Sunteți pe pagina 1din 4

Tenia

Abstract
Tenia în clasificarea științifică a animalelor este un gen care cuprinde mai
multe specii de viermi lati paraziti. Tenia este alcătuită din scolex, gât și segmente
cu ouă. În fiecare segment există aprox. 100 000 ouă, iar segmentele sunt în jur de
1500 la număr. Tenia are o lungime neobișnuit de mare, între 6-10 metri. Formele
adulte ale teniilor parazitează sistemul digestiv al carnivorelor din diverse specii,
inclusiv omul, producând parazitozele grupate generic sub numele de teniaze.
Formele larvare parazitează gazde intermediare ierbivore, domestice sau silvestre,
la nivelul țesutului celular subcutanat, mușchilor, diverselor organe sau sistemului
nervos central, producând parazitoze al căror nume și localizare diferă în funcție de
tipul de formă larvară (cisticercoze, cenuroze, chisturi hidatice etc.). Ocazional,
formele larvare pot infesta și omul, dacă acesta consumă carne insuficient
preparată termic, producând boli a căror severitate depinde de localizarea acestora.

Ce este tenia?

Tenia face parte din familia cestodelor, fiind un parazit intestinal cu forma
plata, asemanator unei panglici. Tenia nu poate trai de una singura, ea
supravietuieste doar in intestinul uman sau al unui animal.Ouale viermilor plati
ajung in organismul uman prin mancarea ingerata, mai ales a carnii crude sau
nepreparate termic corespunzator. Oamenii se pot si ei infecta prin contact cu
scaunele animalelor sau apa contaminata. Cand infectia se transmite de la animal la
om, avem de a face cu zoonoza.
Tenia adulta consta intr-un scolex (capul si gatul teniei) si segmente in lant
numite proglote. Cand un individ este infectat cu tenie, capul acesteia adera la
paretele intestinului, iar proglotele crec, producand oua. Teniile adulte pot trai
chiar si 20 ani in interioarul unei gazde. Infectiile intestinale sunt de obicei usoare,
insa cele severe pun probleme grave de sanatate.

Care sunt simptomele teniazei?

Simptomul este ceea ce pacientul simte si raporteaza, in vreme ce semnul


este ceea ce altii, inclusiv doctorul sau asistenta medicala, observa. De exemplu,
durerea poate fi un simptom, in vreme ce eruptia cutanata este un semn.

Majoritatea indivizilor care au tenie nu acuza simptome, nefiind macar


constienti de gazdurirea parazitului. In cazul in care simtomele sau semnele sunt
prezente, acestea includ:

 oua, larve si segmente de tenie prezente in scaun; segmentele de tenie vor


contine si oua de tenie.
 oboseala si stari de slabiciune generala
 dureri abdominale; pot include si dureri epigastrice (durere in abdomen,
chiar deasupra stomacului)
 scadere in greutate
 diaree
 stari de voma
 greata
 inflamarea mucoasei intestinului (enterita), ce duce si la diaree
 alterarea apetitului – de cele mai multe ori, scaderea acestuia. In cazul
infectiei cu tenie de porc, poate aparea cresterea apetitului
 dificultati de somn
 ameteli
 convulsii
 malnutritie, intrucat tenia consuma o proportie importanta din nutrientii
localizati in intestin
 deficienta vitaminei B12 – este foarte rara si apare doar in cazul pacientilor
infectati cu tenia provenita din consumul carnii de peste (Diphyllobothrium
latum)

In cazul in care larvele de tenie au iesit din intestin si s-au format in chisturi la
nivelul tesuturilor altor zone din corp, exista risc de deterioare a tesutului. Pot
aparea urmatoarele simptome:

 febra
 durere sau discomfort abdominal
 icter
 o reactie alergica la larvele teniei
 epilepsie si alte simptome neurologice
 orbire
 presiune intracraniana

Semnele si simptomele vor depinde in functie de tipul de tenie, de


severitatea infectiei si de partile sau tesuturile afectate din corpul pacientului.Un
pacient cu tenie va avea nevoie de tratament pentru a o elimina. Tratamentul este
eficient in 95% din cazuri si dureaza doar cateva zile.

Principalele cauze

Cele mai raspandite infectii cu viermi plati sunt:

 Taenia Solidum, transmisa prin ingestia carnii de porc


 Taenia saginata, transmisa prin ingestia carnii de vita, foarte raspandita in
Franta
 Diphyllobothrium latum, transmisa prin ingestia carneii de peste crud
 Hemynolepis nana (tenia pitica), foarte frecventa.
Care este tratamentul?

Tratarea infectiei cu larve de tenie este mai complicata decat tratarea teniei
adulte. In vreme ce tenia adulta ramane in intestin, larvele se pot stabili si in alte
parti ale corpului. Atunci cand larvele produc simptome, infectia este posibil sa fie
veche de cativa ani. In unele cazuri rare, infectia cu larve de tenie poate pune
viata in pericol.

Pot fi prescrise medicamente orale precum praziquantel, albendazol sau


niclosamid. Sistemul nostru digestiv nu tolereaza tocmai bine aceste medicamente,
care fie dizolva, fie ataca (si omoara) tenia adulta. Este absolut necesar ca
scolexul teniei (gatul si capul) sa fie eliminat in scaun, intrucat acesta, ramas
nedistrus, are capacitatea de a reface tenia in maxim 3 luni.Doctorul poate prescrie
pacientului un laxativ pentru a ajuta eliminarea teniei in scaun. Daca pacientul are
tenie provenita de la porc, pentru a evita vomatul care poate duce la reinfectare
prin inghitirea larvelor de tenie, se va prescrie un antiemetic (antivomitiv).

S-ar putea să vă placă și