Cosmetica

Cosmetica (greacă κοσμετικός

kosmetikós – aranja, împodobi)
este arta și practica îngrijirii,
păstrării și înfrumusețării
corpului uman, în special a feței
și a părului.

Cosmetica apare și se
răspândește în secolul XVIII, ea
este numită „cosmétique“ în
Franța. Termenul ajunge să fie
folosit în Germania abia din
anul 1850; până în secolul
XVIII se foloseau termenii
pentru înfrumusețare,
„cosmetica medicamenta” și
„ ars cosmetica”.

Cu aproape două milenii în

urmă, împăratul și filozoful
roman Marc Aureliu spunea că
aspectul exterior al omului este
“cea mai bună scrisoare de
recomandare a lui“.
Structura pielii

Pielea este constituită din 3

învelișuri:

1. epidermul de origine
ectodermică
2. dermul
3. hipodermul(stratul
 celular subcutanat) de
origine mezodermică
(mezenchimală).

Epidermul este alcătuit dintr-un

epiteliu stratificat și
pavimentos, cornificat, celulele
sale fiind în permanență
regenerare. El este lipsit de vase
sangvine, nutriția celulelor are
loc prin difuzarea limfei
interstițiale din derm, prin
intermediul membranei bazale
și prin spațiile înguste (de cca
10 milimicroni), care separă
între ele celulele vitale ale
acestui strat. Epidermul este un
protector mecanic contra
pierderilor de apă din straturile
profunde ale pielii și împiedică
pătrunderea microbilor în ele.
Celulele epidermului se împart,
după origine, aspect
microscopic și funcții, în două
linii distincte: keratinocitele,
care constituie marea majoritate
a masei celulare și melanocitele
mult mai puțin numeroase.

Keratinocitele provin din

celulele stratului bazal, care se
divid permanent, celulele fiice
fiind împinse spre suprafață. Se
realizează astfel o mișcare
celulară lentă-ascendentă, în
cursul căreia ele se încarcă
progresiv cu keratină.
Melanocitele elaborează
pigmentul melanic, care,
eliberat din ele, este stocat atât
în celulele epidermice (mai ales
în stratul bazal) cât și în
macrofagele dermice, care astfel
devin melanofore. În piele se
așază între celulele bazale.

Dermul constituie scheletul

nerezistent conjunctivo-fibros al
pielii. El este separat (și
totodată reunit) de hipodrema
prin membrana bazală.
Membrana bazală este alcătuită
dintr-o împletire de fibre
epidermice și dermice. Ea
îndeplinește o funcție de filtru
selectiv, pentru substanțele
provenite din derm și care
servesc la nutriția epidermului,
dar constituie și a doua
„barieră” pentru substanțele ce
ar putea pătrunde din epiderm.

Dermul este compus din două

straturi. Stratul superficial
subepidermic cuprinde papilele
dermice și o zonă subțire situată
sub ele. El este denumit strat
subpapilar și se caracterizează
prin elemente fibrilare gracile,
elemente celulare mai
numeroase, substanța
fundamentală mai abundentă și
o vascularizație și inervație
bogată (plexuri subpapilare).
Stratul profund numit dermul
propriu-zis sau corionul este
mult mai gros, este mult mai
rezistent și e compus
preponderent din fibre
colagenice, elastice și reticulare.

Hipodermul este stratul care

separă pielea de straturile
subiacente. El este alcătuit din
lobuli de celule grase (lipocite)
conținând trigliceride, cu rol de
rezervă nutritivă și de izolator
termic și mecanic. Acești lobuli
sunt separați prin septe
conjunctive, în care se găsesc
vase și nervi.
Functiile pielii

Funcția de apărare, împiedică

pătrunderea unor agenți
patogeni în organism (bacterii,
substanțe toxice, radiații)

Funcția termoreglatoare constă

în menținerea unei temperaturi
constante a corpului, pentru
evitarea supraîncălzirii.

Pielea:

– elimină toxinele şi apa în

exces;

– contribuie la menţinerea co
nstantă a temperaturii
organismului;

– previne supraîncălzirea prin

evaporarea transpiraţiei;

– favorizează încălzirea
corpului prin contracţia
muşchilor erectori, anexaţi
firului de păr.

Funcția de apărare față de razele

ultraviolete. La om, stratul
cornos absoarbe și reflectă cam
50% din radiații. Absorbirea
radiațiilor se realizează prin
pigmentul din piele numit
melanină producând bronzarea
pielii. La o expunere extremă la
aceste radiații se poate produce
cancerul de piele.

Pielea ca rezervor de celule

embrionare– această funcție
este folosită de chirurgie în
transplanturi.

Funcția imunologică a pielii

este realizată de celulele
Langerhans din piele.

Funcția de organ de simț este

una din funcțiile de comunicare
a pielii cu mediul înconjurător,
aceasta fiind îndeplinită de
receptorii:

ü de durere (fiind până la

200/cm2),

ü de presiune (corpusculii
Vater-Pacini),

ü termoreceptorii (corpusculii
Krause),

ü receptorii la întindere
(corpusculii Ruffini),

ü receptorii tactili sunt mai deși

la buze, degete, limbă,
mamelon, organele genitale
externe (corpusculii Meissner și
celulele Merkel).

Funcţia de respiraţie constă în

absorbirea oxigenului şi
elimina¬rea bioxidului de
carbon. La copii, difuzia gazelor
prin capilarele dilatate ale pielii
este amplificată. In comparaţie
cu respiraţia pul¬monară, pielea
absoarbe 1/180 parte oxigen şi
elimină 1/90-1/65 parte bioxid
de carbon. De pe suprafaţa pielii
se evaporă zilnic cir¬ca 800 g
apa, ceea ce depăşeşte de 2—3
ori posibilităţile plămâni¬lor.

Absorbţia apei și a substanţelor

chimice solide de pe
tegumentele normale aproape că
nu are loc. Solvarea unor
substanţe în filmul hidrolipidic
(rezocrină, sulf, acid salicilic și
acid boric, oxid de plumb,
clorură de fier, mercur,
cloroform, pirogalol etc.)
simplifică absorbţia percutană.
Gradul de absorbţie în diferite
regiuni cutana¬te depinde de
starea mantalei acide,
capacitatea de buffer a pielii şi
de prezenţa folictililor
pilosebacei. Astfel, pielea
palmară şi planta¬ră, unde
glandele sebacee lipsesc şi
stratul cornos este compact,
posedă capacităţi de absorbţie
minime.

Comunicare: pielea reflectă

anumite stări emoţionale prin
schimbarea coloraturii (palidă,
roşie) şi de asemenea
semnalizează prezenţa unei boli
(tegumentul icteric din
hepatite).
Examenul cosmetic

Examenul vizual urmareste:

coloritul pielii, forma fetei
pentru efectuarea unor corecturi
si alegerea machiajului
corespunzator; relieful ridurilor
si gradul de imbolnavire a
tenului.

Examenul prin palpare conduce

la determinarea elasticitatii si
rezistentei epidermei. Se
stabileste grosimea pielii, gradul
de hidratare, tonicitatea etc.

Examenul cu lupa scoate in

evidenta unele aspecte care nu
sunt sensibile cu ochiul liber,
fiind un control mai aprofundat.

Examenul cu lampa Wood

evidentiaza cu ajutorul
radiatiilor ultraviolete, ce
produc o fluorescenta deosebita,
daca pielea este deshidratata.
Cand fluorescenta este slaba,
tenul este deshidratat iar la
fluorescenta puternica, pielea
este hidratata. La o piele
normala fluorescenta este
violacee.

Examenul cu ajutorul PH –
metrului. Acest aparat indica
aciditatea sau alcalinitatea
pielii. Pielea sanatoasa are o
reactie usor acida, PH 5,5 care
variaza in functie de agentii
externi, digestie, alimentatie sau
de diferite afectiuni ale pielii.
Prin determinarea pH-ului se
urmareste aplicarea unui
tratament corespunzator cu
produse care sa-l aduca la un
pH normal. De aici necesitatea
consultarii unei specialiste, caci
o simpla clasificare a tenului, si
gras si uscat nu corespunde unei
realitati obiective.

Prin mijloacele mentionate

cosmeticiana cerceteaza tenul
din mai multe puncte de vedere
scotand la iveala starea de
hidratare profunda sau
superficiala diferitele aspecte de
culoare ale pielii, cauzele
alterarii culorii (culoarea ideala
este considerata atunci cand
tenul este roz stralucitor ),
aspectele de finete (cea normala
avand o granulatie fina, neteda
si uniforma, pielea grasa fiind o
piele care se descuameaza.
Cercetand modul cum
reactioneaza pielea la diversi
excitanti se determina
sensibilitatea ei. Examenul
aprofundat va determina modul
de functionare a glandelor
sebacee, matit, normal,
diminuat si diferitele
imperfectiuni, par de prisos,
efelide (pistrui) cicatrice etc,
tulburarile circulatorii ce
determina cuperoza si gradul de
imbatranire a pielii,
deshidratarea ei si lipsa de
elasticitate.

Diagnosticul pielii se poate face

si cu urmatorul test pentru care
este nevoie de o buna
iluminatie, de o oglinda si de un
pachet de hartie de matase
subtire (cea de tigari). Fata se
spala cu un sapun fin si nu se
unge cu nici o crema. Dupa o
ora se cerceteaza pielea.

Examenul cosmetic se face in

doua etape:

– examenul superficial;

– examenul de profunzime
(examenul cosmetic propriu-
zis).
EXAMENUL SUPERFICIAL

Acest examen incepe din

clipa in care clienta intra in
cabinet , se observa
machiajul, coafura,
eventualele greseli in
pensare, culoarea
sprancenelor, etc. Tot in
cadrul acestui examen sut
necesare informatii
 referitoare la varsta, sanatate,
mediu de lucru, etc.

EXAMENUL DE
PROFUNZIME Este format din
:

1. examenul vizual

2. examenul prin palpare

3. examenul cu ajutorul lupei

4. examenul cu lampa Wood

Tipuri de ten

Studiind pielea prin diferitele

metode de examinare, se pot
observa o serie intreagă de
caracteristici care fac posibilă
încadrarea tenului respectiv
într-o anumită categorie.

Tipurile de ten, ca de altfel

orice caracteristică a
organismului uman, sunt
definite de doi factori cauzali:

• factori ereditari- înțelegem

suma tuturor proprietăților
moștenite pe cale genetică de la
ancestori;

• factori externi- sunt mult mai

numeroși și se definesc ca fiind
totalitatea elementelor care
acționează asupra calității pielii
și a tenului și care nu sunt de
natură genetică. Ei pot fi:
modificări hormonale,
alimentație, caracteristici de
mediu, climat, stres.

Între organism și piele există o

legătură foarte strânsă, orice
disfuncție organică este
reflectată pe față. Unele boli cu
caracter infecțios, tulburările
hormonale au ca efecte apariția
eczemelor, acneelor sau a
părului de prisos.

Dezechilibrele nervoase, stările

intens emotive, frica au o
influență nocivă asupra
metabolismului pileii și pot
duce la apariția prematură a
ridurilor.

Unele boli ale organelor interne,

precum cele de stomac și ficat
generează reacții cutanate
nedorite, precum pete,
schimbarea nuanței culorii
pielii. Tulburările digestive pot
duce la iritare, și prurit.
Sensibilitatea la factorii externi
variază de la o persoană la alta,
există persoane mai sensibile la
diverse alimente, la anumite
medicamente sau la folosirea
unor produse cosmetice.
Această stare de intoleranță se
numeste alergie și are varii
forme de manifestare cum ar fi:
erupții cutanate, urticarii,
eczeme etc. În aceste cazuri,
odată identificat factorul
alergogen, este esențial ca
persoana să se fereasca de el.
Alimentația sănătoasa are un rol
foarte important în pastrarea
unei pieli sanatoase.
Exista mai multe tipuri de ten:
ten normal, ten gras, ten uscat,
ten mixt si orice alta
combinatie a acestora.
Intr-adevar, este complicat, dar
este necesar sa ne cunostem
tipul de piele, tipul de ten. Asta
ne va ajuta sa-l ingrijim si sa
stim sa ne alegem produsele
cosmetice in functie de tipul de
ten pe care-l avem. Astfel,
putem aplica testul servetelului.
Daca dupa descrierile realizate
inca nu ti-ai dat seama ce tip de
piele ai, pentru stabilirea precisa
a tipului de ten, parcurge si
aplica urmatorii pasi:

Aplica pe frunte, obraji, nas si

barbie mici bucati de hartie
foarte subtiri.
Tamponeaza usor fiecare zona
cu cate una din acele bucati de
hartie, timp de cateva secunde,
pentru o aderenta cat mai buna.

Examineaza fiecare bucata de

hartie in lumina si iti vei da
seama care din zonele pielii tale
sunt grase si care sunt uscate.
Prin acest procedeu, se scot in
evidenta portiunile uscate si
cele grase ale tenului.

Daca nu vezi pete de grasime

deloc, atunci ai tenul uscat.

Daca vezi pete de grasime in

zona nasului si a fruntii,
inseamna ca ai tenul mixt.

Daca vezi pete de grasime pe tot

servetelul, inseamna ca ai tenul
gras.

Vezi foarte putina grasime

dispersata pe tot servetelul,
inseamna ca ai ten normal.

Atentie, testul nu trebuie facut

dupa curatarea fetei, ci la
sfarsitul unei zile obisnuite.