Bartonella

Abstract

Majoritatea pisicilor contractează boala de la alte feline și o transmit mai

departe, prin purici. Infecția se transmite și la om, atunci când pisica își zgârie
stăpânul cu lăbuțele murdare. De obicei, animalele care au această maladie nu
prezintă simptome clinice. Această boală poate afecta orice pisică, indiferent de
rasă, vârstă sau sex. Totuși, probabilitatea de a contracta boala este mai mare în
primul an de viață, la pisicile care au purici, la cele care obișnuiesc să hoinărească
pe străzi sau la cele fără adăpost.În funcție de statutul imunitar al individului
infectat, această bacterie poate provoca un spectru larg de manifestări clinice, de la
boala zgârieturilor la pisică până la angiomatoza bacilară și pelioza bacilară .
Angiomatoza bacilara și pelioza bacilara se caracterizează prin leziuni
asemănătoare tumorii la nivelul pielii sau, respectiv, în organele interioare. Aceste
structuri prezintă răspândirea patologică a capilarelor cu celule endoteliale
vasculare mărită și hiperproliferată care sunt frecvent întâlnite în strânsă asociere
cu bacteriile.

Biologia si morfologia batonelelor

Înainte de anul 1990 erau puse în evidenţă doar două specii de Bartonella,
iar actualmente au fost descrise 22 de specii, necalculând şi speciile ce sunt încă în
stadiu de cercetare.

În anul 1993, genul Rochalimaea a fuzionat cu genul Bartonella şi s-au

redenumit 4 specii de Bartonella, şi anume: Bartonella quintana, B. vinsonii, B.
henselae şi B. elizabethae. Această fuziune s-a soldat şi cu reclasificarea acestor
bacterii din Familia Rickettsiaceae în Familia Bartonellaceae, care include şi
Bartonella bacilliformis. De aseamenea, pentru a susţine aceste schimbări, familia
Bartonellaceae a fost scoasă din Ordinul Rickettsiales

Manifestari

Studii recente în ceea ce priveşte bartoneloza la pisici, cât şi la oameni

subliniază conceptul conform căruia Bartonella spp. poate induce o infecţie
persistentă, fără semne clinice, sau cu manifestare clinică minimală, nespecifică,
fiind foarte greu de diagnosticat.

Semnele clinice uzuale, în cazul unei infecţii naturale, cuprind:

 La nivel bucal: gingivite, stomatite şi ulceraţii.

 La nivelul sistemului respirator: rinite, sinuzite, precum şi afectarea tractului
respirator superior.
 La nivel ocular: conjunctivite, uveite, ulcere corneene, corioretinite şi
cheratite.
 La nivel intestinal: inflamaţii intestinale, diaree cronică şi vomismente
cronice.
 La nivel SNC - semne neurologice: letargie, dezorientare, lipsa de răspuns la
stimuli ambientali.
 Diverse: limfadenopatie cu creşterea în volum a limfonodurilor reactive,
sindrom febril, dermatite şi valvulopatii.

Experienţa clinică a demonstrat că febra, ca simptom, poate apărea şi la pisicile

cu bacteriemie, dar fără manifestări clinice de boală, în urma unei intervenţii
chirurgicale minore. Deşi nedemonstrată, se merge pe ipoteza conform căreia
bartoneloza, precum alte infecţii intravasculare cronice, determină în caz de stres
(precum intervenţii chirurgicale sau traume) apariţia unor manifestări clinice de
tipul hipertermiei tranzitorii, anemiei moderate şi semnelor neurologice de mică
intensitate şi limitate ca durată.
Prevenire, combatare si riscuri

Din cauza potenţialului zoonotic şi a modului extrem de facil de transmitere,

pericolul de expunere pentru medicul veterinar este foarte mare. Transmiterea
realizată prin muşcătură de pisică, zgârietură, prin intermediul vectorilor (puricii)
sau prin contact direct cu sângele sau alte secreţii de la animalul infectat este
facilitată în camera de urgenţă când principala preocupare a medicului veterinar
este stabilizarea animalului sever bolnav, traumatizat sau debilitat. De aceea se
recomandă folosirea de către medicul veterinar a echipamentului de protecţie,
spălarea frecventă pe mâini şi evitarea înţepăturilor şi tăieturilor la nivelul
mâinilor. Tot medicului veterinar îi revine şi sarcina de a informa populaţia
(crescători sau iubitori de pisici) asupra epidemiologiei şi implicaţiilor zoonotice
asociate cu patogeneza şi transmiterea prin vectori.

De asemenea, este de datoria medicilor veterinari şi a autorităţilor

competente să stabilească şi să pună în practică un plan de combatere a vectorilor
(purici, păduchi, căpuşe). S-a demonstrat şi este indubitabil că, odată cu scăderea
drastică a vectorilor din mediul înconjurător, prevalenţa bartonelozei în populaţia
de pisici este net diminuată.