Cosmetica

Cosmetica (greacă κοσμετικός kosmetikós –

aranja, împodobi) este arta și practica
îngrijirii, păstrării și înfrumusețării corpului
uman, în special a feței și a părului.

Cosmetica apare și se răspândește în secolul

XVIII, ea este numită „cosmétique“ în Franța.
Termenul ajunge să fie folosit în Germania
abia din anul 1850; până în secolul XVIII se
foloseau termenii pentru înfrumusețare,
„cosmetica medicamenta” și „ ars cosmetica”.

Cu aproape două milenii în urmă, împăratul și

filozoful roman Marc Aureliu spunea că
aspectul exterior al omului este “cea mai bună
scrisoare de recomandare a lui“.
 Structura pielii

Pielea este constituită din 3 învelișuri:

 epidermul de origine ectodermică

 dermul
 hipodermul (stratul celular subcutanat) de
origine mezodermică (mezenchimală).

Epidermul este alcătuit dintr-un epiteliu

stratificat și pavements, cornificat, celulele sale
fiind în permanență regenerare. El este lipsit de
vase sangvine, nutriția celulelor are loc prin
difuzarea limfei interstițiale din derm, prin
intermediul membranei bazale și prin spațiile
înguste (de cca 10 milimicroni), care separă
între ele celulele vitale ale acestui strat.
Epidermul este un protector mecanic contra
pierderilor de apă din straturile profunde ale
pielii și împiedică pătrunderea microbilor în ele.
Celulele epidermului se împart, după origine,
aspect microscopic și funcții, în două linii
distincte: keratinocitele, care constituie marea
majoritate a masei celulare și melanocitele mult
mai puțin numeroase.
Keratinocitele provin din celulele stratului
bazal, care se divid permanent, celulele fiice
fiind împinse spre suprafață. Se realizează astfel
o mișcare celulară lentă-ascendentă, în cursul
căreia ele se încarcă progresiv cu keratină.
Melanocitele elaborează pigmentul melanic,
care, eliberat din ele, este stocat atât în celulele
epidermice (mai ales în stratul bazal) cât și în
macrofagele dermice, care astfel devin
melanofore. În piele se așază între celulele
bazale.
Dermul constituie scheletul nerezistent
conjunctivo-fibros al pielii. El este separat (și
totodată reunit) de hipodrema prin membrana
bazală. Membrana bazală este alcătuită dintr-o
împletire de fibre epidermice și dermice. Ea
îndeplinește o funcție de filtru selectiv, pentru
substanțele provenite din derm și care servesc la
nutriția epidermului, dar constituie și a doua
„barieră” pentru substanțele ce ar putea pătrunde
din epiderm.
Dermul este compus din două straturi. Stratul
superficial subepidermic cuprinde papilele
dermice și o zonă subțire situată sub ele. El este
denumit strat subpapilar și se caracterizează
prin elemente fibrilare gracile, elemente celulare
mai numeroase, substanța fundamentală mai
abundentă și o vascularizație și inervație bogată
(plexuri subpapilare). Stratul profund numit
dermul propriu-zis sau corionul este mult mai
gros, este mult mai rezistent și e compus
preponderent din fibre colagenice, elastice și
reticulare.
Hipodermul este stratul care separă pielea de
straturile subiacente. El este alcătuit din lobuli
de celule grase (lipocite) conținând trigliceride,
cu rol de rezervă nutritivă și de izolator termic și
mecanic. Acești lobuli sunt separați prin septe
conjunctive, în care se găsesc vase și nervi.
Functiile pielii
Funcția de apărare, împiedică pătrunderea unor
agenți patogeni în organism (bacterii, substanțe
toxice, radiații)
Funcția termoreglatoare constă în menținerea
unei temperaturi constante a corpului, pentru
evitarea supraîncălzirii.
Pielea:
 elimină toxinele şi apa în exces;
 contribuie la menţinerea constantă a
temperaturii organismului;
 previne supraîncălzirea prin evaporarea
transpiraţiei;
 favorizează încălzirea corpului prin
contracţia muşchilor erectori, anexaţi firului
de păr.
Funcția de apărare față de razele ultraviolete. La
om, stratul cornos absoarbe și reflectă cam 50%
din radiații. Absorbirea radiațiilor se realizează
prin pigmentul din piele numit melanină
producând bronzarea pielii.
La o expunere extremă la aceste radiații se poate
produce cancerul de piele.
Pielea ca rezervor de celule embrionare– această
funcție este folosită de chirurgie în transplanturi.
Funcția imunologică a pielii este realizată de
celulele Langerhans din piele.
Funcția de organ de simț este una din funcțiile
de comunicare a pielii cu mediul înconjurător,
aceasta fiind îndeplinită de receptorii:

 ü de durere (fiind până la 200/cm2),

 ü de presiune (corpusculii Vater-Pacini),
 ü termoreceptorii (corpusculii Krause),
 ü receptorii la întindere (corpusculii
Ruffini),
 ü receptorii tactili sunt mai deși la buze,
degete, limbă, mamelon, organele genitale
externe (corpusculii Meissner și celulele
Merkel).
Funcţia de respiraţie constă în absorbirea
oxigenului şi elimina¬rea bioxidului de carbon.
La copii, difuzia gazelor prin capilarele dilatate
ale pielii este amplificată. In comparaţie cu
respiraţia pul¬monară, pielea absoarbe 1/180
parte oxigen şi elimină 1/90-1/65 parte bioxid
de carbon. De pe suprafaţa pielii se evaporă
zilnic cir¬ca 800 g apa, ceea ce depăşeşte de 2
—3 ori posibilităţile plămâni¬lor.
Absorbţia apei și a substanţelor chimice solide
de pe tegumentele normale aproape că nu are
loc. Solvarea unor substanţe în filmul
hidrolipidic (rezocrină, sulf, acid salicilic și acid
boric, oxid de plumb, clorură de fier, mercur,
cloroform, pirogalol etc.) simplifică absorbţia
percutană. Gradul de absorbţie în diferite
regiuni cutana¬te depinde de starea mantalei
acide, capacitatea de buffer a pielii şi de
prezenţa folictililor pilosebacei. Astfel, pielea
palmară şi planta¬ră, unde glandele sebacee
lipsesc şi stratul cornos este compact, posedă
capacităţi de absorbţie minime.
Comunicare: pielea reflectă anumite stări
emoţionale prin schimbarea coloraturii (palidă,
roşie) şi de asemenea semnalizează prezenţa
unei boli (tegumentul icteric din hepatite).
Examenul cosmetic
Examenul vizual urmareste: coloritul pielii,
forma fetei pentru efectuarea unor corecturi si
alegerea machiajului corespunzator; relieful
ridurilor si gradul de imbolnavire a tenului.
Examenul prin palpare conduce la determinarea
elasticitatii si rezistentei epidermei. Se stabileste
grosimea pielii, gradul de hidratare, tonicitatea
etc.
Examenul cu lupa scoate in evidenta unele
aspecte care nu sunt sensibile cu ochiul liber,
fiind un control mai aprofundat.
Examenul cu lampa Wood evidentiaza cu
ajutorul radiatiilor ultraviolete, ce produc o
fluorescenta deosebita, daca pielea este
deshidratata. Cand fluorescenta este slaba, tenul
este deshidratat iar la fluorescenta puternica,
pielea este hidratata. La o piele normala
fluorescenta este violacee.
Examenul cu ajutorul PH –metrului. Acest
aparat indica aciditatea sau alcalinitatea pielii.
Pielea sanatoasa are o reactie usor acida, PH 5,5
care variaza in functie de agentii externi,
digestie, alimentatie sau de diferite afectiuni ale
pielii. Prin determinarea pH-ului se urmareste
aplicarea unui tratament corespunzator cu
produse care sa-l aduca la un pH normal. De aici
necesitatea consultarii unei specialiste, caci o
simpla clasificare a tenului, si gras si uscat nu
corespunde unei realitati obiective.
Prin mijloacele mentionate cosmeticiana
cerceteaza tenul din mai multe puncte de vedere
scotand la iveala starea de hidratare profunda
sau superficiala diferitele aspecte de culoare ale
pielii, cauzele alterarii culorii (culoarea ideala
este considerata atunci cand tenul este roz
stralucitor ), aspectele de finete (cea normala
avand o granulatie fina, neteda si uniforma,
pielea grasa fiind o piele care se descuameaza.
Cercetand modul cum reactioneaza pielea la
diversi excitanti se determina sensibilitatea ei.
Examenul aprofundat va determina modul de
functionare a glandelor sebacee, matit, normal,
diminuat si diferitele imperfectiuni, par de
prisos, efelide (pistrui) cicatrice etc, tulburarile
circulatorii ce determina cuperoza si gradul de
imbatranire a pielii, deshidratarea ei si lipsa de
elasticitate.
Diagnosticul pielii se poate face si cu urmatorul
test pentru care este nevoie de o buna
iluminatie, de o oglinda si de un pachet de hartie
de matase subtire (cea de tigari). Fata se spala
cu un sapun fin si nu se unge cu nici o crema.
Dupa o ora se cerceteaza pielea.
Examenul cosmetic se face in doua etape:

 examenul superficial;
 examenul de profunzime (examenul
cosmetic propriu-zis).
EXAMENUL SUPERFICIAL

Acest examen incepe din clipa in care clienta

intra in cabinet , se observa machiajul,
coafura, eventualele greseli in pensare,
culoarea sprancenelor, etc. Tot in cadrul
acestui examen sut necesare informatii
referitoare la varsta, sanatate, mediu de lucru,
etc.

EXAMENUL DE PROFUNZIME Este format

din :

 examenul vizual
 examenul prin palpare
 examenul cu ajutorul lupei
 examenul cu lampa Wood
Tipuri de ten

Studiind pielea prin diferitele metode de

examinare, se pot observa o serie intreagă de
caracteristici care fac posibilă încadrarea
tenului respectiv într-o anumită categorie.

Tipurile de ten, ca de altfel orice caracteristică

a organismului uman, sunt definite de doi
factori cauzali:

 factori ereditari- înțelegem suma

tuturor proprietăților moștenite pe
cale genetică de la ancestori;
 factori externi- sunt mult mai
numeroși și se definesc ca fiind
totalitatea elementelor care
acționează asupra calității pielii și a
 tenului și care nu sunt de natură
genetică.

Ei pot fi: modificări hormonale, alimentație,

caracteristici de mediu, climat, stres.
Între organism și piele există o legătură foarte
strânsă, orice disfuncție organică este reflectată
pe față. Unele boli cu caracter infecțios,
tulburările hormonale au ca efecte apariția
eczemelor, acneelor sau a părului de prisos.
Dezechilibrele nervoase, stările intens emotive,
frica au o influență nocivă asupra
metabolismului pileii și pot duce la apariția
prematură a ridurilor.
Unele boli ale organelor interne, precum cele de
stomac și ficat generează reacții cutanate
nedorite, precum pete, schimbarea nuanței
culorii pielii. Tulburările digestive pot duce la
iritare, și prurit.
Sensibilitatea la factorii externi variază de la o
persoană la alta, există persoane mai sensibile la
diverse alimente, la anumite medicamente sau la
folosirea unor produse cosmetice. Această stare
de intoleranță se numeste alergie și are varii
forme de manifestare cum ar fi: erupții cutanate,
urticarii, eczeme etc. În aceste cazuri, odată
identificat factorul alergogen, este esențial ca
persoana să se fereasca de el. Alimentația
sănătoasa are un rol foarte important în
pastrarea unei pieli sanatoase.

Exista mai multe tipuri de ten: ten normal, ten

gras, ten uscat, ten mixt si orice alta
combinatie a acestora.
Intr-adevar, este complicat, dar este necesar sa
ne cunostem tipul de piele, tipul de ten. Asta ne
va ajuta sa-l ingrijim si sa stim sa ne alegem
produsele cosmetice in functie de tipul de ten pe
care-l avem. Astfel, putem aplica testul
servetelului. Daca dupa descrierile realizate inca
nu ti-ai dat seama ce tip de piele ai, pentru
stabilirea precisa a tipului de ten, parcurge si
aplica urmatorii pasi:
Aplica pe frunte, obraji, nas si barbie mici
bucati de hartie foarte subtiri.
Tamponeaza usor fiecare zona cu cate una din
acele bucati de hartie, timp de cateva secunde,
pentru o aderenta cat mai buna.
Examineaza fiecare bucata de hartie in lumina si
iti vei da seama care din zonele pielii tale sunt
grase si care sunt uscate.
Prin acest procedeu, se scot in evidenta
portiunile uscate si cele grase ale tenului.
Daca nu vezi pete de grasime deloc, atunci ai
tenul uscat.
Daca vezi pete de grasime in zona nasului si a
fruntii, inseamna ca ai tenul mixt.
Daca vezi pete de grasime pe tot servetelul,
inseamna ca ai tenul gras.
Vezi foarte putina grasime dispersata pe tot
servetelul, inseamna ca ai ten normal.
Atentie, testul nu trebuie facut dupa curatarea
fetei, ci la sfarsitul unei zile obisnuite.