Sunteți pe pagina 1din 2

NATURA

Nu cred că există om care să nu fie fascinat de culorile pe care le vede în


natură, de combinaţiile coloristice pe care le oferă fiecare anotimp şi fiecare
colţ al planetei. Natura are o fire dechisa şi este sinceră cu noi întotdeauna.
Ea are un suflet uriaş care cuprinde tot universul. Natura ne vorbeşte
trebuie doar să să stăm relaxaţi să ascultăm şi să ne incar-cam cu energia
tămăduitoare sunetelor ei. Vuietul valurilor, ciripitul păsărilor, şuieratul
vântului, ropotul ploii, zgomotul unei cascade, foşnetul frunzelor, zumzăitul
albinelor sunt dorar câteva dinte vibraţiile pe care natura ni le transmite. Fie
că-ţi faci timp ca să miroşi un trandafir, sau că urci sus pe munte, sau să te
plimbi printr-o pădure sau stai întins într-un câmp minunat cu flori, vei
observa că oriunde eşti, asupra ta acţionează o putere vindecătoare.
Natura are o putere uimitoare asupra noastră deoarece suntem o parte din
ea. Aflaţi în mijlocul naturii suntem cuprinşi de linişte şi de pace.

În orice colţ din natură mergem observăm că sunetele se îmbină cu culorile


într-o măreaţă aromonie.În mijlocul naturii sunt atâtea frumuseţi. Soarele
trimite spre pământ razele lui mângâietoare şi înfăşoară întreaga natură cu
o manţie de lumină. Când privirea noastră se îndreaptă spre înaltul cerului
inima tresălta în noi de bucurie. Cerul este prietenul nostru care ne
însoţeşte pretutindeni. El este poartă spre univers. Ziua el ne bucură prin
albastrul lui şi norii care apar şi dispar, iar noaptea ne bucură prin
luminătorii lui luna şi stelele. Curcubeul este cel care ne mângâie privirea
după câte o ploaie. El este puntea dintre cer şi pământ şi este brăzdat de
cele mai frumoase culori: roşu, portocaliu verde, albastru, indigo şi violet.
Este “semnul ceresc” care reprezintă binele, pacea şi prosperitatea.
Pământul reprezintă o minunată îmbinare de frumuseţi cuprinse într-un
muzeu natural cum ar fi: câmpii roditoare, dealuri împânzite de plante,
păduri puternice cu tot felul de copaci giganţi, munţi înalţi, mari ce-şi
leagănă valurile.

S-ar putea să vă placă și