Două greșeli pot face dreptate?

Mercur și Seleniu în
pește

Abstract

Majoritatea oamenilor sunt conștienți că consumul de pește cu prea mult mercur (Hg)
poate provoca leziuni nervoase și alte probleme de sănătate. Liniile directe îi ajută pe oameni să
ia decizii pentru a preveni consumul excesiv de mercur (de exemplu, EPA sau FDA).
Recomandările includ evitarea peștilor, rechinului, peștilor spadă și a macroului, limitând în
același timp consumul multor alți pești. Pentru recoltoarele de agrement și de subzistență ale
peștilor, există numeroase recomandări locale, bazate pe nivelurile de mercur din apele locale
(de exemplu, liniile directoare din Alaska pentru copii și femei însărcinate). Dar dacă ceva din
pește detoxifica mercurul? Cercetări recente sugerează că acest lucru ar putea apărea.

Cum este mercurul toxic?

Toxicitatea cu mercur afectează proteinele din organism, unde elementele și grupurile

de elemente (compuși) formează lanțuri în formațiuni specifice. Elementele importante din
lanțurile proteice includ sulful (S) și seleniul (Se). Când mercurul (Hg) se leagă de sulf sau
seleniu, acesta poate perturba lanțul proteic până la atingerea funcției celulare și a afectării
celulelor, afectând organele, mușchii și funcțiile neurologice.

Care este relația dintre seleniu și mercur?

Seleniul, toxic la niveluri ridicate, este totuși esențial în cantități mici pentru
funcționarea celulelor atât la animale, cât și la oameni. Mai semnificativ, opinia actuală a
cercetătorilor este că mercurul în sine nu este direct toxic, dar, prin legarea la seleniu,
epuizează furnizarea de seleniu disponibil pentru proteine și enzime din celule. Chiar dacă
organismul are cantitatea corectă de seleniu în condiții normale, ar putea avea nevoie mai mult
dacă este expus mercurului, pentru a compensa cantitatea legată de mercur. Cercetări recente
au observat anumite efecte protectoare ale seleniului în ceea ce privește mercurul păstrăvului
norvegian, păstrăvul argentinian, specii multiple de pești din vestul SUA și pește în râul
Savannah, printre altele. În special, peștele care a beneficiat de o dietă bogată în seleniu a
arătat un nivel mai scăzut de mercur în țesuturile lor decât se aștepta.

Raportul dintre seleniu și mercur

Aceste rezultate au fost folosite pentru a argumenta că raportul dintre seleniu și
mercur contează, indiferent de nivelurile absolute de mercur. Adică, atâta timp cât există mai
mult seleniu decât mercur, mercurul nu va afecta proteinele și nu va perturba funcția celulelor.
Măsurătorile acestui raport au arătat că aproape toți peștii au un raport seleniu-mercur de 1
sau mai mare, ceea ce sugerează că impactul din consumul de mercur ar putea fi redus la
minimum. Probabil singurele excepții ar fi peștele spadă și unele specii de rechin, ambele având
un raport scăzut de seleniu la mercur, precum și o cantitate absolută mare de mercur.

Concluzii

Prin urmare, problema toxicității cu mercur din consumul de pește rămâne foarte
deschisă atât din punct de vedere științific, cât și din punct de vedere politic. Deși este fără
îndoială că mercurul este toxic la niveluri ridicate, este mai puțin clar dacă nivelurile scăzute de
expunere pe termen lung au impacturi similare. Posibilitatea protejării prin seleniu complică și
mai mult imaginea, deoarece nivelurile de seleniu prezente la majoritatea peștilor pot atenua
efectele mercurului. Beneficiile nete de sănătate ale consumului de pește sunt un echilibru între
beneficiile pentru sănătate demonstrate pe de o parte și riscurile asociate cu mercur și alți
contaminanți pe de altă parte. Întrucât mai multe cercetări sunt efectuate asupra influenței
seleniului asupra contaminării cu mercur, aceasta poate înclina echilibrul în ambele direcții.