibil să participe la soluționarea
propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive.

Este prevăzută obligativitatea ascultării inculpatului și în cadrul procedurii

de prelungire a măsurii arestării preventive, care va avea cuvântul asupra tuturor
motivelor pe care se întemeiază propunerea de prelungire a arestării preventive, în

207
prezența unui avocat ales sau numit din oficiu. Este aplicabilă prezumția legală de
prezență a inculpatului.

Participarea procurorului este obligatorie.

Judecătorul de drepturi și libertăți dă cuvântul procurorului și avocatului

inculpatului pentru dezbaterea propunerii de prelungire a arestării preventive
formulată de parchet, inculpatul având ultimul cuvânt. Judecătorul se pronunță
asupra propunerii înainte de expirarea duratei acesteia, putând dispune prin
încheiere motivată pronunțată în camera de consiliu, una dintre următoarele soluții:

1. Admiterea propunerii procurorului și prelungirea măsurii arestării preventive pe

o durată de cel mult 30 de zile, verificând ca durata totală a privării de libertate în
cursul urmăririi penale să nu depășească un termen rezonabil, și în orice caz nu mai
mult de 180 de zile. Astfel, prelungirea măsurii se poate dispune dacă temeiurile
care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau
există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.

Nu se va mai emite un mandat de arestare preventivă pentru perioada pentru

care a fost dispusă prelungirea privării de libertate.

Durata privării de libertate dispuse prin măsura arestului la domiciliu se ia în

considerare pentru calculul duratei maxime a măsurii arestării preventive a
inculpatului în cursul urmăririi penale.

2. Respingerea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive ca

neîntemeiată, dacă judecătorul apreciază că nu sunt întrunite condițiile prevăzute
de lege pentru prelungirea arestării preventive a inculpatului. Se va dispune
punerea în libertate a inculpatului la expirarea duratei acesteia, dacă nu este arestat
în altă cauză.

208
3. Respingerea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive și înlocuirea
sa cu măsura arestului la domiciliu, controlului judiciar sau a controlului judiciar
pe cauțiune

4. Constată nulitatea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive ca

urmare a încălcării termenului imperativ prevăzut de lege

Indiferent de soluția pronunțată este obligatorie întocmirea minutei în două

exemplare originale. Încheierea judecătorului de drepturi și libertăți se comunică
inculpatului și procurorului care au lipsit de la pronunțare.

Împotriva încheierii prin care judecătorul de drepturi și libertăți dispune

asupra propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive se poate face
contestație în termen de 48 de ore de la pronunțare respectiv de la comunicare.
Dacă încheierea judecătorului de drepturi și libertăți de la prima instanță nu este
atacată cu contestație, aceasta restituie dosarul procurorului în termen de 48 de ore
de la expirarea termenului de contestație.

Contestația se depune la judecătorul care a pronunțat încheierea atacată și se

înaintează împreună cu dosarul cauzei judecătorului de drepturi și libertăți de la
instanța ierarhic superioară, în termen de 48 de ore de înregistrare. Contestația nu
este suspensivă de executare, dispozițiile încheierii prin care a fost dispusă
prelungirea măsurii arestării preventive fiind executorii de la momentul
pronunțării; prin excepție este suspensivă de executare contestația formulată
împotriva încheierii prin care a fost dispusă înlocuirea măsurii arestării preventive
cu măsura arestului la domiciliu, cu controlul judiciar sau a controlului judiciar pe
cauțiune după respingerea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive.

Contestația formulată de inculpat se soluționează în termen de cinci zile de

la înregistrare.

209
 Contestația formulată de procuror împotriva încheierii prin care a fost
dispusă respingerea propunerii de prelungire a arestării preventive se soluționează
înainte de expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior. Dacă contestația
nu este soluționată în acest termen, măsura arestării preventive va înceta de drept și
se va dispune respingerea contestației întrucât nu se mai poate dispune prelungirea
măsurii arestării preventive care nu mai este ființă, încetând de drept.

În vederea soluționării contestației inculpatul este citat. Soluționarea se face

în cameră de consiliu și este o procedură contradictorie, în prezența inculpatului,
afară de cazul când nu poate fi aduse în fața judecătorului de drepturi și libertăți
din cauza stării sănătății, din cauză de forță majoră sau stare de necesitate. Este
aplicabilă prezumția legală de prezența inculpatului arestat preventiv.

În toate cazurile este obligatorie acordarea asistenței juridice pentru inculpat

de către un avocat ales sau numit din oficiu.

Participarea procurorului este obligatorie.

Judecătorul care soluționează contestația prin încheiere motivată, pronunțată

în camera de consiliu, poate dispune una din următoarele soluții:

1. Admiterea contestației și respingerea propunerii de prelungire a arestării

preventive dacă judecătorul de la prima instanță a dispus în mod nelegal sau
netemeinic prelungirea arestării preventive a inculpatului

2. Admiterea contestației și dispunerea prelungirii măsurii arestării preventive a

inculpatului dacă judecătorul de la prima instanță a respins propunerea de
prelungire a arestării preventive

210
3. Admiterea în parte a contestației și dispunerea prelungirii arestării preventive pe
o altă durată decât cea pentru care a fost dispusă prelungirea de către judecătorul
de la prima instanță

4. Admiterea contestației, respingerea propunerii de prelungire a măsurii arestării

preventive și înlocuirea măsurii cu cea a arestului la domiciliu, controlului judiciar
sau a controlului judiciar pe cauțiune dacă judecătorul de la prima instanță a dispus
prelungirea arestării preventive a inculpatului

5. Respingerea contestației ca neîntemeiată sau tardivă

6. Ia act de retragerea contestației

Verificarea legalității și temeiniciei în CP

Când procurorul dispune trimiterea în judecată a inculpatului aflat sub

puterea măsurii arestării preventive, rechizitoriul împreună cu dosarul cauzei se
înaintează judecătorului de cameră preliminară de la instanța competentă, cu
minim 5 zile înainte de expirarea măsurii preventive pentru a proceda la verificarea
legalității și temeiniciei sale.

Curtea Constituțională a considerat că termenul este unul procedural, a cărui

nerespectare este de natură să cauzeze o vătămare procesuală, fiind considerat sub
211
sancțiunea decăderii organelor judiciare competente din dreptul de a proceda la
verificarea legalității și temeiniciei măsurii în cauză și nulitatea absolută a actului
făcut peste termen. Decăderea nu duce la încetarea de drept a măsurii, ci aceasta
rămâne în ființă până la momentul expirării termenului pentru care a fost dispusă în
cursul urmăririi penale

Ultima zi a termenului procedural nu este la dispoziția parchetului pentru

formularea sesizării, căci reprezintă prima zi în care inculpatul își poate exercita
dreptul la apărare prin studierea dosarului și pregătirea concluziilor orale pentru
termenul care va fi stabilit conform art. 207, alin. 2. Sesizarea judecătorului de
cameră preliminară trebuie întotdeauna formulată înainte de ultima zi a termenului
prevăzut în favoarea inculpatului.

Judecătorul de cameră preliminară poate pune în discuție din oficiu sau la

cererea parchetului necesitatea luării măsurii controlului judiciar de la data
expirării măsurii preventive.

După trimiterea în judecată prin rechizitoriu a inculpatului arestat, cauza

trece în mod obligatoriu în faza de cameră preliminară. Judecătorul de cameră
preliminară trebuie să procedeze din oficiu în termen de 3 zile de la primirea
dosarului la verificarea legalității și temeiniciei stării de arest preventiv, înainte de
expirarea duratei arestării preventive. Termenul de trei zile este un termen de
recomandare astfel că depășirea acestuia nu atrage încetarea de drept a măsurii
preventive, nefiind aplicabile dispozițiile articolului 241, alin. 1, lit. a.

Dacă trimiterea în judecată a fost realizată prin acordul de recunoaștere a

vinovăției, verificarea legalității și temeiniciei stării de arest va fi efectuată de
instanța de judecată, căci în această ipoteză cauza nu parcurge faza camerei
preliminare.

212
 Înainte de verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive judecătorul
de cameră preliminară trebuie să analizeze dacă nu a fost depășită durata maximă a
privării de libertate prin măsura arestării preventive și a arestului la domiciliu în
cursul urmăririi penale.

Legalitatea și temeinicia arestării preventive sunt analizate în camera de

consiliu, fără citarea părților, dar în prezența inculpatului asistat de avocatul ales
sau din oficiu și a procurorului. Dacă inculpatul arestat preventiv se află internat în
spital și din cauza stării de sănătate nu poate fi adus în fața judecătorului de cameră
preliminară sau când din cauză de forță majoră ori stare de necesitate, deplasarea
nu este posibilă, analiza legalității și temeiniciei stării de arestare se va face în lipsa
inculpatului, dar numai în prezența avocatului acestuia, căruia i se dă cuvântul
pentru a pune concluzii. Este aplicabilă prezumția legală a prezenței inculpatului
arestat preventiv.

Ascultarea inculpatului arestat nu este obligatorie.

Judecătorul de cameră preliminară dă cuvântul procurorului și avocatul

inculpatului pentru dezbaterea necesității menținerii stării de arest a inculpatului,
acesta având ultimul cuvânt.

Judecătorul de cameră preliminară poate pronunța în camera de consiliu prin

încheiere motivată una dintre următoarele soluții:

1. Menținerea stării de arest. Judecătorul nu trebuie să indice perioada de

timp pentru care se menține măsura arestării preventive, aceasta neputând dura însă
mai mult de 30 de zile.

2. Revocarea arestării preventive dacă judecătorul constată că au încetat

temeiurile care au determinat luarea sau prelungirea măsurii arestării preventive și

213
nu există temeiuri noi care să o justifice și nici nu au apărut împrejurări noi din
care rezultă nelegalitatea măsurii preventive

3. Înlocuirea măsurii arestării preventive cu arestul la domiciliu, controlul

judiciar sau controlul judiciar pe cauțiune. Legea nu prevede explicit, dar
judecătorul de cameră preliminară va trebui să indice durata măsurii arestului la
domiciliu sau a controlului judiciar ori a controlului judiciar pe cauțiune în
încheierea prin care se dispune înlocuirea măsurii; ulterior, cu ocazia verificării
periodice a legalității sau temeiniciei măsurii nu mai e necesar să fie indicată
perioada în care se dispune menținerea măsurii -Op. Udroiu

4. Încetarea de drept a măsurii arestării preventive dacă până la momentul

pronunțării judecătorului de cameră preliminară a fost împlinit termenul pentru
care măsura preventivă a fost anterior dispusă; de asemenea, se va constata încetată
de drept măsura arestării preventive atunci când aceasta a fost prelungită peste
limita celor 180 de zile.

5. Constată imposibilitatea verificării legalității și temeiniciei măsurii

arestării preventive ca urmare a încălcării termenului de 5 zile pentru înaintarea
dosarului cauzei

Indiferent de soluția pronunțată este obligatorie întocmirea minutei în două

exemplare originale. Încheierea judecătorului de cameră preliminară trebuie
comunicată inculpatului și procurorul care au lipsit de la pronunțare.

Împotriva încheierii se poate face contestație în termen de 48 de ore de la

pronunțare, respectiv de la comunicare. Aceasta se depune la judecătorul de
cameră preliminară care a pronunțat încheierea atacată și se înaintează împreună cu
dosarul cauzei judecătorului de cameră preliminară de la instanța ierarhic
superioară, în termen de 48 de ore de la înregistrare.

214
 Aceasta nu este suspensivă de executare dacă este formulată împotriva
încheierii prin care a fost dispusa menținerea măsurii arestării preventive, respectiv
încetarea de drept a măsurii, dispozițiile din acestei încheieri fiind executorii de la
momentul pronunțării. Este suspensivă de executare contestația formulată
împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară prin care a dispus
revocarea măsurii sau înlocuirea sa cu măsura arestului la domiciliu, a controlului
judiciar sau a controlului judiciar pe cauțiune.

Contestația formulată de inculpat se soluționează în termen de cinci zile de

la înregistrare.

Contestația formulată de procuror împotriva încheierii prin care a fost

dispusă revocarea măsurii arestării preventive sau înlocuirea acesteia se
soluționează înainte de expirare a duratei măsurii arestării preventive.

În vederea soluționării contestației inculpatul se citează. Soluționarea

contestației se face în camera de consiliu și este contradictorie, în prezența
inculpatului în afară de cazul când acesta din cauza sănătății, din cauză de forță
majoră sau stare de necesitate nu poate fi adus în fața judecătorului de cameră
preliminară care soluționează contestația. Este aplicabilă prezumția legală de
prezență a inculpatului arestat preventiv.

În toate cazurile este obligatorie acordarea asistenței juridice pentru inculpat

de către un avocat, ales sau numit din oficiu.

Participarea procurorului este obligatorie.

Judecătorul de cameră preliminară soluționează contestația prin încheiere

motivată, care se pronunță în camera de consiliu, putând dispune una dintre
următoarele soluții:

215
 1. Admiterea contestației și revocarea măsurii arestării preventive sau
înlocuirea sa cu măsura arestului la domiciliu, a controlului judiciar sau a
controlului judiciar pe cauțiune

2. Admiterea contestației și menținerea stării de arest preventiv dacă

judecătorul de cameră preliminară din prima instanță a dispus revocarea măsurii
sau înlocuirea sa

3. Admiterea contestației și trimiterea cauzei spre rejudecare

4. Respingerea contestației ca nefondată sau tardivă

5. Ia acte de retragerea contestației

Verificarea legalității și temeiniciei măsurii în cursul judecății

Dacă judecătorul de cameră preliminară dispune începerea judecății,

înaintează dosarul instanței de judecată cu minim 5 zile anterior expirării măsurii
arestării preventive. Termenul este unul procedural de recomandare și de
regresiune, a cărui nerespectare nu conduce la încetarea de drept a măsurii
preventive.

În cursul judecății, indiferent dacă sesizarea a fost făcută prin rechizitoriu

sau ca urmare a încheierii unui acord de recunoaștere a vinovăției, instanța are
obligația de a verifica periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și
216
temeinicia arestării preventive. Chiar și în situația în care instanța de judecată a
dispus suspendarea judecății aceasta va proceda la verificarea periodică a legalității
și temeiniciei stării de arest preventiv.

Instanța analizează legalitatea și temeinicia arestării preventive în ședință

publică, în prezența inculpatului asistat de avocat ales sau din oficiu și a
procurorului. Dacă inculpatul arestat preventiv se află internat în spital și din cauza
stării de sănătate nu poate fi adus în fața instanței sau când din cauză de forță
majoră ori stare de necesitate, deplasarea sau nu este posibilă, analiza se va face în
lipsa inculpatului, dar numai în prezența avocatului acestuia, căruia i se dă
cuvântul pentru a pune concluzii. Este aplicabilă prezumția legală a prezenței
inculpatului arestat preventiv.

Ascultarea inculpatului nu este obligatorie.

Instanța de judecată dă cuvântul procurorului și avocatul inculpatului pentru

dezbaterea necesității menținerii stării de arest a inculpatului, acesta având ultimul
cuvânt.

Instanța poate pronunța prin încheiere motivată în ședință publică una dintre
următoarele soluții:

1. Menținerea stării de arest. Instanța nu trebuie să indice perioada de timp

pentru care se menține măsura, aceasta neputând durat mai mult de 60 de zile.

În cursul judecății în primă instanță durata totală a arestării preventive a

inculpatului nu poate depăși un termen rezonabil și nu poate fi mai mare de
jumătatea maximului special prevăzut de lege pentru infracțiunea ce face obiectul
sesizării instanței de judecată. Se va avea în vedere limita maximă prevăzută de

217
lege pentru infracțiunea consumată prin raportare la încadrarea juridică a faptei de
la momentul analizării duratei măsurii arestării preventive. Nu vor fi avute în
vedere cauzele de atenuare sau de agravare a răspunderii penale.

Dacă maximul special al pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea de

care este acuzat inculpatul este mai mare de 10 ani, în niciun caz durata privării de
libertate în primă instanță nu poate depăși cinci ani. Aceste termene curg de la data
sesizării instanței de judecată cu rechizitoriu în cazul în care inculpatul se află în
stare de arest preventiv și, respectiv, de la data punerii în executare a măsurii, când
față de acesta a fost dispusă arestarea preventivă în procedura de cameră
preliminară sau în cursul judecății ori în lipsa. Deci nu se ia în considerare durata
măsurii arestării preventive din cursul urmăririi penale.

Prima instanță poate proceda la verificarea legalității și temeiniciei măsurii

arestului preventiv și dispune menținerea acesteia, după pronunțarea sentinței și
până la sesizarea instanței de apel.

2. Revocarea arestării preventive

3. Înlocuirea măsurii. Instanța va trebui să indice durata măsurii prin

încheierea prin care se dispune înlocuirea chiar dacă legea nu prevede explicit.

4. Încetarea de drept a măsurii arestării preventive dacă nu s-a mai procedat

la verificarea legalității în termen de 30 de zile de la menținerea arestării
preventive de judecătorul de cameră preliminară, respectiv în termen de 60 de zile
de la ultima verificare a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive de
către instanța de judecată. De asemenea, se va constata încetarea de drept a
măsurii:

- dacă înainte de pronunțarea unei hotărâri în primă instanță durata arestării

preventive a atinge jumătatea maximului pedepsei prevăzut de lege pentru
218
infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, respectiv durata
maximală de cinci ani de la data sesizării instanței cu rechizitoriu

- la data pronunțării în primă instanță a unei hotărâri de renunțare la

aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de condamnare cu
suspendarea executării pedepsei sub supraveghere ori de condamnare la pedeapsa
amenzii care nu însoțește pedeapsa închisorii

- dacă pedeapsa cu închisoare aplicată este egală cu durata reținerii, arestului

la domiciliu și arestării preventive

- la data pronunțării în primă instanță a unei hotărâri prin care a fost aplicată
o măsură educativă neprivativă de libertate

- în apel dacă durata măsurii arestării preventive a atins durata pedepsei

pronunțate în hotărârea de condamnare

După încetarea de drept a măsurii arestării preventive instanța de judecată

poate dispune luarea unei alte măsuri în condițiile legii.

Indiferent de soluția pronunțată e obligatorie întocmirea minutei în două

exemplare originale. Încheierea instanței de judecată se comunică procurorului și
inculpatului care au lipsit de la pronunțare.

Împotriva încheierii instanței prin care se dispune în primă instanță asupra

arestării preventive se poate face contestație în termen de 48 de ore de la
pronunțare, respectiv de la comunicare. Astfel, încheierile prin care instanța de
apel dispune asupra măsurii arestării preventive sunt definitive indiferent de soluția
adoptată.

219
 Contestația se depune la instanța care a pronunțat încheierea atacată și se
înaintează împreună cu dosarul cauzei instanței ierarhic superioare în termen de 48
de ore de la înregistrare.

Nu este suspensivă de executare contestația formulată împotriva încheierii

prin care a fost dispusa menținerea măsurii, respectiv încetarea de drept a măsurii
preventive. Este suspensivă de executare contestația împotriva încheierii prin care
a fost dispusă revocarea măsurii arestării preventive sau înlocuirea acesteia cu
arestul la domiciliu, controlul judiciar sau controlul judiciar pe cauțiune.

Contestația formulată de inculpat se soluționează în termen de cinci zile de

la înregistrare. Nu este necesar ca soluționarea contestației să aibă loc înainte de
expirare a termenului de 60 de zile de la menținerea anterioară deoarece măsura
încetează de drept numai dacă prima instanță nu procedează la verificarea
legalității și temeiniciei în acest termen de la ultima menținere, nu și atunci când
contestația împotriva încheierii de menținere nu este soluționată anterior expirării
termenului de 60 de zile de la menținerea anterioară.

Contestația formulată de procuror împotriva încheierii prin care a fost

dispusă revocarea măsurii arestării preventive sau înlocuirea se soluționează
înainte de expirare a duratei măsurii arestării preventive dispusă anterior.

În vederea soluționării contestației inculpatul se citează.

Soluționarea contestației se face în ședință publică și contradictorie în

prezența inculpatului. Nu se poate proceda la soluționarea în lipsă nici măcar în
cazurile de excepție când nu poate fi adus în fața instanței de judecată care
soluționează contestația. Prezumția legală a prezenței inculpatului se aplică.

Participarea procurorului este obligatorie.

220
 Instanța de judecată soluționează contestația prin încheiere motivată
pronunțată în ședință publică, când dispune una dintre următoarele soluții:

1. Admiterea contestației și revocarea măsurii arestării preventive sau

înlocuirea acesteia când prima instanță a menținut măsura arestării preventive

2. Admiterea contestației și menținerea stării de arest în cazul în care prima

instanță a dispus revocarea sau înlocuirea măsurii

3. Admiterea contestației și trimiterea cauzei spre rejudecare

4. Respingerea contestației ca nefondată sau tardivă

5. Ia act de retragerea contestației

Revocarea sau înlocuirea măsurii arestării preventive

Revocarea măsurii arestării preventive este măsura procesuală prin care se

revine asupra măsurii arestării preventive a inculpatului dacă:

221
 - au încetat temeiurile care au determinat luarea, prelungirea sau menținerea
măsurii

- au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii; dacă există
o nelegalitate vădită, flagrantă la luarea, respectiv prelungirea sau menținerea
arestării preventive, această nelegalitate originară, iar nu ulterioară, poate constitui
temei pentru revocarea măsurii arestării preventive, de asemenea.

Înlocuirea măsurii arestării preventive este măsura procesuală ce poate fi

dispusă de judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară
sau instanța de judecată prin care arestarea preventivă este înlocuită cu măsura
arestului la domiciliu, a controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauțiune,
dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

a. S-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării

preventive

b. Sunt îndeplinite condițiile prevăzute de articolul 211, articolul 216

respectiv articolul 218; în toate aceste ipoteze este necesară întrunirea condiției
probei din care să rezulte suspiciunea rezonabilă cu privire la comiterea infracțiunii
de care este acuzat inculpatul

c. În urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei

procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este
suficientă pentru realizarea scopului prevăzut de articolul 202, alin. 1.

În cazul dispunerii arestării preventive în lipsă, revocarea sau înlocuirea

măsurii arestării preventive poate avea loc în procedura remediu a confirmării
mandatului după punerea acesteia în executare. De asemenea, nu există niciun
impediment legal pentru formularea unei cereri de revocare a măsurii chiar înainte
de punerea în executare a mandatului de arestare iar judecătorul va avea obligația
222
procedurală pozitivă de a verifica legalitatea măsurii chiar înainte de încarcerare
pentru a se evita riscul unei privării arbitrare de libertate.

Revocarea arestării preventive sau înlocuirea cu altă măsură se poate

dispune la cererea scrisă a persoanei private de libertate, a procurorului sau din
oficiu de către judecătorul de drepturi și libertăți în cursul urmăririi penale,
judecătorului de cameră preliminară sau de către instanța sesizată cu judecarea
cauzei în primă instanță sau în apel.

În cazul în care măsura arestării preventive a fost luată în cursul urmăririi

penale, organul de cercetare penală are obligația de a îl informa de îndată în scris
pe procuror despre orice împrejurare care ar putea conduce la revocarea sau
înlocuirea măsurii preventive. Dacă apreciază că informațiile comunicate justifică
revocarea sau înlocuirea, procurorul sesizează judecătorul de drepturi și libertăți
care a luat măsura în termen de 24 de ore de la primirea informării. Procurorul este
obligat să sesizeze și din oficiu judecătorul de drepturi și libertăți în constată el
însuși existența vreunei împrejurări care justifică revocarea sau înlocuirea măsurii
preventive luate de acesta.

Dacă procurorul dispune clasarea sau renunțarea la urmărirea penală în

cauza în care există un inculpat arestat, măsura încetează de drept la momentul
dispunerii soluției de netrimitere în judecată.

În cursul urmăririi penale, soluționarea cererii de revocare sau de înlocuire

se desfășoară în camera de consiliu. Judecătorului de drepturi și libertăți i se
comunică dosarul cauzei sau o copie de pe acest această certificată de grefa
parchetului in termen de 24 de ore de la solicitarea acestuia de către judecător.

223
 În cursul procedurii de cameră preliminară soluționarea cererii de revocare
sau de înlocuire se desfășoară în cameră de consiliu, judecătorul având la dispoziție
dosarul trimis de procuror în urma emiterii rechizitoriului.

În cursul judecății soluționarea cererii de revocare sau înlocuire se

desfășoară în ședință publică și, în mod excepțional, admisibilitatea în principiu și
soluționarea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu controlul judiciar
pe cauțiune presupune desfășurarea unei proceduri în camera de consiliu, inclusiv
în faza de judecată.

În vederea soluționării cererii de înlocuire sau de revocare, fiecare judecător

fixează data de soluționare a cererii și dispune citarea inculpatului. Soluționarea
cererii se face numai după ascultarea inculpatului arestat preventiv asupra tuturor
motivelor pe care se întemeiază cererea, în prezența unui avocat ales sau numit din
oficiu. Cererea se poate soluționa și în lipsa inculpatului atunci când e cauza stării
de sănătate, din cauză de forță majoră ori stare de necesitate nu poate fi adus, dar
numai în prezența avocatului ales sau numit din oficiu căruia i se dă cuvântul
pentru a pune concluzii. Este aplicabilă prezumția legală de prezența inculpatului.

Participarea procurorului este obligatorie.

În urma deliberării judecătorul sau instanța poate dispune prin încheiere una
din următoarele soluții:

a. Admiterea cererii de revocare sau de înlocuire

b. Respingerea cererii de revocare sau de înlocuire

c. Ia act de retragerea cererii

O particularitate prezintă procedura de soluționare a cererii de înlocuire a

măsurii arestării preventive cu controlul judiciar pe cauțiune; astfel, dacă găsește

224
cererea întemeiată judecătorul sau instanța prin încheiere, dată în camera de
consiliu, admite în principiu cererea și stabilește valoarea cauțiunii, acordând
inculpatului un termen pentru depunerea cauțiunii; procedura este nepublică.
Împotriva acestei încheieri indiferent de soluția pronunțată pot formula contestație
procurorul sau inculpatul în termen de 48 de ore de la pronunțare respectiv de la
comunicare.

Termenul fixat pentru depunerea cauțiunii curge de la data rămânerii

definitive a hotărârii de admitere în principiu. Dacă se depune cauțiunea termenul
fixat judecătorul sau instanța prin încheiere dată în camera de consiliu dispune
admiterea înlocuirii măsurii preventive cu măsura controlului judiciar pe cauțiune,
stabilește obligațiile ce vor veni inculpatului pe durata măsurii și dispune punerea
de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză. Dacă nu se
depune cauțiunea termenul fixat judecătorul sau instanța prin încheiere dată camera
de consiliu, în lipsa inculpatului și a procurorului, respinge ca neîntemeiată cererea
formulată de inculpat. Împotriva acestei a doua încheieri, atât în cazul admiterii
cererii, cât și atunci când cererea este respinsă, pot formula contestație procurorul
sau inculpatul în termen de 48 de ore de la pronunțare respectiv de la comunicare.

Împotriva încheierii prin care judecătorul sau instanța se pronunță cu privire

la revocarea sau înlocuirea măsurii arestării preventive pot formula contestație
procurorul sau inculpatul în termen de 48 de ore de la pronunțare, respectiv de la
comunicare. Contestația prin care se dispune revocarea măsurii arestării preventive
sau înlocuirea cu măsura arestului la domiciliu, controlului judiciar sau a
controlului judiciar pe cauțiune este suspensivă de executare. Procedura de
soluționare este cea generală.

225
 Dacă prima instanță a fost sesizată o cerere de înlocuire a măsurii arestării
preventive, instanța care soluționează contestația nu poate dispune alte măsuri
preventive alternative decât cele solicitate în fața primei instanțe.

După pronunțarea sentinței și până la sesizarea instanței de apel, prima

instanță poate dispune cu privire la inculpatul condamnat la cerere sau din oficiu,
revocarea măsurii sau înlocuirea cu altă măsură.

Instanța de apel poate dispune din oficiu în cazul verificării legalității si

temeiniciei măsurii preventive sau la cererea inculpatului ori a procurorului
revocarea sau înlocuirea măsurii, prin încheiere definitivă.

Încetarea de drept a măsurii arestării preventive

226
 Reprezintă terminarea privării de libertate impusă prin măsura arestării
preventive în anumite cazuri reglementate de lege care independent de subzistența
sau înlocuirea temeiurilor sau de aprecierea judecătorului cu privire la necesitatea
privării de libertate, arestarea nu mai poate continua fiind obligatorie punerea în
libertate a inculpatului. Cazuri:

- la expirarea termenelor prevăzute de lege sau stabilite de organele judiciare

ori la expirarea termenului de 30 de zile dacă judecătorul de cameră preliminară
sau instanța nu a procedat la verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive
în acest termen, respectiv la expirarea termenului de 60 de zile, dacă instanța nu a
procedat la verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive în acest termen

- în cazul în care procurorul dispune clasarea sau renunțarea la urmărirea

penală; nu prezintă relevanță procedurile ulterioare de verificare a legalității și
temeiniciei soluției pe cale ierarhică sau de judecătorul de cameră preliminară
deoarece prin acestea nu se dispune o soluție de netrimitere în judecată iar în caz
de infirmarea soluției procurorului de caz va fi incidentă instituția redeschiderii
urmăririi penale

- în ipoteza în care prima instanță a dispus prin sentință o soluție de achitare,

de încetarea procesului penal, de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânarea
aplicării pedepsei ori de condamnare cu suspendare a executării pedepsei sub
supraveghere

- când înainte de pronunțarea unei sentințe în primă instanță durata arestării

a atins jumătatea maximului pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea care
face obiectul învinuirii, fără a se putea depăși în niciun caz limita de 5 ani de la
data sesizării instanței

227
 - în apel dacă durata măsurii a atins durata pedepsei pronunțate sentința de
condamnare

- când instanța pronunță o hotărâre de condamnare la pedeapsa închisorii

egală sau mai mică decât durata reținerii, arestului la domiciliu și arestării
preventive, deși hotărârea nu este definitivă

- când instanța a pronunțat hotărârea de condamnare la pedeapsa amenzii

care nu însoțește pedeapsa închisorii sau la o măsură educativă neprivativă de
libertate

- la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare la pedeapsa

închisorii cu regimul detenție sau a detențiunii pe viață; persoana condamnată cu
executare la pedeapsa închisorii în regim de detenție va rămâne privată de libertate,
dar nu în temeiul măsurii preventive in executare a pedepsei stabilite de instanță.

În aceste cazuri, judecătorul sau instanța de judecată are obligația să constate

încetarea de drept a măsurii arestării preventive și să dispună punerea de îndată în
libertate a celui arestat dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză, trimițând
administrației locului de deținere o copie de pe dispozitiv.

Încetarea de drept a măsurii preventive trebuie să fie constatată și de

procurorul care dispune clasarea sau renunțarea la urmărirea penală în cuprinsul
ordonanței prin care se dispune această soluție. Procurorul are obligația de a
comunica de îndată administrației locului de deținere o copie a ordonanței de
clasare sau de renunțare la urmărirea penală pentru a se dispune punerea în
libertate a persoanei private de libertate.

În cursul procesului penal inculpatul arestat preventiv sau administrația

locului de deținere poate solicita judecătorului de drepturi și libertăți, judecătorului

228
de cameră preliminară, instanței de judecată să constate încetarea de drept a
măsurii arestării preventive.

Cererea se soluționează în cameră de consiliu în situația în care cauza se află

în cursul urmăririi penale sau în faza de cameră preliminară, respectiv în ședință
publică atunci când cauza se află în cursul judecății în primă instanță sau un apel,
cu participarea procurorului și, în principiu, a inculpatului asistat de avocatul său
ales sau numit din oficiu, asistența juridică fiind întotdeauna obligatorie.

Împotriva încheierii prin care judecătorul sau instanța se pronunță cu privire

la încetarea de drept a măsurii arestării preventive indiferent de soluția pronunțată,
pot formula contestație procurorul sau inculpatul în termen de 48 de ore de la
pronunțare, respectiv de la comunicare. Contestația nu este suspensivă de
executare.

Persoanei față de care a fost dispusă măsura preventivă și tuturor instituțiilor

cu atribuții în executarea măsurii li se comunică de îndată câte o copie de pe
ordonanța sau încheierea prin care judecătorul constată încetarea de drept a măsurii
preventive.

229
Arestul la domiciliu

230