Sunteți pe pagina 1din 4

Metoda Exercitiului

Metoda se referă la executarea conştientă, sistematică şi repetată a unei


acţiuni. În principal, prin această metodă se urmăreşte învăţarea unor
deprinderi, dar mai pot fi atinse şi alte obiective, cum ar fi consolidarea
cunoştinţelor sau stimularea unor capacităţi sau aptitudini.
« Întreaga activitate şcolară are semnificaţia unui îndelungat şi asiduu
exerciţiu ». Cuvântul provine din lat. exercitium, însemnând « efort
repetat ». Exerciţiul didactic « constituie o modalitate de efectuare a unei
operaţii şi acţiuni mintale sau motrice, în chip independent şi repetat, în
vederea achiziţionării sau consolidării unor cunoştinţe şi abilităţi » (C.
Cucoş, 2004). Metoda presupune utilizarea unor exerciţii cât mai variate,
evitarea monotoniei, plictiselii, captarea atenţiei elevilor. O astfel de cerinţă
implică alternarea conţinutului şi formei exerciţiilor, gradarea lor de la
simplu la complex, stârnirea curiozităţii, a interesului. Având în vedere că,
prin această metodă, eforturile de muncă independentă ale elevilor sunt din
plin solicitate, se ţine cont de particularităţile de vârstă şi individuale ale
elevilor
Exerciţiul are o sferă mare de aplicabilitate, putând îmbrăca forme
diferite în funcţie de obiectul de învăţământ la care este utilizat. Pornind de
la obiectivele urmărite, exerciţiile pot fi de mai multe tipuri: introductive, de
bază, aplicative, de creaţie.
Eficienţa acestei metode este condiţionată de respectarea următoarelor
cerinţe: pregătirea elevilor, sub aspect teoretic şi motivaţional, pentru
executarea acţiunii; explicarea şi demonstrarea corectă a acţiunii de executat,
în vederea formării modelului intern al acesteia; efectuarea repetată a
acţiunii în situaţii cât mai variate; dozarea şi gradarea exerciţiilor; creşterea
progresivă a gradului de independenţă a elevilor pe parcursul exersării;
asigurarea unui control permanent, care să se transforme treptat în
autocontrol.
Avantajele metodei sunt concretizate în rezultatele aplicării ei:
- formează o gândire productivă,
- oferă posibilitatea muncii independente,
- oferă posibilitatea analizei diverselor metode şi soluţii de rezolvare a
problemelor,
- activează simţul critic şi autocritic şi îi învaţă pe elevi să-şi aprecieze
rezultatele şi metodele de lucru,
- oferă posibilitatea depistării şi eliminării erorilor.
Această metodă nu contribuie numai la formarea priceperilor şi
deprinderilor de lucru, ci aduce un aport substanţial la dezvoltarea unui
raţionament flexibil şi operant.
Exercitiile trebuie sa reprezinte o activitate atractiva, cultivand si educand in
acelasi timp exprimarea orala si scrisa.
CLASIFICAREA EXERCITIILOR
a) Dupa tema exercitiului:
-exercitii morfologice
-exercitii sintactice
-exercitii morfosintactice
b) Dupa forma:
-exercitii orale
-exercitii scrise
Extinderi:

Pentru fiecare parte de vorbire se pot asocia, dupa continut:


-exercitii de fonetica
-exercitii de vocabular
-exercitii de ortografie
c) Dupa gradul de dificultate a operatiilor:
-exercitii de demonstrare a elementelor de limba vizate
-exercitii de modificare a formei cuvintelor
-exercitii de completare
-exercitii de exemplificare
-exercitii de concretizare a regulilor gramaticale invatate
-exercitii cu caracter creativ, pe teme gramaticale
In cadrul orelor de limba romana intalnim cu precadere urmatoarele
tipuri de exercitii:
 exercitii de citire selectiva,in lant
 exercitii de citire pe roluri
 exercitii de citire a unor texte „la prima vedere” in ritm propriu
 exercitii de despartire a cuvintelor in silabe
 exercitii de integrare a achizitiilor lexicale noi in enunturi proprii.

Tipuri de exercitii gramaticale
• Exerciţii de recunoaştere – elevii sunt puşi să recunoască pe texte noi, în
alte structuri de limbă decât cele deja cunoscute, noile noţiuni;
- în cerinţe pot apărea şi ca:- exerciţii de selectare;
- exerciţii de transcriere;
- exerciţii de grupare pe coloane;
- exerciţii de completare;
- exerciţii de modificare.
• Exerciţii de exemplificare – constă în concretizarea unor reguli
gramaticale învăţate, a unor norme ortografice şi de punctuaţie;
• Texte cu cerinţe gramaticale – pun elevii în situaţia de a efectua
analiza gramaticală într-o ordine logică, de la general la particular;
• Exerciţii ortografice - încep în perioada pregramaticală şi continuă
până când elevii şi-au format deprinderi necesare de scriere corectă;
• Exerciţii – joc – în predarea părţilor de vorbire conţinutul jocului
didactic este subordonat particularităţilor de vârstă ale elevilor şi
sarcinilor didactice desfăşurate după anumite reguli.
Exercitiile gramaticale sunt folosite in toate tipurile de lectii, cu deosebire in
lectiile de consolidare a cunostintelor. Se pot folosi si in cadrul lectiilor de
predare/ formare de priceperi si deprinderi, mai ales in partea finala, cand se
face fixarea cunostinselor. Intr-o lectie de repetare si sistematizare constituie
activitatea principala, scopul acestor exercitii fiind:

-sa dezvolte cunostinsele teoretice

-sa consolideze cunostintele anterioare

-sa dezvolte deprinderile de munca independenta

-sa dezvaluie eventualele lacune ale elevilor.

Ca orice deprindere, scrierea corecta se formeaza pe baza de exercitii. In


acest scop sunt folosite in fiecare ora de gramatica exercitiile ortografice,
care consolideaza cunostintele teoretice si formeaza deprinderile necesare
scrierii corecte, sunt explicate greselile ortografice si exersate corect.
Exercitiile ortografice incep din primele clase, inca din perioada
pregramaticala si trebuie continuate pana cand elevii si-au format
deprinderile necesare. Durata indelungata si numarul lor mare sunt
justificate de faptul ca deprinderile se formeaza greu si se pierd daca nu sunt
mentinute prin repetare.
Aceste exercitii nu se fac numai in cadrul predarii fonetice, cum s-ar
parea, ci in cadrul predarii tuturor capitolelor- unele dintre ele nici nu se pot
aborda decat in cadrul predarii morfologiei si sintaxei.
Metoda exerciţiului devine cu atât mai eficientă şi productivă cu cât
accentul se va deplasa pe activităţi ce dezvoltă creativitatea elevilor şi cu cât
se va ţine cont de respectarea următoarelor etape în abordarea lui: instrucţia
verbală sau explicarea exerciţiului; demonstrarea; exerciţiul operatoriu;
întărirea, controlul sau autocontrolul.

Exercitiul este o metoda de invatare specifica. Pe baza repetarii


sistematice a unei activitati intelectuale se formeaza deprinderi. In ansamblu,
prin exercitiile gramaticale se urmareste formarea deprinderilor de
exprimare corecta sub aspectul formei si al logicii constructiei sintactice.

S-ar putea să vă placă și

  • Pedagogia
    Pedagogia
    Document6 pagini
    Pedagogia
    Mihaela Castraveţ
    Încă nu există evaluări
  • Metode de Invatare
    Metode de Invatare
    Document1 pagină
    Metode de Invatare
    Mihaela Castraveţ
    Încă nu există evaluări
  • Stadiile Preşcolarităţii
    Stadiile Preşcolarităţii
    Document1 pagină
    Stadiile Preşcolarităţii
    Mihaela Castraveţ
    Încă nu există evaluări
  • Arta Greaca
    Arta Greaca
    Document1 pagină
    Arta Greaca
    Mihaela Castraveţ
    Încă nu există evaluări
  • Economia Romaniei 1945
    Economia Romaniei 1945
    Document1 pagină
    Economia Romaniei 1945
    Mihaela Castraveţ
    Încă nu există evaluări
  • Did Gen
    Did Gen
    Document187 pagini
    Did Gen
    Mihaela Castraveţ
    Încă nu există evaluări
  • Mesopotamia
    Mesopotamia
    Document8 pagini
    Mesopotamia
    Mihaela Castraveţ
    Încă nu există evaluări