Epoca Marilor Clasici

Epoca marilor clasici (cunoscută și ca perioada marilor clasici) este de o importanță majoră,
deoarece marchează perioada de timp în care au publicat și au scris unii dintre cei mai importanți
scriitori ai literaturii române.

Ion Luca Caragiale

Dramaturg si prozator, I.L. Caragiale a scris patru comedii ("O noapte furtunoasa", "Conul
Leonida fata cu Reactiunea", "O scrisoare pierduta", "D-ale carnavalului"), o drama("Napasta"),
mai multe nuvele, povestiri si numeroase momente si schite. Opera, in totalitatea ei, contureaza
doua universuri artistice distincte:unul comic si altul tragic, universul tragic fiind insa ilustrat
doar prin cateva scrieri ("Napasta", "O faclie de Paste", "In vreme de razboi").

Viziunea comica e suverana in comedii si schite, unde se surprinde puternicul contrast intre
fondul si forma clasei burgheze romanesti de la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul
secolului XX. Caragiale prezinta evolutia burgheziei, formele parvenirii ei, trasaturile afisate si
cele reale, ambitia si orgoliul unei lumi care traieste intr-un moment istoric favorabil afirmarii.
Aceasta preocupare este evidenta inca de la prima lui piesa, care aducea in dramaturgia
romaneasca moravuri si tipuri specifice societatii noastre. Mica burghezie, dornica sa avanseze
cat mai rapid pe scara sociala, nu mai este infatisata dupa modele straine, ca acelea de care se
folosisera primii nostrii dramaturgi.

In formula artistica a lui Caragiale, viziunea clasicista se conjuga cu o viziune realista,

preocupata de omul social, de culoarea specifica a locului si timpului, care isi pune pecetea
asupra indivizilor, dandu-le o mare varietate.

Intreg universul comediilor utilizeaza aceleasi mijloace literare, incat pe drept cuvant, ele
alcatuiesc o alta etapa a activitatii de dramaturg a lui Caragiale.

In timp ce prin Eminescu poezia romana cunostea nivelul cel mai inalt de dezvoltare, Caragiale
dadea teatrului si prozei romanesti o stralucire deosebita. El este cel dintai mare scriitor obiectiv.
Se poate considera ca, in transformarea literara care urmeaza epocii lui Alecsandri, Caragiale
este un inovator si un model pentru generatiile de mai tarziu.

Meritul suprem al scriitorului este acela de a fi "cel mai mare creator de viata din intreaga
noastra literatura" (G. Ibraileanu). Tipurile create de el au devenit populare si sunt de o vitalitate
fara egal. Aceasta capacitate se conjuga cu un dar nedezmintit al observatiei, care transforma
opera intr-o "comedie umana" de o inestimabila valoare ca document artistic al unei epoci.
Viziunea sociala si psihologica a lui Caragiale a urmarit in societatea romana o intreaga evolutie
ciclica a burgheziei, integrand psihologiile individuale in fresca societatii, astfel incat scriitorul
apare ca un istoric umorist al parvenitismului autohton.