Sunteți pe pagina 1din 1

Cheek to Cheek este un album colaborativ al cântăreților americani Tonny Bennett și Lady Gaga,

lansat la 19 septembrie 2014 sub egida caselor de discuri Interscope și Columbia Records. În anul


2011, Bennett și Gaga s-au cunoscut la gala fundației Robin Hood, în New York City. Cei doi au
înregistrat mai târziu o interpretare a cântecului „The Lady Is a Trump” și au început să discute
planuri pentru un proiect jazz. Cheek to Cheek conține standarde jazz ale celebrilor compozitori de
jazz George Gershwin, Cole Porter, Jerome Kern și Irving Berlin. Albumul a fost inspirat de dorința
lui Gaga și Bennett de a prezenta aceste cântece jazz unei generații mai tinere, de vreme ce aceștia
au considerat că melodiile de pe album sunt pe placul tuturor.
În luna ianuarie a anului 2013 a fost anunțat faptul că cei doi artiști au început ședințele de
înregistrare pentru album, după ce Gaga și-a revenit în urma unei operații la bazin. Albumul a fost
înregistrat în New York City, Bennett și Gaga fiind acompaniați de către o trupă live și muzicanți
jazz. Cheek to Cheek reprezintă o abatere de la anterioarele albume pop contemporane ale lui
Gaga, artista dorindu-și să creeze o înregistrare jazz. Data lansării albumului a fost amânată de mai
multe ori, data finală fiind anunțată de către Bennett și Gaga în timpul emisiunii The Today Show.
Lista cântecelor pentru diferite ediții, precum și coperta materialului discografic, au fost dezvăluite
mai târziu. Artiștii și-au promovat albumul prin numeroase interpretări în și în jurul New York-ului, un
program special „din culise” ce prezintă detalii legate de înregistrarea albumului difuzat pe canalul
Home Shopping Network (HSN), și un concert televizat intitulat Tonny Bennett and Lady Gaga:
Cheek to Cheek Live!, difuzat pe canalul PBS în octombrie 2014. Cântecele „Anything Goes” și „I
Can't Give You Anything but Love” au contribuit la promovarea albumului, fiind lansate ca discuri
single. Ambele piese s-au clasat pe prima poziție a ierarhiei Billboard Jazz Digital Songs.

S-ar putea să vă placă și